Sunteți pe pagina 1din 4

Capitolele 8 și 9 - „The Canon of Scripture” - F. F. Bruce.

- recenzie –

Capitolul 8 – Scrierile noii ere

Chiar dacă Isus nu a scris nimic, urmașii săi au scris nu pentru că doreau astfel ci

pentru că nu reușeau să le voarbească față către față destinatarilor; noi beneficiem de aceste

scrieri astăzi. În unele locuri (Corint) mesajul mai potrivit a fost cel scris din moment ce

prezența lio Pavel nu îi impresiona pe interlocutori, însă atât ce au scris apostolii câr și ceu au

vorbit au valoare egală. Cei ce au fost martori la moartea și învierea lui Isus nu au transmis

mai departe doar un raport istoric, ci o mărturisire de credință. Ca mărturia aceasta a lui Isus

să nu fie pierdută trebuia făcută tranziția de la cea orală la cea scrisă, cu excepția celor ce

preferă tradiția orală (Papias). Pentru acesta cele două evanghelii scrise pe care le avea sau

Vechiul Testament, alături de tradiția orală reprezentau un plus. Pavel afirmă că apostolia nu a

fost dată doar celor 12, el declarându-se apostolos, dar considerând-ui și pe alții. Pavel

recunoaște că Dumnezeu vorbește prin el, dar unele sfaturi pe care le dă nu le impune

oamenilor, ele constituind propria lui judecată. Spusele lui Isus scrise de Pavel au aceași

valabilitate ca poruncile din Vechiul Testament. Dacă scrierile lui Pavel nu sunt condsiderate

inspirate nu sunt ca o nouă colecție de Scripturi , ci mai degrabă un apendice pentru Vechiul

Testament. Clement de Roma cita cuvintele lui Isus ca fiind cel puțin la același nivel cu cele

ale profeților. Ignațiu (Episcop de Antiohia) pune evanghelile la nivel de Scriptură, afirmând

că Isus este autoritatea supremă. A doua epistolă (omilie) a lui Clemet pune de exemplu

Evanghelia după Matei la nivel de Scriptură, considerând-o egală cu Legea și profeții. De

asemenea scrierile lui Alexandru Creștinul și Policarp vedem scrierile NT puse la aceași

înălțime cu cele VT. Basilidiu citează Romani și Corinteni ca expresii scripturale , iar

Dionosius (Episcop de Corint) spunea că unii au îndrăznit să falsifice „scripturile duminicale”

cu refeirire la Evanghelii sau Noul Testament. Autoritatea precedă canonicitatea, evidențele

andterioare atestă că scrierile și spusele apostolilor au autoritate, de aici și canonizarea. G.


1
Widengren și R.H. Lightfoot cred că trecerea de la tradiția orală la cea scrisă este o pierdere a

nervului inițial, însă în lumea greco-romană aceasta reprezenta un minus.

Înainte ca termenul grecesc euangelion să fie atribuit fiecărei evanghelii acesta

însemna: știrea cea buna a împărăției lui Dumnezeu predicată de Isus, vestea cea bună despre

Isus, raportul scris al veștii bune, a patra evanghelie. Prin „evanghelie” Ignațiu se refrea la

evanghelia lui Matei cel mai probabil. Eusebiu scrie despre comentariul lui Papias că Marcu a

scris cât de poate de precis ceea ce Petru și-a amintit. Papias îl apără pe Marcu, susținând că

nu a făcut nicio greșeală. Este posibil ca Marcu să se fii inspirat nu de Matei ci de evanghelia

lui Ioan; fiind mai interesat de ce spune apostolul nu neapărat de ce a scris. Papias a luat

aceste informații de la „bătrânul”, ca fiind cineva care a cunoscut unul sau mai mulți apostoli.

O generație mai târziu, Isutin Martirul a scris Împotriva lui Marcion, iar dacă aceasta

supraviețuia știam mai mult despre cum vedea cercul lui Iustin situația. În Dialoguri el

menționează de memorii cu referire la evanghelia lui Marcu. Ucenicul lui Iustin, Tațian a

compus ceea ce se numește Diatessaron (armonie de patru), reprezentând o colecție de patru

evenghelii care încep cu Ioan capitolul 1. Tațian era un encratit, dar cu toate că el s-ar fii

inspitay dintr-o a cincea evanghelie nu afectează Diatessaron-ul ca ediție integrată ci prezintă

cum era înțeleasă ediția atât la Roma cât și în nordul Mesopotamiei. Diatessaron a fost scris

îm limba siriacă dar și tradusă în greacă (sec.3) până ce în secolul 5 când sub presiune

episcopală o altă versiune (Peshitta) a fost impusă. Deși unii au crezut că Evanghelia după

Ioan susținea gnosticismul, Iustin Martirul a indicat opusul, mai mult decât oricare altă carte a

Noului Testament. Popularitatea codexului și popularitatea acestuia au fost o coincidență, dar

se pare că au avut influență unul asupara celuilalt.

Nu se știe când a apărut prima colecție a scrisorilor pauline, însă se pare că Luca s-a

ocupat de aceasta. Din secolul 2 se pare că scrisorile pauline au circulat ca un întreg. Cea mai

veche copie a corpului paulin este manuscrisul Chester Beatty P46 scris pe la anul 200 dar nu

conținea epistolele pastorale. Acest manuscris se pare că a fost scris într-o biserică a unei țări

vorbitoare de limba greacă în Egipt iar ediția originală conținea numai 10 scrisori. La
2
îndemnul lui Pavel bisericile au făctut schimb de scrisori între ele, Pavel trimițând nu

neapărat pentru cazuri singulare iar caracterul enciclic al Efesenilor indică acest fapt. În

scrisoarea lui Clement de Roma către Corint prin anul 96 a născut interesul corintenilor în a

organiza scrisorile lui Pavel. Nu se știe când au fost incluse în corpul paulin epistolele

pastorale, dar se pare că a fost în răspunsul bisercii catolice pentru canonul lui Marcion. Cu

toate acestea corpul paulin a fost copiat mai departe fără epistolel pastorale. Documentul ce a

unit Evanghelile de Corpul paulin a fost Faptele Apostolilor. Acest document a unit cele două

aripi ale NT fără de care cele două ar fi fost incomplete și de neacomodat.

Capitolul 9 - Marcion

Marcion este primul care a fixat o colecție accea ce numim noi Noul Testament. El

credea că Vechiul Testament nu are relevanță pentru creștini și colecția sa ar fi o Biblie

completă. Marcion s-a născut în Sinope, iar tatăl său era lider în bierica orașului. Adolf von

Harnack spune că Marcion e singurul care l-a înțeles pe Pavel. Marcion credea că întreg

Vechi Testamentul a fost surclasat de Evanghelie. Marcion încercat să își prezinte viziunea sa

la Roma unde nu doar că a fost respinsă de cler, însă donația de bani făcută i-a fost returnată.

Credea că Dumnezeul VT este unul diferit și inferior celui din NT care eeste spirit pur iar

apostolii au pătat învățătura lui Isus cu legalism; elemente ale gnosticismului în gândirea sa.

Fiind respins de biserică Marcion și-a înființat propria biserică care susține celibatul și care a

rezistat câteva generații.

Marcion a scris ca prefață a Noului Testament (Evanghelia și Apostolul) o serie de

Antiteze care arătau contrastul dintre Dumnezeul Vechiului și Noului Testament; știm asta de

la Tertulian din Împotriva lui Marcion. Evanghelia lui Marcin era o ediție Evangheliei lui

Luca. Pentru marcion ideea unei nașteri fizice a lui Isus era ceva scârbos, făcânt antiteza cu

înălțarea Sa, tot așa ar fi venit pe lume. Evanghelia lui Luca potrivit cu Marcion începe la 3:1

evitând faptul că Isus împlinea profețiile Vechiului Testament. Sunt expresii pe care Marcion
3
le scoate pentru a evita referirrile la Vechiul Testament și pentru a refuza ideea că Isus

aparținea familiei umane. Apostolul lui Marcion conținea 10 scrisori pauline, fără cele

pastorale. Lista începe cu Galateni pentru că în viziunea sa aici este prezentată cel mai clar

antiteza între Pavel și apostolii de la Ierusalim. Epistola către Efeseni nu avea titlul Efes

desorece cf. Col. 4:16 era pentru Laodicea. Chiar și în Galateni Marcion a eliminat

menționarea lui Avraam pentru îndreptățirea prin credință. Tot ceea ce după gândirea sa nu

era paulin a fost eliminat, chiar părți din Romani. Un exemplu al modificărilor lui Marcion

este în Efeseni 3:9 unde taina ascunsă de veacuri în Dumnezeu a fost înlocuită cu „de

Dumnezeu” pentru a arăta că Dumnezeu care a creat toate lucrurile nu are de a face cu

Evanghelia.

După Marcion la fiecare dintre epistolele pauline din canonul său, urmașii au adăugat

un prolog care nu are de fapt legătură cu gândirea marcionită. Galateni sunt greci care s-au

depărtat de adevăr în urma apostolilor legaliși. Corintenii au fost păcăliți de apostoli falși spre

legea iudaică și retorica filozofiei iar Pavel îi cheamă la înțelepciunea Evangheliei. Romanii

sunt din regiunea Italiei ce au fost păcăliți să creadă în lege și profeți, Pavel îi cheamă la

adevrata credință. Tesalonicenii sunt macedoneni în Hristos, nu au acceptat ce au spus falșii

apostoli și au perseverat în credință. Laodiceeni (Efeseni) sunt asiatici care au primit cuvântul

adevărului și au perseverat în credință. Colosenii sunt de asemenea asiatici, care au fost

înșelați de apostoli falși. Filipenii sunt Macedoneni care au primit cuvântul adevărului și au

înaintat în credință. Pentru Filimon el compune o scrisoare personală în favoarea sclavului

Onisim, Pavel scrie din închisoarea din Roma. În aceste prologuri vedem tendința clară de a

exclude Vechiul Testament din economia Evangheliei. Theodor von Zhan spune că Marcion a

format canonul în contrast cu biserica din care a ieșit, fiind în opoziție cu critica sa care

spunea că biserica este moștenitoarea conștientă de drept a scrierilor apostolice.