Sângele.

Biofizica sângelui
Sângele este o substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care
circulă prin vene și artere, capilare(cele mai mici vase de sânge care participă la procesul de respirație)
asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. Sângele este un țesut special sub
formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă și vasele sanguine, transportă
nutrienții și oxigenul la nivelul țesuturilor corpului, de unde preia dioxidul de carbon și produșii de
catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu
studiul sângelui se numește hematologie.
Sângele este alcătuit dintr-o parte lichidă, plasma sanguină, în care plutesc o serie de celule
specifice sângelui.
Circulația sângelui este asigurată în primul rând prin contracțiile mușchiului cardiac, ajutat de
valvulele venoase în combinație cu contracțiile mușchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă și irigă țesuturile se numesc artere iar
cele care sosesc la inimă și transportă produsele de catabolism de la țesuturi încărcate cu dioxid de carbon se
numesc vene.

Notiuni de hemodinamica

Hemodinamica este un capitol al biofizicii, care se ocupa de fenomenele fizice legate de

circulatia sangelui.

Sistemul cardiovascular este alcatuit din inima, cu rol de pompa aspiro-respingatoare, si o retea
continua de vase inchise cu sectiuni diferite (artere,vene si capilare) prin care circula sangele.

Circulatia sangvina, in afara parametrilor ce caracterizeaza curgerea oricarui lichid

(vascozitate, gradient de presiune, diametrului conductei), are si particularitati datorita
proprietatilor specifice ale sangelui si ale peretilor vaselor sangvine:

- sangele este un lichid nenewtonian;

- peretii vaselor sangvine sunt elastici;

- circulatia sangelui nu este continua, ci pulsatorie.

Vascozitatea relativ mare a sangelui, neomgenitatea lui, expulzarea ciclica sub presiune
mare, precum si forma diferita si variabila a vaselor sangvine determina o curgere care nu este strict
laminara, profilul vitezei nefiind parabolic. Curgerea turbulenta propriu-zisa se observa, in mod normal,
doar in partea initiala a aortei si a arterei pulmonare. In celelalte vase mari apare o microturbulenta, adica un
regim intermediar intre curgerea laminara si cea turbulenta. Acest tip de curgere favorizeaza schimburile
intre sange si peretii vasului, precum si omogenizarea substantelor dizolvate.

Pentru ca hematiile sa poata sa treaca prin capilare, acestea se orienteaza perpendicular pe axul
tubului. In cazul cand diametrul capilarului este mai mic decat cel al hematiilor, acestea se deformeaza
elastic, pentru a fi posibila curgerea sangelui.

Viteza de curgere a sangelui in diferite zone ale aparatului circulator depinde de sectiunea si
rezistenta la curgere a vaselor sangvine. Aria totala a sectiunii transversale a capilarelor este de 700-800 ori
mai mare decat a aortei, deci viteza medie in capilare va fi de 103 mai mica decat in aorta unde valoarea
mediei este de 0,5 m/s, iar la nivelul capilarelor de 0,5 mm/s. (vezi Fig.6.6)
Fig.6.6. Variatia vitezei medii a sangelui in vasele sangvine.

Presiunea sangelui sufera variatii mari in aparatul circulator. Este maxima la nivelul orificiilor
ventriculare ale marilor artere (aorta): 120-130 mm Hg, scade la nivelul capilarelor: 10-30 mm Hg, si ajunge
la valoarea minima de 2-5 mm Hg la nivelul marilor vene.

Presiunea arteriala este caracterizata de doua valori: maxima, care corespunde presiunii
ventriculare in timpul sistolei (ps), si minima, care este presiunea diastolica (pd). Tabelul 6.2. sunt
prezentate presiuni arteriale pentru organismele vii.
Tabelul 6.2. Valori ale presiunii arteriale
Organism ps pd

(mm Hg) (mm Hg)

om 120-140 75-90

cal 180 110

caine 150 100

Curgerea turbulenta este consumatoare de energie si s-a constat ca la mamifere exista o

adaptare a arborelui cardiovascular, pentru evitarea acestui tip de curgere.

Tinand cont de valoarea critica a numarului Reynolds, pentru o curgere laminara trebuie
indeplinita conditia:

1000 (6.6) si de relatia pentru

debitul sangvin:

(6.7)

Combinand relatiile (6.6) si (6.7) rezulta ca valoarea minima a razei vasului sangvin trebuie sa satisfaca
urmatoarea inegalitate:

(6.8)

Stiind ca = 1,1 g/cm3 si = 0,03 Poise, avem:

 r 0,013Q (6.9)

In figura 6.7. sunt prezentate valorile experimentale ale ale razelor aortei umane si ale unor specii de
mamifere.

Fig. 6.7. Valori ale razei aortei pentru diferite mamifere.

Se stie ca turbulenta poate sa apara la nivelul aortei unde viteza sangelui este cea mai mare. In
aorta umana debitul sangvin este Q = 100 cm3/s, introducand aceasta valoare in relatia (6.9) se obtine r
1,3 cm. Experimental, pentru raza aortei s-agasit valoarea rexp =1,5 cm.

Se poate constata ca relatia (6.9) este satisfacuta si pentru alte mamifere, ceea ce arata ca natura vie
poate sa evite aparitia curgerii turbulente, care este consumatoare de energie metabolica.