Rezumat teza doctorat

2.6. Oţeluri pentru nitrurare ( 1.8550, 1.8519)

W 1.8550 ( 34 CrAlNi 7 ). Poate fii achizitionat in stare recoaptă (max.248 HB), sau călit-
revernit.
Aplicaţii: Oţel de nitrurare, aliat cu aluminiu. Canale, cilindri, recipienţi pentru maşinile de
extrudat plastic, componente de maşini, calibre, inele…

2.7. Oţeluri inoxidabile şi rezistente la temperaturi înalte (1.4841, 1.2316, 1.4401, 1.4301).

2.8. Oţeluri produse prin metalurgia pulberilor cu patent Dörrenberg

PMD M 4 ,PMD 9, 10, 23, 30, 60.
Aceste oteluri prezinta atat tenacitate foarte buna cat si rezistenta mare la uzura si pot ajunge la
duritaţi de 55-70 HRC.
Aplicatii : Scule aschietoare (freze, burghie , cutite ), matrite de ambutisare, stantare, debavurare ,
cutite ghilotina, matrite injectie mase plastice .

2.8. Cupru şi aliaje dure de cupru :

Cu pur, CuCrZr, CuCoBe, CuBe2, CuNiBe, CuNiSi, WCu
Aplicatii : sudura in puncte, electroeroziune si elemente matrite injectie plastic.

2.9. Bronzuri cu aluminiu , cu staniu

Aplicatii: lagare, bucse, suruburi, roti reductor, ghidaje, scule de ambutisare adanca, componente
pompe.

2.10Alame de inaltă rezistenţă : CuZn40Al12, CuZn35Ni

Aplicatii: pinioane , ghidaje, bucse de frictiune.
Injectarea pieselor din materiale termoplastice în matriţă presupune folosirea mai multor
tipuri de materiale: oţeluri, aliaje neferoase, materiale nemetalice. La serii de fabricaţie mari, de la
aproximativ 5 mii până la câteva milioane de bucăţi; se utilizează de obicei oţelul.

3.Stabilirea cauzelor principale care scot din uz matritele:

Procesul de frecare present intre suprafeţele de contact in separatia pieselor metalice are ca
efect pierderea de energie care este manifestată prin pierderea de căldură şi uzura fizică ce este
manifestată prin desprinderi de material şi modificări ale stării iniţiale a acestor suprafeţe.
Pierderile de material duc la modificarea dimensiunilor şi formei geometrice a suprafeţei de
contact. Pentru anumite condiţii de temperatură pot interveni simultan şi modificări structurale ale
straturilor superficiale.Toate acestea influenţează direct, sau indirect, capacitatea portantă a
organelor de maşini, precizia de lucru a maşinilor şi utilajelor, cinematica funcţională, regimurile
de lucru,ducând astfel la o funcţionare necorespunzătoare a maşinilor şi utilajelor şi în ultimă
instanţă la scoatereadin uz a acestora.
Cauzele principale ale avariilor matriţelor pot fi următoarele:
 grad scăzut de puritate a oţelului (oţelul conţine incluziuni de oxizi, silicaţi, sulfuri, etc., sau
prezintă segregaţii);
 deformare plastică necorespunzătoare a blocului de matriţă (încălzire necorespunzătoare şi
forjare cu grade mari de deformare);
 tratament termic necorespunzător;

Ing. Adrian IORDACHE - 18 -

 Rezumat teza doctorat

 proiectare necorespunzătoare, sau prelucrare mecanică incorectă (gradul de prelucrare a

