Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE


POLITICE ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

PROGRAMUL DE STUDIU: ISTORIE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

LEGAŢIA CARDINALULUI GENTILE MONTEFIORE ÎN REGATUL


UNGARIEI, ÎNTRE ANII 1307-1311

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT :

Prof. univ. dr. Şipoş Sorin-Domiţian Vaisărhofer Iulia-Maria


Contents
CONTEXT:.......................................................................................................................................................3
ACTIVITATEA LEGATULUI GENTILE ÎN REGATUL UNGARIEI:..........................................................6
TAXELE PAPALE RIDICATE DIN TRANSILVANIA:.................................................................................7
CONCLUZII:....................................................................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................................................9
CONTEXT:

Lumea creştină forma o Ecclesia,1 ce îngloba toate regatele europene. Conducătorul spiritual
şi politic al acesteia era considerat papa, iar împăratul romano-german şi regii europeni deţineau
doar un rol secundar, cel de a apăra prin forţa armatei lor, Biserica Romană. Sistemul politic
cuprindea şi un aspect monarhic sub forma de Christianitas sau societas christiana.2 Heraclia era
privită drept o ,,monarhie pontificală” în care majoritatea regatelor au recunoscut suzeranitatea
papală. Regii trebuiau să dea ascultare Curiei Romane.3 Orice nesupunere sau deviere de la regulile
impuse era sancţionată prin excomunicare şi punerea regatului respectiv sub interdict. În secolul al
XI-lea în cadrul acestui sistem a aderat şi confederaţia de triburi maghiare, când Ştefan I (1001-
1038) a primit însemnele regale de la papă. Papalitatea a încercat să controleze lumea creştină prin
intermediul instituţiei legatului. Legaţii au fost folosiţi ca intrument papal de control,deveneau
,,funcţionari” papali, astfel că în regatele europene au fost prezenţi legaţi din cele trei categorii:
prima categorie, legaţii de latere, aleşi din rândul cardinalilor, aveau putere pontificală, fapt pentru
care deţineau dreptul de a lega şi a dezlega orice şi pe oricine. Cea de-a doua categorie legaţii missi,
erau trimişii papei, dar nu făceau parte din Curie, şi cea de-a treia categorie, legaţii nati, sunt
investiţi în funcţie arhiepiscopală. Pe parcursul a aproape două secole, au existat în Regatul Ungariei
zece misiuni legatare, dar nu toate au prezentat un adevărat succes deoarece nu au putut satisface în
întregime pretenţiile hierocratice ale Sfântului Scaun.4

Odată cu moartea regelui Ladislau al IV-lea în 1290, papa Nicolae al IV-lea (1288-1292) a
declarat Ungaria, în virtutea vechilor tradiţii ce legau Roma de regat, feud pontifical vacant şi l-a
dăruit lui Carol Robert de Anjou, din ramura Angevinilor, vasali ai Sfântului Scaun, şi înrudit pe
linie maternă cu Regatul Maghiar.Baronii în cele din urmă l-au ales drept rege pe nepotul lui Andrei
al II-lea, astfel Regatul Ungariei a atins apogeul anarhiei. Ungaria a fost împărţită în regiuni
cvasiindependente de puterea regală. Teritoriile controlate de partidele nobiliare, domeniile regale şi
cele ecleziastice erau gestionate în mod arbitrar. Clerul era expulzat de pe proprietăţile achiziţionate,
iar regele nu putea interveni deoarece nu beneficia de recunoaşterea Sfântului Scaun. La începutul
secolului XIV-lea, Ungaria a trecut printr-o criză dinastică datorită morţii lui Andrei al III-lea
Veneţianul, ultimul reprezentant al dinastiei arpadiene, în anul 1301, astfel ,,Succesiunea a rămas
deschisă. Dintre cei trei concurenţi, principele boem Venceslav, principele bavarez Otto, şi Carol
1
Giuseppe Alberigo, La chiesa nella storia, ed. Paideia, Roma, 1988, p. 43.
2
Ibidem, p. 44.
3
Robert-Marius Mihalache, Legaţiile pontificale din Transilvania, ed. Anuarului Institutului de Istorie, ,,George Bariţiu”,
nr. LII, Cluj-Napoca, 2013, p. 99.
4
Ibidem, pp. 110–112.
Robert de Anjou, preferatul Romei, a fost ultimul”.5 În condiţiile izbucnirii unui război civil între cei
trei prentendeţi la tron, la începutul secolului al XIV, Sfântul Scaun a trimis legaţi în Regatul
Ungariei pentru a rezolva problemele dinastice, precum cardinalul Nicolae Boccasini din 1301,care
a reuşit să convingă majoritatea preoţilor să accepte domnia lui Carol Robert de Anjou, dar nu a
reuşit să rezolve în totalitate problemele existente. Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) l-a
declarat în calitatea de rege al Ungariei pe Carol Robert, la 31 mai 1303. În cele din urmă, în anul
1307, noul rege şi-a învins inamicii, astfel încât Venceslav a părăsit regatul, în timp ce Otto a fost
luat prizonier, dar aşa numiţii baroni, oligarhi, încă guvernau independent provincia de drept faţă de
puterea regală. În acest context, Clement al V-lea (1305-1314) îl trimite în Ungaria pe Gentile
Portino da Montefiore, pentru a normaliza situaţia din regat, şi a aduce un aport benefic în ceea ce
priveşte urcarea pe tron a dinastiei angevine, prima dinastie străină din Ungaria, după cum reiese din
documentul trimis la 8 august 1307 de către papă la Poitiers: ,,Clement, episcopul etc., iubitului fiu
Gentile [...] legat al scaunului apostolic, mântuire, etc. Drept aceea, poruncim cu tărie prin scrisoare
apostolică chibzuinţii tale ca, pentru slava lui Dumnezeu şi a noastră, luând asupra ta cu supunere
sarcina ce ţi s-a dat, s-o împlineşti cu atâta purtare de grijă, cu atâta bărbăţie, şi în chip atât de
vrednic de laudă, potrivit cu înţelepciunea hărăzită ţie de Dumnezeu, încât din sârguitoarele tale
strădanii, cu ajutorul milostivirii cereşti să răsară roadele aşteptate”.6 În documentul prezentat, de
asemenea este subliniată importanţa problemei şi asteptările pe care Sfântul Scaun le are cu privire
la misiunea lui Gentile.

