Radiații nucleare.

Energie nucleară

Radiaţia ionizantă este emisă de atomi radioactivi. Pentru a putea fi înţeleasă, este utilă
cunoaşterea structurii atomului. Un atom se compune dintr-un nucleu (încărcat pozitiv) în jurul căruia
orbitează electroni (încărcaţi negativ).În mod normal, numărul sarcinilor pozitive din nucleu (protoni) este
egal cu numărul electronilor din jurul nucleului și atomul este neutru din punct de vedere electric. Dacă
un electron este expulzat de pe orbita atomului, rezultă un electron negativ liber si un ion încărcat pozitiv.
Radiaţia ionizantă este radiaţia care are suficientă energie pentru că în urma intereacției sale cu un atom
să poată expulza un electron de pe orbita atomului,formînd ioni; de aici și numele său. În nucleul atomului
se găsesc neutroni și protoni. Toţi atomii aceluiaşi element au acelaşi număr de protoni; numărul de
neutroni poate însă diferi.
Atomii aceluiaşi element care au un număr diferit de neutroni se numesc izotopi. În unii atomi, nucleul
este instabil , asta înseamnă ca el are un exces de energie. Aceștia sunt atomii radioactivi. Ei eliberează
surplusul de energie prin
dezintegrare.
După eliberarea întregului surplus de energie,atomii devin stabili și nu mai sunt radioactivi.

 Exista trei tipuri importante de radiaţie ionizantă:

Radiaţia Alfa.

Particulele alfa (α) se compun din doi neutroni(fără sarcina electrică) și doi protoni (încărcaţi pozitiv).
Când particulele alfa traversează un material solid, ele interacţionează cu mulţi atomi pe o distanţă foarte
mică. Dau naştere la ioni și îşi consumă toată energia pe acea distanţă scurtă. Cele mai multe particule alfa îşi
vor consuma întreaga energie la traversarea unei simple foi de hârtie.
Principalul efect asupra sănătății corelat cu particulele alfa apare cînd materialele alfa-
emiţătoare sunt ingerate sau inhalate iar energia particulelor alfa afectează țesuturile interne, cum ar fi
plămînii.

Radiaţia Beta .

Particula Beta este un electron liber. El penetrează materialul solid pe o distanţă mai mare decît
particula alfa. Efectele asupra sănătății asociate particulelor beta se manifestă în principal atunci cînd
materialele beta-emiţătoare sunt ingerate sau inhalate.

Radiaţia Gamma.

Radiaţia gamma (raza gamma) se prezintă sub formă de unde electromagnetice sau fotoni emiși din
nucleul unui atom. Ei pot traversa complet corpul uman, putînd fi oprite doar de un perete de beton sau de o
placă de plumb groasă de 15 cm. Radiaţia gamma este oprită de: apă, beton și, în special, de materiale dense,
cum ar fi uraniul și plumbul, care sunt folosite ca protecție împotriva expunerii la acest tip de radiaţie.

 Provenienţa radiației ionizante

Suntem permanent expuşi la un nivel scăzut de radiație ionizanta din surse naturale:

Radiație cosmică– particulele de energie înalta si razele gamma bombardează Pământul.

Atmosfera planetei acționează ca un scut,absorbind o mare parte din energia radiației cosmice. Din acest
motiv, cei care locuiesc aproape de nivelul mării sunt expuși la o doza de radiații cosmice mai mică decât cei
care locuiesc la munte.
 Radiație terestră – se datorează materialelor radioactive care există în roci și sol: izotopul
radioactiv al potasiului și produșii dedezintegrare ai uraniului si toriului; radon – constituie cea mai
răspandita sursă de radiație deoarece radonul gazos a existat din totdeauna în mediul ambiant. Calea
primară prin care el ajunge la noi din pământ este penetrarea prin fundatia locuințelor.

Radiația naturală din interiorul organismelor noastre – purtăm în interiorul nostru o sursă de radiație
ionizantă imposibil de evitat: radioizotopii potasiu-40 și carbon-14. Acești izotopi pătrund în organism prin
lanțul alimentar și prin respiratie. Radiația ionizantă provenind din aceste surse constituie ceea ce
numim radiație de fond.În plus, suntem expuși și la o radiație artificială, provenind din:
Expunerea medicală:(din radiografiile medicale și dentare cu raze X, și din tratamentele prin
iradiere cu cobalt sau injecții cu iod radioactiv);
Diverse alte surse:(producerea de energie electrică atât în instalațiile clasice și în cele nucleare,
transportul și depozitarea materialelor nucleare, programele de testare a armamentului nuclear, cât și din
alte activități umane, cum ar fi fumatul, arderea gazului pentru încalzire și gătit,utilizarea fosfaților ca
fertilizatori și privitul la televizorul color).Trebuie menționat că mai mult de 80% din expunerea la radiație
ionizantă se datorează radiației de fond.

 Contaminarea radioactivă și expunerea la radiații

Este necesar a se face distincția între contaminare radioactivă și expunere la radiații.

Contaminarea radioactivă. Materialele radioactive eliberate în mediu pot produce
contaminarea aerului, suprafețelor, solului, plantelor,oamenilor sau a animalelor. O persoana este
contaminată dacă are material radioactiv pe ea (contaminare externă) sau în interiorul corpului
(contaminare internă).
Expunerea la radiații. Materialele radioactive eliberează o formă de energie care se
deplasează sub formă de unde sau particule. Această energie poartă numele de radiație. Când o persoana
este expusă la radiații, energia îi penetreaza corpul. De exemplu, când o persoana face o radiografie cu raze
X, ea este expusă la radiații (dar nu este contaminată).

Energia Nucleară

1. Scurt istoric:
Până în anii 1800 principalul combustibil era lemnul,energia lui derivând din energia solară
înmagazinată în plante în timpul perioadei lor de viaţă.Începând cu Revoluţia Industrială,oamenii au devenit
dependenţi de combustibilul fosili (cărbuni,petrol,gaze naturale) care derivă de asemenea din energia solară
înmagazinată.
Enrico Fermi şi Leo Szilard, ambii de la University of Chicago, au fost primii care au construit o pilă
nucleară şi au prezentat o reacţie în lanţ controlată, pe 2 Decembrie 1942. În 1955 ei şi-au împărţit patentul
de invenţie pentru reactorul nuclear U.S. Patent 2.708.656.
Primul reactor nuclear a fost utilizat pentru a genera plutoniu pentru bomba nucleară. Alte
reactoare au fost folosite în navigaţie pentru propulsarea submarinelor şi chiar avioanelor. La mijlocul
lui 1950 Uniunea Sovietică şi ţările vestice şi-au extins cercetările pentru a include şi utilizarea
nemilitară a atomului.
Pe 20 Decembrie 1951, în SUA, a fost generat pentru prima dată curent electric folosind putere nucleară
la Experimental Breeder Reactor-I (EBR-1) localizat lângă Arco, statul Idaho. Pe 26 Iunie 1954, la ora 5:30
a început să genereze curent electric prima centrală nucleară sovietică, la Obninsk, Kaluga Oblast.
2. Energia Nucleara
Energia nucleară reprezintă energia eliberată în timpul fisiuni sau fuziunii nucleilor atomici.
Energia nucleară poate fi obţinută în 2 moduri diferite:
 prin fisiunea unui nucleu greu
prin fuziunea a 2 nuclei uşori
2. a.) Fuziunea nucleară:
Fuziunea nucleară este procesul prin care două nuclee atomice reacţionează pentru a forma un nou
nucleu, mai greu decât nucleele iniţiale.În timpul fuziunii se produc şi alte particule subatomice
(Tabelul 1).Ca să se producă reacţia de fuziune, nucleele care se ciocnesc trebuie să aibă energia cinetică
destul de mare pentru a învinge potenţialul electric(forţele de respingere electrică) şi astfel se apropie
suficient pentru ca forţele nucleare (care au raza de actiune limitată) să poata rearanja nucleonii.
Reacţiile de fuziune sunt greu de menţinute dar avantajul e că nu se creează produşi
secundari.Această condiţie presupune temperaturi extrem de ridicate dacă reacţia are loc într-o plasma,
sau accelerarea nucleelor în acceleratoare de particule.
Fuziunea nucleara ar putea deveni o sursa de energie practic nelimitată (şi ecologică) atunci când
reactoarele de fuziune (care în prezent se află în faza experimentală şi nu produc încă un surplus net de
energie) vor deveni viabile din punct de vedere tehnologic si economic.

Tipul radiaţiei Natura radiaţiei Effectul radiaţiei

Alpha () 2 protoni şi 2 neutroni Este absorbită de hârtie, dar e cea mai
(He2+) dăunătoare
Beta (β) Electroni cu mare viteză Este absorbit de placa de Al, nu şi de hârtie
Gamma (γ) Radiaţii electromagnetice Este cea mai pătrunzătoare, dar cel mai puţin
dăunătoare

2. b.) Fisiunea nucleară:

Fisiunea nu este provocată prin bombardarea unui combustibil cu neutroni.Un nucleu loveşte
un alt nucleu,determinându-l să se scindeze şi să emită mai mulţi neutroni.
Acestea se lovesc cu alte nuclee,provocând alte scindări şi eliberarea altor neutroni.Această
succesiune se numeşte reacţie în lanţ.În cazul bombelor atomice reacţia în lanţ se desfăşoară
necontrolată şi din această cauză se eliberează brusc o cantitate mare de energie, provocând explozie
violentă. La un reactor nuclear,există bare metalice de reglare care absorb o parte din nucleu,încetinând
reacţia şi rata la care se eliberează energia.
Nu toate elementele pot fi utilizate în reacţiile de fisiune, ci numai acele elemente care au
nuclee relativi mari şi instabile.Asemenea elemente se numesc fisionabile.
Unul dintre cele mai folosite elemente fisionabile la centrale nucleare este 235U care are 92
protoni,143 neutroni în nucleul său.Când un nucleu de 235U este lovit de un neutron,el devine instabil şi se
scindează,eliberând energie şi alţi neutroni:
1n 235U 140Cs 3 1 200MeV
93Rb n
0 92 55 37 0
Aceştia scindează alt nucleu de uraniu.Fisiunea nucleară a unei mase de uraniu produce o energie de peste
două milioane de ori mai mare decât cea obişnuită prin arderea unei mase de cărbune de aceeaşi
greutate.Pentru ca o reacţie să se întreţină singur masa combustibilului(uraniului) trebuie să depăşească o
valoare minimă, numită masă critică. De exemplu:pentru 235U masa critică este de aproximativ 50 kg.
3. Reactor nuclear:
 Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleară în lanţ, controlată şi
susţinută la o rată staţionară.
În mod curent, toate reactoarele nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea nucleară şi sunt considerate
problematice datorită siguranţei lor şi riscurilor asupra sănătăţii.
Principalele aplicaţii ale reactoarelor nucleare sunt:
 În centrale nuclearo-electrice: producţie de căldură pentru generare de
electricitate, încălzire domestică şi industrială,la desalinare.
 În propulsia nucleară: pentru propulsie nucleară marină; există propuneri pentru
rachete termonucleare; există propuneri pentru rachete propulsate prin puls nuclear.
 În transmutaţie de elemente: la producţia de plutoniu, adesea pentru utilizarea
în arme nucleare; la obţinerea diverşilor izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru detectorii de
fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 şi alţii, folosiţi în medicină.
 În cercetare: pentru asigurarea unei surse de radiaţie cu neutroni şi pozitroni
(cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronică şi Datarea cu potasiu-argon); pentru dezvoltarea de
tehnologii neclare
4. Ciclul combustibilului nuclear
Combustibilul cel mai des utilizat este uraniul rafinat şi îmbogăţit.Unele reactoare folosesc
mixtură de plutoniu şi uraniu.
