Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Criteriile de Copenhaga
Țara solicitantă trebuie, de asemenea, să îndeplinească criteriile de eligibilitate ale UE.
Acestea sunt cunoscute sub denumirea „criteriile de la Copenhaga”, întrucât au fost definite
de Consiliul European care a avut loc în Copenhaga în iunie 1993. Aceste criterii sunt
următoarele:
stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile
omului și respectarea și protejarea minorităților;
economie de piață funcțională și capacitatea de a face față concurenței și forțelor
pieței din cadrul UE;
abilitatea de a-și asuma și de a pune în aplicare în mod eficace obligațiile asociate
calității de stat membru, inclusiv obiectivele uniunii politice, economice și
monetare.
Consiliul European care a avut loc la Madrid în decembrie 1995 a adăugat faptul că țara
candidată trebuie să poată aplica dreptul UE și să poată asigura că dreptul UE transpus în
legislația națională este pus în aplicare în mod eficace prin intermediul structurilor administrative
și judiciare corespunzătoare.
Personalităţile: