CUPRINS:

INTRODUCERE..................................................................................................................................3
CAPITOLUL I. TEHNICI ŞI MEDODE DE CUMPĂRARE ŞI ACHIZIŢIONARE A
METERIILOR PRIME. NOŢIUNI TEORETICE
1.1. Noţiuni generale cu privire la aprovizionarea cu materii prime................................................5
1.1.1.Managementul aprovizionarii.............................................................................................5
1.1.2. Aprovizionarea cu materii prime.....................................................................................10
1.1.3. Achiziţiile în interiorul intreprinderii...............................................................................12
1.2. Etapele procesului de administrare a resurselor materiale......................................................14
1.2.1. Planificarea aprovizionării..............................................................................................15
1.2.2. Planificarea solicitării.....................................................................................................17
1.2.3. Solicitarea........................................................................................................................17
1.2.4. Selecţia sursei...................................................................................................................18
1.2.5. Administrarea contractului..............................................................................................19
1.2.6.Finalizarea contractului....................................................................................................20
1.3. Managementul stocurilor de materiale în cadrul proiectelor...................................................21
1.3.1. Intervenţia din partea managerului de proiect................................................................21
1.3.2. Metode moderne de management al stocurilor de materiale în proiecte.........................21
1.4. Proceduri de aprovizionare pentru proiecte.............................................................................24
1.4.1. Sistemul aprovizionării pentru proiectele........................................................................24
1.4.2. Planul de aprovizionare...................................................................................................25
1.4.3. Elaborarea strategiei în aprovizionarea materială.........................................................26
1.4.4. Alegerea rutelor şi mijloacelor de transport....................................................................27
1.4.5. Norme de aprovizionare specifice intreprinderilor agricole...........................................29
1.4.6. Metode de calcul al necesităţilor de materiale şi echipamente tehnice...........................31
CAPITOLUL II. ANALIZA SISTEMULUI DE APROVIZIONARE A ÎNTREPRINDERII
SRL „GHERTCOMAGRO”
2.1. Prezentarea activităţii economico- financiare a întreprinderii................................................33
2.2. Analiza indicatorilor economico- financiari............................................................................40
2.2.1. Starea patrimonială a întreprinderii "GERTCOMAGRO " S.R.L..................................40
2.2.2. Analiza activelor întreprinderii........................................................................................42
2.3.3. Sursele de finanţare (pasivele întreprinderii)..................................................................45
2.2.4. Veniturile întreprinderii...................................................................................................48
2.2.5. Cheltuielile întreprinderii.................................................................................................49
2.2.6. Rezultatele financiare ale activităţii (formarea şi utilizarea profitului) şi
rentabilitatea..............................................................................................................................51
2.2.7. Circulaţia mijloacelor băneşti la întreprindere...............................................................56
2.3. Analiza activităţii de achiziţii..................................................................................................58
2.3.1. Documentarea activităţii de aprovizionare cu materii prime..........................................58
2.3.2. Metodele de repartizare a consumurilor materiale.........................................................61
2.3.3. Analiza secţiei de Aprivizionare şi desfacere...................................................................65
2.3.4. Analiza stocurilor de materiale şi materii prime..............................................................69
CAPITOLUL III. PROIECTAREA SUBSISTEMULUI PRIVIND
APROVIZIONAREA CU MATERIE PRIMĂ
3.1. Stuctura de baza a subsistemului propus si aria sa de cuprindere ....................77
3.1.1. Proiectarea ieşirilor – descrierea rapoartelor finale......................................................78
3.1.2. Proiectarea intrarilor – descrierea documentelor de intrare ...................80
3.1.3. Etapa de implementare ...........................................................................................82
3.2. Eficienţa economică a sistemului propus .................................................................83
CONCLUZII.....................................................................................................................................88
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................93
ANEXE..............................................................................................................................................96

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei. Desfăşurarea unei activităţi eficiente de aprovizionare materială, în

concordanţă cu necesităţile şi interesele întreprinderii, depinde hotărâtor de strategia elaborată în
acest sens. Printr-o asemenea strategie trebuie fructificate avantajele concurenţei pe piaţa de
furnizare a resurselor materiale şi energetice, a echipamentelor tehnice, semifabricatelor,
furniturilor etc. Modalităţile de interpretare a problemelor legate de un asemenea subiect sunt
diferite, abordările având caracter general, iar în unele cazuri se recurge la evidenţierea unor situaţii
specifice (în special pentru piaţa de desfacere a unor produse).
Esenţial în procesul de aprovizionare materială este "comportamentul" faţă de furnizori.
Acesta este influenţat de mai mulţi factori, comuni sau specifici, a căror cunoaştere se impune cu
necesitate pentru a se elabora o bună strategie în calitate de cumpărător.
Dezvoltarea unei întreprinderi este dependentă hotărâtor de mediul economic în care
funcţionează, acesta fiind definit în general prin "relaţiile de piaţă" pe care şi le creează o unitate
economică în raport cu ceilalţi participanţi la realizarea activităţii economice generale. În funcţie de
poziţia întreprinderii în cadrul ei (de producător-furnizor sau de cumpărător-consumator), piaţa se
poate segmenta în: piaţa în amonte şi piaţa în aval.
O desfăşurarea eficientă a procesului de producţie într-o unitate economică necesită o
organizare bine pusă la punct a activităţii de achiziţionare cu mijloace materiale de tipul materiei
prime, materialelor, combustibil, energie, apă, utilaje şi maşini. Astfel că importanţa achiziţiilor se
accentuează m-ai ales atunci cînd întreprinderea interacţionează semnificativ cu una sau mai multe
pieţe instabile.
Totodată, achiziţiile sînt importante ori de cîte ori organizaţia îşi cheltuieşte o proporţie
semnificativă din venituri pentru a achiziţiona bunurile şi serviciile care îi permit să-şi desfăşoare
activitatea economică.
Organizarea aprovizionării tehnico-materiale trebuie efectuată astfel încât să contribuie la
asigurarea completă, complexă şi la timp a unităţii economice cu mijloacele de muncă si obiectele
muncii, asigurarea condiţiilor optime de depozitare a resurselor materiale, alimentarea raţională a
locurilor de muncă cu resursele materiale necesare si utilizarea raţională a resurselor materiale astfel
încât să se respecte normele de consum stabilite şi stocurile de producţie determinate.
La etapa actuală, pentru ca întreprinderea să cunoască o cale ascendentă în dezvoltarea sa,
este necesar să se tină cont de anumiţi factori care condiţionează activitatea acesteia.
Una dintre cele mai importante decizii la întreprinderile agricole este alegerea furnizorilor
de la care se va face aprovizionarea.

3
 De fapt, selectarea porneşte de la resursele materiale de care are nevoie intreprinderea pentru
activitatea sa. După ce sectorul productiv în primul rând, dar şi celelalte sectoare ale intreprinderii,
au stabilit tipurile, cantităţile şi calităţile resurselor materiale de care au nevoie se face o selecţie a
furnizorilor după ceea ce pot oferi dar şi după preţurile pe care le practică.
Procesul în sine pare simplu dar, în practică, este vorba de multe acţiuni complexe şi conexe
care pun la încercare abilităţile logisticianului. El poate opta să aprovizioneze intreprinderea de la
un singur furnizor pentru o resursă sau un set de resurse dar şi să se aprovizioneze de la mai mulţi
furnizori în acelaşi timp, pentru aceeaşi resursă.
În prezenta lucrare am studiat procesul de aprovizionare în cadrul SRL "Ghertcomacro,, care
are ca domeniu de activitate producerea produselor ceriariele,a legumelor si fructelor.
Scopul. în această dare de seamă mi-am pus drept scop analizarea cît mai detaliată a
procesul de achiziţionare a materiei prime şi elaborarea strategiilor de perfecţionare a acestui proces
în cadrul SRL „Ghertcomagro" .
In prezenta lucrare, drept studiu de caz la desfăşurarea a procesului de aprovizionare, cît şi
situaţia economico-naturală în cadrul unităţilor agricole ne va servi SRL "Ghertcomagro".
Întreprinderea este o unitate economică ce combină factorii de producţie în scopul obţinerii
unor bunuri sau servicii care fiind realizate pe piaţă aduc proprietarului un anumit venit.
Obtinerea de catre agentii economici a unei eficiente economice sporite, este conditionata de
existenta unei conduceri bazate pe o buna cunoastere a legilor economice, pe cunostarea exacta a
cererii si ofertei pe piata interna si externa. Acest lucru impune promovarea in munca de conducere
a unor metode, tehnici si mijloace moderne de informare, analiza si decizie.
In cadrul unei societati comerciale, un rol important il are activitatea de aprovizionare, care
asigura resursele materiale necesare (respectiv materii prime, materiale, combustibili, energie,
utilaje) desfasurarii activitatii.
Obiectivul activitatii de aprovizionare il reprezinta asigurarea completa si complexa a
unitatii economice cu materiile prime si materialele necesare, la termenele solicitate si cu costuri cat
mai mici.
In vederea realizarii acestui obiectiv se realizeaza o serie de activitati specifice, cum ar fi:
 determinarea volumului de materii prime si materiale necesare desfasurarii activitatii societatii;
 prospectarea pietei interne si externe in vederea selectarii furnizorilor a caror oferta prezinta
cele mai avantajoase conditii economice si asigura certitudine in livrarile viitoare pe termen
scurt sau lung;
 elaborarea strategiilor de achizitionare a resurselor in raport cu piata interna;
 negocierea si concretizarea relatiilor cu furnizorii selectati;
 stabilirea spatiilor de depozitare, alegerea sistemelor eficiente de deozitare.

4
 CAPITOLUL I. TEHNICI ŞI MEDODE DE CUMPĂRARE ŞI
ACHIZIŢIONARE A METERIILOR PRIME. NOŢIUNI TEORETICE.

1.1. Noţiuni generale cu privire la aprovizionarea cu materii prime.

1.1.1.Managementul aprovizionarii

Managementul aprovizionarii reprezinta activitatea prin care se asigura elementele

necesare productiei, in volumul si structura care sa permita realizarea obiectivelor generale ale
intreprinderii, in conditiile unor costuri minime si ale unui profit cat mai mare. In acelasi cadru se
include si activitatea de cooperare dintre intreprinderi pentru realizarea unor produse, ca o
consecinta directa a gradului de dezvoltare si specializare in productie, de diversificare a relatiilor
economice dintre acestea.
Managementul aprovizionarii si respectiv al desfacerii sunt concepte unitare complexe,
carora le este proprie o structura extinsa de activitati componente, care au in vedere, ca elemente de
ansamblu, probleme de conducere-coordonare, de organizare, antrenare, de urmarire-control,
analiza si evaluare.
Aprovizionarea materiala se integreaza in activitatea de ansamblu a unitatii economice asa
cum se observa si din figura de mai jos.
In ceea ce priveste managementul aprovizionarii, acesta asigura echilibrul intre necesitatile
(de resurse) si disponibilul de resurse materiale care poate fi asigurat de o unitate economica.
Principalul obiectiv al activitatii de aprovizionare se concretizeaza in asigurarea unitatii economice
cu resurse materile si tehnici corespunzatoare calitativ, la locul si termenele solicitate, cu un cost
minim. Pentru realizarea acestui obiectiv, se desfasoara mai multe activitati specifice dintre care
amintim: identificarea si stabilirea volumului si structurii materiale si energetice necesare
desfasurarii activitatii de ansamblu a unitatii economice si in primul rand a celei comerciale;
fundamentarea tehnico-economica a planului de aprovizionare materiala si energetica a unitatii;
dimensionarea pe criterii economice a stocurilor si a loturilor (a cantitatilor de comandat) de resurse
materiale pentru comanda si aprovizionare; prospectarea pietei interne si externe de resurse
materiale si energetice in vederea localizarii surselor reale si potentiale de furnizare; alegerea
furnizorilor a caror oferta prezinta cele mai avantajoase conditii economice si asigura certitudine in
livrarile viitoare pe termen scurt sau lung; negocierea si concretizarea relatiilor cu furnizorii alesi;
urmarirea si controlul derularii contractelor de asigurare materiala, intocmirea fiselor de urmarire
operativa a aprovizionarii pe furnizori si resurse; asigurarea conditiilor normale de primire-receptie
a partizilor de materiale sosite de la furnizori; urmarirea si controlul utilizarii resurselor materiale si
energetice pe destinatii de consum; conceperea si aplicarea unui sistem informational simplu si

5
operativ, asezat pe baze informatice, care sa permita: vehicularea volumului imens de informatii
intr-un timp scurt, evidentierea starii reale a procesului de asigurare materiala, evidentierea corecta
a materialelor.
Figura 1.1. Schema sistemului de aprovizionare şi desfacere a întreprinderii

Piata de
desfacere
Cerere

----------------------------------------------------------------
Plan si
programe de
desfacere

Subsistemul Stocuri de
produse
Desfacere-Vanzari

Contracte
incheiate

----------------------------------------------------------------

Subsistemul Necesitati de
Aprovizionare consum

Stocuri de
materiale
Plan de
aprovizionare

Prin natura informatiilor, sistemul aprovizionare materiala poate contribui si la

imbunatatirea performantelor tehnice si de calitate a produselor fabricate de intreprindere, aceasta
prin identificarea de standarde noi de calitate care se impun pe piata, de materiale si echipamente
tehnice noi.
Importanta subsistemului aprovizionare materila pentru activitatea intreprinderii decurge si
din faptul ca, prin aceasta se asigura resurse materiale a caror pondere in costul total al productiei

6
este semnificativa, respectiv de peste 50%. Ca urmare, orice actiune a subsistemului aprovizionare
care determina reducerea costurilor materile este benefica.
Aprovizionarea are drept obiectiv asigurarea intreprinderii cu resurse materiale şi servicii
necesare desfăşurării activităţii de bază în cantitatea şi la calitatea necesară , la termenul dorit şi cu
continuitate. Ea cuprinde la rândul ei o serie de activităţi :
 Stabilirea necesarului de aprovizionat
 Alegerea furnizorilor şi evaluarea periodică a performanţelor acestora
 Negocierea şi încheierea contractelor
 Planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării
 Alegerea rutelor şi mijloacelor de transport
 Efectuarea transportului şi asigurarea integrităţii pe timpul transportului
 Alegerea echipamentului şi manipularea materialelor
 Depozitarea
 Gestionarea stocurilor, etc.
Activităţile de susţinere a producţiei se referă la fluxurile materiale ce se desfăşoară în afara
procesului propriuzis de producţie între diferitele secţii şi sectoare ale intreprinderii, şi anume :
 Depozitarea şi gestionarea stocurilor de semifabricate şi produse finite
 Manipularea semifabricatelor şi produselor finite
 Transportul între secţii şi sectoare (ferme), etc
Toate aceste activităţi sunt desfăşurate cu ajutorul infrastructurii logistice :
 Centre de distribuţie şi depozite
 Instrumente de manipulare a materialelor
 Mijloace de transport
Sisteme electronice de prelucrare a datelor :pentru datele contabile, gestionarea materialelor,
evidenţa clienţilor , furnizorilor şi a creanţelor şi datoriilor faţă de aceştia, pentru susţinerea
activităţii manageriale,etc.
Materialele şi materiile prime au o însemnată pondere în totalul mijloacelor materiale
circulante, îndeosebi la întreprinderile cu activitate de producţie de bunuri.
În cadrul întreprinderii, activele circulante materiale (stocurile) ocazionează numeroase
operaţii, care pot fi grupate după conţinutul lor în operaţii de aprovizionare şi conservare, operaţii
de eliberare din depozite, inventariere. Aceste operaţii sunt consemnate în diferite documente şi
reflectate în evidenţa operativă.
Aprovizionarea se face, de regulă, din afară, adică de la terţi, iar produsele şi unele materiale
se obţin din producţia proprie.

7
 În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul de aprovizionare, întreprinderile
emit comenzi către furnizori, în baza cărora încheie contracte economice. În cadrul executării
comenzii şi a contractului de aprovizionare, întreprinderea cumpărătoare primeşte de la furnizor
factura de expediţie, anexa la factura de expediţie şi în caz de necesitate factura taxei pe valoarea
adăugată. Recepţia cantitativă se efectuează de către magaziner şi rezultatele ei se consemnează în
bonul de intrare sau nota de intrare, iar recepţia calitativă se efectuează de un specialist şi se reflectă
într-un buletin de analiză.
Desfasurarea procesului de productie într-o unitate economica impune organizarea activitatii
de aprovizionare cu mijloace materiale de tipul materiei prime, materialelor, combustibil, energie,
apa, utilaje si masini.
Organizarea aprovizionarii tehnico-materiale trebuie astfel facuta încât sa contribuie la
asigurarea completa, complexa si la timp a unitatii economice cu mijloacele de munca si obiectele
muncii, asigurarea conditiilor optime de depozitare a resurselor materiale, alimentarea rationala a
locurilor de munca cu resursele materiale necesare si utilizarea rationala a resurselor materiale astfel
încât sa se respecte normele de consum stabilite si stocurile de productie determinate.
Pentru îndeplinirea acestor cerinte, conducerea întreprinderii poate realiza organizarea
aprovizionarii tehnico-materiale dupa unul din urmatoarele sisteme:
- sistemul functional,
- sistemul de organizare pe grupe de materiale,
- sistemul de organizare în functie de destinatiade consum a resurselor materiale,
- sistemul mixt de organizare a activitatii de aprovizionare.
Conform sistemului functional, activitatile sunt grupate functional pe urmatoarele sectoare si
anume:
- sistemul de programare,
- sistemul de materiale,
- sistemul de depozite de mariale.
În cadrul sistemului de organizare pe grupe de materiale, se constituie sectoare de
aprovizionare-depozittare pentru fiecare grupa principala de materiale, iar fiecare sector curpinde în
aceasta organizare totalitatea activitatilor pe care le solicita aprovizionarea si depozitarea grupei
respective, adica stabilirea necesarului de materiale, depozitarea si alimentarea sectiilor.
Sistemul de organizare în functie de destinatia de consum a resurselor materiale se aplica în
situatia în care materialele ce se consuma difera de la o sectie la alta, în acest scop organizându-se
sectoare care se ocupa cu aprovizionarea si depozitarea materialelor pentru fiecare sectie în parte.
Sistemul mixt de organizare a aprovizionarii tehnico-materiale presupune ca pentru unele
resurse materiale, în special pentru materialele auxiliare sa se constituie sectoare speciale de

8
aprovizionare, depozitare, aferente grupelor respective de materiale iar la alte materiale, mai ales
cele principale, sa se organizeze sectoare care sa se ocupe de aprovizionarea si depozitarea pentru
fiecare sectie.
În cadrul procesului de aprovizionare tehnico-materiala, un loc important îl ocupa
elaborarea programului de aprovizuionare tehnico-materiala.
În activitatea de elaborare a programului de aprovizionare se parcurg doua etape:
 Etapa de pregatire a întocmirii programului de aprovizionare. În cadrul ei se culeg si se
prelucreaza toate datele necesare întocmirii programului. Astfel se stabileste lista de resurse
materiale pentru produsele si lucrarile prevazute în programul de productie. Lista de resurse
materiale cuprinde toate categoriile de materii prime, energie, apa, abur si combustibil de
care are nevoie unitatea economica, grupate dupa anumite principii si indexate dupa un
anumit sistem de indexare. Norma de consum specific de aprovizionare reprezinta cantitatea
maxima dintr-un anumit material prevazuta pentru consum specific de aprovizionare
reprezinta cantitatea maxima dintr-un anumit material prevazuta pentru consum în scopul
obtinerii unei unitati de produs sau executarii unei unitati de lucrari în anumnite conditii
tehnico-organizatorice specifice unitatii economice.
 A doua etapă - elaborarea propriu-zisa a programului de aprovizionare.
Organizarea aprovizionarii tehnico-materiale cuprinde doua parti:
a) necesarul de resurse materiale;
b) sursele de acoperire a necesarului de resurse materiale;
În partea de necesar de resurse materiale trebuie sa se fundamenteze urmatorii indicatori:
 necesarul propriu-zis pentru fabircarea productiei programate;
 stocul la sfârsitul perioadei de program;
 necesarul total de resurse materiale.
În partea de resurse, pentru acoperirea necesarului de resurse materiale se curpind urmatorii
indicatori:
 stocul de la începutul perioadei de program;
 resursele interne ce pot fi folosite în cursul anului;
 necesarul de aprovizionat.
Dimensionarea corecta a stocurilor de resurse materiale influenteaza pozitiv ritmicitatea
productiei si viteza de rotatie a mijloacelor circulante.
Ciclul de expoatare la orice intreprindere reprezinta ansamblul operatiunilor realizate pentru
atingerea obiectivului intreprinderii, ce constă in producerea de bunuri si servicii.
Ciclul de exploatare cuprinde mai multe faze si anume:
1. faza aprovizionarii – achizitionarea de bunuri si servicii;
9
 2. faza productiei – transformarea bunurilor si serviciilor in produs finit;
3. faza comercializarii – vinzarea produselor.
Acest proces trebuie sa functioneze continuu pentru a asigura o folosire deplina a
mijloacelor puse in miscare, adica a muncii si capitalului.
Functionarea normală si continuă a ciclului de exploatare este asigurată prin existenţa
stocurilor care reprezintă anumite cantitati de resurse materiale si carora le corespund din punct de
vedere financiar niste fonduri.
Intre ritmicitatea productiei, a vinzarii marfurilor si ritmicitatea aprovizionarii unitatilor este
necesar sa existe o permanenta sincronizare.

1.1.2. Aprovizionarea cu materii prime

Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un caracter intermitent din cauza

volumului si diversitatii resurselor materiale necesare desfasurarii activitatii intreprinderii,
raspindirii teritoriale a furnizorilor, in timp ce procesul de productie are un caracter continuu.
Astfel, asigurarea concordantei intre aprovizionare si productie se realizeaza prin constituirea in
intreprindere a stocurilor de marime si asortiment determinat la nivelul capacitatii de prelucrare si al
cererii pe piata.

Se pun în evidenţă următoarele elemente componente ale activităţii de aprovizionare în

cadrul unui proiect:
a).Cererea de aprovizionare, formulată de către utilizator pe baza necesarului acestuia de
materii prime sau componente. Iniţierea unei astfel de cereri are la origine un control al stocurilor,
al magaziilor sau spaţiilor de depozitare, o analiză a proiectelor tehnologice sau a controlului
producţiei, în funcţie de tipul produselor şi organizarea firmei. O dată identificat necesarul de
materiale, se purcede la întocmirea unei cereri adresate departamentului de aprovizionare prin care
se solicită reînnoirea stocurilor folosindu-se anumite documente, cum ar fi: formularul de solicitare
de aprovizionare, o listă completă necesarului de materiale, care să cuprindă detalii referitoare la
produsele ce vor fi achiziţionate cantităţile necesare, precum şi o cerere de reînnoire a stocului.
O atenţie deosebită trebuie să acorde achizitorul acelor produse care necesită un timp mai
îndelungat de achiziţie şi să ia toate măsurile necesare ca instrucţiunile de comandare să fie predate
departamentului de achiziţii cât mai repede posibil.
b).Selectarea furnizorului priveşte cea de-a doua etapă a procesului de aprovizionare şi
presupune o alegere a sursei de achiziţie bazată pe cotaţii de preţuri, condiţii de livrare, reputaţia
privind standardele de calitate, performanţele la livrare şi situaţia comercială. Sursa de
aprovizionare poate consta într-un singur furnizor sau mai mulţi, în funcţie de necesarul de
materiale solicitat. O mare amploare a luat în ultima perioadă un sistem japonez de aprovizionare şi
10
producţie, constând în reducerea stocurilor la zero, bazându-se pe furnizori care să livreze mărfurile
direct la locul de muncă şi ,,exact la timpul potrivit”.
c). Emiterea comenzii de achiziţie este partea cea mai rutinantă a unui proces de achiziţie,
constând ori în dactilografierea comenzii, semnarea şi expedierea ei prin poştă, ori în schimb
electronic de date. Problemele ce se pot ivi în această etapă privesc consumul de timp, în sensul că
această activitate, deşi simplă şi obişnuită, poate dura câteva zile sau săptămâni, ceea ce poate duce
la o mărire a timpulu alocat proiectului. Se mai are în vedere şi faptul că orice comandă de achiziţie
defineşte condiţii comerciale, de regulă standardizate şi tipărite pe spatele formularelor de comandă,
care îl obligă pe achizitor să accepte toate costurile necesare şi implicaţiile legale. Ob1igaţiile
comerciale prevăzute de comanda de achiziţie sunt în fapt ob1igaţii contractuale referitoare la
condiţiile de plată, la preţ, fixat pe durata contractului, nefiind supus creşterii din nici un motiv,
dacă nu s-a dispus altfel, termenul de livrare, calitatea şi descrierea produselor ce urmează a fi
livrate, la modul de despăgubire în cazul mărfii necorespunzătoare din punct de vedere al proiectării
sau al execuţiei, proprietate intelectuală, pierdere sau deteriorare. O dată contractat produsul,
vânzătorul nu mai are nici un drept în a-l modifica sau adăugi, decât printr-o autorizare explicită
dată de companie pe un formular oficial de modificare.
În situaţia în care sunt impuse anumite schimbări în orice aspect al comenzii de
aprovizionare, se poate emite un amendament la comanda iniţială, cu acordul prealabil al
furnizorului, determinând efectele asupra preţului şi livrării. Acestea sunt redactate pe formulare
oficiale, având parte de aceeaşi circulaţie ca şi comanda iniţială căreia îi corespunde. Dacă însă
amendamentul periclitează încheierea corespunzătoare a aprovizionării oricărui alt articol din
comandă până la data de livrare stabilită, se recomandă emiterea unei noi comenzi de achiziţie.
Vânzătorul are dreptul de a contracta subantreprenori (subfurnizori), cu condiţia ca aceştia
să fie cunoscuţi de către cumpărător oricând doreşte, şi cu asigurarea accesului personalului care se
ocupă de urgentarea aprovizionării din cadrul companiei la birourile sau atelierele acestora. Un alt
aspect legat de condiţiile comerciale se referă la dreptul cumpărătorului de a refuza produsele
livrate invocând faptul că acestea sunt necorespunzătoare sau dacă vânzătorul comite o încălcare a
comenzii. Orice dispută referitoare la contract se va soluţiona cu ajutorul unui arbitru ales cu
acordul părţilor, sau dacă nu, în instanţă.
d). Confirmarea comenzii reprezintă răspunsul furnizorului la comanda de achiziţie, în
cazul în care el este pozitiv, înregistrându-se un contract legal, supus legilor în vigoare. În această
etapă, revine furnizorului obligaţia de a returna o confirmare a acceptării condiţiilor sau cel puţin
confirmarea detaliilor privind cantitatea, specificaţiile, preţu1 şi condiţiile de livrare.

11
 e). Urgentarea aprovizionării este o măsură preventivă prin care se încearcă
preîntâmpinarea întârzierii livrării, cu ajutorul unui sistem de avertizare timpurie, solicitând
informarea din timp despre orice dificultăţi pe care le-ar putea întâmpina furnizorul.
Deşi în unele organizaţii mai mici achizitorul îndeplineşte şi rolul celui ce urgentează
aprovizionarea, regula este ca acest rol să revină unei persoane special însărcinate din cadrul
departamentului de aprovizionare. O dată plasate toate comenzile, achiziţionarea la timp a
mărfurilor devine o problemă primordială. Urgentarea aprovizionării nu reprezintă doar un proces
de urmărire a mărfurilor întârziate, ci mai degrabă încearcă să prevadă problemele ce apar pe
parcursul producţiei şi livrării, preîntâmpinând întârzierea livrării.
Dacă însă acest proces de rutină nu pare să işi atingă scopul, persoana însărcinată cu
urgentarea aprovizionării poate apela la metode mai puternice de urgentare, cum ar fi oferta de a
colecta mărfurile chiar de la sediul furnizonului, o notificare prin care sunt explicate pe larg
motivele urgentării, sau orice alte metode licite ce duc la atingerea scopului.
f). Expedierea - înaintea părăsirii locului de producţie al furnizorului trebuie avut în vedere
faptul că transportul să fie marcat corespunzător, prin aplicarea unei ştampile uşor de recunoscut a
furnizorului pe lăzile de ambalaj, astfel încât fiecare articol să poată fi identificat în toate etapele
călătoriei, precum şi la destinaţie.
g). Livrare şi facturare - facturile însoţesc actele de trimitere a mărfurilor şi se decontează
de către solicitantul mărfii în momentul recepţionării acesteia.
h). Inspecţie internă a produselor - realizată de către factorii de control abilitaţi din
interiorul organizaţiei.
i. )Recepţia produselor, este ultima etapă a ciclului aprovizionării şi constă într-o
examinare amănunţită pentru venificarea eventualelor pagube survenite pe parcursul transportului,
greşeli referitoare la natura mărfurilor sau cantitatea solicitată. Dacă mărfurile corespund, acestea
sunt trimise la magazie, unde se procedează şi la o evidenţă a stocurilor. Apoi, după un timp, se
pregăteşte un nou ciclu de aprovizionare.
În cazul în care transportul nu este recepţionat în condiţii satisfăcătoare, se poate cere
respingerea acestuia, fiind returnat împreună cu o notă de respingere, solicitantul fiind exonerat de
plata facturilor.

