Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Studii Europene din Moldova

Facultatea de drept

REFERAT

„ Criminalitatea în Japonia. ”

A studentei anului III,

Carazan Olga, grupa 301

A verificat Nistor Mihai

Chişinău 2018
Cuprins:

Rata criminalității......................................................................................................3
Yakuza........................................................................................................................4
Cum a reuşit Japonia să reducă numărul crimelor comise cu arme de foc..............9
Ce trebuie să facă un japonez ca să intre în posesia unei arme...............................9
Webografie..............................................................................................................11
Rata criminalității a tot scăzut de 13 ani încoace. S-a înregistrat o rată a
crimelor de 0,3 la 100000 de persoane, printre cele mai mici din lume; în America
rata crimelor este de 4 la 100000 de persoane ( vezi tabelul). O singură
împușcătură mortala a fost înregistrată în tot anul 2015. Până și Yacuza, cândva o
organizație criminala puternica a fost decimată din cauza legilor aspre si a vârstei
înaintate a membrilor.

Japonia are aproximativ 259000 de ofițeri în uniformă – cu 15000 mai mulți decât
acum zece ani, când rata criminalității era mult mai ridicată. Proporția ofițerilor la
numărul de locuitori este foarte mare mai ales in Tokyo, unde e sediul celei mai
mari forțe de poliție metropolitane- cu un sfert mai mare decât cea care
deservește New-York-ul.

Asta înseamnă mult interes pentru infracțiuni ce ar putea fi considerate

neînsemnate în altă parte, cum ar fi furtul unei biciclete sau posesia unei cantități
mici de droguri.

În 2015, un bărbat a fost arestat pentru că a desenat o mustață a lui Adolf Hitler
pe afișele cu prim-ministrul Shinzo Abe. Dna Takayama spune că detectivii au
început să apară fără autorizație in campusul Universității pentru a monitoriza
studenții „turbulenți”. Un motiv pentru care poliția îi urmărește pe bicicliști ar fi
scăderea constanta a abaterilor șoferilor (șoferii și bicicliștii pot evita amenda
înscriindu-se la cursuri de recalificare organizate de școli de conducere certificate
al căror personal este format de multe ori din ofițeri retrași din activitate),
notează Colin Jones de la Universitatea Doshisha.

Acum 15 ani, poliția din Hokaido, situat în nordul puțin populat al Japoniei, a
conspirat cu gangsterii din organizația Yacuza pentru a aduce în țară arme.

Vânătoarea polițiștilor are și o parte bună. Numărul cazurilor raportate de copii

abuzați de către părinți aproape s-a dublat din 2010, în ciuda scăderii natalității.
Asta înseamnă că au început să intervină mai des în conflictele domestice, pe care
înainte le evitau. Chiar si criticii sistemului judiciar din Japonia acceptă că acesta
este unul corect. Rata recidivelor e scăzută și se fac mari eforturi pentru a ține la
distanță de închisoare infractorii tineri. Poliția colaborează cu părinții pentru a-i
ține pe tineri pe calea cea îngustă și dreaptă. Rata de condamnare în cazul
adulților este mult mai mică decât în majoritatea țărilor bogate: 45 la 100 000 de
locuitori, în comparație cu 146 în Marea Britanie și 666 în Statele Unite. Cu toate
acestea, poliția este ciudat de ineficientă. Cu toate că sunt atât de mulți ofițeri și
atât de puține crime, ei soluționează mai puțin de 30% din cazuri. Mărturisirile,
deseori făcute sub presiune, constituie baza majorității urmăririlor penale.
Instanța a respins cazul hoțului de bere dn Kagoshima, în ciuda efortului depus. În
Japonia criminalitatea este aproape inexistentă nu datorită poliției, spune
Yoshihiro Yuasuda, un avocat de campanie, ci pentru că oamenii au devenit ei
înșiși polițiști.

Yakuza este cuvântul japonez care descrie membrii organizațiilor mafiote

japoneze.

La fel ca în multe alte state ale lumii, și impunătoarea societate japoneză se

confruntă cu existența mafiei. Ceea ce poartă numele de “yakuza”, manifestarea
acestui fenomen, oarecum similară cu bine-cunoscuta “Cosa Nostra”, reprezintă
însă un teritoriu mult mai profund, având reminiscențe din cultura și mentalitatea
niponă timpurie și strânse legături cu codul Bushido.

