Sunteți pe pagina 1din 25

CUPRINS:

INTRODUCERE 2

I. ÎNSEMNĂTATEA, SARCINILE ŞI SURSELE INFORMAŢIONALE ALE ANALIZEI


ACTIVELOR ÎNTREPRINDERII 3

II. APRECIEREA GENERALĂ ŞI EVALUAREA ACTIVELOR DISPONIBILE LA


ÎNTREPRINDERE 6

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI 23

BIBLIOGRAFIE 25

1
INTRODUCERE

Scopul tezei constă în examinarea profundă şi multilaterală a conceptelor activelor


întreprinderii şi fundamentarea direcţiilor de perfecţionare a acesteia în conformitate cu noile
cerinţe.
Pentru realizarea acestui obiectiv sînt propuse următoarele sarcini:
 examinarea critică a suportului teoretic şi metodologic actualmente existent şi a opiniilor
specialiştilor aferent activelor la întreprindere;
 aprecierea generală şi evaluarea activelor disponibile la întreprindere;
 analiza strucurală a elementelor patrimoniale de activ;
 calculul şi analiza patrimoniului net ;
 analiza ratelor de rotaţie a activelor.
Realizarea obiectivului şi sarcinilor enunţate va contribui la obţinerea unor informaţii
contabile aferente situaţiei patrimoniale şi financiare mai obiective şi relevante, cu respectarea
gradului de lichiditate a activelor şi exigibilitate a pasivelor, convenţiilor şi principiilor
contabilităţii.

2
I. ÎNSEMNĂTATEA, SARCINILE ŞI SURSELE INFORMAŢIONALE ALE
ANALIZEI ACTIVELOR ÎNTREPRINDERII

Constatarea şi evaluarea activelor întreprinderii are o deosebită importanţa în


determinarea situaţiei patrimoniale şi financiare a întreprinderii. Conducerea întreprinderii
trebuie să determine investiţiile capitale efectuate privind procurarea sau crearea unui obiect:
prezintă un element de active sau de cheltuieli.
De exemplu, întreprinderea procură un motor care este folosit la reparaţia capitală a unei
maşini, în rezultatul căreia nu se obţine un avantaj economic (profit). Această reparaţie a fost
prevăzută ca o condiţie de bază la determinarea duratei de funcţionare utilă. Valoarea acestui
motor va fi constatată ca cheltuieli ale perioadei de gestiune. În caz de obţinere a unui avantaj
economic din rezultatul reparaţiei maşinii, valoarea motorului va fi considerată ca element al
activului reparat. Evident, rezultatul financiar al întreprinderii, în funcţie de cazul respectiv, va fi
diferit.
Obiectul respectiv se constată drept element de active materiale pe termen lung, dacă el
are o formă materială şi poate funcţiona mai mult de un an;
 se află în posesia întreprinderii (este controlat de ea) pentru a fi utilizat în activitatea sa sau la
etapa de creare şi nu este destinat vânzării.
Aceste cerinţe se socot realizate dacă
1) există o certitudine întemeiată că, în urma utilizării activului, întreprinderea va obţine un
avantaj (profit) economic;
2) valoarea activului poate fi determinată cu un grad înalt de certitudine.
Dacă aceste două condiţii nu pot fi satisfăcute, activul se consideră drept cheltuială a
perioadei de gestiune. În constatarea obiectului drept activ material pe termen lung, respectând
primul criteriu, e necesar ca întreprinderea să fundamenteze gradul de certitudine privind
avantajul economic care poate fi obţinut în viitor. De aceea se folosesc datele privind indicatorii
tehnici ai obiectului procurat: productivitatea pe unitate de timp sau pe parcursul duratei de
funcţionare utilă, tonajul, viteza pe oră etc. Prin urmare, folosind aceste date, e necesar să se
întocmească unele calcule prealabile.
Condiţiile criteriului al doilea sunt uşor satisfăcute în baza facturii furnizorului şi altor
documente privind valoarea de cumpărare a obiectului şi cheltuielile la montarea, instalarea sau
construcţia acestuia. Cu alte cuvinte, valoarea activului poate fi determinată în baza facturii
furnizorului sau registrelor analitice privind achiziţionarea sau crearea activului.
La constatarea unor active e necesar de luat în considerare particularităţile şi funcţia pe
care o execută respectiv în activitatea întreprinderii. De exemplu, câteva elemente (componente)

3
de active cu diferite funcţii şi durata de funcţionare utilă pot alcătui un complex de active ce
execută o funcţie generală în activitatea întreprinderii, ca motoarele la avion. De aceea
cheltuielile la procurarea motorului vor fi considerate drept cheltuieli la procurarea activului. În
acest caz, fiecare dintre motoare îşi ţine evidenţa separat, iar uzura de asemenea este calculată
separat.
E de menţionat că satisfacerea cerinţelor privitor la criteriul obţinerii unui avantaj (profit)
economic nu poartă un caracter absolut. De aceea el nu trebuie să fie aplicat în practică ca o
dogmă.
De exemplu, întreprinderea poate să achiziţioneze activul pentru securitatea în protecţia
mediului înconjurător, din a cărui utilizare nu va obţine nemijlocit un avantaj economic. Această
achiziţionare este însă necesară pentru a obţine avantaj economic de la activele aferente, prin
urmare, ea va fi constatată drept activ. La fel se procedează şi în cazul achiziţionării unui set de
mobilă, care nu participă nemijlocit la obţinerea avantajului economic, însă este necesar pentru
crearea condiţiilor de lucru ale administraţiei.
Implementarea Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi în primul rînd, celor
aferente tezei au contribuit la modificarea, după conţinut, revoluţionară a mentalităţii
specialiştilor în culegerea, gruparea, generalizarea şi prezentarea informaţiei aferente activelor
nemateriale şi materiale pe termen lung. Au fost soluţionale un complex divers de probleme
aferente definiţiilor, componenţei şi clasificării, recunoaşterii şi evaluării iniţiale şi ulterioare,
contabilităţii existenţei şi mişcării activelor materiale pe termen lung, inclusiv terenurile şi
resursele naturale – categorii noi în limbajul contabilităţii din Moldova. Problemele de aceeaşi
origine, dar mai dificile după gradul lor de complexitate, sînt condiţionate de categoria la fel
nouă – active nemateriale.
Convenţiile fundamentale, principiile de bază ale contabilităţii şi caracteristicile calitative
de prezentare a informaţiilor rapoartelor financiare cu respectarea gradului de lichiditate a
activelor şi exigibilitate a pasivelor, metodele de evaluare a acestora, totalitatea de reguli noi şi
prevederile aferente cerinţelor standardelor de contabilitate au condiţionat examinarea modului
de ţinere a contabilităţii activelor nemateriale şi materiale pe termen lung şi direcţiile de
perfecţionare a acestora.
Examinării problemelor enunţate sînt dedicate lucrările economiştilor de notarietate ca
B.E.Needles, H.K.Anderson, J.C.Caldwell, F.Cotler, Z.Rahman. M.F.Van Breda (SUA), J.Rişar,
Bernard Colasse (Franţa), Frank Vood (Anglia), A.Şeremet, L.Şneidman, Iu.Başchirscaia,
E.P.Kozlova, T.N.Babcenco, E.N.Galanina, Iu.V.Socolov, V.V.Grigoriev, I.I.Ostrovchin,
M.B.Smorodin, T.F.Puşis, N.P.Kondrakov, I.E.Gluşcov, A.P.Barîşnicov (Rusia), R.Ciambers
(Australia), M.P.Matius, M.H.B.Perera (Noua Zelandă), N.Tabără, V.Railean (România),

