MARIA MONTESSORI

--- Sa presupunem ca v-as spune ca a fost odata o planeta fara scoli si fara profesori, unde
studiul ar fi o notiune necunoscuta, dar in care totusi locuitorii care nu ar face altceva decat sa
traiasca si sa se plimbe au ajuns sa stie toate lucrurile si sa le asimileze ca si cum le-ar fi
invatat; ati crede ca romantez? Ei bine, acest lucru, desi pare fantezist, este real. Este modul
de a invata al copiilor. Este drumul pe care ei il urmeaza. Invata totul fara sa stie ca invata si
facand lucrurile pas cu pas trec de la inconstient la constient, mergand intotdeauna pe calea
bucuriei si a dragostei. ---

(Dr. Maria Montessori)

ISTORIC

Maria Montessori s-a născut în 1870 în Chiravalle, în provincia Ancona din Italia. După
absolvirea Facultății de Medicină a Universității din Roma, în 1896 devine medic fiind prima
femeie medic din lume. Preocupările ei din domeniul psihiatriei au condus-o spre studiul
copiilor cu deficiențe pe care i-a observat iar  în tratarea lor  a folosit atât metodele medicale
cât şi metodele pedagogice , care pot da rezultate bune în planul dezvoltării psihice.        

În 1898 se naşte Mario Montessori care a fost dat în grija unei familii dintr-un sat de lângă
Roma. Maria vizita des această familie iar între Mario şi ea s-a creat o strânsă legătură. După
ce Mario află că Maria Montessori este mama lui, a colaborat şi a călătorit  împreună cu ea.
După moartea mamei sale, Mario i-a continuat munca.

 În 1901 se dedică studiilor de filosofie a educației şi antropologie. Se angajează la Şcoala

Pedagogică a Universității din Roma obținând postul de lector. Aici are şansa de a lucra cu
copii ,,normali” iar în 1907 deschide Casa dei Bambini în care foloseşte propria  sa metodă,
care mai târziu îi va purta numele: Metoda Montessori.

Maria Montessori conduce cursuri internaționale, congrese, ține conferințe care sunt punctul
de plecare în definitivarea lucrărilor: ,,Educația pentru o lume nouă”, ,,Educația cosmică”,
,,De la copilărie la adolescență”, ,,Mintea absorbantă”, ,,Reconstrucția în educație”,
,,Formarea omului”, ,,Educația spre libertate”, ,,Descoperirea copilului”, etc.

În  1956 publică cartea:,,The Human Tendencies and Montessori Education”                 

În 1976 inițiază primul curs de formare de formatori. După o perioadă de boală, moare la 10
februarie 1982 iar activitatea lor este continuată de  Renilde Montessori.

OPERELE MARIEI MONTESSORI

DESCOPERIREA COPILULUI -1909

MINTEA ABSORBANTA-1949

TAINA COPILARIEI-1936

DR.MONTESSORI’S OWN HANDBOOK -1914

DE L’ENFANT A L’ADOLESCENT -1948

TO EDUCATE THE HUMAN POTENTIAL-1947

CONTINUT PEDAGOGIC

DEFINITIA EDUCATIEI

Esența filozofiei Montessori are la bază credința că educația este pusă în natura fiecarui copil ,
iar , tendințele de care are nevoie pentru dezvoltare și educație și că misiunea noastră ca adulți
este să observăm copilul pentru a înțelege aceste tendințe și a le oferi condițiile de împlinire. (
Maria Montessori , Mintea absorbantă , 1949 ,54)

MISIUNEA EDUCATIEI , A SCOLII

Maria Montessori definește funcția școlii prin faptul că toți elevii pot să învețe deprinderi care
le pot îmbunătăți viața, indiferent de gradul deficienței, de statutul socio-economic al familiei,
de rasa, sex sau considerații culturale.
Menirea școlii este să asigure programe educaționale secvențiale, continue, structurate și
individualizate, desfășurate într-un mediu stimulativ si protector.  ( Maria Montessori , Mintea
absorbantă , 1949 ,122)