Nu se cunoaște o origine exactă a organizațiilor criminale japoneze deoarece

acestea s-au dezvoltat în general din mai mulți constituenți ai societății
tradiționale. Una dintre teoriile care încearcă să explice originile grupărilor de
acest fel trimite la niște personaje marcante din îndepărtatul secol XVI, și anume
la foștii samurai rămași fără stăpan, numiti “rōnin”. Printre aceștia existau
persoane ce purtau denumirea de “kabukimono” (cei nebuni) sau “hatamoto
yakko” (servitori ai shogunului), persoane care se îmbrăcau foarte ciudat, vorbeau
o japoneză vulgară și purtau săbii foarte lungi, hărțuind oameni obișnuiți pentru
propriul amuzament dar și pentru resurse.

Strămoșii celor mai moderne grupări yakuza se pot împărți însă în două tipuri:
bakuto (jucători de jocuri de noroc) și tekiya (neguțători ambulanți). Aceste două
grupuri au luat naștere în jurul secolului al XVIII-lea. Însă, până în ziua de astăzi
membrii yakuza s-au diversificat foarte mult. Cu timpul au devenit adevărate
organizații recunoscute de către guvern, iar fondatorilor li s-a dat dreptul de a
purta o sabie. “Bakuto” erau însă de un rang și mai scăzut, deoarece jocurile de
noroc erau complet ilegale. S-au deschis case de pariuri în care lucrau numai cei
din grupare, pentru menținerea securității. Nu este de mirare faptul că numele
“yakuza” însuși provine de la un joc de cărți. Aceasta reprezenta cea mai proastă
mână la jocul de cărți numit “Oicho-kabu” (joc ce cărți asemănător cu “blackjack”-
ul). Numai un jucător foarte iscusit putea juca această pereche în favoarea sa.

Alt tip de membrii yakuza este constituit din așa-numiții “gurentai”, aceștia din
urmă au dat însă naștere fenomenului “boryokudan” (grupuri instigatoare la
violență). Apartenența lor la tradiționalele grupări yakuza este foarte discutabilă.

Însă merită pomenite, deoarece o mare parte dintre aceste grupuri au devenit
“uyoku” (ultra-naționaliști). Cel mai faimos grup postbelic este “Kokuryūkai”
(Societatea Dragonului Negru). Structura adoptată în grupările japoneze yakuza se
bazează, încă de timpuriu, pe sistemul tradițional ierarhic “oyabun-kobun”
(părinte-copil). Sistemul este atent studiat de către Ishino Iwao. Autorul vorbește
despre acest fenomen ca fiind o adevărată instituție, în care persoanele care nu
sunt rude de sânge se angajează și își asumă responsabilități și obligații asemenea
unor membri ai unei familii. Ishino Iwao explică în ce fel această relație diferă de
una de rudenie biologică. Într-o relație dintre niște rude de sânge se mizează pe
înrudirea necondiționată, în vreme ce în tipul de relație oyabun – kobun se
mizează pe avantajele pe care le pot avea ambii membri implicați. După cum se
poate observa, oyabun – kobun este o relație de tip bilateral, implicând doi
membri care nu au același statut, și care pot fi reprezentați astfel: oyabun
(părintele) poate fi unul singur și kobun (fiul), care poate fi reprezentat de mai
mulți constituenți. În articolul său, Ishino face distincția între mai multe tipuri de
înrudire, dintre care cea mai importantă pentru înțelegerea structurii adoptate de
către gruparile yakuza este pseudo-înrudirea.

Această relație de reciprocitate dă structura majorității grupurilor formate în

societatea japoneză, în mai toate domeniile de activitate. În aceste grupuri foarte
important este conceptul de “ierarhie” care are o mare pondere în buna
desfășurare a activităților unui grup și cu precădere în instalarea conceptului
“oyabun – kobun”. În consecință, sistemul de construcție pe care un grup se
bazează pornește de la un constituent care reprezintă puterea absolută, aflându-
se în fruntea tuturor, și merge către constituentul cu un statut mai scăzut, cei doi
având o relație reciprocă, cu o ideologie comună.

Conform volumului lui Peter B. E. Hill modelul unei structuri yakuza are în frunte
un oyabun sau kumichō (șeful grupului). Urmărind în continuare acest model,
putem avea de a face cu mai muți consilieri (shingi-in) sau consultanți (komon) ai
șefului suprem. În subordinea șefului urmeaza o căpetenie secundă, numită
“Waka-gashira”, el comandând subgrupe mai mici ale întregului clan, niciodată
însă întregul clan. Cel aflat sub conducerea acestuia este “saiko-kanbu” (sau
“daikanbu”) care îi are la rândul lui drept secundanți pe cei numiți “kanbu”
(administratori). Kanbu preiau conducerea celor numiți “kumi-in”, care se ocupă
cu “munca de jos” a organizației. O astfel de organizație poartă numele de “kumi”
(grup, clasă, ramură).