1.1.3. Achiziţiile în interiorul intreprinderii. Achiziţiile de servicii.Achiziţiile

pentru revânzare
În situaţia în care se doreşte o relaţie partenerială cu furnizorul, devine posibilă stabilirea
unui cost de achiziţie pe termen lung sau cost „strategic” de achiziţie. Cu alte cuvinte, se pune
problema costului în funcţie de nivelul pe care l-ar putea atinge în viitor o resursă achiziţionată pe
termen lung dacă cei doi contractanţi ar colabora pentru eliminarea costurilor inutile din lanţul de

12
aprovizionare. Pentru aceasta se face o reevaluare, de comun acord a tuturor costurilor care se pot
ivi în lanţul de aprovizionare pentru resursa vizată, inclusiv timpii morţi, golurile de producţie,
risipa, etc. În urma analizei se stabilesc care sunt costurile absolut necesare şi ce sepoate face din
partea ambelor părţi pentru a le reduce sau elimina pe celelalte.
Cele două părţi îşi asumă răspunderea pentru reducerea costurilor, pe segmentul lor al
lanţului de aprovizionare dar, în acelaşi timp, şi pentru ajutorarea şi susţinerea partenerului pentru a-
şi îndeplini propriile sarcini.
Mai jos este prezentată o listă a unor cheltuieli care se adaugă preţului resursei şi costului
transportului ele formând ceea ce se numeşte cost de achiziţie adiţional :
 Costul golurilor de producţie
 Costul relansării producţiei
 Costul timpilor morţi
 Costul rebuturilor
 Costul neândeplinirii caracteristicilor de calitate
 Alte cheltuieli care participă indirect la achiziţie
Această enumarare poate continua dar mărimea ei este limitată de sinceritatea cu care
furnizorul participă la această evaluare.În urma evaluării se poate constata că un cost logistic total
care include doar preţ +transport+depozitare/manipulare sar putea să fie de păşit semnificativ de cel
care include şi costul de achiziţie adiţional:

Figura nr. 1.2. Influenţa caracteristicilor produselor asupra costurilor activităţilor

logistice

Cost de achiziţie adiţional

Cost depozitare/manipulare

Cost transport
Cost real
Cost din ofertă

Preţul resursei

13
 Caracteristicile produselor influenţează major deciziile ce trebuie luate în planificarea
activităţilor logistice prin efectul pe care îl au asupra costurilor logisticii şi asupra costurilor totale.
Ronald Ballou enumeră următoarele caracteristici importante pentru procesarea logistică a
produselor şi mărfurilor : greutatea, volumul, valoarea, perisabilitatea, rezistenţa la foc şi nivelul
pericolului de a fi substituit de un produs similar.
Trebuie subliniat că produsele agricole de primă importanţă pentru întreţinerea biologică au
o viaţă relativ lungă1. Un caz deosebit îl întâlnim la produsele agroalimentare sezoniere la care
putem asocia o astfel de curbă a ciclului -de data aceasta – de solicitare logistică pe sezon. Astfel
avem o fază de lansare în care produsul solicită în măsură mai mică activitatea logistică, urmând o
fază destul de abruptă a dezvoltării (câteva zile în care distribuţia ca arie şi cantitate ajunge la
nivelul maxim), faza de maturitate în care se ditribuie cantităţi aproximativ constante de produs şi
faza de declin, iarăşi doar de câteva zile, în care se reduce repede distribuţia, până la a se termina
acest proces. În cazul intreprinderilor care prelucrează produse agricole curba va fi aceeaşi - cu
diferenţa că este vorba nu de distribuţie ci de aprovizionare- de unde rezultă necesitatea ca
intreprinderile producătoare şi cele prelucrătoare de produse agricole să-şi integreze activităţile
logistice.

1.2. Etapele procesului de administrare a resurselor materiale

Managementul aprovizionării în cadrul proiectelor include procedeele necesare în vederea

achiziţionării de bunuri şi servicii în vederea atingerii scopului proiectului, dintre care cele mai
importante sunt:
 planificarea aprovizionării - include produsele ce vor fi procurate, precum şi data la care
vor intra în posesia solicitantului.
 planificarea solicitării - documentarea cu privire la caracteristicile bunurilor ce se doresc
achiziţionate şi identificarea potenţialilor furnizori.
 solicitarea - analiza ofertelor furnizorilor pe bază de preţ, condiţii de livrare, reputaţie.
 selectia sursei - selectarea furnizorului dintre ofertanţi.
 administrarea contractului - condiţiile contractuale survenite între solicitant şi furnizorul
de bunuri şi servicii.
 încheierea contractului - finalizarea contractului, livrarea produselor, rezolvarea
posibilelor diferende apărute pe parcursul derulării contractului.

1
Ion Lucian Mehedinţi – „Agromarketing” – Ed. Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos” Galaţi , 2004

14
 Toate aceste procedee interacţionează între ele, creând un tot unitar, aprovizionarea
funcţionând ca un serviciu centralizat.
De reţinut este faptul că relaţia vânzător-cumpărător poate exista la mai multe niveluri în
cadrul unui proiect.
Toate aceste etape descrise succint în cadrul graficului precedent prezintă o desfăşurare
complexă în cadrul unui proiect, fiecare dintre acestea conţinând: date de intrare, metode şi tehnici
particulare de abordare a fiecărui proces precum şi rezultatele etapei ce sunt prezentate sub forma
unor date de ieşire.
În continuare, prezentăm în detaliu fiecare etapă în parte, analizate la nivelul componentelor
constituente.

1.2.1. Planificarea aprovizionării

Este un proces al identificării primelor date referitoare la genul de produse ce trebuie

procurate, cantitatea necesară, timpul de achiziţie, precum şi descoperirea primelor informaţii vizavi
de posibilii furnizori.
În această etapă, echipa managerială poate intra în contact cu specialişti în contracte şi
aprovizionare, incluzându-i apoi în echipa proiectului.
Date de intrare:
 Scopul proiectului - vizează o descriere a limitelor proiectului şi furnizează o serie de
informaţii importante despre necesităţile proiectului şi strategiile care trebuie aplicate pe
parcursul derulării lui.
 Descrierea produsului-— cuprinde detalierea din punct de vedere tehnic (caracteristicile) a
tuturor bunurilor ce urmează a fi achiziţionate.
 Resursele achiziţionării, ca şi expertiza, trebuie susţinute de către echipa proiectului.
 Condiţiile de piaţă - se referă la o analiză a bunurilor şi serviciilor existente pe piaţă în acel
moment, care sunt produsele cele mai căutate, de unde se procură acestea şi în ce condiţii.
 Analiza proiectului - priveşte unele costuri preliminare, planuri manageriale de calitate,
fluxul bănesc în cadrul proiectului, identificarea riscurilor sau a personalului planificat.
 Constrângerile sunt factorii ce limitează opţiunile cumpărătorului, una dintre cele mai
cunoscute constrângeri pentru proiecte fiind disponibilităţile financiare.
 Presupunerile sunt factorii care în viziunea scopurilor planificate sunt consideraţi a fi
adevăraţi, reali şi siguri.

15
 Metode şi tehnici pentru planul aprovizionării
 Analiza producerii sau cumpărării este o tehnică managerială prin care se definesc o serie
de condiţii financiare (atât costuri directe, cât şi costuri indirecte) în vederea deciderii dacă
un anumit bun rentează a fi produs sau cumpărat.
 Părerea expertului va fi adesea necesară în cadrul unui proiect, fie că este asigurată de un
singur individ sau de un grup de persoane specializate, fie că provine din surse diferite, cum
ar fi: alte unităţi din cadrul organizaţiei, consultanţi, asociaţi profesionali sau tehnici, grupuri
industriale.
 Alegerea tipului de contract se face în funcţie de nevoile proiectului, selectând pe acela care
îndeplineşte scopurile urmărite. Principalele categorii de contracte sunt:
 contractul având preţuri fixe sau de tip lump sum - această categorie vizează fixarea
unui preţ total pentru un produs bine definit. Neîndeplinirea acestei condiţii duce la
riscuri atât pentru cumpărător, care nu primeşte produsul dorit, cât şi pentru
vânzător, care suportă cheltuieli mai mari cu procurarea lui.
 contractul cu costuri rambursabile - include pe lângă costurile de producţie ale unui
bun şi un profit al vânzătorului. Se are în vedere şi faptul că de obicei costurile sunt
clasificate în costuri directe, ca de exemplu cele necesare pentru profitul exclusiv al
unui proiect, şi costuri indirecte, calculate ca un procent din costurile directe, vizând
salariile executivilor, lărgirea obiectivelor proiectului, denumite pe scurt ,,costurile
de a încheia afaceri”.
 contractul de tip timp şi materiale - este un gen de contract care reuneşte preţurile
fixe cu costurile rambursabile.
Rezultate (date de ieşire)
 Planul managerial de aprovizionare priveşte modul în care vor fi gestionate celelalte
procese de aprovizionare rămase, cum ar fi: alegerea tipului de contract, pregătirea
estimărilor independente, procurarea documentelor oficiale standardizate, relaţiile cu
furnizorii, coordonarea altor aspecte ale proiectului.
 Declaraţia de lucru - descrie în detaliu bunurile ce se doresc achiziţionate, în vederea
stabilirii furnizorilor care sunt capabili a le procura în condiţiile cele mai avantajoase.
Numărul sau caracteristicile detaliilor pot varia în funcţie de natura produselor, nevoile
cumpărătorului sau de forma contractului utilizat sau pot fi redefinite, revăzute pe parcursul
procesului de aprovizionare. În vederea recepţionării de către furnizori, o asemenea
declaraţie ar trebui să fie cât se poate de clară, completă sau concisă, cuprinzând şi o
descriere a serviciilor colaterale, cum ar fi raportul performanţelor sau suportul operaţional
postproiect pentru produsul procurat.

16
 1.2.2. Planificarea solicitării
Este procesul care implică o pregătire minuţioasă a documentelor necesare pentru a susţine
solicitarea.
Date de intrare
 Planul managerial de aprovizionare - descris anterior.
 Declaraţia de lucru - descris anterior.
 Alte date de ieşire planificate — cuprinde o revizuire a riscurilor, a costurilor preliminare,
stabilite în planificarea aprovizionării, care s-au modificat de la o etapă la alta, luate acum în
considerare ca parte a solicitării.
Metode şi tehnici
 Formele standard se referă la contractele standard, descrierile standard ale bunurilor ce fac
obiectul proiectului sau la versiunile standardizate ale unei părţi sau a întregului set de
documente necesare.
 Părerea expertului este necesară şi în această etapă a proiectului.
Date de ieşire
 Documentele aprovizionării sunt folosite în vederea solicitării propunerilor posibililor
furnizori, selectaţi mai târziu potrivit criteriilor cunoscute. Aceste documente trebuie
structurate în asemenea manieră încât să faciliteze acurateţea răspunsurilor din partea
eventualilor furnizori, incluzând descrierea formei dorite de răspuns sau orice alte previziuni
contractuale, copii ale modelului de contract.
 Criteriile de evaluare pot fi obiective sau subiective, bazate pe talentul sau experienţa mana-
gerului de proiect, şi fac adesea parte din documentele de achiziţionare. În condiţiile unor
produse similare, unul dintre cele mai cunoscute criterii de evaluare este preţul la
performanţe echivalente, însă nu şi cel mai concludent. Alte criterii importante vizează
înţelegerea nevoilor, aşa cum reiese din propunerea vânzătorului, costul per total,
capabilităţile tehnice şi cunoştinţele, abordarea managerială, capacităţile financiare.
 Revizuirea unor declaraţii de muncă survine şi pe parcursul planului de solicitare.

1.2.3. Solicitarea

Solicitarea implică un proces de obţinere a ofertelor din partea furnizorilor ce vor fi

analizate, concluziile rezultate pe baza criteriilor de evaluare fiind concretizate în alegerea celui sau
celor mai buni furnizori, în conformitate cu obiectivele proiectului.
Date de intrare
 Documentele aprovizionării sunt trimise potenţialilor furnizori.

17
  Lista furnizorilor calificaţi conţine informaţii despre fiecare furnizor în parte, respectiv
despre experienţa acestuia, despre reputaţia privind standardele de calitate, performanţe sau
alte caracteristici specifice.
Metode şi tehnici pentru solicitare
 Conferinţa vânzării constă într-o serie de întâlniri la care participă toţi potenţialii furnizori
în vederea stabilirii exacte a ofertelor, a condiţiilor contractuale, a cerinţelor tehnice etc.
 Publicitatea este un mod în care lista furnizorilor poate fi completată prin atragerea altora
noi prin intermediul mass-media. Pentru unele produse, publicitatea este necesară, cum ar fi
subcontractarea unor proiecte guvernamentale.
Date de ieşire
 Propunerile reprezintă răspunsurile scrise ale furnizorilor la documentele aprovizionării,
prin care aceştia descriu abilităţile şi condiţiile de procurare pentru bunurile vizate.
Asemenea propuneri scrise pot fi secondate şi de prezentări orale.

1.2.4. Selecţia sursei

Alegerea sursei implică receptarea propunerilor furnizorilor, aplicarea criteriilor de evaluare,

şi în final decizia de a contracta cu cel mai în măsură să asigure necesităţile prevăzute în proiect.
Chiar dacă preţul este un determinant de prim ordin, asta nu înseamnă că este şi singurul temei al
alegerii furnizorului, un exemplu concludent în acest sens fiind dat şi de faptul că cel mai mic preţ
propus s-ar putea să nu fie şi cel mai mic cost dacă furnizorul se dovedeşte a fi pus în situaţia de a
nu putea livra bunurile la timpul stabilit în contract, ceea ce duce la o întârziere a întregului proiect,
provocând creşterea costurilor totale. Se are în vedere şi natura bunurilor cerute, în funcţie de
aceasta, putând fi selectaţi unul sau mai mulţi furnizori, semnând un contract standard sau unul
negociat.
Date de intrare
 Propunerile - realizate în cadrul fazei anterioare.
 Criterii de evaluare - prezentările scrise şi orale ale ofertei furnizorilor pot fi secondate şi de
unele monstre ale produselor fabricate anterior, în vederea unei mai bune evaluări a calităţii
şi capabilităţilor.
 Politici organizaţionale - practicate de către conducerea organizaţiei investigate
Metode şi tehnici

18
  Negocierea contractului reprezintă metoda care implică clarificarea clauzelor contractuale
şi a acordurilor tacite, structura contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor acoperind în
general responsabilităţile şi autoritatea, finanţarea contractului, preţul etc.
 Sistemul de încărcare - ce se determină în funcţie de caracteristicile produsului.
 Sistemul scanării - presupune cerinţele minimale de performanţă pentru unul sau mai multe
criterii de evaluare.
 Estimări independente - pentru cele mai multe produse se cere ca echipa de achiziţie să
întocmească o evaluare independentă faţă de cea propusă de potenţialii furnizori, ca un
mijloc de verificare.
Date de ieşire
 Contractul - este un acord de voinţă, o înţelegere legală care obligă furnizorul la procurarea
produselor specificate în schimbul unui preţ. Un asemenea contract poate fi simplu sau
complex, în funcţie sau nu de natura produselor ce constituie obiectul lui.

1.2.5. Administrarea contractului

Administrarea contractului semnifică procesul prin care este asigurată concordanţa dintre
perforfmanţele furnizorului şi înţelegerea contractuală. Având în vedere caracterul legal al relaţiei
contractuale, echipa managerială trebuie să cunoască implicaţiile asumate în administrarea unui
contract. Administrarea contractului presupune şi o aplicare a proceselor manageriale la relaţia
contractuală, cum ar fi: execuţia planului proiectului, raportarea performanţei, controlul calităţii,
controlul schimbărilor şi integrarea acestora în managementul proiectului. Modalitatea şi condiţiile
de plată trebuie de asemenea bine definite în cadrul unui contract, creând o balanţă între progresul
realizat de vânzător şi ratele de plată.
Date de intrare
 Contract - descris anterior.
 Rezultatele muncii - fac parte din planul proiectului de execuţie.
 Modificări solicitate - pe parcursul derulării contractului pot surveni diferite modificări
legate de termenii contractuali ori de produsele sau serviciile ce trebuie procurate. O altă
modificare se referă la cazul în care se produce rezilierea contractului din culpa furnizorului,
acesta nerespectându-şi obligaţiile contractuale, munca acestuia fiind etichetată ca
necorespunzătoare.
 Facturile vânzătorului - furnizorul are dreptul şi totodată obligaţia ca din când în când să
emită facturi în vederea remunerării muncii prestate până la acel moment.
Metode şi tehnici manageriale

19
  Controlul sistemului de modificare a contractului — defineşte procesul prin care
contractul poate fi modificat, incluzând birocraţia, procedurile de rezolvare a disputelor,
aprobările necesare pentru autorizarea modificării.
 Raportarea performanţelor - priveşte modul în care furnizorul îşi respectă clauzele
contractuale.
 Sistemul de plată - de regulă, se utilizează sistemul plăţii prin conturi, însă la proiectele de
mai mare anvergură se poate crea un nou sistem.
Date de ieşire
 Corespondenţa — termenii contractuali adesea solicită documentaţie scrisă asupra unor
aspecte ale comunicării dintre cumpărător şi furnizor, ca de exemplu avertismente legate de
calitatea nesatisfăcătoare a produselor livrate, clarificări sau modificări ale contractului.
 Modificările contractului - descris anterior.
 Plata - se va face în conformitate cu prevederile contractului.

1.2.6.Finalizarea contractului

Recepţia produselor cerute, verificarea lor, încasarea preţului, rezolvarea diferendelor, toate
acestea duc la finalizarea contractului.
Date de intrare
 Documentaţia contractului - include, dar nu se limitează la aceasta, însuşi contractul,
secondat de toate anexele sau notele explicative la modificările făcute contractului,
documentatia tehnică realizată de către furnizor, documentele financiare, ştatele de plată,
facturile.
Metode şi tehnici pentru încheierea contractului
 Auditul aprovizionării - constă într-o revizuire a procesului de achiziţie începând cu etapa
planificării solicitării până la administrarea contractului, în vederea identificării succeselor,
ca şi a greşelilor apărute pe parcurs.
Date de ieşire
 Dosarul contractului - înainte de îndosariere, toate documentele trebuie înseriate şi
numerotate, aranjate într-o succesiune logică şi uşor de reţinut, după numărul specificaţiilor
ori după numerele de cod ale proiectului.
 Acceptarea formală şi închiderea - la încheierea unui ciclu de aprovizionare,
administratorul are obligaţia de a notifica în scris furnizorul despre terminarea contractului.
Acceptarea formală din partea furnizorului se face în modalitatea stipulată în contract.

20
 1.3. Managementul stocurilor de materiale în cadrul proiectelor
1.3.1. Intervenţia din partea managerului de proiect

În vederea urgentării aprovizionării, un rol determinant îl poate avea managerul de proiect,

care intervine în acest proces prin înaintarea de note explicative furnizorilor sau prin luarea unor
măsuri de urgenţă, dacă acestea par justificate.
O altă problemă întâlnită în cadrul unui proiect se referă la crizele de materiale, apărute din
cauza întârzierilor, erorilor de aprovizionare, deteriorării, furturilor, nivelurilor inadecvate ale
stocurilor generale, soluţia găsindu-se în emiterea unor liste de materiale deficitare. Cerinţele
întocmirii unei asemenea liste privesc descrierea materialelor, tipul şi cantitatea, furnizarea de
infonmaţii clare şi precise persoanei responsabile de achiziţie, indicarea gradului de urgenţă,
permiterea feed-back-ului informaţiei. O dată completată lista, ea este trimisă de urgenţă
achizitorului prin cel mai rapid mijloc posibil.
Un astfel de borderou pentru identificarea materialelor deficitare, este prezentat în cadrul
tabelului următor:
Proiect:
În atenţia
Data emiterii:………..…
managerului de
……………..
Lipsa materialelor aprovizionare
deficitare Articolele sunt critice
Departament:
pentru desfăşurarea
Emis de:……………………
producţiei
…………….
Răspunsul
Descrierea
Numărul comenzii Cantitatea Cînd este managerului
materialelor sau
de aprovizionare necesară nevoie de ele de
echipamentelor
aprovizionare
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

Figura 1.2. Exemplu de borderou pentru identificarea materialelor deficitare.

Acest tablou oferă o trecere în revistă a principalelor materiale deficitare implicate într-un
proces de aprovizionare, fiind un exemplu complet aplicativ pentru managementul prin exceptare.

1.3.2. Metode moderne de management al stocurilor de materiale în proiecte

1. Principiul Pareto şi managementul stocurilor

21
 Vilfredo Pareto (1848-1923), sociolog şi economist de origine italiană, a elaborat celebra
teorie a distribuirii bogăţiei în cadrul populaţiei generale, care înaintează ideea că 80% din bogăţia
totală este distribuită de regulă la numai 20% din populaţie. Concluziile sale au dus la acceptarea şi
folosirea generală a ,,principiului Pareto”, cunoscut şi sub numele de ,,legea lui Pareto” sau
regula ,,80 / 20”. De aici reiese şi ipoteza că dintr-un ansamblu de articole, 80% din valoarea sau
efectul lor aparţin doar la 20% din articole, denumite ,,puţine, dar semnificative”.
Aplicând această teorie la controlul stocurilor, rezultă că 80% din articolele achiziţionate sau
ţinute în stoc reprezintă probabil doar 20% din valoarea inventarului.
2. Varianta ABC
Varianta cea mai utilizată în practica controlului managerial asupra stocurilor, denumită
vanianta ABC, priveşte împărţirea stocului în trei părţi, denumind fiecare grupă de articole A, B şi
C, în care acestea se încadrează astfel: în grupa A, cele mai valoroase 10% din articole, în grupa B,
20% dintre articolele de valoare moderată, în grupa C produse cu valoare minoră 70% dintre
articole.
Datorită faptului că articolele din grupa A sunt şi cele mai valoroase, eliberarea lor din stoc
trebuie autorizată în mod corespunzător, fiecare nouă comandă de achiziţie fiind vizată de un
manager superior. În ceea ce priveşte articolele din categoria B, comenzile de reînnoire a stocului se
declanşează în momentul în care înregistrările arată că stocul a scăzut sub un nivel predeterminat,
iar cantitatea care se comandă din nou este calculată pentru a restabili nivelul stocului la un maxim
predeterminat. Cum articolele din categoria C sunt articole minore, consumabile, eliberarea lor din
stoc este mai puţin riguros controlată, reînnoindu-se comanda de achiziţie la epuizarea unei anumite
părţi, de exemplu, jumătate.
Există situaţii în care pentru derularea unui proiect se folosesc integral materiale din stoc,
fără a fi nevoie de un proiect special de achiziţionare. Acest lucru se întâlneşte la companiile mari,
capabile să păstreze stocuri ample din toate materialele, dat fiind faptul că un asemenea mod de
aprovizionare din stoc atrage după sine costuri ridicate pentru companie pentru păstrarea lor în
magazie, dar oferă avantaje locale de costuri din punctul de vedere al managerului de proiect.
Avantaje decurg şi din faptul că materialele se pot achiziţiona în loturi economice, astfel încât
costurile standard ale materialelor folosite în cadrul proiectului pot părea scăzute. De asemenea,
depozitarea materialelor nu mai constituie o problemă.
Cea mai mare parte a proiectelor vizează companii ce nu păstrează stocuri de materiale în
magazie, drept pentru care trebuie comandat fiecare articol necesar. Un asemenea mod de lucru
prezintă o serie de avantaje incontestabile, însă şi dezavantaje, aşa cum ar fi situaţia în care
compania desfăşoară mai multe proiecte în acelaşi timp şi în aceleaşi ateliere, când pentru
procurarea comenzilor nu se mai fac reduceri de preţuri datorită cantităţilor relativ mici

22
achiziţionate. Unele achiziţii pot duce la creşterea inventarului total al companiei, şi implicit al
costurilor acestuia. Aprovizionarea pe proiecte permite o mai bună analiză a costurilor şi a
bugetului.
De exemplu, prealocarea materialelor ce urmează a fi folosite într-un proiect, realizată prin
retragerea acestora din stocul general şi plasarea într-un stoc separat, destinat proiectului, reprezintă
unul dintre avantajele nete ale aprovizionării pe proiect.
Proiectele care implică siguranţa naţională impun achiziţionarea tuturor articolelor numai cu
condiţia certificării conformităţii pentru utilizare, aplicabile atât materiilor prime, cât şi produselor
finite. În acest sens, se desemnează un organism extern de inspecţie care să aprobe procedurile de
calitate, atât la sediul antreprenorului, cât şi la sediile furnizorilor. Bunurile inspectate se
înmagazinează în locuri special amenajate, numai pe baza unui certificat de autorizare specific
lotului respectiv, ebiberat de către comisia de inspecţie. Stocurile astfel înfiinţate sunt stocuri
,,rezervate în care sunt păstrate doar materialele destinate unui anume proiect separat de cele pentru
utilizări generale, constituind o metodă eficientă de prealocare.
Pe lângă faptul menţionat mai sus, furnizorii bunurilor implicate în asemenea proiecte
trebuie să asigure şi posibilitatea de ,,urmărire” a acestora, care constă în identificarea sursei şi a
lotului din care provine un anume produs. Analizând aceste condiţii, se ajunge la concluzia că
alegerea unuia dintre cele două sisteme de aprovizionare - pe proiect sau din stoc - nu este la
latitudinea antreprenorului, ci achiziţiile pe proiect devin în fapt o condiţie contractuală.
Managementul stocurilor presupune rezolvarea problemelor ridicate de depozitarea fizică a
mărfurilor, care pot fi împărţite în câteva categorii bine definite:
 spaţiul - vizează locul exact în care sunt depozitate materialele, fiind o resursă în proiect, în
aceeaşi măsură ca şi forţa de muncă;
 etichetarea - este o condiţie esenţială a depozitării, în ordinea evitării confuziilor. Se
recomandă ca produsele depozitate să primească numere sau coduri, respectiv coduri de
culoare pentru materialele folosite frecvent;
 localizarea - este o problemă proporţională cu mărimea depozitului şi cu modul de
amplasare a materialelor. Procedura uzuală în orice depozit bine administrat cere ca fiecare
raft sau ladă să poarte o adresă de identificare, un simplu cod alfanumeric;
 conservarea - se referă la anumite condiţii de depozitare a materialelor predispuse în mod
deosebit deteriorării din cauza şocurilor mecanice, căldurii, frigului, umidităţii, contaminării
reciproce;
 metodele şi echipamentul de manipulare - datorită fragilităţii, se recomandă ca unele
materiale să fie transportate cu ajutorul echipamentelor speciale de manipulare;

23
  asigurarea sănătăţii şi siguranţei - realizate prin intermediul politicilor practicate de către
organizaţia promotoare şi managerul de proiect;
 proceduri de birou de rutină - vizează procedurile manuale sau pe cele informatizate;
 securitatea - se impune ca, în ordinea prevenirii furturilor şi a reducerii la minim a ieşirilor
neregulamentare sau neînregistrate, accesul la depozitele de materiale să fie permis doar
personalului autorizat. De asemenea, este necesară o asigurare a pazei în afara orelor de
program;
 sisteme de înregistrare a stocurilor şi sisteme informaţionale — cuprind intrările şi
ieşirile materialelor, controlul stocurilor, contabilitatea costurilor. Intrările de materiale în
depozit trebuie însoţite de documente adecvate, iar ieşirile, autorizate şi însoţite de comenzi
de mărfuri, liste de materiale, scheme de ieşire din magazie sau liste de piese.