STRUCTURA EDUCAȚIEI

Între  6 și 12 ani copilul trece prin numeroase transformări fizice și psihice, acest interval fiind
cunoscut în abordarea Montessori sub numele de ”planul doi de dezvoltare”. Este o nouă
etapă în dezvoltarea copilului, o perioadă de intense acumulări, cu caracteristici proprii – iar
Maria Montessori a gândit un curriculum care să răspundă acestor caracteristici, apelând la
abilitățile pe care copilul le dezvoltă în această perioadă și susținând dezvoltarea lor. Într-o
școală Montessori se regăsesc elementele fundamentale ale acestei pedagogii însă
caracteristicile acestui interval de vârstă implică și diferențe în abordare. Iată lista
caracteristicilor copiilor din planul doi de dezvoltare, conform AMI (Association Montessori
Internationale):

Dezvoltarea intelectuală – mintea conștientă

Dorință de socializare

Rezistență și energie fizică și psihică

Imaginație bogată, activă

Tendința de a se separa (delimita) de familie

Dezvoltarea simțului de moralitate și dreptate

CONȚINUTURI GENERALE ALE EDUCAȚIEI

Maria Montessori a recunoscut toate aceste elemente, ca și enormul potențial de muncă al

copilului în această perioadă și importanța exploatării acestuia, oferind un curriculum care să
răspundă nevoilor și caracteristicilor elevului, bazat pe dorința sa naturală de a învăța. În
metoda Montessori este considerată esențială protejarea și dezvoltarea motivației interioare de
a învăța a copilului, motorul său intern care îl orientează spre curiozitate și descoperire,
această pedagogie pornind de la premisa că învățarea activă (prin toate simțurile) este
superioară unei învățări pasive (memorizare de date). Siguranța emoțională a copilului este și
ea un element esențial – pedagogia Montessori adresând și nevoile emoționale ale copilului,
nu doar pe cele academice. ( Maria Montessori , Mintea absorbantă , 1949 ,167)

În abordarea Montessori întrebările copilului sunt încurajate și reprezintă pretextul pentru

explorarea lumii, iar el acumulează informații primind răspunsuri la întrebări pe care le-a
formulat chiar el, aflând lucruri de care este interesat. Este cultivată astfel bucuria de a învăța:
copilul evoluează în ritmul său și își dezvoltă interesele intelectuale prin propriile mijloace.
Într-o școală Montessori copiii primesc prezentări de materiale organizate în grupuri reduse
(pentru a pune accent pe gândire, nu pe memorare) și au posibilitatea să își organizeze
proiecte proprii pentru care își stabilesc chiar ei termene de finalizare și la realizarea cărora se
organizează singuri în echipe cu care să lucreze, împărtășindu-și apoi cunoștințele celorlalți
colegi (susținând prezentări finale în fața lor). ( Maria Montessori , Descoperirea copilului ,
1909 ,44)

Copilul are astfel un rol activ în propria formare. Rolul învățătorului este cel de a oferi
școlarului un mediu stimulativ și atrăgător, care vine în întâmpinarea nevoilor sale și îi
permite o dezvoltare naturală și armonioasă în această nouă etapă. El observă competențele pe
care le deprinde copilul și îl  ghidează în așa fel încât să asigure acumularea cunoștințelor
specifice fiecărei arii curriculare în parte, în funcție de vârstă și cerințele programei
Ministerului Educației Naționale, însă odată atins acest minimum copilul are la dispozitie
instrumentele de lucru necesare pentru a merge cât de departe îi permite propriul interes și
imaginația, în orice domeniu dorește, putând acoperi astfel și subiecte care nu sunt incluse în
programa școlară tradițională. În clasa Montessori copilul are acces permanent la numeroase
surse de informare (cărți de specialitate dar și materiale științifice), putând ajunge astfel la
cunoștințe superioare în raport cu nivelul său de vârstă. Curriculumul include noțiuni de
matematică, literatură, știinţă, educaţie civică, educație fizică, limbi străine (engleză și
germană) şi este bazat pe acumularea treptată de informații (o lecție conduce firesc spre multe
altele) și pe conexiunile dintre acestea (abordarea este holistică, subiectele sunt integrate),
conducând elevul de la înțelegerea concretă la abstract și crescând gradul de complexitate.

