Sunteți pe pagina 1din 87

Universitatea OVIDIUS Constanţa

Departamentul ID-IFR
Facultatea de Inginerie Mecanicã, Industrialã şi
Maritimã

CONTABILITATE,
CALCUL, PREŢ ŞI COST
1
Caiet de Studiu Individual
Specializarea Inginerie Economicã în Domeniul Mecanic
Anul de studii II
Semestrul I

Titular disciplină:
Conf.univ.dr.ing Lucia Violeta MELNIC

2010
Cuprins

Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1


CUPRINS
Unitate Titlul Pagina
de
învăţare
8
INTRODUCERE

1 PRETURILE SI FORMAREA LOR 10


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 10
1.1 Preţul. Definiţie. Conţinut. 10
1.2 Tipuri de preţuri 11
1.3 Preţul liber – preţul de echilibru al pieţei 12
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 14
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 14
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1 14

2 PIATA SI COMPONENTELE SALE: CEREREA SI OFERTA 16


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2 16
2.1 Cererea 16
2.2 Oferta 17
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2 19
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 19
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2 19

3 STRATEGIILE INTREPRINDERILOR SI EFECTUL LOR ASUPRA


PRETURILOR 21
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 3 21
3.1 Funcţia de producţie 21
3.2 Strategii de adaptare a preţurilor la cerinţele pieţei 22
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 3 25
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 25
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 3 25

4 COSTUL. DEFINITIE. CONTINUT 27


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4 27
4.1 Definiţie.Conţinut 27
4.2 Costul de obţinere a produselor 28
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4 30
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 30
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4 31

5 COSTUL CICLULUI DE VIATA 33


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5 33
5.1 Generalitãţi 33
5.2 Costul iniţial şi costurile de exploatare şi întreţinere 34
5.3 Costurile de casare 35
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5 36
5
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Cuprins

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 36


Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5 36

6 CATEGORII DE COSTURI 1 38
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6 38
6.1 Costuri istorice, nerecuperabile şi costura viitoare şi de oportunitate 38
6.2 Costuri directe, indirecte, de regie şi costura fixe şi variabile 39
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6 41
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 42
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6 42

7 CATEGORII DE COSTURI 2 44
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7 44
7.1 Costuri recurente, unice şi costura medii şi marginale 44
7.2 Costuri relevante şi nerelevante 45
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7 46
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 46
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7 47

8 ANALIZA PUNCTULUI DE CRITIC 49


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 8 49
8.1 Analiza punctului critic în funcţie de o singurã variabilã 49
8.2 Decizia de a fabrica sau a cumpãra 49
8.3 Decizia de a cumpãra sau a închiria 50
8.4 Decizia de dezvoltare 51
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8 52
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8 53

9 MODELE LINIARE DE ANALIZA A PRAGULUI DE


RENTABILITATE 55
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9 55
9.1 Diagrama profit - volum 55
9.2 Creşterea profitului prin analiza punctului critic 57
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9 59
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 59
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9 60

10 ESTIMAREA COSTURILOR 62
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10 62
10.1 Modele standard de estimare 62
10.2 Model bazat pe utilizarea indicilor 63
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10 65
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 66
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10 66

11 RELATII DE ESTIMARE A COSTURILOR 68


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11 68
11.1 Generalitãţi 68
11.2 Funcţii liniare, neliniare şi discontinue în trepte 69
11.3 Estimarea costurilor aplicate în fabricare 70
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11 71
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 71
6
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Cuprins

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11 71

12 MODELE DE ESTIMARE A COSTURILOR DE PRODUCTIE 73


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 12 73
12.1 Modele de repartizare a costurilor de regie 73
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12 76
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 77
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12 77

13 MODELE DE CALCULATIE A COSTURILOR 79


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 13 79
13.1 Generalitãţi 79
13.2 Calculaţia costurilor prin metoda ABC 80
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 13 82
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 83
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 13 83

14 METODA STANDARD COSTING 85


Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 14 85
14.1 Calculul costului standard pe produs 85
14.2 Evidenţa abaterilor de la costurile standard 87
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 14 88
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 89
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14 89

BIBLIOGRAFIE 90

7
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Introducere

Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1


INTRODUCERE
Stimate student,

Acest caiet de studiu se adreseazã, în primul rând, studenţilor


specializãrii Inginerie Economicã în Domeniul Mecanic, din cadrul
facultãţii Inginerie Mecanicã, Industrialã şi Maritimã, din Universitatea
OVIDIUS Constanţa, dar poate fi un manual util tuturor studenţilor de la
facultãţile cu profil economic sau tehnic, inginerilor, economiştilor,
managerilor, etc.

Lucrarea oferã o imagine asupra principiilor fundamentale din analiza


economicã, a elementelor de preţ şi cost, a modalitãţilor de analizã a
costurilor şi preţurilor asociate, în cazul aplicãrii principiului valorii în
timp a banilor.

Condiţia generalã de funcţionare a economiei de piaţã o constituie piaţa,


prin mecanismul preţurilor care opereazã prin jocul cererii şi al ofertei,
într-un cadru concurenţial.

Materialul este organizat în 14 unităţi de învăţare, fiecare din aceste


unităţi conţinând o parte de prezentare teoretică a subiectului tratat, o
parte de exerciţii (teste de autoevaluare), rezolvările acestora şi o lucrare
de verificare finală. Testele de autoevaluare ajută la fixarea cunoştinţelor
dobândite în fiecare unitate de învăţare şi permit evaluarea continuă a
cursantului. Lucrările de verificare reprezintă o evaluare finală la
sfârşitul fiecărei etape de învăţare, prin care se urmăreşte determinarea
gradului de însuşire de către dumneavoastră a conceptelor, metodelor,
tehnicilor etc. prezentate anterior.

Lucrarea pe care o redactaţi şi pe care o trimiteţi tutorelui trebuie să


conţină pe prima pagină denumirea cursului „Contabilitate, calcul, preţ şi
cost 1”numele şi prenumele dumneavoastră şi adresa de e-mail pe care o
aveţi. Pentru o justă identificare a lucrării este de dorit ca pe fiecare
pagină să inseraţi numele şi prenumele dumneavoastră.

Răspunsurile trebuie să fie clar formulate, în limita posibilităţilor fiind


recomandabilă utilizarea unui procesator de texte. În medie răspunsurile
ar trebui să se întindă pe o jumătate de pagină, putând exista formulări
mai lungi sau mai scurte funcţie de subiectul tratat.

Spor la învăţat şi succes!


Conf.univ.dr.ing Lucia Melnic

8
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Preţurile şi formarea lor

Unitate de învăţare Nr. 1

PREŢURILE ŞI FORMAREA LOR

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1…………………………………………………….. 10


1.4 Preţul. Definiţie. Conţinut……………………………………………………………. 10
1.2 Tipuri de preţuri............................................................................................................ 11
1.5 Preţul liber – preţul de echilibru al pieţei……………………………………………... 12
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1………………………………………….... 14
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 14
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1…………………………………………………….. 14

9
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Preţurile şi formarea lor

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:


 Înţelegerea noţiunilor de preţ, preţ real, preţ nominal, preţ constant.
 Familiarizarea cu principalele tipuri de preţuri în funcţie de locul de
livrare.
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de „pieţe”.

1.1 Preţul. Definiţie. Conţinut

Preţ Preţul se defineşte ca valoarea de schimb a bunurilor şi a serviciilor pe


Valoare piaţă. În accepţiunea generală a cuvântului, preţul se referă la suma de bani
pe care o plăteşte sau o primeşte cineva pentru a intra în posesie, respectiv
pentru a ceda posesia unui bun. Dacă ne referim la servicii, similarul
preţului este tariful: el reprezintă suma plătită sau încasată pentru a
beneficia sau pentru a oferi un serviciu. Preţul este expresia bănească a
valorii bunurilor sau serviciilor iar în ceea ce priveşte categoria
economică preţ, aceasta a apărut odată cu introducerea banilor ca element
de mijlocire a schimburilor şi de tezaurizarea valorilor.

În prezent, noţiunea de preţ nu se limitează numai la bunuri sau servicii ci


şi-a extins sfera la care se referă putând vorbi în egală măsură de preţul
capitalului (de obicei dobânda pentru capitalul împrumutat dar şi
dividendele pentru capitalul sub formă de acţiuni), preţul forţei de muncă
(salariul oral), preţul concesiunilor, preţul acţiunilor sau al obligaţiunilor
etc.

Ca mărime preţul se stabileşte în strânsă corelaţie cu etalonul în care se


măsoară respectiv cu moneda şi de asemenea cu valoarea mărfurilor la
care se referă. Relaţia dintre monedă şi preţ este invers proporţională: cu
cât valoarea monedei este mai mică (cursul de schimb în raport cu alte
monede este mai mic sau acoperirea ei în metal preţios este mai mică) cu
atât preţul este mai mare. Indiferent de moneda în care se măsoară,
tendinţa generală a preţurilor este de creştere pe termen mediu şi lung iar
ritmul de creştere este mai lent sau mai accelerat fiind în strânsă relaţie cu
inflaţia inregistrată pentru moneda respectivă.

Faţă de relaţia dintre preţ şi monedă, relaţia dintre preţ şi valoare este
direct proporţională: cu cât valoarea mărfii este mai mare, cu atât preţul
este mai mare şi invers.

În procesul de schimb, intervine valoarea de schimb a mărfurilor care este


dată atât de munca consumată pentru obţinerea mărfurilor cât şi de
performanţele mărfii (sub aspectul caracteristicilor), de importanţa şi de
raritatea acestora.

Conform teoriei obiective, munca este singura măsură reală care serveşte
la aprecierea şi compararea valorii mărfurilor. Munca constituie preţul
natural al mărfii. Cantitatea de bani, de monedă care o măsoară la un
moment dat defineşte preţul nominal al mărfii. Această teorie reia
10
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Preţurile şi formarea lor

conceptele teoriei valorii muncă.


Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Definiţi preţul.
- Prezentaţi cum variazã relaţia dintre monedã şi preţ, relaţia dintre
valoare şi preţ.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 14 .

1.2 Tipuri de preţuri

Preţ relativ - Preţul relativ - reprezintă valoarea de schimb a unei mărfi A în raport cu
Preţ nominal marfa B sau, invers, cantitatea de marfă B care se schimbă contra unei
Preţ constant unităţi din marfa A. În economiile de piaţă, bunurile sunt vândute sau
cumpărate pe bani. În acest caz, preţul apare ca expresia monetară a
valorii de schimb a bunurilor iar când obiectul schimbului îl formează un
serviciu, valoarea de schimb a acestuia este tariful.

- Preţul real se calculează prin raportarea preţului nominal de la un


moment dat la preţul unui bun, al unui serviciu sau al unui venit ales ca
etalon. Cel mai frecvent etalon este salariul oral sau salariul zilnic.

În funcţie de momentul de manifestare preţurile pot fi:


- Preţul nominal sau preţul curent reprezintă preţul monetar înscris,
observat (înregistrat) la un loc şi la o dată anume. Imediat ce se doreşte
compararea preţurilor la date diferite se pune problema deprecierii unităţii
monetare datorată inflaţiei: un leu 2010 nu mai are aceeaşi valoare ca un
leu 2008. Pentru a depăşi această problemă, se folosesc tehnici de
actualizare a valorilor care trebuiesc comparate. Astfel, prin actualizare,
valoarea actuală Va se multiplică dacă valoarea iniţială V i s-a manifestat în
trecut faţă de momentul de referinţă: Va = Vi ( 1 +i)t, unde:
i = rata de actualizare pe perioadă; t = numărul de perioade ;
Atunci când valoarea iniţială se va manifesta în viitor faţă de momentul de
referinţă, valoarea actuală se demultiplică: Va = Vi / ( 1 +i)t
-
Preţul constant reprezintă preţul exprimat în monedă constantă, de
exemplu, preţul de referinţă al unui an sau al unei perioade de bază.
Preţurile constante servesc la calcularea indicatorilor valorici privind
dezvoltarea economiei unei ţări pe o perioadă mai lungă (5-10 ani) şi de
asemenea, cu ajutorul preţurilor constante se fac comparaţiile în timp.

- Preţul la termen este preţul stabilit în avans pentru livrarea mărfii la o


dată ulterioară.

11
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Preţurile şi formarea lor

Test de autoevaluare 1.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.


- Definiţi conceptele de preţ relativ şi preţ real.
- Realizaţi o clasificare a preţurilor în funcţie de locul de livrare.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 14 .

1.3 Preţul liber – preţul de echilibreu al pieţei

Piaţa muncii Piaţa reprezintă locul întâlnirii dintre oferta şi cererea unui bun sau
Piaţa de capital serviciu iar această confruntare se finalizează cu formarea unui preţ şi se
Piaţa inovaţiilor pot determina cantităţile schimbate. Există tot atâtea pieţe câte produse sau
servicii există. Un exemplu concludent în acest sens fiind “piaţa
informaticii” lângă care se poate identifica “piaţa de calculatoare”, “piaţa
de memorii de calculator”, etc.

Piaţa muncii pune în relaţie oferta şi cererea de muncă şi se ajunge la


stabilirea salariului ca element de referinţă. Totodată, salariul stabilit pe o
piaţă anume şi la un moment dat este specific unei anumite categorii de
angajaţi. Astfel, meseriile căutate, emergente, sunt supra-apreciate prin
salarii mai mari faţă de salariul mediu iar meseriile în declin sunt
sancţionate prin salarii mai mici.

Piaţa de capital permite întreprinderii să-şi procure resursele financiare de


care are nevoie. Pe această piaţă de fonduri pentru împrumut, se disting:
- piaţa monetară (piaţa de capital pe termen scurt) pune în relaţie pe
ofertanţii de fonduri de plasament cu cei care au nevoie de aceste fonduri,
preţul fiind rata dobânzii. Un actor major pe această piaţă este statul, prin
ministerul de finanţe care prin politica sa stabileşte rata directoare a
dobânzii pe piaţă.
- piaţa financiară (piaţa de capital pe termen lung) este locul de schimb
al valorilor mobiliare (acţiuni, obligaţiuni). Principalul exponent al pieţei
financiare este bursa de valori mobiliare;

Piaţa inovaţiilor permite confruntarea între:


- pe de o parte întreprinderile care, urmărind ameliorarea propriei
eficacităţi, doresc să pună la punct o nouă tehnologie, să introducă
progresul tehnic, să experimenteze noi forme de producţie şi/sau de
organizare;
- pe de altă parte întreprinderile care au creat invenţiile, au
experimentat deja tehnologia căutată.

Pe lângă tipurile de piaţă menţionate mai întâlnim:


- piaţa unui produs particular - în general o materie primă (piaţa
petrolului, piaţa cuprului) sau piaţa unui produs intermediar sau finit (piaţa
zahărului, piaţa laptelui);
- piaţa bunurilor şi a serviciilor unde sunt puse în relaţie oferta şi
12
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Preţurile şi formarea lor

cererea globală;
- piaţa de schimb valutar este piaţa pe care se schimbă devizele şi pe
care se formează rata de schimb între moneda ţării în cauză şi principalele
devize;

Piaţa ideală este dată de concurenţa pură şi perfectă care se distinge de


monopol, de oligopol, de monopson, de oligopson sau de monopol
bilateral.

Concurenţa este pură când se verifică simultan următoarele trei ipoteze:


- atomicitatea participanţilor (cei care oferă şi cei care solicită
produse sau servicii pe piaţă sunt mulţi şi de mică dimensiune în raport cu
piaţa);
- omogenitatea produsului – toţi ofertanţi propun acelaşi produs
care nu este diferenţiat între diferiţii ofertanţi iar produsul prezintă aceleaşi
caracteristici şi aceleaşi performanţe;
- accesul liber la piaţă (se referă la absenţa barierelor sau a
obstacolelor la intrarea şi la ieşirea concurenţilor pe piaţă);
Concurenţa este perfectă dacă se respectă următoarele două ipoteze:
- transparenţa pieţei (agenţii economici sunt perfect informaţi
asupra cantităţilor, a calităţii şi preţurile produselor concurente ca şi a
condiţiilor de concurenţă);
- mobilitatea factorilor de producţie – adică munca şi capitalul se
dirijează spre utilizările cele mai bine remunerate.

Concurenţa pură şi perfectă este rar întâlnită pe piaţă. Cele mai dese
situaţii sunt cele de concurenţă imperfectă, adică situaţii când nu se
realizează condiţiile de concurenţă perfectă.
Test de autoevaluare 1.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Definiţi piaţa muncii.
- Definiţi piaţa de capital şi componentele acesteia.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 14.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


1 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1


13
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Preţurile şi formarea lor

- Comentaţi relaţia dintre preţ şi monedã.

- Prezentaţi conceptul de preţ curent şi cum se actualizeazã acesta.

- Prezentaţi conceptul de concurenţa perfectã(purã).

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 1.1
- Preţul reprezintã suma de bani pe care o plăteşte sau o primeşte cineva
pentru a intra în posesia, respectiv pentru a ceda posesia unui produs.
- Relaţia dintre monedă şi preţ este invers proporţională: cu cât valoarea
monedei este mai mică (cursul de schimb în raport cu alte monede este mai
mic sau acoperirea ei în metal preţios este mai mică) cu atât preţul este mai
mare. Relaţia dintre preţ şi valoare este direct proporţională: cu cât
valoarea mărfii este mai mare, cu atât preţul este mai mare şi invers.

Răspuns 1.2
- Preţul relativ reprezintă valoarea de schimb a unei mărfi A în raport cu
marfa B sau, invers, cantitatea de marfă B care se schimbă contra unei
unităţi din marfa A.
- În funcţie de locul de livrare preţurile pot fi:
- Preţuri franco depozitul furnizorului – în acest caz, clientul
(cumpărătorul) suportă cheltuielile legate de încărcarea şi transportul
mărfii de la depozitul furnizorului;
- Preţuri franco staţia de expediţie – cheltuielile legate de încărcarea şi
transportul mărfii până la cea mai apropiată staţie de expediţie (gară sau
port) sunt în sarcina furnizorului iar cumpărătorul suportă restul
cheltuielilor de transport;
- Preţuri franco destinaţie – marfa este livrată cumpărătorului şi toate
cheltuielile de manipulare, încărcare şi transport cad în sarcina
furnizorului;

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

1. BOJIAN O. – Contabilitatea financiarã a întreprinderii, Ed.


Universitara, 2004.
2. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti
2009.
3. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.

14
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Piaţa şi componentele sale: Cererea şi oferta

Unitate de învăţare Nr. 2

PIAŢA ŞI COMPONENTELE SALE: CEREREA ŞI OFERTA

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2…………………………………………………….. 16


2.1 Cererea........................................................................................................................... 16
2.2 Oferta.............................................................................................................................. 17
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2………………………………………….... 19
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 19
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2…………………………………………………….. 19

15
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Piaţa şi componentele sale: Cererea şi oferta

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:


 Înţelegerea noţiunilor de cerere şi ofertã ale pieţei.
 Familiarizarea cu principalele tipuri de elasticitate ale cererii.
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice preţului de echilibru.

2.1 Cererea

Cererea Cererea se referă la cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care un individ
Funcţia cererii (cererea individuală) sau un ansamblu de indivizi interesaţi de acest bun
Elasticitatea sau serviciu (cererea pieţei) doresc să îl cumpere, la un preţ dat. Această
definiţie microeconomică cere trei precizări: cererea este expresia unei
cererii
intenţii de cumpărare şi nu trebuie confundată cu ceea ce deja a fost
cumpărat; această intenţie trebuie să corespundă unei puteri de cumpărare
(nu se ia în considerare decât cererea solvabilă); cererea este un flux
(măsurat în cursul unei perioade de timp dată).

Funcţia cererii reprezintă relaţia care se stabileşte între cantităţile cerute


dintr-un bun şi preţul acestui bun; în marea majoritate a cazurilor, această
funcţie este descrescătoare în variabila preţ. Se întâlnesc situaţii când, în
anumite condiţii şi pe termen scurt, funcţia cererii este crescătoare în preţ
(în faza incipientă a unor crize creşte cererea dintr-un produs atunci când
preţul creşte) . În macroeconomie cererea globală se defineşte ca suma
utilizărilor posibile ale producţiei: consum final, investiţii, exporturi,
variaţii de stoc. Cererea este reprezentată printr-o curbă descrescătoare;
cumpărătorii sunt gata să cumpere cu atât mai multe bunuri cu cât preţurile
sunt mai scăzute.

Figura 2.1. Curba cererii – curbă descrescătoare în variabila preţ


Preţ

0 Q (Cantităţi cerute)

Legat de cele două componente ale pieţei s-a definit noţiunea de


elasticitate. În economie, elasticitatea desemnează variaţia relativă a unei
mărimi (efect) în raport cu variaţia relativă a unei alte mărimi (cauză).
Tipurile de elasticitate cele mai des utilizate sunt:
- elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul său sau elasticitatea
directă exprimă variaţia relativă a cererii la modificarea relativă a preţului
16
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Piaţa şi componentele sale: Cererea şi oferta

produsului:
dQi dpi dQi pi
ei  sau epi  
Qi pi Qi dpi

Întrucât elementele de calcul a elasticităţii directe sunt de semne contrare


(când preţul creşte, cantitatea cerută scade iar când preţul scade, cantitatea
creşte) elasticitatea directă este negativă. De exemplu, dacă cererea unui
bun creşte cu 20% când preţul său scade cu 10%, elasticitatea directă a
 20%
cererii acestui bun în raport cu preţul său va fi de: e   2,0 .
 10%

- elasticitatea consumului (sau a cererii) în raport cu veniturile


consumatorilor (poate fi elasticitatea importurilor / exporturilor în raport
cu rata de schimb sau cu rata de creştere economică);
dQi dv dQi v
ei  sau epi  Qi  dv
Qi v
- elasticitatea încrucişată (sau de substituţie): varianta cererii unui
bun în raport de variaţia preţului altui bun. De exemplu, dacă cererea de
băuturi răcoritoare creşte cu 20% când preţul berii creşte cu 10%,
elasticitatea încrucişată între cele două produse este de 2.
dQi dpj dQi pj
eij  sau eij  
Qi pj Qi dpj
Test de autoevaluare 2.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Definiţi cele trei tipuri de elasticitate întâlnite în economie?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 19.

2.2 Oferta

Oferta Oferta, pe o piaţă determinată, se defineşte ca fiind cantitatea maximă


Preţ de echilibru dintr-un bun sau serviciu pe care un agent economic sau un ansamblu de
agenţi economici doresc să o vândă la un preţ dat. Oferta depinde de
obiectivele întreprinderii (producţie maximă sau profit maxim) de starea
tehnologiei, de preţurile relative (creşterea preţului unui bun incită
întreprinderile să crească oferta lor din bunul în cauză), de costul factorilor
de producţie (evoluţia preţului pământului exercită o influenţă asupra
ofertei de grâu). Pe piaţa muncii, oferta provine de la muncitori.

Oferta este considerată ca fiind legată în mod pozitiv de preţ. Cu cât preţul
este mai ridicat cu atât oferta este mai importantă. Această ipoteză este
credibilă pentru o piaţă pe care bunul există iar costul de achiziţie este deja
reglat: pe piaţa acţiunilor, propunerile de vânzare sunt cu atât mai
importante cu cât preţul este mai mare.
Figura 2.2. Curba ofertei - curbă crescătoare în variabila preţ
Preţ O

17
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Piaţa şi componentele sale: Cererea şi oferta

Q (Cantităţi oferite)

Există un preţ, numit preţul de echilibru (PE) pentru care cantităţile oferite
şi cele cerute sunt egale. Se spune despre acest echilibru că este stabil
întrucât pentru un preţ P1 superior preţului de echilibru PE, oferta este
superioară cererii; în această situaţie, preţul va tinde să scadă (nu există
suficientă cerere solvabilă pentru a cumpăra întreaga cantitate Q 1 oferită pe
piaţă la preţul P1) şi să se stabilizeze în preţul de echilibru P E. Printr-un
raţionament paralel, dacă preţul pe piaţă ar fi la un nivel C 2 inferior
preţului de echilibru, cantitatea de produs oferită pe piaţă va fi Q 2. Dar
pentru această cantitate, în conformitate cu curba cererii, preţul ar trebui să
fie P2. Se va manifesta deci o presiune de mărire a preţului din C 2 spre P2
trecând prin preţul de echilibru PE fapt ce va determina o creştere a ofertei
din Q2 spre cantitate de echilibru QE.

Pe termen scurt, curba cererii şi curba ofertei sunt date şi relativ fixe
(această afirmaţie nu este valabilă pentru situaţiile de criză, când cererea
creşte în mod artificial, situaţia fiind iniţiată şi întreţinută de speculatori
din piaţă). În cursul timpului însă ele se pot deplasa. Cererea poate creşte
ca urmare a creşterii veniturilor sau se poate restrânge ca urmare a scăderii
veniturilor. În acelaşi fel, oferta poate creşte ca urmare a progresului tehnic
sau a ieftinirii materiilor prime.

În situaţia de concurenţă pură şi perfectă, preţul pentru firmă este o un


element exterior care i se impune, firma nu poate influenţa acest preţ (se
mai numeşte şi price taker). Raţionamentul este relativ simplu: în situaţia
de concurenţă pură şi perfectă întreprinderea care maximizează profitul
poate face la un moment dat supraprofit, dar acest supraprofit atrage
intrarea pe piaţă de noi întreprinderi, până la dispariţia profitului. Dacă
concurenţa este lăsată să lucreze, orice supraprofit dispare şi
întreprinderile sunt constrânse să adopte nivelul de producţie pentru care
costul mediu este minim ceea ce este, fără îndoială, situaţia cea mai bună
pentru societate.
Test de autoevaluare 2.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Definiţi oferta.
- Definiţi preţul de echilibru.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 19.


În loc de Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 2.
rezumat
Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
18
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Piaţa şi componentele sale: Cererea şi oferta

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


2 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2

- Ce înţelegeţi prin cerere şi ofertã?

- Exemplificaţi un dezechilibru între cerere şi oferta pe piaţa din Romania?

- Exemplificaţi un echilibru între cerere şi oferta pe piaţa din Romania?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 2.1
- Elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul său exprimă variaţia
relativă a cererii la modificarea relativă a preţului produsului;
- Elasticitatea consumului (sau a cererii) în raport cu veniturile
consumatorilor (poate fi elasticitatea importurilor / exporturilor în raport
cu rata de schimb sau cu rata de creştere economică);
- Elasticitatea încrucişată (sau de substituţie): varianta cererii unui bun în
raport de variaţia preţului altui bun.

Răspuns 2.2
- Cantitatea dintr-un bun economic care poate fi vândutã în condiţiile
preţului existent;
- Preţ de echilibru = este acela la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un
bun economic este cea mai mare, când cererea şi oferta se egaleazã la
nivelul celui mai mare volum de vânzãri şi cumpãrãri pe piaţã.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2

1. BOJIAN O. – Contabilitatea financiarã a întreprinderii, Ed.


Universitara, 2004.
2. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti
2009.
3. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.
4. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.

19
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Strategiile întreprinderilor şi efectul lor asupra preţurilor

Unitate de învăţare Nr. 3

STRATEGIA INTREPRINDERILOR ŞI EFECTUL LOR


ASUPRA PREŢURILOR

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 3…………………………………………………….. 21


3.1 Funcţia de producţie....................................................................................................... 21
3.2 Strategii de adaptare a preţurilor la cerinţele pieţei ...................................................... 22
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 3………………………………………….... 25
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 25
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 3…………………………………………………….. 25

20
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Strategiile întreprinderilor şi efectul lor asupra preţurilor

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 3

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 3 sunt:


 Înţelegerea noţiunilor de funcţie de producţie, volum de producţie,
concurenţã.
 Familiarizarea cu condiţiile de exercitare a concurenţei.
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de strategii de formare a preţurilor.

3.1 Funcţia de producţie

Funcţie de Pentru a răspunde la cererea pieţei, întreprinderea produce o anumită


producţie cantitate de bunuri ţinând cont de costurile factorilor de producţie şi de
restricţiile tehnice. Combinând aceste două elemente, cost şi restricţii
tehnice, întreprinderea se străduieşte să producă de manieră eficace
Volum de
căutând combinaţia optimală a factorilor de producţie, cea care conduce la
producţie maximizarea profitului său. Evoluţia restricţiilor tehnice, mai ales cu
mecanizarea şi automatizarea producţiei şi introducerea sistemelor
flexibile, modifică modul de producţie şi influenţează structura costurilor
întreprinderii.

Funcţia de producţie este procesul prin care întreprinderea transformă


resurse pentru a produce un bun sau serviciu, care acoperă costul factorilor
de producţie, al consumurilor intermediare şi al funcţiei de conducere.
Numim funcţie de producţie relaţia tehnologică care se stabileşte între
cantitatea produsă dintr-un bun şi cantitatea diferiţilor factori necesari la
obţinerea acestui bun. Se presupune că nivelul de cunoştinţe şi al tehnicilor
este dat iar întreprinderea utilizează factorii săi de producţie la nivelul
maxim de eficacitate . Q = f (A, B, C, D, …)

Volumul de producţie Q este cel maxim ce poate fi produs cu un


ansamblu dat de factori de producţie A,B,C,D. Maniera în care nivelul
ieşirilor se schimbă, este funcţie de variaţia valorii absolute şi relative a
acestor inputuri utilizate pentru producţie.

Există mai multe tipuri de funcţii de producţie:


- funcţiile cu factori complementari: combinarea lor se poate asocia doar
cu o cantitate fixă din celălalt factor; dacă se doreşte creşterea producţiei
unei întreprinderi de servicii de mecanizare, fiecare cumpărare
suplimentară de tractoare implică angajarea unui tractorist, toate celelalte
condiţii de producţie rămânând neschimbate;
- funcţii de producţie cu factori schimbabili: combinarea acestora este
variabilă, se poate astfel obţine aceeaşi producţie cu mai mult capital şi
mai puţină muncă şi invers; funcţia Coob – Douglas se referă la o relaţie
de acest tip. Cei doi factori reţinuţi sunt substituibili, iar raportul de
substituire poate fi constant (fix) sau variabil;
- funcţiile cu “generaţii de capital”: stocul de capital se descompune în
generaţii anuale succesive; fiecare generaţie corespunde unei combinaţii
de factori (ipoteza de complementaritate) şi de la o generaţie la alta ,
echipamentele sunt mai tinere şi în general presupun mai mult capital.
21
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Strategiile întreprinderilor şi efectul lor asupra preţurilor

Acest tip de funcţie permite să se ţină cont de dinamica unei întreprinderi


care evoluează, investind în mod sistematic în procesul de producţie.

Funcţia de producţie este funcţia matematică care leagă cantitatea produsă


(output sau ieşiri) de cantităţile diferiţilor factori de producţie (inputuri sau
intrări) folosiţi şi combinaţi pentru a obţine producţia. Într-o formă
generală, funcţia de producţie se poate scrie: Q = f (M, K, Ci, R)
în care:Q = producţia; M = munca; K = capitalul; Ci = consumuri
intermediare; R = factor rezidual (în special progres tehnic);

La nivelul întreprinderilor, funcţiile de producţie servesc pentru calcularea


producţiei maxime care poate fi obţinută plecând de la o combinaţie
tehnică de factori.
Test de autoevaluare 3.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Definiţi funcţia de producţie.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 25.

3.2 Strategii de adaptare a preţurilor la cerinţele pieţei

Concurenţã Concurenţa este un mod de manifestare a economiei de piaţă în care pentru


Preţ de echilibru un bun omogen şi substitutele sale, existenţa mai multor producători este
obligatorie. Concurenţa are la bază comportamentul individual al agenţilor
economici orientat (în condiţiile de transparenţă a pieţei) spre conducerea
Intreprindere
activităţii astfel încât câştigul său net să fie cât mai mare iar forma să fie
marginalã cât mai competitivă. Concurenţa este bivalentă în sensul că se manifestă
atât pentru producători cât şi pentru cumpărători.

Condiţiile de exercitare a concurenţei se referă la:


- existenţa mai multor producători specializaţi în producerea şi livrarea
unui anumit bun;
- fiecare producător are interesul de a exploata eficient capacităţile sale
de producţie şi resursele de care dispune;
- respectarea regulilor jocului (sunt permise acţiuni aflate în limitele
legii – fiscale, comerciale);
- devansarea sau cel puţin echilibrarea cererii de către ofertă.

Cunoaşterea concurenţei de către întreprinderi a condus la identificarea


unor tipuri de strategii de atragere a interesului pieţei. Printre acestea
enumerăm:
- strategia efortului concentrat – se urmăreşte atragerea clientelei
particulare pentru un produs particular;
- strategia diferenţierii bunurilor într-o gamă largă – urmărind diferenţierea
produselor ajungând până când produsul capătă caracter de unicat în
ansamblu său în ceea ce priveşte marca, înfăţişarea, service-ul;
- stategia dominaţiei globale prin costuri – se urmăreşte concurenţa prin
preţuri imbatabile fără să se facă rabat de la calitatea produsului.
Formarea preţului de echilibru în cadrul concurenţei perfecte
22
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Strategiile întreprinderilor şi efectul lor asupra preţurilor

Adaptarea preţurilor la cerinţele pieţei se face numai prin cantităţi sau


numai prin preţuri. Formarea preţului de echilibru este influenţată de acea
cantitate de mărfuri (cerută şi respectiv oferită) pentru care există
compatibilitatea cumpărătorilor şi vânzătorilor în raport cu preţul fixat. Se
vorbeşte de un echilibru stabil când o perturbare este urmată de o revenire
la o nouă stare de echilibru.

Se disting 4 tipuri de perturbaţii:


- cererea creşte, oferta este fixă - adaptarea se face:
- prin preţuri – creşte preţul, rezultă retragerea cererii şi tot aşa până la
restabilirea echilibrului;
- prin cantităţi - sporeşte oferta (pentru că preţul de cerere este mai mare
decât preţul de ofertă). Oferta creşte până la echilibrarea preţului de cerere
cu cel de ofertă.
- cererea scade - oferta este fixă – adaptarea se face:
- prin preţuri – preţul scade până când scăderea cererii este echilibrată de
ofertă;
- prin cantităţi – oferta scade până când nivelul preţului de ofertă se reduce
şi echilibrează cererea.
- oferta creşte - cererea este fixă – adaptare se face:
- prin preţuri – preţul scade; - prin cantităţi - creşte consumul;
- oferta scade - cererea este fixă – adaptare se face:
- prin preţuri – preţurile cresc; - prin cantităţi – scade cererea.

Pe perioade lungi echilibrul pieţei presupune egalitatea între cererea totală


şi oferta totală iar profiturile întreprinderilor marginale sunt nule. Apariţia
de noi întreprinderi va continua atâta timp cât întreprinderile existente vor
realiza profituri şi va înceta când diferenţa dintre preţ şi costul mediu se
reduce la zero.

În condiţiile formării preţului de echilibru întreprinderea care are costurile


medii cele mai mari se află ea însăşi la echilibru în sensul că nu va avea
nici profit nici pierdere deoarece costul mediu este egal cu preţul pieţei iar
o astfel de întreprindere este denumită întreprindere marginală. Dispariţia
ei face oferta insuficientă, preţul va creşte, profiturile cresc pentru cei
rămaşi în sectorul de activitate, se încurajează apariţia altor capacităţi,
oferta creşte, preţul scade.

Formarea preţului în situaţia de monopol


În situaţia de monopol sau monopson, fixarea preţurilor este la îndemâna
întreprinderii iar strategiile principale constau în stabilirea simultană a
preţurilor şi a cantităţilor.Echilibrul producătorului se obţine atunci când el
nu mai este interesat să modifice preţul şi/sau cantitatea bunului produs.

Strategiile de stabilire a preţului sunt diferite în funcţie de obiectivul


propus de monopolist:
a) Strategia stabilirii preţului pentru profit maxim corespunde la acel nivel
al producţiei pentru care încasarea marginală este egală cu costul marginal,
situaţie în care profitul marginal este nul.
b) Strategia stabilirii preţului pentru maximizarea cifrei de afaceri – (sau a
încasărilor). Această metodă se aplică atunci când monopolistul urmăreşte
evitarea apariţiei concurenţilor pe piaţă preferând un profit imediat mai
23
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Strategiile întreprinderilor şi efectul lor asupra preţurilor

mic pentru a-şi proteja situaţia de monopol.


c) Strategia stabilirii preţului pentru maximizarea cantităţii Q produsă şi
comercializată. Această metodă se aplică când producătorul este preocupat
pentru sporirea producţiei sale împotriva concurenţilor, fără a se expune la
pierderi’ preţul şi costul se află la nivelul pragului de rentabilitate, fiind
egale.
d) Strategia discriminării în stabilirea preţurilor. Metoda se manifestă
atunci când firma vinde aceleaşi produse la preţuri diferite, pe pieţe
diferite, la clienţi diferiţi în scopul sporirii vânzărilor. Astfel ultimele
cantităţi vor fi vândute mai ieftin decât primele. Strategia se poate aplica
pe pieţe diferite, sau la clienţi diferiţi, care nu comunică între ei sau atunci
când raţiunea discriminării clienţilor este liber acceptată de către clienţi.

Strategia stabilirii preţurilor în univers concurenţial


În univers concurenţial, stabilirea preţului dobândeşte o importanţă
deosebită cu implicaţii directe asupra poziţiei deţinută de agentul
economic pe piaţă. Preţul fiecărui vânzător va exprima cerinţele pieţei dar
şi reacţia vânzătorului faţă de strategiile concurenţilor săi. În concurenţă,
fiecare firmă îşi stabileşte preţul ca răspuns la concurenţă dar şi cu intenţia
de a provoca reacţii de răspuns (modificări de preţ) din partea
concurenţilor.Preţul pe care vânzătorul îl poate propune pe piaţă se află
într-un interval de valoare limitat la partea inferioară de costurile de
producţie iar la partea superioară de valoarea estimată, acceptabilă
(disponibilitatea de plată) de către consumatori.
CM < Preţ propus pe piaţă < Valoare estimată

Stabilirea preţului în interiorul acestui interval constituie de fapt conţinutul


deciziei strategice cu privire la preţ. În adoptarea acestei decizii, factorii
determinanţi sunt:
- costul de producţie;
- estimările consumatorilor privind valoarea produselor;
- concurenţa;
- intervenţia puterii privind preţul;
- etica în afaceri.
Test de autoevaluare 3.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- In ce condiţii se exercitã concurenţa ?
- Ce înţelegeţi prin întreprindere marginalã ?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 25.


În loc de
rezumat Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 3.

24
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Strategiile întreprinderilor şi efectul lor asupra preţurilor

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


3 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 3

- Enumeraţi tipurile de funcţii de producţie si descrieţi-le.

- Care este forma generalã a funcţiei de producţie?

- Care sunt strategiile de stabilire a preţurilor în situaţia de monopol?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 3.1
Funcţia de producţie este procesul prin care întreprinderea transformă
resurse pentru a produce un bun sau serviciu, care acoperă costul factorilor
de producţie, al consumurilor intermediare şi al funcţiei de conducere

Răspuns 3.2
- Existenţa mai multor producători specializaţi în producerea şi livrarea
unui anumit bun; Fiecare producător are interesul de a exploata eficient
capacităţile sale de producţie şi resursele de care dispune;
- Intreprinderea marginalã reprezintã întreprinderea care are costurile
medii cele mai mari şi se află ea însăşi la echilibru în sensul că nu va avea
nici profit nici pierdere deoarece costul mediu este egal cu preţul pieţei .

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 3

1. BOJIAN O. – Contabilitatea financiarã a întreprinderii, Ed.


Universitara, 2004.
2. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti
2009.

25
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul. Definiţie. Conţinut

Unitate de învăţare Nr. 4

COSTUL. DEFINIŢIE. CONŢINUT

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4…………………………………………………….. 27


4.1 Definiţie. Conţinut.......................................................................................................... 27
4.2 Costul de obţinere a produselor...................................................................................... 28
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4………………………………………….... 30
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 30
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4…………………………………………………….. 31

26
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul. Definiţie. Conţinut

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 4

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 4 sunt:


 Înţelegerea noţiunilor de cost marginal, cost de oportunitate, cost de
tranzacţie.
 Familiarizarea cu costul de obţinere al produselor.
 Cum se estimeazã valoarea unui produs.

4.1 Definiţie. Conţinut

Cost Costul reprezintă ansamblul cheltuielilor ce pot fi asociate producţiei şi


Cost previzional comercializării unui bun sau serviciu.

În primul rând se disting costuri previzionale (apriori) sau prestabilite prin


Cost mediu
definiţie nesigure pentru că sunt prevăzute înainte de actul de producţie şi
Cost fix de vânzare a produsului, costuri constatate (aposteori), reale sau istorice,
Cost variabil care sunt calculate plecând de la contabilitatea analitică. Se mai analizează
costurile directe şi costurile indirecte. În general, întreprinderea cunoaşte
Cost marginal destul de bine costurile directe care însumează toate cheltuielile legate
direct şi exclusiv de produsul analizat (salariile muncitorilor direct
productivi, amortismentul maşinilor şi echipamentelor utilizate exclusiv
pentru acest produs, etc.)

Calculul costurilor indirecte este mai delicat pentru că presupune să se


ajungă la o ventilare (la o repartizare) între diferitele produse a
cheltuielilor care le privesc simultan (remunerarea personalului de direcţie,
închirierea unui local unde se fabrică mai multe produse, etc.). Suma
costurilor directe şi indirecte dă costul complet.

Pe o perioadă scurtă, în care echilibrul este dat, se pot distinge costuri fixe
(maşini, clădiri) care reprezintă ansamblul cheltuielilor suportate de
întreprindere), oricare ar fi volumul său de activitate şi costuri variabile
care pot fi proporţionale cu volumul producţiei (materiile prime de
exemplu).

Suma costurilor fixe (CF) şi a costurilor variabile (CV) formează costul


total (CT). Funcţia de cost ajută la determinarea costului minim pentru
fiecare volum de producţie. CT(q) = CF + CV(q). Preţurile inputurilor
fiind date, CT şi CV nu depind decât de cantităţile produse q.

Costul mediu (CM) este costul total divizat cu cantităţile produse:


CM(q) = CT(q)/q = CF/q +CV(q)/q

Costul marginal poate fi definit ca suplimentul de cost rezultat ca urmare a


producerii unei unităţi suplimentare de produs sau serviciu.
În afara costului de producţie, în limbajul economic şi nu numai se mai
întâlnesc şi: costul de oportunitate, costul de tranzacţie, costul salarial,
costul de transfer şi costuri sociale.

27
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul. Definiţie. Conţinut

Costul de oportunitate al unei resurse (de exemplu bani) folosiţi pentru o


destinaţie oarecare (cumpărarea unei maşini) echivalează cu câştigul
maxim pe care l-am fi obţinut în cea mai bună utilizare alternativă
posibilă (exemplu – plasare pe piaţa financiară). Orice decizie induce un
cost de oportunitate pentru că repartizarea unei resurse oarecare (bani,
muncă, timp, etc.) unei utilizări anume implică în mod simultan renunţarea
la orice altă folosinţă.

Costul de tranzacţie se referă la costul de timp şi de informare suportat de


părţile care se află în discuţie la o negociere comercială dar nu numai
comercială. Atunci când agenţii economici negociază, ei trebuie să se
deplaseze, să se întâlnească, să se informeze, să cheltuie timp şi energie.
Costurile care rezultă cresc cu numărul de partide de negociere, de
complexitatea negocierilor, de gradul de imprecizie al drepturilor de
proprietate. Dorinţa de a limita costul de tranzacţie justifică creaţia de
întreprinderi (de exemplu stabilirea de relaţii profesionale stabile în cadrul
unei întreprinderi reduce costul în raport cu angajările zilnice), sau
intervenţiile legislativului.

Costul salarial reprezintă suma cheltuielilor pe care angajatorul le plăteşte


în contrapartida folosirii muncii salariale. Costul salarial include
remuneraţia directă (salariu brut + concediul plătit + prime) şi cotizaţiile
legale sau convenţionale (contribuţii asigurări sociale, contribuţii pentru
fondul de şomaj, alte contribuţii, etc.).

Costuri sociale. În sensul larg se referă la ansamblul cheltuielilor suportate


de către colectivitate ca urmare a unei activităţi date şi a pagubelor
antrenate de această activitate (unele din aceste pagube sunt evidente şi pe
termen scurt – este cazul faunei şi florei acvatice care suferă ca urmare a
poluării apelor cu efluenţii de la fabrici sau complexe zootehnice, altele
apar doar pe termen lung sau foarte lung – este cazul de exemplu al
găurilor din stratul de ozon ca urmare a activităţiilor umane poluante în
ansamblul lor).
Test de autoevaluare 4.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Definiţi costul de oportunitate şi costul de tranzacţie.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 30.

4.2 Costul de obţinere a produselor

În structura sa, costul total cuprinde mai multe componente: costuri fixe,
costuri variabile şi costuri semi-variabile iar această clasificare este funcţie
de variaţia costurilor în raport cu modificarea volumului producţiei.
Structura costului total variază de la o ramură la alta iar cunoaşterea ei are
importanţă în fundamentarea strategiei de preţ.

Astfel dacă în cost predomină costurile fixe, prin strategia de preţ se


28
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul. Definiţie. Conţinut

urmăreşte obţinerea unor încasări care să acopere cheltuielile fixe şi în


acest timp să se utilizeze capacitatea de producţie la o valoare cât mai
mare. Această strategie este vitală: cât timp valoarea vânzărilor nu va
depăşi costurile fixe şi variabile (pragul de rentabilitate) întreprinderea va
pierde. Dacă în structura costurilor predomină costurile variabile, prin
preţul propus pe piaţă se urmăreşte maximizarea marjei asupra
cheltuielilor variabile.

Sunt situaţii când firma poate opta temporar pentru stabilirea preţului la un
nivel mai mic decât costul:
- diminuarea temporară dar masivă a cererii;
- când se urmăreşte creşterea părţii de piaţă;
- la demararea unei activităţi, până se atinge volumul de vânzări care să
asigure rentabilitatea scontată sau la introducerea produselor noi.

Estimările consumatorilor privind valoarea produselor


Pentru fundamentarea preţului de ofertă metoda “cost plus marja sperată
de profit” este cea mai utilizată datorită simplităţii ei iar atunci când se
pleacă de la un cost mai mic decât al concurenţilor se obţine un plus de
profit unitar şi există o marjă de siguranţă pentru a se apăra de atacurile
concurenţei. Dar metoda are şi efecte perverse: prin aplicarea sa, se pierde
o parte din profitul potenţial dacă preţul s-ar fundamenta pe estimările
consumatorilor privind valoarea produsului. Este vorba de diferenţa dintre
ceea ce consumatorii ar fi dispuşi să plătească şi preţul efectiv al
produsului care este de obicei mai mic fiind plătit de consumator
(consumatorul beneficiază astfel de surplusul consumatorului). De aceea,
în fundamentarea preţului de ofertă trebuie să se ţină seama de opinia
consumatorilor asupra valorii estimate a bunurilor.

Pentru estimarea valorii unui bun, consumatorul parcurge un demers dificil


şi are în vedere mai multe aspecte. Mai întâi trebuie înţeleasă diferenţa
dintre valoarea percepută şi valoarea potenţială. Valoarea percepută este
cea pe care consumatorul o recunoaşte în prezent; valoarea potenţială este
cea pe care consumatorul poate fi educat să o vadă în produs. Cele două
noţiuni arată în ce măsură un bun indispensabil poate fi înlocuit de un
substitut sau poate fi eliminat.

În fundamentarea deciziei de consum, consumatorul urmăreşte intuitiv o


logică de tip selectiv de proiect de investiţie: care este câştigul său dacă
cumpără bunul, faţă de situaţia în care nu-l cumpără, cheltuielile fiind
egale cu preţul acceptat la plată. Câştigul perceput de consumator poate fi
de natură diversă: economii din consumul redus de carburant, energie sau
care provin din cheltuieli mai mici cu reparaţiile la înlocuirea unei
aparat/maşină veche, afişarea unei creşteri a standardului de viaţă,
creşterea satisfacţiei individuale.

Un alt aspect este legat de faptul că oamenii trăiesc prin comparaţie: dacă
produsul se poate cumpăra la un preţ mai mic din vreo sursă acesta va fi
limita maximă de preţ pe care o acceptă cumpărătorul; acest lucru este mai
puţin valabil în cazul pieţelor cu deficit de ofertă.
Trebuie luat în considerare faptul că orice potenţial cumpărător priveşte
preţul de ofertă ca o primă apreciere a valorii şi calităţii produsului. Ori,
29
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul. Definiţie. Conţinut

dacă producătorul nu-şi evaluează la un nivel ridicat propriul produs, în


nici un caz nu o va face cumpărătorul.

Pentru a putea stabili preţul în funcţie de estimările consumatorilor,


vânzătorul trebuie să stabilească preţuri diferite pentru diferite segmente
de cumpărători şi deci să recurgă la discriminări de preţ.

Discriminarea de preţ este foarte întâlnită în sfera serviciilor, la stabilirea


tarifelor. În transporturi discriminările de preţ sunt funcţie de vârstă
(adulţi-copii) călători individuali sau grup, anotimp, zilele săptămânii,
momentul zilei (zi-noapte) sau destinaţia de transport. Explicaţia
abundenţei de discriminări constă în aceea că “produsele” din acest
domeniu este necesar să fie consumate chiar în momentul realizării sau
disponibilizării lor. Neconsumarea produsului în momentul în care el a fost
disponibil reprezintă pentru producător o pierdere efectivă.
Test de autoevaluare 4.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Cum putem stabili preţurile în funcţie de estimãrile consumatorilor?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 31.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 4.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


4 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4

- Definiţi costal salarial.

- Definiţi costal total şi funcţia de cost.

- Cum estimaţi dumneavoastrã valoarea unui produs?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 4.1
- Costul de oportunitate al unei resurse (de exemplu bani) folosiţi pentru o
destinaţie oarecare (cumpărarea unei maşini) echivalează cu câştigul
maxim pe care l-am fi obţinut în cea mai bună utilizare alternativă
posibilă (exemplu – plasare pe piaţa financiară).
- Costul de tranzacţie se referă la costul de timp şi de informare suportat de
părţile care se află în de discuţie la o negociere comercială dar nu numai
comercială.

30
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul. Definiţie. Conţinut

Răspuns 4.2
- Pentru a putea stabili preţul în funcţie de estimările consumatorilor,
vânzătorul trebuie să stabilească preţuri diferite pentru diferite segmente
de cumpărători şi deci să recurgă la discriminări de preţ.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

1. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren,


Bucureşti 2009.
2. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.
3. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.
4. 5. VRANCEANU D. – Politici de preţ, Ed. Uranus, 2006.

31
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul ciclului de viaţã

Unitate de învăţare Nr. 5

COSTUL CICLULUI DE VIAŢĂ

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5…………………………………………………….. 33


5.1 Generalitãţi…………………………………………………………………………… 33
5.2 Costul iniţial şi costurile de exploatare şi întreţinere.................................................... 34
5.3 Costurile de casare........................................................................................................ 35
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5………………………………………….... 36
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 36
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5…………………………………………………….. 36

32
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul ciclului de viaţã

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 5

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 5 sunt:


 Înţelegerea noţiunilor de cost al ciclului de viaţa , cost iniţial, cost de
exploatare şi de întreţinere şi cost de casare.
 Familiarizarea cu principalele etape ale ciclului de viaţã.
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru fiecare tip de cost in
parte.

5.1 Generalitãţi

Costul ciclului Costul ciclului de viaţã al unui produs, sistem sau serviciu include totalitatea
de viaţã costurilor cu bunul respectiv de-a lungul întregii sale perioade de viaţã.
Costul ciclului de viaţã poate include şi costuri de proiectare şi de dezvoltare,
costuri de fabricare şi de testare, costuri de exploatare şi de întreţinere, costuri
de depozitare. De asemenea costul ciclului de viaţã poate fi exprimat şi ca
sumã a costurilor de achiziţie, operare, întreţinere şi casare.

Cost
Potential pentru
[u.m.] economii

Cost cumulat
estimat al
ciclului de viata

Costul cumulat
al cicl de viata
efectiv realizat

0 timp
Proiectare Proiectare Operare sau
Identificare detaliata;
conceptuala; utilizare la Retragere din
nevoi; Proiectare Fabricare sau
Dezvoltare; client; functiune;
Definire tehnologii; cosntructie
Testare Intretinere Casare
cerinte Achizitie
prototip service
resurse
ETAPA DE DEZVOLTARE ETAPA DE OPERARE

Fig 5.1 Etapele ciclului de viata si costurile asociate

Ciclul de viaţã poate fi divizat în douã perioade de timp principale: etapa de


dezvoltare şi etapa de operare. Fiecare la rândul ei poate fi împãrţitã, la rândul
ei în mai multe faze.

Analiza economicã în inginerie este interesatã, în principal, de justificarea


economicã a proiectelor ingineresti, de înlocuirea şi îmbunãtãţirea proiectelor
şi bunurilor existente şi de compararea economicã a diferitelor alternative de
proiecte.
In scopul realizãrii acestor studii se va defini costul ciclului de viaţã ca fiind

33
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul ciclului de viaţã

compus din:
1.costul iniţial;
2.costuri de exploatare şi de întreţinere;
3.costuri de casare
Test de autoevaluare 5.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Ce înţelegeţi prin costul ciclului de viaţã?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 36.

5.2 Costul iniţial şi costurile de exploatare şi întreţinere

Cost iniţial Costul iniţial al unui produs constã din investiţia necesarã pentru aducerea
Cost de lui în stare de funcţionare; în general, asemenea cheltuieli nu mai apar de-a
exploatare lungul duratei de viaţã a produsului. Astfel pentru achiziţionarea unei maşini
unelte, costul iniţial poate cuprinde urmãtoarele componente:
Cost de
a) costul de achiziţie a maşinii;
întreţinere b) cheltuieli de transport şi de instalare;
c) cheltuieli cu instruirea personalului;
d) costul de achiziţie al sculelor;
e) cheltuieli cu echipamente suplimentare;

Cheltuielile de instalare pot include de exemplu: cheltuieli de pregãtire a


fundaţiei , izolare fonicã, branşare la reţeaua electricã, precum şi cheltuieli de
testare iniţialã. Cheltuielile cu echipamentele suplimentare pot include
costurile parţilor hardware şi software ale unor calculatoare de comandã a
proceselor.
Pentru alte produse, costul iniţial poate conţine un set diferit de elemente.

Costurile de exploatare şi de întreţinere sunt cheltuieli periodice (costuri


recurente), necesare pentru funcţionarea şi întreţinerea produsului în timpul
perioadei sale de viaţã. Cheltuielile de exploatare cuprind de obicei, costuri
cu salariile, cu materialele şi de regie.

In funcţie de sistemul contabil utilizat, în categoria cheltuielilor de regie


poate fi inclusã o mare varietate de costuri. Elementele tipice ale cheltuielilor
de regie sunt cele cu combustibilul şi electricitatea, primele de asigurare,
cheltuielile de inventar , cheltuieli indirecte, cheltuieli administrative şi de
conducere.

In general, se presupune cã aceste cheltuieli de exploatare şi de întreţinere


sunt cheltuieli anuale, dar costurile de întreţinere pot fi efectuate şi în funcţie
de alte criterii.

Astfel poate fi respectat un program anual de reparaţii unitare şi preventive


sau reparaţiile pot fi efectuate numai când sunt necesare, de exemplu când se
face o revizie generalã.

34
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul ciclului de viaţã

Test de autoevaluare 5.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.


- Ce înţelegeţi prin cost iniţial, cost de exploatare şi de întreţinere?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 36.

5.3 Costurile de casare

Cost de casare Ciclul de viaţã implicã în mod evident, o anumitã perioadã de timp, ceea ce
înseamnã cã la casare, produsul poate avea o valoare rezidualã. Când durata
de viaţã a unui produs s-a incheiat, apar costurile de transfer (casare). Acestea
pot include cheltuieli cu salariile şi cu materialele pentru retragerea
produsului, cheltuieli de transport sau cheltuieli speciale.

Deşi cheltuielile de casare rezultã la finalul ciclului de viaţã, majoritatea


produselor au o valoare monetarã la momentul lichidãrii. Valoarea rezidualã
exprimã valoarea posibil de recuperat dupã încheierea duratei de viaţã a
proiectului analizat (prin vânzare, valorificarea pieselor, etc.

Problema valorii reziduale se pune mai ales pentru operaţiile de leasing.


Vânzãtorul este interesat de o valoare rezidualã care sã compenseze
cheltuielile, rãmase neacoperite, cu fabricarea şi menţinerea în funcţiune a
mijlocului fix respectiv. Pe de altã parte cumpãrãtorul este interesat de o
valoare rezidualã cât mai micã, pentru a reduce efortul sãu de investiţii
privind achiziţionarea mijlocului fix la sfârşitul contractului de leasing.

Din punct de vedere contabil, se considerã cã valoarea rezidualã ar trebui sã


conţinã urmãtoarele componente:
- valoarea imobilizãrilor corporale la preţul de revânzare estimat, corectat
cu impozitele sau cu economia de impozit aferente plus sau minus valorii
rezultate;

- valoarea imobilizãrilor necorporale (licenţe, brevete, studii,etc.) şi a celor


financiare la preţul de piaţã sau cel estimat de experţi financiari;
- suma cumulatã a creşterii anterioare a nevoii de fond de rulment;

Ciclul de viaţã implicã, în mod evident , un anumit orizont de timp, iar finalul
sãu poate fi analizat atât din punct de vedere funcţional, cât şi economic.
Viaţa economicã a unui bun apare, în general, ca o rezultantã a politicii firmei
şi este influenţatã în mare mãsurã de impozitul pe venituri
Test de autoevaluare 5.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Ce reprezintã costul de casare?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 36

35
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Costul ciclului de viaţã

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 5.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr. 5


pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5

- Ce reprezintã costal de casare?


-Se considerã situaţia în care urmeazã a se achiziţiona un sistem CAD/CAM
(hardware şi software) pentru integrarea într-o echipa de proiectare formatã
din laboratoare situate în 3 judeţe. Se estimeazã cã vor apãrea urmãtoarele
categorii de costuri:

Activitate Costuri
Inchiriere inie de comunicaţie 1100lei/luna
Inchiriere soft CAD/CAM 550lei/luna
Cumparare hardware 20000lei/luna
Cumpãrare modem special 2500lei/luna
Imprimanta laser 1500lei/luna
Ploter color 10000lei/luna
Costuri de transport 500lei/luna
Instruire iniţialãa personalului 6000lei/luna
Care este costul iniţial pentru implementarea sistemului CAD/CAM?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 5.1
Costul ciclului de viaţã al unui produs, sistem sau serviciu include totalitatea
costurilor cu bunul respectiv de-a lungul întregii sale perioade de viaţã.

Răspuns 5.2
Costul iniţial al unui produs constã din investiţia necesarã pentru aducerea lui
în stare de funcţionare. Costurile de exploatare şi de întreţinere sunt cheltuieli
periodice necesare pentru funcţionarea şi întreţinerea produsului în timpul
perioadei sale de viaţã

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5

1. BOJIAN O. – Contabilitatea financiarã a întreprinderii, Ed.


Universitara, 2004.
2. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti
2009.
3. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.

36
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 1

Unitate de învăţare Nr. 6

CATEGORII DE COSTURI 1

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6…………………………………………………….. 38


6.1 Costuri istorice, nerecuperabile şi costuri viitoare şi de oportunitate………………... 38
6.2 Costuri directe, indirecte, de regie şi costuri fixe şi variabile……………………….. 39
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6………………………………………….... 41
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 42
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6…………………………………………………….. 42

37
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 1

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 6

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 6 sunt:

 Înţelegerea noţiunilor de cost nerecuperabil, cost istoric, cost de


oportunitate, cost direct,indirect,de regie şi cost variabil .
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de costuri fixe şi variabile.

6.1 Costuri istorice, nerecuperabile şi costuri viitoare şi de oportunitate

Cost istoric Costurile istorice sunt costuri care apar în tranzacţiile cu bunul considerat.
Cost Costurile nerecuperabile sunt costuri istorice care nu pot fi recuperate.
nerecuperabil Trebuie precizat faptul cã, cheltuielile nerecuperabile nu sunt în totalitate fãrã
relevanţã pentru o decizie în prezent. Ele pot fi clasificate ca pierderi de
Cost de
capital şi servesc la compensarea câştigurilor de capital sau a altor venituri
oportunitate impozabile, reducând astfel impozitele plãtite.

Un exemplu de costuri nerecuperabile îl reprezintã achiziţionarea şi vânzarea


unui echipament. Se considerã cã echipamentul este achiziţionat cu 10.000
u.m. şi valoarea rezidualã la sfârşitul celor 5 ani de funcţionare este de 5.000
u.m.. Se presupune cã pierderea anualã de valoare ca urmare a uzurii fizice
este de 1.000 u.m. Costul anual al deprecierii ar trebui repartizat asupra
costului final al produselor obţinute. Dupã repartizarea acestuia asupra
celorlalte cheltuieli de producţie , de marketing etc. asupra fiecãrei unitãţi de
produs, se obţine costul unitar. Se adaugã apoi un profit unitar şi se obţine
preţul de vânzare. Astfel prin vânzarea fiecãrei unitãţi de produs se
recupereazã o parte din costurile de depreciere.

Toate costurile care pot apãrea în viitor sunt numite costuri viitoare. In
aceastã categorie pot intra costuri de exploatare pentru muncã şi materiale,
costuri de întreţinere, de regie, sau de casare. De obicei valoarea acestor
costuri nu este cunoscutã cu certitudine şi trebuie estimatã. Estimãrile
cheltuielilor şi veniturilor viitoare sunt nesigure şi sunt supuse erorilor.
Costul renunţãrii la oportunitatea unor dobânzi sau venituri din fondurile
investite este cunoscut sub numele de cost de oportunitate. Acest concept
poate fi explicat mai bine prin intermediul urmãtorului exemplu.

Se presupune ca o persoanã pãstreazã 1.000 u.m în casã ; ea renunţã astfel la


posibilitatea de a obţine dobândã prin constituirea unui depozit de economii la
bancã localã care oferã, de exemplu o dobândã de 5% pe an. Pe o perioadã de
1 an persoana respectivã renunţã la posibilitatea obţinerii unei dobânzi de 50
u.m care reprezintã costul de oportunitate asociat opţiunii de a pãstra cele
1.000 u.m în seiful din casã.

Acest concept de cost de oportunitate, este fundamental în studiul analizei


economice şi este un element de cost inclus în aproape toate metodologiile de
comparare a alternativelor de proiecte inginereşti (costul de oportunitate mai
poate fi întâlnit sub forma ratei minim acceptabile de rentabilitate.)
Test de autoevaluare 6.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
38
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 1

- Definiţi costul de oportunitate şi daţi un exemplu de apariţie a acestuia.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 42.

6.2 Costuri directe, indirecte, de regie şi costuri fixe şi variabile

Cost direct Este necesar sã se precizeze definiţia cheltuielilor directe, indirecte şi de regie
Cost indirect în contextul activitãţii de producţie. Costul de producţie reprezintã ansamblul
Cost fix cheltuielilor efectuate de cãtre întreprindere pentru producerea şi desfacerea
de bunuri materiale şi servicii.
Cost variabil
Cost de regie

Costuri primare
Costuri materiale
directe

Costuri salariale
directe

Cost de productie
Costuri materiale
Costuri de
conversie

indirecte

Cost de regie
Pret de vanzare

Costuri salariale
indirecte

Cost complet
comercial
Costuri fixe
Alte costuri

Costuri generale
si adminsitrative

Costuri cu
desafacerea

Profit

Fig 6.1 Diferite categorii de costuri

In figurã apare termenul de costuri de conversie. Aceste costuri sunt date de


suma dintre costurile de regie şi costurile directe cu munca.
Cheltuielie materiale şi salariale directe pot fi uşor determinate şi pot fi
asociate avantajos unei operaţii specifice, unui proiect sau produs.

Cheltuielile de regie reprezintã totalitatea costurilor de producţie, altele decât


cele cu cheltuielile salariale şi materialele directe. Elementele tipice de cost
incluse în categoria generalã a cheltuielilor de regie sunt:
- costuri materiale şi salariale indirecte;
- impozite;
- prime de asigurare,chirii;
- costuri cu inventarul;
- costuri de întreţinere şi reparaţii, de asistenţã şi administraţie;
- costuri cu utilitãţile;

Cheltuielile cu amortizarea sunt de obicei incluse în cheltuielile de regie, însã


ocazional, pot fi considerate o parte a costurilor directe.
Costurile fixe rãmân constante pentru un domeniu larg al volumului de
producţie, atâta timp cât se fabricã în mod continuu aceleaşi tipuri de produse.
39
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 1

Cheltuielile general-administrative, asigurãrile şi taxele, chiriile, amortizarea


cladirilor şi echipamentelor şi cheltuielile cu utilitãţile sunt exemple de
cheltuieli care nu variazã odatã cu volumul de producţie, în consecinţa sunt
numite costuri fixe.

Costurile variabile se modificã proporţional cu volumul producţiei. Acestea


sunt, în general, cheltuielile materiale şi salariale directe.
Multe costuri au atât componente fixe cât şi variabile. De exemplu un
compartiment de întreţinere într-o uzinã poate avea un numãr constant de
personal de întreţinere cu salarii fixe, pentru o gamã largã de produse. Munca
de întreţinere şi înlocuire a pieselor echipamentelor poate însã varia cu
volumul de producţie.

Pentru un volum de producţie dat, Q, costurile totale CT pot fi exprimate ca


sumã a costurilor fixe ( C F ) şi variabile ( CV ) totale: CT  C F  CV . In cazul
unei relaţii liniare CV  cv  Q , unde c v reprezintã costul variabil unitar.
Test de autoevaluare 6.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
O societate comercialã fabricã un produs care se vinde cu 10 u.m. Costurile
fixe asociate fabricãrii sunt de 150.000 u.m/an, iar costurile variabile unitare
sunt de 4 u.m./buc. Volumul de producţie curent este de 40.000 buc./an, însã
cererea este de 50.000 buc/an, iar capacitatea de producţie a societãţii permite
aceastã creştere.
a) Care este volumul de producţie critic?
b) Care sunt veniturile obţinute din vânzarea pieselor, corespunzãtoare
volumului de producţie critic?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 42.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 6.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr. 6


pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6

40
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 1

1.Aplicaţia 6.1
Sã se analizeze efectul creşterii cu 15.000 u.m a valorii costurilor fixe (CF)
pentru fabricarea unui singur tip de produs, dupã cum urmeazã:

Tab. Efectele creşterii costurilor fixe


Situaţia iniţialã Dupã cresterea valorii CF
Venituri din vanzari [u.m] 500.000 500.000
Costuri variabile totale 200.000 200.000
[u.m]
Contribuţia marginalã 300.000 300.000
[u.m]
Costuri fixe [u.m] 150.000 165.000
Profit [u.m] 150.000 135.000
Rata contribuţiei 60% 60%
marginale

2.Aplicaţia 6.2
Se decide îmbunãtãţirea calitãţii produselor fabricate prin utilizarea unor
materiale mai rezistente, dar mai scumpe. Ca rezultat, costurile variabile vor
creşte cu 10%, generând efectele prezentate în continuare

Tab. Efectele creşeterii costurilor variabile


Situaţia iniţialã Dupã cresterea valorii Cv
Venituri din vanzari [u.m] 500.000 500.000
Costuri variabile totale 200.000 220.000
[u.m]
Contribuţia marginalã 300.000 280.000
[u.m]
Costuri fixe [u.m] 150.000 150.000
Profit [u.m] 150.000 130.000
Rata contribuţiei 60% 56%
marginale

3. Aplicaţia 6.3
Cheltuielile cu uneltele şi salariile operatorilor pentru a instala un strung
revolver sunt de 300 u.m. Odata ce utilajul tehnologic a fost instalat, costurile
variabile materiale pentru producerea unei unitãţi de produs sunt de 2,5 u.m.,
iar cele cu salariul strungarului de 1 u.m. Pentru simplificare, se presupune cã
acestea sunt singurele costuri fixe şi variabile relevante. Dacã fiecare unitate
de produs poate fi vândutã pentru 5 u.m, sã se determine cantitatea de produse
corespunzãtoare punctului critic şi profitul net dacã mãrimea lotului este de
1000 bucãţi

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

41
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 1

Răspuns 6.1
Costal de oportunitate reprezintã costul renunţãrii la oportunitatea unor
dobânzi sau venituri din fondurile investite .

Răspuns 6.2
a) Fie Q numãrul de bucãţi corespunzãtor volumului critic de producţie.
Ecuaţia de rezolvat este:
10 Q = 4 Q +150.000 + 0 → Q = 25.000 buc;
b) Valoarea veniturilor obţinute se poate determina prin înmulţirea numãrului
de piese reprezentând volumul critic cu pretil unitar (25.000 x 10 = 250.000)

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6

1. BOJIAN O. – Contabilitatea financiarã a întreprinderii, Ed.


Universitara, 2004.
2. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti
2009.
3. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.
4. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.
5. 5. VRANCEANU D. – Politici de preţ, Ed. Uranus, 2006.

42
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 2

Unitate de învăţare Nr. 7

CATEGORII DE COSTURI 2

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7…………………………………………………….. 44


7.1 Costuri recurente, unice şi costuri medii şi marginale.................................................. 44
7.2 Costuri relevante şi nerelevante.................................................................................... 45
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7………………………………………….... 46
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 46
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7…………………………………………………….. 47

43
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 2

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 7

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 7 sunt:

 Înţelegerea noţiunilor de cost recurent, unic, cost mediu, cost


marginal, cost relevant şi nerelevant.
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de cheltuieli care alcãtuiesc aceste
costuri.
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru fiecare tip de cost în
parte.

7.1 Costuri recurente, unice şi costuri relevante şi nerelevante

Cost recurent Costurile recurente sunt acelea care se repetã de-a lungul unei perioade de
Cost unic timp şi apar în situaţia în care o firmã produce bunuri sau servicii similare
Cost mediu în mod continuu. Costurile variabile sunt, de obicei, costuri recurente,
deoarece ele se repetã cu fabricarea fiecãrei bucãţi dintr-un produs.
Cost marginal
Costurile recurente nu se limiteazã însã la costurile variabile. Anumite
costuri fixe care se plãtesc în mod repetat sunt de asemenea, costuri
recurente. De exemplu într-o firmã care furnizeazã servicii de arhitecturã,
chiria plãtitã pentru spaţiile închiriate – componentã ce aparţine costurilor
fixe – reprezintã un cost recurrent.

Costurile unice sunt acele costuri care nu se repetã, chiar dacã ele se obţin
prin cumularea mai multor costuri realizate într-o perioadã scurtã de timp.
Uzual, costurile unice sunt asociate costurilor iniţiale din cadrul proiectelor
de investiţii din inginerie.

Costul mediu al unei unitãţi de produs este dat de raportul între costul total
şi cantitatea produsã şi vândutã: C M (Q)  CT (Q) / Q , unde C M (Q ) =
costul mediu unitar [u.m./buc]; CT (Q ) = cost total [u.m.]; Q = cantitatea
obţinutã;
Costul mediu este de obicei o funcţie dependentã de cantitatea produsã şi în
mod normal, scade odata cu creşterea producţiei.

Pentru o funcţie continuã a costurilor totale, costul marginal este definit ca


o derivatã a acestei funcţii în funcţie de cantitate sau de dCT (Q ) / dQ :
dCT
C mg  . Acest model este valabil pentru funcţii continue liniare sau
dQ
neliniare.

APLICATIE REZOLVATA
Pentru derularea unui anumit proces tehnologic, se înregistreazã costuri fixe
de 60.000 u.m şi costuri variabile unitare de 30 u.m/buc. Ca urmare, funcţia
costurilor totale este CT  60.000  30Q . Care este costul marginal pentru
Q=10? Dar pentru Q=20?
Existã douã modalitãţi de rezolvare prin diferenţa valorilor şi prin derivare.
1. Diferenţã
Costul marginal la 10 = costul total la o producţie de 11 buc. – costul total

44
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 2

la o producţie de 10 buc.
C mg (10)  CT (11)  CT (10)  (60.000  30  11)  (60.000  30  10)  30
In mod analog,
C mg (20)  CT (21)  CT (20)  (60.000  30  21)  (60.000  30  20)  30
2. Derivare
Costul marginal la 10 este dat de prima derivate a funcţiei costului
total evaluatã în punctual Q=10.
dCT ( q )
C mg (Q)   d / dQ[60.000  30Q]  30
dQ

Conceptul de marginalism este general şi se aplicã şi altor funcţii


matematice. Astfel, veniturile marginale pot fi determinate din funcţia
veniturilor totale, profitul marginal din funcţia profitului total etc. Dacã
aceste funcţii sunt definite pentru valori discrete sau sunt funcţii liniare,
continue, atunci venitul marginal este venitul obţinut prin vânzarea unei
unitãţi suplimentare de produs
Test de autoevaluare 7.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Definiţi costurile recurente şi daţi un exemplu de aceste costuri.
- Definiţi costul mediu.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 46.

7.2 Costuri relevante şi nerelevante

Cost relevant Determinarea evoluţiei costurilor reprezintã un element de o extremã


Cost nerelevant importanţã în planificarea profitului, iar cunoaşterea comportamentului
acestora în viitor este decisivã penru un întreg domeniu al deciziilor
manageriale.

Identificarea informaţiilor privind evoluţia viitoare a costurilor cuprinde


douã etape, dupã cum urmeazã:
1. La stabilirea volumului de producţie pe termen scurt trebuie furnizate
informaţii privind dinamica atât a costurilor fixe cât şi a celor variabile în
domeniul analizat.
Pentru un numãr de decizii speciale privind alternative posibil de ales, cum
ar fii acceptarea sau respingerea unei comenzi deosebite, trebuie identificate
în funcţie de context, acele informaţii privind costurile care sã permitã
luarea unei decizii corecte.

Natura costurilor relevante în analiza deciziilor pe termen scurt depinde de


tipul problemei pentru a cãrei rezolvare se va lua decizia. In general
costurile relevante au douã caracteristici importante:
a) sunt costuri viitoare – costurile istorice (deja efectuate) sunt costuri
nerelevante în analizã.
b) sunt costuri distinctive - nu toate costurile viitoare sunt costuri relevante.
Costurile distinctive sunt acele costuri care diferã de la o alternativã la alta.

45
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 2

APLICATIE REZOLVATA
O societate comercialã a calculat cã modernizarea unui atelier necesitã o
investiţie de 10.000 u.m. In momentul prezent firma acheltuit deja 5.000
u.m. O estimare de ultimã orã a cheltuielilor viitoare necesare pentru
completarea activitãţii aratã o creştere a acestora cu 20% faţa de valoarea
iniţial estimatã. Care sunt costurile relevante?
Costurile totale generate de modernizare sunt:
10.000 + 0,2 x 10.000 = 12.000 u.m
Costuri efectuate deja: 5.000 u.m.
Costuri viitoare (relevante): 12.000 – 5.000 = 7.000 u.m
Test de autoevaluare 7.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
O întreprindere care fabricã mobilã doreşte sã achiziţioneze o nouã maşinã
de cãntuit, a cãrei valoare este de 50.000 u.m. Intreprinderea a dat un avans
de 10.000 u.m . Furnizorul i-a anunţat cã preţul maşinii a crescut cu 5% faţã
de valoarea iniţial estimatã. Care sunt costurile relevante?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 47.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 7.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


7 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7

O micã firmã produce şi ambaleazã chimicale, cu precãdere pentru scopuri


domestice – grãdinãrit. Piaţa firmei este localã şi toate vânzãrile se
realizaeazã prin distribuitori. Pentru un produs pesticid au fost analizate
vânzarile şi costurile din ultimele 10 sezoane.
Sã se determine relaţiile care aproximeazã relaţiile dintre pretil de
vânzare , volumul vânzarilor, costurile de producţie şi profitul brut şi sã se
calculeze valorile critice şi optime.
Capacitatea de producţie este de 1.000t.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 7.1
- Costul recurent este acela care se repetã de-a lungul unei perioade de timp
şi apare în situaţia în care o firmã produce bunuri sau servicii similare în
mod continuu.
- Costul mediu al unei unitãţi de produs este dat de raportul între costul total
şi cantitatea produsã şi vândutã: C M (Q)  CT (Q) / Q ,.
46
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Categorii de costuri 2

Răspuns 7.2
Cost total de achiziţionare;
50.000 + 0,05 x 50.000 = 52.500 u.m
Avans achitat: 10.000 u.m.
Costuri viitoare (relevante): 52.500 – 10.000 = 42.500 u.m

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7

1. HORNGREN C. – Contabilitatea costurilor, o abordare


managerialã, Ed. Arc, 2008.
2. JALBA L., - Contabilitatea în comerţ, Ed. Universitarã, 2009.

47
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Analiza punctului critic

Unitate de învăţare Nr. 8

ANALIZA PUNCTULUI CRITIC

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 8…………………………………………………….. 49


8.1 Analiza punctului critic în funcţie de o singurã variabilã……………………………. 49
8.2 Decizia de a fabrica sau a cumpãra………………………………………………..…. 49
8.3 Decizia de a cumpãra sau a închiria…………………………………………………. 50
8.4 Decizia de dezvoltare…………………………………………………........................ 51
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8………………………………………….... 52
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8…………………………………………………….. 53

48
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Analiza punctului critic

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 8

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 8 sunt:


 Înţelegerea noţiunii de analizã a punctului critic.
 Familiarizarea cu principalele tipuri de decizii pe care le poate lua o
întreprindere.
 Inţelegerea aplicaţiilor şi interpretarea graficelor.

8.1 Analiza punctului critic în funcţie de o singurã variabilã

Analiza Modelele de analizã a punctului critic pot fi reprezentate sub formã graficã
punctului critic sau matematicã. Ele sunt utile în situaţiile în care trebuie atribuite costuri
fixe şi variabile unui anumit numãr de ore lucrate, unui anumit numãr de
bucãţi fabricate sau altor parametrii care mãsoarã activitãţi operaţionale.

Modelele pot fi utilizate de manageri pentru a selecta una dintre mai multe
variante de proiecte sau în planificarea valorii profitului obţinut ca urmare a
desfãşurãrii unor procese de producţie. In ambele cazuri punctul critic este
elementul central , el permiţând identificarea domeniului de variaţie a
parametrilor ce influenţeazã decizia astfel încât valoarea profitului sa fie
pozitivã.

Analiza activitãţilor existente sau proiectate de producţie va fi fãcutã cu


respectarea urmãtoarelor notaţii:
Q = numãr de bucãţi dintr-un produs fabricate şi vândute într-un an [buc/an];
p = sumã obţinutã prin vânzarea unei bucãţi din produs [u.m/buc] ;
VT = venituri anuale din vânzãri [u.m/an], VT  p  Q ;
C F = costuri fixe totale anuale [u.m/an];
Cv = costuri variabile unitare [u.m/buc];
CT = suma costurilor fixe şi variabile pentru Q bucãţi; CT  C F  c v  Q ;
P = profitul anual [u.m./an]; P  VT  CT ;

Când costul asociat mai multor variante de proiecte de inginereşti este


funcţie de aceeaşi variabilã, este util de aflat acea valoare a variabilei pentru
care alternativele analizate genereazã costuri egale. Primul pas este de a
exprima costul fiecãrei alternative ca funcţie de variabile comunã de decizie:
CT1  f1 (Q) şi CT2  f 2 (Q) , unde:
CT1 = suma costurilor fixe şi variabile pentru alternativa 1;
CT2 = suma costurilor fixe şi variabile pentru alternativa 2;
Q = variabila de decizie comunã ce afecteazã cele douã alternative;

8.2 Decizia de a fabrica sau a cumpãra

Foarte des un fabricant are de ales între a fabrica sau a cumpãra un anumit
produs. Intr-un asemenea caz se spune cã apare o situaţie de « a fabrica sau a
cumpãra ».
APLICATIE REZOLVATA

49
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Analiza punctului critic

Fie cazul unui producãtor de jucãrii care aflã cã poate achiziţiona motorul
electric de acţionare a locomotivei unui tren miniatural cu 8 u.m. Fabricantul
poate produce el însuşi motorul la o valoare a costurilor variabile unitare de
4 u.m./buc. Se estimeazã cã în cazul adoptãrii deciziei de fabricare, costurile
fixe anuale vor creşte cu 12.000 u.m/an faţã de situaţia actualã. Managerul
doreşte sã determine volumul de producţie anual corespunzãtor punctului
Metoda graficã critic.
Soluţie:
Costul total anual cu fabricarea exprimat în funcţie de variabila cãutatã (Q)
este : CTF  12.000  4  Q , iar costul total anual în varianta cumpãrãrii este
CTC  8  Q .
Rezultã cã punctul critic apare la Q*  3.000buc / an (Fig. 8.1)
Pentru Q<3.000 buc/an, cumpãrarea este mai economicã, altfel motoraşul
trebuie fabricat.
Costuri fixe si variabile anuale [u.m/an]

Ctc = 8Q

36000
32000
Punct
28000 critic
24000 Ctf = 12000+4Q

20000
16000
12000

8000

4000

0 1000 2000 3000 4000 5000


Volum annual de productie [buc/an]
Fig. 8.1 Decizia de a cumpara sau a fabrica

8.3 Decizia de a cumpãra sau a închiria

APLICATIE REZOLVATA

Patronul unei mici firme are nevoie de un minicalculator, legat la internet,


pentru a comanda mai multe utilaje tehnologice. Calculatorul poate fi
închiriat cu 50 u.m/zi, incluzând costurile de service. Ca variantã,
calculatorul şi echipamentele periferice pot fi cumpãrate cu 30.000 u.m.
Durata estimatã de viaţã economicã este de 15 ani, valoarea rezidualã fiind
de 4.000 u.m. Costurile anuale cu service-ul sunt estimate la 4.000 u/m, iar
costurile zilnice de operare sunt de 50 u.m/zi

Managerul doreşte sã afle câte zile pe an trebuie sã lucreze calculatorul astfel


încât sã se atingã valoarea punctului critic?

50
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Analiza punctului critic

Soluţie:
Q = numãrul de zile pe an, în care este necesar calculatorul;
Costul total anual al închirierii este dat de relaţia: CTi  (50  50)Q , iar costul
total anual echivalent în cazul cumpãrãrii este:
CTc = (30.000 – 4.000)/15 + 4.000 + 50Q = 5.7333 + 50Q;

14000
Punct
Costuri totale anuale [u.m/an] critic
12000
Ctc = 5.733 + 50Q
Ct1 = 100Q
10000

Metoda graficã
8000

6000

4000

2000

0 20 40 60 80 100 120 140


Zile de utilizare anuala [zile/an]
Fig. 8.2 Decizia de a cumpara sau a inchiria

Punctul critic apare pentru Q*  114 zile. Dacã va fi necesarã utilizarea


calculatorului mai mult de 114 zile/an, atunci este preferabil ca acesta sã fie
cumpãrat. Altfel este mai economic sã fie împrumutat.

8.4 Decizia de dezvoltare

In etapa iniţialã de dezvoltare a unei întreprinderi, când se produce la un


volum mic datoritã existenţei unei pieţe restrânse, se doreşte achiziţionarea
de echipament ale cãrui costuri fixe sunt mici. In etapele ulterioare, când
vânzarile sunt aproape de valoarea maximã permisã de cerere, se
achiziţioneazã utilaje care genereazã costuri fixe mari, dar care permit
costuri variabile mici.

APLICATIE REZOLVATA
Se considerã cã o firmã a estimat volumul vânzãrilor pentru un nou produs
va începe cu 1.000 buc. în primul an şi va creşte cu 1.000 buc/an pânã la
atingerea valoriii de 4.000 buc/an. Se au în vedere douã variante de utilaje
tehnologice la fabricarea produsului. Propunerea A presupune utilizarea unui
utilaj ce necesitã o investiţie iniţialã de 10.000 u.m. Costurile fixe anuale
generate de acesta sunt estimate la 2.000 u.m/an, iar costurile variabile
unitare la 0,9 u.m/buc. Durata economicã de funcţionare a utilajului este de 4
ani.

51
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Analiza punctului critic

Propunerea B implicã o investiţie iniţialã de 20.000 u.m. Costurile fixe ale


utilajului cumpãrat în acest caz sunt estimate la 3.800 u.m/an, iar costurile
variabile unitare la 0,3 u.m/buc. Durata economicã de viaţã este de 4 ani.
Care propunere va fi selectatã?

Soluţie:
Pe baza valorii finale de 4.000 buc/an, costul de producţie unitar, în cazul
2000  4000  0,9
propunerii A va fi de  1,4u.m / buc. In cazul variantei B,
4000
3.800  4.000  0,3
costul de producţie unitar va fi de  1,25u.m / buc.
4.000
Rezultã, aşadar cã propunerea B este mai avantajoasã din punct de vedere
economic.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 8.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr. 8


pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8

O întreprindere care produce cutii de vitezã pentru autoturisme are nevoie


urgentã de 125 axe pentru o comandã nouã. Furnizorul tradiţional un poate
asigura aceste piese, ca urmare a unor concedieri.

Managerul întreprinderii are douã alternative:


a) poate cumpãra axele de la altã firmã la un preţ de 200 u.m/buc plus
cheltuieli de transport. Fiecare axã cântãreşte 5kg, iar costurile cu transportul
sunt de 1,5 u.m/kg. Furnizorul oferã preţ diferenţiat, în funcţie de cantitatea
comandatã: ptr comenzi de pânã în 50 buc. preţul este întreg, între 50 şi 100
buc. se oferã reducere 10%/buc., iar peste 100 buc. reducerea este de
15%/buc.

b) a doua variantã presupune executarea pieselor în cadrul întreprinderii.


Costurile cu materialul sunt de 0,75 u.m./kg, iar costul unei ore de prelucrare
este de 14 u.m/orã. O piesã este prelucratã în 72 minute. Se considerã cã un
vor exista rebuturi.

Care variantã este mai avantajoasã pentru întreprindere?

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8

1. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.


2. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.
52
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Analiza punctului critic

3. HORNGREN C. – Contabilitatea costurilor, o abordare


managerialã, Ed. Arc, 2008.
4. JALBA L., - Contabilitatea în comerţ, Ed. Universitarã, 2009.
5. MALCIU L. – Contabilitate aprofundatã, Ed. Economica.
6. VRANCEANU D. – Politici de preţ, Ed. Uranus, 2006.

53
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele liniare de analizã a pragului de rentabilitate

Unitate de învăţare Nr. 9

MODELE LINIARE DE ANALIZA A PRAGULUI DE


RENTABILITATE

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9…………………………………………………….. 55


9.1 Diagrama profit – volum………………...……………………………………………. 55
9.2 Creşterea profitului prin analiza punctului critic……………………………………... 57
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9………………………………………….... 59
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 59
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9…………………………………………………….. 60

54
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele liniare de analizã a pragului de rentabilitate

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 9

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 9 sunt:

 Înţelegerea noţiunii de diagrama profit – volum.


 Utilizarea diagramei pentru analiza punctului critic.
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru diagrama profit – volum.

9.1 Diagrama profit - volum

Diagrama Uzual, în practicã se întâlnesc douã situaţii referitoare la activitãţile dintr-o


profit-volum firmã având ca obiectiv principal activitatea de producţie. Pe de o parte, sunt
activitãţile de transformare a unui semifabricat în produsul finit, iar pe de altã
parte, sunt cele asociate vânzãrii acelui produs. Succesul unei companii
depinde de abilitatea de a îmbina cele douã categorii de activitãţi, astfel încât
veniturile sã depãşeascã costurile.Dacã veniturile şi costurile reprezintã
funcţii liniare în raport cu volumul de produse fabricate şi vândute, analiza
este mult simplificatã.

In continuare sunt prezentate modele matematice şi grafice asociate acestor


situaţii. Diagrama profit-volum de producţie (vânzãri) este un caz particular
de grafic pentru analiza punctului critic. Ea evidenţiazã profitul (pierderea)
pentru diferite valori ale volumului vânzãrilor. Pe abscisã se reprezintã
numãrul de bucãţi produse (vândute), iar pe ordonatã profitul (pierderea) în
unitãţi monetare. (Fig.9.1).

Punct critic
150
Venituri/costuri [u.m.x1000]

100
Metoda graficã PROFIT

50

0
10 20 30 40 50
Vol.productie(vanzari) [bucx1000]
Costuri
50 fixe
PIERDERE

100

Marja de siguranta
150
Fig 9.1 Diagram profit - volum

Fig 9.1 reprezintã un grafic standard de analizã a punctului critic rearanjat


astfel încât sã indice modificãrile profitului(pierderii) la modificarea
volumului de producţie (vânzãri). El este mai puţin detaliat pentru cã nu
prezintã separat curbele costurilor şi veniturilor, însã reduce toate influenţele
55
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele liniare de analizã a pragului de rentabilitate

externe la douã elemente cheie: volum de producţie (vânzãri) şi profit. Din


aceastã cauzã diagrama profit-volum este utilã în ilustrarea rezultatelor
diferitelor decizii manageriale.

De asemenea, diagrama permite o analizã detaliatã a relaţiei profit – volum.


Altfel, panta curbei este datã de mãrimea ratei contribuţiei marginale şi ea
indicã, în acelaşi timp, rata cu care modificarea volumului va contribui la
acoperirea costurilor fixe şi la creşterea profitului: o valoare mare a pantei
aratã o acoperire rapidã a costurilor fixe. Similar, cu cât panta va fi mai
redusã , cu atât mai repede se va eroda marja de siguranţã şi va fi atins
volumul critic (Fig 9.2 a,b,c).

Punct critic
150

100
PROFIT

50

0
10 20 30 40 50

50

PIERDERE

100

Marja de siguranta
150
a)

Punct critic
150

100
PROFIT

50

0
10 20 30 40

50

PIERDERE

100

Marja de siguranta
150
b)

56
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele liniare de analizã a pragului de rentabilitate

Punct critic
150

100
PROFIT

50

0
10 20 30 40 50 60 70

50

PIERDERE

100

Marja de siguranta
150
c)

Fig. 9.2 a,b,c Modificarea valorii punctului critic in functie de panta dreptei profitului

Test de autoevaluare 9.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.


- Cum se reprezintã diagrama profit – volum?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

9.2 Creşterea profitului prin analiza punctului critic

Profit Orice modificare a preţului de vânzare sau a costului de producţie va afecta


Analizã poziţia punctului critic. In general sunt dorite modificãrile care produc
deplasãri ale punctului critic spre stanga (în sensul micşorãrii valorii critice a
volumului de producţie.

APLICATIE REZOLVATA
Fie o firmã care înregistreazã costuri fixe anuale de 400.000 u.m, venituri
unitare de 11 u.m/buc şi costuri variabile de 6 u.m/buc. In aceste conditii,
punctul critic apare pentru Q  C F /( p  cv )  80.000buc / an . Dacã se
produc 100.000 buc/an, atunci profitul anual va fi Pt = 100.000 u.m. Dacã
este implementat un program de formare continuã a muncitorilor care va
permite reducerea costurilor variabile unitare la 5,75 u.m/buc – ca urmare a
reducerii costurilor cu munca directã – atunci punctul critic va apãrea la Q
57
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele liniare de analizã a pragului de rentabilitate

=400.000/(11-5,75)=76.180 buc/an. La o producţie anualã de 100.000


buc/an, profitul va fi Pt = 125.000u.m/an.

Aşadar, firma poate cheltui cu programul de instruire pânã la 25.000 u.m,


sumã ce va fi recuperatã în maxim un an. Adesea este posibilã reducerea
poziţiei punctului critic şi creşterea valorii profitului prin reducerea costurilor
fixe .

Fie situaţia în care firma are în vedere îmbunãtãţirea unor echipamente, fapt
ce va conduce la obţinerea unor economii anuale de 30.000 u.m asociate
costurilor fixe. Cu un venit unitar de 11 u.m/buc şi costuri variabile unitare
de 6 u.m/buc, punctul critic va apãrea la Q = 370.000/(11-6) = 74.000
buc/an. La o producţie de 100.000 buc/an, profitul va fi Pt = 100.000(11-6) –
370.000 =130.000 u.m/an.

Vor fi înregistrate douã aspecte pozitive. Mai întâi, valoarea profitului creşte
pentru un acelaşi volum al vânzãrilor. In plus, volumul vânzãrilor poate
scãdea sub valoarea anterior calculatã, fãrã ca firma sã înregsitreze pierdere.

Pentru a ilustra o a treia metodã de deplasare spre stânga a poziţiei punctului


critic se considerã o campanie publicitarã care va face posibilã vânzarea cu
11.25 u.m/buc. Punctul critic va fi fixat la Q = 400.000/ (11,25-6) = 76.190
buc./an. La o producţie de 100.000 buc/an, profitul va fi Pt = 125.000 u.m.
Aşadar, o sumã de 125.000 – 100.000 = 25.000 buc/an poate fi cheltuitã pe
campania publicitarã, banii fiind recuperaţi în cel mult un an.
Test de autoevaluare 9.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
Rezolvaţi aplicaţia:
Costurile fixe asociate fabricãrii unui produs într-o întreprindere sunt de
2.000.000 u.m/an, iar capacitatea de producţie a întreprinderii este de
100.000 buc/an. Intreprinderea fabricã plãci de interfaţã pentru calculatoare
personale. Costurile variabile unitare sunt de 40 u.m/buc, iar preţul de 90
u.m/buc
Reprezentaţi diagrama de analizã a punctului critic.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59..


În loc de
rezumat Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 9.
58
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele liniare de analizã a pragului de rentabilitate

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr. 9


pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9

Rezolvaţi aplicaţia:

Firma ABC SA fabricã lunar produse a cãror vânzare genereazã venituri de


1.000.000/lunã. Costurile fixe asociate producţiei sunt de 350.000 lunã, iar
costurile variabile sunt de 0,5 u.m pentru fiecare 1 u.m obţinutã din vânzãri.
a) Care este valoarea criticã a producţiei?
b) Ce efect va avea asupra valorii D* reducerea costurilor variabile
pentru 1 u.m. încasatã cu 25% şi creşterea costurilor fixe cu 10%?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 9.1
Diagrama profit-volum de producţie este un grafic pentru analiza punctului
critic. Ea evidenţiazã profitul sau pierderea pentru diferite valori ale
volumului vânzãrilor. Pe abscisã se reprezintã numãrul de bucãţi produse
(vândute), iar pe ordonatã profitul (pierderea) în unitãţi monetare.

Răspuns 9.2
Volumul de producţie critic este dat de relaţia:
CF 2.000.000
X*    40.000buc. / an
p  cv 90  40

9000000

Profit
8000000

6000000
Punct
critic

4000000
Pierdere

2000000 Costuri fixe

1000000
D*=40000buc.

0 20000 40000 60000 80000 100000


Nr. de bucati (X)

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9

59
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele liniare de analizã a pragului de rentabilitate

1. JALBA L., - Contabilitatea în comerţ, Ed. Universitarã, 2009.


2. MALCIU L. – Contabilitate aprofundatã, Ed. Economica.
3. VRANCEANU D. – Politici de preţ, Ed. Uranus, 2006.

60
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Estimarea costurilor

Unitate de învăţare Nr. 10

ESTIMAREA COSTURILOR

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10…………………………………………………… 62


10.1 Modele standard de estimare....................................................................................... 62
10.2 Model bazat pe utilizarea indicilor.............................................................................. 63
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10………………………………………….. 65
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 66
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10…………………………………………………… 66

61
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Estimarea costurilor

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 10

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 10 sunt:


 Familiarizarea cu principalele tipuri de estimãri.
 Recunoaşterea pricipalelor surse de informaţii pentru estimarea
costurilor.
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru modelul bazat pe
utilizarea indicilor.

10.1 Modele standard de estimare

Estimare Scopul estimãrii nu este cel de a obţine date exacte despre viitor, lucru practic
imposibil. Nici o estimare, fie ea preliminarã, sau finalã nu poate fi exactã,
însã trebuie ca estimãrile sã fie în concordanţã raţionalã cu necesitãţile
proiectului, la costuri rezonabile.

Estimãrile costurilor şi veniturilor pot fi clasificate în funcţie de gradul de


detaliere, acurateţe şi de scopul urmãrit astfel:

1. Estimãri grosolane, utilizate în stadiul de programare şi evaluare iniţialã


a proiectului; se folosesc în selectarea alternativelor fezabile cu o marjã de
eroare  30%  50% , fiind realizate în cazuri cu caracter semi-formal,
precum conferinţe, chestionare generalizate.

2. Estimãri semidetaliate, utilizate în stadiul de proiectare preliminarã


sau conceptualã; sunt realizate pentru a susţine efortul de proiectare
preliminarã şi pentru luarea deciziilor din aceastã perioadã, iar marja de
eroare este de aproximativ  15%.

3. Estimãri definitive(detaliate), utilizate în stadiul de detaliere din


punct de vedere ingineresc al proiectului; se folosesc ca bazã pentru cererile
de împrumut bancar şi pentru a lua decizii în privinţa detaliilor proiectului.
Marja de eroare a acestor estimãri este de  5%.

Cele mai importante şi mai utile surse de informaţii pentru estimarea


costurilor şi veniturilor, în funcţie de importanţa acestora sunt:
1. Inregistrãrile contabile. Deşi utile scopului pe care îl servesc, acestea pot
introduce erori în studiile de analizã economicã în inginerie, datoritã
existenţei unor neajunsuri legate de cuantificarea relativ rigidã a sistemelor
contabile, de înregistrãrile uneori inexacte operate în contabilitate şi de faptul
cã datele contabile rareori conţin înregistrãri ale costurilor marginale sau ale
costurilor de oportunitate.

2. Alte surse din interiorul firmei. Acestea se referã la existenţa în cadrul


oricãrei firme a unor persoane sau experienţe care pot constitui surse
excelente de informaţii.

3. Surse din exteriorul firmei. Printre cele mai frecvent utilizate surse
externe sunt informaţiile publicate(anuare statistice,publicaţii, oferte de
preţuri) şi contactele personale, considerate excelente surse potenţiale.

62
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Estimarea costurilor

4. Activitatea de cercetare-dezvoltare. Dacã informaţia necesarã nu poate fi


procuratã din sursele anterioare, singura soluţie, poate fi generarea ei prin
activitate de cercetare-dezvoltare.

Evaluarea pieţei şi a mediului de afaceri pentru proiecte de anvergurã,


împreunã cu estimarea volumului de vânzãri corespunzãtoare proiectului, a
preţurilor produsului oferã o arie largã de analizã.

Modelele de estimare se preteazã la realizarea estimãrilor grosolane şi a celor


semidetaliate, fiind utile în selectarea iniţialã a alternativelor fezabile, pentru
analize complementare şi în faza conceptualã a proiectului. Sunt însã situaţii
în care aceste modele pot fi utilizate şi în faza de proiectare detaliatã pentru a
reduce numãrul de estimãri de naturã inginereascã bazate pe facturi de
materiale, costuri standard şi alte informaţii detaliate.
Test de autoevaluare 10.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Care sunt cele mai importante surse de informaţii pentru estimarea
costurilor ?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 66.

10.2 Model bazat pe utilizarea indicilor

Indici Costurile şi preţurile au valori care variazã în timp ca urmare a acţiunii


avansului tehnologic, disponibilitãţii resurselor de muncã şi inflaţiei. Uzual,
modificãrile în timp ale costurilor şi preţurilor sunt cuantificate prin
intermediul unor indici. Un indice este un numãr adimensional care indicã
variaţia costului şi preţului în timp în raport cu un an de referinţã. Indicii
asigurã o modalitate comodã de realizare a estimãrilor costului şi preţului
pornind de la datele istorice. Astfel, se poate obţine valoarea costului, sau a
preţului de vânzare pentru un produs în anul n prin înmulţirea costului sau
preţului acestuia – de la un moment anterior în timp (anul k) – cu raportul
 
între valoarea indicelui în anul n ( I n ) şi valoarea indicelui în anul k ( I k ) :

In
Cn  Ck ( 
) , unde: (10.1)
IK
- k = anul de referinţã pentru care costul sau preţul elementului sunt
cunoscute;
- n = anul pentru care se va estima costul (n>k);
- C n = costul sau preţul elementului estimat în anul n [u.m];
- C k = costul sau preţul elementului estimat în anul de referinţã k [u.m];

Relaţia de mai devreme descrie o tehnicã numitã a raportului de actualizare a


costurilor şi preţurilor. Utilizarea acesteia permite costului sau preţului
potenţial de vânzare a unui element sã fie dedus din datele istorice, stabilind
63
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Estimarea costurilor

un an de referinţã şi actualizând cu un indice. Acest concept poate fi utilizat la


un nivel incipient al desfãşurãrii activitãţilor pentru a estima costul total al
proiectului unei construcţii, unui pod, etc.

APLICATIE REZOLVATA
Indicele costului de achiziţie şi de instalare a unor boilere este considerat faţã
de anul 1974, când valoarea de bazã a fost aleasã arbitrar, ca fiind 100.
Compania X a instalat 50.000 boilere în anul 1996 pentru 525.000 u.m, când
indicele avea o valoare de 468. Aceeaşi companie trebuie sã instaleze alt
boiler, de aceeaşi dimensiune şi capacitate, în anul 2010, când indicele are
valoarea de 542. Care este costul aproximativ de achiziţie şi instalare a noului
boiler?
Soluţie:
In acest exemplu, n reprezintã anul 2010, iar k reprezintã anul 1996.
Conform relaţiei, costul aproximativ al boilerului în anul 2010 este:
542
C 2010  525.000( )  608.013u.m .
468

Indicii pot fi determinaţi pentru un singur produs sau pentru o gamã întreagã.
Pentru un singur produs, valoarea indicelui este chiar raportul costului
acestuia în anul curent faţã de costul sãu din anul de referinţã, înmulţit cu
factorul anului de referinţã. Un indice global se creeazã prin calculul mediei
raporturilor dintre costurile produselor analizate într-un anumit an şi costurile
acestora într-un an de referinţã. De exemplu un indice global ponderat este dat
de relaţia (10.2):
C C C
p1  n1  p 2  n 2  ....  p M  nM
 C k1 Ck 2 C kM  , unde:
In  xIk
p1  p 2  ...  p M
- M =numãrul total de elemente ale coeficientului;
- Cnm = costul unitar sau preţul celui de-al m-lea element din anul n [u.m];
- Ckm = costul unitar sau preţul celui de-al m-lea element din anul k [u.m];
- Pm = ponderea atribuitã elementului m;

- I k = valoarea coeficientului global în anul k.

Mulţi indici sunt publicaţi anual în anuare statistice sau alte publicaţii oficiale
ale Comisiei Naţionale pentru Statisticã , ale Camerei de Comerţ şi Industrie
sau alte asemenea organisme naţionale sau internaţionale.

Utilizarea frecventã şi popularitatea computerului au dus la un impact mare în


toate domeniile ingineriei. Programele pentru calculele tabelar ca Microsoft
Excel, Lotus 1-2-3 şi altele conduc la automatizarea analizei costurilor de
producţie . Calculatorul poate juca un rol mai important în a ajuta personalul
implicat în activitãţi de estimare. Costurile cu munca pot fi extrase dintr-o
bazã de date şi rezultatele finale comparate cu cele calculate piesei similare
fabricate anterior. Calculatorul este, de asemenea, folosit pentru a grãbi
procesul de estimare a numãrului orelor de muncã pentru fiecare operaţie din
planul de operaţii. S-au dezvoltat datele tabelare şi programele de estimare a
costurilor pentru operaţiile de perforare şi decupare.

Calculatorul poate juca şi rolul unui instrument de prognozã a costurilor de


producţie. In sistemele de planificare a costurilor şi estimare parametricã
64
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Estimarea costurilor

aplicaţiile software şi calculatoarele electronice sunt indispensabile.


Test de autoevaluare 10.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
Rezolvaţi aplicaţia:

Utilizând datele din tabelul urmãtor, sã se calculeze un indice ponderat pentru


preţul unui galon de benzinã în anul 1999, dacã anul 1986 este anul de
referinţã, cu o valoare a indicelui de 100.
Ponderea tipului de benzinã Cu Plumb – Plus în totalul veniturilor din vânzãri
este de trei ori mai mare decât cea a benzinei PREMIUM sau cea a benzinei
Fãrã Plumb.
Preţul [u.m./galon] în anul
1997 2003 2010
PREMIUM 114 138 120
Fara Plumb 103 127 109
Cu plumb -PLUS 93 117 105

Răspunsul la test se găseşte la pagina 66.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 10.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr. 10


pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10

Rezolvaţi aplicaţia:

Se doreşte o estimare preliminarã a costului unui proiect de construire a unei


centrale termice de 600-MW. Se cunoaşte cã o centralã de 200-MW a costat
100 mil u.m. în urmã cu 20 ani, când indicele corespunzãtor costului era de
400, iar acest indice are acum valoarea de 1200. Factorul cost-capacitate
pentru o centralã termicã este de 0,79.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

65
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Estimarea costurilor

Răspuns 10.1
Cele mai importante şi mai utile surse de informaţii pentru estimarea
costurilor şi veniturilor, în funcţie de importanţa acestora sunt:
1. Inregistrãrile contabile. Deşi utile scopului pe care îl servesc, acestea pot
introduce erori în studiile de analizã economicã în inginerie, datoritã
existenţei unor neajunsuri legate de cuantificarea relativ rigidã a sistemelor
contabile, de înregistrãrile uneori inexacte operate în contabilitate şi de faptul
cã datele contabile rareori conţin înregistrãri ale costurilor marginale sau ale
costurilor de oportunitate.
2. Alte surse din interiorul firmei.
3. Surse din exteriorul firmei. Printre cele mai frecvent utilizate surse externe
sunt informaţiile publicate(anuare statistice,publicaţii, oferte de preţuri) şi
contactele personale, considerate excelente surse potenţiale.
Activitatea de cercetare-dezvoltare. Dacã informaţia necesarã nu poate fi
procuratã din sursele anterioare, singura soluţie, poate fi generarea ei prin
activitate de cercetare-dezvoltare.

Răspuns 10.2
In acest exemplu, k reprezintã anul 1986, iar n anul 1999. Conform relaţiei
10.2, valoarea indicelui este:
120 109 105

1  1  3
I 1999  114 103 93 x100  110 ,
11 3
Dacã indicele pentru anul 2002 de exemplu, este estimat la 189, este foarte
simplu de determinat şi preţurile din acest an pentru cele trei tipuride benzinã,

din I 1999  110 :
189
PREMIUM: 120   206u.m / galon.
110
189
Fara Plumb: 109   187u.m / galon.
110
189
Cu plumb-PLUS: 105   180,5u.m / galon.
110

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10

1. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti


2009.
2. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.
3. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.
4. HORNGREN C. – Contabilitatea costurilor, o abordare managerialã,
Ed. Arc, 2008.
5. JALBA L., - Contabilitatea în comerţ, Ed. Universitarã, 2009.
6. MALCIU L. – Contabilitate aprofundatã, Ed. Economica.

66
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Relaţii de estimare a costurilor

Unitate de învăţare Nr. 11

RELAŢII DE ESTIMARE A COSTURILOR

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11…………………………………………………… 68


11.1 Generalitãţi.................................................................................................................. 68
11.2 Funcţii liniare, neliniare şi discontinue în trepte…………………………………… 69
11.3 Estimarea costurilor aplicate în fabricare………………………………………….... 70
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11………………………………………….. 71
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 71
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11…………………………………………………… 71

67
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Relaţii de estimare a costurilor

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 11

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 11 sunt:

 Familiarizarea cu etapele de bazã în dezvoltarea unei relaţii de


estimare a costurilor.
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru fiecare tip de funcţii
liniare, neliniare şi discontinuã în trepte.

11.1 Generalitãţi

Colectare, Existã patru etape de bazã în dezvoltarea unei relaţii de estimare a


normalizare date costurilor:
Estimare
1. Definirea problemei;
2. Colectarea şi normalizarea datelor;
3. Dezvoltarea ecuaţiei REC;
4. Validarea şi confirmarea modelului;

Prima etapã în orice studiu de analizã economicã în inginerie este definirea


problemei care va fi analizatã, deoarece o problemã bine definitã este mai
uşor de rezolvat.

Colectarea şi normalizarea datelor este cea mai importantã etapã în


dezvoltarea unei relaţii de estimare a costurilor, deoarece fãrã date
pertinente, valorile estimate ale costului, obţinute cu utilizarea relaţiilor de
estimare a costurilor, vor fi lipsite de semnificaţie. Datele pot fi obţinute
atât din surse interne cât şi externe. Odatã colectate, datele trebuie
normalizate pentru a cuantifica diferenţele de valoare datorate inflaţiei,
localizãrii geografice, etc.

Urmãtoarea etapã în dezvoltarea unei relaţii de estimare a costurilor este


generarea unei ecuaţii care sã surprindã corect relaţia dintre entitãţile
purtãtoare de cost selectate şi costul proiectului. O cale simplã, dar eficace
de determinare a unei forme adecvate de ecuaţii pentru REC este
reprezentarea graficã a datelor.
Test de autoevaluare 11.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Care sunt etapele de bazã în realizarea unei relaţii de estimare a costurilor?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 71.

11.2 Funcţii liniare, neliniare şi discontinue în trepte

68
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Relaţii de estimare a costurilor

Funcţie liniarã, Un exemplu simplu de funcţie liniarã de estimare este y = a + bx, unde y
neliniarã este variabila dependentã şi x variabila independentã, iar a şi b constante.

Cost cu materiale [u.m/kg]


Cost [u.m]

Ore munca [ore/kg]


Estimare
C = a+bx

Prezent

Timp Performata
Fig. 11.2.1 Relaţii liniare de estimare a costurilor

Multe din relaţiile de descriere a costurilor pot fi neliniare: parabolice (


y  a  bx  cx 2 ), exponenţiale ( y  ab x ) sau de altã formã. Douã cazuri
de funcţii neliniare sunt ilustrate in figurile 11.2.2. In figura 11.2.3 este
prezentatã o curbã indicând numãrul de ore de muncã directã ca funcţie de
volumul de producţie. Parametru de performanta A

Parametru de performanta B
Cost [u.m]

Limita sup Parametru B


Valoare
medie
Limita inf.

Parametru A
Estimare
Prezent

Timp Cost sistem

Fig 11.2.2 Relaţii neliniare de estimare a costurilor

40
Ore munca

30

20

10

1 2 4 8 Bucati 16

Fig 11.2.3 Relaţii neliniare de estimare a costurilor cu munca

Adesea, costurile pot fi constante pentru un anumit domeniu al volumului


de producţie, pentru ca apoi, brusc, sã creascã şi sã se menţinã un timp
constant la noua valoare, dupã cum este prezentat în Fig. 11.2.4.

69
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Relaţii de estimare a costurilor

Cost [u.m]
Perioada 1 Perioada 2 Perioada 3

Variabila independenta
Fig. 11.2.4 Funcţie discontinuã în trepte

11.3 Estimarea costurilor aplicate în fabricare

In continuare vor fi indicate douã relaţii de estimare a costurilor aplicabile


în fabricare. Prima se bazeazã pe curbele de învãţare , iar cea de-a doua
utilizeazã o funcţie exponenţialã.
Q
Tut ( Q )  Y1  Y2  ....  YQ   Y x , unde Yx reprezintã numãrul de ore de
x 1

muncã necesare pentru fabricarea celui de-al x-lea reper.

Costul unitar poate fi determinat dacã se cunosc: salariul orar al


operatorului (SO), costul materialelor pe bucatã (CM) şi rata de repartizare
a cheltuielilor de regie (RR) în funcţie de numãrul orelor de muncã directã,
dupã cum este prezentat în continuare:
C u  Tu (Q )  SO  CM  Tu ( Q )  SO  RR , sau înlocuind valoarea lui Tu (Q ) ,
K  Qn
Cu   SO  (1  RR )  CM
n 1
QN m
Costul echipamentului se exprimã prin relaţia: C E  C R  ( ) , unde:
QR
- C E = costul echipamentului nou [u.m];
- Q N = dimensiune echipament nou;
- Q R = dimensiune echipament referinţã [unitãţi fizice];
- m – exponent subunitar;

Pentru m = 1, dependenţa devine liniarã, iar principiile economiei de scarã


nu se aplicã. Pentru cele mai multe cazuri, valoarea exponentului este 0,5.
Test de autoevaluare 11.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
Se considerã o situaţie în care sunt fabricate 8 bucãţi dintr-un produs.
Salariul orar al operatorului este de 9 u.m/ora, costul materialului este de
600 u.m/buc, iar rata de repartizare a cheltuielilor de regie în raport cu orele
de muncã directã este de 90%. Se estimeazã cã pebtru prima bucatã se vor
consuma 100 ore de muncã şi se aplicã o curbã de învãţare de procent 80%.
Sã se determine costul unitar?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 71.


În loc de
70
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Relaţii de estimare a costurilor

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 11.

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


11 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11

Rezolvaţi aplicaţia:
Se presupune cã o uzinã chimicã deţine un rezervor de capacitate 200
galoane, care a costat 9.500 USD în 1990. Ca urmare a creşterii cererii,
firmadoreşte cumpãrarea unui echipament de 300 galoane, pe care sã-l
instaleze în 2010. Se vor considera preţuri în valutã, indexul de creştere a
preţului exprimat în dolari având valorile de 180 în 1990 şi de 235 în 2010.

Sã se determine costurile noului rezervor în anii 1990 şi 2000.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 11.1
1. Definirea problemei;
2. Colectarea şi normalizarea datelor;
3. Dezvoltarea ecuaţiei REC;
4. Validarea şi confirmarea modelului;

Răspuns 11.3
-Costul unitar va fi dat de relaţia:
100  8 0, 322 51,19
Cu  [ ]  9  1,9  600   9  1,9  600  1.891u.m.
 0,322  1 0,678

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11

1. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren,


Bucureşti 2009.
2. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.
3. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.

71
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de estimare a costurilor de producţie

Unitate de învăţare Nr. 12

MODELE DE ESTIMARE A COSTURILOR DE PRODUCŢIE

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 12…………………………………………………… 73


12.1 Modele de repartizare a costurilor de regie................................................................. 73
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12………………………………………….. 76
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 76
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12…………………………………………………… 77

72
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de estimare a costurilor de producţie

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 12

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 12 sunt:

 Înţelegerea noţiunii de cost de regie


 Familiarizarea cu metodele de repartizare a acestor costuri
 Rezolvarea aplicaţiilor

12.1 Modele de repartizare a costurilor de regie

Repartizarea Pentru estimarea costurilor de producţie este important ca atât costurile cu


costurilor materialele cât şi cele cu munca sã fie corect identificate şi alocate. Mai
de regie mult, este necesar sã fie cunoscute modelele de repartizare a cheltuielilor de
regie în funcţie de costurile cu munca şi materialele.

O firmã poate acţiona în domeniul producţiei sau al prestãrilor de servicii şi


dacã este implicatã în activitatea de producţie, aceasta poate fi pe comenzi
sau de serie. Existã câteva diferenţe fundamentale în calculul costurilor în
ceea ce priveşte determinarea costurilor de producţie, faţã de stabilirea
tarifelor prestãrilor de servicii; de asemenea , aceste diferenţe existã şi între
costurile producţiei la comandã şi ale producţiei de serie.

In general, costurile de regie nu pot fi repartizate, ca şi cheltuielile directe,


pentru o singurã comandã, ci ele trebuie repartizate asupra costurilor tuturor
comenzilor pe baze raţionale. Existã trei metode cunoscute de repartizare a
acestor cheltuieli şi care sunt utilizate pe scarã largã. Acestea sunt:
a) repartizarea bazatã pe orele de muncã directã;
b) repartizarea bazatã pe cheltuielile cu munca directã;
c) repartizarea bazatã pe costul muncii directe şi al materialelor (costul
primar);

Fiecare metodã presupune parcurgerea a patru etape, dupã cum este


prezentat în continuare.

Repartizarea bazatã pe orele de muncã directã


1. Determinarea valorilor costurilor de regie pentru un produs similar celui
curent fabricat, pe o perioadã anterioarã.
2. Calcularea ratei în raport cu orele de muncã directã.
cos turi.de.regie
Rata( ROMD ) =
ore.de.munca.directa
3. Determinarea numãrului de ore de muncã directã necesare pentru o nouã
comandã , pentru care se estimeazã cheltuielile de regie.
4. Calculul costurilor de regie pe comandã.
Costuri estimate = ROMD x (nr. ore estimate de muncã directã).

Repartizarea bazatã pe costurile muncii directe


1. Determinarea costurilor muncii directe şi a cheltuielilor de regie pentru
un produs similar celui curent fabricat, pe o perioadã anterioarã.
73
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de estimare a costurilor de producţie

2. Calculul ratei procentuale a cheltuielilor de regie raportate la totalul


cheltuielilor cu munca directã.
cos turi.de.regie
Rata( RCMD ) = x100
cos turi.cu.munca.directa
3. Determinarea costurilor muncii directe necesare pentru comandã pentru
care se alocã, în continuare, costurile de regie.
4. Calculul costurilor de regie pe comandã.
Costuri estimate = RCMD x (costuri estimate cu munca directã).

Repartizarea pe baza cheltuielilor directe cu munca şi cu materialele


1. Determinarea sau estimarea cheltuielilor cu munca şi materialele directe
şi a cheltuielilor de regie pentru un produs similar celui curent fabricat, pe o
perioadã anterioarã.
2. Calculul ratei procentuale a cheltuielilor de regie în totalul cheltuielilor
directe cu munca şi materialele.
Rata( RMMD ) =
cos turi.de.regie
x100
cos turi.directe.cu.munca.directa.si.materiale
3. Determinarea cheltuielilor cu munca şi materialele directe ncesare
comenzii pentru care se estimeazã costurile de regie.
4. Calculul costurilor de regie pe comandã.
Costuri estimate = R MMD x (costuri directe estimate cu munca şi
materialele).

Determinarea costurilor de regie pentru o comandã prin metoda ratei faţã de


numãrul de ore de lucrate va conduce aproximativ acelaşi rezultat ca şi
metoda costurilor muncii directe, întrucât rata faţã de numãrul de ore lucrate
pentru comandã în discuţie este egalã cu rata medie de muncã pentru
fabricã.

Ultima metodã ca vonduce în mod necesar la o repartizare diferitã a


costurilor de regie faţã de celelalte metode. Prima metodã este probabil
metoda cea mai utilizatã.

Indiferent de metoda aleasã pentru repartizarea cheltuielilor de regie pentru


anul curent, ratele calculate se bazeazã pe informaţii privind costurile din
anul anterior. In acest fel, aceste rate pot varia de la un an la altul în cadrul
aceleiaşi firme.

APLICATIE REZOLVATA
Se repartizeazã costurile de regie pentru o nouã comandã. Se considerã cã,
pentru aceastã comandã, se vor consuma 40 de ore remunerate cu 12,5
u.m/orã. Costurile materiale directe sunt estimate la 850 u.m. Calcularea
cheltuielilor de regie se bazeazã pe urmãtoarele costuri din perioada
anterioarã.
Nr de ore lucrate 48.000 ore
Costurile muncii directe 480.000 u.m.
Costurile materiale directe 600.000 u.m.
Costuri de regie pe total 360.000 u.m.
Utilizând procedeele de mai sus, sã se reprezinte cheltuielile de regie prin
cele trei metode.
74
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de estimare a costurilor de producţie

Soluţie:
a) Nr. de ore lucrate
1. Nr de ore lucrate în perioada anterioarã : 48.000 ore. Costuri de regie
anterioare: 360.000 u.m.
2. ROMD : 360.000 / 48.000  7.5u.m / ora .
3. Nr. de ore estimate pentru comandã:40 ore;
4 Cheltuieli de regie estimate 7,5 x 40 = 300u.m;
b) Costul muncii directe
1. Costul muncii directe în perioada anterioarã : 480.000 u.m. Costuri de
regie anterioare : 360.000u.m.
2. RCMD : 360.000 / 480.000  75%. .
3. Costurile muncii directe estimate pentru comandã = 40 x 12,5 = 500 u.m
4. Costurile de regie estimate 75% x 500 = 375 u.m.
c) Costul muncii şi cheltuielile materiale directe
1. Costul muncii directe în perioada anterioarã : 480.000 u.m. Costuri de
regie anterioare : 360.000u.m. Costurile materiale directe în perioada
anterioarã: 600.000u.m.
2. RMMD : 360.000 /(480.000  600.000) x100  33,33%.
3. Costul primar pentru comandã = 40 x 12,5 + 850 = 1.350 u.m
4. Costuri de regie estimate: 33,33% x 1.350 = 450u.m.

Test de autoevaluare 12.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.


Un depozit pentru depozitarea deşeurilor solide aparţinând primãriei
municipiului Bucureşti trebuie amplasat în sectorul 1 sau 5. Dupã sortare,
unele deşeuri vor fi transportate la o centralã electricã, unde vor fi utilizate.
Datele privind remorcarea deşeurilor din fiecare sector pânã la centrala electricã
sunt ilustrate în tabelul urmãtor:
Sectorul 1 Sectorul 5
Distanţa medie [km] 4 3
Rata anualã [u.m] 5.000 100.000
Costul remorcãrii [u.m./m³-km] 1,5 1,5

a) Dacã centrala electricã va plãti 8 u.m./m³ de deşeuri, unde va trebui


amplasat depozitul ? Utilizaţi punctul de vedere al primãriei şi presupuneţi
cã intr-un an se vor livra centralei electrice 200.000 m³ de deşeuri solide.
Va fi selectat doar un singur sector (1 sau 5).

Răspunsul la test se găseşte la pagina 77 .

În loc de
rezumat Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 12.
75
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de estimare a costurilor de producţie

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


12 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12

Rezolvaţi aplicaţia:

Urmãtoarele informaţii au fost prelucrate în legãturã cu activitatea a douã


secţii ale unei firme cu activitate de producţie în cursul anului 2001. (vezi
tab.) Compania repartizeazã cheltuielile de amortizare dupã urmãtoarele
criterii:

1. Costul iniţial al echipamentului din fiecare compartiment;


2. O duratã de amortizare a echipamentului de 10 ani;
3. O rata de amortizare anualã liniarã.

Toate costurile de regie, cu excepţia amortizãrii, sunt repartizate


mai întâi pe fiecare secţie funcţie de numãrul de angajaţi din fiecare secţie,
iar apoi se calculeazã o ratã faţã de numãrul de ore lucrate pentru fiecare
compartiment.

Ce sumã ar trebui sã încaseze firma pentru o nouã comandã în


situaţia în care costurile cu materia primã sunt estimate la 900 u.m, numãrul
orelor de muncã necesare în secţiile A şi B este de 30 ore, respectiv 100
ore, iar profitul este calculat la 25% din preţul de vânzare?

Secţia A Secţia B Total


Costuri directe cu 720.000 240.000 960.000
materiale
Costuri directe cu munca 260.000 140.000 400.000
Timp efectiv [ore] 25.200 16.200 41.400
Numãr angajaţi 14 9 23
Cost iniţial echipament 250.000 200.000 450.000
u.m
Amortizare anualã [u.m] 25.000 20.000 45.000
Alt costuri cu regia de 150.000
secţie
Regia firmei [u.m.] 350.000

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 12.1
Categoria de cost Sectorul 1 Sectorul 5
Chiria [u.m] 5000 100.000
Remorcarea 4x200.000x1,5=1.200.000 3x200.000x1,5=900.000
[u.m]
Total [u.m] 1.205.000 1.000.000
76
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de estimare a costurilor de producţie

Se observã cã venitul de 8 u.m/m³ este independent de varianta selectatã.


Astfel, se poate maximiza profitul prin minimizarea costului total.
Depozitul de deşeuri solide ar trebui localizat în sectorul 5

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12

1. HORNGREN C. – Contabilitatea costurilor, o abordare


managerialã, Ed. Arc, 2008.
2. JALBA L., - Contabilitatea în comerţ, Ed. Universitarã, 2009.

77
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de calculaţia a costurilor

Unitate de învăţare Nr. 13

MODELE DE CALCULAŢIE A COSTURILOR

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 13…………………………………………………… 79


13.1 Generalitãţi.................................................................................................................. 79
13.2 Calculaţia costurilor prin metoda ABC……………………………………………... 80
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 13………………………………………….. 82
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 83
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 13…………………………………………………… 83

78
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de calculaţia a costurilor

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 13

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 13 sunt:

 Familiarizarea cu principalele metode de calculaţie a costurilor


 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru metoda ABC de
calculaţie a costurilor

13.1 Generalitãţi

Calculaţia Prin metodologia de calculaţie a costurilor se înţelege un ansamblu coerent


costurilor de soluţii în raport cu care trebuie sã se desfãşoare toate acţiunile necesare
realizãrii unui obiectiv fundamental şi anume controlul condiţiilor interne de
producţie prin intermediul costurilor de producţie

Calculaţia costurilor reprezintã ansamblul operaţiilor matematice folosite în


conformitate cu prevederile merodologice în vigoare, pentru determinarea
costului unitar al unui produs, al unei lucrãri sau al unui serviciu prestat, în
condiţiile organizatorice, tehnice şi gospodãreşti ale întreprinderii.

Calculaţia costurilor are ca scop determinarea mãrimii costului de producţie


pe fiecare articol de calculaţie, pe locuri generatoare de costuri şi pe purtãtori
de costuri, în concordanţã cu specificul ramurii economice din care face parte
organizaţia. Având în vedere faptul cã instrumentul de mãsurare a întregului
proces de producţie este calculaţia costurilor, obiectul acestuia este constituit
din toate elementele producţiei supuse calculaţiei.

Obiectul calculaţiei poate avea diferite forme, din care se menţioneazã:


a. consumurile de valori materiale şi de munca vie, generate de procesul de
producţie;
b. producţia întreprinderii la toate nivelele organizatorice, atelierele secţiile,
sectoarele, pânã la produsul, lucrarea sau serviciul prestat considerat purtãtor
de cost;
c. procesul tehnologic, atunci când se urmãreşte costul pe faze succesive ale
acestuia sau pe stadii de fabricaţie;
d. sub aspectul rezultatului material concret al procesului tehnologic,
producţia pe ansamblul întreprinderii, pe comandã, pe unitate de produs ca
purtãtor de cost sau pe semifabricat.

Metodele calculaţiei costurilor se pot grupa în douã categorii, unele dintre


componenetele acestora fiind prezentate în continuare:
a) METODE CLASICE:
 metoda globalã;
 metoda pe faze de fabricaţie;
 metoda pe comenzi;
 Standard –Costing;

b) METODE MODERNE;
 Activity-Based-Costing;

79
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de calculaţia a costurilor

 Target Costing;
 THM;

Test de autoevaluare 13.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.


- Ce înţelegeţi prin calculaţia costurilor?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 83.

13.2 Calculaţia costurilor prin metoda ABC

Metoda ABC (Activity Based Costing) de calculaţie a costurilor a apãrut ca


urmare a schimbãrilor dramatice care au avut şi continuã sã aibe loc în natura
şi caracteristicile costurilor de fabricaţie

Multe companii utilizeazã metoda ABC pentru adoptarea de decizii care


rezultã dintr-o repartizare mai realistã a costurilor decât a fost posibilã
anterior. Managerii utilizeazã informaţiile furnizate de metoda de calcul ABC
la nivel de activitate pentru a identifica oportunitãţile viitoare de reducere a
costurilor directe şi indirecte, toate aceste informaţii fiind utilizate în cadrul
unui sistem de management operaţional bazat pe activitate.

Metoda de calcul a costurilor bazatã pe activitãţi ajutã la:


1. îmbunãtãţirea eficienţei activitãţilor în cadrul organizaţiei.
2. eliminarea activitãţilor insuficiente.
3. îmbunãtãţirea operaţiilor specifice, prin reducerea activitãţilor care
genereazã pierderi.
4. luarea deciziilor eficiente referitoare la produs, segement de piaţã şi relaţii
cu clienţii.
5. determinarea calitãţii, performanţei şi eficienţei activitãţii.
6. creşterea valorii obţinute de client prin achiziţionarea de bunuri sau
servicii.
7. mãsurarea profitabilitãţii clienţilor şi a produsului.
8. creşterea şi menţinerea profitabilitãţii organizaţiei.
9. obţinerea unei imagini corecte şi reale a costurilor în cadrul organizaţiei.

Etapele necesare pentru implementarea metodei ABC se considerã a fi:


1. Definirea proceselor majore şi a activitãţilor cheie derulate în cadrul
organizaţiei.
2. Urmãrirea costurilor de operare şi a nevoilor de capital pentru activitãţile
cheie. Utilizarea datelor contabile şi financiare ce includ cheltuielile legate de
muncã şi echipamente şi de orice altã resursã ce poate fi substituitã sau
eliminatã.
3. Urmãrirea activitãţilor din cadrul procesului şi identificarea entitãţilor
purtãtoarede cost. Cea mai bunã cale pentru a face acest lucru este de an
angrena activ angajaţii în cadrul procesului. Aceştia trebuie sã identifice de
unde provin costurile şi datele necesare de la acea sursã.
80
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de calculaţia a costurilor

4. Determinarea costului total pentru fiecare proces.


5. Clasificarea noilor costuri odatã cu reproiectarea procesului.

Metoda de ABC de calculaţie a costurilor presupune utilizarea unor:


1. Liste de activitãţi aferente realizãrii unui produs, reprezentând setul de
activitãţi şi costurile asociate fiecãrui produs. Lista de activitãţi asigurã
managerilor o mai mare înţelegere a cãilor de transformare a produselor
neprofitabile în unele aducãtoare de profit.

2. Unitãţile convenţionale de tranzacţie numãrã de câte ori o activitate este


realizatã, de exemplu, numãrul de iniţializãri, numãrul de activitãţi de
recepţie, numãrul de produse posibil de realizat. Unitãţile convenţionale de
tranzacţie sunt cele mai puţin costisitoare entitãţi purtãtoare de cost, dar în
acelaşi timp cele mai puţin exacte, pentru cã ele considerã cã aceeaşi
cantitate de resurse este cerutã de fiecare datã când o activitate este realizatã
chiar dacã nu ar fi vorba de produse omogene.

3. Unitãţile convenţionale de duratã reprezintã durata medie necesarã pentru


realizarea unei activitãţi. Unitãţile convenţionale de duratã ar trebui utilizate
dacã existã variaţii semnificative în cadrul grupului de activitãţi necesare
pentru îndeplinirea unui anumit obiectiv.

4. Unitãţile convenţionale de intensitate sunt folosite pentru a comanda


resurse utilizate de fiecare datã când o activitate este realizatã. De exemplu,
un anumit produs complex poate sã necesite o iniţializare specialã şi personal
de control, precum şi un echipament special de mãsurare şi testare de fiecare
datã când o maşinã este programatã sã realizeze produsul.

5. Centre de activitãţi sunt reprezentate de departamente sau secţii în care se


realizeazã anumite activitãţi generatoare de costuri.

6. Obiecte ale calculaţiei de cost, sunt reprezentate de cãtre produse sau


servicii.

7. Resurse umane, materiale, tehnologice, financiare.

Test de autoevaluare 13.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.


- Care sunt etapele necesare pentru implementarea metodei ABC?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 83.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 13.


81
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de calculaţia a costurilor

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
În loc de
rezumat
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.
13 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 13

Rezolvaţi aplicaţia:
Un service auto utilizeazã un sistem de calcul al costurilor pe comandã ca în
tab.1. Dupã ce a fost inspectatã maşina clientului, mecanicul pregãteşte o
listã cu piesele de înlocuit necesare. Apoi, consultã lista de preţuri a
furnizorilor pentru a afla preţurile pieselor necesare. Totodatã, consultã
manualul de rate standard pentru a obţine ratele standard de ore-muncã
necesare pentru repararea maşinii. In continuare, înmulţeşte orele standard cu
cele de muncã, cu costul activitãţilor suport şi rata profitului ajungând la
122.400 u.m/orã.

In vederea formãrii unui preţ se au în vedere urmãtoarele::


- salariile mecanicilor şi primele;
- costurile de întreţinere a magaziei;
- rata profitului de 20%;
Numar comanda:1732
Data: 9 mai 2002

Client : TotalCAD SRL


Bucuresti

REPERE
Reper Cantitate Pret TOTAL
Teava de esapament 1 146.000 146.000
Toba de esapament 1 550.000 550.000
Materiale
Total general 696.000

MUNCA

Munca directa Inlocuire toba


Alte costuri 2 ore x 85.000 lei/ora 170.000
Total munca 170.000

Costuri totale 866.000

Tab. 1 Starea iniţialã


Costul obţinut este dat de suma costurilor de înlocuire a pieselor defecte,
costul muncii şi a activitãţilor suport şi rata profitului.

In tab.2 se prezintã costurile prevãzute în bugetul pe anul 2002.


Salariile pentru doi experţi mecanici
(120.000.000 lei anual fiecare; 3600 ore) 240.000.000
Salariile pentru trei mecanici
(70.000.000 anual pentru fiecare;5400 ore) 210.000.000
Prime 180.000.000
Costuri generale şi administrative 52.000.000
Amortizarea şi întreţinerea echipamentului 128.000.000
Amortizarea şi întreţinerea sculelor speciale şi 108.000.000
82
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Modele de calculaţia a costurilor

maşinilor
(3600 ore-maşinã)
Costuri totale 918.000.000

Costul unitar combinat se determinã prin împãrţirea costurilor totale la


numãrul total de ore şi apoi prin înmulţirea cu 1,2 (rata de profit de 20%).
918.000.000
Costul.unitar   1,2  122.400lei / ora.
3600  5400
In ultima perioadã service-ul a pierdut considerabil cu comenzile simple,
cum ar fi înlocuirea tobei de eşapament sau verificarea sistemului de frânare,
care un necesitã experţi mecanici sau maşini speciale.
Care ar putea fi cauza?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 13.1
Calculaţia costurilor reprezintã ansamblul operaţiilor matematice folosite în
conformitate cu prevederile merodologice în vigoare, pentru determinarea
costului unitar al unui produs, al unei lucrãri sau al unui serviciu prestat, în
condiţiile organizatorice, tehnice şi gospodãreşti ale întreprinderii.
Răspuns 13.2
Etapele necesare pentru implementarea metodei ABC se considerã a fi:
1. Definirea proceselor majore şi a activitãţilor cheie derulate în cadrul
organizaţiei.
2. Urmãrirea costurilor de operare şi a nevoilor de capital pentru activitãţile
cheie. Utilizarea datelor contabile şi financiare ce includ cheltuielile legate de
muncã şi echipamente şi de orice altã resursã ce poate fi substituitã sau
eliminatã.
3. Urmãrirea activitãţilor din cadrul procesului şi identificarea entitãţilor
purtãtoarede cost. Cea mai bunã cale pentru a face acest lucru este de an
angrena activ angajaţii în cadrul procesului. Aceştia trebuie sã identifice de
unde provin costurile şi datele necesare de la acea sursã.
4. Determinarea costului total pentru fiecare proces.
5. Clasificarea noilor costuri odatã cu reproiectarea procesului.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 13

1. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti


2009.
2. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.
3. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.

83
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Metoda standard costing

Unitate de învăţare Nr. 14

METODA STANDARD COSTING

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 14…………………………………………………… 85


14.1 Calculul costului standard pe produs………………………………………………... 85
14.2 Evidenţa abaterilor de la costurile standard…………………………………………. 87
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 14………………………………………….. 88
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 89
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14…………………………………………………… 89

84
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Metoda standard costing

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 14

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 14 sunt:


 Înţelegerea noţiunilor de cost standard şi metoda costurilor standard.
 Familiarizarea cu etapele aplicãrii metodei Standard Costing.
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de categorii de standarde.

14.1 Calculul costului standard pe produs

Sistem de calcul Un sistem standard de calcul implicã, anterior producţiei (1) stabilirea de
rate standard pentru materiale, muncã şi cheltuieli de regie; şi (2) aplicarea
Metoda acestor rate la contabilitatea standard de muncã şi materiale necesare
pentru comandã sau pentru aria operaţiunilor de producţie necesarã pentru
costurilor
execuţia comenzii.
standard
Metoda costurilor standard a fost elaboratã în anul 1901 în Sua şi este
prima metodã care are la bazã costurile de producţie anterior proiectate.
Cu toate cã are vârsta centenarã, totuşi este încã utilizatã în variante
îmbunãtãţite. Metoda costurilor standard se potriveşte cel mai bine acelor
activitãţi ce constau într-o serie de operaţii repetitive sau obişnuite. Este de
asemenea utilã pentru întreprinderile producãtoare în cadrul cãrora
procesele au cel mai adesea un caracter repetitiv.

Metoda costurilor standard se opune ideii potrivit cãreia costul se


calculeazã dupã terminarea procesului de fabricaţie, promovând ideea
calculaţiei cu anticipaţie a costului de producţie, absorbind deci costul
planificat, cost având la bazã norme de consum de materii prime şi
materiale directe, norme de timp, manopera directã, precum şi cheltuielile
comune ale secţiei sau atelierului şi cheltuielile generale ale întreprinderii.
Aceste costuri sunt considerate ca reale, iar orice abatere de la ele se trece
pe seama rezultatelor financiare ale întreprinderii.

Noutatea acestei metode constã în faptul cã înlãturã post-calculul pe


unitatea de produs prin introducerea costului planificat pe unitatea de
produs, aceasta fiind atât etalon de mãsurare şi comparare a costurilor
efective realizate de întreprindere, cât şi un instrument de orientare şi
precizare a condiţiilor în care trebuie sã se desfãşoare procesul de
producţie.

Etapele aplicãrii acestei metode sunt urmãtoarele:


- elaborarea calculaţiilor standard pe produs;
- evidenţa şi calculul abaterilor standard pe produs;
- analiza abaterilor în vederea luãrii unor mãsuri de ordin tehnic sau
comercial;
- controlul costurilor;

Calculul costului standard pe produs se face pe baza costurilor directe


denumite “standarde” şi a cheltuielilor indirecte denumite “bugete de
costuri” sau cheltuieli comune de uzinã.
85
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Metoda standard costing

La întocmirea fişei de cost standard, se iau în calcul consumurile normate


de materiale ce urmeazã a fi prelucrate, pe secţii, consumurile de
semifabricate şi de material de finisaj, cheltuielile pentru aprovizionare şi
transport, deşeurile normate, cheltuielile pentru manoperã, pe faze şi secţii,
impozite şi CAS, eventuale compensãri pentru muncã suplimentarã,
cheltuielile comune ale secţiilor sau atelierelor, precum şi costurile
generale de regie ale întreprinderii.

In funcţie de principalele articole de calculaţie a costurilor de producţie,


determinate dupã metoda standard, se disting:
- standardele de materiale, calculate pentru fiecare material în parte, pe
baza listei de materiale cu calculul normelor de consum prevãzute pentru
produs;
- standardele de manoperã, care au la bazã timpul standard exprimat în
minute sau ore şi prevãzut în fişele tehnologice ale produsului sau lucrãrii
respective;
- standardele de bugete de producţie legate de capacitatea medie, practicã
de producţie a utilajelor, exprimând în unitãţi fizice capacitatea efectivã
probabilã în perioada viitoare prevãzutã;

Reuşita aplicãrii metodei standard-costing depinde, în mare mãsurã, de


exactitatea cu care sunt elaborate standardele. Existã mai multe categorii
de standarde:

a) standarde fizice sau materiale – sunt acele standarde care se pot


exprima cantitativ sub douã forme şi anume: în unitãţi specifice
materialelor (greutate, volum, etc.) şi în timp de lucru necesar (secunde,
minute,etc.). De aici rezultã cã standardele fizice se împart, la rândul lor,
în standarde naturale sau fizice de materiale şi standarde de timp.

b) standarde valorice – au la bazã consumurile diverselor elemente


patrimoniale ale întreprinderii: standardele de debitori, furnizori şi
creditori, standardul pentru viteza de circulaţie a mijloacelor circulante,
viteza standard a tuturor mijloacelor circulante, procentul standard al
rentabilitãţii etc. La elaborarea bugetului de costuri, o atenţie deosebitã
trebuie acordatã delimitãrii cât mai exacte a fiecãrui cost, pe locuri de
costuri, a separãrii din totalul costurilor indirecte a costurilor fixe de cele
variabile. Aceastã separare prezintã o mare importanţã pentru întocmirea
bugetelor flexibile de costuri.

c) standarde curente – sunt caracterizate prin faptul cã au o strânsã


legãturã cu condiţiile şi particularitãţile procesului de producţie existent,
ceea ce face sã fie valabile numai pentru acestea.

d) standarde de bazã – se caracterizeazã prin funcţia şi rolul lor de


obiective stabilite pe o perioadã mai mare de timp (6-10 ani), spre care
tinde.

e) standarde normale – sunt determinate pe baza unei activitãţi


productive din mai multe perioade trecute, considerate normale. In calculul
lor este obligatorie actualizarea.
86
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Metoda standard costing

f) standarde reale – se caracterizeazã prin conţinutul şi funcţia lor, ca


mãrimi posibil de realizat în anumite condiţii date. La baza stabilirii
standardelor reale stau datele din trecut, îmbunãtãţite prin eliminarea celor
generate de cauze subiective, precum şi elemente
previzionalefundamentate ştiinţific, completate cu elemente stimulative
posibil de realizat în viitor.

g) standardele ideale – se calculeazã pentru condiţiile ideale de


desfãşurare a procesului de producţie.
Test de autoevaluare 14.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Care sunt etapele aplicãrii metodei Standard Costing?
- Definiţi categoriile de standarde, în funcţie de principalele articole de
calculaţie a costurilor de producţie.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 89 .

14.2 Evidenţa abaterilor de la costurile standard

Abatere de la Evidenţa abaterilor de la costurile standard trebuie sã asigure stabilirea


cost standard abaterilor în mod operativ, pe parcursul procesului de fabricaţie, pe feluri,
locuri şi cauze generatoare. In acest scop, contabilitatea costurilor de
producţie trebuie astfel organizatã încât sã asigure, pe baza înregistrãrilor
sistematice, compararea costurilor efective de producţie cu costurile
standard.

Astfel, cu ajutorul datelor furnizate, se urmãresc abaterile de la costurile


standard de materiale atât valoric, ca diferenţã între preţul standard de
aprovizionare şi preţul efectiv de aprovizionare, cât şi fizic, iar apoi în
expresie valoricã, ca diferenţã între consumul standard şi consumul efectiv
de materiale. De asemenea, se determinã abaterile de la costurile standard
de manoperã, sub forma abaterilor standard de salarii dupã muncã. Aceeaşi
atenţie se acordã şi urmãririi abaterilor de la bugetul de costuri comparativ
cu volumul producţiei executate. In felul acesta, se deplaseazã rezervele
existente, ca urmare a nefolosirii judicioase a materialelor şi a forţei de
muncã, a capacitãţilor de producţie, a gestionãrii defectuoase a valorilor
materiale etc.

Abaterile de la costurile standard de materiale pot fi abateri de la preţurile


standard de aprovizionare ( ca diferenţã între preţul efectiv al materialului
achiziţionat şi preţul standard de aprovizionare) şi abaterile de la cantitãţile
standard de consum ( ca diferenţã între consumul efectivde materiale şi
consumul standard). Abaterile de la consumurile standard de manoperã pot
fi abateri faţã de timpul standard de lucru şi abateri faţã de tarifele de
87
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Metoda standard costing

salarii standard.

Pentru stabilirea operativã a abaterilor, contabilitatea trebuie astfel


organizatã încât sã asigure prin înregistrãri sistematice compararea
costurilor standard cu costurile efective. In acest scop, contabilitatea
trebuie sã înregistreze atât costul standard, cât şi costul efectiv al
produsului fabricat.

Controlul costurilor se realizeazã concomitent cu stabilirea abaterilor.


Garanţia conducerii prin costuri, în condiţiile aplicãrii metodei costurilor
standard, constã în urmãrirea şi asigurarea lansãrii în fabricaţie a unor
variante optime, pentru care materiile prime şi materialele scoase din
magazie sã fie în limita consumurilor normate, precum şi a bonului de
lucru privind salarizarea netã normatã. In aacest mod, evidenţa se
realizeazã operativ pe parcursul procesului de fabricaţie, iar abaterile se
pot cunoaşte din timp.

Un sistem de control şi planificare al bugetelor nu depinde de tipul de


sistem de calcul al costurilor ce a fost implementat. Totuşi existenţa unui
sistem standard de calcul al costurilor asigurã o mai bunã utilizare a
adtelor care sunt disponibile pentru planificarea şi controlul bugetului şi o
analizã mult mai detaliatã.
Test de autoevaluare 14.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
- Care sunt abaterile de la costurile standard de materiale?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 89.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 14.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în


rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.


14 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 14

Realizaţi o comparaţie între metoda ABC şi metoda Standard Costing în


funcţie de centrele de cost, baze de alocare, ierarhia costurilor, obiecte de
cost, etc.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 14.1
88
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Metoda standard costing

- 1. elaborarea calculaţiilor standard pe produs;


2. evidenţa şi calculul abaterilor standard pe produs;
3.analiza abaterilor în vederea luãrii unor mãsuri de ordin tehnic sau
comercial;
4. controlul costurilor;
- standardele de materiale, standardele de manoperã, standardele de bugete

Răspuns 14.2
Abaterile de la costurile standard de materiale pot fi abateri de la preţurile
standard de aprovizionare şi abaterile de la cantitãţile standard de consum (
ca diferenţã între consumul efectivde materiale şi consumul standard).

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14

1. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti 2009

89
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1
Bibliografie

Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1


BIBLIOGRAFIE
1. BOJIAN O. – Contabilitatea financiarã a întreprinderii, Ed. Universitara, 2004.
2. DOICIN C. – Analizã economicã în inginerie, Ed. Bren, Bucureşti 2009.
3. DUMITR G. – Contabilitate, Ed. Universitarã, 2006.
4. FELEAGA N. – Bazele contabilitãţii, Ed. Economica, 2002.
5. HORNGREN C. – Contabilitatea costurilor, o abordare managerialã, Ed. Arc, 2008.
6. JALBA L., - Contabilitatea în comerţ, Ed. Universitarã, 2009.
7. MALCIU L. – Contabilitate aprofundatã, Ed. Economica.
8. VRANCEANU D. – Politici de preţ, Ed. Uranus, 2006.

90
Contabilitate, calcul, preţ şi cost 1