1.4. Proceduri de aprovizionare pentru proiecte

1.4.1. Sistemul aprovizionării pentru proiectele

Sistemul aprovizionării pentru proiectele, deşi respectă structura generală, se deosebeşte de
aceasta printr-o serie de elemente organizatorice. Astfel, agentul de aprovizionare poate fi o
organizaţie independentă, departamentul de aprovizionare al contractorului, departamentul de
aprovizionare al clientului, sau o combinaţie a acestor variante. În cadrul unui proiect internaţional,
şeful serviciului de aprovizionare al contractorului are posibilitatea contractării cu antreprenori
locali, ori, dacă condiţiile pieţei o cer, cu furnizori din orice parte a lumii, în funcţie de rentabilitate,
de amplasarea lor, de calitate etc.
Materialele şi echipamentele necesare derulării proiectului sunt controlate de către inginerul
de proiect în cadrul unui borderou de urmărire a achiziţiilor, în vederea codificării seriale a acestora.
Unele dintre aceste borderouri sunt realizate electronic, cuprinzând şi informaţii referitoare la
costuri şi planificare. Pentru a simplifica controlul achiziţiei fiecărui articol, borderoul ar trebui să
menţioneze fiecare etapă impontantă şi termenele la care se desfăşoară ea. Din timp în timp se cere
o reunire a borderourilor de control prin intermediul unui program global de control al
aprovizionării pentru întregul proiect. La încheierea proiectului, borderourile se arhivează, ele fiind
o parte integrantă a documentaţiei proiectului.
Un manager competent cunoaşte că una dintre cheile succesului unui proiect este pregătirea
documentaţiei care să cuprindă caracteristicile bunurilor ce se doresc achiziţionate. În acest sens, în
pregătirea specificaţiilor de achiziţie, se conturează două etape:
 etapa cererii de ofertă - specificaţia pentru cererea de ofertă este depusă de către posibilii
furnizori;

24
  etapa de comandă de achiziţie - specificaţiile pentru cererea de ofertă sunt înlocuite cu
specificaţiile de achiziţie după discuţiile cu furnizorul ales.
Companiile cu experienţă în managementul de proiect ştiu să evite eforturile repetate şi
riscurile greşelilor prin dezvoltarea unei baze de date pentru specificaţii ori prin păstrarea
documentelor sub formă de fişiere în calculator, ce pot fi folosite ca atare sau modifcate ori de câte
ori este nevoie să se întocmească o nouă specificaţie.
Producerea oricărui echipament care intră în componenţa unui proiect reprezintă ea însăşi un
proiect de productie, impunând aceleaşi tehnici manageriale ca şi proiectul cadru, chiar dacă la o
scară mai mică.
În ceea ce-l priveşte pe agentul de achiziţionare, perioada care urmează după emiterea unei
comenzi de achiziţie înseamnă aşteptare şi trebuie să conteze foarte mult pe faptul că furnizorul îşi
va respecta obligaţia. De aceea poate organiza vizite la locul de producţie al furnizorului pentru a
urmări stadiul şi evoluţia lucrării. Agentul de aprovizionare are de regulă obligaţia de a-l ţine la
curent pe managerul de proiect cu stadiul tuturor detaliilor referitoare la acest proces.
După finalizarea acestei etape, totul decurge conform sistemului general, respectiv se
procedează la transportul bunurilor achiziţionate la depozitele cumpărătorului şi se face recepţia
mărfii, încheindu-se astfel şi proiectul.
Ceea ce au în comun toate proiectele şi în domeniul administrării resurselor materiale este
aceeaşi caracteristică: proiectarea ideilor şi activităţilor şi transformarea lor în noi realizări.
Elementul de risc şi de incertitudine mereu prezent arată că evenimentele şi sarcinile necesare
pentru realizarea proiectului, deci şi a administrării resurselor materiale nu pot fi niciodată
prevăzute cu o acurateţe absolută.
Scopul managementului de proiect este de a preveni sau prezice cât mai multe dintre
pericolele şi problemele ce apar şi de a planifica, organiza şi controla activităţile, astfel încât
proiectul să poată fi finalizat cât mai bine posibil, în pofida tuturor riscurilor existente.
Planificarea activităţii logistice este absolut necesară în condiţiile incertitudinilor mediului
economic.
1.4.2. Planul de aprovizionare
Planul de aprovizionare va fi elaborat în următoarele etape :
a. Extragerea din planul de producţie a datelor de fundamentare a necesarului de consum
pentru fiecare dintre resursele materiale.
b. Stabilirea cantităţilor economice de comandă pe fiecare tip de resursă; stabilirea
suprafeţelor şi condiţiilor de depozitare; stabilirea metodei de gestionare a stocurilor.

25
 c. Analiza stocurilor existente şi a posibilităţilor de a produce în interior o parte din
resursele cerute pentru a putea stabili cât din necesar va fi acoperit din interiorul intreprinderii
agroalimentare; elaborarea schemei circuitului intern al resurselor din producţie proprie.
d. Stabilirea cantităţilor de achiziţionat de la furnizori, cercetarea pieţii de resurse materiale,
selectarea furnizorilor şi stabilirea strategiei de integrare logistică cu furnizorii, negocierea şi
încheierea contractelor; astabilirea necesarului de mijloace de transport şi forţă de muncă.
e. Elaborarea formei finale a Planului de aprovizionare.
Planul distribuţiei va fi elaborat în următoarele etape:
a. Extragerea din planul de marketing a datelor privind volumul total al produselor,
serviciilor şi mărfurilor prevăzute a fi vândute.
b. Stabilirea suprafeţelor şi a condiţiilor de depozitare; alegerea mijloacelor de transport,
rutelor , modalităţilor de manipulare.
c. Alegerea clienţilor şi stabilirea strategiei de integrare logistică cu clienţii.
Urmează integrarea logistică internă a celor două Planuri sub următoarele aspecte :
a. Stabilirea strategiei de depozitare şi manipulare:
 Folosirea depozitelor proprii atât pentru resurse materiale aprovizionate cât şi pentru
produse finite,semifabricate şi mărfuri.
 Închirierea altor depozite, dacă e nevoie sau proiectarea şi construirea unor depozite
noi.
 Stabilire necesarului de forţă de muncă pentru depozitare şi manipulare.
 Stabilirea necesaruluide mijloace de manipulare şi de mijloce de transport intern
b. Stabilirea strategiei de transport :
 Folosirea mijloacelor de transport atât pentru resurse materiale aprovozionate cât şi
pentru produse finite, semifabricate şi mărfuri.
 Închirierea sau cumpărarea unor mijloace de transport; apelarea la servicii de
transport din partea unui terţ.
 Stabilirea necesarului de forţă de muncă pentru transport.
 Selectarea serviciilor ce pot fi vândute odată cu mărfurile şi produsele şi care produc
valoare adăugată.
c. Alegerea metodelor de comunicare cu clienţii şi furnizorii.
d.Alegerea metodelor de evaluare a activităţii logistice şi de raportare către conducere.

1.4.3. Elaborarea strategiei în aprovizionarea materială

Aprovizionarea materială avantajoasă de pe piaţa furnizorilor necesită elaborarea unor
politici strategice prin care se concretizează obiectivele de urmărit şi căile de acţiune. Totalitatea
26
acestor politici vor constitui strategia în aprovizionarea materială, al cărei conţinut va fi în funcţie
de raporturile de forţă concurenţială în care se găseşte consumatorul faţă de furnizor, raporturi
identificate în fazele de analiză şi evaluare a furnizorilor. Asemenea raporturi vor impune tipul de
strategie: de apărare, de penetrare etc. Tipul de strategie va fi condiţionat şi de natura resursei, de
importanţa pieţei de pe care se asigură.
Elaborarea strategiei presupune:
analiza necesităţilorde consum prin identificarea grupelor de resurse pe categorii de
importanţă şi posibilităţi de obţinere;
analiza sistematică a pieţei pentru a se evidenţia: în ce măsură resursele strategice pentru
întreprindere sunt ofertate la vânzare; condiţiile de livrare, de calitate; care este puterea de
negociere a furnizorilor; dacă întreprinderea are capacitatea de a se bucura de avantaje pe
piaţă;
identificarea oportunităţilor de acţiune strategică pe grupe de furnizori;
identificarea căilor de acţiune eficientă pe piaţă.
1.4.4. Alegerea rutelor şi mijloacelor de transport
Costurile de transport sunt suma tuturor costurilor asociate deplasării produsului de la
furnizor la client.
De multe ori costul transportului ajunge a reprezenta până la 70% din totalitatea costurilor
activităţii logistice şi până la 30% din preţul produselor alimentare.Acest tip de cost variază des sub
influenţa unor factori ca : infalaţia, preţul produselor petroliere, creşterea salariilor, fiscalitatea.
Transportul intern în intreprinderile agricole este absolut necesar pentru că „orice proces de
producţie agricolă începe şi se termină cu o operaţiune de transport”2.
Particularităţile produselor agroalimentare sunt cele care dau transportului acestor produse
un caracter aparte:
a. Sezonalitatea producţiei agricole – impune folosirea mijloacelor de transport cu
intermitenţă creându-se tensiuni suplimentare asupra activităţii de transport imediat după cules.În
special în lunile de de toamnă atât transportatorii dar şi intreprinderile agroalimentare sunt solicitate
la maximum pentru transportarea recoltelor.
b. Localizarea producţiei agricole foarte neuniform în spaţiu cere un efort suplimentar
activităţii de transport a intreprinderilor care prelucrează produse agricole. Chiar transportul între
ferme se face uneori la distanţe destul de mari şi cu tractorul ceea ce fie produce pagube asupra
calităţii produselor, dacă e vorba de legume sau fructe, fie se desfăşoară cu viteză prea mică.Pentru
transportul produselor agricole perisabile la centrele de colectare sau de prelucrare este de preferat
să nu se folosească drept mijloace de transport tractoarele.
2
Alexandru Tofan – „Organizarea unităţilor agricole” Ed. ECO ART Iaşi 1995

27
 c. Perisabilitatea producţiei agricole impune măsuri suplimentare de protecţie pe timpul
transportului dar şi de efectuare a acestuia în limitele perioadelor în care produsele rămân proaspete.
La transportarea produselor agricole trebuie respectate anumite condiţii care ţin de
temperatură şi umiditate ceea ce impune utilarea mijloacelor de transport cu instalaţii care să
asigure aceste cerinţe. Chiar şi unele produse agricole (cerealele)mai rezistente la efectele negative
ale manipulării şi transportului trebuie, cel puţin, protejate de factorii de mediu cum ar fi ploile.
În plus sensibilitatea unor produse agricole la condiţiile de transport şi manipulare impun
intreprinderilor luarea unor măsuri suplimentare şi la preluarea acestora de la producător şi predarea
la depozite .
Alegerea rutelor, în acest caz, este importantă din punct de vedere a calităţii drumurilor şi a
zonei climatice prin care trec acestea.
d. Transportul în condiţii speciale ( de manipulare, temperatură, ambalare, etc.) şi la distanţă
a unor produse agricole foarte ieftine nu este eficient. Există mijloace de transport cu instalaţie
frigorifică şi utilaje automate de încărcare-descărcare: autofrigorifice, vagoane-izoterme, vagoane-
frigorifice, containere frigorifice, etc.,dar sunt foarte scumpe şi nu se justifică utilizarea lor decât
pentru produsele mai scumpe din cauza cheltuielilor mari de transport pe care le produc.
e. Folosirea utilajelor din fermă pentru transport şi producţie în acelaşi timp.Multe din
intreprinderile agricole folosesc atât pentru transport cât şi pentru producţie tractoarele, trebuind să
facă un compromis între cele două activităţi în timpul culesului.
Intreprinderile agricole pot desfăşura activitatea de transport în mai multe moduri :
a. Cu propriile mijloace de transport.
În această situaţie intreprinderea investeşte resurse financiare în mijloacele de transport cu
scopul de a obţine profit pe seama acestei investiţii.La cheltuielile de investiţie trebuie adăugate
cele de întreţinere şi cele de exploatare a mijlocului de transport, inclusiv cheltuielile cu forţa de
muncă. În urma acestor calcule se poate stabili costul transportului pe tonă-km . Dacă acest cost
adăugat costului produsului face nerentabil transportul cu mijloace proprii se apelează la una din
variantele de mai jos.
b. Apelând la serviciile unui transportator situaţie în care trebuie să se decidă cu care dintre
furnizorii de servicii de transport este rentabil să se încheie contract.
c. Apelând la o formă de asociere cu alţi producători pentru efectuarea colectivă a distribuţiei
produselor lor.Aceasta poate duce chiar la constituirea unui sector logistic puternic care să
deservească toate membrele asociaţiei de distribuţie.Aceste asociaţii pot doar să-şi vândă mărfurile
unor angrosişti sau pot avea propriile puncte de desfacere.
În mediul rural această formă de asociere prezintă multiple avantaje:

28
  Desfacerea produselor asociaţiei direct pe piaţă , fără a mai împărţi profitul cu diverşi
intermediari
 Crearea unui puternic sector logistic dotat cu mijloace care altfel ar fi depăşit posibilităţile
de investire ale fiecărui asociat în parte : mijloace de transport, maşini de ambalat, benzi
rulante, depozite, etc.
 Accesul la fonduri nerambursabile din surse guvernamentale sau europene pentru
dezvoltarea economiei rurale.
 Posibilitatea de a angaja marketeri şi logisticieni care să gestioneze activitatea de distribuţie
a asociaţie.
 Posibilitatea de a fi în timp util la curent cu oferta şi cererea, cu fluctuaţiile preţurilor, etc.
 Posibilitatea de a încheia contracte în mod selectiv cu furnizorii şi clienţii.
 Posibilitatea de a integra activitatea logistică a asociaţiei cu cea a furnizorilor şi clienţilor
pentru a crea parteneriate strategice.
Alegerea modului de transport se face pornind de la mărimea stocului de transportat, distanţa la
care acesta trebuie transportat şi mai ales de la nivelul costului de transport.
În principiu, la alegerea modului de transport, logisticianul se va orienta după nivelul costurilor
pe care fiecare mod de transport îl produce. Astfel, dacă atribuim nivelului costului de transport
următoarele calificative : mare, mediu, mic şi se iau în considerare costurile variabile şi cele fixe se
poate face următoarea diferenţiere între modurile de transport.
Alegerea mijlocului de transport se face pornind de la volumul, greutatea şi particularităţile
stocului ce trebuie transportat. Oricare ar fi varianta aleasă, din punct de vedere al costului
transportului se folosesc mijloace de transport cu : o anumită sarcină utilă şi densitate a încărcăturii,
o valoare a productivităţii calculată în tone pe oră de muncă efectivă; şi care se integrează
activităţilor premergătoare transportului după specificul mărfii transportate, cerinţele clienţilor şi cu
costuri cât mai reduse.

1.4.5. Norme de aprovizionare specifice intreprinderilor agricole

Norma de aprovizionare cu furaje: este foarte importantă pentru determinarea necesarului de
furaje, a suprafeţei şi condiţiilor de depozitare, a momentului maxim de solicitare şi a volumului ce
va trebui transportat de mijloacele de transport.
Prin normă de consum de furaje este determinată cantitatea de furaje ce poate fi consumată
de un animal, într-o perioadă de gestiune stabilită (săptamână.,lună, an), pentru realizarea unei
producţii maxime în condiţii normale de producţie.

29
 În afară de calculul pe perioadele de gestiune obişnuite, această normă se mai calculează şi
pe perioada de creştere, perioada de îngrăşare, de lactaţie, etc., pe unitatea de produs ( litru de lapte,
kg. spor de creşter), sau pe unitatea de produs (găini/ouă, vaci/lapte, taurine/carne).
Pe baza normei de consum se va calcula norma de aprovizionare care va mai include
pierderile datorate transportului, depozitării, condiţionării, deshidratării, etc:
Na = NcpNumărul produselor (animale crescute) +Pierderi din transport, depozitare,
condiţionare, etc
Norma de aprovizionare cu seminţe şi materiale de plantat : este foarte importantă pentru
determinarea cantităţii de seminţe şi material de plantat, a suprafeţei şi condiţiilor de depozitare, a
momentului maxim de solicitare şi a volumului ce va trebui transportat de mijloacele de transport.
Mărimea ei depinde de :
1. caracteristicile materialului bilogic :
- soiul materialului
- greutatea hectolitrică a seminţelor la 1 000 boabe
- puterea de germinaţie a boabelor
2. condiţii de climă şi sol
3. tehnologia de cultivare
4. diferite tipuri de pierderi :
- pierderi în timpul semănatului
- pierderi în timpul vegetaţiei datorate dăunătorilor sau distrugerilor din timpul lucrărilor de
întreţinere
- pierderi din exces de umiditate din atmosferă
- pierderi datorate consumului de apă neadaptat tipului lucrărilor: irigate sau neirigate
- pierderi datorate sistemului de îngrăşare a solului
Norma de aprovizionare cu combustibil - în agricultură trebuie să includă atât
aprovizionarea cu combustibil şi lubrifianţi a activităţii de transport cât şi cea a lucrărilor agricole.
Norma de aprovizionare pentru lucrările agricole se poate fundamenta cu ajutorul a două
norme tehnologice specifice :
a. Norma de consum de combustibil şi lubrifianţi pe hectar arătură normală – reprezintă
cantitatea de carburanţi sau lubrifianţi ce se consumă în medie pentru executarea unui volum de
lucrări echivalent unui hectar arătură normală ( unitate de măsură convenţională – hantru).
b. Norma de consum pe un hectar lucrare -reprezintă cantitatea maximă de carburant
necesară pentru executarea unei unităţi de măsură dintr-o lucrare bine determinată, executată cu un
anumit tip de tractor sau maşină agricolă în anumite condiţii de lucru. Această normă este folosită în
unităţile agricole pentru repartizarea carburanţilor pe ferme şi apoi pe formaţiuni de lucru.

30
 Conţinutul şi structura planului şi programelor de aprovizionare materială
Necesarul de consum:
Necesar pentru realizarea planului şi programelor de producţie, desfăşurarea activităţii de
ansamblu a unităţii economice - Npl.
Stocul de resurse materiale la sfârşitul perioadei de gestiune - Ssf.
Necesar total de resurse materiale pentru realizarea planului de producţie specifică a unităţii
economice, a activităţii generale a acesteia - Ntpl.
Ntpl = Spî +ARi +Na
Ntpl = Npl +Ss
Total: necesităţi de resurse materiale şi energetice pentru desfăşurarea activităţii de
ansamblu a unităţii economice (Ntpl).
Resurse
A. Surse interne (proprii) ale unităţii economice:
B. Stocul preliminat de resurse materiale pentru începutul perioadei de gestiune – Spî.
C. Alte resurse interne - ARi.
D. Surse din afara unităţii economice:
E. Necesar de aprovizionat cu resurse materiale de pe piaţa internă şi internaţională de
materii prime şi produse - Na (A).
Total resurse materiale şi energetice de acoperire a necesităţilor de consum ale unităţii
economice (Spî + ARi +Na).

1.4.6. Metode de calcul al necesităţilor de materiale şi echipamente tehnice

Metoda de calcul direct – ia în calcul volumul fizic, pe structură, al producţiei prevăzute
pentru fabricaţie (Qp) şi consumul specific standard, stabilit prin proiect, cunoscut, în practică sub
denumirea de normă de consum (Nc): Npl = Qp x Nc.
Metoda de calcul pe bază de analogie – se utilizează pentru stabilirea necesarului de
materiale pentru “produsele noi” (care nu au mai fost fabricate, dar urmează să fie trecute în
producţia de serie), iar normele de consum specific din documentaţie nu sunt încă definitivate.
Metoda indicelui global de consum la un milion producţie nominalizată – se foloseşte la
stabilirea necesarului de materiale când unitatea economică nu are “nominalizată integral”, la data
elaborării planului, producţia marfă pe volumul şi structura fizică prevăzute pentru fabricaţie.
Metode de calcul al necesităţilor de materiale şi echipamente tehnice

31
 Metoda coeficienţilor dinamici – are un pronunţat caracter statistic şi propune extrapolarea
datelor privind consumul de materiale din perioada de bază şi pentru anul următor.
Metoda de calcul pe baza sortimentului tip – este utilizată atunci când se fabrică o gamă
sortimentală de produse foarte largă. În această categorie se includ unităţile din industria textilă, a
confecţiilor, a pielăriei, din industria alimentară, etc., care înregistrează variaţii mari de structură a
producţiei pentru fiecare produs, ca urmare a influenţelor determinate de modă, de anotimp, specific
zonal, comenzi neprevăzute, ş.a.
Metoda de calcul al necesarului de materiale aferent producţiei, prevăzută a se obţine pe
bază de şarjă – se utilizează în industria siderurgică, cea chimică, a materialelor de construcţii etc.,
deci în procesele de producţie în care mai multe materiale participă “simultan” şi în proporţii
diferite la fabricarea unui produs corespunzător reţetelor de fabricaţie specifice.
Metode de calcul specifice necesităţilor de combustibili şi energie electrică – sunt
corespunzătoare naturii acestor resurse de maximă importanţă pentru orice unitate economică,
diversităţii destinaţiilor de utilizare şi structurii consumurilor.

32
 CAPITOLUL II. ANALIZA SISTEMULUI DE APROVIZIONARE A
ÎNTREPRINDERII SRL „GHERTCOMAGRO”
O exploatatie agricola este o unitate economica de producere, ce reuneste forta de munca,
mijloacele de producere si terenurile in scopul producerii agricole. Exploatatia agricola are
urmatoarle caracteristici:
 poate fie in proprietatea unei singure persoane fizice sau unui grup de persoane;
 poate fi inregistrata juridic sub diferite forme - individuala, societate, cooperativa,
intreprindere agricole de stat, etc;
 poseda una sau mai multe parcele de pamant.
In urma procesului de privatizare, majoritatea exploatatiilor agricole noi formate din
Moldova sunt, de obicei, de tip familial si inregistrate ca gospodarii taranesti.
Exploatatiile agricole produc diferite bunuri agricole, ca de exemplu - grau, porumb, cartofi,
lapte, carne, s.a. Pentru fiecare din aceste produse sunt folosite tehnologii de crestere, ce necesita
cheltuieli specifice de producere. De aceea, exploatatia agricola este impartita in sectoare de
producere.

2.1. Prezentarea activităţii economico- financiare a întreprinderii

Societăţi cu răspundere limitată se caracterizează prin faptul că fiecare membru fondator

răspunde numai cu partea aportului de capital, puterea de decizie a fiecărui asociat depinde de
ponderea pe care o deţine în capitalul social.
Pentru fondarea unei societăţi cu răspundere limitată mărimea capitalului depus trebuie să
constituie nu mai puţin de 5400 lei SRL „Ghertcomagro" a fost fondată din iniţiativa a doi acţionari
Orescu Dumitru care a depus 75 % din sumă şi Orescu Viorica 25 %.
Societatea cu răspundere limitată „Ghertcomagro". este amplasată în zona de Centru a
Republicii Moldova, în raionul Criuleni, satul Hirtopul Mare la o distantă de 35km de or. Chişinău.
A fost fondată în anul 1999, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 500
din 10-09-1994 "Regulamentul cu privire la societăţile economice în republica Moldova" nr.
162021760.
Unul din factorii de bază care determină sporirea eficienţei economice a producţiei agricole
şi dezvoltarea agenţilor economici din agricultură. El constituie condiţiile naturale şi organizatorice.

33
 Agricultura spre deosebire de alte ramuri ale economiei naţionale dispune de o serie de
trăsături sau particularităţi specifice, ce condiţionează specificul producţiei agricole. Printre cele
mai importante particularităţi se enumără:
1) Reproducţia bunurilor materiale în agricultură este strâns legată de procesul natural,
biologic de creştere a plantelor.
2) Procesul biologic de reproducţie a culturilor agricole la rândul său este determinat de doi
factori: pământul şi climatul;
3) Pământul reprezintă mijlocul principal de producţie în agricultură, fiind de neânlocuit în
această calitate, faţă de alte ramuri a economiei naţionale, unde el serveşte spaţiu de
amplasare a cestora;
4) Condiţiile climaterice, precum şi particularităţile solurilor determină absolut specializarea
producţiei vegetale;
5) Caracterul sezonier a procesului de producţie, mai ales la cultura plantelor determină surplusuri
sau neajunsuri de forţă de muncă şi de mijloace tehnice pe parcursul anului.
Amplasarea teritorială a SRL „Ghertcomagro".", distanţa faţă de punctul de prelucrare şi
realizarea a producţiei agricole este reprezentată în tabelul 1.

Denumirea Tipul şi calitatea Distanta

Denumirea direcţiilor de legătură punctelor de livrare căilor de 9
(staţiei feroviare) comunicare , km.
1. Administrativ-teritorială;
a) Locală Hirtopul Mare II 1
b) raională Criuleni I 25

c) republicană Chişinău I 35
2. Realizarea producţiei - cereale Ialoveni I 36
- porumb Straseni I 40
- floarea-soarelui Hincesti II 45
- legume Chişinău II 35

- Fructe Chişinău II 35

După cum se observă din tabelul. 1, societatea cultivă culturi agricole ca: fructe, legume,
floarea-soarelui, struguri din care se fabrică băuturi alcoolice în aceeaşi localitate.
Societatea este amplasată la 40 km. de la s.Ialoveni, ce permite de a realiza strugurii cu
cheltuieli minime, unde se realizează producţia de fructe şi legume.
În concluzie SRL „Ghertcomagro". are o amplasare avantajoasă faţă de punctele de
realizare, deoarece se află la o distantă mică de acestea.

34
 Pe lângă condiţiile organizatorice un loc important îl ocupă şi condiţiile naturale, care se
exprimă prin condiţiile climaterice (temperatură, precipitaţii, durate perioadei de vegetaţie) şi prin
condiţiile pedologice.
Teritoriul gospodăriei din punct de vedere geografic are o amplasare favorabilă, bună pentru
dezvoltarea sectorului agrar. Este situat lângă anumite, iazuri, ceea ce asigură folosirea irigării.
Relieful în zona de amplasare a terenurilor gospodăriei este de câmpie, eroziunea solurilor şi
alunecări de teren nu se înregistrează.
In această zonă temperatura medie anuală a aerului este egală cu 11 C. anual se înregistrează
460 mm de precipitaţii, umiditatea aerului 66-70 %. Perioada de vegetaţie se prelungeşte timp de
175 zile. In această zonă predomină solul de tip cernoziomic.
Gestiunea achiziţiilor poate fi definită ca un ansamblu de decizii şi activităţi care duc la
reglarea şi ajustarea fluxurilor.
Domeniul gestiunii de achiziţii este foarte larg incluzînd: organizarea activelor fixe şi
curente, folosirea eficientă a capitalurilor şi a deciziilor de întrebuinţare a acestora cu anumite
destinaţii. Gestiunea financiară este o funcţie a întreprinderii care are drept scop de a asigura regulat
fondurile pentru exploatarea curentă şi pentru investiri în active imobilizate la timp şi cu costuri cît
mai scăzute fară a prejudicia independenţa faţă de terţi şi posibilitatea de acţiune economică. La
întreprindere gestiunea financiară are o însemnătate foarte mare deoarece ea poate asigura
valorificarea patrimoniului printr-un ansamblu de decizii şi activităţi care ar duce la obţinerea
veniturilor financiare foarte mari.
O trăsătură esenţială care caracterizează sistemul managerial al unei întreprinderi este şi
structura organizatorică. De raţionalitatea ei depinde într-o măsură apreciabilă conţinutul şi
îmbinarea sistemului de obiective, configuraţia şi funcţionalitatea sistemului informaţional şi
decizional, gama metodelor şi tehnicilor de management utilizate. Toate acestea determină modul
de folosire a surselor, condiţiilor de comercializare a produselor şi implicit volumul cheltuielilor,
consumurilor şi mărimea profitului. în continuare vom prezenta structura organizatorică a SRL
„Ghertcomagro".
Schema 1 Structura organizatorică de producere a SRL "Ghertcomagro'
1— Subdiviziuni de producţie ► Subdiviziuni ► Subdiviziuni social
► auxiliare culturale
► Punct de Laborator de ► Cazangeria
schimb a răsăritei mecanizare
Serviciul de ► Subdiviziuni

► Subdiviziune electricieni social pază

w
de vii şi livezi Parcul de automobile Punctul
Ferma de vite —► —►

35
 pentru lapte medical
Staţiunea de tractoare
► Ferma de porci ►
Subdiviziune

► Subdiviziunea de construcţii
de câmp

Atelier de
► reparaţii
► Grupul de irigare
► Grupul de irigare

Reieşind din schema prezentată putem constata că în cadrul SRL „Ghertcomagro".

predomină o structură organizatorică de tip liniar - funcţional. Machetul organizational a acesteia
este format din 5 subdiviziuni de producţie, 9 subdiviziuni auxiliare şi 3 subdiviziuni social-
culturale.
SRL „Ghertcomagro". are o aşezare destul de favorabilă pentru cultivarea diferitor culturi
agricole şi creşterea animalelor. Suprafaţa totală de terenuri agricole la 01.01.2006 constituia 1039
ha, din care 93 % din suprafaţă reprezintă cernoziomuri.
Analizând componenţa şi structura fondului funciar al SRL "Ghertcomagro", observăm că
fondul funciar al gospodăriei este împărţit în următoarele categorii:
1. Terenuri de destinaţie agricolă.
- arături;
- plantaţii perene;
2. Terenuri ale localităţilor.
3. Terenuri cu destinaţie industrială, pământurile ocupate cu drumuri.
4. Terenuri ocupate cu parcuri.
5. Zone verzi.
6. Fondul acvatic.
7. Alte terenuri neagricole şi rezerve.
In baza datelor din tabelul 2.1 vom analiza componenţa, structura şi dinamica fondului
funciar al SRL „Ghertcomagro".

36
 Tabelul 2.2.
Componenţa, structura şi dinamica fondului funciar în S.R.L. "Ghertcomagro"
Terenuri funciare Anii
2005 2006 2007
Ha % ha % Ha %
1 2 3 4 5 6 7
I. Terenuri agricole total 1038 80,6 1015 77,0 1039 78,3
inclusiv:
Arături 970 75,3 947 71,8 945 71,5
Plantaţii perene 68 5,3 68 5,2 85 6,8
Fânete - - - - - -
Păşuni - - - - - -
II. Terenuri neagricole total 250 19,4 304 23,0 314 23,7
Inclusiv:
Fond silvic 101 7,8 132 10,0 132 10,0
Fond acvatic 98 7,6 98 7,4 98 7,4
Drumuri 30 2,3 57 4,3 61 4,6
Alte terenuri 21 1,6 17 1,3 23 1,7
Total: 1288 100,0 1319 100,0 1326 100,0

Analizând componenţa fondului funciar al gospodăriei, observăm că aceasta o formează

terenuri agricole, care deţin 78,3 % în anul 2007 şi terenuri neagricole, care deţin 23,7 % în acelaşi
an. în ceia ce priveşte componenţa terenurilor agricole aici se includ arături şi plantaţii perene.
Examinând structura terenurilor agricole, observăm, că cea mai mare pondere o ocupă
arăturile - 71,5 %, iar cea mai mică pondere plantaţiile perene - 6,8 % în anul 2007 din suprafaţa
totală a fondului funciar.
În componenţa terenurilor neagricole se include fondul acvatic, drumuri şi alte terenuri
neagricole. Examinând structura acestora în anul 2007, observăm, că ponderea cea mai mare revine
fondului silvic - 10,0 cea mai mică - altor terenuri -1,7 % din suprafaţa totală al fondului funciar.
Pentru estimarea eficienţei economice a activităţii de producţie o mare importanţă are
analiza gradului de valorificare al fondului funciar al întreprinderii date. Aceste aspecte le vom
analiza în baza datelor incluse în tabelul 2.3, care urmează mai jos.
Tabelul. 2.3
Gradul de valorificare a fondului funciar în S.R.L. "Ghertcomagro"
Indicatorii Anii
2005 2006 2007
Terenuri agricole în suprafaţa totală, % 80,6 77,0 78,3
Arături în suprafaţa terenului agricole, % 93,4 93,3 93,3
Terenuri prelucrate (plantaţii perene şi arături) în suprafaţa 100 100 100
terenului agricol, %

37
Semănăturile în suprafaţa terenului arabil, % 93,4 93,3 93,3
Terenuri irigate în suprafaţa terenurilor agricole, % - - -

Examinând gradul de valorificare al fondului funciar al SRL "Ghertcomacro" putem

constata, că în perioada anilor 2005-2007 nu au avut loc schimbări esenţiale. Se observă, că 78,3 %
din suprafeţele fondului funciar al gospodăriei o deţin terenurile agricole. La rândul său din acestea
100 % sunt prelucrate.
Importanţa şi locul gospodăriei în cadrul unităţii teritorial administrative şi a agriculturii ca
ramură a economiei naţionale este determinată de proporţii de producţie a acesteia. Proporţia de
producţie se determină în baza unui sistem de indicatori care reflectă dintr-o parte condiţiile
necesare pentru organizarea activităţii gospodăriei
(pământ, forţă de muncă, mijloace fixe, resurse energetice, efectiv de animale), iar din altă
parte rezultatul utilizării acestora (producţia globală, marfa în preţuri comparabile, venit global,
vânzări nete, profit brut). Modificarea acestor indicatori (creşterea sau reducerea) în dinamică oferă
posibilitatea să apreciem nivelul de dezvoltare al gospodăriei (favorabilă, satisfăcătoare,
nefavorabilă). In continuare pentru a analiza proporţia de producţie al SRL "Ghertcomagro" vom
întocmi următorul tabel:
Tabelul.2.4
Indicatorii Anii
2005 2006 2007
Suprafaţa terenului agricol, ha 1038 1015 1039
inclusiv:
terenuri arabile 970 947 945
plantaţii perene 68 68 85
Efectivul mediu anual de lucrători încadraţi în agricultură, 338 232 196
persoane inclusiv:
cultura plantelor 308 201 166
sectorul zootehnic 30 31 30
Efectivul mediu anual de animale agricole, cap. con. 123,1 101,1 102,5
Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe productive, mii 198 202 225
lei
inclusiv:
mijloace fixe de producţie cu destinaţie agricolă, mii lei 81 84 40
Valoarea producţiei agricole globale (în preţuri 3178 4601 3495
comparabile ale anului 2000), mii lei inclusiv:
producţia vegetală 2856 4245 3058
producţia animală 322 356 473
Vânzările nete, mii lei 3016,83 4033,19 3380,52

Datele tabelului 2.4 ne demonstrează, că suprafaţa terenurilor agricole s-a majorat în anul
2007 comparativ cu anul 2006 cu 24 ha în mărime absolută. în urma analizei tabelului nu observăm
schimbări esenţiale.

38
 Efectivul mediu anual de lucrători încadraţi în agricultură s-a micşorat în anul 2007 în
comparaţie cu 2005 şi 2006 respectiv 68 % şi cu 57,9 %.
Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe s-a majorat considerabil în anul 2007 fată de 2006
cu 23 mii lei.
Valoarea producţiei agricole globale (în preţuri comparabile ale anului 2000) a înregistrat o
creştere în anul 2006 faţă de anul 2005 de 1423 mii lei după care în anul 2007 o diminuare a valorii
producţiei de 1106 mii lei. In final putem demonstra, că nivelul de dezvoltare al gospodăriei este
nefavorabil.
În condiţii egale de producţie, adică asigurarea optimală a procesului de producţie, cu
resurse necesare, eficienţa economică a producţiei agricole depinde de nivelul de specializare.
Priorităţile principale a specializării sunt următoarele:
1. Specializarea dă posibilitate mai deplin şi mai eficient de întrebuinţarea condiţiilor
climaterice specifice zonei economico-climaterice;
2. Dă posibilitate de a micşora numărul ramurilor neeficiente în gospodărie şi de a dezvolta
ramura principală;
3. Se poate de introdus mecanizarea complectă;
4. Nu se distribuie mijloacele băneşti şi materiale la producerea unui număr mare de
produse, dar se întrebuinţează la producerea celor mai eficiente ramuri;
5. Cu aprofundarea specialiştilor are loc o împărţire mai eficientă a muncii în gospodărie;
6. Duce la calificarea lucrătorilor;
7. întreprinderile specializate mai fine se conduc.
Specializarea producţiei agricole se determină în cadrul analizei structurii unui şir de
indicatori ca: producţia globală şi marfa în preţuri comparabile, producţia vândută în preţuri
curente, venituri din vânzări.
Aprecierea specializării gospodăriei se efectuează în baza datelor tabelului 2.5.
Tabelul 2.5.
Componenţa, structura şi dinamica veniturilor din vânzări în S.R.L. "Ghertcomagro"
Denumirea produselor, Anii
ramurilor 2005 2006 2007
mii lei % mii lei % mii lei %
Producţie vegetală: 545 20,5 1757 46,51 1198 41,21
Cereale-total Inclusiv
Grâu 16 0,6 1088 28,8 849 29,21
Orz 85 3,2 420 11,1 131 4,5
Porumb 409 15,4 248 6,5 193 6,64
Leguminoase boabe 35 1,3 1 0,02 25 0,86
Floarea soarelui 427 16,0 367 9,7 162 5,57
Tutun 393 14,8 314 8,3 444 15,27

39
Răsad de tutun 6 0,2 - - - -
Răsad de legume 13 0,5 - - - -
Legume de cîmp 370 13,9 175 4,6 31 1,07
Total fructe şi pomuşoare 225 8,4 329 8,7 128 4,4
Struguri 258 9,7 233 6,2 128 4,4
Puieti fructiferi 33 1,2 138 3,7 261 8,94
Altă producţie vegetală 32 1,2 61 1,6 26 0,89
Total producţie vegetală: 2302 86,4 3374 89,30 2378 81,83
Producţie animalieră: 103 3,9 105 2,78 83 2,86
Vite şi păsări în masă vie din
care:
Bovine 82 3,1 54 1,43 53 1,82
Porcine 17 0,6 51 1,35 24 0,83
Cabaline 4 0,2 - - 6 0,21
Lapte integral 259 9,7 200 7,91 445 15,31
Alte produţie animalieră - - - - - -
Total producţie animalieră 362 13,6 404 10,7 528 18,17
Total producţie agricolă 2664 100 3778 100 2906 100

2.2. Analiza indicatorilor economico- financiari

Gestiunea achiziţiilor are următoarele funcţii: de-a asigura regulat unitatea economică cu
fonduri necesare chiar şi prin împrumut; gospodărirea efectivă a activelor; menţinerea echilibrului
între venituri şi cheltuieli.
Analiza achiziţiilor este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a
agriculturii la finele perioadei de gestiune ea îşi propune să stabilească punctele forte în vederea
fundamentării unei noi strategii de menţinere şi de dezvoltare într - un mediu concurenţial. Pentru a
evalua capacităţile întreprinderii SRL „Ghertcomagro". de aşi menţine echilibru financiar şi a activa
într-o economie de piaţă vom efectua o analiză financiară detaliată estimînd bilanţul contabil şi
estimarea următorilor coeficienţi:

2.2.1. Starea patrimonială a întreprinderii "GERTCOMAGRO " S.R.L.

Activele întreprinderii, conform rezultatelor raportului financiar pe 2007-2008 sunt analizate
în tabelul ce urmează:
Tabel 1
Analiza structurală a patrimoniului "GERTCOMAGRO " S.R.L.
Indicatorii Anul 2007 Anul Abaterea Abaterea
2008 Abs (+/-) Rel (%)
1.Active pe TL
Active nemateriale
Programe informaţ 1-C - 1526 1526 -
Amortizarea AN -1152 -1019 133 -
Active materiale pe TL

40
 Mijloace fixe 212852 230548 17696 83,13
Uzura şi epuizarea AM -8642 -48817 -40175 -474,76
Total active pe TL 204210 182238 -21772 -10,75

Active curente
Materialele 190831 650617 459786 240,93
OMVSD 24661 - -24661 -
Producţia în curs de execuţie 24249496 107949537 83700041 345,16
Total active curente 84135166 343,9
24464988 108600154
2.1..Creanţe pe TS
Creanţe aferente facturilor 518 - -518 -
comerciale pe TS
Avansuri pe TS acordate 3654417 19898046 16243629 444,15
Creanţe pe TS privind
decontările cu bugetul 1048 2053524 2052476 195847
Creanţele pe TS ale personalului 6032 367397 361365 5991

Total creanţe pe TS 6670601 22318968 15648367 234,58

2.2..Mijloace băneşti
Casa 660951 29379 -631572 -95,55
Conturi curente în monedă naţională 1412661 999392 -413269 -29,13

Conturi curente în valută străină 1570 25 -1545 -98,40

Total mijloace băneşti 2075182 1028796 -1046386 -50,42

Total general activ 33608390 1332144948 97536558 293,19
Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 3,4)
Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu doar la valoarea de bilanţ, dar şi la valoarea
netă a acestuia. În ultimul caz se foloseşte noţiunea patrimonuilui (activului) net.
Patrimoniul net = Total Activ – Datorii pe termen lung – Datorii pe termen scurt.

În aceste condiţii conţinutul economic al indicatorului în cauză poate fi expus astfel:

patrimoniul net reflectă mărimea activelorcontrolate de întreprindere care sunt formate numai pe
seama surselor proprii de finanţare şi nu sunt împovărate de datorii.
Tabelul 2 Analiza patrimoniuului net
2007 2008 Abaterea (+/-)

1.Total Activ 33608390 132144948 98536558

2.Datorii pe termen lung - 132804076 132804076
3.Datorii pe termen scurt 2269888 34208335 31938447

41
4.Patrimoniul net 31338502 (34867463) (66205965)

Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 3,4)

Apariţia valorii negative a patrimoniului net confirmă, de regulă o stare de criză, cînd
întreprinderea nu dispunede active formatepe seama surselor proprii şi activitatea pe deplin se
finanţează datorită surselor împrumutate. Deci, se constată dependenţa financiară absolutăa
întreprinderii de creditorii acesteia. Însă în cazul "GERTCOMAGRO " S.R.L. valoarea negativă a
patrimoniului net nu semnalează existenţa aspectelor dificile în dezvoltarea întreprinderii.
"GERTCOMAGRO " S.R.L.
În calitatea sa de investor finanţează construcţia din contul capitalului propriu (5400 lei),
creditelor luate de la bancă (4 credite în valută străină şi naţională) precum şi în baza aporturilor
vărsate de potenţialii proprietari ai apartamentelor care se construiesc. Valoarea negativă a
patrimoniului net nu semnalează o situaţie de criză în acest caz deoarece întreprinderea
"GERTCOMAGRO " S.R.L.investeşte în proprietate imobiliară, condiţie care la momentul actual în
RM ia amploare şi presupune o perspectivă majoră de obţinere a veniturilor pe viitor.

2.2.2. Analiza activelor întreprinderii

Dacă vom face analiza la componentele Activelor pe TL vom observa că sunt formate din
Active nemateriale şi Active materiale pe TL, care la rindul lor se clasifică în Programe
informatice , Amortizare AN şi respectiv Mijloace fixe, şi Uzura şi epuizarea AM. Programele
informaţionale apar doar în 2008, in expresie valorică de 1526 lei, respectiv a crescut şi
Amortizarea AN cu 1019 lei.
La Activele materiale pe TL, la fel se observă o crestere. Mijloacele fixe se majorează cu
17696 lei, sau 83,13 %, are loc o scădere a uzurii şi epuizării AM cu 40175 lei. Se înregistrează o
reducere totală a Activelor pe TL de 10,75% ,de la 204210 lei în 2007 la 182238 lei în 2008 .
Stocuri de mărfuri şi materiale , care la rîndul lor se clasifică în Materiale, OMVSD şi
Producţie în curs de execuţie. Creşterea Materialelor a constituit 459786 lei sau 240,93% , iar
OMVSD alcătuiesc 24661 lei în 2007, iar în 2008-lipsesc, Producţia în curs de execuţiea sporit cu
83700041 lei, adică cu 345,16% . Astfel, Totalul Activelor curente constituie 108600154 lei în
2008, creşterea spre deosebire de 2007 fiind de 343,9%.
Informaţia conţinută în tabelul 1 atestă faptul că în structura "GERTCOMAGRO " S.R.L.
prevalează activele curente şi anume producţia în curs de execuţie. Se observă o creştere absolută şi
relativă acestei grupe de active, care de facto şi reprezintă obiectul activităţii "GERTCOMAGRO "
S.R.L., adică construcţia complexului de blocuri locative. Dacă în 2007 această categorie de active

42
a constituit 24249496 lei atunci în 2008 valoarea acestora a alcătuit cu 83700041 lei, astfel atingînd
suma de 107949537 lei.
Se observă creşterea absolută şi relativă a resurselor economice sustrase în decontările cu
debitoriin. Cota creanţelor a crescut pe parcursul anului 2008 15648367 lei sau cu 234,58 % faţă de
anul precedent.
Următorul component al Creanţelor pe TS sunt avansurile, creşterea acestora în 2008 a
constituit 444,15%. Avansurile reprezintă achitarea preventivă a mărfurilor sau serviciilor, care în
viitor vor fi înregistrate ca activele întreprinderii , astfel o creştere a avansurilor presupune o
creştere a activelor.
Creanţele pe TS privind decontările cu bugetul – acest indicator este o generalizare a
informaţiei privind existenţa , înregistrarea şi achitarea creanţelor aferente decontărilor cu bugetul.
Acest indicator a crescut în anul curent cu 2052476 lei faţă de anul precedent, cînd a constituit doar
1048 lei. Această situaţie este determinată de faptul că întreprinderea are de recuperat sume ale
taxei pe valoarea adăugată de la buget după finisarea consrucţiei.
Creanţele pe TS ale personalului – reprezintă datorii ale angajaţilor faţă de întreprindere , care
pot apărea în urma:
- acordării avansurilor spre decontare (titularilor de avans);
- procurării de către angajaţi a mărfurilor cu achitarea în rate;
- recuperării de către gestionari a daunei materiale cauzate;
- altor datorii (privind pensiile alimentare şi alta titluri executorii, privind plăţile efectuate în
folosul angajaţilor pentru serviciile comunale etc.).
Ele pot fi înregistrate în contabilitare în baza urmatoarelor documente :
- dispoziţia de plată;
- lista (statul de plată);
- documentele cu titluri executorii;
- lista de inventariere a creanţelor şi datoriilor;
- decizia privind recuperarea daunelor materiale cauzate;
- angajamentul de plată.
În 2008 creşterea Creanţelor pe TS ale personalului este considerabilă şi constituie 367397 lei
, ceea ce este cu 361365 lei mai mult decît în 2007. Însă aceasta se explică prin faptul că
"GERTCOMAGRO " S.R.L.a suportat un furt de materiale de construcţie de către angajaţi. În
prezent catul se precaută în judecată.
Mijloacele băneşti, ultima componentă a activelor curente, "GERTCOMAGRO " S.R.L.
Se constituie din conturi curente în monedă naţională, conturi curente în valută străină
precum şi mijloacele păstrate în casă. Spre deosebire de alte componente aleActivelor întreprinderii,

43
acest indicator descreşte considerabil cu 1046386 lei, de la 2075182 lei în 2007 la 1028796 lei în
2008, ceea ce se lămureşte prin faptul, că se majorează Avansurile pe termen scurt acordate de la
3654417 lei în 2007 la 19898046 lei în 2008. În tabelul de mai jos sunt prezentate ponderile fiecărui
component în Total Activ.
Tabelul 3
Ponderea componentelor activelor în Total Activ
Denumirea Ponderea în Total Activ Ponderea în Total Activ
2007(%) 2008(%)
Active pe TL 0,6076 0,137
-Active nemateriale - 0,0015

-Active materiale pe TL 0,6076 0,1375

Active curente 99,39 99,86

Stocuri 72,79 82,18
Creanţe pe TS 19,84 16,88
Mijloace băneşti 6,17 0,778
Total Active pe TL 100% 100%
Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 3,4)

Analizînd tabelul unde sunt prezentate toate componentele, ce compun activele întreprinderii,
observăm că ponderea cea mai mare o ocupă stocurile, în 2007 alcătuind 72,79%, iar în 2008
alcătuind 82,18%, în acest caz existenţa volumului mare al stocurilor nu presupune „îngheţarea”
mijloacelor băneşti, deoarece stocurile la "GERTCOMAGRO " S.R.L.reprezintă blocurile locative
nefinisate. Venit întreprinderea "GERTCOMAGRO " S.R.L. va obţine doar la darea în exploatare
a acestor case.
Activele pe termen lung au o pondere neînsemnată în Total Activ, care reprezintă 0,6% în
2007 şi 0,137% în 2008; astfel activele pe termen lung la "GERTCOMAGRO " S.R.L.nu sunt
utilizate în procesul de producţie, ci pentru necesităţile generale şi administrative ale întreprinderii.
"GERTCOMAGRO " S.R.L. nu necesită active pe termen lung în scopuri productive deoarece ea
nu dispune de licenţă de activitate în domeniul construcţiilor, astfel firma operează drep investitor.
"GERTCOMAGRO " S.R.L. apare în calitate de finanţator în construcţia blocurilor
locative.
1) Costul mediu anual al Activelor = (33608390+132144948):2 = 82876669 lei
2) Patrimoniul pus în gaj. Valoarea activelor pe termen lung şi activele curente, înregistrate în
calitate de gaj se estimează la 65892641 lei, valoarea de bilanţ fiind de 10794953 lei.
3) Rata activelor curente = AC/TA
2007: Rata AC = 24464/33608390= 0,72
2008: Rata AC = 108600154/132144948=0,821

44
 Indicatorul respectiv caracterizează corelaţiile interne existente între elementele
patrimoniului. Nivelul ridicat al acestui coficient determină tendinţa spre accelerarea rotaţiei
patrimoniului întreprinderii şi contribuie la reducerea sumei mijloacelor economice necesare pentru
menţinerea volumului activităţii.
4) Rata activelor grevate cu gaj = Valoarea de bilanţ a activelor înregistrate în calitate de gaj/
TA
2008: Rata activelor grevate cu gaj= 107949537/132144948=0,816

Nivelul mai ridicat al acestui indicator înseamnă pentru un creditor potenţial mai puţine
şanse de a garanta cu gajul un contract nou de creditare, de împrumut etc.
La "GERTCOMAGRO " S.R.L. acest indicator, adică patrimoniul gajat îmbracă valori
impunătoare.

2.3.3. Sursele de finanţare (pasivele întreprinderii)

Formarea patrimoniului necesar pentru desfăşurarea activităţii economico-financiare a
întreprinderii se efectuează pe seama diferitelor surse de finanţare. Din punct de vedere al
conţinutului economic, sursele de finanţare a activelor reprezintă totalitatea drepturilor
proprietarilor şi obligaţiilor agentului economic.
Componenţa surselor de finanţare a activelor, predominarea anumitor componente asupra
altora, evoluţia structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea şi independenţa financiară a
întreprinderii. De aici rezultă necesitatea analizei pasivelor din partea conducerii întreprinderii
pentru stabilirea strategiei de dezvoltare şi dirijarea activităţii curente.
Raportul privind fluxul capiralului propriu constituie o parte componentă a raportului financiar
anual. Evidenţierea indicatorilor privind fluxul capitalului propriu într-un formular separat este
legată de importanţa acestei informaţii pentru diferiţi utilizatori şi în special pentru proprietarii
întreprinderii.
Drepturile proprietarilor întreprinderii sunt multiple şi diverse, însă pentru contabilitate şi
întocmirea rapoartelor financiare un interes mai mare reprezintă drepturile care vizează repartizarea
activelor, precum şi drepturile de proprietate asupra întreprinderii în funcţiune, în cazul vinderii
acesteea, întocmirii documentelor pentru gaj etc. Una dintre cele mai importante sarcini ale
Raportului privind fluxul capitalului propriu o constituie prezentarea acestor drepturi.
La întocmirea Raportului privind fluxul capitalului propriu o mare importanţă are delimitarea
corectă a surselor de finanţare a activelor în surse proprii şi împrumutate ( atrase). De corelaţia
dintre sursele proprii şi împrumutate de finanţare depinde aprecierea stabilităţii financiare a
întreprinderii, a gradului de risc legat de investirea mijloacelor în activitatea acesteia.

45
 În capitolul 1 al Raportului privind fluxul capitalului propriu este prezentată sub forma
generalizată informaţia referitoare la capitalul propriu.
Tabelulul 4
Componenţa şi structura Pasivelor
Indicatorii Anul 2007 Anul 2008 Abaterea
+/-
1.Capital propriu
1.1.Capitat statutar şi suplimentar 5400 5400 0

1.2. Rezerve - - -
1.3 Profit nerepartizat(pierdere neacoperită) -605345 -2934416 -2329071

Total Capital propriu -599945 -2929016 -2329071

2.Datorii pe TL
2.1Credite bancare pe termen lung - 37559548 37559548
2.2Împrumuturi pe termen lung - 77750 77750

2.3Avansuri pe termen lung primite - 95159220 95159220

2.4Datorii amînate privind impozitul pe venit - 7558 7558

Total DTL 132804076 132804076

3.Datorii pe TS
3.1. Datorii financiare pe TS 17907140 196120 -17711020

3.2. Datorii comerciale pe TS 16207507 1608734 -14398773

3.3 Datorii pe TS calculate 93688 465034 371346

Total DTS 34208335 2269888 -31938447

Total General Pasiv 33608390 132144948 98536558

Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 3,4)

Crearea patrimoniului necesar pentru activitatea economico – financiară se efectuează din

diferite surse de finanţare. Noţiunea de capital a căpătat o semnificaţie complexă de bunuri
exprimate valoric , care participă la procesul de producţie sub diferite forme, şi care sunt rezultatul
unui precedent proces productiv, defineşte noţiunea de “capital ” ca un ansamblu de mijloace
necesare pentu a asigura îndeplinirea funcţiei de producţie a întreprinderii.
Crearea capitalului presupune colectarea de resurse , iar utilizarea lui o imobilizare a MB,
care implică anumite costuri. Capitalul social determină valoarea minimă a activelor pe care trebuie
să le deţină societatea comercială şi se formează din aporturile fondatorilor, exprimate in lei. În anii
2007-2008 capitalul social nu a suferit modificări,doar că întreprinderea a înregistrat o pierdere

46
neacoperită în sumă de 605345 lei în 2007 şi de 2934416 lei în 2008. Acestea, respectiv, vor fi
acoperite doar la momentul obţinerii venitului de la vînzarea apartamentelor.
Ca factor de producţie “ capitalul “ este caracterizat, cafiind o sumă de MB şi materiale, numite
“bogăţiile întreprinderii”.
Componentele capitalului capătă denumiri şi forme diferite, în dependenţă de locul şi rolul
lor în procesul economic, astfel maşinile, utilajele reprezintă capitalul tehnic , creanţele – capitalul
juridic, iar MB – capitalul financiar.
Conducătorii întreprinderii trebuie să cunoască costul capitalului, pentru a lua decizii corecte
privind alocarea capitalului.
Costul capitalului pentru întreprindere depinde de costul fiecărei surse de finanţare şi va fi
cu atît mai mare , cu cît întreprinderea va utiliza mai multe surse de finanţare “ scumpe “. Costul
capitalului reprezintă rentabilitatea minimă cerută de către aducătorii de fonduri. „Regula de aur” a
finanţelor stipulează că costul capitalului nu trebuie să fie mai sporit decît rezulattele generate de
acesta. Structura capitalului reprezintă raportul existent între sursele de finanţare proprii şi cele
împrumutate , sau raportul între sursele de finanţare permanente şi cele pe TS.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneşte de la aprecierea generală a
structurii pasivelor. În acest scopse calculează şi se interpretează un şir de indicatori, care în
literatura de specialitate se numesc coeficienţi ai structurii capitalului , independenţei financiare, de
acoperire, de solvabilitate, de îndatorare ş.a.
Unul dintre cei mai frecvent folosiţi coeficienţi ai structurii surselor de finanţare este coeficientul de autonomie(de autofinanţare, de
concentrare a capitalului propriu).