suprafeţei active insuficient);
 preîncălzire insuficientă şi neuniformă a matriţei înainte de utilizare;
 suprasolicitare termică a matriţei printr-un ritm de lucru prea intens, fără a se asigura
răcirea uniformă şi lubrifierea corectă a părţilor active;
 utilizarea unor semifabricate încălzite insuficient, oxidate puternic, preforjate incomplete,
sau debitate la cote prea mari;
 starea utilajului necorespunzătoare (jocuri mari în ghidaje), sau montarea incorectă a
matriţelor.
Uzura suprafeţelor metalice este un fenomen complex determinat de un număr mare
defactori şi condiţii. Intervenţia concomitentă a compoziţiei sau naturii materialelor în contact,
a proprietăţilor mecanice, a calităţii suprafeţelor, a parametrilor funcţionali (sarcină ,viteză,
temperatură), a calităţii ungerii şi lubrifiantului fac ca uzura suprafeţelor metalice să apară ca o
consecinţă a unor mecanisme diferite a căror acţiune se suprapun.
Matrita este subansamblul cel mai supus uzurii datorita vitezelor mari a curgerii topiturii
prin canalele de alimentare in cuiburi, a regimurilor ciclice de incalzire-racire, a presiunilor foarte
mari (de ordinul zecilor de bari), si a socurilor mecanice si termice repetate. In timpul functionarii
unei matrite, partile active sau placile de formare a piesei finite, poansonul si matrita pot fi
inlocuite sau remaniate pe masura uzurii lor si a iesirii din tolerantele dimensionale impuse.
Matritele sunt piese costisitoare ( in functie de dimensiuni si complexitate). In practica se
urmareste realizarea unui numar cat mai mare de cicluri de functionare pentru seriile mari pe
aceiasi matrita. Astfel, se creeaza conditia amortizarii investitiei in costurile de material si fabricare
ale matritei si repartizarea unei cote de amortizare cat mai mici pe piesa injectata.
Uzarea suprafeţelor metalice este un fenomen complex determinat de un număr mare de
factori şi condiţii. Intervenţia concomitentă a compoziţiei sau naturii materialelor în contact, a
proprietăţilor mecanice, a calităţii suprafeţelor, a parametrilor funcţionali (sarcină, viteză,
temperatură), a calităţii ungerii şi lubrifiantului fac ca uzarea suprafeţelor metalice să apară ca o
consecinţă a unor mecanisme diferite a căror acţiune se suprapun.

1.1 Tipuri de frecare

Apariţia fenomenului de frecare dintre două suprafeţe metalice aflate în mişcare relativă,
reprezintă o componentă importantă a pierderilor suplimentare de energie.
Frecarea reprezintă procesul de interacţiune moleculară, mecanică şi energetică, care are
loc între suprafeţele de contact aflate în mişcare relativă, în prezenţa sau absenţa unui lubrifiant sub
acţiunea unei forţe normale de apăsare. Forţa de frecare apare ca o forţă tangenţială la nivelul
suprafeţei de contact dintre cele două corpuri în mişcare relativă care acţionează în sensul opus
mişcării şi este concretizată prin creşterea rezistenţei la mişcarea relativă, generând astfel încălzirea
şi uzarea suprafeţelor. În funcţie de prezenţa sau absenţa lubrifiantului dintre suprafeţele în mişcare
relativă, frecarea poate fi de două feluri: uscată şi în prezenţa lubrifiantului.

1.2.1. Frecarea uscată

Frecarea uscată este caracterizată prin contactul direct al suprafeţelor metalice în mişcare
relativă în absenţa oricărui fel de lubrifiant între aceste suprafeţe. Această frecare se caracterizează
prin valori mari ale coeficienţilor de frecare. Frecarea uscată este considerată ca fiind dăunătoare
datorită efectelor ei principale (încălzire şi uzare) care conduc la apariţia şi menţinerea unor vibraţii
(mişcări sacadate) sau scoaterea din uz a utilajelor. În ciuda acestor efecte negative, există situaţii
în care frecarea este cunoscută ca un fenomen util, cum este în cazul: ambreiajelor, frânelor,
transmisiilor cu roţi cu fricţiune.
Datorită influenţelor directe ale forţei de frecare asupra randamentului maşinilor şi
utilajelor este necesar să se acţioneze în sensul reducerii coeficientului de frecare la alunecare,

Ing. Adrian IORDACHE - 19 -

 Rezumat teza doctorat

rostogolire sau pivotare. În situaţiile în care fenomenul de frecare este utilizat pentru transmiterea
mişcării şi puterii mecanice, valoarea coeficienţilor de frecare trebuie să fie cât mai mare.

Moleculară Molecular-mecanică

Deformări elastice Deformări plastice

Figura 1.2 Sinteza principalelor teorii privind explicarea fenomenului complex de frecare uscată

1.2.2. Frecarea în prezenţa lubrifiantului

În construcţia şi funcţionarea în exploatare a maşinilor şi utilajelor frecarea uscată nu este
singurul mijloc producător de uzare, deoarece în anumite condiţii chiar şi în prezenţa lubrifiantului
poate avea loc contactul dintre microasperităţile suprafeţelor în contact.
Uzarea poate fi provocată în prezenta lubrifiantului în cazul următoarelor tipuri de frecare:
limita(onctuasă prin aderenţă sau semiuscată); semifluidă(mixtă); elasto – hidrodinamică
(EHD) şi fluidă (hidrodinamică, gazodinamică, magnetohidrodinamică). Folosirea regimului de
frecare fluidă produce cel mai mic coeficient de frecare şi deci o intensitate de uzare redusă.[70]

Frecarea limită este caracterizată prin interpunerea unuia sau mai multor straturi subţiri
moleculare de lubrifiant care împiedică contactul direct. Importanţa practică a acestui tip de uzare
este reducerea considerabilă a uzării suprafeţelor în contact chiar dacă coeficientul de frecare este
numai de câteva ori mai mic. Regimul de frecare limită reprezintă un fel de barieră împotriva
uzării. Frecarea limită se întâlneşte la asamblări care funcţionează la temperaturi ridicate, ca de
exemplu ansamblări piston - bolţ, segment - cilindru.

Frecarea semifluidă (mixtă) apare la limita frecării fluide atunci când suprafeţele
conjugate ale suprafeţelor de frecare prezintă un anumit grad de rugozitate. Deşi pelicula de
lubrifiant are o grosime corespunzătoare lubrifierii fluide, aceasta se întrerupe temporar datorită
atingerii vârfurilor proeminente ale microasperităţilor, realizându-se astfel pentru scurt timp
contactul direct între suprafeţe.

Frecarea fluidă asigură o separare teoretic perfectă a suprafeţelor solide printr-o peliculă
continuă şi portantă de lubrifiant a cărui grosime minimă este mai mare decât suma înălţimilor
maxime ale microasperităţilor suprafeţelor. În cazul frecării fluide hidrodinamice, crearea filmului
autoportant se datorează mişcării relative a suprafeţelor, vâscozităţii şi cantităţii de lubrifiant.

Ing. Adrian IORDACHE - 20 -

 Rezumat teza doctorat

1.3. Tipuri de uzare

Pentru înţelegerea fenomenelor care intervin în timpul uzării suprafeţelor metalice au fost
propuse diferite scheme de clasificare a tipurilor de uzare. Una din aceste scheme este
reprezentată de Normele Germane DIN 50 320 care prezintă un model cu ajutorul căruia se pot
caracteriza diferitele tipuri de uzare în funcţie de factorii care determină iniţierea şi desfăşurarea
procesului de uzare.(Tabelul 1.2)

Tabelul 2
Tipuri de uzuri
x-predominant;
Cuplă de frecare Solicitare tribologică Exemple practice Tipul 0 - mai puţin important
uzării Adezi Abrazi Cu Reactii
-une -une smul- triboch
gere imice
• Două solide Alunecare Lagăr uns
*Rupere film rulare hidrodinamic — — — x 0
lubrifiant rostogolire
(uscată) împingere
Căi de ghidare, Frecare de
lagăre de alunecare x 0 0 x
Alunecare alunecare, bucşe,
arbori

Rulmenţi, roţi Uzură de

*Doua solide dinţate, flancurile rostogolire
(semifluidă) Rulare arborilor cu came şi rulare 0 0 x 0

Arcuri pentru Uzură

Mişcare amortizoare, datorată x x x x
oscilatorie telescoape, suporţi miscării
pentru arcuri oscilatorii
Supape, limitator Uzură de
Împingere de cursă apăsare 0 0 x 0

Plăci preluare Uzură

Împingere impact abrazivă — x x 0
*Corp solid de
• Particule apăsare,
Cupă excavator, Uzură
Alunecare burghie pentru abrazivă — x — 0
piatră,snecuri de de
transport alunecare

Ing. Adrian IORDACHE - 21 -

 Rezumat teza doctorat

Lagăre
alunecare
murdare(sub
*Corp solid Alunecare influenţa 0 x x 0
*Particule temperaturii
apar procese Uzură de
nedorite în abraziune
lagăre) între trei
Mori de corpuri
Rostogolire măcinat, 0 x x 0
extrudare
melcată

