 Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe ilustrează un cosmos stabil, el se ghidează în

pustietatea unei insule pierdute în imensitatea oceanului, după aceleaşi principii după care
şi-ar organiza viaţa în societate, el rămîne imperturbabil un model pentru creatorul de
ordine, de civilizaţie, de statornicie
 Scriitorul francez Michel Tournier îndrăzneşte să înlăture platoşa mitică ce învăluie
figura statuară a lui Robinson civilizatorul şi să-i dezvăluie chipul ascuns, proteic,
alunecos, într-o continuă reinventare, cu atît mai fascinantă cu cît refuză mai aprig
închistarea în vechile etichete, convenţii, prejudecăţi
 Nici docilul Vineri din romanul lui Defoe nu îşi păstrează contururile ferme: el devine
oglinda neliniştitoare în care Robinson îşi contemplă sminteala, dar şi călăuza exuberantă
care îl dezvaţă de seriozitate, iniţiindu-l în hîrjoana gratuită, explozivă, revigorantă a
jocului
 Metamorfozele lui Robinson sînt captate cu fineţe de Michel Tournier, convulsiile larvei
închise în coconul convenienţelor se transfigurează în vibraţiile crisalidei pregătite să
elibereze fluturele plăpînd ce palpită în întuneric, presimţind beţia zborului spre soare
 Vineri sau limburile Pacificului se deschide printr-un prolog criptat, încapsulînd o
sibilinică profeţie ce conţine în germene, printr-o inspirată punere în abis, cheia
interpretativă a dinamicii interioare a lui Robinson. Cărţile de taroc egiptean în care
căpitanul vasului îi citeşte lui Crusoe viitorul în ziua fatidică a naufragiului se dovedesc a
fi, pe parcursul lecturii, jaloanele ce punctează traiectoria sinuoasă a unei iniţieri, cu
rătăciri şi praguri, cu prăbuşi şi reveniri spectaculoase, cu descinderi în infernul interior şi
cu probe de foc ce separă eşecul de promisiunile unui nou început
 Războinicul devine „conştient de singurătatea lui”. Retras în intimitatea peşterii,
Pustnicul se adînceşte în căutarea de sine, însă Venus îl va scoate din bîrlog,
preschimbată într-un Săgetător ce îşi îndreaptă arcul spre soare ori în fratele geamăn care
îl va purta spre înălţimi
 Confruntat cu o singurătate dezolantă şi bîntuit de fantomele trecutului iremediabil
pierdut, Robinson construieşte, organizează, legiferează, ordonează cu disperare tot ceea
ce găseşte disponibil pe insulă: îmblînzeşte natura rebelă, trece de la stadiul culesului şi al
vînătorii la cel al agriculturii şi al domesticirii animalelor, îşi construieşte o casă, naiv
„muzeu al umanului”, înconjurată mai apoi de „Pavilionul de Măsuri şi Greutăţi”, de
„Palatul de Justiţie” şi de „Templu”, elaborează o Constituţie şi un Cod penal care
stipulează drepturile şi obligaţiile ce îi revin ca „guvernator-general-administrator” al
insulei, îşi construieşte singur un „corset de convenienţe şi prescripţii” ca pavăză
împotriva dezumanizării
 Nu doar spaţiul este modelat după rigorile civilizatorii ale lui Robinson, ci şi timpul este
domesticit, el nu mai „alunecă fără voie într-o prăpastie obscură”, ci cursul îi este deviat
într-o albie previzibilă: orologiul improvizat, picăturile de apă ce se preling dintr-o
clepsidră într-un cadran ţin şirul orelor scurse, imprimînd un ritm liniştitor prin cadenţele
unui „tic-tac mecanic, obiectiv, incontestabil, exact, controlabil”
 Botezată Speranza, insula se antropomorfizează, ia pe rînd chipul mamei ce îl primeşte
din nou pe Robinson în pîntecele ocrotitor al alveolei din peşteră, în care acesta îşi
regăseşte poziţia de foetus, pe limbul fluid al inexistenţei, între viaţă şi moarte, apoi al
unei iubite cosmice, Mireasa din Cîntarea Cîntărilor, ispititoarea Venus din valea
trandafirie
 Mirajul teluricului se va împrăştia de-abia odată cu apariţia micuţului „geniu eolian”,
botezat de Robinson „Vineri”, avatarul masculin al zeiţei, arcaşul ce aruncă săgeţi spre
soare şi visează să zboare, să se desprindă de tot ce e pămîntesc
 La început, Robinson şi Vineri sînt prinşi în caruselul convenienţelor, îşi asumă cu
solemnitate ori din inerţie rolurile de stăpîn şi sclav, însă pojghiţa firavă de reguli,
ritualuri, rînduieli are tot mai multe fisuri, explozia ce aruncă în aer surogatul de
civilizaţie spulberînd hilarul şir de forme fără fond care alcătuiau „insula-administrată”,
păstăi goale, private de seva vitală a Speranzei
 Rolurile se schimbă, servitorul devine geamănul care îl învaţă pe Robinson să stea cu
„capu-n jos”, îi descoperă deliciile imprevizibilului, gratuitatea jocului, frumuseţea
brutală a convertirii unui ţap învins în luptă dreaptă într-o fiinţă aeriană, un zmeu care
zboară şi un craniu care cîntă, captînd „simfonia instantanee” a vîntului
 Timpul îşi pierde rigiditatea, devine maleabil, configurîndu-se diferit în fiecare stadiu al
metamorfozei lui Robinson: în mocirlă ori în intimitatea maternă a peşterii, clipele se
preling în urmă, prezentul e „doar un rezervor de amintiri, o fabrică de trecut”, eternitatea
nefiind altceva decît reluarea vieţii în profunzime, „mai atent, mai inteligent, mai senzual
decît era cu putinţă-n învălmăşeala prezentului”
 În schimb, în interiorul fortăreţei, sensul se inversează: cîtă vreme orologiul este
funcţional, timpul trece „repede şi util”, „fiecare zi, fiecare oră, fiecare clipă era înclinată,
într-un fel spre ziua, spre ora sau spre clipa următoare, şi toate împreună erau aspirate de
ţelul momentului a cărui inexistenţă provizorie crea un fel de vacuum”, precipitîndu-se
spre viitor, lăsînd în urmă, deversate în trecut, „o grămadă de monumente şi de gunoaie
care constituiau istoria” lui Robinson
 Sub zodia solară, Robinson învaţă să reconsidere prezentul, să trăiască plenar în timpul
circular ascuns în „clipa eternă”, care îi nutreşte tinereţea şi vitalitatea
 Reinterpretare inspirata a povestii naufragiatului Robinson Crusoe – Crusoe Unu –
romanul lui Tournier il prezinta pe Crusoe Doi ca un quaker fanatic, care nu poate trai in
afara ordinii bine definite a societatii vremii sale. Un om perfect integrat in sistemul din
care face parte, va fi aruncat pe insula botezata mai tarziu Speranza, pentru a se confrunta
cu adevaratul sau cosmar : lumea a incetat sa mai existe. Pentru ca Tournier pune accent
tocmai pe acest element, mai mult insinuat in prima versiune a povestii : omul obisnuit,
gentilomul in declin prevestind omul-masa, aruncat in afara lumii sale si nevoit sa
reconstruiasca societatea.
