REFERAT

PNEUMOTERAPIE

Elev: Radoi Andreea-Catalina

Profesor: Fieroiu Emil

Scoala Postliceala FEG Pitesti

2020
 Tipologia respiratiei

Actul respirator se realizeaza reflex. Respiratia este coordonata de sistemul

nervos si se modifica in functie de starile psihice si afective ale omului. Asa de
exemplu, in momente de enervare sau de emotivitate sporita frecventa respiratorie
creste, in timp ce in momentele de liniste, de relaxare, de somn, respiratia devine
mai linistita, profunda si deci mult mai aproape de cea normala.
Unele stari afective pot fi recunoscute si apreciate dupa modul in care
persoana respectiva respira. Astfel tristetea conduce la o incetinire sau chiar la o
insuficienta respiratorie, pe cand in momentele de bucurie respiratia se accelereaza
si devine oscilanta. Emotiile cresc ritmul respiratiilor, in timp ce spaima il scade sau
poate chiar opreste, pentru cateva momente, respiratia.
In afara sistemului nervos, respiratia mai poate fi influentata si de alti factori,
cum ar fi: particularitatile de sex, de varsta, de constitutie fizica, ritmul functional al
altor organe, efortul muscular, conditiile de viata si de munca etc.
Aparatul respirator desi are aceeasi structura, indiferent de varsta si sex
prezinta diferente in ceea ce priveste felul de a respira: barbatii, de exemplu, au un
anumit tip de respiratie, femeile un alt tip, iar copiii mici alt fel de a respira. Aceste
tipuri de respiratie nu asigura conditii optime de aerare a intregii suprafete
pulmonare, si anume: barbatii au o respiratie tipic bazala, femeile o respiratie
claviculara, iar copiii mici o respiratie mai aproape de cea corecta.
In cadrul respiratiei nazale, aerul patrunde cu preponderenta in lobii inferiori,
mobilizand o suprafata corespunzatoare, totusi determina o insuficienta de aerare a
celorlalte zone pulmonare.
Acest fapt poate genera aparitia diferitelor afectiuni localizate la nivelul
superior al plamanului in cadrul respiratiei claviculare se aereaza partile superioare
ale plamanului, iar la cere inferioare sunt expuse, in majoritatea cazurilor, la diferite
afectiuni.
Miscarile respiratorii sunt complexe si variate. Ele sunt determinate de unii
factori din randul carora amintim:
-particularitatile de varsta si sex;
-pozitia si miscarile corpului;
-specificul activitatii;
-starea de sanatate;
-conditiile de mediu;
Catacterul si specificul miscarilor respiratorii influenteaza dirijarea aerului spre
o anumita zona pulmonara, evidentiind tipul respirator.
In functie de zonele aerate, intalnim trei tipuri respiratorii:
 -tipul respirator abdominal;
-tipul respirator costal inferior;
-tipul respirator costal superior.
Unii autori denumesc tipurile respiratorii si altfel:
-tipul abdominal sau diafragmatic ori bazai;
-tipul costal inferior sau mijlociu ori lateral;
-tipul costal superior, clavicular.
Aceste tipuri respiratorii nu sunt perfect individualizate, obisnuit intalnindu-se
combinatii intre ele. De aceea in continutul lucrarii se folosesc toti acesti termeni
intrucat nu exista diferente fata de cei de baza.