Simultan cu cel din 8 august 1307, papa Clement al V-lea a trimis un document adresat
locuitorilor, baronilor, cavalerilor din părţile Ungariei, Poloniei, Croaţiei, Serbiei, Galiţiei,pentru a-i
informa despre misiunea şi legaţia cardinalului: ,,Rugăm şi cerem cu stăruinţă obştei voastre întru
domnu Isus Hristos dându-vă chibzuitul sfat, ca atunci când călăuzit de Dumnezeu, va sosi acolo
numitul cardinal, să-l primiţi cu bunăvoinţă şi să îi daţi lui, ba mai bine zis, feţei noastre care e
înfăţişată prin dânsul[...]cinstea cuvenită ca unui legat al scaunului apostolic”.7 În cadrul
documentului, Clement al V-lea le cere, de asemnea, locuitorilor, baronilor, comiţilor, să îi acorde
sprijin lui Gentile în fiecare dintre deciziile sale, ca în acest mod să îşi poată duce la bun sfârşit
misiunea: ,,Stându-i de folos, la îndemână potrivit supunerii datorate numitului scaun şi nouă, şi
dând urmare în aşa chip îndemnurilor şi sfaturilor lui mântuitoare[...] numitul legat, bizuindu-se pe

5
Şerban Turcuş, Sfântul Scaun şi românii în secolul al XIII-lea, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001, pp. 127–128.
6
Academia Republicii Populare Române, Documente privind istoria României, veacul XIV, Transilvania, vol. I, ed.
Academiei Republicii Populare Române, redactor responsabil Mihail Roller, Bucureşti, 1953, p. 52.
7
Ibidem, pp. 52–53.
sprijinul vostru, să poată, cu ajutorul lui Dumnezeu, să izbăvească mai uşor în îndeplinirea menirii
încredinţate lui”.8

Odată cu sarcina pe care trebuia să o îndeplinească, legatul Gentile a primit permisiunea şi


puterea din partea Sfântului Scaun de a aplica pedepsele bisericeşti, în cazul în care ar fi nevoie,
dacă preoţii, episcopii, abaţii, nu i-ar acorda ascultare şi ajutor, după cum este anunţat într-o
scrisoare a papei Clement al V-lea către cardinal: ,,De vreme ce te trimitem în părţile Ungariei,
Poloniei[...]pentru ca să poţi izbândi în treburile încredinţate ţie cu atât mai uşor, cu cât vei fi
înzestrat de către noi cu o mai mare putere, prin scrisoarea de faţă, îţi dăm deplină putere chibzuinţei
tale de a sili prin pedepse bisericeşti pe venerabilii noştri fraţi arhiepiscopi şi episcopi[...] din
ordinele Cisterciţilor, Cluniacensilor, Cartusianilor, ai sfinţilor Benedict şi Augustin [...] să ia parte,
potrivit datoriei lor, la întreţinerea ta, fără a ţine seamă de vreun fel de privilegii sau indulgenţe
apostolice”.9 Într-un document dat de papă la aceeaşi dată de 8 august 1307, la Poitiers, acesta îi
acordă cardinalului dreptul de a obliga persoanele bisericeşti ,,să procure trimişilor săi toate cele
trebuincioase traiului”10, de unde reiese şi influenţa Sfântului Scaun asupra regatelor creştine
europene.
O altă scrisoare cu privire la legatul Gentile, a fost emisă de către papa Clement al V-lea, tot pe data
de 8 august 1307, ce se adresa în mod deosebit preoţilor, arhiepiscopilor, episcopilor, decanilor,
protopopilor, ordinelor călugăreşti catolice, abaţilor, patriarhilor, cărora le cerea să îi acorde sprijin
legatului, să colaboreze în orice situaţie cu acesta, şi dacă este cazul să îi asigure toate cele necesare
în timpul călătoriei sale: ,,De vreme ce trimitem în ţara Ungariei, şi în alte părţi pe iubitul nostru
Gentile cardinalul-preot al bisericii San Martino ai Monti, legat al scaunului apostolic[...]rugăm
obştea voastră şi sfătuim cu stăruinţă, propunându-vă prin apostolica scrisoare ca, din cinstea
cuvenită scaunului apostolic şi nouă, primind cu bunăvoinţă şi cinste pe numitul legat, mai bine zis,
pe noi înşine prin dânsul, când va trece prin părţile voastre, să vă daţi osteneală, când vi se va cere
acest lucru de către el sau de trimisul lui, de a-i sta mereu într-ajutor, atât la oprire, cât şi la ducere şi
la întoarcere, lui şi însoţitorilor lui cu cele trebuincioase, cu o bună călăuzire, precum şi cu
mijloacele de cărăuşire potrivite, dacă a le sale se vor strica pe drum sau vor lipsi sau vor da cumva
peste vreo piedică”.11 De asemenea spre finalul scrisorii, papa îi avertizează pe cei menţionaţi că
dacă nu se vor supune cu credinţă şi bunăvoinţă, şi nu vor da ascultare cerinţelor legatului, vor fi

8
Ibidem, p. 53.
9
Ibidem, p. 54.
10
Ibidem.
11
Ibidem.
pedepsiţi conform regulilor stabilite: ,,Astfel, vom încuviinţa hotărârea pe care, dintr-o astfel de
pricină, în chip legiuit sus numitul legat o va da împotriva celor neascultători [...] Nu poate fi piedică
pentru aceasta faptul că unora li s-a dat de către numitul scaun vreo scutire potrivit căreia ei nu ar fi
nicidecum datori să dea legaţilor sau trimişilor zisului scaun întreţinere sau să ia parte la ea”.12

ACTIVITATEA LEGATULUI GENTILE ÎN REGATUL UNGARIEI:

