Sunteți pe pagina 1din 4

Exploatarea potențialului și propensiunii educabilului

în contextul didacticii modern

Problematica didacticii moderne este supusă, în contextul  evoluțiilor actuale din


procesul instructiv-educativ, cu precădere la nivel preuniversitar, unui summum de
contextualități de o complexitate exacerbată și cu atât mai greu de definit și încadrat  în
anumite limite. De modul în care este gestionată fiecare etapă din cadrul procesului
instructiv-educativ depinde succesul, insuccesul, performanța, eșecul și toate celelalte
aspecte. Dacă avem în vedere doar procesul de evaluare  a cunoștințelor, trebuie să  privim
demersul nostru  din toate perspectivele specifice, dar și să avem în vedere expectanțele, atât
în viziune imediată cât și de perspectivă. În contextul  învățământului modern, trebuie să
ținem seama de centrarea  educației pe elev și nu pe profesor, iar neconvenționalul trebuie să
primeze în fața clasicului care plictisește și, adesea, creează sincope.

Valoarea principiilor

În aprofundarea procesului instructiv-educativ, atât învățământul modern cât şi cel


clasic sau îmbinat se bazează pe o serie de concepte şi principii intrinseci sau extrinseci, bine
definite sau aleatorii.Unele dintre aceste principii privesc exclusiv educatorul, altele privesc
educabilul ca individ sau integrat într-un grup social(clasă), contextul în care se derulează
procesul didactic, principalii actanţi sau elementele conjuncturale care intervin pe parcursul
derulării demersului didactic. Pentru că numărul acestor principii şi concepte nu este foarte
restrâns (Prof. Ion Ovidiu Pânişoară menţionează, de exemplu, un număr de 59 astfel de
principii), ne vom referi, pe scurt, la câteva, fără a considera  că nu există şi alte căi de urmat
pentru a avea şi succesul scontat.

Menţionăm astfel:

1. Principiul automotivării cadrului didactic- una dintre  cauzele pentru care numărul
educatorilor cu o pregătire completă nu este chiar la nivelul aşteptărilor.

2. Principiul autorităţii didactice- prilej de blam pentru acele cadre didactice  care încearcă să
pună accentul  pe învăţarea  pe baza principiilor moderne versus adepţii stilului clasic  bazat
pe sistemul magister dixit.
3. Principiul empatiei-este unul dintre cele mai umane demersuri, prin care, profesorul şi
elevul trebuie să rezoneze şi nu să intre într-un neproductiv conflict de idei.

4. Principiul flexibilităţii- vizeză încrederea de care se bucură profesorul în rândul


educabililor şi gradul de adaptarea al cadrului didactic la cerinţele actuale ale educabilului.

5. Principiul încurajării- se bazează pe o bună cunoaştere a elevului, a anturajului şi mediului


său familial dar şi pe manifestarea unei aplecări sincere asupra problemelor cu care se
confruntă educabilul în vederea înţelegerii atitudinii sale şi adoptării unui comportament pe
măsură faţă de acesta.

Evaluarea convenţională şi nonconvenţională

Dacă avem în vedere  complexitatea actului instructiv-educativ raportată la un prezent


tot mai discordant faţă de expectanţele participanţilor  şi un viitor tot mai imprevizibil, nu
putem vorbi de o evaluare pe principii fixe şi precise fără să intrăm în contradicţie cu
evidenţele momentului.

Conform sociologului elveţian Ph.Perenoud, există trei forme de evaluare:

1. Evaluarea spontană- se prezintă sub forma unor elemente fragmentare, disparate şi


contradictorii, ce conţin, culmea!, judecăţi de valoare, concepute de persoane care nu sunt şi
nici nu pot fi capabile, socialmente vorbind de astfel de demersuri.

2. Evaluarea implicită- un act social universal care ţine cont de perenitatea actului întreprins
de evaluator, de valoarea de întrebuinţare a gestului şi actelor fiecărui individ. În cazul
cadrului didactic  evaluarea trebuie să fie cât mai motivată, corectă şi explicită pentru ceilalţi
participanţi la actul didactic.

3. Evaluarea instruită(explicită)- este un act deliberat, conceput de persoane abilitate şi


socialmente legitime şi este bazată pe reguli, programe, teste, curriculum etc.

Fără îndoială, ultimul tip de evaluare este specific demersului didactic deşi nu sunt de neglijat
nici primele două tipuri enunţate. Revenind la situaţia în cauză trebuie să menţionăm faptul,
foarte important dealtfel, că ştiinţa docimologică se confruntă cu câteva situaţii-problemă
privitoare la actul evaluării:
a. Măsurăm sau interpretăm rezultatele ?  Mai precis, evaluăm pentru a face ierarhii sau
pentru a cunoaşte anumite aspecte, a le corija pe cele mai nefericite şi a le promova pe cele
corecte?

b. Evaluăm pentru a judeca sau pentru a informa? Adică prin evaluare construim demersuri
ce reprezintă judecăţi de valoare adesea conjuncturale sau informăm elevul asupra stadiului
său de pregătire ajutându-l să se îndrepte?

c. Evaluare ca punct terminus sau ca un nou început?  Uneori după o evaluare  actul didactic
se poate încheia cu un verdict, exprimat prin notă, alteori acesta poate continua prin
sprijinirea elevilor prin  acţiuni educative care să-i ajute să-şi depăşească anumite limite în
pregătire.

Aspectele menţionate mai sus ţin de latura convenţională a evaluări sau prioritar de
aceasta, dar momentului actual îi sunt specifice şi situaţii de care cândva nici nu putea fi
vorba, astfel v-aţi gândit vreodată că  prin exploatarea răspunsului greşit elevul poate învăţa
infinit mai mult decât prin simpla remarcă stai jos, nu-i bine, altcineva!. Mai precis, trebuie
acceptată şi eroarea ca un posibil demers  de la care se poate porni în definirea unor noţiuni şi
concepte.

Să nu uităm câteva lucruri de care trebuie să ţinem cont în evaluarea educabililor:

a) Evaluarea trebuie să fie comprehensivă, adică foarte clară

b) Să fie conştientizată- adică să nu fie luată ca o metodă de reprimare şi pedepsire.

c) Să fie formativă-adică să deschidă cale aspre succes şi să nu fie doar statistică.

Un demers de care ne lovim tot mai frecvent, şi aici nu este vina numai a sistemului,
constă în simpla contabilizare a performanţelor şcolare ca simplu criteriu de  evaluare a
individului în detrimentul competenţelor acumulate în urma parcurgerii unui stadiu de
pregătire. Din păcate pentru societatea contemporană  doar  performanţele nu contribuie
suficient la formarea  profesională a individului, avem nevoie de oameni capabili să
gândească, să-şi conceapă principii personale de evoluţie în carieră şi nu să imite, să se
exprime singur, să nu copieze ci să continue şi să perfecţioneze.
Să menţionăm şi câteva aspecte de care trebuie să ţinem cont în contextul unui învăţământ
modern, eficient şi deschis:

 În construirea demersului didactic profesorul trebuie să aibă posibilitatea să-şi


consume întreg eşafodajul cunoştinţelor acumultate sau potenţiale.
 Toate disciplinele studiate pot contribui la formarea educabililor, de aceea  fiecare
cadru didactic  trebuie să poată să aibă acces la toate  sursele de formare şi exprimare
pentru a-şi face demersul cât mai apropiat de cerinţele momentului actual.
 În contextul naţional actual (Centenarul Marii Uniri), fiecare disciplină poate găsi
modalităţi de exprimare cât mai adecvate: geografia poate deschide calea cunoaşterii
spaţiilor geografice marcate de amprenta marelui eveniment, istoria poate veni cu
cronologia evenimentelor care au precedat sau au urmat momentul evocat, la fel şi
literatura, ştiinţele exacte  sau cele din domeniul vocaţional pot contribui la evocarea
specifică şi punerea în valoare a momentului.
 Educabilii puşi în faţa unor  obiective cultural-ştiinţifice, pe care le pot atinge şi
aprecia nu vor uita, dar ce ne facem cu simpla evocare în absenţa oricărui suport
iconic?
 Se poate face şi evaluare pe baza unor cunoştinţe acumulate… în teren şi nu doar în
laboratorul didactic, adesea obscur numit clasă?

Bibliografie:
Hattie, John – Învăţarea vizibilă-ghid pentru profesori ; Editura Trei ; Bucureşti ; 2014 ;

Ionescu, Miron – Bucoş,Muşata(coordonatori) ; Tratat de didactică modernă ; Editura


Paralela 45 ; Piteşti ; 2017 ;

Iucu, B.Romiţă – Instruirea Şcolară-perspective teoretice şi aplicative ; Editura Polirom ;


Iaşi ;2008 ;

Pânişoară, Ion-Ovidiu – Profesorul de succes-59 de principii de pedagogie practică ; Editura


Polirom ; Iaşi ; 2015 .