Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA ”NICOLAE TITULESCU”

Facultatea de Drept

Master: Științe penale

TITLU: ” Conceptul de plagiat, potrivit legislației, doctrinei și practicii


judiciare”

Disciplina: Etică și integritate academică

Profesor coordonator

Lect.univ.dr. Elena Ștefan

Masterand

Tudose Maria Georgiana

București

2019
CUPRINS

1. Introducere

2. Capitolul 1 – Noțiuni generale

2.1. Sectiunea 1 – Conceptul de plagiat

2.2. Sectiunea 2 – Tipuri de plagiat

3. Capitolul 2 – Plagiatul potrivit legislației

4. Capitolul 3 – Sanctiuni prevazute pentru plagiat și autoplagiat

5. Concluzii

6. Bibliografie
INTRODUCERE

Este știut ca, in ultima vreme, plagiatul este prezent în atenția opiniei publice din
România. Acest lucru se datoreaza în principal mediatizării unor cazuri flagrante întâlnite în
rândul unor oameni cu un anumit statut in țara noastra, care și-au dobândit titlul de doctor în
urma unor fraude.

În realitate însă, cu toții ar trebui să recunoaștem că ne place să „copiem”, că suntem


culegători digitali de informații. Internetul și evoluția rapidă a acestuia facilitează accesul la
informație, accentuând astfel tentația de a „împrumuta” ideile altor și de a ne ușura în acest
mod munca.

Cu toate acestea, noțiunea de „plagiat” este una abstractă. Puțini cunosc cu adevărat
însemnătatea acesteia și sunt și mai puțini cei care cunosc formele în care se realizează
plagiatul.

În ceea ce mă privește, consider ca plagiatul va exista întotdeauna, reprezentând


raspunsul la dorința oamenilor de a fi percepuți drept intelectuali, ganditori, oameni care știu
despre ce vorbesc.

Chiar daca aceasta este realitatea in care trăim și mulți dintre noi suntem dependenți de
această cultura „copy-paste”, informarea nu strică niciodată. Dacă tot apelam la diverse
mijloace de a ne îmbunătăți lucrările sau chiar alegem sa prezentăm o lucrare „copiată” în
totalitate ca fiind a noastră, măcar sa știm ce faptă am săvârșit și sa ne-o asumăm.

Așadar, am ales această temă deoarece consider că este necesar sa știm ce presupune
plagiatul, cand ne aflăm intr-o astfel de situație și ce sanțiuni riscăm sa primim. Totodata,
consider că suntem datori sa încercăm sa fim corecți și să recunoaștem meritele celor care ne
inspiră în creațiile noastre, câteodată mai mult, câteodată mai puțin.
CAP. 1. NOȚIUNI GENERALE

S.1.1. Conceptul de plagiat

Este cunoscut faptul că tehnologia a evoluat și informația se propaga mult mai ușor în
rândul oamenilor. De aceea, este din ce în ce mai greu să fim originali în ceea ce priveste
ideile noastre, și este și mai greu să demonstrăm faptul ca respectivele idei ne aparțin.
Fenomenul plagiatului nu există de ieri de azi, ci el datează din cele mai vechi timpuri. Insă
câți dintre noi cunoaștem originea acestui termen? Câți dintre noi știm cu adevarat ce
îneasmna „a plagia” și mai ales, câți recunoaștem dacă o lucrare a fost plagiată sau nu?

De-a lungul timpului, plagiatului i s-au atribuit mai multe forme. Unii il considera
drept o forma de frauda sau minciună, avand în vedere ca elementul esențial al acestei
activități îl reprezintă prezentarea unei opere ca fiind proprie, deși nu este. Alții vad plagiatul
drept o formă de „furt”, argumentul fiind acela că plagiatorul deposedează autorul de o parte a
identității sale.

În realitate, termenul de plagiat a fost preluat în limba româna din franțuzecul plagiat
care, în traducere, semnifica „actul de a plagia, de a copia munca altcuiva și prezentată ca
fiind personală.”1. Dicționarul explicativ român definește plagiatul astfel: „(d. opere literare,
științifice sau artistice) care a fost insusit (integral sau partial) de la altcineva si prezentat
drept creatie personala.”2

Din punct de vedere etimologic, termenul ”plagiat” provine de limba latina, respectiv
”plagiarius”, termen care desemna in dreptul roman răpirea unui sclav si revinderea acestuia,
iar plagitatorul era cunoscut ca fiind un răpitor, un tăinuitor de obiecte furate.

