Sunteți pe pagina 1din 6

Cursul VII. Arta creștină în Țările Române în secolul al XIX-lea.

Perioada de declin a artei românești, începută încă din secolul al XVIII- lea,
a continuat și în prima parte a perioadei de care ne ocupăm – puține biserici
monumentale, meșteri constructori, pictori biserici. În a doua jumătate a secolului
se introduce un nou stil în arhitectura și pictura bisericească, cel neoclasic. S-a
cerut tot mai stăruitor reîntoarcerea la arta românească tradițională.
Secolul al XVIII-lea dezvoltă neoclasicismul, stil care a marcat aproape
toate țările Europei, perioadă de trecere de la feudalism la capitalism. În Țara
Românească și în Moldova, neoclasicismul a fost preluat mai întâi ca stil în
construcția de biserici și locuințe. În sec. XIX-lea întâlnim și în secolele anterioare
(arhitectura Goliei din sex XVII-lea), biserica din Lețcani – are o formă complet
circulară (unică în acest gen), cu intrarea pe la vest, străjuită de patru coloane cu
capiteluri). Astfel de biserici se construiau în acel timp în Rusia de arhitecți italieni
(sub numele de „clasicul Ecaterina II și Alexandru I), biserica Sf. Haralambie din
Iași, aceleiași direcții clasice moderne îi aparțin bisericile Sf. Spiridon și Banu din
Iași, biserica din Ruginoasa – restaurată de Alexandru Ioan Cuza, biserica
Frumoasa din Iași – cu panouri și pilaștri, 4 cupole.
Un stil aparte prezintă biserica Bărboi din Iași, refăcută din temelie în 1841-
1848 după planurile arhitectului grec Andrei Karidis (interiorul cu 3 nave, la
intrare un pridvor deschis, capiteluri poligonale).
Potrivit tradiției planul pentru zidirea catedralei mitropolitane din Iași a fost
întocmit de Gheorghe Asachi, deși în acte apare arhitectul Gustav Freiwald. Din
1833 lucrările de construcție au fost conduse de mitropolitul Veniamin Costachi,
fiind întrerupte în 1841, datorită retragerii mitropolitului Veniamin din scaun,
reluate în 1880 sub conducerea arhitectului Alexandru Orăscu (1817-1894).
Catedrala are forma unei mari bazilici, cu patru turle. La Răsărit sunt 6 coloane cu
capiteluri susținând un fronton.
În Țara Românească aparține stilului neoclasic biserica Tei (sau Ghica Tei
din București), zidită de Grigorie IV în 1833.
În forme neoclasice au fost refăcute și bisericile Sf. Dumitru din București ,
bis. Sf. Apostoli Petru și Pavel de la Ciolanu, bis. Sf. Gheorghe cel Nou din
București în 1847.
În sec. XIX-lea, datorită contactului cu cultura apuseană, numeroși arhitecți
străini de origine germană, au impus un stil necunoscut arhitecturii românești: de
pildă bis. Sf. Spiridon Nou din București, cu două turle și alte elemente gotice,
adăugate la planul ei aproape bizantin, 1852-1858.