Ciclul combustibilului nuclear este procesul prin care minereul de uraniu este extras din mină,
procesat, îmbogăţit, folosit, posibil reprocesat şi depozitat.
Uraniul este scos din mină ca orice alt metal.Minereul brut este măcinat şi tratat chimic. Pudra rezultată
de oxid de uraniu (UO 2) este transformată apoi în hexaflorură de uraniu în vederea pregătirii pentru
îmbogăţire.
Izotopul uşor fisionabil 235 U reprezintă sub 1% din uraniul natural, astfel încât cele mai multe
reactoare solicită uraniu îmbogăţit. Îmbogăţirea presupune creşterea procentajului de 235U şi se realizează,
uzual, cu ajutorul difuziei gazoase sau prin centrifugare de gaz.
Materialul îmbogăţit rezultat este convertit în pudră de UO2 care este sinterizat (presat şi copt) sub formă de
pastile. Pastilele sunt introduse în tuburi închise etanş care se numesc elemente (bare) combustibile.Aceste
bare sunt folosite în combinate.
Într-un reactor nuclear căldura generată de combustibil prin fisiune este îndepărtată printr-un agent răcitor
lichid sau gazos.Acest agent răcitor trece printr-un shimbător de căldură şi încălzeşte apa transformând-o în
aburi.Aburii sunt folosiţi pentru acţionarea turbinelor.În reactorul cu apă în fierbere şi reactorul cu apă grea
care generează aburi,agentul răcitor este apa.În reactoarele sub presiune se foloseşte apa la o presiune de
aproximativ 150 atmosfere.Ea este pompată prin canale unde temperatura este de aproximativ 325 ºC,iar
de aici apa supraîncălzită este pompată printr-un generator de aburi şi transformată în aburi.Aburii pun în
mişcare unul sau mai multe turbine, apoi se condensează şi sunt pompaţi din nou către generatorul de aburi
(Imaginea 1).
Cantitatea de energie din rezervorul unui combustibil se poate exprima prin numărul de „full- power
days” (zile la putere maximă), adică numărul de zile cât este reactorul planificat să lucreze la putere maximă
pentru generarea energiei.Evident acest ciclu depinde de procentajul 235U-lui în bară.După consumarea
barei de uraniu, adică la sfârşitul ciclului de operare, combustibilul este descărcat şi înlocuit cu
combustibil nou, proaspăt.Însă există şi reactoare care nu trebuie oprite pentru alimentare, pot fi alimentate
şi în parcursul procesului de fisiune.
Cantitatea de energie extrasă din combustibilul nuclear se numeşte „burn up” (arsă complet) şi este
exprimată în termeni de energie termică produsă pe unitatea iniţială de masă de combustibil. „Burn up” se
mai exprimă şi prin MW / tone de metal greu.
Stadiul final al ciclului de combustibil nuclear este managementul combustibilului „ars”, foarte înalt
radioactiv, care constituie cea mai problematică componentă a fluxului de deşeuri nucleare. În practică,
combustibilul ars este stocat în piscine cu apă uşoară (normală), de obicei chiar în incinta centralei. Apa
asigură răcirea combustibilului ars şi este un ecran de protecţie împotriva
radioactivităţii acestuia. După perioada de răcire şi diminuarea nivelului de radiaţii, combustibilul ars este
stocat (stocare uscată) fie în containere intermediare de oţel şi beton monitorizate cu atenţie, fie în depozite
finale sub formă de puţuri adânci săpate în diferite formaţiuni geologice.

Imaginea 1.: Schiţa reactorului nuclear