Rusu Loredana, S.

P, AN 3

Societatea transparentă – Gianni Vattimo

Recenzie

În conținutul acestei lucrări primul element care este adus în discuție este postmodernitatea,
deoarece ea a dus la sfârșitul modernității. Modernitatea în ipostaza în care este propusă în
lucrare se sfârșește atunci când nu mai este posibil să vorbim de istorie ca despre ceva unitar.

Filozofia dintre sec XIX și XX a criticat radical ideea de istorie unitară tocmai
descoperind caracterul ideologic al acestor reprezentări. În ceea ce privește criza ideii de istorie o
poartă cu sine pe cea a ideii de progres și explică faptul că dacă nu există un curs unitar al
faptelor umane, nu se va putea susține nici că ele decurg către scop, că realizează un plan rațional
de îmbunătățire, de educație, de emancipare. Odată cu sfârșitul colonialismului și al
imperialismului, un alt factor ce a fost determinant pentru disoluția ideii de istorie și pentru finele
modernității a fost apariția epocii comunicării. Astfel se ajunge la punctul esențial al acestei
lucrări și anume societatea transparentă. Această societate este caracterizată prin apariția mass-
mediei, care luminează societatea și o face să fie mai complexă.

Mass-media dă naștere unei socități mai educate, ea face posibilă o informare în timp
real a tot ceea ce se petrece în lume. Internsificarea posibilităților de informare, asupra realității
în cele mai variate aspecte face tot mai greu de conceput însăși ideea unei realități unice.

Doi mari filozofi precum Nietzche și Heidegger, ne explică prin învățămintele lor că ne
oferă toate instrumentele pentru a înțelege sensul emancipativ al sfârșitului modernității și a ideii
ei despre istorie. Efectul emancipator al eliberării raționalităților locale nu e totuși numai acela
de a garanta fiecăruia o recunoaștere și o autenticitate cât mai complete. Acest sens al eliberării
diferențelor și a dialectelor constă în efectul global de depeizare care însoțește primul efecte de
identificare.

În societatea comunicării generalizate și a pluralității culturilor, întâlnirea cu alte lumi și

forme de viață e poate mai puțin imaginară. Societatea noastră este caracterizată de
intensificarea schimbului de informații și de tendențiala identificare între eveniment și știre. În
sfera a ceea ce Kant a numit antropologia pragmatică, adică dau o descriere pozitivă, nu
filozofico-transcendentală, a omului, pornind însă de la ceea ce este el prin natură, ci la ceea ce
a făcut el din sine.
 Rusu Loredana, S.P, AN 3

Societatea transparentă – Gianni Vattimo

Recenzie
Revenind la societatea comunicării, iarăși, mai comportă și altă ipoteză, care o extinde și o
complică pe cea dinainte, pe care am propus-o în legătură cu conexiunea dintre științele
umaniste și societatea comunicării, și anume ipoteza că intensificarea fenomenelor
comunicative, accentuarea circulației informațiilor până la concomitența telecronicii directe.

Mai departe Heidegger vorbește despre epoca imaginilor luminii, ci din imagini
construite și verificate de științe, ce își au desfășurarea fie în manipularea experimentului, fie în
aplicarea rezultatelor la tehnică, și care, mai ales, se concentrează pînă la urmă în știința și în
tehnologia informațiilor. A spune că societatea modernă e esențialemente societatea
comunicării și a științelor sociale nu înseamnă a pune între paranteze însemnătatea științelor
naturii și a tehnologiei pe care ele au facut-o posibilă prin determinarea structurii acestei
societăți.

Ideea de autotransparență , care atribuie comunicării sociale și științelor umaniste un

caracter nu doar instrumental, ci, într-un fel, final și substanțial, în programul de emancipare,
se regăsește astăzi pe larg teoria socială. Idealul comunității limitate a cumunicării al lui Apel
și Habermas e desigur modelat pe acela al cumunității cercetătorilor și oamenilor de știință la
care făcea referire Peirce vorbind despre socialismul logic.