1
Către sfârșitul secolului se observă o revenire la stilul românesc tradițional:
bis. Petru și Pavel din Constanța, Domnița Bălașa, cuțitul de Argint, Sf. Silvestru,
Boteanu, Sf. Nicolae Vlădica, Hârșova.
La bisericile moldovene se observă o influență a arhitecturii rusești, mai ales
turlele în formă de bulb de ceapă: Roznov – Neamț.
Cele mai multe biserici din mediul rural erau construite în stilul tradițional
românesc, cu reminiscențe ale stilului lui Ștefan cel Mare în Moldova (turle,
contraforți) sau ale stilului brâncovenesc în Țara Românească (pridvorul deschis la
intrare).
Restaurarea monumentelor istorice.
Din nefericire s-au făcut câteva restaurări de monumente istorice de unii
arhitecți străini , care au denaturat – total sau parțial – aspectul inițial al ctitoriilor
voievodale. În Țara Românească Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei s-a schimbat
cu desăvârșire vechiul caracter al unor mănăstiri atât în ceea ce privește
monumentul însuși, cât și în ce privește fresca, înlocuită cu tot felul de zugrăveli
apusene: Ex. la Tismana, Dealu și Bistrița din Oltenia – care și-au pierdut treptat
înfățișarea originală, căci s-au adăugat clădiri noi, s-au înlocuit odoare de preț care
au fost duse peste hotare, când numeroase mănăstiri au fost prefăcute în biserici de
mir.
Cârmuitorii de atunci ai țării, preocupați de interesele lor proprii, au
nesocotit cu totul vechile așezăminte bisericești, iar când și-au adus aminte de ele,
le-au restaurat după moda apuseană, prin oameni nepregătiți pentru aceasta. Astfel
în secolele XIX – XX s-au restaurat M-rea Argeș, bisericile Sf. Trei Ierarhi, Sf.
Nicolae Domnesc din Iași, Sf. Dimitri din Craiova și Mitropolia din Târgoviște –
restaurare încredințată lui Andre Lecomte du Nouy, îngropat la Curtea de Argeș.
Metoda sa de restaurare consta în dărâmarea monumentului și construirea
unuia nou, după planurile sale, păstrând însă fundațiile și zidurile principale ți
inspirându-se din formele arhitectonice și din motivele decorative.
Mănăstirea lui Neagoe Basarab de la Argeș, distrusă de un incendiu, a fost
restaurată între anii 1875-1876, când s-a refăcut în parte sistemul de boltire, s-a
modificat acoperișul, s-au mai adăugat elemente noi în decorația exterioară. Pictura
a fost refăcută de fratele lui Lecomte du Nouy. Bis. Sf. Dumitru din Craiova și Sf.
Nicolae Domnesc din Iași dărâmate și refăcute între anii 1889-1904 și 1888-1904.
La biserica Sfinții Trei Ierarhi restaurată în 1882-1904, s-a păstrat caracterul inițial
în măsură apreciabilă, nefiind dărâmată.
În același mod s-au restaurat și Putna, Mirăuți, Sf. Ioan din Suceava,
metocul Episcopiei din Râmnic (pe locul Ateneului), Sărindar (pe locul Casei

2
Armatei), Sf. Ioan cel Mare (pe locul clădirii CEC), Sf. Sava, Mănăstirea Stelea
ș.a.
Comisia arheologică sub conducea lui Alexandru Odobescu, în 1892, a votat
Legea pentru descoperirea monumentelor și obiectelor antice, căreia i-a urmat
Regulamentul pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice – Comisia
monumentelor publice. În anul 1908 a început să apară buletinul Comisiunii
Monumentelor.
În Transilvania, bisericile ridicate în această perioadă, din jertfa
credincioșilor, fie în mediul urban fie în mediul rural, au fost influențate de stilul
lăcașurilor de cult catolice si protestante.
Câteva biserici din Transilvania și Banat au fost construite în stil baroc:
catedralele episcopale din Oradea (unită) și Arad, biserica Pogorârea Duhului Sfânt
din Lugoj.
Stilul bizantin se face cunoscut prin catedrala mitropolitană din Sibiu
construită între anii 1902- 1906. Ioan Mețianu a adăugat două turnuri la intrare,
încât s-a făcut o îmbinare. Tot în stil bizantin s-a construit catedrala unită din
Gherla (1905 – 1907).
Pictura bisericească. Contactul cu Apusul, a făcut ca pictura să cunoască
transformări esențiale. Au existat două curente:
1. cel bizantino – român și cel tradițional în frescă, cultivat în toată perioada
de care ne ocupăm de zugravii și iconarii de la sate – preoți, călugări și
credincioși țărani
2. cel apusean bazat pe arta renașterii italiene îmbrățișat de pictori cu studii
academice făcute în Apusul Europei.
Cel de-al doilea stil s-a impus în a doua jumătate a secolului XVIII-lea.
Funcționau câteva școli de zugravi bisericești: școala lui Mincu zugravul, originar
din Gârdești – Vâlcea, școala de la Căldărușani deschisă de Ivan Rusul. În
Muntenia amintim pe meșterul Fotache, monahul Partenie și Ioan Constantin, Petru
care a împodobit biserica Obedeanu din Craiova; zugravul Barbu Postelnicul,
Mincu și Preda, zugravul Ambrozie, zugravul Gheorghe originar din Bogdăneștii
Vâlcii.
O erminie pentru îndrumarea celor care doreau să se inițieze a editat Ghenadie
Enăceanu al Râmnicului sub titlul Iconografia sau arta de a zugrăvi bisericile și
icoanele bisericești; Pârvu din Târgoviște, Tănase Anghel din Ploiești.
În Moldova, la începutul secolului XIX –lea, trebuie evidențiată activitatea lui
Eustatie Altini, sprijinit de mitropoliții Iacob Stamati și Veniamin Costachi, a
pictat mai multe biserici (Banu din Iași, tâmplele bisericilor Sf. Gheorghe –