Mori de măcinat
Apăsare 0 0 x 0
*Corp solid Pompe, Uzură de
*Suspensie conducte eroziune
de particule Curgere (hidroabraz — x x 0
în lichid ivă)

*Corp solid Instalaţii Uzură

*Gaz care pneumatice de (alunecare)
conţine Curgere transport eroziune 0 x X 0
particule pneumatică
Instalaţii Uzură prin
Apăsare transport lovire de 0 x x 0
Curgere ciment, cereale, particule
praf de cărbune

Curgere Pompe, Coroziune

(turbionare) ventilatoare, de cavitatie — — x 0
ondulatorie elice
navale
Palete de Eroziune
*Corp solid turbine. prin lovire
*Lichid Apăsare Turbine cu aburi particule — — x 0
0
 ≤ 90
lichide.

Pompe, supape, Eroziune

Curgere conducte prin — — 0 x
deplasarea
lichidului
 ≤ 900

* Corp solid Scuturi termice, Eroziune

* Gaz Curgere turbine de gaz gazoasă — — — x

Ing. Adrian IORDACHE - 22 -

 Rezumat teza doctorat

În funcţie de natura lor, fenomenele care intervin în procesele de uzare se pot încadra în
trei clase fundamentale; mecanice, chimice si termofizice, ale căror tipuri fundamentale de uzare
sunt: de adeziune, de abraziune, de oboseala şi de coroziune .
1.3.1. Uzarea de adeziune
Uzarea de adeziune (contact) apare în toate formele de frecare atunci când suprafeţele
conjugate nu mai sunt complet separate de filmul de lubrifiant. Acest tip de uzare se produce prin
sudarea şi ruperea punţilor de sudare între microzonele de contact, caracterâzandu-se printr-un
coeficient de frecare ridicat şi o intensitate mare de uzură. Aceste microzone de contact apar ca
urmare a faptului că suprafeţele metalice, chiar şi cele mai fin prelucrate, prezintă numeroase
asperităţi care la contactul direct dintre suprafeţe, suportă, pe vârful lor, sarcini foarte mari.
Datorită acestor forţe excesive, asperităţile suferă o deformare plastică care încetează în momentul
când suprafaţa reală de contact devine suficient de mare ca să suporte sarcina respectivă.[17]
Deformarea plastică este însoţită de cele mai multe ori de formarea microsudărilor
punctiforme între vărfurile asperităţilor opuse (figura 1.3.a), unde τf1 si τf2 fiind eforturile de
forfecare ale materialelor celor două suprafeţe, iar τs al microsudurilor.

Figura 1.3.Uzarea de adeziune

a) joncţiuni
b) micro suduri
c) forfecare
În conformitate cu teoria punţilor de
sudură pot avea loc următoarele situaţii:
- dacă τs < τf1 şi τf2 atunci ruperea se va produce
chiar la nivelul sudării (figura 1.3.b);
- daca τs > τf1 şi τf2 atunci ruperea se va produce
fie la suprafaţa mai moale cu transfer de
material de pe o suprafaţă pe cealaltă, fie în
ambele suprafeţe cu eliberarea particulelor de
uzare (figura1.3.c), care pot provoca rizuri pe
suprafaţa mai moale.
O consecinţă a uzării de adeziune este
griparea, care apare la sarcini mari, în lipsa
lubrifiantului sau la străpungerea peliculei de lubrifiant în urma unor încălziri ridicate până la
temperatura de topire a materialului.
Fenomenul de gripare poate lua două forme în funcţie de temperatura la care acesta se
produce:
1. Griparea la temperaturi joase (griparea atermică), este caracteristică unor viteze reduse
de deplasare ale suprafeţelor de frecare (apar deformaţii plastice ale stratului superficial de
forfecare) şi se caracterizează prin valori mari ale coeficientului de frecare şi o evoluţie rapidă a
fenomenului.
2. Griparea la temperaturi înalte (griparea termică), este caracteristică unor viteze mari de
deplasare şi apare ca urmare a energiei termice acumulate în zona de contact şi se caracterizează
prin valori mai mici ale coeficientului de frecare şi o evoluţie mai redusă a vitezei de uzare.
Apariţia fenomenului de gripare este favorizată de un rodaj necorespunzător; jocuri prea mici intre
suprafeţe; utilizarea unui lubrifiant necorespunzător calitativ; depăşirea unor parametri funcţionali.
1.3.2. Uzarea de abraziune
Acest tip de uzare este de natură pur mecanică şi poate fi recunoscută prin urmele lăsate
prin microaşchiere de către părţile ascuţite ale particulei dure sau asperităţilor pe direcţia de
mişcare, sau prin deformare plastică în cazul asperităţilor rotunjite şi sarcină mare. Fenomenul de
uzare de abraziune este strâns legat de prezenţa mediului abraziv în zonele de frecare, fiind facilitat