4
F.F.Butîneţ, L.L.Goreţcaia (Ucraina), D.A.Pancov (Belorusia), N.Şişcan, A.Nederiţa (Moldova)
etc.
Analiza profundă şi sinteza acestor lucrări ne permite să menţionăm ca unele probleme,
ca noţiunea de active nemateriale şi materiale pe termen lung, de recunoaştere a acestora,
evaluarea iniţială şi ulterioara, modul de contabilizare a existenţei şi mişcării activelor în cauza,
în scopul obţinerii unor informaţii mai obiective, mai relevante sînt insuficient investigate.
Definiţia activelor ca factor de producţie, procedeului de recunoaştere a unui activ, momentului
de recunoaştere a acestuia, contabilitatea cheltuielilor de prelungire a termenului de acţiune a
titlului de protecţie, a cheltuielilor de ameliorare a stării unor active nemateriale la licenţiar şi
licenţiat, contabilitatea ajustării provizioanelor pentru consumuri (cheltuieli) de reparaţie a
mijloacelor fixe, resurselor naturale în funcţie de apartenenţa şi modul de extragere a acestora
etc. în general lipseşte
Pentru activele întreprinderii, este foarte importantă determinarea momentului
recunoaşterii acestora. S-a constatat că în conformitate cu acest moment unitatea economică
determină durata de utilizare a activului, începutul calculării amortizării şi suma amortizării, luna
suspendării propbabile de calculare a amortizării, volumul planificat de avantaje economice etc.
Scopul acestei lucrări constă în cercetarea bazei normative şi legislative care
reglementează gestiunea activelor curente la întreprindere; precăutarea aspectelor teoretice şi
practice ale gestiunii activelor curente.
În această lucrare sunt utilizate cele mai raspîndite metode de analiză prin redarea esenţei
lor într-o formă accesibilă, începînd cu terminologia economică, formulele de calcul, tabelele
analitice, precum şi concluziile contextuale.
Lucrarea de faţă cuprinde trei capitole în care se generalizează informaţia economică
privind gestiunea activelor curente. În primul capitol se abordează aspectele generale ale activelor
curente la întreprindere.
În structura economică a întreprinderii, activele circulante joacă rolul de obiect asupra
căruia se realizează acţiunea de prelucrare şi transformare. Stocurile de mijloace circulante
înglobează materii prime şi materiale aflate în diferite faze ale prelucrării. În activul bilanţului,
activele curente se află şi sub formă de creanţe asupra clienţilor şi debitorilor, iar odată cu
vînzarea produselor finite, elementele de active nu dispar, valoarea lor se transformă în creanţă,
pînă la încasarea contravalorii sub formă de bani. Aşa obţinem încă un element al activelor
circulante – mijloacele băneşti
Scopul oricărei întreprinderi constă în utilizarea cît mai eficientă a activelor, în accelerarea
rotaţiei acestora.

5
Formarea patrimoniului necesar pentru desfăşurarea activităţii economico-financiară a
întreprinderii se efectuează pe seama diferitelor surse de finanţare. Aceste două aspecte sunt mai
desfăşurat analizate în capitolul doi al prezentei lucrări.

II. APRECIEREA GENERALĂ ŞI EVALUAREA ACTIVELOR DISPONIBILE


LA ÎNTREPRINDERE
Bunurile recunoscute ca active aşa cum au fost definite în conceptul de patrimoniu sunt
„elemente ale patrimoniului având o valoare economică pozitivă pentru întreprindere.” Activele
sunt reprezentate de bunurile economice materiale, nemateriale ori financiare, trezorerie şi
creanţe. În structură ele sunt diversificate dar pot fi ordonate după natura lor pe categorii aşa cum
rezultă din schema nr. 1.1. În viziunea Standardelor Internaţionale de Contabilitate activele
reprezintă „ o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la
care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere”. Beneficiile sau
avantajele economice viitoare reprezintă ” potenţialul de a contribui în mod direct sau indirect la
fluxul de numerar şi echivalente ale numerarului către întreprindere”1.
Structura activelor patrimoniale
Schema nr. 1.1.
-Cheltuieli de constituire
-Cheltuieli de dezvoltare
Active
-Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale
nemateriale
şi alte drepturi şi valori similare achiziţionate
-Fond comercial
- Terenuri şi amenajări terenuri
- Construcţii
- Instalaţii tehnice, mijloace de transport,
Active curente
animale şi plantaţii
pe termen lung
- Mobilier, aparatură birotică, echipamente de
protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte
active corporale
Imobilizări în -Imobilizări necorporale în curs
ACTIVE MATERIALE curs -Imobilizări corporale în curs
PE TERMEN LUNG -Titluri de participare deţinute la societăţi în
Active cadrul grupului
financiare pe -Titluri de participare deţinute la societăţi în
termen lung afara grupului
- Creanţe pe teremen lung
ACTIVE CURENTE Stocuri - Materii prime şi materiale
- Materiale de natura obiectelor de inventar
- Producţie în curs de execuţie
- Semifabricate
1
N. Feleagă – „Sisteme contabile comparate, Contabilităţile anglo- saxone, ediţia a II- a, vol I”,Ed. Economică,
Bucureşti, 2000, pg 147.

6
- Produse finite şi produse reziduale
- Mărfuri
- Ambalaje
- Animale şi păsări
Alte active - Creanţe sau valori în curs de decontare
curente - Plasamente şi disponibilităţi băneşti
Activele se regăsesc în întreprindere sub formă materială sau nematerială. Forma fizică
nu este esenţială pentru existenţa unui activ, de aceea brevetele şi drepturile de autor sunt active,
dacă se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare întreprinderii şi dacă sunt controlate de
aceasta.
Recunoaşterea activelor poate îmbrăca particularităţi în unele concepte naţionale: În SUA
activele sunt „avantaje economice viitoare probabile, obţinute sau controlate de o entitate, în
urma unor tranzacţii sau evenimente trecute” 2. Normalizatorii americani nu leagă
recunoaşterea activelor de existenţa dreptului de proprietate sau de protecţia legală a acestuia.
În Franţa activele reprezintă ”orice element patrimonial care are o valoare economică pozitivă
pentru întreprindere”2. Viziunea franceză asupra patrimoniului poartă amprenta juridică
asupra acestui concept şi drept consecinţă exclude din activbunurile finanţate printr-un contract
de leasing financiar. După cum se vede problema fundamentală care se pune, referitor la
recunoaşterea unui element, ca element de activ în bilanţ sau ca element de cheltuială în contul
de profit şi pierdere, este legată de dreptul de proprietate şi atributele acestuia: dreptul de
dispoziţie, dreptul de utilizare şi dreptul de uzufruct.
În România conform Legii contabilităţii este aplicat principiul proprietăţii în conturile
individuale. Conform Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare
elaborat de IASC, preluat de normalizatorii români prin Ordinul Ministerului Finanţelor
94/2001,este aplicat principiul „substance over forme”.
Specific contabilităţii efectuate în ţara noastră activele întreprinderii se împart în două
mari grupe: active pe termen lung şi active curente.
Activele pe termen lung se constituie din următoarele grupe de obiecte:
1) active nemateriale;
2) active materiale pe termen lung;
3) active financiare pe termen lung;
4) alte active pe termen lung;;
Activele nemateriale reprezintă active, care nu îmbracă forma materială, sunt controlate
de întreprindere şi utilizate mai mult de un an în activitatea de producţie, comercială şi alte
activităţi, precum şi în scopuri administrative. În componenţa activelor nemateriale se includ
cheltuielile de constituire, brevetele, licenţele, programele informatice etc.
2
B. Colasse – „Contabilitate generală”, Ed. Moldova, Iaşi, 1995, pg. 95