3
Mitropolia Veche, a celei de Bălți, a catedralei episcopale din Roman, a bisericii
Sf. Spiridon din Iași, icoane pentru biserica Patruzeci de Sfinți din Iași, portrete ale
mitropoliților Iacob Stamati, Veniamin Costachi, precum și cunoscutul tablou al
primirii acestuia în monahism. Din 1812 a condus o școală de arte frumoase în
cadrul Academiei domnești din Iași. S-a remarcat ca portretist, deschizând drumul
marilor portretiști de mai târziu: Aman, Grigorescu ș.a.
Au fost și alți zugravi moldoveni ca Vasilache Chițăscul și Vasile Eliman care a
repictat biserica mare a mănăstirii Neamț, Toader Fălcoi.
În a doua jumătate a secolului, în locul vechilor zugrăveli în frescă ,s-a
introdus o nouă pictură, inspirată de Renașterea italiană, reprezentată la noi prin
Gheorghe Tătărăscu, Nicolae Tătărăscu și alții. Constantin Lecca (1807-1887), cu
studii în Germania a zugrăvit bisericile Sf. Ilie și Madona Dudu din Craiova.
Nicolae Grigorescu (1838-1907) a deprins de mic meșteșugul zugrăvelii de
icoane de la Anton Chladek, un ceh cu studii de pictură , începând să lucreze el
însuși iconițe, pentru mănăstirea Căldărușani, pentru biserica din Băicoi, a zugrăvit
în frescă biserica nouă a mănăstirii Zamfira, biserica din Puchenii Mari – Prahova,
Mărginenii de Jos – Prahova.
Între 1858 – 1861 a realizat pictura bisericii mari, cu hramul Sfinții Voievozi, de la
Agapia, în stil neoclasic. Prin execuția tehnică, realizarea cromatică, armonizarea
nuanțelor, expresivitatea personajelor, Grigorescu a lăsat la Agapia cea mai
izbutită lucrare picturală în stil neoclasic din toată arta noastră bisericească. Unele
scene și personaje i-au fost inspirate de diferite opere ale Renașterii italiene
(călugări, călugărițe, țărănci, copii).
În muzeul mănăstirii se păstrează și alte icoane și tablouri cu subiecte biblice
lucrate de Grigorescu, precum și tabloul mitropolitului Sofronie Miclescu.
Remarcat de Mihail Sadoveanu pe când picta la Agapia, a fost trimis la studii de
pictură la Paris. După reîntoarcerea în țară nu a mai pictat nicio biserică.
Gheorghe Tătărăscu (1820 – 1894) este elevul lui Nicolae Teodorescu,
unchiul său dinspre mamă. A lucrat la biserica mănăstirii Rătești, apoi a făcut
studii de pictură la Roma timp de șase ani (1845 – 1851), cu o bursă oferită de
episcopi Chesarie al Buzăului. A pictat aproximativ 60 de biserici: Măgurele,
Cetățuia din Râmnic, catedrala episcopală din Râmnic, biserica mănăstirii Bistrița
– Vâlcea, Zlătari, Sf. Spiridon, Crețulescu, Olteni, Oțetari, Șelari, paraclisul de la
Antim, Enei, Colțea, Alba, Sf. Ilie – Rahova, Sf. Vinei din Ploiești, Banu din
Buzău. În 1884 prietenul său din tinerețe mitropolitul Iosif Naniescu i-a încredințat
pictarea catedrale mitropolitane din Iași pe care a isprăvit-o în 1886.

4
Pictura lui în speță cea din Iași se caracterizează prin aceea că a înlăturat cu totul
scenele din Vechiul Testament făcând loc celor legate de viața și activitatea
Mântuitorului (Nașterea, Răstignirea, Înălțarea, Rugăciunea din gradina
Ghetsimani). A înlocuit stilul picturii bizantine cu un stil realist neoclasic, redând
chipul fizic al omului în adevărata sa frumusețe. Prin mulțimea bisericilor pictate
de el, Tătărescu poate fi socotit cel mai de seama pictor bisericesc neoclasic din
țara noastră.
În ultimii ani ai secolului întâlnim pe Ștefan Luchian (1868 – 1916), Canstantin
Artachino, au pictat biserici din București.
În Moldova amintim pe Constantin Stahie, iar în Bucovina pe Epaminonda
Bucevschi cu studii teologie la Cernăuți și de artă la Viena, care a pictat mai multe
biserici bucovinene.
Andre Lecomte de Nouy, el însuși cunoscător al picturii bizantine, a încredințat
executarea picturii bisericilor restaurate de el fratelui său Jean Antoine Lecomte du
Nouy ( 1841 – 1923), ajutat de francezii Emile Menpoit; - mănăstirea Sinaia, ,
Biserica Amza din București, biserica Domnița Bălașa.

