MINISTERUL EDUCATIEI CULTURII SI CERCETARII AL REPUBLICII

MOLDOVA

Colegiul de Constructii din Hincesti

REFERAT
Tema: Managementul Cunoasterii

Elaborat:Miron Vasile
Grupa: EI -161
Verificat:Profesor:Sirbu Natalia

Hincesti 2020
Managementul cunoașterii (engleză knowledge management, prescurtat KM) reprezintă
procesul de gestionare a cunoștințelor. În context organizațional, KM reprezintă procesul de
managerizare a cunoașterii organizaționale în scopul creării valorii în activitate și generării de
avantaj competitiv. Crearea cunoașterii în cadrul organizației este esențială, aceasta fiind de fapt
cea mai mare capabilitate a unei companii, în mod special pentru că duce la inovație. (I. Nonaka
- Knowledge Creation, 1996).
În tendința actuală de dezvoltare este necesar să înțelegem și să controlăm schimbarea, dar mai
important este să fim cu un pas înaintea schimbării. (P.Druker - Managing in the Next Society,
2002)
Conceptul de Knowledge Management (KM) și certificarea internaționala a acestui set de
competențe și abilități de consultanță și training au la bază un program demarat inițial în Statele
Unite (Washington D.C.) în anul 1998 Dezvoltarea ulterioară a acestui concept și sistem de
certificare de tip Knowledge Management a condus, în anul 2004, la fondarea International
Knowledge Management Institute (IKMI). Acesta funcționează ca o instituție educațională cu
vocație mondială și, simultan, ca asociație de afaceri, cu filiale in Europa, Asia, Australia,
Africa, Orientul Mijlociu și America de Nord.
În Europa de Est este reprezentată sub numele de Knowledge Management Institute-România
Managementul Cunoașterii reprezintă cea mai recentă și inovativă filieră de formare, certificare
și cooperare internațională în domeniul managementului în domeniul consultanței globale,
lansată și consolidată la începutul acestui deceniu dinspre Statele Unite prin activitățile și
proiectele coordonate de specialiștii International Knowledge Management Institute
(Washington D.C.) pe toate cele cinci continente. Pentru Europa de Est, sucursala de
reprezentare se află la București, fiind prezidată de Dl Octavian ȘERBAN, MBA la
Georgetown University, Certified Knowledge Manager, doctor în economie, trainer și manager
de proiecte internaționale cu o vastă experiență internațională și cu mediul de afaceri intern prin
activitatea depusă în cadrul Ministerului Economiei și în proiecte sub egida Comisiei Europene.
(vezi Revista ”Tribuna Economică” - Suplimentul ”Economiei și Administrație Publică Locală,
nr 5/mai 2009). În Europa, IKM Institute mai are deja deschise reprezentanțe extrem de active
la Londra și Basel (Elveția).
Orientarea tematică majoră a Comunitatii KM în Romania a avut în special în vedere sprijinirea
tuturor managerilor, experților sau întreprinzatorilor motivați să folosească noul know-how
KM, acumulat în procesul concret de accesare, gestionare, evaluare și audit ale proiectelor și
investițiilor ce au la baza co-finanțare din fonduri UE.
1. KM înlesnește crearea, comunicarea și aplicarea cunoștințelor de toate felurile pentru a
obține cea mai mare valoare din derularea unei activități specifice (core competencies).
2. KM este folosit și pentru rezolvarea problemelor apărute în organizație, precum și în cazul în
care avem de-a face cu un produs sau serviciu ce constituie o inovație.
3. KM facilitează stabilirea unor relații superioare cu beneficiarii, partenerii și furnizorii.
4. KM guvernează și îmbunătățește practicile de operare și procesele.
KMC (Knowledge Management Community) s-a evidențiat prin consecințe benefice precum:
 capacitatea de a constitui un motor central al evoluției carierei profesionale de manager,
consultant, expert sau lider;
 un procent 80% din organizațiile care au adoptat bunele practici, de pilda, în SUA, prin
intermediul KMC s-au internaționalizat ulterior;