Ing. Adrian IORDACHE - 23 -

 Rezumat teza doctorat

în domeniul cel mai larg al vitezelor de alunecare şi al presiunilor specifice.

Rezultatele uzării abrazive sunt dependente de:
 natura cuplului de material, în sensul că o duritate mai mare a suprafeţei opune o
rezistenţă sporită acţiunii de uzare, iar materialele plastice permit implantarea
particulelor dure în ele;
 natura, forma şi mărimea abrazivului;
 presiunea specifică şi viteza de alunecare;
 condiţiile de funcţionare (sarcina şi viteza);
Natura materialelor joacă un rol important în procesul de uzare de abraziune fiind în strânsă
legatură cu proprietăţile de duritate şi plasticitate. În funcţie de condiţiile de funcţionare, uzarea de
abraziune poate fi clasificată în urmatoarele tipuri principale: abraziune prin impact, abraziune sub
presiuni reduse, abraziune sub presiuni ridicate şi abraziune prin eroziune.

Figura 1.4. Fazele uzării prin abraziune la o cuplă de frecare

Abraziunea prin impact se manifestă prin pierdere de material de pe suprafeţele metalice
datorită acţiunii intense a materialelor minerale dure. (figura 1.5.a) Presiunile locale ridicate şi
şocurile puternice fac ca mineralele abrazive să taie, să zgârie suprafaţa metalică şi să producă
canale vizibile cu ochiul liber.
Acest proces de uzare este caracteristic transportării materialelor minerale abrazive sau în
cazul reducerii, prin sfărâmare, a dimensiunilor blocurilor mari de material. Pentru a se rezista la
abraziunea de impact, suprafeţele metalice necesită o rezilienţă bună pentru a rezista împotriva
fisurării şi o duritate ridicată pentru a rezista la abraziune.
Abraziunea sub presiuni de contact ridicate este provocată de contactul intens dintre
materialul abraziv şi suprafaţa metalică. (figura 1.5.c)
Această situaţie apare în cazul echipamentelor de măcinare şi sfărâmare (mori cu bile,
concasoare), instalaţii de foraj. Presiunile de contact sunt ridicate şi cauzează pătrunderea
particulelor minerale dure în suprafaţa metalică, fisurarea fazelor fragile prezente în matricea
metalică de bază, şi deformarea plastică a acesteia.
Abraziunea sub presiune scăzută, fără şocuri este provocată de acţiunea de alunecare a
particulelor care se mişcă liber la suprafaţa unei suprafeţe metalice.
Presiunile implicate sunt în general reduse şi nu depăşesc rezistenţa la strivire a materialului
abraziv. Cu toate acestea, particulele abrazive dure, colţuroase produc o polizare a suprafeţei şi
deci o pierdere de material.
1.3.3. Uzarea de oboseală este rezultatul unor solicitări ciclice a suprafeţelor în contact,
urmată de deformaţii plastice în reţeaua atomică a stratului superficial, de fisuri, ciupituri sau
exfolieri. Factorii care influenţează uzarea de oboseală sunt: structura materialelor pieselor în
frecare, temperatura, tipul solicitării, concentrarea eforturilor, frecvenţa solicitărilor variabile,
dimensiunile pieselor.
Uzarea prin ciupire (pitting) este o formă a uzării de oboseală a suprafeţelor cu contacte
punctiforme sau liniare şi se poate recunoaşte sub forma caracteristică de cratere sau ciupituri
(diferite de cele de adeziune provocate prin smulgeri). Acest tip de uzare are loc în cazul
materialelor cu durităţi mai mari de 350 HB. În acest caz, modul de funcţionare dă naştere unor

Ing. Adrian IORDACHE - 24 -

 Rezumat teza doctorat

eforturi unitare în punctele de contact, având un caracter pulsator.