Muzica bisericească.
În anul 1814 trei psalți greci cunoscuți, ca Hrisant mitropolitul Brusei, Grigorie
Lampadarie și Hurmuz Hartofilax au făcut o reformă a muzicii psaltice; Macarie
(1780 – 1836) – „dacălul școalei de musichie” a tipărit Theoreticonul; Anton Pann
(1797 – 1854) , cunoscut mai ales pentru scrierile și culegerile sale populare, a fost
și cântăreț la strană la mai multe biserici din București și la biserica Sf. Nicolae din
Brașov.

Arta bisericească

Amintim câteva monumente bisericești restaurate în sec. XX-lea: Antim,


Plumbuita, Cernica, Ciorogârla, Căldărușani, Catedrala din Iași, mănăstirile:
Neamț, Secu, Agapia, Văratic, Bistrița, Sucevița, Moldovița, Voroneț, Cozia,
Cotmeana, Govora, Arnota, Hurezi, Dintr-un lemn, schitul Cornet.
În ultimii ani de dictatură au și dispărut peste 20 de lăcașuri de închinare din
București. În multe parohii s-au ridicat peste 500 de biserici noi, pictate și
înzestrate: Sf. Elefterie, Parcul Domeniilor și Militari din București, Sf. Gheorghe
din Tecuci, Ghelari – Hunedoara ș.a.
Realizări remarcabile s-au obținut și în domeniul picturii bisericești, căci din 1948
încoace au fost pictate sau restaurate pictural sute de biserici pe întreg cuprinsul

5
țării. În 1950 s-a organizat Comisia de pictură bisericească de pe lângă Patriarhie:
profesorul Gheorghe Popescu a pictat catedralele din Constanța și Galați, bisericile
Sf. Vineri Nouă și Sf. Treime – Ghencea, Nicolae Stoica – Sf. Gheorghe din
Mănăstirea Neamț, arhimandritul Sofian Boghiu.

Artele decorative
Sculpturi în lemn realizate de Grigorie Dumitrescu sunt remarcabile.
Ateliere speciale: Plumbuita, Pasărea, Țigănești, Ghighiu și Ciorogârla – rame
pentru icoane, Agapia, Țigănești, Râmeț – covoare.
Sâmbăta de Sus, Nicula și Prislop – icoane pe sticlă
În unele zone și pe lângă unele mănăstiri Argeș, Cozia, Cheia, Techirghiol, Bușteni
Călimănești, Olănești, Slănic Moldova, Bălțătești, Felix s-au ridicat case de odihnă
pentru slujitorii Bisericii.
În cele mai multe mănăstiri și la câteva Centre Eparhiale, dar și la unele biserici de
mir s-au amenajat aproximativ o sută de muzee sau colecții de obiecte bisericești,
cele mai însemnate fiind: Putna, Dragomirna, Moldovița, Sucevița, Neamț, Secu,
Agapia, Văratic, Sf. Trei Ierarhi – Iași, Sinaia, Căldărușani, Cernica, Cozia,
Hurezi, Tismana, Jitianu, bisericile Sf. Nicolae din Șchei, Sâmbăta de Sus, parohia,
Sibiel, mănăstirea Sf. Simion Arad.
Din anul 1959 numărul viețuitorilor acestor mănăstiri s-a diminuat în chip simțitor.
În urma decretului de stat 410/1959, mai multe mănăstiri și schituri au fost închise,
Seminariile monahale de la Agapia și Horezu desființate, sute de călugări și
călugărițe – mai ales tineri – obligați să părăsească mănăstirile; în următorii ani au
revenit cu mare greutate . în pofida acestor neajunsuri, în mănăstirile noastre au
trăit și acum câțiva duhovnici de prestigiu: Dometie Manolache de la Râmeț,
Petroniu Tănase de la Sihăstria, Iachint Unciulescu de la Putna, Ieroschimonahul
moldovean Ioan Iacob – Sf. Sava de lângă Ierusalim.

Canonizarea sfinților români.

Chiar în perioada comunistă (19150-19155) au fost trecuți în rândul sfinților : Sf.


Ierarh Calinic de la Cernica, Episcop al Râmnicului, Ilie Iorest și Sava Brancovici,
Iosif cel Nou de la Partoș, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Mucenicul
Oprea din Săliștea Sibiului, Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov și alții.

S-ar putea să vă placă și