Legatul Gentile a ajuns, la sfârşitul lunii mai 1308 în Croaţia, iar luni mai târziu, în
septembrie a fost întâmpinat de Carol Robert de Anjou, şi arhiepiscopul Thomas de Esztergom la
Zagreb. În cele din urmă, cardinalul a sosit la Buda, la mănăstirea Sfântul Nicolae, în luna
octombrie. Legatul a reuşit să îl convingă pe unul dintre cei mai mari baroni, Matia Csak, şi pe
familia Köszeg, la întâlnirea din Kekes, la 10 noiembrie 1308, să îi accepte domnia lui Carol Robert
de Anjou, şi să îi acorde sprijin militar. În săptămânile ce au urmat, Gentile a reuşit să convingă unul
câte unul dintre baroni, să accepte domnia lui Carol Robert.
La Dieta care a avut loc la mănăstirea dominicană de la Pesta, Carol Robert de Anjou a fost
proclamat rege în mod unanim, la data de 27 noiembrie 1308. În discursul său, legatul, a făcut
referinţă la Evanghelia după Matei, explicând că Tatăl Atotputernic era cel care a răspândit sămânţa
în Regatul Ungariei din care ,,numeroşi, excelenţi, sfinţi şi puri regi au încolţit. Printre ei, Sfântul
Ştefan, primul care a obţinut coroana consacrată de marele preot al Romei”.
În luna decembrie al anului 1308, legatul papal a convocat Sinodul preoţilor din Ungaria, care au
declarat monarhul inviolabil. În cadrul sinodului, de asemenea, Gentile s-a ocupat şi de problemele
ecleziastice: a oferit aprobare Ordinului Paulin ca şi comunitate religioasă şi a acordat regula
Sfântului Augustin în favoarea Sfântului Scaun.Pe de altă parte, cardinalul l-a afurisit pe Ladislau
Kan, voievodul Transilvaniei, şi deţinătorul coroanei regatului, adică a simbolului puterii, fără de
care nu puteau fi încoronaţi regii. Motivul principal al excomunicării voievodului era iminenta
căsătorie a fiicei acestuia cu fiul regelui Serbiei, considerat un schismatic. Cardinalul Gentile oprea
pe orice catolic din Ungaria să îşi căsătorească orice rudă de sânge cu vreun ,,eretic, patar, gazar,
schismatic sau alt inamic al credinţei creştine”, după cum reiese din documentul emis de acesta la
Bratislava, în ziua de Crăciun a anului 1309.13 În urma acestor decizii, Ladislau Kan este declarat
,,sprijinitor al ereticilor” şi ,,inamic al credinţei”, fiind excomunicat, mai mult de atât, toţi cei care l-
ar fi ajutat sau sfătuit erau şi ei afurisiţi şi lipsiţi de îngropăciune bisericească. Acestă asprime a fost
12
Ibidem.
13
coord. Sorin Şipoş, Ioan Horga, Ignor Şarov, Mircea Brie, Ioan Gumenâi, Politici imperiale în estul şi vestul spaţiului
românesc, ed. Universităţii Oradea/ ed. Cartdict, Oradea/Chişinău, Oradea/Chişinău, 2010, pp. 127–128.
motivată de legatul papal prin dorinţa sa de a ,,spori curăţenia credinţei catolice”. Gentile încă a
respectat înţelegerea, susţinând că dacă Ladislau returnează coroana până la data de 2 februarie
1310, va retrage pedeapsa aplicată. Arhiepiscopul Thomas, Amadeus Aba, Dominic Ratot, şi
trimisul cardinalului, lectorul franciscan Denis au negociat cu voievodul la Szeged pe 8 aprilie1310.
În cele din urmă, Ladislau Kan a acceptat să predea coroana, dar în schimb este recunoscută
autoritatea voievodului asupra Transilvaniei şi a unei părţi din Banat. La data de 27 august 1310,
arhiepiscopul Thomas l-a încoronat pe Carol Robert de Anjou drept rege, astfel, a treia încoronare a
fost realizată în conformitate cu regulile obişnuite.Şirul cu conflictelor cu o oligarhia nu a încetat,
astfel că Carol Robert i-a retras lui Matia Csak demnitatea de mare vistier şi prin intermediul
cardinalului l-a excomunicat, în primăvara anului 1311.În cele din urmă, papa Clemenent al V-lea l-
a chemat pe Gentile înapoi în Curia Romană pentru a participa la Consiliul Vienei (1311-1312).
Legatul papal a părăsit Regatul Ungariei la 10 septembrie 1311.

TAXELE PAPALE RIDICATE DIN TRANSILVANIA:

Sintagma de Patrimoniu al Sfântului Petru(Patrimonium beati/sancti Petri) se referă la