Coeficientul de autonomie = Capital propriu/Total Pasive

- Coeficientul de autonomie = (-2934416)/132144948 = -0,02 (2007)
- Coeficientul de autonomie = (605345)/336083990 = -0,018 (2008)

Coeficientul în cauză reflectă, pe de o parte, cota capitalului propriu în suma totală a surselor
de finanţare, iar pe de altă parte – ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în
suma totală a activelor întreprinderii. Din punct de vedere al creditorului, nivelul de siguranţă al
acestui coeficint, după părerea preponderentă a specialiştilor, se apreciază pozitiv atunci cînd tinde
spre o mărime unitară sau cel puţin 0,5. În acest caz riscul creditoriloreste minim, pentru că
patrimoniul întreprinderii, care este format din surse proprii, serveşte drept garanţie pentru achitarea
tuturor datoriilor faţă de creditori.
Din calcule se observă că la "GERTCOMAGRO " S.R.L. coeficientul de autonomie nu
atinge nivelul de siguranţă, ba chiar este enorm de mare. Din această cauză conducerii îi este greu
să obţină creditele necesare , ca rezultat se explică din ce cauză la întreprindere apare volumul
sporit al activelor gajate. Deasemenea , în 2007 întreprinderii i-a fost cerută mărirea capiatlului

47
propriu pînă la 470000 lei. În ambele perioade indicatorul are o valoare insuficientă , ca
întreprinderii "GERTCOMAGRO " S.R.L. să – i fie atribuit gradul înalt de autonomie.
Capacitatea de îndatorare generală este un indicator care determină capacitatea întreprinderii de a apela la împrumuturi şi garantarea
rambursării împrumutului şi dobînzii .

*CÎG = Datorii Totale/ Capital Propriu

CÎG = 135073964/(-2934416) =(-46,03) în (2008).

În 2007 întreprinderea nu a avut datorii pe termen lung din motivul că practic nu a funcţionat. În RM acest indicator trebuie să fie mai mic
sau egal cu “2”. În ambele perioade analizate rezultatul nu coincide cu norma , => întreprinderea poate avea mici dificultăţi în caz de apelare la
credit. Capacitatea de îndatorare la termen este capacitatea întreprinderii de a apela la împrumuturi pe TL:

CÎT = Datorii pe termen lung/Capital Propriu

CÎT = 132804076/(-2934416) = 45,25

Structura optimă a capitalului este acea structură financiară, care asigură cea mai mare
rentabilitate , în condiţiile unui grad de risc acceptat.
Un alt indicator este şi coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate şi cele proprii.

Coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate şi proprii=(DTL+DTS)/CP

Coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate şi sursele proprii=135073964/5400=25013

Aşadar mărimea sporită a acestui coeficient reflectă situaţia financiară riscantă a
întreprinderii precum şi situaţia dificilă privind independenţa financiară.

2.2.4. Veniturile întreprinderii

Veniturile se constată în baza principiului specializării exerciţiilor, în perioada de gestiune în
care au fost oţinute sau produse, indiferent de momentul efectiv al intrării mijloacelor băneşti sau
altei forme de compensare. Venitul provenit de la serviciile prestate, se constată în baza metodei
calculării pe măsura efectuării acesteia, pe fiecare tranzacţie sau pe stadii distincte de acestea.
Venitul, cheltuielile şi rezultatele se reflectă în contabilitate şi rapoartele financiare ale
diferitor activităţi operaţionale, de investiţii, financiare precum şi pierderile excepţionale. În
componenţa venitului nu sunt incluse sumele încasate de persoana a treia(TVA, accizele ş.a).
Veniturile primite în perioada de gestiune, dar care se referă la perioada anticipată, se atribuie la
avans şi se calculează la venit în perioada corespunzătoare, concomitent cu livrarea mărfurilor sau
prestarea serviciilor, îndeplinirea volumelor de lucrări.
Veniturile de la predarea activelor în arendă, se recunosc în baza metodei calculării la
momentul plăţii, care este indicată în contract.
Veniturile de la activitatea de investiţii(vînzarea activelor pe termen lung) se determină prin
metoda transmiterii dreptului de proprietate.

48
 Veniturile de la activitatea financiară includ veniturile, determinate în evidenţă la momentul
majorării sumei şi structurii capitalului propriu, împrumuturilor, creditelor şi altor active financiare
ale întreprinderii.
Veniturile excepţionale sunt veniturile nelegate cu activitatea obişnuită a întreprinderii
(calamităţi naturale, schimbări în legislaţie şi altele) şi se determină prin metoda de calcul.
Veniturile obţinute în perioada de gestiune, dar aferente perioadelor viitoare, sunt reflectate
separat în evidenţă şi rapoartele financiare şi se includ în veniturile curente pe măsura sosirii
perioadei de gestiune aferente. Ele cuprind sumele lipsurilor care urmează să fie recuperate de
persoanele vinovate în următoarele perioade de gestiune.
Pe parcursul activităţii sale întreprinderea "GERTCOMAGRO " S.R.L. nu a obţinut încă
venit din activitatea operaţională. Totodată, a înregistrat alte venituri operaţionale în sumă de
7374848 lei pe perioada anului 2008, precum şi venituri din activitatea financiară (şi-anume din
diferenţe de curs valutar) în valoare de 916653 lei în 2008 şi 501209 lei în 2007.

2.2.5. Cheltuielile întreprinderii

Sinecostul serviciilor se formează conform S.N.C 3 “Componenţa consumurilor şi
cheltuielilor întreprinderii” şi include consumurile directe de producţie, consumurile directe privind
retribuirea muncii, contribuţiile pentru asigurările şi protecţia socială şi consumurile indirecte de
producţie.
Sinecostul serviciilor se determină în baza consumurilor acumulate în contul 814
„Consumuri generale aferente contractelor de construcţie”, care este un cont de colectare-repartizare
destinat generalizării informaţiei privind consumurile aferente gestionării, organizării şi deservirii
procesului de construcţie-montaj pe întreprindere şi sectoare ale producţiei de bază, care nu pot fi
incluse direct în consumurile aferente unui contract de construcţie concret.
În debitul acestui cont se reflectă pe parcursul perioadei de gestiune consumurile generale
aferente contractelor de construcţie, iar în credit repartizarea consumurilor efective acumulate pe
contracte de construcţie.
Contul 814 „Consumuri generale aferente contractelor de construcţie” se creditează
trimestrial în contrapartidă cu contul 215 „Producţia în curs de execuţie” cu scopul de a repartiza
aceste consumuri pe fiecare bloc separat.
Cheltuielile se oglindesc în contabilitate în baza metodei specializării exerciţiilor în perioada în care
au apărut, indiferent de momentul achitării efective, şi cuprind cheltuieli ale activităţii operaţionale,
investiţionale, finnanciare şi excepţionale.
Cheltuielile activităţii operaţionale includ costul vînzărilor (consumuri directe de materiale,
consumuri directe privind retribuirea muncii, consumuri indirecte de producţie) şi cheltuieli ale

49
perioadei de gestiune (cheltuieli comerciale, generale şi administrative, alte cheltuielli operaţionale)
de la vînzarea producţiei şi prestarea serviciilor.Costul vînzărilor va fi determinat la finisarea
producţiei în curs de execuţie. Cheltuielile generale şi administrative au constituit 347077 lei în
2007 şi 1034650 lei în 2008 acestea fiind destinate reparaţiei mijloacelor fixe, amortizării activelor
materiale şi nemateriale, cheltuieli de reprezentanţă, de întreţinere a personalului administrative.
Cheltuielile generale şi administrative cresc; aceasta fiind o majorare foarte semnificativă în
sens negativ pentru activitatea firmei şi rezultatului final. În special s-au majorat cheltuielile pentru
întreţinerea personalului administrativ şi de conducere, de la 125206lei la 585132 lei. Alte cheltuieli
generale şi administrative de asemenea cresc considerabil, ceea ce la fel influienţează asupra
rezultatului final al firmei.
Alte cheltuieli operaţionale au înregistrat o creştere de la 64755 lei în 2007 la 7419692 lei în
2008, preponderenţă avînd cheltuielile privind arenda curentă.
Cheltuieli ale activităţii de investiţii includ cheltuieli legate de ieşirea activelor pe termen
lung conform SNC 3 şi apar doar în 2008 în valoare de 16297 lei.
Cheltuieli ale activităţii financiare includ cheltuieli apărute în rezultatul schimbării mărimii
şi structurii capitalului propriu, împrumuturilor şi creditelor conform SNC 3 , înregistrînd astfel
valori de 505444 lei în 2007 şi 2141475 lei în 2008 (cheltuieli legate de diferenţele de curs valutar).
Cheltuieli excepţionale includ cheltuieli legate de activitatea neordinară a
întreprinderii(calamităţi naturale, schimbări în legislaţie ş.a.) .
Distribuirea cheltuielilor indirecte de producţie se efectuează după principiul proporţional
cheltuielilor directe la obiectele de construcţie.

Tabelul 5.
Structura şi mărimea cheltuielilor "GERTCOMAGRO " S.R.L.
Indicatorii Anul Anul Abaterea
2007 2008 (+,-)
Costul serviciilor 4223762 7006032 2782270
Alte cheltuieli operaţionale 64755 7419692 7354937
Cheltuieli generale şi administrative 347077 1034650 687573

50
 Inclusiv:
uzura MF
amortizarea AN 8642 40175 31533
întreţinerea pers. admin. şi de conduc - 1019 1019
- Impozite, taxe, plăţi 125206 585132 459926
cu excepţia imp. pe venit
- donaţii 51250 6263
- reprezentări 1000 1000
Alte ch. generale şi administr. 44987 8831 4790
Cheltuieli curente (economii) privind - 344768 240970
impozitul pe venit 4041
103798

Total 286674 1039733 753059

Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 5,6)
Din datele tabelului putem menţiona că cheltuielile şi consumurile cresc ceea ce constituie o
influienţă negativă asupra activităţii întreprinderii în general.

2.2.6. Rezultatele financiare ale activităţii (formarea şi utilizarea profitului) şi rentabilitatea.

Veniturile, cheltuielile şi rezultatele sunt reflectate în raportul privind rezultatele financiare
separat, pe tipuri de activităţi ale întreprinderii şi pe evenimente excepţionale.
Profitul (pierderea) net(ă) se repartizează şi se utilizează:
- pentru plata dividentelor;
- conform deciziilor suplimentare ale adunării generale ale fondatorilor.
Calculul şi analiza indicatorilor rezultatelor financiare şi rentabilităţii
1. Profitul brut din activitatea de desfacere – reflectă rezultatul financiar obţinut din vînzări
nete. Acest indicator nu poate fi calculat din cauza insuficienţei datelor.
Profit brut = Venit din vînzări – Costul vînzărilor
Examinarea profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare permite a evidenţia, din care
surse principale de venituri întreprinderea analizată оşi acoperă consumurile şi cheltuielile, care este
evoluţia lor şi cоt de stabile sînt acestea.
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare nu trebuie confundat cu venitul
impozabil, care se determină în baza profitului contabil şi poate să devieze de la ultimul cu mărimea
diferenţelor permanente şi temporare. Venitul impozabil se calculează în declaraţia fiscală
completată anual, conform legislaţiei în vigoare.
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare se utilizează pe larg în procesul analizei
financiare pentru determinarea nivelului de rentabilitate a activelor şi altor indicatori, care
caracterizează eficienţa activităţii unităţilor de producţie.
În cadrul analizei se examinează structura acestui indicator generalizator şi gradul în care
fiecare compartiment a contribuit la modificarea lui. Diagnosticul şi estimarea acestui indicator

51
generalizator începe examinarea structurii lui în dinamică, prin utilizarea următorului tabel analitic
(tab.6).
Aprecierea structurii profitului perioadei de gestiune până la impozitare al întreprinderii
„ Gertcomagro ” SRL în dinamică
Tabelul 6.
Anul de gestiune Anul precedent
Abaterea,+/-
(2007) (2008)
Suma, Ponder Suma, Ponderea,
%
ea, % %
A 1 2 3 4 5 6
1. Rezultatul din
activitatea operaţiona-
-600358 0,33 -1079494 120,23 -479136 +119,90
lă: profit (pierdere)
(F.2, rd.080)
2. Rezultatul din
activitatea investiţii:
16297 34,61 0 0 -132.5 -21,13
profit (pierdere) (F.2,
rd.090)
3. Rezultatul din
activitatea financiară:
-1224822 65,06 -4235 (33,72) 1220587 +98,78
profit (pierdere) (F.2,
rd.100)
4. Rezultatul din
activitatea
economico-financiară: -2320613 100 -604593 100 -1716020 x
profit (pierdere) (F.2,
rd.110)
5. Rezultatul
excepţional: profit
x x x x x x
(pierdere) (F.2,
rd.120)
6. Profitul
(pierderea) perioadei
de gestiune pînă la -2320613 100 -604593 100 -1716020 x
impozitare (F.2,
rd.130)
Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 5,6)
În baza datelor din tabel la „ Gertcomagro ” SRL se observă o tendinţă de creştere a
profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare faţă de anul precedent cu -1716020 (
-604593+2320613 ).

2. Profitul (pierderea) perioadei de gestiune pînă la impozitare – reflectă rezultatul

financiar al întreprinderii obţinut din activitatea de bază şi din alte activităţi.
PPGPI = (2320613) în 2007
PPGPI = 604593 în 2008

52
 La nivel general, analiza factorială a profitului din activitatea operaţională se efectuează
utilizînd următorul tabel analitic (Tab. 7 ), în baza datelor din Raportul privind rezultatele financiare
(anexa 2 la raportul financiar anual).

Calculul influenţei factorilor asupra modificării profitului din activitatea operaţională n

dinamică
Tabelul 7.
Anul de Anul
Nr. Abaterea
Indicatori gestiune precedent
crt. (+;-)
(2007) (2008)
A 1 2 3=2-1

1. Profitul brut (rd.030, f.nr.2) - 188526 -188526

Alte venituri operaţionale (rd.040,

2. 7374848 - 7374848
f.nr.2)

3. Cheltuieli comerciale (rd.050, f.nr.2) - - -

Cheltuieli generale şi administrative

4. - - -
(rd.060, f.nr.2)
Alte cheltuieli operaţionale (rd.070,
5. 7419692 64755 7354877
f.nr.2)
Rezultatul din activitatea
6. -1079494 -600358 -479136
operaţională: profit (pierdere)
Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 3,4)

Din tabel rezultă că la „ Gertcomagro ” SRL sporirea profitului din activitatea operaţională
faţă de anul precedent în mărime de -479136 a fost asigurată pe baza modificărilor pozitive a unuia
din factorii indirecţi, şi anume a altor cheltuieli operaţionale, care a contribuit la majorarea
indicatorului rezultativ . Această modificare pozitivă a fost influenţată de reducerea considerabilă a
altor cheltuieli operaţionale privind arenda curentă, amenzi, penalităţi, despăgubiri achitate sub
formă de sancţiuni, de reducerea plăţii dobânzilor pentru credite şi împrumuturi şi a cheltuielilor
indirecte nerepartizate de producţie, a altor cheltuieli operaţionale.
Concomitent, sub influenţa negativă a majorării cheltuielilor generale şi administrative cu
848 şi majorării cheltuielilor comerciale cu - , şi a micşorării altor venituri operaţionale cu
7374848 lei au contribuit la reducerea indicatorului rezultativ cu 3367 .

3.Profitul (pierderea) net(ă) - reflectă rezultatul financiar net obţinut de întreprindere în

cursul anului de gestiune sau diferenţa rămasă la dispoziţia întreprinderii după impozitare .
Profit net = PPGPI – Cota impozitului pe venit(15%)

53
 Profit net = (2328171) în 2008
La "GERTCOMAGRO " S.R.L rezultatele din activitatea operaţională, financiară, de
investiţii şi economico-financiară reprezintă pierderi.
De obicei, pentru aprecierea rentabilităţii se determină raportul dintre profit şi următorii
indicatori:
¤ Venitul din vânzări;
¤ Valoarea totală a activelor;
¤ Capital propriu.
În practica analitică, rezultatele activităţii de desfacere a produselor finite se examinează
cu ajutorul indicatorului generalizator de eficienţă – rentabilitatea venitului din vânzări sau
profitabilitatea vânzărilor, care reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să obţină profit
din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia. Rentabilitatea venitului din vânzări se
calculează cu ajutorul următoarei formule:
Rv = P/ VV x 100 (%)
Unde:
Rv - rentabilitatea venitului din vînzări;
P – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;
VV –venitul din vînzări în perioada de gestiune;
Însă la baza rezultatelor venitului din vânzări stă profitul brut. În acest context formula de
bază poate fi transformată astfel:
RV = (P / VV) x (Pb / Pb) = Cr x RC
Unde:
Pb - profitul brut;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul brut;
RC - rentabilitatea comercială.
Pentru a reprezenta acesta în dinamică, vom utiliza tabel de mai jos (tab. 8)
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii venitului din vnzări
Tabelul 8.
Unitate
Nr. Anul de Anul Dinamica
Indicatori a de
crt. gestiune precedent (+,-)
măsură
1. Venitul din vînzări lei 63407 58000 +5407
2. Profitul brut lei 188526 - -188526
Profitul perioadei de gestiune
3. lei -604593 -2320613 -1716020
până la impozitare
Corelaţia dintre profitul
perioadei de gestiune până la
4. - 3,32 - 3,32
impozitare şi profitul brut
(3/2)

54
 Rentabilitatea comercială
5. % 29,74 - 29,74
(2/1) x 100%
Rentabilitatea vînzărilor (3/1)
6. % -9,5 40,01 +49,61
x 100 sau (4x5)%
Sursa: Rapoartele financiare ale întreprinderii SRL „GERTCOMAGRO ”(Anexa 3,4)

În baza datelor din tabelul 8 rezultă că la întreprinderea analizată rentabilitatea venitului

din vânzări s-a majorat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu 0,42 puncte procentuale.
Pentru a calcula influenţa factorilor respectivi asupra modificării rentabilităţii vânzărilor vom
utiliza metoda substituţiei în lanţ. Rentabilitatea activelor poate fi examinată prin 4 factori, care
după conţinut asigură nu numai estimarea justificată a acestui indicator în dinamică, ci şi legătura
reciprocă dintre datele din Raportul privind rezultatele şi Bilanţul contabil la un moment dat (de
regulă, la finele perioadei de gestiune). Preventiv toată informaţia necesară pentru analiză o
acumulăm în următorul tabel ( tabelul 9)
Date iniţiale privind analiza rentabilităţiiactivelor n dinamică
Tabelul 9
Nr. Anul Anul deAbaterea
Indicatori
crt. precedent gestiune (+;-)
A 1 2 3=2-1
1. Venitul din vânzări (rd.010, f.nr.2), 58000 - -58000

2. Costul vânzărilor (rd.020, f.nr.2), 4223762 - +-4223762

3. Profitul brut (rd.030, f.nr.2), 188526 - -188526

Profitul perioadei de gestiune până la
4. -2320613 -604593 -1716020
impozitare (rd.130, f.nr.2),
Valoarea totală a activelor curente (rd.460,
5. 33404180 131962710 +9855853
f.nr.1),
6. Valoarea totală a activelor (rd.470, f.nr.1), 33608390 1132144948 98536558
Ponderea activelor curente în valoarea
7. 99,39 99,86 +0,47
totală a activelor, % [(rd.5 : rd.6) x 100]
Recuperabilitatea activelor curente,
8. 0,17 - -0,17
(rd.1 : rd.5)
Rentabilitatea venitului din vânzări, %
9. 20,92 29,74 -0,94
[(rd.3 : rd.1) x 100]
Rentabilitatea activelor, %
10. 0,68 0,77 +0,09
[(rd.4 : rd.6) x 100]

Din tabel rezultă că la întreprinderea „Gertcomagro ” SRL se observă o tendinţă de majorare

a rentabilităţii activelor în anul de gestiune faţă de anul precedent de la 0,68 la 0,77% sau cu 0,09
puncte procentuale ( 0,77-0,68 ).
Şi totuşi, pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor obţinute, trecem la analiza factorială
a modificării acestui indicator, folosind metoda „substituţiei în lanţ” ( tabelul 10).

55
 Conform rezultatelor obţinute se poate constata că majorarea rentabilităţii activelor
comparativ cu anul precedent cu 0,09 puncte procentuale a fost condiţionată de influenţa negativă a
factorului 1 (modificarea ponderii activelor curente) în valoarea totală a activelor, care a contribuit
la micşorarea indicatorului rezultativ respectiv cu: 0,01 puncte procentuale. Concomitent, sub
influenţa pozitivă a factorilor 2 (modificarea recuperabilităţii activelor curente) , 3 (modificarea
corelaţiei dintre profitul impozabil şi profitul brut şi 4 (modificarea rentabilităţii comerciale)
indicatorul rezultativ s-a majorat respectiv cu 0,06, 0,01 şi 0,33 puncte procentuale.
După cum se observă, ponderea principală în modificarea indicatorului rezultativ оi revine
modificării corelaţiei dintre profitul impozabil şi profitul brut. Aceasta se datorează influenţei
următorilor factori:
1. majorării profitului brut cu -188526 (influenţat negativ de elementele „Alte venituri
operaţionale” şi „Alte cheltuieli operaţionale”, respectiv cu );
2. de creşterea profitului perioadei de gestiune până la impozitare cu -1716020 (influenţat
negativ de „Rezultatul din activitatea investiţii” şi pozitiv de „Rezultatul din activitatea
operaţională” respectiv cu –132,5 şi 13,2miilei).

2.2.7. Circulaţia mijloacelor băneşti la întreprindere

Banca la care este deservită întreprinderea este BC “MoldovaAgroindbank” SA, filiala
M.Costin, codul băncii AGRNMD2X710.
Desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii generează permanent mişcarea
mijloacelor băneşti, care este reflectată în Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti. După esenţa
economică, fluxurile mijloacelor băneşti reprezintă încasările (afluxurile) şi plăţile (retragerile)
mijloacelor băneştiefectuate în cursul perioadei de gestiiune respective. Diferenţa dintre suma
încasărilor şi plăţilor constituie fluxul net de mijloace băneşti.
Astfel la "GERTCOMAGRO " S.R.L.se observă existenţa tendinţelor negative în situaţia cu
fluxurile mijloacelor năneşti. În primul rînd, atrage atenţia apariţia fluxului negativ din activitatea
operaţioanlă în sumă de 69639201 lei. Deasemenea, întreprinderea nu îndreaptă mijloacele
băneştiîncasate pentru procurarea mijloacelor fixe, ceea ce, în mod normal, ar fi reflectat prin flux
net negativ din activitatea de investiţii. Lipsa de atenţie cuvenită faţă de acest aspect poate crea
dificultăţi în procesul desfăşurării activităţii operaţionale din insuficienţa potenţialului tehnic.
Fluxul net pozitiv din activitatea financiară în sumă de 68598171 lei nu a compensat pe deplin
efectul negativ din activitatea operaţională. În consecinţă, la "GERTCOMAGRO " S.R.L.în
perioada de gestiune s-a constatat depăşirea plăţilor băneşti asupra încasărilor în sumă totală de
1041030 lei.
Analiza lichidităţii întreprinderii

56
 1.Coeficientul lichidităţii curente poate fi formulat în felul următor : acest indice arată
dacă întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt
în mărime deplină. Unul din neajunsurile lichidităţii curente constă în faptul căaceasta nu ţine cont
de structura activelor curente. Ele pot avea o dimensiune suficientă, dar o structură inadecvată.
Lcurentă = Active curente/Datorii pe termen scurt
Lcurentă =33404180/34208335 = 0,97 în 2007
Lcurentă =131962710/2269888 = 5,81 în 2008
Se înregistrează o lichiditate totală favorabilă în condiţiile cînd acest indicator are o
mărime supraunitară (între 2,0 şi 2,5). Valorile înregistrate la întreprindere în perioade 2007-2008nu
se încadrează în limitele stabilite, ceea ce înseamnă că nu va fi posibil ca activele curente într-un
termen scurt să fie transformate în mijloace băneşti necesare .e evident că mijloacele băneşti sau
creanţele sunt mai uşor disponibile pentru stingerea datoriilor decît stocurile. În acest context,
analiza lichidităţii curente se completeazî prin calcularea şi interpretarea lichidităţii intermediare şi
absolute.
2. Rata lichidităţii intermediare – reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile
pe termen scurt, fără a fi obligată să vîndă stocurile de mărfuri şi materiale . se calculează astfel:
Linter = (Mijloace băneşti+Investiţii pe TS+Creanţe pe TS)/DTS
Linter =(1028796+22318968)/2269888 = 10,29 în 2007
Linter =(2075182+6670601)/34208335 = 0,25 în 2008
În condiţiile favorabile pentru activitatea de producţie acest indicator trebuie să tindă spre o
mărime unitară (între 0,70- 1,0). Ambele perioade analizate nu se încadrează în acest diapazon, de
unde rezultă că întreprinderea nu este capabilă să-şi achite datoriile pe TS în orice moment.
1.Rata lichidităţii absolute – reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă sa-şi
onoreze imediat obligaţiile curente.
Labsolută = Mijloace băneşti/Datoii pe termen scurt
Labsolută = 1028796/2269888=0,45 în 2008
Labsolută = 2075182/34208335=0,06 în 2007
Mărimea optimă a acestui indicator trebuie să varieze între 0,20 şi 0,25. Aceasta înseamnă
că la fiacare 1 leu datorii pe termen scurtîntreprinderea trebuie să dispună de 20 – 25 bani în
numerar. De regulă tendinţa acestui indicator poate fi considerată ca factor pozitiv , începînd de la
indicii mult mai mici decît cei indicaţi mai sus. Întreprinderea studiată în anul 2007 nu dispune de
banii necesari, pentru ca indicatorul lichidităţii absolute să să primească mărimea optimă , iar în
2004 indicatorul ere valoarea de 0,45, ceea ce reprezintă un fapt benefic pentru întreprindere şi
înseamnă că firma dispune de mijloace necesare pentru a fi capabilă de a onora imediat obligaţiile

57
curente. Totodată , depăşirea nivelului maximal recomandat reflectă o structură iraţională a
activelor întreprinderii, cînd o parte din mijloacesunt „îngheţate” şi nu generează venit.

2.3. Analiza activităţii de achiziţii.

2.3.1. Documentarea activităţii de aprovizionare cu materii prime

Agricultura reprezintă o activitate specifică complexă care include două ramuri:
fitotehnia (cultura plantelor) şi sectorul zootehnic (creşterea animalelor ). La rîndul său,
fitotehnia include asemenea subramuri cum sînt cultura plantelor de cîmp, pomicultura,
viticultura, legumicultura, silvicultura etc., iar sectorul zootehnic - creşterea vitelor mari cornute,
creşterea porcilor, creşterea oilor (ovicultura), creşterea păsărilor pentru carne şi ouă
(avicultura), creşterea iepurilor de casă (cuniculicultura), piscicultura etc.
Pentru subramurile menţionate ale fitotehniei şi sectorului zootehnic sînt caracteristice
următoarele trăsături comune:
- capacitatea de a se modifica,
- manevrabilitatea (maniabilitatea) prin modificări,
- măsurabilitatea modificărilor.
Întreprinderile agricole ţin contabilitatea în conformitate cu prezentul standard, Legea
contabilităţii, Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare, Planul de
conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor, alte standarde naţionale de
contabilitate (S.N.C.) şi acte normative în vigoare.

Aprovizionarea ritmică a întreprinderii cu resurse materiale, utilizarea efectiva a resurselor

materiale în procesul de producţie influientează nemijlocit asupra volumului fabricarii producţiei.
Analiza utilizării resurselor materiale se efectuiază în scopul de a descoperi rezerve de mărire a
volumului de producţie şi rezerve de reducere a cheltuielilor materiale. Ca surse de informaţie în
acest scop servesc:
1. Forma 1- p Raport statistic „Productie”;
2. Forma 5c Raport statistic „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii”;
3. Forma 2 „Darea de seama despre rezultatele financiare”;
4. Balanţele centralizatoare ale mişcării materialelor (datele despre stocuri intrari şi
ieşiri pe parcursul perioadei);
5. Fişele de inventar a evidenţei materialelor;
6. Calculaţia pe unitate de produs;
Unitatea economică utilizează o varietate mare de materiale în procesul de producţie.
Deaceea aprecierea îndeplinirii planului de aprovizionare a întreprinderii cu resurse materiale se

58
efectuiază în profilul celor mai importante materiale. Ca importante se apreciază materialele care
limitează procesul de producţie, de pildă: asigurarea întreprinderii cu resurse materiale se apreciază
de obicei în expresie naturală. Pentru aceasta necesitatea întreprinderii se compară cu volumul
materialelor disponibile.
In cadrul serviciului de procurare şi achiziţie de materii prime sunt emise o serie de
documente ce formeaza intrarile sistemului informational, si anume:
Nota de intrare-receptie se prezinta in blocuri a cate 100 de file, tiparita pe ambele fete, in
format A4 si se completeaza in trei exemplare de catre gestionar.
Serveste ca:
 document pentru receptia valorilor materiale, utilajelor si instalatiilor pentru
investitii care necesita montaj, precum si a materialelor refolosibile rezultate din
dezasamblare;
 document justificativ pentru incarcare in gestiune;
 act de proba in litigii cu furnizorii, pentru diferentele constatate la receptie;
 document justificativ de inregistrare in evidenta depozitelor si in contabilitate.
Se ataseaza la dispozitia de livrare la unitatea furnizoare (exemplarul 2) si la cea de transport
(exemplarul 3) pentru comunicarea lipsurilor stabilite, in cazul constatarii de diferente la receptie.
Circula:
 la magazie, dupa semnarea da catre gestionar si comisia de receptie, pentru
incarcarea in gestiune;
 la compartimentul a carui sarcina principala este urmarirea si controlul intrarilor din
livrari in vederea autentificarii platilor catre furnizori;
 la serviciul financiar-contabil pentru efectuarea de plati, pentru eliminarea impreuna
cu furnizorii a diferentelor constatate
Se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil.

Lista de inventar se prezinta in blocuri a cate 100 de file, tiparita pe ambele fete, in format
A4.
Serveste ca:
 document pentru inventarierea marfurilor aflate in gestiunea societatii;
 document de baza pentru stabilirea minusurilor si plusurilor de valoare materiala;
 document de consemnare a rezultatelor inventarierii mijloacelor fixe la care se
constata lipsuri sau plusuri in inventar;

59
  document justificativ de inregistrare in evidenta magaziilor si in contabilitate a
minusurilor si plusurilor constatate.
Se intocmeste intr-un exemplar, la locurile de depozitare, de regula anual sau in situatiile
prevazute de comisia de inventariere, pe gestiuni, conturi de valori materiale si mijloace fixe ale
unitatii.
In cazul valorilor materiale, la toate unitatile trebuie sa se respecte urmatoarele cerinte:
 respectarea cerintelor cu privire la inregistrarea in fisele de magazie si in
contabilitate a tuturor documentelor de intrare si iesire a valorilor materiale;
 verificarea concordantei dintre inregistrarile efectuate in evidenta de la locul de
depozitare si in contabilitate;
 inscrierea in listele de inventariere a eventualelor plusuri sau minusuri constatate.
Circula la urmatoarele niveluri: la gestionar, pentru semnarea fiecarei file; la
compartimentul financiar-contabil pentru calcularea diferentelor valorice; la comisia de
inventariere, pentru stabilirea plusurilor sau minusurilor;la conducerea unitatii, impreuna cu
procesul verbal privind rezultatele inventarierii.
Se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil.
Nota de transfer-intrare serveste ca:
 dispozitie de transfer a valorilor materiale, de la o gestiune la alta a aceleasi unitati;
 document justificativ pentru scaderea din gestiunea predatorului si incarcarea in
gestiunea primitorului;
 document de insotire pe timpul transportului a valorilor materiale transferate;
 document justificativ de inregistrare in evidenta magaziei si in contabilitate.
Se intocmeste in doua exemplare, pe masura ce se efectueaza transferuri. Odata cu predarea
valorilor materiale respective, gestionarul unitatii predatoare inmaneaza persoanei delegate cu
primirea lor doua exemplare, dupa care un exemplar de primire in gestiune si de inregistrare in
contabilitate se restituie unitatii predatoare.
Circula la urmatoarele servicii: la compartimentul financiar-contabil; la magazie predatoare
pentru eliberarea cantitatilor prevazute, semnandu-se de catre gestionar (ambele exemplare); la
magazia primitoare (exemplarul 2).
Documentarea consumului materialelor. Consumurile de materiale se reflectă în
contabilitate în baza documentelor primare, în care sunt indicate direcţiile concrete de utilizare a
materialelor.
Aceste documente sunt:
Fişa limită de consum – utilizată pentru eliberarea sistematică a materialelor în producţie în
baza limitelor prevăzute. Se întocmeşte în 2 exemplare: de către secţia Aprovizionare sau secţia
60
Planificare, reieşind din necesităţile planificate de materiale, în care obligatoriu se arată limita
stabilită. Un exemplar se transmite secţiei consumatoare, iar al 2-lea – depozitului. În fişa secţiei
semnează şeful depozitului, iar în fişa depozitului semnează şeful secţiei, asigurîndu-se astfel un
control reciproc privind veridicitatea înregistrărilor efectuate în aceste fişe. Eliberarea materialelor
peste limita prevăzută sau pentru înlocuirea unor materiale cu altele este permisă numai cu
autorizaţia conducătorului întreprinderii sau inginerului şef. În asemenea cazuri se întocmeşte Bon
de înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale care se eliberează pentru un singur fel de
materiale ( în 2 exemplare).
Dispoziţie de livrare a materialelor (mişcare internă) se utilizează pentru evidenţa mişcării
materialelor în interiorul întreprinderii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale ale
întreprinderii plasate în alte teritorii ( în 2 exemplare).
Bon de consum – se întocmeşte pentru eliberarea de o singură dată a materialelor consumate
pentru necesităţile generale ale întreprinderii ( în 2 exemplare).

2.3.2. Metodele de repartizare a consumurilor materiale.

În majoritatea ramurilor, consumurile directe de materiale se includ în mod direct în costul
producţiei, adică nemijlocit pe baza datelor din documentele primare, fără efectuarea unor calcule
suplimentare. Însă, includerea directă a consumurilor materiale în costul produselor nu este
întotdeauna posibil. De ex: în unele ramuri complexe ale industriei unde din unul şi acelaşi material
se fabrică câteva tipuri de produse, materialele utilizate se repartizează pe tipuri de produse indirect
în baza următoarelor metode: Proporţional consumului normat de materiale
Această metodă se utilizează în întreprinderi care fabrică din acelaşi material produse
neomegene: la întreprinderi constructoare de maşini, la fabrici de mobilă, încălţăminte, etc.
Conform acestei metode, se parcurg următoarele etape:
 se stabilesc consumurile normate totale de materiale prin înmulţirea volumului de producţie cu
consumurile normate pe unitate de produs pentru fiecare tip de produs fabricat din aceeaşi
materie primă.
 se stabileşte coeficientul de repartizare prin raportul dintre cantitatea totală de materiale efectiv
consumată şi consum normativ total de materiale.
 se determină consumurile efective de materiale pe fiecare tip de produs prin înmulţirea
coeficientului de repartizare cu consumul normativ de materiale.
EXEMPLU: Graul de toamna
Din materialul „X” se obţin 2 produse: grâu furajer - 500 kg şi grâu de calitate superioară -
800 kg. Pentru fabricarea acestor produse s-a consumat 6840 kg de materialul X. Norma de consum

61
pentru unitate pentru produsul grâu furajer - 8 kg/unit şi pentru produsul grâu de calitate superioară
- 4 kg/unit. Preţul materialului = 10 lei/kg.
Situaţia de repartizare consumului de materialul X
Denumirea Volumul de Norma de Consumuri Coeficient Consumuri Preţ CDM
produselor producţie consum pe normate de materiale lei / lei
(unit) unitate totale repartizare efective kg,
(kg) (kg) (kg) lei
1 2 3 4=2*3 5 6=4*5 7 8=6*7
grâu furajer 500 8 4000 0,95 3800 10 38000
grâu de 800 4 3200 0,95 3040 10 30400
calitate
superioară
Total X X 7200 0,95 6840 10 68400

consumuri materiale efective totale 6840kg

K repartizãrii CDM efective    0,95
consumuri materiale normative totale 7200kg
Seminţe 261 kg 1.36 355
Ingrasaminte organice t -
Ingrasaminte minerale 146 kg 1.13 165
Preparate chimice
Erbicide kg -
Insecticide kg -
Fungicide 0.60 kg 130 78
Lucru manual 1.5 om-zile 17 26
Operatii mecanizate
Discuitul ha 88 88
Aratul ha 244 244
Administrarea ingrasamintelor ha 85 85

Cultivatul/boronitul ha 169 169

Semanatul/tavalugitul ha 84 84
Stropitul ha 83 83
Recoltatul ha 345 345
Transport ha 66 66
Postrecoltare 170
Cheltuieli variabile 1958
Profit Brut 646

a) Metoda coeficienţilor de echivalenţă

Această metodă se aplică la întreprinderi care fabrică din acelaşi material câteva tipuri de
produse foarte asemănătoare, dar care diferă printr-un parametru (lungime, lăţime, densitate,
procentaj de grăsime, etc.). Ramurile în care se aplică metoda respectivă: industria alimentaţiei,
textilă, fabricarea sticlei, etc.
Algoritmul metodei:

62
  se alege un criteriu (un parametru tehnico-economic) cu ajutorul căruia se calculează
coeficienţii de echivalenţă. De ex: consumul de materie primă, greutatea, lungimea, greutatea
moleculară, densitatea, puterea calorică;
 se alege produsul, sortul sau dimensiunea cea mai reprezentativă, care îndeplineşte
rolul de produs etalon. De ex: prod. grâu furajer
 se calculează coeficientul de echivalenţă prin raportarea mărimii criteriului de
echivalenţă corespunzător fiecărui produs la mărimea criteriului corespunzător produsului
etalon.
Pentru produsul etalon, coeficientul de echivalenţă = 1.
În ex: pentru grâu furajer : Ke = 1;
grâu de calitate superioară Ke = 4/8 = 0,5 (4, 8 – normele de consum pe produse).
 se exprimă întreaga producţie fabricată în unităţi echivalente prin înmulţirea
volumului efectiv de producţie pentru fiecare produs fabricat cu coeficienţii de echivalenţă;
 se calculează consumul de materiale efectiv consumate pe o unitate echivalentă prin
raportarea totalului cantităţii de materiale efectiv consumate la totalul volumului producţiei în
unităţi echivalente.
 se determină consumul efectiv de materiale pentru fiecare produs prin înmulţirea
consumului efectiv de materiale / unit. echivalente cu producţia în unit. echivalente.
Situaţia de repartizare consumului de materialul X

Denumirea Volumul Coeficient Volumul Consum de Consumuri Preţ CDM

produselor producţiei de producţiei în materiale / directe de lei / lei
efective echivalenţă unit. unit. materiale kg,
( unit) echivalente echivalente (kg) lei
1 2 3 4=2*3 5 6=4*5 7 8=6*7
grâu furajer 500 1 500 7,6 3800 10 38000
grâu de 800 0.5 400 7,6 3040 10 30400
calitate
superioară
TOTAL 1300 X 900 7,6 6840 10 68400
Consumul efectiv de materiale / unit. echiv. = 6840/900 = 7,6 lei / kg

Întreprinderile care folosesc în procesul de producţie semifabricatele procurate, ca regulă

folosesc metoda directă de includere a lor în cost, pe baza documentelor primare.
Consumurile de combustibil tehnologic sunt stabilite în baza aparatajului tehnic instalat în
locurile de utilizare a lui. Pentru aceasta se duce evidenţa în registre speciale pe secţii, iar mai apoi
consumurile se repartizează pe tipuri de produse, în baza următoarelor metode:
a) proporţional normelor de consum a combustibilului calculate la
volumul efectiv de producţie;

63
 b) proporţional cantităţii materiei prime prelucrate;
c) proporţional maşinilor - ore de funcţionare a utilajelor de
producţie.
Cantitatea de energie electrică folosită în procesul tehnologic se determină în baza
contoarelor instalate la locurile de utilizare a ei. În lipsa contoarelor sau a altor aparate de măsură,
consumul de energie electrică se repartizează pe tipuri de produse, proporţional numărului de ore de
lucru a utilajului de producţie sau a altor mecanisme electrice.
Consum de materiale auxiliare (ambalaj, piese) se includ în costul producţiei indirect.
Pentru aceasta ca bază de repartizare se utilizează normele de consum sau cantitatea de producţie
fabricată.
Evidenţa analitică a consumurilor directe de materiale se ţine pe produse în borderoul
(situaţia) de repartizare a consumurilor directe de materiale pe produse deschise pe secţii.
Evidenţa sintetică se ţine în:
- Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”;
- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi consumurile întreprinderii” la nivelul
întreprinderi.
În cazul consumurilor directe de materiale trebuie acordată o atenţie sporită şi luată în
consideraţie şi deşeurile, care apar, în mod firesc, în rezultatul procesului tehnologic.
De exemplu: Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în
procesul transformării materiilor prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial calităţile
de materie primă (proprietăţile fizice sau chimice).
Pentru contabilitatea corectă a deşeurilor urmează ca acestea să nu fie confundate cu
resturile (rămăşiţele) de materii prime şi materiale. Deşeurile, în conformitate cu operaţiunile
procesului tehnologic, sunt transmise în alte secţii în calitate de materii prime şi materiale de bază
pentru fabricarea altor detalii, servicii, produse.
În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:
 recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în
industria vinicolă – tescovina, drojdiile de vin etc.
 nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii.
Ex: în industria vinicolă – ciorchini strugurilor, etc.
La rândul său, deşeurile recuperabile în funcţie de modalitatea de utilizare, se clasifică în
deşeuri care: pot fi utilizate pentru producţia de bază sau auxiliară; nu pot fi utilizate – acestea se
folosesc în calitate de combustibil pentru alte activităţi sau sunt realizate la terţi.
Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de
utilizare ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric. Cantitatea

64
deşeurilor se determină în baza documentelor primare, de ex. în industria vinicolă – „Actele de
prelucrare a strugurilor”.
Dacă întreprinderea prelucrează doar un singur produs, atunci valoarea deşeurilor
recuperabile urmează a fi repartizată în raport cu consumul de bază a materiei prime.
Deşeurile nerecuperabile, de regulă, sunt măsurate doar cantitativ. Aşa cum acestea nu mai
pot fi utilizate, ele urmează a fi nimicite. În practică cheltuielile legate de evacuarea sau nimicirea
deşeurilor sunt neînsemnate şi se contabilizează în componenţa cheltuielilor perioadei.

2.3..3. Analiza secţiei de Aprivizionare şi desfacere

Scopul principal al oricărui agent economic, indiferent de sfera de activitate, este de a obţine
un profit maxim cu minim de cheltuieli. Pentru îndeplinirea scopului dat este necesar ca întreaga
activitate economică să fie bine organizată, care schematic poate fi prezentată astfel:

Procesul de Procesul de Procesul de

achiziţionare a producere a realizare a
materiei prime, bunurilor bunurilor
tehnică, etc. materiale

Fig.2 Fluxul de bunuri materiale şi produse agricole Pentru desfăşurarea obiectivelor sale
economice, orice întreprindere, care doreşte să obţină succese, în condiţiile economiei de piaţă, are
nevoie de o activitate de achiziţionare eficientă.
În acest scop în SRL „Ghertcomagro" funcţionează serviciul responsabil de aprovizionare ,
sarcina căruia este să se ocupe cu dirijarea procesului de achiziţionare în întreprindere. Nemijlocit ,
de procesul de achiziţionare în gospodărie se ocupă citeva persoane.
Principalele atribuţii ale secţiei de achiziţie reies din aceea că achiziţiile sunt reprezentate de
ansamblul operaţiunilor care au ca obiectiv punerea la dispoziţia întreprinderii a produselor şi
serviciilor de care aceasta are nevoie. Se poate spune că procesul de achiziţie include atât
cumpărarea resurselor materiale cît şi gestiunea stocurilor.
Principalele atribuţii ale secţiei de aprovizionare sunt:
 procurarea la termenele stabilite a materiilor prime, materialelor de care întreprinderea are
nevoie;
 urmărirea evoluţiei pieţelor produselor pe care întreprinderea le utilizează;
 stabilirea modalităţilor de achiziţionare pe care trebuie să le respecte compartimentele
întreprinderii;
 elaborarea programelor de achiziţionare în funcţie de planul de fabricaţie al întreprinderii;
 stabilirea regulilor de control al mărfurilor achiziţionate.

65
 Deasemenea de competenţa secţiei de aprovizionare ţine şi achiziţionarea utilajului şi
echipamentului necesar pentru buna fimcţionlitate a întrprinderii.
Pentru a se face o achiziţionare la un cost cît mai scăzut trebuie să se respecte următoarele
cerinţe: să se cumpere la un preţ cît mai scăzut dar ţinându-se cont de condiţiile de calitate cerute;
costul de stocare să fie cît mai mic, adică să se stocheze cantităţi cît mai mici posibil; prin stocare să
se imobilizeze cît mai puţini bani;
Principalele activităţi (sarcini) pe care le îndeplinesc persoanele implicate în desfăşurarea
procesului de achiziţionare sunt următoarele: identificarea şi planificarea volumului şi structurii
resurselor materiale necesare pentru desfăşurarea normală a procesului de producţie; căutarea
canalelor şi formelor de achiziţionare a resurselor materiale şi tehnice necesare; depistarea, alegerea
furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii economice, asigură garanţii în
livrările viitoare, şi încheierea contractelor de furnizare; urmărirea şi controlul îndeplinirii
contractelor de achiziţionare; organizarea transportării, recepţiei, depozitării resurselor
materiale achiziţionate; urmărirea şi controlul utilizării resurselor materiale pe destinaţii de consum.
În general, activitatea de achiziţionare în cadrul întreprinderii începe cu analiza ofertelor
parvenite de la furnizori şi alegerea furnizorilor, dar numai după ce au fost identificate, determinate
necesităţile de resurse, şi se încheie procesul cu utilizarea pe destinaţii de consum a resurselor
materiale şi tehnice achiziţionate.
Procesul de aprovizionare în sine cuprinde mai multe etape şi anume:
1. decizia de cumpărare;
2. procesul administrativ al cumpărării;
3. recepţionarea.
Cînd se ia decizia de cumpărare se ţine cont de alegerea furnizorilor, care se face ţinînd
seama de două cazuri specifice şi anume: cazul 1; cînd întreprinderea are furnizori cunoscuţi, cu
care are relaţii comerciale neîntrerupte; cazul 2; se iau în calcul noile oferte apărute pe piaţă.
Secţia de aprovizionare acordă o mare importanţă culegerii informaţiilor asupra furnizorilor.
Aceştia sunt, în general, selecţionaţi pe baza următoarelor criterii
1. termenele de livrare şi regularitatea livrărilor;
2. facilităţile de plată;
3. reputaţia furnizorului.
Procesul administrative de cumpărare prevede execuţia unui număr mare de activităţi şi
elaborarea documentelor cum ar fi:
- cererea de cumpărare sau de aprovizionare;
- comanda redactată în scris,

66
 - urmărirea comenzii.
Odată ajunse la depozitul întreprinderii, produsele achiziţionate trec un prim control asupra
aspectului fizic şi calitativ al livrării şi nu în ultimul rind se face o comparaţie cu conţinutul efectiv
al livrării.
După recepţionare se face verificarea facturii prin compararea următoarelor documente şi
anume:
• bonul de comandă emis iniţial;
• bonul de comandă corectat cu ocazia recpeţiei;
• factura furnizorului.
în rezultatul recepţionării mărfii solicitate urmează depozitarea acesteia la depozitul
întreprinderii, care totodată este şi depozitul de produse finite care reprezintă de fapt antrepozite
pentru mărfurile aflate pe punctul de a fi vândute. Depozitul are ca sarcină de bază aprovizionarea
subunităţilor întreprinderii cu produsele de care acestea au nevoie, iar în acest scop trebuie sa
asigure evidenta produselor stocate, prin înregistrarea sistematica a ieşirilor si intrărilor de material.
Deasemenea este necesar ca secţia de achiziţii a întreprinderii să fie informată regulat privitor la
situaţia stocurilor , pentru ca ulterior sa poată satisface în timp util necesarul destinat producerii şi
să asigure conservarea şi manevrarea serviciilor pe care le are în primire.
Intrările se întregistrează prin bonurile de recepţie sau prin cele de intrare emise de către
compartimentul de recepţie, iar ieşirile sunt înregistrate pe bonul de ieşire emis de către
compartimentul care solicită materialul.
Tabelul 1. Furnizorii de bază al întreprinderii SRL „Ghertcomagro".

Marfa livrată Furnizorul De unde se Distanta de la Volumul livrării,

livrează 9 punctul de tone
livrare, km
Motorină MoldResurse Criuleni 25 40
Lubrifianti ICS Petrom Chişinău 30 12
5 Moldova
Pesticide SRL Agrorista Chişinău 35 0,123
Agricolă
Seminţe SA Zubresti Zubresti 3 1,3
Erbicide - - - -
Conform tabelului 3.1 SRL „Ghertcomagro" are următorii furnizori de bază: MoldResurse şi
ICS Petrom Moldova care se află la aceeaşi distanţă de întreprindere ceea ce reprezintă un factor
favorabil pentru gospodărie din cauza lipsei cheltuielilor suplimentare pentru transportare, SRL
Agrorista Agricolă - se află la o distanţă mai mare dar datorită preţurilor avantajoase întreprinderea
colaborează cu acest furnizor.
Întreprinderea pentru aşi găsi furnizorii de resurse materiale necesare foloseşte mai multe
surse informaţionale cum ar fi: baze de date interne ale întreprinderii, care sunt constituite din

67
totalitatea informaţiilor existente în cadrul acesteia: rapoarte privind participarea la târguri, rapoarte
asupra vizitelor la furnizori, fişe ale furnizorilor, publicitate, cataloage; tîrgurile sau expoziţiile
naţionale şi internaţionale organizate în ţară la care participă directorul întreprinderii şi specialişti
din gospodărie; roferă informaţii despre sursele de aprovizionare; alţi achizitori - comunicarea cu
alţi specialişti din domeniul achiziţiilor care se dovedeşte a fi utilă pentru descoperirea de noi surse
de achiziţionare.
♦ Reţeaua online, ziarul, makler, revista agroinform.
Alegerea furnizorilor se face în funcţie de nivelul de preţ şi de condiţiile de livrare oferite.
In general putem spune că procesul de achiziţionare, fiind indispensabil în orice organizaţie
economică productivă, capătă o importanţă apreciabil sporită în cazul în care resursele materiale au
o pondere ridicată în costul producţiei, cînd gama articolelor de achiziţionat este largă.
In prezent toţi producătorii, se confruntă cu trei alternative fundamentale, atunci cînd se
pune problema desfacerii producţiei şi trebuie să se ia o decizie referitor la metoda de desfacre a
producţiei, şi anume:
- vînzarea directă;
- vînzarea prin intermediari;
vînzare duală - combină vînzarea directa cu vînzarea prin
intermediariepertorii.
In SRL „Ghertcomagro" în politica sa de desfacere a produselor sale merge pe metoda
vînzării directe.
Cît priveşte activitatea de desfacere a produselor agro-industriale în cadrul întreprinderii
analizate, putem spune căaceasta are loc atît direct de la producător la consumator, cît şi indirect,
adică prin intermediari prin canale scurte de distribuţie.

Tabelul .2
Analiza consumatorilor în întreprinderea SRL „Ghertcomagro"în anul2007

Marfa vîndută Cantitatea (t) Cumpărătorul Punctul de vînzare

Grîu 300 Rezerve de Stat Depozit
Grîu 100 VS Export Depozit
Lapte 200 SAJLC Depozit
Prune 19 SA Zubresti Din cîmp
Floarea soarelui 75 Oloiniţa s.Hirtopul mare Depozit
Din cauza proporţiilor reduse şi respectiv a cantităţii mărfii obţinute, SRL „Ghertcomagro"
nu dispune de un punct de vînzare specializat astfel producţia din cîmp este livrată la depozit după
care la solicitarea cumpărătorului este vîndută direct din depozit. Din* tabel putem observa că

68
ponderea cea mai mare din marfa vîndută îi revine griului deoarece întreprinderea este specializată
în producerea cerealierelor, după care urmează prunele floarea soarelui.
Alegerea cumpărătorului potenţial se face în funcţie de nivelul de preţ şi de condiţiile de
livrare oferite. Deci, precum vedem în lucrarea dată întreprindea SRL şi-a dezvoltat destul de activ
procesul de achiziţii în cadrul activităţii sale. însă pentru a ajunge la un nivel economic mai avansat
şi progresiv eu aş oferi careva propuneri.
Spre exemplu întreprinderea ar trebui să se bazeze pe implementarea unor principii care i-ar
permite autoregenarea permanentă, cum ar fi: aplicarea unor acţiuni riguroase de control asupra
personalului şi a regimului de muncă a acestora precum şi asupra secţiei de aprovizionare; aplicarea
şi promovarea unor acţiuni de motivare a personalului; aplicarea şi practicarea unui spirit de
competiţie bazat pe competenţă.
De asemenea procesul de achiziţii ar trebui să ţină cont şi de următoarele: utilizarea eficientă
a fondurilor financiare; transparenţa documentelor elaborate în procesul de achiziţie.
Pe cît este posibil de eliminat acele elemente de natură subiectivă care pot influenţa deciziile
în procesul de contractare a furnizorilor.