7
Drept exemplu vom da următoarea informaţie: La 1 octombrie 2006 SRL
„Magda”dispune de următoarele active nemateriale:

Tabelul 1
Situaţia disponibilităţii activelor nemateriale
(lei)
Nr. Denumirea activelor nemateriale Suma
crt
.
1. Embleme comerciale 1 696
2. Programe informatice (soft) 1 560
3. Tehnologii noi 8 580
Total 11 836

Conform S.N.C. 13 “Contabilitatea activelor nemateriale” amortizarea activelor


nemateriale se determină de întreprindere, reieşind din valoarea şi durata de funcţionare utilă a
acestora. Dacă stabilirea duratei de funcţionare utilă a activelor nemateriale este imposibilă
(dificilă), standardul prevede termenul maximal de utilizare a acestora - 20 ani.
Activele materiale pe termen lung reprezintă activele care îmbracă o formă fizică
naturală, cu durata de funcţionare utilă mai mare de un an, care pot fi utilizate în activitatea
întreprinderii pentru a obţine un avantaj economic (venit) sau care se află în proces de creare şi
nu sunt destinate vânzării.
Activele care corespund cerinţelor acestei definiţii se contabilizează în conformitate cu
S.N.C. 16 “Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”. Acele active pe termen lung,
care nu sunt folosite în activitatea întreprinderii-investitor, ca terenurile, clădirile etc. se includ în
componenţa proprietăţii de investiţie şi îşi ţin evidenţa conform cerinţelor S.N.C.
25 “Contabilitatea investiţiilor”.
După componenţă şi omogenitate activele materiale pe termen lung se divizează în
următoarele grupe: active materiale în curs de execuţie; terenuri; mijloace fixe; resurse naturale.
Activele materiale în curs de execuţie reprezintă cheltuielile privind achiziţionarea şi
crearea activelor la beneficiarul construcţiei în decursul unei perioade îndelungate (achiziţionarea
utilajului ce necesită montaj, construirea clădirilor, construcţiilor speciale, plantarea şi cultivarea
plantaţiilor perene). În componenţa activelor materiale în curs de execuţie pot fi incluse şi
investiţiile capitale ulterioare, în rezultatul cărora întreprinderea obţine un avantaj economic (la
modernizarea utilajului, reconstrucţia întreprinderii etc.).

8
Terenurile prezintă un gen special de imobil, care are o durată de utilizare nelimitată în
desfăşurarea activităţii întreprinderii sau poate fi destinat închirierii. În componenţa acestei
categorii intră ariile de pământ de care dispune întreprinderea, ocupate sub clădirile şi edificiile
ei, livezi, vii, câmpii etc.
Mijloacele fixe - activele materiale, al căror preţ unitar depăşeşte plafonul stabilit de
legislaţie (1 000 lei), planificate pentru utilizare în activitatea de producţie, comercială şi alte
activităţi, în prestarea serviciilor mai mult de un an, sunt destinate închirierii sau în scopuri
administrative.
Din mijloacele fixe fac parte utilajele, clădirile, mijloacele de transport, inventarul de
producţie. Factorul determinat în problema includerii obiectului respectiv în componenţa
mijloacelor fixe îl constituie rolul lui faţă de activitatea întreprinderii sau procesul de producţie.
De exemplu, utilajul ce necesită montaj nu va fi considerat ca obiect de mijloace fixe
până nu va fi pus în funcţiune. Fiind procurat până a fi pus în funcţiune, va fi considerat element
de active materiale în curs de execuţie. Acelaşi utilaj cumpărat pentru a fi vândut se consideră
marfă, dar nu mijloace fixe.
Resurse naturale numim partea activelor materiale pe termen lung, care are o formă
naturală concretă de rezerve de petrol, gaze, piatră, de material lemnos etc. şi care, la rândul lor,
pot fi extrase (explorate) în cursul unei perioadei îndelungate. Din aceasta grupa mai fac parte
resursele de nisip, pietriş, apă minerală, curativă etc.
În raport cu existenţa termenului de utilizare cunoaştem active materiale pe termen lung
uzurabile (epuizabile) şi neuzurabile.
Uzurabile sunt numite activele materiale pe termen lung cu o durată de utilizare
(exploatare, extracţie) limitată, pe parcursul căreia se calculează uzura (epuizarea). Această
grupă o constituie mijloacele fixe şi resursele naturale.
Active materiale pe termen lung neuzurabile numim activele care au o durată de
utilizare nelimitată sau se află în proces de creare. Acestea cuprind terenurile şi activele
materiale în curs de execuţie.
În funcţie de apartenenţă, distingem active materiale pe termen lung proprii (care aparţin
întreprinderii date ca patrimoniu) şi închiriate (ce aparţin altei persoane juridice sau fizice, dar
temporar sunt folosite de întreprinderea dată, în conformitate cu contractul de închiriere).
Grupa activelor materiale în curs de execuţie în funcţie de tipurile acestora poate fi
divizată în: lucrări de construcţie (extindere a clădirilor existente) a clădirilor, construcţiilor
speciale; lucrări de montaj (asamblarea şi instalarea utilajului); cheltuieli de achiziţionare a
utilajelor, instrumentelor, inventarului; alte lucrări capitale şi servicii (de proiectare-explorare).

9
La rândul sau, grupa terenurilor, în funcţie de genul acestora, cuprinde: terenuri fără
construcţii, terenuri ocupate cu construcţii (clădiri, construcţii speciale), terenuri cu zăcăminte
naturale, terenuri arendate pe termen lung. Pe aceste grupe se şi ţine evidenţa terenurilor.
În raport cu componenţa natural-substanţială, mijloacele fixe se subdivizează în
următoarele grupe:
 clădiri - blocuri ale secţiilor de producţie, biroului întreprinderii şi altor subdiviziuni
(profilactoriului, serviciului medical, caselor de odihnă etc.);
 construcţii speciale - sonde de petrol, gaze naturale, poduri, drumuri, terenuri asfaltate ale
întreprinderii; baraje, estacade, fântâni arteziene şi alte feluri de fântâni, îngrădituri etc.;
 instalaţii de transmisie - reţele electrice, transmisiile, conductele cu toate dispoziţiile
intermediare pentru transformarea energiei şi transmisia substanţelor lichide sau gazoase
(abur, apă, aer comprimat etc.);
 maşini şi utilaje,
care, la rândul lor, se subîmpart în:
a) maşini şi utilaje de forţă - motoare cu abur, reactoare atomice, turbine cu abur, gaze,
hidraulice, motoare cu ardere internă, motoare electrice, maşini electrice (generatoare
electrice, compensatoare sincronice), tractoare şi şasiuri autopropulsate, transformatoare
de forţă etc.;
b) maşini şi utilaje de lucru - maşini şi aparate, utilaje cu ajutorul cărora se acţionează pe
calea chimică, mecanică, termică asupra materiei prime, materialelor de a le transforma
în produs: maşini şi utilaje, inclusiv cu dirijare programată, automate (utilaj de evidenţă
a produselor fabricate, controlului calităţii, produselor etc.);
c) aparate şi instalaţii de măsurare şi reglare şi utilaj de laborator - aparate şi instalaţii
destinate măsurării grosi, diametrului, suprafeţei, masei, timpului, presiunii, vitezei,
capacităţii, aparate pentru încercarea materialelor, executarea experienţelor, analizelor
etc.;
d) tehnică de calcul - computere, calculatoare de comandă, calculatoare şi dispozitive
analogice, calculatoare numerice (calculatoare cu tastatură) etc.;
e) alte maşini şi utilaje - maşini şi utilaje care nu intră în grupele enunţate (utilajele staţiilor
telefonice, instalaţiile televiziunii industriale, maşinile de pompieri) etc.
 mijloace de transport - transportul auto, căii-ferate, aerian, navele (maritime şi fluviale),
precum şi magistralele de asigurare cu gaze şi apă etc.;
 unelte şi scule, inventar de producţie şi gospodăresc şi alte tipuri de mijloace fixe - obiecte
cu destinaţie de a executa unele operaţii de producţie (ambalaj de păstrare a materialelor
lichide, pulverulente, butoaie, bidoane, containere, obiecte destinate transportării produselor

10
în cadrul întreprinderii şi nu prezintă ambalaj), unelte de tăiat, de lovit, de presat, de îndesat,
inclusiv manuale şi mecanizate, pentru executarea lucrărilor de montaj, inventarul
gospodăresc - mobilierul, safeuri, aparate de multiplicat, hectografie, şapirografie, corturi etc.
 animale de producţie şi reproducţie - animalele de muncă (cabaline, bovine şi alte animale de
muncă), animale de reproducţie (vaci, tauri de prăsilă, armăsari şi iepe de prăsilă, scroafe de
prăsilă şi vieri, oi şi berbeci pentru reproducţie etc.);
 plantaţii perene - ariile de livezi, vii, alte plantaţii perene fructifere sau decorative fără
valoarea terenurilor ocupate cu acestea;
 alte mijloace fixe - fondurile de bibliotecă, investiţiile, valorile muzeale, exponatele lu
animale în menajerii, investiţii ulterioare în mijloacele fixe arendate.
Publicitatea datelor privind existenţa şi mişcarea mijloacelor fixe se face pe grupele
indicate mai sus.
Resursele naturale pot fi grupate după tipuri (genuri) de resurse: petrol, gaze naturale,
piatră de var, piatră de construcţie, prundiş, nisip, apă minerală, curativă etc.
În continuare vom trece la prezentarea şi analiza următoarei categorii de active ale
întreprinderii şi anume: activele curente sau circulante.
Societăţile din sfera activităţilor economice îşi constituie capitalul din aporturi în numerar
şi din aporturi în bunuri. Numerarul va reprezenta cea mai importantă parte a capitalului activ pe
seama căreia să se realizeze atît aprovizionarea şi formarea stocurilor, cît şi susţinerea proceselor
economice în sine.
Din aporturile în natură, o parte se materializează în active fixe sub forma clădirilor,
terenurilor, utilajelor, iar o altă parte, tot în formă materială, este reprezentată de materii prime,
materiale, obiecte de inventar, adică elementele patrimoniale ce nu satisfac condiţiile de a fi
incluse în categoria mijloacelor fixe.
Pentru a face să funcţioneze aceste valori întreprinderea trebuie: Să cumpere materii
prime; Să asigure stocuri pe parcursul lanţului de producţie, ca să se evite întreruperile în
activitate; Să vîndă pentru a-şi asigura resursele cheltuite; Adică întreprinderea pe lîngă
instrumente de producţie mai are nevoie şi de active curente.
Active circulante – denumite şi active curente, valori circulante, bunuri mobile sau
mijloace circulante, cuprind valorile economice sub forma stocurilor, creanţelor, investiţiilor
financiare şi disponibilităţilor băneşti.
Activele circulante sunt o parte a activului economic, care se caracterizează prin
transformarea permanentă ale formelor funcţionale prin consumarea lor într-un singur ciclu de
exploatare şi transmiterea valorii integrale asupra producţiei în care se încorporează.

11
Din punct de vedere al fazelor procesului de expoatare în care se găsesc, activele
circulante (AC) pot fi:

AC în faza aprovizionării
după fazele ciclului AC în faza de producţie
de exploatare AC în faza desfacerii

AC în formă materială
AC după formă
AC în formă bănească

AC finanţate din fonduri proprii


după sursa de finanţare
AC finanţate din capitaluri
împrumutate
Ponderea primului criteriu depinde de condiţiile concrete în care se desfăşoară
aprovizionarea, producţia şi comercializarea.
Îmbinarea celor două categorii de fonduri (proprii şi împrumutate) din ultimul criteriu
reprezintă o importanţă deosebită, care trebuie să asigure o reducere a costului capitalului, un
grad rezonabil de îndatorare şi o structură financiară corespunzătoare nevoilor de dezvoltare.
Ciclul de expoatare reprezintă ansamblul operaţiunilor realizate pentru atingerea
obiectivului întreprinderii, ce constă în producerea de bunuri şi servicii.
Ciclul de exploatare cuprinde mai multe faze şi anume:
1. faza aprovizionării – achiziţionarea de bunuri şi servicii;
2. faza producţiei – transformarea bunurilor şi serviciilor în produs finit;
3. faza comercializării – vînzarea produselor.
Acest proces trebuie să funcţioneze continuu pentru a asigura o folosire deplină a
mijloacelor puse în mişcare, adică a muncii şi capitalului.
Funcţionarea normală şi continuă a ciclului de exploatare este asigurată prin existenţa
stocurilor care reprezintă anumite cantităţi de resurse materiale şi cărora le corespund din punct
de vedere financiar nişte fonduri.
Fluxul fizic al intrărilor şi cel al ieşirilor este discontinuu, astfel apar stocurile:
 de materii prime şi materiale;

12
 în curs de fabricaţie;
 de produse finite.
În sfera aprovizionării se au în vedere mai multe forme de formare şi finanţare a
stocurilor, luîndu-se în considerare metoda stocului zero, care ar presupune o funcţionare ideală a
proceselor de transformare şi a celor de comercializare. Aceasta înseamnă că, la sfîrşitul zilei, în
sfera aprovizionării nu trebuie să existe imobilizări. În acelaşi timp, este luată în consideraţie şi
noţiunea de stoc global, noţiune ce include rezervele de producţie (aprovizionările), resursele din
sfera de producţie (cheltuieli avansate în procesul de producţie) şi stocurile de produse finite.
Stocul global trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe, dintre care:
 să fie complet, să cuprindă toate felurile de resurse materiale;
 să fie suficient în orice moment, luînd în consideraţie înlăturarea blocării de fonduri în
stocuri supranecesare;
 să fie completat în mod sistematic, luînd în consideraţie minimizarea cheltuielilor de
aprovizionare şi stocare.
Între ritmicitatea producţiei, a vînzării mărfurilor şi ritmicitatea aprovizionării unităţilor
este necesar să existe o permanentă sincronizare.
Aprovizionarea cu materii prime şi materiale are un caracter intermitent din cauza
volumului şi diversităţii resurselor materiale necesare desfăşurării activităţii întreprinderii,
răspîndirii teritoriale a furnizorilor, în timp ce procesul de producţie are un caracter continuu.
Astfel, asigurarea concordanţei între aprovizionare şi producţie se realizează prin constituirea în
întreprindere a stocurilor de mărime şi asortiment determinat la nivelul capacităţii de prelucrare
şi al cererii pe piaţă.
Stocurile – active circulante materiale destinate utilizării în procesul de producţie,
fabricate în cadrul acestui proces sau cumpărate în vederea revînzării.
Stocurile de mărfuri şi materiale cuprind categoriile de bunuri economice aflate la
dispoziţia întreprinderii şi destinate:
 Pentru a fi consumate la prima lor utilizare;
 Pentru a fi înregistrate ca producţie în curs de execuţie;
 Pentru a fi vîndute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de
producţie.
Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate la întreprindere, stocurile se
caracterizează prin faptul că se consumă la prima lor utilizare în procesul de producţie şi trebuie
înlocuite cu exemplare noi. În cadrul ciclului de exploatare stocurile îşi schimbă atît forma, cît şi
conţinutul lor material.
Într-o întreprindere, stocurile se regrupează în trei categorii de bunuri:

13
1. materii prime;
2. producţie neterminată;
3. produse finite.
Iar într-o întreprindere comercială stocurile sunt constituite din mărfuri.
Nivelul stocurilor de materii prime depinde de: previziunile producţiei întreprinderii;
posibilităţile de aprovizionare şi fiabilitatea ţărilor producătoare (atunci cînd e vorba de
produse precum petrolul sau alte produse importate); de preţul materiei prime.
Nivelul stocului de producţie neterminată depinde de durata proceselor de producţie, iar
nivelul stocului de produse finite depinde de coordonarea între producţie şi vînzări.
Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din
deţinerea de stocuri.
Modelul clasic de gestionare a stocurilor are drept scop determinarea cantităţii pentru
fiecare din comenzi, ţinînd cont de: costuri fixe de trimitere şi recepţia comenzii; cifra de afaceri;
costul de imobilizare a stocurilor.
Stocurile implică două categorii de costuri:
1. costuri de depozitare – care cuprinde suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe
timpul staţionării resurselor materiale în stoc şi anume: de stocaj; de asigurare; de
depreciere; de deteriorare; costul capitalului imobilizat, care trebuie de asemenea
luat în consideraţie deoarece dacă capitalurile nu erau imobilizate în stocuri, ele ar
fi putut fi investite în alte active mai productive;
2. costuri de aprovizionare – livrare – acestea sunt costurile de reaprovizionare şi
livrare, fiind numite şi de comandă. Ele sunt egale cu produsul dintre suma
fiecărei comenzi şi costul unitar al comenzii.
Există unele cheltuieli care sunt determinate de aprovizionare sau de mărimea comenzii
de producţie şi alte cheltuieli care cresc o dată cu nivelul stocului. Primele costuri duc la
aprovizionări masive şi loturi mari în producţie în scopul reducerii la un nivel acceptabil a
costurilor unitare de emitere a comenzii şi a costurilor de pregătire. A doua categorie de
cheltuieli duce la loturi mici, în scopul menţinerii costului stocurilor la nivele acceptabile.
Principalele probleme care se pun în faţa agenţilor economici sunt “cînd?” şi “cu cît?”
trebuie să se aprovizioneze o întreprindere astfel încît costul să fie cît mai mic, iar producţia să se
desfăşoare în condiţii bune. Opţiunile pentru constituirea şi mărimea stocurilor sunt influenţate
de raspunsul la întrebarea “ce avantaje şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult
sau mai puţin, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp?”
Teoria matematică a stocurilor permite stabilirea momentului şi volumului aprovizionării
astfel încît politica urmarită să fie optimă. Ea utilizează modele matematice pentru determinarea

14
regulilor de gestiune optimă a materiilor prime, materialelor şi produselor finite, cu scopul
minimizării cheltuielilor de aprovizionare-stocare în condiţiile în care să se asigure realizarea
continuă, eficientă a procesului de producţie.
Gestiunea stocurilor poate fi privită în doua accepţiuni:
a) în sens restrîns, de evidenţă propriu-zisă, în care se urmareşte mişcarea materiilor prime,
materialelor ( intrările, ieşirile, stocul iniţial, stocul final );
b) în sens larg, de modelare şi optimizare a proceselor de stocare prin luarea în considerare a
costurilor implicate de existenţa stocurilor în întreprinderi.
Gestionarea eficientă a stocurilor depinde de:
1. Relaţii directe şi de durată cu furnizorii;
2. Stabilirea şi urmărirea graficilor de aprovizionare;
3. Lichidarea întîrzierilor în aprovizionare;
4. Reducerea cheltuielilor de transport;
5. Reducerea blocării de monedă în stocuri inutile;
6. Îmbunătăţirea condiţiilor de păstrare şi gestionare a resurselor;
Uneori este imposibil şi neeconomic să se aprovizioneze materii prime şi materiale în
momentul cînd sunt cerute în producţie. Pe de altă parte, unitatea beneficiară se poate găsi în altă
localitate decît unitatea de la care se aprovizionează, şi în acest caz este imposibil ca materia
primă să sosească în întreprindere chiar în momentul cînd este necesar să fie consumată în
procesul de producţie.
Aceste considerente economice fac necesară constituirea unui stoc care reprezintă un
volum de materiale provizoriu neutilizat.
Stocurile de producţie – reprezintă totalitatea resurselor materiale destinate consumului
producţiei, aflate în depozitul întreprinderilor consumatoare.
Stocul de producţie este format din: stoc curent; stoc de siguranţă: stoc pentru transport
intern; stoc sezonier (de iarnă).
Fiecare categorie de stoc îndeplineşte funcţii specifice.
Stocul curent – reprezintă cantitatea de materiale necesare pentru asigurarea procesului
de producţie între două aprovizionări consecutive.
Stocul curent este o mărime dinamică care înregistrează un nivel maxim la data cînd se
primeşte un lot de livrare de la furnizori; nivelul minim este momentul în care se asigură
reîntregirea stocului. Pentru desfăşurarea continuă a procesului de producţie este necesar ca
atunci cînd stocul curent atinge nivelul minim să soseasca o nouă comandă.

15
În situaţia creată există metode de dimensionare a stocurilor, şi anume metoda ABC – o
strategie financiară eficientă de gestiune a stocurilor şi care împarte stocurile de active circulante
în trei grupe:
A. articole de active circulante de valoare mare, dar cu pondere mică în numărul
total de articole;
B. articole de active circulante de valoare medie şi cu pondere medie în numărul
total de articole;
C. articole de valoare mică pe unitatea de măsură, dar cu pondere ridicată în
numărul total de articole.
Metoda ABC permite:
 o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A şi B şi o determinare a mărimii
matematice optime a acestora, astfel că necesarul de capitaluri pentru formarea şi păstrarea
lor să fie minim;
 o urmărire globală a stocurilor din grupa C, care se vor aproviziona în loturi mari
pentru perioade mari de timp şi pentru a reduce cheltuielile de transport – aprovizionare.
În cazul în care furnizorul nu respectă termenele de livrare, lotul de livrare nu
corespunde cantitativ sau calitativ, sau ritmul consumului a fost mai rapid decît cel estimat,
stocul curent nu poate fi reîntregit în momentul atingerii nivelului minim, iar procesul de
producţie poate înregistra întreruperi. Pentru a evita această situaţie se formează un stoc de
siguranţă.
Stocul de siguranţă – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea
continuităţii procesului de producţie în cazul eventualelor întreruperi în aprovizionare, ca urmare
a unor neregularităţi în procesul de producţie al furnizorului sau în transport, precum şi în cazul
în care a crescut consumul mediu zilnic, stocul curent fiind epuizat mai repede.
Stocul pentru transport intern – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru
asigurarea continuităţii procesului de producţie în cazul în care sunt necesare transporturi de la
un depozit central la punctele de consum.
Stocul de iarnă – cuprinde cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuităţii
procesului de producţie în timpul iernii, cînd nu este posibilă exploatarea unor materiale datorită
condiţiilor climaterice nefavorabile.
O altă metodă de dimensionare a stocurilor este metoda CANBAN (denumită şi metoda
stocului zero sau metoda de producţie în flux continuu) – ce a fost dezvoltată în Japonia de firma
Toyota, fiind utilizată acum şi în S.U.A., Europa.
Ideea de bază a sistemului constă că întreprinderea trebuie să deţină un stoc minimal, însă
pentru aceasta furnizorii săi ar trebui să poată livra la timp piesele care îi sunt necesare