Uzarea prin exfoliere (cojire) este caracterizată prin desprinderea de mici particule
metalice, de ordinul a 1 μm, sau de oxizi de ordinul a 0.01 μm, care se produc la materialele
metalice cu un grad înalt de plasticitate în momentul în care este depăşită rezistenţa la forfecare în
zonele de contact cu frecări concentrate.
Uzarea prin cavitaţie poate fi definită ca un proces de distrugere a suprafeţei, şi deplasare
de material sub formă de mici particule, produsă de mediul lichid sau gazos în contact cu metalul
fără prezenţa celei de a doua suprafeţe de frecare. Acest tip de uzare mai poartă şi denumirea de
eroziune de cavitaţie sau coroziune de cavitaţie şi în mod normal se produce pe suprafaţa paletelor,
rotoarelor de pompă, cilindrii de motoare Diesel care vin în contact cu fluide aflate la viteze mari.
Uzarea prin cavitaţie poate fi explicată prin mişcarile relative mari sau schimbările de viteză dintre
un lichid şi metal
Uzarea prin coroziune se manifestă prin deteriorarea suprafeţei de contact, şi deci pierdere
de material, datorită acţiunii simultane sau succesive a factorilor chimici agresivi din componenţa
mediului de lucru şi a solicitărilor mecanice.
Uzarea de coroziune se produce prin înlăturarea produşilor de coroziune care au luat
naştere pe suprafaţa de frecare, atât în perioada de repaus cât şi în cea de funcţionare. Astfel
procesul uzării de coroziune se desfăşoară în doua faze distincte:
- formarea produşilor de reacţie pe cale chimică, electrochimică şi mecanochimică;
- înlăturarea acestor produşi de pe suprafaţa de frecare prin intermediul lubrifianţilor;
Coroziunea chimică este o acţiune chimică continuă a mediului ambiant asupra
suprafeţelor elementelor componente ale maşinilor şi utilajelor. Fenomenul de coroziune chimică
poate evolua diferit, în funcţie de parametrii fizicochimici ai materialului respectiv. În perioada de
repaus fenomenul de coroziune acţionează din punct de vedere chimic numai asupra suprafeţelor
deschise care nu trec prin zona de contact.
În cazul pieselor din oţel, încălzite în cuptoare, pentru a fi prelucrate sau recondiţionate prin
deformare plastică sau tratamente termice, fenomenul de coroziune este însoţit de o decarburare a
cementitei, cu formare de straturi de oxizi, care în cazul prelucrărilor se desprind ducând la pierderi
mari de metal. Decarburarea şi formarea hidrurilor este favorizată de temperatura ridicată din
cuptoare, de peste 973 K.
1.3.5. Alte tipuri de uzare
Institutul Internaţional de Sudură (I.I.S.) propune în documentul II 1326/97 o altă
clasificare a tipurilor fundamentale de uzare, în care se regăsesc şi cele patru tipuri de uzare
prezentate anterior:

UZAREA

UZAREA METAL PE METAL UZAREA METAL CU MINEREUL

Frecarea de adeziune

termomecanica

Alunecare

Sfaramare

Cavitatie
Oboseala

Aschiere

Eroziune

Figura 1.5
Clasificarea tipurilor fundamentale de uzare

Ing. Adrian IORDACHE - 25 -

 Rezumat teza doctorat

Principlii factori implicaţi în procesul de uzare, caracteristicile fenomenului,exemple

privind uzarea prin frecare-adeziune şi prin oboseală termomecanică sunt prezentate în tabel.