 ghidajul/ mentoratul noilor membri ai organizațiilor ce adoptă asemenea practici se
distribuie între un mentor principal și alte persoane din diverse departamente;
 promovarea permanentă a unui management performant deține un puternic rol în
selectarea și formarea KMC-Romania prin companiile și instituțiile care o asumă, ceea ce
scoate încă o dată în relief importanța abandonării oricăror improvizații de moment și pe
aceea a construcției unor capacități de prognoză pe termen lung;
 afilierea la KMC ajunge să constituie parte integrantă a creării altor inițiative și strategii
de business, inclusiv referitoare la structurarea muncii în echipă, implementarea programelor
de ameliorare a activității și de training.
Conceptul de organizaţie bazată pe cunoaştere îşi are originile în anii 1984-1988 şi a înregistrat,
de atunci, faze succesive de cristalizare. Astfel, Huber (1984) şi-a pus în mod explicit probleme
legate de natura şi proiectarea organizaţiilor ”post-industriale”, sesizând necesitatea unui model
organizaţional propriu noului tip de societate ce îi succede celei industriale.
Câţiva ani mai târziu, ideea de organizaţie bazată pe cunoaştere se regăseşte în cadrul a două
abordări care îi explică determinismul fie pornind de la factori tehnologici, fie de la factori
organizaţionali, fiecare din ele propunând şi soluţii specifice de operaţionalizare.
De pe poziţiile promotorilor tehnologiei informatice, Holsapple şi Whinston (1987) definesc
organizaţia bazată pe cunoaştere drept ”o colectivitate de lucrători cu muncă de concepţie,
interconectaţi printr-o infrastructură computerizată” ; autorii consideră că existenţa unei
asemenea organizaţii, prevăzută cu staţii de lucru locale, centre de suport, canale de comunicaţii
şi colecţii distribuite de cunoştinţe, necesită un demers explicit de proiectare şi realizare, de
natura unei informatizări avansate, cu aplicaţii ale inteligenţei artificiale.
De pe poziţiile celeilalte abordări, cea managerială, Drucker (1988) tratează firma bazată pe
informaţii ca reprezentând modelul organizaţional al secolului al XXI-lea şi îi preconizează
principalele caracteristici : componenţa dominată de profesionişti, numărul redus al nivelurilor
intermediare de conducere ierarhică, asigurarea coordonării prin mijloace de factură non-
autoritară (standarde, norme, reguli de cooperare etc.).
Diversificarea viziunilor asupra problematicii examinate a condus la un pluralism terminologic
constând în utilizarea paralelă de noţiuni ca ”organizaţie centrată pe memorie” (Le Moigne,
1990, p.94), ”firmă intelectual-intensivă” (Nurmi, 1998), ”organizaţie inteligentă” (Hendriks,
1998).
Ultimul deceniu al secolului al XX-lea a marcat producerea convergenţei între perspectiva
tehnologică şi cea managerială, prin cuplare între necesităţile organizaţiilor şi facilităţile
soluţiilor de asistare informatică (Scott, 1998). După 1995 apar primele rezultate semnificative
în crearea şi funcţionarea de organizaţii bazate pe cunoaştere.
Acestor dezvoltări le corespunde, în plan meta-teoretic, noua paradigmă constructivistă a
organizaţiei bazate pe cunoaştere, recunoscută ca alternativă viabilă la paradigma pozitivistă
tradiţională a organizaţiei bazate pe control şi autoritate (Le Moigne, 1993).
In viziunea DocProcess, capitalul intelectual este unul dintre cele mai de pret bunuri pe care il
detine o companie. De modul in care acest capital este utilizat, depinde in mare masura succesul
pe care compania il poate avea pe piata, precum si obtinerea avantajului competitiv.
Organizaţiile bazate pe cunoaştere sunt actorii colectivi inteligenţi ai societăţii informaţionale şi
au un rol determinant în afirmarea acesteia ca societate a cunoaşterii; aparţinând realităţii
contemporane atât în calitatea lor de mediu de activitate profesională şi managerială, cât şi în
cea de obiect de cercetare ştiinţifică şi de proiect strategic, ele marchează convergenţa între