16
întreprinderii. Pentru ca întreprinderea să poată livra rapid trebuie ca ea să ţină relaţii urmărite cu
furnizorii în baza unei bune coordonări.
Sistemul CANBAN modifică ipotezele modelului clasic deoarece: diminuează costul de
comandă a stocurilor; diminuează stocul de securitate, ameliorînd relaţiile dintre întreprindere şi
furnizorii săi.
Acest sistem permite degajarea bugetului de venituri şi cheltuieli utilizînd resursele
pentru noi investiţii. Stocurile constituite după sectoare reprezintă o parte mai mult sau mai
puţin importantă a bilanţului întreprinderii, în acelaşi timp un stoc crescut antrenează costuri.
Metoda CANBAN consideră că costurile pot fi minimizate în baza unei bune localizări şi
coordonări între întreprinderi.
Dimensionarea stocurilor de producţie la niveluri mai mari decît nevoile reale ale
producţiei duce la apariţia stocurilor supranormative, ceea ce provoacă imobilizări de capital
antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele finite stocate şi încă nevîndute.
Dimensionarea la niveluri mai mici decît nevoile reale ale întreprinderii poate pune în
pericol continuitatea procesului de producţie şi, ca urmare, provoacă micşorarea productivităţii
muncii, mărirea costurilor.
Stocurile au ponderea cea mai mare în structura activelor curente şi nu trebuie să fie nici
foarte mare şi nici foarte mic.
Valorile realizabile pe termen scurt sunt alcătuite din creanţe ce apar din operaţiunile de
exploatare, adică odată cu vînzarea produselor finite, elementele de active circulante nu dispar,
valoarea lor transformîndu-se în creanţe, pînă la încasarea contravalorii sub formă de bani.
Elementul fundamental al activităţii îl reprezintă mijloacele băneşti, adică
disponibilităţile băneşti din casă sau de la bancă, care asigură achiziţionarea de materii prime şi
materiale necesare procesului de producţie propriu–zis.
În activitatea oricărei întreprinderi o importanţă majoră revine existenţei şi mişcării
mijloacelor băneşti. Nici o întreprindere nu poate să desfăşoare activitatea fără fluxuri băneşti. Pe
de o parte, pentru fabricarea produselor, prestarea serviciilor este necesar de achiziţionat materii
prime, materiale, ambalaj, de angajat lucrători etc. şi aceasta condiţionează plăţile de mijloace
băneşti. Pe de altă parte, pentru producţia vândută sau serviciile prestate întreprinderea primeşte
mijloace băneşti. În afară de aceasta, întreprinderea are nevoie de mijloace băneşti pentru
achitarea impozitelor, taxelor la buget, achitarea cheltuielilor generale, comerciale, plata
dividendelor etc.
Importanţa acestui tip de active, cum sunt mijloacele băneşti este determinată de trei
cauze principale: caracter de rutină – mijloacele băneşti sunt utilizate pentru efectuarea
operaţiilor curente, întreprinderea este nevoită să ţină permanent mijloacele băneşti disponibile

17
în contul de decontare; prudenţă – activitatea întreprinderii nu are un caracter strict determinat,
de aceea mijloacele băneşti sunt necesare pentru efectuarea plăţilor neprevăzute. caracter
speculativ – mijloacele băneşti sunt necesare din considerente speculative, deoarece întotdeauna
există probabilitatea că va apărea pe neaşteptate posibilitatea unei investiri avantajoase.
Disponibilitatea mijloacelor băneşti ale unei întreprinderi deseori este legată de faptul
dacă activitatea acesteia este rentabilă sau nu. Astfel, în baza datelor contabilităţii întreprinderea
poate avea profit net, care este reflectat în raportul privind rezultatele financiare şi poate fi
calculat după relaţia:
Profit = Venituri – (Consumuri + Cheltuieli)
şi totodată poate avea deficit de mijloace băneşti (MB):
Fluxul net de MB = Încasări de mijloace băneşti – Plăţi de mijloace băneşti
Perfecţionarea gestiunii mijloacelor băneşti trebuie să fie îndreptată în următoarele
direcţii: Prognozarea fluxurilor băneşti; Determinarea nivelului optim al mijloacelor băneşti;
Analiza mişcării mijloacelor băneşti.
Necesitatea prognozării fluxurilor mijloacelor băneşti devine o problemă deosebit de
actuală. În special, aceste calcule sunt necesare la elaborarea planului de afaceri, la argumentarea
proiectelor de investiţii, creditelor solicitate etc. Prognoza se efectuează pentru o perioadă
anumită împărţită în subperioade: anul pe trimestre, anul pe luni, trimestrul pe luni etc.
Necesitatea analizei fluxului mijloacelor băneşti este determinată de următoarele
împrejurări:
A. De pe poziţia activităţii curente (operaţionale) mijloacele băneşti joacă un rol foarte
important, deoarece ele pot fi folosite pentru lichidarea oricăror lacune şi întreruperi în
procesele financiare şi de producţie;
B. Profitul şi mijloacele băneşti – nu este una şi aceeaşi; în activitatea curentă întreprinderea
lucrează cu bani şi nu cu profitul;
C. Pentru aprecierea eficienţei activităţii întreprinderii este important a cunoaşte ce tipuri de
activităţi generează volumul principal de încasări şi plăţi băneşti.
În ultimii 30 de ani raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se consideră unul din
principalele rapoarte financiare ale fiecărei întreprinderi occidentale. În Republica Moldova acest
raport financiar a apărut prima dată în anul 1998. Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se
întocmeşte şi se prezintă în conformitate cu S.N.C.7 “Raportul privind fluxul mijloacelor
băneşti” pe tipuri de activităţi.
Activitatea oricărei întreprinderi generează un sistem complex şi variat de relaţii
economice şi juridice cu cumpărătorii de produse şi mărfuri livrate, beneficiarii de servicii

18
prestate, personalul angajat, bugetul de stat privind plata impozitelor şi taxelor, alte persoane
juridice şi fizice.
Creanţele – reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii ca creditor de a primi la
scadenţa stabilită de contractele întocmite, cambiile primite sau de alte documente o sumă de
bani, bunuri materiale ori alte valori de la persoane juridice sau fizice numite debitori.
Creanţele întreprinderii se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală. Creanţele în
valută străină se reflectă în rapoartele financiare în valuta naţonală, prin aplicarea cursului de
schimb valutar la data întocmirii documentelor justificative, la finele perioadei de gestiune (data
întocmirii Bilanţului contabil) şi la data achitării acestora.
În funcţie de provenienţa sau conţinutul economic deosebim:
Creanţele comerciale reprezintă acea parte a creanţelor care apare în cazul cînd
momentul transmiterii către cumpărător a drepturilor de proprietate asupra produselor, mărfurilor
şi alte active livrate, precum şi cel al prestării de servicii nu coincide cu momentul achitării
acestora. Evidenţa analitică a creanţelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale se ţine pe
fiecare debitor, pe termene de formare şi de achitare ale acestora.
Creanţele bugetului faţă de întreprindere apar ca urmare a diferenţelor dintre sumele
calculate şi achitate la buget ale impozitelor şi taxelor. Situaţiile de apariţie a creanţelor sunt în
dependenţă de specificul operaţiunilor economice şi tipul impozitului.
Creanţele personalului reprezintă datorii ale angajaţilor faţă de întreprindere şi apar în
urma: Acordării avansurilor spre decontare (titularilor de avans); Procurarea de către angajaţi a
mărfurilor cu achitare în rate; Recuperării de către gestionari a daunei materiale cauzate; Altor
datorii (privind pensiile alimentare şi alte titluri executorii);
Titulari de avans sunt angajaţii întreprinder , cărora li se eliberează mijloace băneşti spre
decontare. Avansul eliberat este destinat acoperirii cheltuielilor care urmează a fi suportate de
către angajatul respectiv, cum sunt cheltuielile de deplasare şi cele gospodăreşti.
Întreprinderile pot să presteze angajaţilor săi servicii de intermediere (în calitate de
garant) în vederea achitării mărfurilor procurate de către aceştia în rate. Achitarea în astfel de
cazuri poate fi efectuată: pe seama creditelor bancare acordate angajaţilor întreprinderii; prin
reţinerea din salariile calculate angajaţilor a sumelor spre achitare.
Creanţele privind recuperarea daunei materiele apar în cazurile în care întreprinderii i-au
fost cauzate prejudicii, cum ar fi lipsurile de bunuri materiale din vina gestionarilor constatate cu
ocazia inventarierii, rebuturile în producţie etc.
Creanţele privind veniturile calculate reprezintă sume datorate întreprinderii aferente
veniturilor care sunt determinate în baza contractelor încheiate sau legislaţiei în vigoare.

