Riscul este un fenomen care afectează în mod direct viaţa de zi cu zi a
oamenilor şi a organizaţiilor şi de aceea influenţează în permanenţă capacitatea şi voinţa decizională a acestora. O definire relativ simplificată a riscului ar fi: riscul reprezintă potenţialul ca un eveniment neaşteptat să apară sau să nu apară la un momentdat ca urmare a apariţiei unor fenomene adverse neaşteptate. Riscul este un fenomen care impactează în mod direct viața cotidiană a oamenilor, dar și a organizațiilor, influențând în permanență capacitatea și voința decizională a acestora. Conform dicționarului Macmilian de Economie Modernă riscul reprezintă „potențialul ca un eveniment neașteptat să apară sau să nu apară la un moment dat ca urmare a apariției unor fenomene adverse neașteptate” Din perspectiva managementului riscului, el este înțeles ca un pericol continuu în cadrul activității economice şi a procesului decizional şi ca o mărime cuantificabilă a unui eveniment posibil, dar nu dorit înspre ţțelul propus anterior. În acest context macroeconomic, managementul riscului financiar (FRM) este o noțiune cu o arie de acoperire foarte largă şi foarte detaliată descrisă atât de specialiști din domeniul economic, dar şi din alte arii de cercetare. La baza fiecărei acțiuni a managementului financiar stau câteva elemente de bază. Primul element de bază al FRM-ului este noțiunea de decizie economică, respectiv informație, întrucât la originea fiecărei decizii economice stă mai întâi de toate volumul de informații, pe care îl are agentul de decizie la un moment dat. În tabloul contextual al managementului riscului, acesta este privit ca un pericol continuu la nivelul activității economice și a procesului decizional. Managementul riscului financiar, în contex macroeconomic, este un concept cu o vastă arie de acoperire dezbătut atât de specialiști din domeniul economic, cât și din alte arii de cercetare. Unul dintre elementele care se așează la baza fiecărei acțiuni a managementului financiar este noțiunea de decizie economică, respectiv informație, deoarece la rădăcina fiecărei decizii economice stă cu prioritate volumul de informații pe care îl are factorul de decizie la un moment dat.
Meyer (2000: 18) analizează totalitatea structurilor de aşteptare şi ajunge la
rezultatul final că există doar două situații privind decizia: siguranța şi nesiguranța. Mai mult, el susține că nesiguranța se împarte în situația incertitudinii şi situația de risc. În anul 1921, Frank Knight a diferenţiat aceste două noţiuni în cartea sa „Risk, uncertainty and profit“, în care menționa: „Deosebirea între risc şi incertitudine: Dacă nu ştiţi sigur ce se va întâmpla, dar ştiţi probabilităţile, acesta e riscul. Dacă nici măcar nu ştiţi probabilităţile, aceasta este incertitudinea.“ (traducere proprie) Frank Knight leagă aspectul riscului de noţiunea probabilităţii de apariție a unui eveniment. El pune în legătură, pentru prima dată, aspectul riscului cu cuantificarea matematică şi statistică a probabilităţii, cu scopul de a prezenta riscul ca fiind cuantificabil şi controlabil. În lucrarea sa, Meyer, ajunge la concluzia că există doar două împrejurări privind decizia: siguranța și nesiguranța. În aceeași cercetare, Meyer ne oferă o informație mai relvantă, susținând că în compenența noțiunii de nesiguranță se regăsesc două situații și anume: situația de incertitudine și situația de risc. Frank Knight, în anul 1921, a diferențiat cele două noțiuni anterior menționate. În cartea sa „Risc, incertitudine și profit”, Frank îmbină aspectul riscului de noțiunea probabilității de apariție a unui eveniment cu scopul de a prezenta riscul ca fiind cuantificabil și controlabil: „Dacă nu ştii sigur ce se va întâmpla, dar ştii probabilitățile, acesta este riscul. Dacă nici măcar nu ştii probabilitățile, aceasta este incertitudinea.” Managementul riscurilor la nivelul organizaţiei înseamnǎ, în ultimǎ instanţǎ, a determina care riscuri ar trebui evitate şi care ar trebui acceptate ca atare. C.A. Williams, M. L. Smith şi P. C. Young (2003) propun un model al structurii organizaţionale care include managementul riscului, şi pe care ei l-au denumit modelul managementului strategic, operaţional şi al riscului. În concepţia celor trei autori, acestea trei sunt funcţiile centrale ale oricărei organizaţii. Modelul poate fi vizualizat în figura 1. Prin urmare, managementul riscului la nivelul organizației determină riscurile care trebuie evitate și care trebuie accepate. Un model al structurii organizaționale care include managementul riscului este propus de către C.A. Williams, M.L. Smith și P.C. Young și poate fi vizualizat în figura 1. În viziunea celor trei autori, acestea sunt funcțiile centrale ale oricărei organizații:
Deși literaura de specialitate in domeniu ne arata ca exista diferite criterii de
clasificare a riscurilor bancare, definite ca pierderi asociate unor evolutii adverse a rezultatelor, acestea nu sunt fixe, ci au o mare varietate, fiind asociate, in structura, schimbarilor mediului bancar si dinamicii acestiua. Riscul bancar este structurat pe urmatoarele componente: incertitudinea privind producerea unui eveniment in viitor si expunerea la pierdere asa cum se prezinta in figura urmatoare: Literatura de specialitate in domeniu subliniaza diferitele criterii de clasificare a riscurilor bancare, definite ca „pierderi asociate unor evoluții adverse a rezultatelor”, acestea nefiind fixe, ci deținând o mare varietate, fiind asociate cu schimbările mediului bancar și a dinamicii acestuia. Așa cum reiese și din figura următoare riscul bancar este structurat pe următoarele componente: incertitudinea privind producerea unui eveniment viitor și expunerea la pierdere.