Reminiscențele pentru care titlul lucrării de față pledează se pot regăsi printre
paginile codului Bushido, conceptul “Oyabun – Kobun” tratat mai sus având la
bază virtuți foarte importante descrise pe îndelete printre învățăturile codului.

Pentru samurai onoarea reprezenta totul. Onoarea însemnă reputație. Poate

părea greu de crezut că și virtutea numită “meiyo” (onoare) poate fi regăsită
printre cele păstrate și de grupările yakuza, însă nu numai că are o mare
importanță, dar a dat și naștere, alături de virtuțile deja expuse, unui fenomen
care simbolizează moartea celui dezonorat, în numele pocăinței sincere în fața
stăpânului față de care s-a greșit. Este vorba despre “yubitsume” sau tăierea
degetului mic, un ritual specific mafiei japoneze. Se pare că acest ritual își are
originile încă din vremea bakuto, când un învins care nu-și putea plăti o datorie, îi
aduce în schimb învingătorului prima parte a degetului său mic. Acest lucru
echivala cu înapoierea sumei pierdute la jocul de cărți. Ca urmare a acestui act,
învinsul nu mai putea să mânuiască sabia îndeajuns de bine și, automat, era mai
slab în luptă. Pe măsură ce aceeași persoană aducea mai multe ofense
superiorului său, ajungea într-un final să rămână în totalitate fără deget. Acest
ritual se desfășura pe o bucată de țesătură foarte curată, cu mâna așezată cu
palma in jos. Tăierea se producea cu un cuțit foarte bine ascuțit, numit “tantō”.
Apoi, partea tăiată din deget se înfășura în acea țesătură și se înmâna pachetul
șefului. În unele cazuri, și persoanelor excluse din yakuza li se poate cere să
execute acest act. Dacă șeful suprem nu este mulțumit doar cu acest ritual, se
poate ajunge până la sinucidere, sub semnul curățirii onoarei pătate și spre
iertarea celui ce a greșit.

Onoarea, cea pentru a cărei curățiri s-a ajuns la un astfel de ritual, care
simbolizează chiar sinuciderea atât de frecvrentă printre samurai, s-a născut din
teama de cădere în dizgrație. Japonezii au avut întotdeauna grijă de imagine și de
reputație. Un lucru important, păstrat încă din străbuni este cel de a ține mai
presus onoarea stăpânului decât onoarea proprie. Sentimentul morții onorabile
este descris și în “Hagakure” (Cartea Samurailor) pe îndelete. Conform acestui
autor, tot o rușine sau o lașitate este și traiul vieții fără de țel.

A face parte dintr-un grup este cel mai important lucru în societatea japoneză. Un
grup poate însemna o familie, un clan, un cartier, o intituție, sau toate acestea
împreună. Individul trebuie să se subordoneze grupului, să respecte întocmai
toate valorile acelui grup și să îmbrățișeze aceeași ideologie ca toți ceilalți
membrii ai grupului. Importanța unui grup social este atât de mare încât există
încă din vârful societății, până în străfundul acesteia, orice grup având o structură
foarte clară.

Yakuza este un grup social ca oricare altul, făcând parte din cel mai jos strat a
societății. Codul membrilor nu se bazează pe nimic altceva decât pe valorile
respectate în vremurile apuse de către nobilii samurai. Aceeași mentalitate tipic
japoneză și aceeași viziune asupra relațiilor interumane interacționează cu scopuri
josnice și cu mârșăvii. Un membru yakuza, asemeni unui samurai, nu trebuie să
dea greș în fața stăpânului său sau să îl desconsidere, indiferent de situația în care
se află. Valorile parcurse însă nu se limitează în a invada doar aceste două tipuri
de grupuri, ci se resimt în gândirea întregii populații japoneze tadiționale și chiar
moderne.