19
Veniturile calculate ale întreprinderii cuprind: venituri privind arenda; venituri privind dobînzile
şi redevenţele calculate; veniturile privind dividendele calculate; alte venituri.
În afară de creanţele comerciale, creanţele personalului, părţilor legate, bugetului, în
procesul activităţii economice a întreprinderii apar alte creanţe: privind recuperarea pierderilor –
suma despăgubirilor calculate de la companiile de asigurări ca urmare a apariţiei cazului de risc
asigurat de întreprindere sau suma recompenselor calculate de la organele de stat sau alţi agenţi
economici; ale organelor de asigurări sociale – apar în urma depăşirii sumelor virate CNAS
asupra sumelor calculate, precum şi în cazul plăţilor excedentare a sumelor cuvenite din bugetul
asigurărilor sociale, efectuate de întreprindere salariaţilor proprii; privind reclamaţiile înaintate şi
recunoscute – unde se include suma daunei materiale provocate, precum şi suma veniturilor
ratate şi amenzilor. Reclamaţiile se prezintă împreună cu documentele care justificăîncălcarea
condiţiilor contractuale şi mărimea daunei produse; ale băncilor comerciale – pot apărea în cazul
virării greşite a mijloacelor băneşti din conturile curente ale întreprinder, ca urmare a unei erori
bancare; privind alte operaţiuni.
În continuare vom prezenta analiza activelor întreprinderii în dinamică, în conformitate
cu datele din bilanţul contabil al întreprinderii „Magda” SRL.
Tabelul nr. 2 Analiza abaterii activelor întreprinderii SRL „Magda” pentru perioda de gestiune
2006/2007
N
Cod Abaterea
r.
ACTIV ul 2007 2006 (+/-)
c.s
rd. 2007/2006
.
1 2 3 4 5 6
1. ACTIVE PE TERMEN LUNG
1. Active nemateriale 010 11806 18064 -6258
1 Active nemateriale (111, 112)
Amortizarea activelor nemateriale (113) 020 (6877) (9564) -2687
Valoarea de bilanţ a activelor nemateriale
030 4929 8500 -3571
(rd.010 – rd.020)
1. Active materiale pe termen lung
040 x x x
2 Active materiale în curs de execuţie (121)
Terenuri (122) 050 81982 81982 -
Mijloace fixe (123) 060 1980610 1751286 +229324
Resurse naturale (125) 070 x x x
Uzura şi epuizarea activelor materiale pe
080 (667973) (340110) +327863
termen lung (124, 126)
Valoarea de bilanţ a activelor materiale pe
termen lung (rd.040+rd.050+rd.060+rd.070- 090 1394619 1493158 -98539
rd.080)
1. Active financiare pe termen lung
100 x x x
3 Investiţii pe termen lung în părţi nelegate (131)
Investiţii pe termen lung în părţi legate (132) 110 x x x
Modificarea valorii investiţiilor pe termen lung 120 x x x

20
(133)
Creanţe pe termen lung (134) 130 x x x
Active amânate privind impozitul pe venit
140 x x x
(135)
Avansuri acordate (136) 150 x x x
Total s.1.3 (rd.100 + rd.110  rd.120 + rd.130
160 x x x
+ rd.140 + rd.150)
1.
Alte active pe termen lung (141, 142) 170 x x x
4
Total capitolul 1 (rd.030 + rd.090 + rd.160 +
180 1399548 1501658 -102110
rd.170)
2. ACTIVE CURENTE
2. Stocuri de mărfuri şi materiale 190 1130696 715277 +415419
1 Materiale (211)
Animale la creştere şi îngrăşat (212) 200 x x x
Obiecte de mică valoare şi scurtă durată (213-
210 53838 52115 +1723
214)
Producţia în curs de execuţie (215) 220 x x x
Produse (216) 230 x x x
Mărfuri (217) 240 88670 35640 +53030
Total s. 2.1 (rd.190 + rd.200 + rd.210 + rd.220
250 1273204 803032 +470172
+ rd.230 + rd.240)
2. Creanţe pe termen scurt 260 2347497 1415601 +931896
2
Creanţe aferente facturilor comerciale (221)
Corecţii la datorii dubioase (222) 270 ( x ) ( x ) x
Creanţe ale părţilor legate (223) 280 x x x
Avansuri acordate (224) 290 17266 62044 -44778
Creanţe privind decontările cu bugetul (225) 300 10648 4211 -6437
Taxa pe valoarea adăugată de recuperat (226) 310 - 2133 -2133
Creanţe ale personalului (227) 320 3681 16235 -12554
Creanţe privind veniturile calculate (228) 330 x x x
Alte creanţe pe termen scurt (229) 340 15796 230 +15566
Total s. 2.2
(rd.260–
350 2394888 1500456 +894432
rd.270+rd.280+rd.290+rd.300+rd.310+rd.320+
rd.330+rd.340)
2. Investiţii pe termen scurt
360 x x x
3 Investiţii pe termen scurt în părţi nelegate (231)
Investiţii pe termen scurt în părţi legate (232) 370 x x x
Diminuarea valorii investiţiilor pe termen scurt
380 ( x ) ( x ) x
(233)
Total s. 2.3 (rd.360+rd.370–rd.380) 390 x x x
2. Mijloace băneşti
400 602 2169 -1567
4 Casa (241)
Cont de decontare (242) 410 522135 692604
Cont valutar (243) 420 x x x
Alte mijloace băneşti (244, 245, 246) 430 x x x
Total s. 2.4 (rd.400+rd.410+rd.420+rd.430) 440 522737 694773 -172638
2.
Alte active curente (251, 252) 450 6557 18464 -11907
5

21
TOTAL capitolul 2
460 4197386 3016725 +1180661
(rd.250+rd.350+rd.390+rd.440+ rd.450)
TOTAL GENERAL – ACTIV
470 5596934 4518383 +1078551
(rd.180+rd.460)
Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii „Magda” SRL
După cum se poate observa din tabelul analizat activele pe termen lung ale întreprinderii
se calculează ca suma activelor nemateriale cu activele materiale pe termen lung, activele
finaciare şi alte active pe termen lung.
Pentru perioada de gestiune analizată, întreprinderea nu a înregistrat active finaciare pe
termen lung şi nici alte active pe termen lung.
Active nemateriale au fost înregistrate, iar valoarea de bilanţ a acestora a fost în
descreştere cu 3571 lei.
Activele materiale pe termen lung deţin ponderea de bază a acestui capitol şi se
calculează ca suma activelor materiale în curs de execuţie, terenuri, resurse naturale, mijloace
fixe şi uzura acestora. Pentru perioada analizată acestea au fost în creştere cu +327863 lei.
Per ansamblu capitolul I al bilanţului contabil, activele materiale pe termen lung ale
întreprinderi „Magda” sunt în descreştere faţă de perioada anului precedent cu -102110 lei.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În baza interconexiunii şi interdependenţei caracteristicelor activului general, – ca


element patrimonial şi activului – factor de producţie ca o manifestare a particularului în general
au fost formulate definiţiile activului general, activului ca factor de producţie, activului