două fenomene definitorii pentru natura umană - cel al cunoaşterii şi cel al organizării - într-o
construcţie socială emblematică pentru ideile de competenţă colectivă, acţiune inteligentă şi
performanţă durabilă.
Întemeierea pe cunoaştere înseamnă, pentru organizaţii, atingerea stadiului deplinei maturităţi,
concordant cu esenţa societăţii informaţionale căreia îi aparţin. În funcţionarea unor asemenea
organizaţii, determinante sunt procesele desemnate generic prin sintagma celor ”3 I”, respectiv
inovare (crearea de cunoştinţe noi), învăţare (asimilarea de cunoştinţe noi) şi interactivitate
partenerială referitoare la cunoaştere.
Managementul cunoaşterii a devenit, în ultimii ani, extrem de interesant pentru cei care se
ocupă de strategiile de afaceri, oferind posibilitatea obţinerii unor avantaje competitive şi a
creşterii substanţiale a eficienţei organizaţionale, pe termen lung. Construirea unei strategii a
cunoaşterii adecvată realităţilor economice permite firmelor nu numai supravieţuirea, dar şi
dezvoltarea viitoare. Alianţele strategice determinate de cunoaştere, influenţate de
caracteristicile pieţelor şi ale firmelor, a cunoaşterii ce face obiectul alianţei şi nu în ultimul
rând a aranjamentelor contractuale, sunt din ce în ce mai prezente în economia contemporană.
Managementul cunoaşterii este un subiect actual, provocarea pentru manageri
referindu-se la posibilitatea gestionării cunoaşterii ca pe oricare altă resursă disponibilă în
cadrul unei firme. Această recunoaştere a cunoaşterii ca resursă a unei firmei a suscitat un viu
interes în ultimii ani, evoluţia spre o economie bazată pe cunoaştere accentuând importanţa
procesului de creare a cunoaşterii în cadrul companiilor.
Managementul cunoaşterii consta in:
-actiuni avand ca scop cea mai buna utilizare a cunoasterii disponibile in interiorul unei
organizatii;
-actiuni de creare/generare a unei noi cunoasteri ;
-cresterea gradului de intelegere si constientizare;
-captarea, organizarea, stocarea cunoasterii la nivelul individual, de grup si de organizatie;
-transferul cunoasterii catre alte persoane sau alte organizatii
Cunoastere explicita si cunoastere tacita.
Definitii: cunoasterea explicita = cunoasterea care poate exprimata prin propozitii sau prin
numere/simboluri si poate fi transmisa prin documente.
cunoasterea tacita = cunoastere care nu poate fi transmisa decat cu mari dificultati prin
intermediul unor documente.
Cunoasterea tacita este ‘incapsulata’ in creierul uman, necesita un contact personal extensiv in
vederea transferului si nu poate fi exprimata usor prin cuvinte, metafore, imagini. De regula
cunoasterea tacita poate fi transferata doar prin comunitatea de practica, metoda mentor-
discipol, tandemul expert-nou angajat,
metoda succesorului.
Adevăratul schimb de cunoaştere trebuie să înceapă în interiorul organizaţiei cu sisteme care să
reflecte nevoile organizaţionale.
În general, o strategie de afaceri urmăreşte:
-creşterea cotei de piaţă, care va determina nevoia de inovare a produselor oferite,
-eficienţa operaţională, care va duce la utilizarea în comun a cunoaşterii din interiorul unei
organizaţii şi la conceperea şi implementarea unui management al cunoaşterii pentru a utiliza în
mod echilibrat cunoaşterea, pentru a evita costurile dublării unor invenţii,
-cunoaşterea clienţilor care va determina transformări în interiorul organizaţiei şi inovaţii.
Cum se realizează alocarea resurselor de timp şi cunoaştere când se realizează o
investiţie importantă? Cum decide conducerea unei companii prioritatea schimbărilor care
trebuie făcute în acest sens?
De obicei, strategia cunoaşterii urmează strategia de afaceri iar tehnologia le urmează
pe amândouă. Investiţiile tehnologice pot fi planificate ca parte a strategiei, dar există anumite
procese care ţin de schimbările în cultura şi practicile companiei.