2.3.4. Analiza stocurilor de materiale şi materii prime

Pentru desfasurarea normala a activitatii, unitatile economice isi constituie stocuri in functie
de conditiile de aprovizionare, de natura resurselor materiale, de organizarea subunitatilor de
consum, de strategia si politica adoptate in formarea stocurilor.
La nivelul unitatii economice, se prevede constituirea obisnuita a stocului curent si, cu titlu
de exceptie, stocurile de siguranta, de conditionare, de transport intern si de iarna.
Stocul curent reprezinta cantitatea de materii prime si materiale noi si refolosibile, de
combustibili si lubrifianti, de piese de schimb, subansamble care se acumuleaza in depozitele si
magaziile unei unitati economice in scopul acoperirii cererilor pentru consum in intervalul dintre
doua aprovizionari succesive. Este stocul care se formeaza in mod obisnuit in intreprinderi, pentru
alimentarea consumului.
Evolutia stocului curent, pe percursul formarii si utilizarii inregistreaza mai multe nivele:
 nivelul maxim se inregistreaza in momentul intrarii, receptiei si trecerii in gestiune a
unui lot nou de materiale sosit de la furnizori;
 nivelul mediu estimat va fi nivelul maxim impartit la doi;
 nivelul minim estimat este teoretic egal cu zero.
Consumul din stoc poate fi ritmic sau neritmic, continuu sau periodic, constant uniform in
timp sau variabil. Semnificativ este momentul calendaristic la care urmeaza a se declansa actiunea

69
de comanda-aprovizionare, acesta putand fi prestabilit in functie de: durata de aprovizionare,
distributia statistica a cererii, conditiile de furnizare.
Stocul in curs de transport reprezinta cantitatea de resurse materiale care se gaseste in
mijloacele de transport pe timpul deplasarii acestora de la sursele de furnizare la depozitele
destinatarilor. Marimea acestui stoc depinde de distanta de transport si de mijlocul de transport
folosit in deplasarea materialelor.
Stocul in curs de transport este sursa materiala de reintregire a celui curent, marimea lui
fiind, de regula, la nivelul cantitatii de materiale comandate.
Stocul de siguranta reprezinta cantitatea de materiale acumulata in depozitul
consumatorului, fiind destinata asigurarii continuitatii consumului cand stocul curent a fost epuizat
si intarzie reintregirea lui din cauza unor dereglari in livrarile de la furnizori.
Formarea stocului de siguranta inseamna o acumulare suplimentara de resurse materiale in
stoc si implica o imobilizare mai mare de fonduri financiare antrenate la cumpararea lor. Formarea
acestuia se practica si in sistemul activitatii de desfacere-vanzare, pentru satisfacerea cererii
clientilor, onorarea lor prompta.
Este un stoc considerat intangibil, consumul din cadrul acestuia se face cu acordul
conducerii asigurarii materiale si presupune reintregirea lui imediata, din loturile urmatoare primite
de le furnizori.
Stocul de pregatire reprezinta cantitatea de materiale care se acumuleaza si este stationata o
perioada de timp, in vederea aducerii resurselor respective, prin operatia de conditionare, la
parametrii fizico-chimici care sa permita prelucrarea lor corespunzator conditiilor impuse de
normele tehnologice.
De regula, operatia de conditionare se executa la producatori-furnizori, acestia fiind obligati
sa livreze marfa la parametrii calitativi prevazuti in standarde. Exista insa situatia cand
conditionarea trebuie facuta la utilizator, atunci cand operatia s-a prevazut a se realiza (prin
contract) la consumator sau cand, parametrii fizico-chimici nu pot fi mentinuti. Dupa conditionare,
materialele se trec in stoc curent pentru utilizare pe destinatiile de consum prevazute.
Stocul pentru transport intern reprezinta cantitatea de resurse materiale care se
acumuleaza in depozitele subunitatilor de consum in scopul acoperirii cererilor pentru consum pe
durata eliberarii si transportului materialelor de la depozitul central la destinatiile de folosire.
Situatia este specifica unitatilor care au in structura mai multe subunitati care consuma aceleasi
resurse si sunt alimentate alternativ de la un depozit central, precum si unitatilor care au subunitatile
de consum amplasate dispersat in teritoriu.
Asemenea stocuri pot sau nu pot fi constituite ca o marime distincta fata de stocul curent,
formarea separata de acesta amplificand volumul stocurilor, implicit capitalul circulant si scade

70
eficienta in utilizarea fondurilor intreprinderii. Prin esalonarea rationala, cantitativa si in timp, a
stocului curent, pe puncte de consum se poate preveni situatia de mai sus.
Stocul de iarna reprezinta cantitatea de materiale care se acumuleaza in depozitele unitatii
in scopul alimentarii continue a consumului pe perioada de intrerupere a exploatarii si/sau
transportului unor resurse, ca urmare a conditiilor naturale si de clima. Aici se incadreaza resursele
materiale care, prin natura lor, sunt afectate de asemenea conditii sau productia are caracter
sezonier.
Formarea stocurilor sezoniere se realizeaza in perioadele de presezon prin acumulari
esalonate in limitele necesarului de aprovizionat prestabilit pentru sezonul de iarna.
Alaturi de aceste tipuri de stocuri destinate asigurarii continuitatii activitatii lor, agentii
economici pot constitui si alte categorii de stocuri, si anume:
Stocurile strategice sunt formate la resursele materiale achizitionate in volum mare in
momentul in care se considera ca pretul de achizitie este cel mai favorabil, iar in viitor acesta va
avea o tendinta de crestere; eficienta acestor stocuri este data de diferenta dintre pretul de achizitie
si cel in vigoare in momentul consumului acestor resurse;
Stocul anticipat este constituit in scopul evitarii penuriei de resurse la consumatori pe
perioada cand este prevazuta incetarea livrarii acestora de la furnizori, ca urmare a intrarii in
modernizare;
Frecventa livrarilor de la furnizori; o importanta deosebita prezinta modul in care furnizorul
isi organizeaza livrarile catre clientii sai.
Strategiile care pot fi aplicate de furnizor in organizarea si derularea livrarilor catre clienti
sunt: livrarea alternativa sau simultana. Livrarea alternativa conduce la formarea (la clienti) a unor
stocuri mai mari pentru perioade de timp mai lungi. Livrarea simultana actioneaza invers, fiind mai
eficienta pentru clienti, necesitand organizarea mai complexa si mai ampla a activitatii de desfacere,
implicand un efort suplimentar din partea furnizorului.
Cantitatea minima care poate fi comandata de un client in conditii economice avantajoase
sau la preturi accesibile;
Aceasta este stabilita de producator, ca reprezentand limita sub care fabricatia unui produs ar
antrena cheltuieli de productie mai mari si implicit preturi de vanzare mai ridicate. Acest factor
defavorizeaza solicitantii de cantitati mai mici, iar pentru a se evita o astfel de situatie, acestia se pot
aproviziona prin unitatile en-gros care colecteaza mai multe comenzi de la mai multi clienti.
Capacitatea de transport a mijloacelor folosite; marimea stocurilor este conditionata in
anumite cazuri de capacitatea de transport, in special pentru resursele materiale care se asigura din
import;

71
 Conditiile naturale si de clima determina, de regula, formarea stocurilor de iarna la resursele
materiale a caror exploatare sau trasport se intrerupe, ca urmare a influentei nefavorabile specifice
sezonului de iarna;
Proprietatile fizico-chimice influenteaza in sensul ca limiteaza durata de stocare in timp a
resurselor materiale perisabile, a celor cu termene de garantie scurte sau a celor care se degradeaza;
Capacitatea de depozitare exitenta, disponibila limiteaza cantitatea maxima de materiale ce
poate fi stocata la un moment dat. Stocarea peste aceasta limita se poate face decat prin extinderea
spatiilor de depozitare;
Durata de comanda-aprovizionare conditioneaza nivelul de formare a stocului de iarna;
La intrarea în patrimoniu stocurile sunt evaluate în funcţie de modalitatae de dobândire,
evidenţiându-se astfel două modalităţi principale de evaluare:

Evaluarea stocurilor se face respectând cele două momente ale evaluării: evaluarea
stocurilor de mărfuri şi materiale în contabilitatea curentă şi evaluarea stocurilor în rapoartele
financiare.
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor este evaluarea la valoarea de intrare
(istorică), care poate fi:
 pentru bunurile aprovizionate de la terţi - valoarea de cumpărare plus cheltuielile aferente
aprovizionărilor;
 pentru bunurile şi serviciile obţinute din producţia proprie - costul efectiv al cheltuielilor de
producţie, care cuprinde cheltuielile materiale directe, cheltuielile directe privind retribuirea
muncii, precum şi cheltuielile indirecte de producţie;
 în cazul schimbului stocurilor în procesul operaţiilor comerciale între părţile independente -
valoarea venală a bunurilor primite sau predate în procesul schimbului;
 pentru stocurile aduse ca aport la capital, obţinute cu titlu gratuit sau prin donaţie - valoarea
de utilitate.
La intrarea în patrimoniu stocurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate astfel:
Materiile prime şi materialele, obiectele de mică valoare şi scurtă durată, animalele, mărfurile
şi alte bunuri cumpărate - la valoarea de intrare, a cărei structura inserează următoarele elemente:
a) valoarea (preţul) de cumpărare a stocurilor;
b) taxe vamale aferente stocurilor importate;
cheltuieli accesorii de achiziţionare.
Acestea sunt cheltuieli directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea
bunurilor în gestiune. Ele pot fi: comisioane, cheltuieli de tranzit, asigurare, transport extern,
transport pe parcursul intern, cheltuieli de încărcare-descărcare, recepţie, etc.

72
 Nu intră în costul de achiziţie impozitele, care ulterior urmează a fi restituite întreprinderii de
către organele fiscale, cât şi rabaturile.
Producţia în curs de execuţie, semifabricatele şi produsele finite, precum şi alte bunuri
fabricate de întreprindere sunt evaluate la costul efectiv format din:
a) consumuri directe materiale;
b) consumuri directe de retribuire a muncii;
c) consumuri indirecte de producţie.
Stocurile primite în rezultatul schimbului (barter) sunt evaluate în felul următor:
1. la valoarea venală a stocurilor primite în rezultatul schimbului, corectată cu suma
mijloacelor băneşti plătite sau echivalentul acestora;
2. la valoarea venală a stocurilor eliberate în procesul schimbului, corectată cu suma
mijloacelor băneşti plătite sau echivalentul acestora;
3. la valoarea de bilanţ a stocurilor destinate schimbului, dacă nu există valoarea venală
confirmată;
4. la valoarea de înţelegere (de contract).
Exemplul 1
Întreprinderea procură materiale din import, conform facturii, în cantitate de 25 000 bucăţi a
câte 30 lei bucata. Costul de achiziţie al materialelor aprovizionate se va determina astfel:
Tabelul 1
Calculul costului de achiziţie al materialelor aprovizionate

Elementele costului de achiziţie Valoarea, lei

1. Preţul de cumpărare contractual 750 000
2. Taxa pe valoarea adăugată 150 000
3. Accize , 30 bani / bucată 7 500
4. Taxa vamală , 5 la sută 37 500
5. Cheltuieli accesorii de aprovizionare: 34 000
- transport 20 200
- asigurare 8 500
- încărcare, descărcare 5 300
6. Costul de achiziţie (1+3+4+5) 829 000
Cheltuielile de transport se includ în costul de achiziţie a stocurilor direct sau indirect,
conform deciziei întreprinderii.
O altă regulă de evaluare şi înregistrare a stocurilor, conţinută în paragraful 7 al S.N.C. 2,
prevede că stocurile de mărfuri şi materiale se reflectă în rapoartele financiare la valoarea cea mai
mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă (V.R.N.).
Costul stocurilor de mărfuri şi materiale cuprinde cheltuielile de achiziţionare, cheltuielile
pentru prelucrare şi alte cheltuieli aferente aducerii stocurilor de mărfuri şi materiale la locul
păstrării şi în starea de utilitate.

73
 Valoarea realizabilă netă reprezintă preţul probabil de vânzare a stocurilor în procesul
activităţii economice ordinare, diminuată cu cheltuielile accesorii pentru comercializarea lor, cum
sunt cheltuieli de transport, comisioane cedate, cheltuieli în perioada de garanţie, alte cheltuieli de
desfacere.
Evaluarea stocurilor la valoarea realizabilă netă se face atunci când aceasta este sub cost, adică
în următoarele cazuri:
 reducerii preţului de vânzare a stocurilor (preţul de piaţă la vânzare este mai mic);
 deteriorării parţiale;
 uzurii parţiale sau integrale;
 majorării cheltuielilor rămase de efectuat pentru comercializarea stocurilor.
Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raportul dintre valoarea totală a stocului iniţial
(Si) plus valoarea totală a intrărilor (V i) şi cantitatea existentă în stocul iniţial (C s) plus cantităţile
intrate (Ci).
C.M.P. = (Si + Vi) : (Cs + Ci)
Din textul standardului 2 se reţine că metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat în două
variante şi anume:
1. actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;
2. actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade (care, în
principiu, nu trebuie să depăşească durata medie de păstrare).
Exemplul 2
Pentru exemplificarea fiecărei variante se presupun următoarele informaţii:
1. Stocul mărfii “A” la 01.05 alcătuia 400 bucăţi a câte 120 lei bucata.
2. În perioada raportată intrările se caracterizează prin:
 pe 04.05 - 3000 bucăţi a câte 172 lei
 pe 12.05 - 180 bucăţi a câte 140 lei
 pe 27.05 - 150 bucăţi a câte 160 lei
Ieşirile din stoc:
 pe 08.05 - 600 bucăţi
 pe 14.05 - 400 bucăţi
4. Stocul final alcătuieşte 2730 bucăţi.
Tabelul 2. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare:
Data Expli- Intrări Ieşiri Stoc
caţii canti- preţ valoare canti- preţ valoare canti- preţ valoare
tate tate tate

74
01.05 Stoc
iniţial 400 120 48 000 400 120,00 48 000
04.05 Intrări 3 000 172 516 000 3 400 165,88 564 000
08.05 Ieşiri 600 165,88 99 528 2 800 165,88 464 472
12.05 Intrări 180 140 25 200 2 980 164,32 489 672
14.05 Ieşiri 400 164,32 65 728 2 580 164,32 423 944
27.05 Intrări 150 160 24 000 2 730 164,08 447 944
Total 3 730 164,4 613 200 1000 165,26 165 256
31.05 Stoc
final 2 730 164,08 447 944

C.M.P./4.05 = (48000 + 516000) : (400 + 3000) = 165,88 lei/bucată

Trebuie de menţionat că în exemplul de faţă şi în continuare, din cauza rotunjirii preţurilor,

apar unele devieri la verificarea stocurilor finale, ca produsul dintre cantitate şi preţ mediu
calculat.

Se exemplifică modul de calcul al costului mediu ponderat determinat lunar, la finele

perioadei de gestiune, folosind datele expuse anterior:
Tabelul 3

Data Expli- Intrări Ieşiri Stoc

caţii cantitate preţ valoare cantitate preţ valoare cantitate preţ valoare
01.05 Stoc
iniţial 400 120 48 000
04.05 Intrări 3 000 172 516 000
08.05 Ieşiri 600 164,4 98 640
12.05 Intrări 180 140 25 200
14.05 Ieşiri 400 164,4 65 760
27.05 Intrări 150 160 24 000
Total 3 730 164,40 613 200 1 000 164,4 164 400
31.05 Stoc
final 2 730 164,4 448 800

C.M.P. = 613200 lei : 3730 bucăţi = 164,4 lei/bucată

Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda FIFO (prima intrare - prima ieşire). Potrivit acestei
metode, stocurile ieşite din gestiune sunt evaluate la valoarea de intrare (achiziţie) a primei intrări.
Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite din gestiune sunt evaluate la valoarea de intrare
(achiziţie) a lotului următor, în ordine cronologică. Tabelul 4

Data Expli- Intrări Ieşiri Stoc

caţii cantitate preţ valoare cantitate preţ valoare cantitate preţ valoare
01.05 Stoc 400 120 48 000 400 120,00 48 000
iniţial
04.05 Intrări 3 000 172 516 000 400 120 48 000
3 400 172 516 000

75
08.05 Ieşiri 400 120 48 000
200 172 34 400 2 800 172 481 600
12.05 Intrări 180 140 25 200 2 800 172 481 600
180 140 25 200
14.05 Ieşiri 400 172 68 800 2 400 172 412 800
180 140 25 300
27.05 Intrări 150 160 24 000 2 400 172 412 800
180 140 25 200
150 160 24 000
Total 3 730 164,4 613 200 1 000 151,2 151 200
31.05 Stoc
final 2 730 169,23 462 000

Folosirea acestor metode este determinată de faptul că în condiţiile economiei de piaţă diferite
cantităţi din acelaşi stoc figurează în contabilitate la diferite preţuri în raport cu sursa de
aprovizionare şi momentul aprovizionării.

CAPITOLUL III. PROIECTAREA SUBSISTEMULUI

PRIVIND APROVIZIONAREA CU MATERIE PRIMĂ
3.1. Stuctura de baza a subsistemului propus si aria sa de cuprindere

Obiectivul principal al subsistemului informatic proiectat consta in gestionarea automata a

stocurilor de marfa, in conditii optime de calitate si operabilitate, in vederea asigurarii conducerii cu
informatii reale si in timp util, necesare fundamentarii deciziilor.
In acelasi timp se vor crea premize pentru abordarea in viitor si a altor aspecte precum:
calculul cheltuielilor cu marfurile depozitate, determinarea necesarului de aprovizionat, etc.

76
 Subsistemul informatic implementat asigura evidenta cantitativa si valorica a marfurilor
iesite din unitate, precum si obtinerea unor situatii finale privind miscarea acestora, stocurile de
marfa existente.
Programul este realizat modularizat conform fluxului de prelucrare a documentelor de
evidenta primara si asigura o serie de facilitati, cum ar fi:
 usurinta in utilizare (putand fi folosite si de utilizatori neinformaticieni) datorita
interfetei prietenoase, avand mesaje de atentionare in caz de eroare;
 produsul program are o structura modulara, putand fi dezvoltat ulterior prin
adaugarea unor noi proceduri;
 adaptabilitatea programului la modificarea purtatorilor de informatii, la cerintele
fluxului si procedurilor de prelucrare;
 utilizarea documentelor primare in etapa de introducere a datelor,de validare;
 reducerea timpului consumat cu editarea propriu-zisa a situatiilor finale.
Structura de baza a subsistemului informatic este prezentata in figura 4.1., care reda
componentele informatice asociate fluxului tehnologic de prelucrare care cuprinde: operatii de
culegere si inregistrare a datelor, operatii de actualizare si validare, centralizarea si editarea
situatiilor de iesire.

SCHEMA GENERALA A SUBSISTEMULUI INFORMATIC

DOCUMENTE
PRIMARE
CULEGEREA SI
INCARCARE DATE

CORECTII
77
 ERORI

BAZA DE DATE

CONTROLUL
INTEGRITATII

ERORI

EDITARE
4.4.
RAPOARTE

3.1.1. Proiectarea ieşirilor – descrierea rapoartelor finale

Rapoartele finale obţinute în cadrul sistemului informatic de desfacere a stocurilor de

mărfuri grupează informaţii necesare cunoaşterii realitaţii curente.
Rapoartele furnizate de subsistemul informatic proiectat au următorul conţinut:
SITUATIA INTRARILOR DE MARFURI – conţine pentru fiecare marfă următoarele:
numărul documentului, felul documentului de intrare, codul mărfii, data intrării, cantităţile intrate,
preţul unitar şi valoarea intrării.

DOCUMENT NUMAR COD DATA CANTITATE PRET

VALOARE
MF INTRATA UNITAR

TOTAL:

78
SITUATIA IEŞIRILOR DE MARFURI – conţine pentru fiecare marfă ieşită din gestiune
următoarele: felul documentului de ieşire, numărul acestui document, data ieşirii, cantităţile ieşite,
preţul unitar şi valoarea ieşirii.

DOCUMENT NUMAR DATA CANTITATEA PRET VALOARE

IESITA UNITAR

TOTAL:

LISTA STOCURILOR DE MARFURI – conţine pentru fiecare marfă în parte următoarele: codul
mărfii, denumirea mărfii, unitatea de măsură, cantitatea intrată, cantitatea ieşită, cantitatea rămasă în
stoc şi valoarea.

COD DENUMIRE UM CANTITATE CANTITATE STOC VALOARE

MF MARFA INTRATA IESITA

TOTAL:

LISTA STOCURILOR NULE – conţine mărfurile care au stocul zero, iar pentru fiecare marfă
afişează codul mărfii, denumirea mărfii, unitatea de măsură, cantitatea intrată, cantitatea ieşită,
stocul şi valoarea.

NR COD DENUMIRE UM CANTITATE CANTITATE STOC VALOARE

CRT MF MARFA INTRATA IESITA

LISTA STOCURILOR SUB LIMITA ADMISA – conţine marfurile care se află sub limita stocului
de siguranţă, iar pentru fiecare marfă afişează codul mărfii, denumirea mărfii, unitatea de măsură,
cantitatea intrată, cantitatea ieşită şi stocul.

NR COD DENUMIRE UM CANTITATE CANTITATE STOC VALOARE

TOTAL:

3.1.2. Proiectarea intrarilor – descrierea documentelor de intrare

Datele de intrare necesare prelucrării automate au drept sursă documentele primare ce se

întocmesc în cadrul activităţii de evidenţă a mişcării mărfurilor. Proiectarea intrarilor din punct de
vedere fiziceste redată în anexa 4
Subsistemul informatic proiectat in scopul gestionarii automate a stocurilor da marfa,
utilizeaza facilitatile oferite de catre sistemul de gestiune al bazelor de dare relationale VISUAL
FOXPRO 6.0., sistem de gestiune al bazelor de date care poate fi utilizat si exploatat pe
calculatoarele personale IBM-PC sub sistemul de operare Windows.

79
 In alegerea acestui sistem de gestiune al datelor s-a tinut cont de criterii precum:
performantele de exploatare cerute, asigurarea securitatii datelor, specificul aplicatiei, precum si de
aspecte de natura economica privind incadrarea in bugetul alocat pentru realizarea aplicatiei.
Baza de date a acestei aplicatii este constituita din trei tabele de baza:MARFURI.DBF,
VANZARI.DBF, STOC.DBF, INTRARI.DBF in care sunt stocate informatiile preluate din
documentele primare privind ieşirile de marfuri. Aceste tabele pot fi actualizate prin intermediul
unor proceduri special proiectate.
Fiecare tabela are cate o cheie primara pentru regasirea automata a datelor pe suportul
extern, iar celelalte campuri sunt in relatie de dependenta functionala cu campul cheie primara.
Proiectarea structurii tabelelor ce alcatuiesc baza de date s-a facut tinandu-se seama de
criteriile de normalizare impuse de SGBD-ul utilizat:
stabilirea cheilor primare si externe;
verificarea unicitatii cheilor primare;
verificarea dependentelor functionale si a celor multivaloare;
eliminarea dependentelor tranzitive.
Tabela MARFURI este formata din campurile: CODMF, DENMF, UM. Cheia primara a
acestei tabele este CODMF, iar cheia de legatura cu tabela VANZARI este CODMF, iar cu tabela
STOC este COD.
Tabela VANZARI este formata din campurile NRDOCE, FELDOCE, CODMF,
CANTITATE, DATA, PRET, VALOAREA. Cheia primara a acesteia este NRDOCE, iar cheia de
legatura cu tabela STOC este COD.
Tabela STOC este formata din campurile: COD, STOC, MIN, MAX, iar cheia primara
acesteia este COD.
Tabela INTRARI este formată din câmpurile: NRDOCI, FELDOC, CODMF, DATA,
CANT, PRET, VAL.

Lansarea în execuţie a programului va afişa un meniu prezentat în figura.3 1., prin care
utilizatorul poate efectua o serie de operaţii, cum ar fi:
 crearea şi vizualizarea tabelelor bazei de date;
 introducerea şi actualizarea datelor cu validările specifice;
 obţinerea rapoartelor de ieşire;
 terminarea sesiunii de lucru.

80
 În vederea eliminării interdependenţelor dintre programe şi pentru dezvoltarea ulterioară
prin noi proceduri, produsul program este modularizat.
Aplicaţia este concepută astfel încât să asigure un dialog simplu şi concis cu utilizatorii
finali.
Programele au fost realizate sub formă de proceduri, monitorizate în concordanţă cu
opţiunile din meniul principal.

CREARE MAR F UR I
INTR AR I
VANZAR I
IES IR E

ACTUALIZAR ADAUGARE
VIZUALIZARE
E MODIFICARE
STERGERE

Programul principal monitorizează întreaga aplicaţie, iar prin selectarea fiecărei opţiuni a
meniului, sunt activate o serie de proceduri. Procedurile de adăugare sunt: ADAUGAREINT,
ADAUGAREMF, ADAUGAREVAN şi realizează operaţii de adăugare de noi tupluri în tabelele de
bazei de date.
După apelarea opţiunii ADAUGARE (Anexa 5), pe ecran apare videoformatul de
introducere a datelor în concordanţă cu tabela selectată. Nu este permisă introducerea de date
eronate, în caz contrar fiind atenţionat utilizatorul prin anumite mesaje.

3.1.3. Etapa de implementare

Etapa de implementare finalizează activitatea de proiectare şi realizare a sistemului

informatic, având ca obiectiv testarea noului sistem cu date reale, în vederea aducerii lui la stadiul
de exploatare efectivă.
Implementarea începe în momentul în care toate componetele sistemului informatic au fost
testate individual şi permit asamblarea lor la nivelul fiecărei unitaţi funcţionale; implementarea se

81
încheie cu punerea în funcţiune a sistemului proiectat odată cu acceptarea de către beneficiar a
raportului de implementare.
Implementarea constă în realizarea activităţilor de introducere, listare, expermentare şi
funcţionare a sistemului informatic în condiţii de eficienţă economică. În acelaşi timp se urmăreşte
realizarea obiectivelor propuse, a parametrilor proiectaţi, definitivarea documentaţiei de exploatare
a noului sistem în vederea omologării acestuia.
Pentru implementarea subsistemului informatic trebuie parcurse o serie de etape, precum:
 difuzarea instrucţiunilor de executare a procedurilor (manuale şi automate);
 instruirea personalului;
 asigurarea condiţiilor organizatorice;
 asigurarea resurselor hard;
 asigurarea datelor reale necesare implementării.
Verificarea performanţelor subsistemului informatic proiectat se realizează prin evaluarea
rezultatelor obţinute la testarea şi implementarea produsului informatic, în funcţie de cerinţele
stabilite în etapa de proiectare.
Definitivarea documentaţiei de exploatare a subsistemului se concretizează în întocmirea
manualului de prezentare şi exploatare.
Recepţia şi omologarea subsistemului reprezintă acceptarea oficială a acestuia de către
unitatea beneficiară. Omologarea se realizează în urma verificării încadrării subsistemului
implementat în obiectivele solicitate de societatea beneficiară.
Exploatarea curentă a subsistemului informatic presupune punerea în stare operaţională a
calculatorului electronic şi a perifericelor necesare, după care se continuă cu operaţiile următoare:
 lansarea în execuţie a programelor pentru crearea şi actualizarea bazei de date,
eliminarea erorilor;
 exploatarea bazei de date în vederea obţinerii situaţiilor de ieşire;
 verificarea corectitudinii rezultatelor obţinute.
Exploatarea curentă a subsistemului informatic se încredinţează compartimentelor
funcţionale care răspund de efectuarea tuturor operaţiilor ce se realizează de la introducerea datelor
până la obţinerea rapoartelor finale.
Menţinerea în funcţiune a subsistemului informatic presupune corectarea şi eliminarea
erorilor care apar pe parcurs, întrucât unele anomalii apărute în timpul exploatării pot duce la
schimbări în structura programelor.
De asemenea, întreţinerea subsistemului presupune introducerea unor perfecţionări care
conduc la sporirea niveluli papametrilot tehnico-funcţionali şi economici ai subsistemului.

82
 3.2. Eficienţa economică a sistemului propus
La baza proiectării sistemelor informatice stă conceptul de eficienţă economică, respectiv
compararea efectelor obţinute cu cheltuielile necesare pentru funcţionarea sistemului. Evaluarea
celor două elemente se va realiza ţinând cont de caracterul complex al manifestării efectelor şi de
sistemul factorilor endogeni şi exogeni care influenţează funcţionarea sistemului.
TEORII, CONCEPTE ŞI METODE EXISTENTE
Până în prezent au fost elaborate teorii şi concepte ce privesc eficienţa economică a
sistemelor informatice şi care se polarizează în trei mari grupe.
Prima grupă se axează pe utilitatea sistemelor informatice şi deci eficienţa lor nu se poate
pune în discuţie atâta timp cât ele nu servesc cerinţelor informaţionale ale conducerii unităţilor
social-economice. Pentru acesta se stabilesc criterii privind selecţionarea judicioasă a fluxurilor
informaţionale, sunt selecţionate cele mai performante metode, tehnici, proceduri de organizare a
datelor şi proceselor de prelucrare, sunt proiectate configuraţii optimale ale sistemelor de calcul, etc.
Totodată se va urmări ca sistemul informatic să fie caracterizat de stabilitate.
Această abordare conduce la o aplicare limitată, deoarece introducerea sistemului informatic
este privită ca o înlocuire a mijloacelor de prelucrare a datelor cu altele noi, mai performante. Se
introduc astfel metode, tehnici, care vor creşte productivitatea sistemului informatic dar nu şi
perfecţionarea sistemului însuşi.
A doua categorie are în vedere faptul că eficienţa unui sistem informatic rezultă din impactul
acestuia asupra activitaţilor din unităţile economico-sociale.
Măsura eficienţei va fi dată de valoarea informaţiilor pe care sistemul le furnizează.; această
valoare se calculează pe baza caracteristicilor tehnice şi a cheltuielilor cu obţinerea lor.
Pentru evaluarea eficienţei economice se are în vedere şi calitatea informaţiei care se
determină tot prin prisma unor caracteristici tehnice ale sistemului informatic.
Corelarea calitaţii cu valoarea informaţiei conduce la următoarele aspecte:
 valoarea informaţiei va creşte proporţional o dată cu creşterea calitaţii ei, până la un
moment dat, după care creşterea în continuare a calitaţii va duce la o creştere
nesemnificativă a valorii;
 până la un moment dat, ritmul creşterii calitaţii informaţiei îl devansează cu mult pe
cel al creşterii cheltuielilor; după acest punct, la creşteri nesemnificative ale calităţii
se vor înregistra salturi semnificative ale cheltuielilor.
Această categorie de teorii priveşte mai ales efectul economic prin prisma eficacitaţii
activitaţii de conducere.

