Gândirea

I. Definiție: este procesul cognitiv de reflectare generalizată și abstractizată a însușirilor comune

ale obiectelor și relațiilor dintre ele, sub forma conceptelor, a judecăților și a raționamentelor.
II. Prin acest proces asociem explicații fenomenelor constatate, și se bazează pe informațiile
captate și sintetizate prin procesele senzoriale (altfel nu ar avea ce să explice și să interpreteze).
Procesul cognitiv corelează permanent axele timpului prin cauzalitate (stabilește ordinea
evenimentelor, a cauzelor și efectelor).
III. Operațiile gândirii :
a) Comparația - se realizează separarea mentală a obiectelor în componentele lor esențiale
(formă, mărime, culoare, poziție, etc) și se categorizează după criteriile mai mare, mai mic,
mai sus, mai .... etc
b) Sinteza - reunește la nivel mental componentele unui obiect, pentru a-l putea identifica și
încadra ca și concept (se identifică mărimea, culoarea, elementele, rolul, apoi se denumește
obiectul/fenomenul).
c) Generalizarea - capacitatea de a extinde însușirile obiectului sau fenomenului la toată
categoria din care face parte (exemplu : un câine latră, e patruped, trăiește predominant în
apropierea omului, deci toți câinii latră, sunt patrupezi și trăiesc predominant în apropierea
omului / Particularizarea - capacitatea de a extrage însușirile particulare ale unui obiect
sau fenomen din cadrul categoriei, și de a-l analiza individual, unic (denumirea acelor
trăsături ale unui câine pe care îl vedem, care îl fac să se deosebească de toți ceilalți câini).
d) Abstractizarea - capacitatea de a evidenția doar însușirile esențiale ale unui obiect sau
fenomen, comune tuturor, eliminându-le pe cele accidentale; din elemente separate, luate de
la obiecte diferite, să fie combinate într-un obiect nou-ireal, nemaiîntâlnit, dar care să poate
avea un înțeles (exemplu : norii de pe cer în formă de animale, peisaj realizat din forme
geometrice, animale sau obiecte realizate din fructe și legume, pentru copii, ca să le
stimulezi dorința de a mânca) / Concretizarea - capacitatea de a aplica legile și însușirile
generale, comune, la un obiect sau fenomen abstract, pentru a extrage elementele reale din
care este constituit; este reversul abstractizării (identificarea formelor geometrice din care
este construit peisajul sau identificarea ingredientelor din farfuria copilului).
IV. Formarea noțiunilor prin dezvoltarea gândirii :
Noțiunea (denumit și Concept) este un ansamblu de trăsături, ce indică o categorie a
obiectelor și fenomenelor, și care are un conținut (însușiri care nu pot lipsi). Noțiunile se
formează prin învățare și exersare a căutării de explicații la fiecare contact cu obiectul sau
fenomenul. Algoritmul este un ansamblu de operații care se desfășoară într-o ordine strictă (și
nu altfel), pentru a îndeplini o nevoie sau a atinge un scop (exemplu : dacă vreau să mănânc,
 întâi trebuie să iau alimentul, să îl introduc în gură, să îl mestec/înghit, dacă vreau să scriu, întâi
pregătesc instrumentele - hârtia și creionul, apoi manevrez instrumentul pe suprafața-suport).
Oricare dintre acțiuni, realizate în altă ordine, conduc la alt rezultat, ceea ce înseamnă că nu mai
vorbim despre algoritm și nu poate fi îndeplinit scopul.
Euristica este un procedeu cognitiv, o succesiune de operații de încercare și eroare, care
duce la noi descoperiri, prin punerea la îndoială a ceea ce este considerat adevărat. Poate fi
exprimată ca o combinare și recombinare a unor algoritmi. Este numită și gândire creatoare,
care permite obținerea unor produse noi. (exemplu : în cercetarea științifică se inventează
obiecte noi pentru a îndeplini aceleași scopuri mult mai repede, sau cu consum de resurse mult
mai mici. Bateria externă cu încărcare solară, etc)
V. Rezolvarea de probleme
Problema este definită ca un obstacol care intervine în activitatea individului, în încercarea
sa de a-și îndeplini scopul. În majoritatea cazurilor, se analizează acțiunile algoritmice ale acestuia
și se parcurg următoarele etape :
a. Identificarea clară a obstacolului (până la momentul în care să nu existe nici un fel de
confuzie)
b. Căutarea câtorva posibile soluții
c. Alegerea soluției care îndeplinește toate condițiile pe care ni le-am stabilit singuri
(referitoare la resursele care să se consume, sau modalitatea prin care să fie aplicată, etc)
d. Executarea (aplicarea soluției alese, executarea cțiunilor pe care le presupune)
e. Verificarea rezultatului (evaluarea ca bună sau greșită a soluției și aprecierea scopului
ca îndeplinit sau nu)
VI. Eroarea de gândire este un tipar format pe baza unor raționamente distorsionate, care
acaparează întregul sistem al gândirii. Aceasta îl determină pe individ să interpreteze întreaga
sa activitate prin prisma acelor tipare distorsionate. Exemple :
i. Suprageneralizarea - o trăsăstură specifică unei categorii de obiecte sau
fenomene, este atribuită și altor categorii de obiecte sau fenomene (copiii care
intră în contact prima dată cu animalele de companie pot numi cu același cuvânt
toate animalele pe care le văd - ”cățel” este și pisica, mielul, iedul, etc) /
Subgeneralizarea - o trăsătură a unei categorii de obiecte sau fenomene, este
atribuită unuia singur, chiar dacă mai sunt și altele (copilul mic poate considera
”cățel” doar pe cel pe care îl are el, ceilalți nu sunt căței)
ii. Gândirea în extreme - după expresia ”nu poate fi între, ori e una, ori e alta”
(exemplu : daca nu arăt perfect, nu-mi voi găsi niciodată un partener!)
iii. Saltul la concluzii - imediat după procesarea primelor informații, care pot fi
insuficiente, individul formulează o concluzie care îl avantajează și insistă
asupra ei
iv. Deformarea selectivă - o anumită trăsătură a unui obiect este exagerată sau
omisă intenționat, pentru a avantaja atingerea scopului (exemplu : nu este
suficient de..., este prea... )
v. Utilizarea lui ”trebuie” în exprimare
vi. Autoculpabilizarea (excesivă) (exemplu : e numai vina mea, doar eu greșesc,
din cauza mea se întâmplă asta...)