Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933,[3][4] Ploiești, Regatul României – d.

 13 decembrie 1983,[3]
[4]
 București, RS România) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem
al Academiei Române.[5]

Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de
limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”[6]. Nichita Stănescu aparține,
temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost
considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu[7] și Eugen Simion,[8] un poet de o
amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor
lingvistici și poetici.