Există patru planuri-cheie de dezvoltare în călătoria către maturitate: 0-6 ani, 6- 12 ani, 12-18
ani şi 18-24 ani. Fiecare plan are propriile obiective: în primul, dezvoltarea sinelui ca fiinţă
individuală; în al doilea, dezvoltarea fiinţei sociale; în al treilea, naşterea adultului şi găsirea
propriului sentiment de sine; în al patrulea, consolidarea personalităţii mature şi devenirea
unui explorator specializat. ( Maria Montessori , Descoperirea copilului , 1909 ,90)

FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI

Educaţia Montessori urmăreşte un scop ambiţios: să ajute la dezvoltarea copilului într-o fiinţă
umană adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea şi cu umanitatea în ansamblul ei. În
timp ce abordarea tradiţională a educaţiei - care predomină în zilele noastre - rămâne
concentrată pe transmiterea unor blocuri prescrise de cunoştinţe, abordarea Montessori se
concentrează pe susţinerea şi sprijinirea procesului natural de dezvoltare a fiinţei umane.
Acest lucru se realizează prin înţelegerea faptului că fiinţa umană complet dezvoltată are,
astfel, o mai mare predispoziţie către a învăţa lucrurile de care are nevoie pentru a deveni un
membru integrat în societate, care contribuie corespunzător. Esența fiinţei umane -
dezvoltarea caracterului şi integrarea personalităţii în ansamblu - sunt abordate, tradiţional, ca
valori care trebuie insuflate în copil. Rezultă, astfel, copii care sunt plictisiţi sau stresaţi şi o
societate cu niveluri de boli mintale în creştere. ( Maria Montessori , Mintea absorbantă ,
1949 ,24)

FORME GENERALE ALE EDUCAȚIEI ȘI INSTRUIRII

La fel de importantă ca mediul fizic şi conţinutul său este funcţionarea socială a mediului.
Mediul Montessori oferă copiilor instrumentele de care au nevoie dar aceştia au nevoie şi de
libertate pentru a le folosi şi a-şi manifesta tendinţele de a repeta, a explora sau a manipula.
Fiecărui copil i se oferă libertatea de a alege. Interacţiunea copilului cu mediul este cea mai
productivă - din punctul de vedere al dezvoltării individuale - atunci când este auto-aleasă şi
fundamentată pe interesul propriu. Din momentul în care copiii intră dimineaţa în clasă au
libertatea de a alege activităţile pentru ei înşişi. Un copil va alege să-şi înceapă ziua cu a bea
şi a sta de vorbă înainte de a spăla nişte ceşti. ( Maria Montessori , Descoperirea copilului ,
1909 ,74)
Apoi ar putea alege să se aşeze şi să nu facă nimic, urmărindu-şi în linişte prietenii, înainte de
a alege să se alăture unui grup care cântă. Un altul ar putea ca, imediat de la sosire, să înceapă
să urmărească cu degetele câteva litere tipărite în şmirghel iar mai apoi să scrie pe o Ce este
educația Montessori? tablă. Aceasta reprezintă 'auto-educaţia'— copilul are libertatea de a
răspunde educatorului din interiorul său şi are acces la materiale din mediu care pot satisface
fiecare nevoie de dezvoltare. Fiecărui copil i se acordă, de asemenea, libertatea de timp. Este
liber să lucreze cu o activitate cât timp doreşte, liber să o repete de oricâte ori doreşte sau pur
şi simplu, să nu se grăbească. Un copil de 4 ani poate petrece 1 oră şi jumătate spălând mai
mult de 50 de cârpe mici care au fost folosite în timpul dimineţii. El va fi lăsat în pace,
nederanjat, şi va termina atunci când forţa care l-a împins să se concentreze în toată acea
durată de timp va fi satisfăcută. Astfel de perioade lungi de concentrare sunt adesea observate
în mediile Montessori chiar şi la copii care au doar 3 ani.

După ce încep să meargă, copiii se alătură grupului celor peste 1 an, unde le sunt cultivate
coordonare motorie primară, independenţa şi limbajul. Mai degrabă decât o clasă, reprezintă
un mediu de cultivare unde copii foarte mici experimentează primul lor contact structurat cu
alţi copii. ( Maria Montessori , Descoperirea copilului , 1909 ,58)

SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT MONTESSORI

Sub indrumarea cadrului didactic special instruit, copiii invata sa descopere cu ajutorul
materialelor, dezvoltandu-si capacitatea de concentrare, motivatia, auto- disciplina si controlul
de sine, precum si o dragoste fata de invatare care dureaza toata viata.