Prima persoana care a folosit termenul de plagiat, a fost poetul latin Martial, care a
trait in secolul I d. Hr. Contextul în care Martial a utilizat termenul de plagiat îl reprezintă
rectiarea de către Fidentius, rivalul lui Martial, a unei opere ale celui din urmă în fața mulțimii
1
Informațiile sunt publice și disponibile la adresa de internet:
http://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/plagiat, accesat la data de 11.01.2020.
2
Academia Romana, Institutul de Lingvistica ”Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dictionarul Explicativ al Limbii
Romane, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2012.
ca și cum ar fi fost creație proprie. În încercarea de a-l defăima pe Fidentius, Martial l-a
comparat pe acesta cu cel mai rău lucru la care se putea gândi – un hoț de sclavi, un plagiator.3

Analizând informațiile prezentate anterior, se poate conclude ca, in linii mari, plagiatul
semnifică acțiunea de a însuși fără drept, cu intenție sau involuntar, ideile, creațiile, operele
unei alte persoane și prezentarea acestora ca fiind proprii.

S.2. Tipuri de plagiat

3
Stuart P. Green, „Plagiarism, Norms and the Limits of Theft Law: Some Observations on the Use of Criminal
Sanctions in Enforcing Intellectual Property Rights”, Hastings Law Journal, vol. 54, Noiembrie 2002, p. 177.
De-a lungul timpului doctrina a demonstrat ca plagiatul se întalnește in mai multe
forme. Printre cele mai cunoscute se regăsesc:

 Plagiatul flagrant
Așa cum spune și definiția termenului „flagrant” – care sare in ochi; evident,
izbitor4, această formă de plagiat reprezintă o copiere grosolană, „mot a mot” a
unor pasaje din opere aparținând altor autori. Pentru a fi considerat plagiat, nu
este necesar ca intreaga lucrare sa fie copiată, este suficient sa se regăsească și
o singură propoziție.
 Plagiatul prin parafrazare
Se întâlnește atunci cand autorul este conștient ca ideea originală nu îi aparține
însa, încearcă să exprime cu propriile cuvinte ceea ce alții au spus înaintea sa.
 Plagiatul prin citate defectuoase
În realizarea acestui tip de plagiat, autorul se folosește de una din următoarele
metode:
 se utilizează un număr foarte mare de citate, nemailăsându-se loc pentru
texte originale;
 autorul omite menționarea unor elemente ale citării, îngreunând astfel
verificarea citatului;
 se utilizează citarea propriilor lucrări, înșelând asteptările de
originalitate ale cititorului;
 Plagiatul prin traducere
Aceasta este o formă des întâlnită, reprezentând acea acțiune a autorului de a
traduce textul din limba în care acesta a fost scris și însușindu-și paternitatea
ideilor. De cele mai multe ori însă, autorul nu are cunoștințe exacte în ceea ce
privește limba in care textul original a fost scris, ajungând astfel sa denatureze
prin traducere sensul termenilor.

CAP.2. PLAGIATUL POTRIVIT LEGISLAȚIEI

4
Informațiile sunt publice și disponibile la adresa de internet https://dexonline.ro/definitie/flagrant, accesat la
data de 17.01.2020;
În ceea ce privește cadrul legislativ, regăsim noțiunea de „plagiat” în următoarele acte
legislative:

Legea educației naționale nr. 1/2011 nu oferă o definiție a conceptului de plagiat, insă
considera această activitate ca reprezentând o abatere gravă de la buna conduită în cercetarea
științifică și activitatea universitară (art. 310);

O definție din perspectivă legislativă a termenului de plagiat este oferită de Legea nr.
206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică , dezvoltarea tehnologică și inovare. În
cuprinsul acestui text de lege, plagiatul este definit ca fiind „expunerea într-o operă scrisă
sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei,
demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face
trimitere la sursele originale” [ art. 4 alin. (1) lit. d)].5

Legea 206/2004 aduce în prim-plan un alt termen, respectiv noțiunea de „autoplagiat”.