posesiunile teritoriale ale Scaunului Apostolic şi la posesiunea nominală a acestuia. Prima ipostază
concretă pe care a luat-o Patrimoniul Sfântului Petru în Transilvania a constituit-o monahismul
cistercian, ordin de misiune implantat în Transilvania în două puncte puternic ortodoxe: Igriş şi
Cârţa. Atenţia papalităţii în Transilvania s-a îndreptat spre zona săsească la sfârşitul secolului al XII-
lea.În secolul al XIII-lea apar în Europa două ordine de călugări: franciscanii şi dominicanii.
Acestea s-au dedicat predicării itinerante, năzuind spre vita vere apostolica. Facem precizarea că
atât ordinele de călugări-militari, cât şi ordinele mendicante depind direct de Sfântul Scaun, căruia îi
servesc interesele. Astfel, orice posesiune a lorde oriunde aparţine papalităţii.14 În perioada 1307-
1377, sediul papalităţii a fost transferat de la Roma la Avignon. În epoca de la Avignon, Patrimoniul
Sfântului Petru suferă şi el o modificare. Astfel, el s-a transformat în diversele sume de bani care
trebuiau achitate papalităţii, sub formă de taxe. Cele mai importante taxe papale ridicate din
Transilvania au fost: dijma,annates(veniturile unui beneficiu ecleziastic pentru primul an), servitia
communia (datorată numai de episcopi), precum şi veniturile beneficiilor ecleziastice vacante. Cu
privire la bisericile din Transilvania şi sumele achitate de acestea faţă de papalitate la începutul
secolului XIV, găsim informaţii, în cartea de socoteli a legatului papal Gentile, din perioada 1308-
14
Răzvan Mihai Neagu, ,,Politica beneficială a papalităţii de la Avignon (1307-1377) în Transilvania”, ed. Anuarului
Institutului de Istorie, ,,George Bariţiu”, , nr. LII, Cluj-Napoca, 2013, pp. 108–109.
1311, unde este precizat că: ,,Trebuie să aibă în ziua de 25 Noiembrie a zisului an două zeci şi trei şi
jumătate de mărci în socoteala episcopului de Cenad, Benedict, din arhiepiscopatul de Calocea. Le-
am primit de la Petru, lectorul pomenitei biserici, pentru zisul episcop. A fost parte din cele
patruzeci de mărci pe care trebuie să le plătească pentru anul întâi[...] Şi trebuie să aibă în această zi
zece mărci de argint bun pe care le-am primit de la prepozitul din Sibiu din Transilvania din
arhiepiscopatul de Strigoniu. Le-am primit de la zisul prepozit de la fratele Siruedo din Sibiu din
ordinul predicatorilor. Au făcut parte din suma mai mare ce trebuie să plătească pentru anul întâi[...]
Şi trebuie să aibă în ziua de 25 a zisei luni August...argint bun de Veneţia după greutatea de
Buda...episcopul de Transilvania printr-un capelan al său...; ele nu au făcut parte a unei sume mai
mari[...] Au mai rămas de plătit astfel patru sute optzeci mărci la Paştele învierii”. 15 De asemenea,
din documentul prezentat, prin intermediul unor termeni precum: ,,arhiepiscopat”, ,,ordinul
predicatorilor” , ,,cardinal”, ,,prepozit”, reiese faptul că structura religioasă, ierarhia bisericească, au
fost adaptate modelului apusean, astfel papii de la Avignon au numit canonici, demnitari capitulari
(prepoziţi, cantori, lectori) şi arhidiaconi.

CONCLUZII:

Controlul Sfântului Scaun exercitat asupra regatelor creştine europene, în cadrul curentului
hierocratic medieval, nu a reprezentat o misiune uşoară. În ceea ce priveşte Regatul Ungariei, pe
fondul crizei dinastice şi a impunerii dificele a regelui Carol Robert de Anjou pe tron, s-au reluat de
către papă, cu ajutorul legaţilor apostolici, şi a ordinelor călugăreşti, măsurile de atragere a păgânilor
şi a ereticilor la credinţa catolică. Acestea au fost variate, atât pe cale paşnică, cât şi prin forţa
armată.Epoca papilor de la Avignon a reprezentat o etapă fundamentală din istoria Bisericii
Romane. Pontifii francezi au conceput şi aplicat un nou mecanism de guvernare pontificală
centralizată, bazat pe pe două componente fundamentale: politica beneficială şi politica fiscală.

15
Academia Republicii Populare Române, Documente privind istoria României, veacul XIV, Transilvania, vol. I, pp. 61–
62.
BIBLIOGRAFIE

ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE, Documente privind istoria României, veacul XIV, Transilvania, vol. I,
ed. Academiei Republicii Populare Române, redactor responsabil Mihail Roller, Bucureşti, 1953.
COORD. SORIN ŞIPOŞ, IOAN HORGA, IGNOR ŞAROV, MIRCEA BRIE, IOAN GUMENÂI, Politici imperiale în estul şi vestul
spaţiului românesc, ed. Universităţii Oradea/ ed. Cartdict, Oradea/Chişinău, Oradea/Chişinău, 2010.
GIUSEPPE ALBERIGO, La chiesa nella storia, ed. Paideia, Roma, 1988.
RĂZVAN MIHAI NEAGU, ,,Politica beneficială a papalităţii de la Avignon (1307-1377) în Transilvania”, ed.
Anuarului Institutului de Istorie, ,,George Bariţiu”, , nr. LII, Cluj-Napoca, 2013.
ROBERT-MARIUS MIHALACHE, Legaţiile pontificale din Transilvania, ed. Anuarului Institutului de Istorie,
,,George Bariţiu”, nr. LII, Cluj-Napoca, 2013.
ŞERBAN TURCUŞ, Sfântul Scaun şi românii în secolul al XIII-lea, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001.