In sala de curs nu exista banci si catedra, copiii sunt liberi sa isi aleaga singuri activitatile si
locul de desfasurare al acestora. Copiii care urmeaza metoda Montessori dobandesc si abilitati
sociale si de comunicare deosebite, deoarece clasele nu sunt contituite dupa criterii rigide de
varsta, ci e vorba de grupe care cuprind copii intre 2 si 3 ani, 3 si 6 ani, 6 si 9 ani si 9 si 12
ani.

In viziunea Mariei Montessori, profesorul este mai mult un ghid care ii indruma pe copii ,
lasandu-le libertatea de a invata singuri. Rolul sau este de a stimula activitatea acestora,
aratandu-le cum sa foloseasca obiectele. In timpul lectiilor, cuvintele si gesturile excesive sunt
evitate, accentul fiind pus pe intelegerea a ceea ce se prezinta. Lectiile care sunt predate sunt
alese in functie de nevoile copiilor si ele se pot schimba pe parcurs in functie de evolutia
acestora. Profesorul nu intervine in activitatea unui elev, decat atunci cand acesta are nevoie
de ajutor sau ii deranjeaza pe ceilalti. Daca un copil greseste nu este corectat, ci este pus sa
reia ceea ce lucreaza dupa un anumit timp, considerandu-se ca mai are nevoie de timp pentru
a asimila conceptul respectiv. Educatorul nu trebuie sa il domine pe copil, ci trebuie sa
incerce sa ii patrunda in suflet si sa il directioneze delicat spre lucrurile pe care trebuie
sa le invete. ( Maria Montessori , Descoperirea copilului , 1909 ,192)
 Filosofia educației Montessori constă în antrenarea tuturor simțurilor, crearea unui mediu
stimulativ pentru dezvoltarea proprie a fiecărui copil  prin intermediul materialelor utilizate în
grădinițele Montessori. Materialele sunt create să stimuleze copilul  să se joace şi să acționeze
împreună cu alți copii învățând să coopereze, să negocieze,să se respecte pe sine şi pe cei din
jur, învață să cunoască realitatea înconjurătoare prin oferirea unor experiențe, activități şi
materiale ce vor stimula curiozitatea. Copiii sunt încurajați să-şi dezvolte inițiativa, sunt
încurajați să ducă la bun sfârşit sarcinile începute, îşi formează deprinderi de ascultare, de
atenție şi concentrare. În sala de clasă  totul este aranjat pentru a stimula spiritul ordinii, al
disciplinii, le permite copiilor să exploreze, să învețe, să se recreeze. Activitățile sunt
proiectate pentru a dezvolta controlul degetelor şi muşchilor mâinilor, lucru ce va permite
copilului un bun control al mâinii atunci când începe scrisul.   ( Maria Montessori ,
Descoperirea copilului , 1909 ,49)

PRINCIPIILE MONTESSORI

Fiecare copil se naste cu un potential extraordinar, iar parte a acestui potential il reprezinta
mintea speciala cu care este inzestrat. Vorbim despre o minte care absoarbe in mod natural,
fara efort tot ceea ce se afla in mediu, tot ceea ce copilul vede, aude, simte sau miroase.  El
absoarbe informatia fara sa realizeze acest lucru, el nu stie ca invata, de aceea Maria
Montessori l-a denumit “creatorul inconstient”. El are puterea de a invata ca urmare a
experientelor avute in mediul in care traieste. Ca urmare a acestui lucru, un mediu bogat,
conceput special pentru nevoile copilului din stadiul de dezvoltare in care se afla, ii va oferi
acestuia experiente pozitive, valoroase care vor conduce la invatare si cunoastere. Sa luam,
spre exemplu, felul in care copiii invata limba materna. Noi doar le vorbim si ei o invata, nu le
explicam termeni si definitii. Este important sa intelegem ca pentru a fructifica acest potential
uimitor, primit de la natura, copilul are nevoie sa fie lasat sa se miste liber in mediul
inconjurator. Numai asa poate experimenta si integra impresii.

Importanta miscarii este cruciala in primii ani de viata. Copiii invata folosindu-si simturile si
numai prin miscare libera, neingradita reusesc sa aiba experiente active si sa actioneze asupra
mediului, ducand in final la cunoastere. Sau altfel spus: miscarea face copilul mai destept.