În ceea ce privește bine-cunoscutul obicei al membrilor yakuza de a-și tatua

corpul, și acesta este tot o reminiscență a “bakuto”. În general, membri yakuza își
tatuau câte un inel negru în jurul brațului, fiecare dintre aceste inele însemnând
comiterea unei crime. În timp, aceste tatuaje au ajuns să fie un simbol al puterii.
În ziua de astăzi, tatuajele sunt uzitate pentru a arăta afilierea la un anumit clan.
În momentele în care se mai joacă “oicho-kabu” între ei, membri yakuza își mai
dezbracă tricourile și le coboară până la talie, descoperindu-și astfel tatuajele care
le acoperă uneori întreg corpul. Nu sunt dese astfel de ocazii în care membri
yakuza să-și lase la vedere tatuajele, ei ieșind pe stradă în genere cu tricouri la
baza gâtului și cu mâneci lungi. În limba japoneză tatuajul se numește “irezumi”,
acest cuvânt însemnând introducerea cernelii sub piele. Tatuajul a devenit legal
din anul 1945, dar poartă pecetea criminalității. Yakuza, mafia japoneză, poate fi
foarte ușor înțeleasă atunci când sunt înțelese și originile sale feudale. Spre
deosebire de concretizările aceluiași fenomen în alte țări, în Japonia, yakuza nu
este o organizație secretă nici pe departe. Multe dintre grupări au birouri care
poartă numele sau emblema proprie. Foarte interesant este faptul că a existat o
familie yakuza care obișnuia să scoată un ziar lunar în care se scria despre viața
liderilor și apăreau poezii scrise de către aceștia, semn că nici în vremurile
moderne și nici în straturile cu statut scăzut în societate, astfel de îndeletniciri
nobile, atât de grăitoare pentru înțelegerea spiritului nipon, nu au fost uitate.
Printre ocupațiile de bază în grupările moderne se pot număra: administrarea
centrelor de distracție, a cartierelor roșii, șantajul, administrarea jocurilor de
noroc (pachinko), a caselor de pariuri, camătă, fraudă, trafic de droguri și multe
atele. Însă unul dintre cele mai importante ajutoare primite de către yakuza prin
dezvoltarea economiei japoneze a fost chiar explozia industriei construcțiilor. Se
pare că unul dintre cele mai mari proiecte din care yakuza a avut de câștigat
enorm este chiar construcția aeroportului internațional din Kansai. Un alt mod
prin care mafia modernă reușește să câștige foarte mult este ajutat de un sport
bine văzut în Japonia de astăzi, și anume golful. Pe competițiile de golf se pariază
foarte mult și nu numai, grupările yakuza deținând chiar o mare parte dintre
terenurile de golf.

În 1991, a fost adopată o legislație care urma a fi folosită în scopul eradicării

grupărilor yakuza, legislație care poartă denumirea prescurtată de “Bōtaihō” (de
fapt, "Bōryokudantaisakuhō"). Conform acesteia, un grup poate fi denumit
“Bōryokudan” în condițiile în care acesta îndeplinește mai multe criterii. Printre
aceste criterii se află și acela de a reprezenta un grup constituit într-o manieră
ierarhică. În urma instalării acestui sistem legislativ au aparut diferite centre
pentru eliminarea grupărilor “bōryokudan”. Aceste centre oferă consiliere pentru
persoanele care au avut de suferit în urma contactului cu mafia, se angajează în
diferite campanii pentru prezentarea acțiunilor mafiei și a ceea ce înseamnă
aceasta, în scopul prevenirii populației, oferă ajutor celor ce vor să părăsească
mafia și să se îndrepte, și lucrează în parteneriate cu alte ogranizații non-
guvernamentale, anti-yakuza. Foarte interesantă este constatarea lui Peter Hill cu
privire la inexistența unei legi care să prevadă modul de constituire al unei astfel
de organizații, în aceste organizații ajungând să lucreze foști ofițeri de poliție.

În perioada modernă, afirmă Peter Hill, yakuza se bazează pe o economie foarte

dinamică și inovatoare, având la bază sisteme tradiționale, al căror mecanism
funcționeză negreșit, fiind păstrate cu sfințenie de către toate departamentele
societății nipone. Întreaga societate niponă este cladită pe un cod de valori ferm,
transmițând încă din îndepărtatul trecut rețeta unei verticalități indubitabile.
Acest lucru se datorează probabil și cultului pentru strămoși, caracterizând foarte
bine mentalitatea socială niponă. Astfel, putem regăsi cu certitudine și astăzi
aceleași sisteme de clădire a grupului tradițional, chiar și în organizațiile yakuza,
care își au rădăcinile în trecutul dominat de înșiși samurai, protectorii celor mai
nobile valori etice și morale.