22
nematerial în funcţiune, activului nematerial în curs de execuţie, activului material în curs de
execuţie, mijloacelor fixe, terenurilor.
S-a fundamentat necesitatea plafonului valoric unitar în definiţia mijloacelor fixe,
condiţionat, de principiul semnificaţiei care în mod decisiv delimitează componenţa acestora.
1 Principiile menţionate nu numai concretizează componenţa obiectelor de inventar al
terenurilor dar şi determina nomenclatorul unic al componenţelor valorii de intrare a acestora.
1 La determinarea valorii de intrare a activelor întreprinderii se propune de a stabili un
nomenclator unic de componente a valorii acestora indiferent de aceea cumpărătorul este plătitor
de TVA sau nu şi indiferent de aceea vînzătorul a achitat impozitele nerestituibile sau nu. Acest
nomenclator va contribui la respectarea principiului comparabilităţii în evaluare. În acest context
s-a propus componentele ce pot fi incluse şi cele ce nu pot fi incluse în valoarea de intrare a
terenului, la fel şi componentele ce diminuează această valoare.
În concluzie putm menţiona că activele curente la întreprindere au un rol deosebit de
important şi de gestionare corectă a acestora depinde buna funcţionare a întreprinderii. Prin
urmare întreprinderea SRL „Magda” în perioada analizată a înregistrat, conform datelor din
tabelul 8. o scădere a activelor curente cu 47,6% ca volum valoric şi o reducere cu 17,3% ca
pondere.
De asemenea, au scăzut cu 22,9% vînzările nete. Ca rezultat, datele bilanţului contabil
denotă o scădere a ratei stocurilor în suma activelor de la 33,13 % la 24,52%, iar în suma
activelor curente – de la 38,57 % la 28,54 %, ceea ce contribuie la accelerarea rotaţiei activelor.
Totodată se remarcă o scădere considerabilă a ratei creanţelor. Ponderea decontărilor cu
debitorii în suma activelor curente a scăzut pe parcursul anului 2007 de la 55% la 49% in
a.2006. Aceasta înseamnă că se respectă condiţiile disciplinei de plată din partea clienţilor şi
efortul depus de întreprindere privind colectarea datoriilor este considerat ca suficient.
În perioada raportată s-a mărit considerabil mărimea absolută şi relativă a celor mai
mobile active curente. Deci, se constată o creştere a cotei mijloacelor băneşti în suma activelor
curente de la 5,5 % la 21,7%, ceea ce influenţează pozitiv lichiditatea bilanţului contabil.
Analiza situaţiei patrimoniale în mod consecvent se completează cu aprecierea asigurării
întreprinderii cu mijloace circulante proprii, efectuată în tabelul 2.3..Coform acestuia
intreprinderea analizata despunde de fond de rulment negativ, care ne reflecta o situatie
financiara nestabila a intreprinderii in vederea capacitatii de plata intr-o perioada scurta de timp.
Pentru aprecierea echilibrului financiar la întreprindere se mai calculă şi nevoia de fond
de rulment, care reflectă suma netă necesară finanţării activităţii curente.

23
Nevoia de fond de rulment negativă reflectă respectarea regulei echilibrului financiar:
resursele temporare acoperă nevoile temporare – situaţie favorabilă pentru întreprindere.
Analizînd cele două perioade, vedem ca NFR a scăzut în a.2006 faţă de a.2007 cu 515119 lei.
La fel un indicator care ne reflectă situaţia patrimonială este trezoreria – suma
mijloacelor băneşti aflate în casieria şi conturile bancare ale întreprinderii.
Rata lichidităţii absolute reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să-şi onoreze
imediat obligaţiile curente. Mărimea optimă (între 0,2 şi 0,25). Aceasta înseamnă că la fiecare
leu datorii pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de 20-25 bani în numerar. De regulă,
tendinţa majorării acestui indicator poate fi considerată ca un factor pozitiv, începând de la
indicii mult mai mici decât cei indicaţi mai sus. Nivelul coeficientului lichidităţii absolute arată
că la începutul perioadei întreprinderea „Magda”, dispunînd de resure băneşti, a fost capabilă să-
şi achite 5% din datoriile pe termen scurt, iar la finele anului 2006 acest coeficient s-a ridicat
pînă la 21%. Aceste valori sunt cu mult mai mari decît nivelul optim al coeficientului analizat
(0,2) şi indică capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile.
În condiţii favorabile pentru activitatea de producţie acest indicator trebuie să tindă spre
unitate (0,7-1,00), din calculele efectuate constatăm că lichiditatea intermediară a întreprinderii
SRL „Magda” nu se încadrează în limita normalului. Totodată se observă sporirea coeficientului
lichidităţii intermediare de 1,28 ori (0,68 : 0,53) a fost condiţionată de creşterea mijloacelor în
decontările cu debitorii. Valoarea acestui indicator arată că, mobilizînd mijloacele băneşti şi
creanţele, întreprinderea este capabilă să achite respectiv 53 % şi 68% din datoriile sale pe
termen scurt. Valoarea optima a acestui indicator constituie 0,7 deci , in asemenea conditii
întreprinderea poate conta să primească un credit comercial pe termen scurt.
Lichiditatea curentă reflectă posibilitatea activelor curente, de care dispune
întreprinderea, de a se transforma conform datelor din bilanţul contabil într-un termen scurt în
lichidităţi pentru a onora obligaţiile de plată exigibile. Se înregistrează o lichiditate totală
favorabilă în condiţiile când acest indicator are o mărime supraunitară (între 2,0-2,5). Valorile
lichiditatii curente arată că întreprinderea atît la începutul, cît şi la sfîrşitul perioadei raportate
este capabilă să-şi achite datoriile sale doar mobilizînd toate activele curente. În acest caz
solvabilitatea întreprinderii este asigurată.
Ca concluzie putem spune că întreprinderea este solvabilă.
1
BIBLIOGRAFIE

1. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat si întreprinderi Nr.845-XII din


03.01.92.

24
2. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni Nr.1134-XIII din 02.04.97

3. Brezeanu P., „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura A.S.E., Bucureşti, 2002

4. Brezeanu, P.Diagnostic financiar: instrumente de analiză financiară/ Brezeanu P;


Editura Economică- Bucureşti, 2006.- 86 p.
5. Bran , P. Finanţele întreprinderii /Bran Paul; Editura Economică - Bucureşri 1997. –
113 p.
6. Vintilă,G. Gestiunea financiară a întreprinderii/Vintila Georgeta; Editura Economică –
Bucureşti , 2000. – 56 p.
7. Ciornîi ,N. Economia firmelor contemporane/Ciornii Nicoleta; Editura Prut
Internaţional- Ch., 2006.- 98 p.
8. Roşca , P. Economia întreprinderii/Rosca Petru ; Ch., 2007.- 189 p.

9. „Analiza Rapoartelor Financiare”, Chişinău, 2007

10. „Analiza statistică a activităţii economice şi gestiunii finaciare a întreprinderii”,


Bucureşti, 2001
11. Nederiţă A., Ţiriulinicov N., Paladi V., Gavriuliuc L., „Recomandări practice privind
întocmirea notei explicative la Raportul financiar anual”, Contabilitatea şi audit,
№4/1999.
12. James C.C.Principii de baza ale contabiliatii/James C.Couldwell,Belverd E.Needles,
Henry R.Anderson-363 p.

25