Legea definește autoplagiatul drept „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală,
inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale
aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele
originale” [ art. 4 alin. (1) lit. e)].6

Definițiile oferite de textele legislative au în comun două cerințe cumulative pentru a


putea califica o faptă ca fiind plagiat sau autoplagiat, respectiv:

- preluarea unor informații din categoriile enumerate, din alte opere anterior
publicate fără a menționa acest lucru;
- omisiunea de a face trimitere la sursele originale.

CAP. 3. SANCȚIUNI PREVĂZUTE PENTRU PLAGIAT SI


AUTOPLAGIAT

5
Legea nr. 206/2004 din 27 mai 2004 privind buna conduit în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și
inovare, publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 4 iunie 2004.
6
Ibidem.
Legislația româna prevede sancțiuni atât pentru plagiat, cât și pentru autoplagiat.

Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea


tehnologică și inovare stabilește o serie de sancțiuni pentru abaterile grave de la conduita în
cercetarea științifică și activitatea universitară. Astfel, conducerea unității sau instituției
personalului de cercetare-dezvoltare poate aplicat acestuia din urmă una sau mai multe din
următoarele sancțiuni:

a. avertisment scris;
b. retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de
bună conduită;
c. diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere,
de îndrumare și control;
d. suspendarea, pe o perioadă determinată de timp între 1 an și 10 ani a dreptului de
înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de
conducere, de îndrumare și de control ca membru în comisii de concurs;
e. destituirea din funcția de conducere a instituției de cercetare-dezvoltare;
f. defacerea disciplinară a contractului de munca.

O posibilă sancțiune pentru plagiat este prevăzută și în Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe. Potrivit art. 141 alin. (1) „constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, fapta persoanei care își
însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera altui autor și o prezintă ca o creație
intelectuală proprie” 7. Cu toate acestea, aplicarea acestei sancțiunei unei fapte de plagiat
est4e incertă, avand in vedere că legea dreptului de autor nu folosește în mod direct și nici nu
reglementează noțiunile tehnico-juridice „plagiat” și „autoplagiat”.

In ceea ce privește instituțiile abilitate cu sancționarea faptelor de plagiat, în materia


tezelor de doctorat întalnim instituția Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor
și Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.). „În cazul unei sesizari cu privire la
nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesionala, inclusiv cu privire la existenta
7
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în M.Of. nr. 60 din data de 26.03.1996,
modificată prin Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996, republicata in M.Of. nr.
489 din 14.06.2018
plagiatului in cadrul unei teze de doctorat, această instituție are posibilitatea de a aplica una
din următoarele măsuri:

- menținerea titlului de doctor;


- retragerea titlului de doctor și propunerea de măsuri care se impun referitor la
conducatorul tezei de doctorat, în baza prevederilor legale.”

CONCLUZII

 Termenul de plagiat își are originea in latinescul plagiarius care înseamnă „cel
care fură și vinde sclavii altuia”;
 Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și invoare definește plagiatul ca fiind „expunerea într-o operă scrisă
sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase
din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa
acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”;
 Aceeași lege definește autoplagiatul ca fiind: „expunerea într-o operă scrisă sau
o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără
a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”;
 Legea educației naționale 1/2011 considera plagiatul și autoplagiatul abateri
grave de la cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologica și inovare;

BIBLIOGRAFIE
1. Elena Emilia Ștefan, Etică și integritate academică, Editura Pro Universitaria,
București, 2018.
2. Elena Emilia Ștefan, Metodologia elaborării lucrărilor științifice, Editura Pro
Universitaria, București, 2019.
3. Dr. Robert Coravu, Ce este plagiatul și cum poate fi prevenit (daca se dorește)*, în
Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, Februarie 2013.
4. Stuart P. Green, „Plagiarism, Norms and the Limits of Theft Law: Some Observations
on the Use of Criminal Sanctions in Enforcing Intellectual Property Rights”, Hastings
Law Journal, vol. 54, Noiembrie 2002
5. Academia Romana, Institutul de Lingvistica ”Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dictionarul
Explicativ al Limbii Romane, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2012.
6. https://dexonline.ro/definitie/flagrant, accesat la data de 17.01.2020.
7. http://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/plagiat, accesat la data de 11.01.2020.
8. Legea nr. 206/2004 din 27 mai 2004 privind buna conduit în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică și inovare, publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 4 iunie
2004.
9. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în M.Of. nr.
60 din data de 26.03.1996, modificată prin Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 8/1996, republicata in M.Of. nr. 489 din 14.06.2018.

S-ar putea să vă placă și