„Retrage-te, poporul Meu, intră în cămările tale și închide ușa după tine; ascunde-te
puține clipe, până când mânia va fi trecut!” (Isaia 26, 20)
Vedem doar ceea ce este negativ. Însă există oare ceva luminos în ceea ce se întâmplă? Poate da, poate nu. Vedem cât de greu ne este să nu fim în comunitate. Am apreciat oare Sfânta Liturghie? Am beneficiat 30 de ani de acesta. Cei mai mulți au stat acasă sau prin alte locuri. Poate acum ne va da Dumnezeu gândul cel bun, retrăgându-ne în odăile noastre. Că prea mult au fost despărțiți copiii de părinți și părinții de copii, și soțul de soție. Să vedem mai adânc ceea ce se întâmplă cu noi. Acum avem timp de lectură duhovnicească, acum este un moment potrivit să umplem lipsa prezenței la biserică, cu prezența Sfintei Scripturi. De a medita mai mult la viața noastră pe care doar noi înșine o știm. Este un prilej bun să medităm mai mult la sensul nostru pe acest pământ. Ne retragem în odăile noastre pentru liniște și acolo în liniște să prelungim taina noastră cu Dumnezeu. Așa cum zice și Imnul liniștei din Pateric: „O liniște sporire a tuturor creștinilor, o liniște cale către Împărăția Cerurilor, o liniște oglinda păcatelor.” Să medităm la sensul vieții noastre și să zicem: „Întoarce-te, Doamne, către noi, ca și noi să ne întoarcem spre Tine”