Tabelul 3
Nr. Crt Factori/ Frecare-adeziune Oboseala termomecanică
Caracteristici/
Exemple
1 Factori -presiune de contact -presiune de contact
implicaţi -viteza de translaţie-rotaţie -presiuni mecanice alternative
-domenii de temperturi -cicluri de temperatură
staţionare sau tranzitorii -răcire forţată cu apă (coroziune);
-lubrifierea -oxidările intercalate;
2 Caracteristici -transfer de material de la corpul -reţea de fisuri
mai moale la corpul mai dur -microaşchiere
-apariţia fisurilor perpendicular -oxidare
pe direcţia de dislocare -abraziune
3 Exemple Suprafeţe de ghidare, ghidaje, -scule de forare, scule de trefilare
lagăre sârmă şi de extruziune la cald

Principalii factori implicaţi în procesul de uzare, caracteristicile fenomenului şi exemple privind

cele cinci tipuri de uzare prin abraziune sunt prezentate în tabelul 1.4.
Tabelul 1.4
Nr.crt Tipul de uzare Factori Exemple

1 Abraziune prin alunecare -presiune scăzută -jgheaburi

2 Abraziune prin sfărâmare
3 Abraziune prin aşchiere
4 Eroziune
5 Cavitaţie
-viteză relativ redusă -conveioare gravitaţionale
-canale de încărcare furnale
-presiune ridicată -transportor elicoidal
-viteză relativ redusă -echipamente de extruziune
-palete de amestecătoare
-presiune înaltă -fălci de concasor
combinată cu impact -conuri de furnal
-lame şi ciocane
-particule minerale fine -scaune de ventile
în curenţi de gaz -scaune de clopote de furnal
-viteză înaltă -palete de ventilator
-curgeri laminare sau
turbulente
-particule minerale fine -elice de nave
în curenţi de lichid -injectoare pentru turbine hidro
-viteză înaltă -roţi hidraulice
-curgeri turbulente

1.6. Metode de reducere a uzurii abrazive

Uzarea suprafeţelor de contact a pieselor componente ale maşinilor şi utilajelor apare în
toate ramurileeconomiei: industrie, transporturi şi agricultură şi aduce mari pierderi economiei
naţionale.
Preocupările actuale sunt îndreptate spre găsirea şi aplicarea unor metode moderne de
protecţie la uzarea de abraziune şi de prelungire a vieţii pieselor prin recondiţionare.
Alegerea materialelor trebuie să se bazeze pe studii şi încercări experimentale, iar criteriile

Ing. Adrian IORDACHE - 26 -

 Rezumat teza doctorat

de alegere a acestora trebuie analizate în contextul comportării lor la condiţiile reale de lucru şi a
factorilor ce guverneză fenomenul de uzare.
Soluţiile constructive trebuie să aibă în vedere posibilităţile tehnico-economice existente în
ţară şi pe plan mondial şi nivelul performanţelor ce se obţin cu piesele încărcate, în funcţie de
condiţiile de exploatare a acestora.
Elaborarea şi fabricarea unor noi materiale de adaos implică studii şi cercetări
experimentale riguroase, o bază tehnico-materială adecvată şi experienţă tehnologică în fabricarea
materialelor pentru sudare şi încărcare.
Avantajele obţinute şi unanim apreciate la încărcarea prin sudare sunt legate de:
 Creşterea durabilităţii în exploatare a pieselor încărcate prin sudare, comparative cu
piesele neîncărcate, în mod curent, de 6-25 de ori şi în unele cazuri chiar de 100 de
ori;
 Reducerea consumului de oţeluri slab aliate şi aliate cu aproximativ 40% prin
reintroducerea în circuit a pieselor recondiţionateprin sudare;
Cauzele scoaterii din funcţiune a maşinilor şi utilajelor sunt prezentate în figura 1.6.

21%

16%

11% 12%

9% 9% 9%
7%
6%

a b c d e f g h
i
Figura 1.6 Cauzele scoaterii din funcţiune a matritelor de turnare sub presiune
Se constată că 59% sunt cauze generate de exploatarea incorectă cum ar fi:
 ritm de lucru neadecvat 9%, (b)
 deservire incorectă, 9%, (c)
 utilizare necorespunzătoare, 12%, (i)
 initiere incorectă 16%, (h)
 personal neinstruit 6%, (g)
 alte motive 7%, (a)
Deficienţele tehnice se ridică la un procent de 41% compus din:
 uzare, 11%, (f)
 suprasolicitări 21%, (e)
 alte cauze 9%, (d)
Pentru detectarea defectelor pieselor turnate au fost dezvoltate o serie de metode distructive
şi nedistructive.Dintre metodele distructive enumerăm:-secţionarea pieselor turnate, care se aplică
la producţia de serie mare şi de masă. Ea se aplicăla un număr restrâns de piese turnate. Pe baza
rezultatelor obţinute se pot trage concluzii asupra compactităţii unui lot de piese turnate;-ruperea şi
prelucrarea mecanică , se aplică de asemenea la un număr restrâns de piese dintr-un lot.Metodele

Ing. Adrian IORDACHE - 27 -

 Rezumat teza doctorat

distructive de verificare a calităţii pieselor turnate au un caracter limitat deoarece piesele turnate se
distrug, majorându-se astfel şi costul producţiei.[2]

1.7 Concluzii
In acest capitol au fost abordate fenomenele de uzare care apar la matritele folosite in
deformarea palstica la cald a materialelor, fiind subliniate: uzarea de abraziune, uzarea de impact,
uzarea de adeziune si de oxidare la cald, intalnite cel mai frecvent la matritele de prelucrat la cald.
Pierderea de material datorită procesului de uzare conduce la modificarea dimensiunilor şi a
formei geometrice a locasurilor de matrite, ceea ce poate conduce la consumuri suplimentare de
material si rebutatea pieselor matritate.
Preocupările actuale ale cercetatorilor sunt îndreptate spre găsirea şi aplicarea unor metode
moderne de diminuarea uzarii de abraziune si impact pentru prelungirea duratei de viata a
locasurilor de matrita.
Cele mai cunoscute dintre aceste metode sunt; placarea electrolitică, anodizarea,
difuziunea, pulverizarea termică, călirea superficială, si încărcarea prin sudare cu aliaje dure care
este abordata si dezvoltata in aceasta lucrare.
Avantajele obţinute şi unanim apreciate la încărcarea prin sudare sunt legate de:
 Creşterea durabilităţii în exploatare a pieselor încărcate prin sudare, comparative cu piesele
neîncărcate, în mod curent, de 6-25 de ori şi în unele cazuri chiar de 100 de ori;
 Reducerea consumului de oţeluri slab aliate şi aliate cu aproximativ 40% prin
reintroducerea în circuit a pieselor recondiţionate prin sudare;
 Reducerea consumului de oţeluri aliate prin execuţia pieselor noi din oţeluri crbon sau slab
aliate prin sudare şi încărcare cu straturi dure;
 Reducerea consumurilor energetice cu până la 65% prin eliminarea opreraţiilor specifice
procesului classic de fabricaţie;
 Posibilitatea obţinerii unor straturi de uzură suple.
Matriţele utilizate pentru turnare sub presiune, sunt scule intens solicitate mecanic şi
termic, avand parametri severi de exploatare, dintre care pot fi amintiţi următorii:
 sarcini dinamice repetate, care pot produce în materialul matriţei, tensiuni având valori până
la 200 daN/mm2;
 variaţii alternative de temperatură la suprafaţa activă a matriţei, care pot atinge valori egale
cu 0,5 - 0,6 din temperatura de matriţare;
 o intesă frecare abrazivă la cald, între suprafaţa matriţei şi semifabricat, care creşte în
decursul exploatării, datorită măririi rugozităţii superficiale a matriţei;
Având în vedere importanţa durabilităţii matriţelor care influenţează calitatea şi costul pieselor
produse, se recomandă ca materialele din care se execută matriţele, să asigure anumite proprietăţi,
printre care cele mai importante sunt:
 tenacitatea ridicată la cald, deformabilitate cât mai redusă şi rezistenţă mare la uzură şi la
oxidare, pentru păstrarea stabilităţii dimensionale a cavităţilor matriţei;
 rezistenţă ridicată la oboseală şi la şocuri termice, pentru evitarea fisurărilor superficiale,
sau chiar a ruperilor de material în timpul exploatării;
 valorile punctelor critice de transformare cât mai mari, pentru ca microstructura suprafeţei
matriţei, în contact cu piesa caldă, să nu fie influenţată termic;

Ing. Adrian IORDACHE - 28 -