Mediul pe care il exploreaza trebuie sa fie bazat pe fapte reale, concrete, nu imaginare sau
distorsionate. Oare nu invata mai multe si nu e mai placut sa-i arati copilului cum sa taie o
banana adevarata decat una de plastic? Acea minte absorbanta despre care am vorbit mai
devreme nu discerne intre bine si rau, nu are suficienta cunoastere pentru a face distinctia
intre real si imaginar, ea absoarbe ca un burete orice informatie ii iese in cale, fara a emite
prejudecati. ( Maria Montessori , Mintea absorbantă , 1949 ,97)

CERCETAREA PEDAGOGICĂ - Acest moment este important deoarece validează ceea ce

Maria Montessori afirma și implementa deja cu mulți ani înainte și în special
deoarece anulează paradigma pe care se bazează educația clasică, conform căreia copilul este
un vas gol ce așteaptă să fie umplut cu cunoștințe și o susține pe cea constructivistă conform
căreia copilul este o persoană care învață în mod natural și este interesată de progresul său
(idee pe care se bazează abordarea Montessori).
O altă persoană care a coroborat numeroasele studii în domeniul psihologiei și neuroștiinței cu
teoria propusă de Maria Montessori este Angeline Lillard (doctorand în Psihologie la Stanford
University). Ea și-a dedicat întreaga activitate acestui subiect, fiind și autoarea cărții
“Montessori: The Science Behind the Genius” (premiul anului în 2006 din partea Cognitive
Development Society). Sceptică la început, deoarece în mediile academice metoda Montessori
nu era extrem de discutată, ea recunoaște că a fost complet surprinsă de viziunea Mariei
Montessori și modul în care aceasta a intuit cu mult înaintea tuturor ceea ce în prezent
constituie idei de bază în teoriile moderne de educație. Ea a identificat opt principii care
reprezintă fundamentul abordării Montessori și sunt validate de descoperirile științifice ale
momentului:

 mișcarea liberă stimulează cunoașterea (există o strânsă legătură între mișcare și

gândire)
 libertatea de alegere (interacţiunea liberă cu mediul, auto-aleasă şi generată de
interesul propriu) este considerată cea mai productivă din punctul de vedere al
dezvoltării individuale
 educația conform propriului interes (se pornește de la fiecare copil în parte, de la
nevoile și dorințele sale)

PARADIGMĂ ȘI CURENT

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX,  apar tot mai multe

preocupări  referitoare  la studierea fenomenului educațional şi modernizarea educației. Astfel
au apărut diferite mişcări dinamice ale gândirii pedagogice, constituindu-se curentul
,,educației noi” .

                      Ideile promovate de acest curent constituie baza trecerii de la magistro-centrism

la pedo-centrism, adică se realizează trecerea de la o pedagogie axată pe  educator/cadru
didactic la o pedagogie  în care copilul să fie în centrul atenției. Ca o reacție față de şcolile
tradiționale, încep să apară ,,şcolile noi”şi ,,şcolile în aer liber” care erau considerate instituții
de educație eliberate de tradiție . Ele se aflau în afara centrelor aglomerate pentru a putea oferi
educaților contact direct cu natura şi o dezvoltare armonioasă a lor. Ideile promovate de aceste
şcoli nu erau în totalitate noi ci se regăseau în operele lui:John Locke, Herbert Spencer, Jean-
Jacques Rousseau.

                      Ideea unei educații eliberate de orice constrângere conduce la apariția curentului

,,educației libere” care pune accentul pe copil cu problemele şi interesele sale. Dintre
reprezentanții acestui curent îi amintim pe: Lev Tolstoi (1828-1910), Ellen Key (1849-1926)
şi Maria Montessori (1870-1952). Ei au avut preocupări pentru educația copiilor susținând
libera dezvoltare a individualității copilului şi nonintervenția educatorului pentru a nu frâna
dotarea ereditară.

                       Datorită acestor preocupări pentru schimbarea modului de organizare a

activității instructiv-educative  şi al procesului de învățare al copilului apar alternativele
educaționale: Montessori, Waldorf şi Step by Step. Cele trei alternative pun accentul pe copil
şi interesele lui.