83
 A treia categorie grupează teorii şi concepte prin care eficienţa economică a unui sistem
informatic se poate evalua prin contribuţia adusă la sporirea eficienţei activitaţilor cu caracter
tehnic, de producţie, economic sau social. Pentru acest lucru se au în vedere indicatorii:
 indicatori de fundamentare tehnico-economici ai sistemului informatic, cum ar fi:
creşterea profitului, reducerea cheltuielilor de producţie, reducerea cheltuielilor de
funcţionare a sistemului informatic;
 indicatori sintetici de evaluare a eficienţei sistemului informatic.

OBIECTIVELE EVALUĂRII SISTEMULUI INFORMATIC

În ansamblu, prin evaluarea eficienţei economice a sistemului informatic se determină
efectele rezultate şi resursele utilizate.
Pentru acest lucru, se urmăresc obiectivele:
selectarea din ansamblul sistemului informatic a acelor fluxuri care se concretizează în
aplicaţii informatice eficiente economic;
selectarea modalitaţilor care dau o eficienţă maximă pentru realizarea aplicaţiilor
informatice;
formularea criteriilor de evaluare a eficienţei economice a sistemului informatic deja
realizat.
FORMELE EFICIENTEI ECONOMICE A SISTEMULUI INFORMATIC
Efectele economice ale introducerii sistemului informatic dau eficienţa acestuia. Aceste
efecte sunt determinate în funcţie de mai multe criterii: rezultatele care sunt considerate ca efecte
ale introducerii sistemului informatic, modul de realizare a efectelor, locul de manifestare a
efectelor. Toate acestea conduc la două forme de efecte economice: directe şi indirecte.
Efectele directe se referă la realizatorul sistemului informatic (eficienţa apare datorită
cercetării şi proiectării şi la utilizatorul sistemului informatic (eficienţa apare datorită exploatării).
Efectele indirecte rezultă din nivelul cantitativ şi calitativ superior al informaţiei, care
rezultă din introducerea sistemului informatic.
INDICATORII EFICIENTEI ECONOMICE A SISTEMULUI INFORMATIC
Utilitatea şi eficienţa unui sistem informatic sunt date print-o serie de caracteristici, care sunt
de două tipuri:
 funcţionale;
 constructive.
Caracteristica funcţională este dată de capacitatea sistemului de a răspunde la cerinţele
utilizatorilor (pestabilite sau apărute ulterior).

84
 Caracteristica constructivă este dată de raportul efect / effort şi se referă la resursele
informatice şi procesele informaţionale din sistemul informatic.
Caracteristicile funcţionale şi constructive ale unui sistem informatic sunt condiţionate de
două categorii de factori: organizatorici şi tehnico-economici.
Factorii organizatorici sunt specifici unitaţii pentru care se realizează sistemul informatic.
Dacă pentru aceeaşi unitate se realizează mau multe variante de sistem informatic, influenţa
factorilor organizatorici este aproximativ constantă.
Factorii tehnico-economici oferă un ansamblu de elemente, cu ajutorul cărora se pot analiza
diferite variante ale sistemului informatic, posibil de realizat.
Pentru acestă analiză există următorii indicatori:
 coeficientul de satisfacere a cerinţelor informaţionale;
 coeficientul timpului de răspuns;
 coeficientul eficienţei economice;
 coeficientul timpului de recuperare;
 coeficientul economiei de personal.
Pentru proiectul analizat, au fost consideraţi relevanţi – şi, în consecinţă s-a urmărit calculul
lor -, următorii indicatori:
Coeficientul de satisfacere a cerinţelor informaţionale (Csc) ;acest indicator este dat de
raportul dintre cantitatea informaţiilor proiectate a fi furnizate de sistemul informaţional (Cp) şi
cantitatea informaţiilor real furnizate (Cr).
CSC = Cp / Cr
Sistemul nostru furnizează exact informaţiile utile, acoperind în întregime necesarul de
informaţii folosit de conducere la fundamentarea deciziilor. Pentru aceasta, se consideră că valoarea
acestui indicator este 1.
Cp=Cr;
CSC=1.

Coeficientul timpului de răspuns (Ctr) este dat de raportul dintre timpul de răspuns al
componentelor sistemului informatic (Tri) şi diferenţa dintre timpul de reglare admis pentru
sistemul informatic (Tra) şi perioada aferentă desfăşurării proceselor de conducere (Tec).
Ctr = Tri / (Tra- Tec)
Se consideră că timpul de răspuns al componetelor sistemului informatic este foarte mic
(este un sistem performant, nu are implementaţi algoritmi ce necesită un timp ridicat de răspuns,
regăsirea datelor este foarte rapidă, la fel şi prelucrarea lor), şi se consideră că sistemul asigură un
grad ridicat al operativitaţii deciziilor, bazate pe informaţiile furnizate de sistemul informatic.

85
 Coeficientul eficienţei economice (CEE) este dat de raportul dintre suma efectelor
economice potenţiale pentru o perioadă, de exemplu un an, (EC), şi resursele informatice pe aceeaşi
perioadă (Ri).
CEE = ∑ EC / Ri
Efectele economice sunt date de:
 creşterea cifrei de afacere;
 reducerea cheltuielilor de depozitare;
 reducerea cheltuielilor generale ale unitaţii.
 Resursele utlizate în sistem sunt date de: valoarea capitalului mijloacelor fixe şi a
mijloacelor circulante necesare funcţionării sistemului, precum şi de valoarea
cheltuielilor cu elaborarea şi întreţinerea sistemului.
Efectele economice ale introducerii acestui sistem se concretizează în reducerea cheltuielilor
generale ale unitaţii, astfel:
 reducerea cheltuielilor materiale pentru producerea de informaţii necesare
compartimentului financiar-contabil pentru fundamentarea deciziilor;
 reducerea cheltuielilor umane pentru culegerea de informaţii necesare conducerii
societaţii prin redistribuirea sarcinilor personalului aferent;
 eliminarea erorilor datorate factorului uman în procese de rutină;
 eliminarea efectelor nedorite datorate necunoaşterii la timp a datoriilor comerciale
ale firmei, care pot aduce mari prejudicii societaţii (prin aplicarea unor dobânzi.
Luând în considerare o valoare estimativă a tuturor reducerilor implicate, evaluăm
coeficientul Ec=60 milioane lei.
Valoarea cheltuielilor cu elaborarea şi implementarea sistemului este evidenţiată astfel:
 cheltuieli cu procurarea software-ului necesar;
 cheltuieli cu instruirea personalului;
 cheltuieli pentru asigurarea intreţinerii sistemului.
Astfel, valoarea coeficientului Ri=20 milioane lei. După cum se observă, coeficientul
eficienţei economice CEE=50/20=2,5.
În concluzie, se remarcă faptul că necesitatea realizării acestui sistem informatic este
reflectată clar prin efectele implementării şi exploatării acestuia (reducerea cheltuielilor unitaţii,
reducerea considerabilă a timpului necesar obţinerii informaţiilor folosite de conducere la
fundamentarea deciziilor, asigurarea unei relaţii ferme cu furnizorii şi clienţii unitaţii, etc), iar
eficienţa acestui sistem este evidentă.

86
 Încă o dată se demonstrează că activitaţile automatizate asigură rapiditate, siguranţă,
corectitudine, eficienţă şi este recomendabilă lărgirea sferei de utilizare a acestora.

CONCLUZII

Planul de aprovizionare conturează politica globală în asigurarea bazei materiale şi cu

echipamente tehnice necesare unei unităţi economice pentru o anumită perioadă de timp, de regulă
un an; orizontul de timp poate fi şi mai mare, caz în care, datele de evaluare a strategiei în
aprovizionarea materială au, de această dată, un caracter de previziune.

87
 Gama extrem de mare de resurse, ca şi condiţiile de asigurare şi de folosire foarte diferite,
sugerează că procesul de aprovizionare, pe fazele lui – planificare, programare, organizare,
derulare, evidenţă, urmărire, control, analiză, evaluare – îi este specific un volum amplu de
muncă. Deci, desfăşurarea acestuia cu operativitate şi eficienţă, în concordanţă cu cerinţele de
consum din unitatea economică necesită un “sistem informaţional” simplu, cuprinzător, aşezat
pe baze informatice.
Cunoaşterea unor diferenţieri ale resurselor materiale pentru a se realiza:
• rolul şi importanţa diferită a lor pentru activitatea unităţii;
• atenţia şi gradul de exigenţă care trebuie manifestate în procesul aprovizionării şi
gestionării lor;
• strategia care trebuie conturată în procesul asigurării materiilor prime şi
materialelor;
• sistemele şi tipurile de gestiune cele mai eficiente, ş.a.
Prin activitatea de planificare intreprinderea agroalimentară anticipează schimbările ce pot
interveni în activitatea sa în noua perioadă de gestiune, îşi controlează mai bine costurile şi, extrem
de important, coordonează concertat activitatea tuturor sectoarelor incluse.
Principalul scop al Planurilor este controlul costurilor, de aceea fiecare segment al planului
trebuie fundamentat nu numai cu obiective ci şi cu estimarea acestora valorică şi cantitativă .
Planul de aprovizionare şi cel de distribuţie vor fi elaborate pornind de la faptul că logistica
integrată este un concept care implică, la nivel intern, gestionarea concomitentă a activităţilor
logistice de bază iar, la nivel extern, corelarea activităţii logistice a intreprinderii cu cea a
furnizorilor şi clienţilor ei.
Intreprinderea face o selecţie a furnizorilor după ceea ce pot oferi dar şi după preţurile pe
care le practică, după ce sectorul productiv în primul rând, dar şi celelalte sectoare ale intreprinderii,
au stabilit tipurile, cantităţile şi calităţile resurselor materiale de care au nevoie
Intreprinderea care va prefera să creeze parteneriate pe termen lung cu anumiţi furnizori va
fi asigurat în faţa golurilor de activitate datorate lipsei de resurse , şi chiar, în faţa fluctuaţiilor de
preţ, nu va mai pierde timp preţios în căutarea unui alt furnizor şi, cel mai important, va avea un
cuvânt greu de sspus în faţa furnizorului partener în legătură cu resursele.
Intreprinderea va trebui să stabilească o relaţie de comunicare cu furnizorii, să discute
permanent cu personalul implicat în prelucrarea comenzii sale dar şi cu cei de care depinde, spre
exemplu, îmbunătăţirea calităţii resursei ce va fi aprovizionată.
Constatări pentru întreprinderea Ghertcomagro
Dificultăţi în aprovizionare
• Dificultăţi de planificare a necesarului cantitativ şi calitativ

88
 • Cunoaşterea slabă a practicii comerţului internaţional
• Negocieri slabe, argumentaţie slabă
• Cunoaşterea slabă a posibilităţilor de finanţare şi a procedurilor de plată
• Dificultăţi оn urmărirea procesului de expediţie
• Оncetineală оn port şi la vămuire
• Insuficienţa informaţiilor comerciale pentru luarea deciziei
• Dificultăţi de analiză şi interpretare a informaţiilor disponibile
• Lipsa de personal experimentat оn sectorul import
• Lipsa de coordonare a diferitelor etape ale procesului de import
Costul non – calităţii
• irosirea materiilor prime
• menţinerea de stocuri nevandabile
• deteriorări
• utilizare de tehnologii neadecvate
• pierderi de timp şi bani pentru reclamaţii
• penalităţi cu referire la calitate
La utilizarea surselor globale
• Analiza şi evaluarea atentă a furnizorului
• Furnizori care оşi demonstrează capacităţile
• Prudenţă la оnceput – vizită obligatorie
• Atenţie la conţinutul contractelor
Planul de aprovizionare conturează politica globală în asigurarea bazei materiale şi cu
echipamente tehnice necesare unei unităţi economice pentru o anumită perioadă de timp, de regulă
un an; orizontul de timp poate fi şi mai mare, caz în care, datele de evaluare a strategiei în
aprovizionarea materială au, de această dată, un caracter de previziune.
Gama extrem de mare de resurse, ca şi condiţiile de asigurare şi de folosire foarte diferite,
sugerează că procesul de aprovizionare, pe fazele lui – planificare, programare, organizare,
derulare, evidenţă, urmărire, control, analiză, evaluare – îi este specific un volum amplu de muncă.
Deci, desfăşurarea acestuia cu operativitate şi eficienţă, în concordanţă cu cerinţele de consum din
unitatea economică necesită un “sistem informaţional” simplu, cuprinzător, aşezat pe baze
informatice.
Cunoaşterea unor diferenţieri ale resurselor materiale pentru a se realiza: rolul şi
importanţa diferită a lor pentru activitatea unităţii; atenţia şi gradul de exigenţă care trebuie
manifestate în procesul aprovizionării şi gestionării lor; strategia care trebuie conturată în procesul
asigurării materiilor prime şi materialelor; sistemele şi tipurile de gestiune cele mai eficiente, ş.a.

89
 Concluzii şi recomandări privitor la tema abordată, dintre care
am putea mentiona:
- managementul societatilor trebuie sa gaseasca solutii cu efecte pe
termen lung pentru cresterea productiei medii si totala, în acest sens, un prim
pas îl constituie renuntarea la culturile agricole nerentabile din punct de vedere
zootehnic si axarea pe obtinerea de produse care nu sunt excedentare în
statele membre ale Uniunii Europene;
- cresterea competitivitatii prin obtinerea de produse de calitate cu
costuri reduse concomitent cu dezvoltarea unor activitati de prelucrare a
materiilor prime;
- pentru aproape toate grupele de produse, productia agricola este
împartita între numeroase exploatatii individuale foarte mici si câteva ferme
mari, acest lucru determinând limitarea accesului acestor categorii de
exploatatii la sistemul de marketing, acesta fiind favorabil marilor unitati de
productie;
- lipsa accesului la piete este una dintre barierele cu care sunt confrunt ti
micii fermieri care încearca sa-si dezvolte activitatea;
- tot legat de micii fermieri, barierele din calea lor mai includ si
functionarea defectuoasa a pietelor funciare, lipsa de finante pentru investitii,
dar mai ales deficitul de informatii privind piata;
- lipsa spatiilor de depozitare din cadrul fermelor duce la cresterea
costurilor de productie prin preturile ridicate practicate la spatiile de depozitare
din afara fermei;
- productia agricola se dezvolta în profil teritorial neuniform, diferentiat,
exprimând relatia între conditiile naturale de productie din fiecare zona si
structura necesara productiei agricole pe ansamblul tarii;
- structura culturilor agricole este dependenta de mijloacele tehnice
existente în cadrul exploatatiilor, în sensul ca unitatile cu potential economic
ridicat au o structura diferentiala a culturilor si costuri de productie mai mici;
- chiar daca unele societati s-au dotat din punct de vedere tehnic si
practica tehnologii moderne si un management de calitate, au costuri ridicate
ca urmare a preturilor mari a input-urilor provenite din industrie. preturile
produselor agricole au stagnat în ultimii ani pe piata locala, iar exportul nu se
poate realiza din lipsa infrastructurii proprii si nationale, a lipsei unui marketing

90
favorabil la nivel national si local, a sprijinului financiar al statului instabil si
neconsistent.
irigatiile sunt din ce în ce mai necesare în conditiile procesului de
încalzire globala, dar costurile sunt foarte mari.
Ca urmare a studiilor efectuate am ajuns la concluzia ca, pâna în prezent,
au fost avantajate marele exploatatii în ceea ce priveste aplicarea tehnologiilor
performante datorita suprafetelor mari, accesului la credite pentru
modernizarea bazei tehnice, existentei resurselor financiare necesare folosirii
unor soiuri de
categorii biologice superioare. Sefii de ferme sau societati care sunt
persoane calificate, cu experienta îndelungata, au avantaje de ordin
managerial si realizeaza la societatile pe care le conduc randamente medii la
hectar si pe animal, la cereale, oleaginoase, viticultura si la unele specii de
animale, superioare micilor gospodarii. Acest sector este avantajat de existenta
informatiilor contabile si statistice, care lipsesc
în exploatatiile familiale.
Viitorul fermelor mari este dependent de piata, de modul în care se pot
adapta la cerinetele acesteia si de competitivitatea la export. Fara realizarea
unei cooperari cu fermele familiale si organizarea parteneriatului public privat,
în conditiile reducerii si eliminarii subventiilor de care beneficiaza în prezent si
fara reducerea costurilor de productie, fermele mari se vor adapta cu mare
dificultate la noile tendinte ale pietei care se manifesta prin diversificarea
productiei si dezvoltarea productiei ecologice, reducerea costurilor si cresterea
calitatii produselor.
Orice demers în procesul investigarii întreprinderii agricole, în calitatea
acesteia de organizatie economica, trebuie sa se fundamenteze pe o abordare
sistemica, pe principiile teoriei sistemelor. Întreprinderea agricola constituie un
sistem de natura economica, bioeconomica, tehnico-economica, socio-
economica, socio-tehnica, administrativa, juridica, institutionala. În acest
context, reuneste un ansamblu de elemente (naturale, materiale, umane,
financiare) cu care întreprinderea este înzestrata într-o anumita ordine si care
functioneaza pe baza relatiilor de cauzalitate, în vederea realizarii unui
obiectiv.
Principalele obiective ale sistemului informational se refera la
determinarea unei structuri adecvate pentru o baza de date statistice cu
91
caracter economic care, pe lânga memorarea si regasirea selectiva a unor date
primare referitoare la productie, consum, materii prime, suprafete cultivate, sa
permita efectuarea cu usurinta a unor calcule strict necesare: natura si
marimea costurilor de productie fata de un an de baza; cresterea acestor
costuri fata de anul precedent; cresterea medie anuala a costurilor pe o
anumita perioada; raportarea costurilor productiei, consumului etc. În acest
scop, structura datelor trebuie sa fie cât mai supla, sa permita manipularea,
selectarea si prezentarea datelor sub forma de tabele sintetice. De asemenea,
extinderea volumului ocupat de date trebuie sa se faca cât mai usor. Sistemul
informatic va dispune de proceduri simple de actualizare si de un sistem de
consultare a bazei de date de la distanta, care, prin întrebari si raspunsuri
succesive, sa ofere utilizatorului informatii precise în timp cât mai scurt.
Sistemul de gestiune a bazei de date a costurilor în agricultura trebuie sa
îndeplineasca urmatoarele functii: verificarea si introducerea în baza a datelor
sub forma dorita de utilizator; selectarea datelor, mergând din aproape în
aproape si listarea lor într-un format standard; efectuarea unor calcule cu
privire la seriile de date statistice (calculul cresterilor relative a costurilor fata
de o baza fixa sau variabila aleasa de utilizator, raportarea datelor statistice
privitoare la costuri).

92
 BIBLIOGRAFIE

LEGI ŞI ACTE NORMATIVE

1. Codul fiscal al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova Nr. 1163 – XIII din 24.04.97
// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 102 din: 23.08.2001.
2. Codul vamal. Legea Republicii Moldova Nr. 1149-XIV din 20.07.2000 // Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 160 din: 23.12.2000.
3. Codul Fiscal al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al RM nr.102-103 din 23.08.1993.
4. Legea contabilităţii nr. 426-XIII din 04.04.95 // Monitorul Oficial al RM nr.28/321 din
25.05.1995.
5. Legea cu privire la serviciul în organele vamale nr. 1150- XIV, 20.07.2000
6. Legea cu privire la reglementarea de stat a activităţii comerciale externe, nr. 1031-XIV,
8.06.2000
7. Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii
Moldova de către persoane fizice nr.1569-XV, 20.12.2002
8. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Nomenclatorului Mărfurilor al Republicii
Moldova, nr.1525, 29.12.2007
9. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de declarare a
valorii în vamă introduse pe teritoriul Republicii Moldova, nr.600,14.05.2002
10. Hotărârea Guvernului cu privire la regulile de origine a mărfurilor, nr. 1599, 13.12.2002
11. Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale
prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, nr. 1140 din 02.11.2007

93
 12. Hotărîrea Guvernului despre aprobarea Regulamentului privind transportarea mărfurilor prin
posturile vamale interne de control, nr.792, 08.07.2004
13. Nomenclatorul mărfurilor
14. Legea privind reglarea repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor primite în
rezultatul tranzacţiilor comerciale externe.
15. Instrucţiunile Băncii Naţionale a Republicii Moldova despre repatrierea mijloacelor şi a
bunurilor importate/exportate”
16. Standardele Naţionale de Contabilitate // revistele „Contabilitate şi sudit” nr.1,1998, nr.5,
1999.
17. Standardul Naţional de Contabilitate nr. 21 “Efectele variaţiilor cursurilor valutare”, aprobat
de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova la 25 decembrie 1997.

MANUALE ŞI MONOGRAFII
1. Bivolaru Dana, Bomos Sever Gabriel – “Contracte interne si internationale”, ed. Tribuna
economica, Bucuresti 1999;
2. ASEM Contabilitate financiară Ediţia a II - a revăzută şi completată // ACAP, Chişinău, 2003.
3. Biroul Naţional de statistică al Republicii Moldova // Buletin Statistic, Chişinău, 2008.
4. V. Bucur “Contabilitatea operaţiunilor de import”,
5. Negruţiu Magdalena Contabilitatea financiară şi de gestiune internă a cheltuielilor, veniturilor şi
rezultatelor în comerţ - turizm // E.D.P., R.A., Bucureşti, 1999.
6. Ţurcanu V. Contabilitatea conform standardelor internaţionale // ASEM, Chişinău, 1996.
7. Bojian Octavian. Contabilitate generală. Bucureşti.: Eficient, 1998. - 560 p.
8. Creţoiu Gh., Bucur I. Contabilitate. Noul sistem şi expertiza contabilă. Ediţia a III-a. -
Bucureşti: Editura ACTAMI, 1997. - 384 p.
9. Dumitrana M., Negruţiu M. Contabilitatea firmei. Editura MAXIM, 1997. - 235 p.
10. Epuran M., Băbăiţă V., Grosu C. Contabilitatea financiară în noul sistem contabil. Volumul I.-
Timişoara: Editura de Vest, 1994. - 303 p.
11. Epuran M., Cotleţ D., Ineovan F., Pereş I. Contabilitatea financiară în noul sistem contabil.
Volumul II. - Timişoara: Editura de Vest, 1995. - 307 p
12. Feleagă N., Ionaşcu I. Contabilitate financiară. Volumele I-IV. - Bucureşti: Editura de Vest,
1993. - 894 p.
13. Caraiani Gheorghe – “Managementul in activitatea de expeditie internationala”,ed. Lumina Lex,
Bucuresti 1998;
14. Caraiani Gheorghe, Cazacu Cornel – “Vamuirea marfurilor de export import“, ed. Economica,

94
 Bucuresti 1996;
15. Georgescu Toma, Caraiani Gheorghe – “Tehnici de comert exterior”, vol. 1,2, 3, 4, 5, ed. Sylvi,
Bucuresti, 1997;
16. Popa Ioan – “Tranzactii Comerciale Internationale”, ed. Economica, 2000;
17. Popa Ioan, Radu Filip – “Management international”, ed. Economica, Bucuresti 1999;
18. Popescu Tudor – “Dreptul Comertului International”, ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti
1983;
19. Puiu Alexandru – “Managementul Afacerilor Internationale”, ed. Independenta Economica
1997
20. N. Zaharcenco, T. Prisăcar “Operaţiunile de import – export: aspecte contabile şi fiscale”,
21. Toma Mihai “Finanţe şi gestiunea financiară de întreprindere”, Bucureşti 1998
22. Ilie, Vasile Teodorescu “Finanţele întreprinderei”, Bucureşti 2003
23. Hoanţă Nicolae “Finanţele firmei”, Sibiu 1996
24. Bistriceanu T. “Finanţele agenţilor economici”, Bucureşti 1995
25. A. Nigheriţă “Contabilitatea financiară”, Chişinău ACAP 1999
26. Lazer, Ţurcanu “Bazele contabilităţii”, Chişinău 1998
27. Natalia Ţiriulinicova „Analiza rapoartelor financiare”, Chişinău, 2004

95
ANEXE

96
 (Exemplu demonstrativ)

COMANDĂ
Compania:……………… DE ACHIZIŢIE MENŢIONAŢI ACEST
Adresa:…………………. NUMĂR DE COMANDĂ ÎN
Tel:…………………… TOATĂ COTESPONDENŢA
Fax……………………..
………….

Furnizor:……………………...
Adresa de livrare ……………………...
(dacă este diferită)

Data comenzii: Data de livrare: Ref. Cotaţia dvs:

Vă rugăm să furnizaţi următoarele, în conformitate cu condiţiile generale de achiziţie

TVA, unde se aplică, nu este inclus în nici unul din preţurile prezentate mai sus

Sarcină/
Articole Proiect şi
alocare

97
Întocmit de:……………………

Aprobat de:……………………
Semnătură autorizată

Exemplu de borderou de comandă de achiziţie

Anexa 4

Unitatea

Chitanta nr.

Data

Am primit de la

Adresa

Suma de lei adica

reprezentand

98
 FACTURA

FURNIZOR CUMPARATOR

Cod fiscal: Cod fiscal:

Localitatea: Localitatea:

NR. FACTURA:

DATA:

Nr. Denumirea U.M. Cantitate Pret Valoare Valoare

Crt. Produselor unitar T.V.A.

Semnatura si stampila TOTAL:

furnizorului:
TOTAL DE PLATA:

99
 UNITATEA Pagina
…………………… FISA DE MAGAZIE

Magazia COD UM Pret unitar

Lei B

Materialul (produsul) sort calitate marca Stoc normat Stoc de siguranţă

profil dimensiune

Data Număr Felul Intrări Ieşiri Stoc Număr de control

Furnizor………………………….

DISPOZITIE DE LIVRARE

Nr. …………………………….
Data (ziua,luna,anul) ………….

Veţi elibera produsele de mai jos către…………………………………………………….

prin delegatul ………………………………………………..cu delegaţia nr. ……………
buletin de identitate seria …………………nr. ……………. emis de ……………………
Nr. Denumirea UM Cantitatea Preţ unitar
Crt. produselor sau serviciilor Dispusă Livrată

Semnătura Dispus livrarea Gestionar Primitor

100
Furnizor…………………… Cumpărător………………
AVIZ DE INSOTIRE

A MARFII
Nr. ord. Registru com/an………
Nr. de înreg. fiscală…………… Nr. de înreg. fiscală……….
Localitatea…………………….. Localitatea………………...
Judeţul………………………… Judeţul…………………….

Nr………………………………………..
Data (ziua,luna,anul)…………………….

Nr. SPECIFICATIA UM Cantitatea Preţ unitar Valoarea

crt. (produse, ambalaje, etc.) livrată (fără TVA) -lei-

Date privind expediţia

Semnătura şi Numele delegatului…………………….. TOTAL
ştampila ..…………………………………………
furnizorului mijlocul de transport…………………….
…………………………………………..
nr………………………………………..

101
Anexa 5
Macheta programului ADAUGAREINT este:

ADAUGARE INTRARI
NUMAR DOCUMENT:
FEL DOCUMENT:
DATA:
COD MARFA:
CANTITATE:
PRET:
VALOARE:

Macheta programului ADAUGAREVAN este:

ADAUGARE VANZARI
NUMAR DOCUMENT:
FEL DOCUMENT:
DATA:
COD MARFA:
CANTITATE:
PRET:
VALOARE:

Macheta progamului ADAUGAREMF este:

ADAUGARE MARFURI
CODUL MARFII:
DENUMIREA MARFII:
UNITATE DE MASURA:

102