Cum a reuşit Japonia să reducă numărul crimelor comise cu arme de foc.

Spre deosebire de americani, care au legi mai permisive ce înlesnesc folosirea
armelor de foc, japonezii au redus aproape la zero criminalitatea, printr-o politică
extrem de severă în ce priveşte achiziţionarea şi folosirea acestora. În 2008, în
Statele Unite ale Americii, s-au raportat peste 12.000 de crime comise cu arme de
foc, în timp ce în Japonia au fost înregistrate doar 11, cifră mai mică decât cea a
victimelor celui mai recent atac armat petrecut la un cinematograf din oraşul
american Aurora (Colorado), relatează The Atlantic. În 2006, în Japonia, doar două
persoane au căzut victime armelor de foc, iar când cifra a sărit la 22, în 2007, s-a
produs un adevărat scandal naţional. Prin comparaţie, în 2008, în Statele Unite,
587 de persoane au murit din cauza descărcării accidentale a armelor.
Majoritatea japonezilor nu deţin arme, cele mai multe fiind ilegale. Cele care sunt
permise prin lege pot fi procurate foarte greu, existând foarte multe norme şi
restricţii în ce priveşte vinderea, achiziţionarea şi utilizarea lor. Chiar şi gruparea
mafiotă Yakuza tinde să renunţe la arme.

Ce trebuie să facă un japonez ca să intre în posesia unei arme.

Singurele arme pe care japonezii le pot procura prin mijloace legale sunt puştile
de vânătoare şi armele cu aer comprimat, dar nici acestea nu se obţin foarte facil.
Pentru a primi o armă, orice japonez trebuie să participe mai întâi la un curs de o
zi, să promoveze un examen scris, să treacă o probă practică de tragere cu arma,
după care, să facă un control psihiatric şi un test anti-drog. În cele din urmă, îi
este verificat cazierul pentru descoperirea posibilelor antecedente penale şi orice
asociere cu vreun grup extremist sau criminal. Ulterior, trebuie să anunţe poliţia
cu privire la locul în care îşi depozitează arma şi muniţia, cu precizarea că cele
două trebuie ţinute separat. Pe lângă toate acestea, poliţia va veni în inspecţie o
dată pe an pentru a-i va verifica arma şi muniţia. Totodată, la fiecare trei ani,
trebuie să reia cursul şi examenul, cu alte cuvinte, să repete întreaga procedură.
Legislaţia Japoniei, total opusă celei din SUA Abordarea sistemului legislativ
japonez cu privire la deţinerea de arme este total opusă faţă de cea americană.
Dacă legea americană începe cu dreptul omului de a păstra şi a purta arme, după
care se detaliază implicaţiile acestui drept, legea japoneză pleacă de la premisa
menţionată în 1958 şi anume că „nicio persoană nu trebuie să deţină o armă de
foc/arme de foc sau o sabie/săbii”, după care permit câteva excepţii de la regulă.
În altă ordine de idei, legea americană se străduieşte să înlesnească accesul la
arme, pe când cea japoneză să-l restricţioneze. Istoria celor două sisteme
legislative este ceva mai complicată, dar, în mare, americanii şi-au constituit legea
ca pe o reacţie la interdicţia Marii Britanii cu privire la deţinerea şi folosirea
armelor, în timp ce, în Japonia, legea a pornit de la o campanie naţională de
dezarmare a samurailor, petrecută în 1958. Niponii, fie că vorbim de criminali sau
de cetăţenii obişnuiţi, sunt mult mai doritori să colaboreze cu poliţia decât
omologii lor americani. Poliţia japoneză se antrenează mult mai mult decât cea
americană şi investeşte enorm în studiul şi practica artelor marţiale, mizând pe
concepţia că armele de foc trebuie folosite doar în circumstanţe excepţionale.
Modalităţile nipone şi americane de a se raporta la criminalitate sunt atât de
diferite încât este aproape imposibil să compari cele două sisteme care îşi propun
controlul asupra armelor de foc.
Webografie

1. https://adevarul.ro/international/asia/cum-eliminat-japonia-crimele-produse-
armele-foc-1_500fc158c4409d7a07329f9e/index.html

2. https://ortodoxinfo.ro/2017/10/02/japonia-criminalitatea-scade-iar-politia-se-
reorienteaza/

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Yakuza

4. https://cdn.static-economist.com/sites/default/files/imagecache/640-
width/images/print-edition/20170520_ASC643_0.png