1. Respiratia abdominala
Respiratia abdominala (diafragmatica) reprezinta respiratia caracteristica
barbatilor si se realizeaza prin intermediul muschiului diafragm, muschi cu cea mai
mare pondere in actul respirator. Diafragmul separa cutia toracica de abdomen.
In stare de repaus se gaseste in pozitia boltita si aceasta datorita presiunii
intraabdominale. La nivelul toracelui presiunea este negativa datorita aspiratiei pe
care plamanul, prin intermediul vidului pleural, o exercita asupra diafragmului.
In timpul inspiratiei diafragmul coboara, se aplatizeaza exercitand o presiune
asupra organelor din cavitatea abdominala, cat si o presiune laterala asupra
ultimelor coaste. Reiese ca prin coborarea diafragmului se mareste atat diametrul
longitudinal, cat si circumferinta bazei cutiei toracice. Daca coboara cu numai 2 cm,
diafragmul realizeaza o crestere a volumului cutiei toracice cu 500 ml, ceea ce este
echivalentul unei inspiratii normale. Cu cat actionam mai mult asupra diafragmului,
cursa acestuia se mareste, iar volumul cutiei toracice creste, ceea ce conduce la o
amplificare a volumului de aer inspirat. In procesul de educare a respiratiei,
diaframul poate fi coborat in timpul unei inspiratii ample pana la 8-10 cm. In timp ce
inspiratia este un proces activ, expiratia este un proces pasiv. Aceasta se explica
prin faptul ca in timpul expiratiei obsinuite diafragmul revine la pozitia intiala.
In cazul unei expiratii active, diafragmul actioneaza mai mult, ceea ce permite
o creste a volumului de aer expirat. Daca diafragmul functioneaza bine pe intreaga
suprafata, el indeplineste atat actiunea inspiratorie, cat si cea expiratorie in conditii
optime. In cazul in care nu se realizeaza aceasta, datorita slabei dezvoltari a
musculaturii abdominale, respiratia diafragmatica este afectata.
Se desprinde, din cele relatate pana acum, rolul important pe care diafragmul
si muschii abdominali il au in procesul respiratiei, Pentru mobilizarea generala a
diafragmului, pozitia adecvata este culcat dorsal cu genunchii indoiti, mana dreapta
pe abdomen, mana stanga pe torace la nivelul sternului.
 Rolul mainilor in procesul de respiratie este de a controla mai bine actiunile si
chiar de a ajuta, in anumite momente, actiunile de baza.
Executie: inchideti ochii, nu va ganditi la nimic, toate atentia o orientati asupra
actiunilor abdomenului. Aerul patrunde pe nas fara ca aripile nazale sa faca vreun
efort, incercati sa mirositi aerul si insotiti-l cu gandul pe tot traiectul sau vi-l dirijati
spre baza plamanului. Actiunea se realizeaza prin bombarea abdomenului.
Subliniem faptul ca pozitia corecta in timpul inspiratiei este cu spatele lipit de
sol. Mana stanga, pentru inceput, poate exercita o usoara presiune asupra toracelui
cu scopul de a realiza o relativa blocare a acestuia.
In expiratie actionati invers, adica presati usor cu mana dreapta abdomenul
care se retrage, iar mana stanga se relaxeaza. Aerul iese din plaman pe gura,
imitand suflatul asupra unui fulg.
Respiratia abdominala si-o insusesc mai usor barbatii, o executa mai corect
cei sanatosi si in special cei care practica alpinismul, inotul, canotajul, cantaretii
vocali, suflatorii.
Unii autori recomanda ca dupa insusirea tehnicii respiratiei de tip abdominal
sa se regleze respiratia prin numararea frecventei respiratorii. Recomandam ca
frecventa respiratorie sa fie adaptata la nivelul posibilitatilor fiecaruia. Trebuie totusi
sa precizam ca timpul afectat expiratiei este dublu fata de timpul afectat inspiratiei.
Amintim aici de apnee (retinerea respiratiei) ca o faza ce se intercaleaza intre
inspiratie si expiratie.

2. Respiratia costal inferioara

Respiratia costal inferioara (mijlocie), iar dupa unii autori laterala, se
intalneste in mod frecvent la barbatii intre 45-50 ani ce desfasoara o activitate fizica
mai intensa. Dupa aceasta varsta incepe sa scada mobilitatea de la nivelul
articulatiilor toracice. Acest tip de respiratie include, in mica masura, o parte din
respiratia abdominala. Aerul este dirijat, in special, in zonele mijlocii ale plamanilor,
realizandu-se in acest fel tot o aerare superficiala asa cum am vazut si la tipul de
respiratie abdominala, unde localizarea era bazala.
In inspiratie aerul patrunde pe nas si se dirijeaza spre zonele mijlocii ale
plamanilor, coastele inferioare se ridica si se indeparteaza, cutia toracica isi mareste
volumul, in special lateral si partial in plan antero-oposterior. Acest mecanism
explica, de fapt, denumirea ce a fost data de unii autori, ca fiind o respiratie laterala
sau de flanc.
In respiratia de tip costal actiunea diafragmului este mai mica si in sens invers
decat in respiratia abdominala. Aceasta se explica prin presiunea exercitata de
peretele abdominal asupra diafragmului pe care il fixeaza sau chiar il ridica, ceea ce
permite o crestere a volumului cutiei toracice datorate elasticitatii si mobilitatii
articulatiilor costo-vertebrale si costo-sternale.
 Pentru a verifica modul in care au fost intelese indicatiile privind respiratia
mijlocie se procedeaza astfel: pozitia corpului este stand departat cu fata la oglinda,
mainile sprijinite pe ultimele coaste, degetele inelar si cel mic pe abdomen sub
rebordul costal.
Rolul mainilor este deosebit de important, in inspiratie se realizeaza un control
asupra miscarilor de lateralitate ale coastelor, fornaind treptat, imaginea corecta a
modului in care acestea actioneaza. In expiratie mainile exercita o apasare continua
asupra toracelui, ajutand la eliminarea aerului din plamani si deci la o expiratie cat
mai completa.
Subliniem ca in timpul inspiratiei actiunea este localizata la nivelul cutiei
toracice, ca umerii se mentin pe acelasi plan, iar abdomenul se retrage cat mai mult
posibil.
Daca diametrele cutiei toracice sunt modificate in timpul inspiratiei prin
actiunea muschilor inspiratori, in expiratie coastele si peretele abdominal revin la
forma intiala fara ca vreun muschi sa intervina. Se recomanda ca expiratia sa fie
efectuata cu gura usor deschisa, buzele sa imite pronuntarea sunetului “o”. este
indicat sa se elimine pe cat posibil aerul in mod continuu fara intreruperi sau
sacadari. Se poate ajunge pana la senzatia de “plaman gol” atunci cand in expiratie
intervin si muschii expiratori. Prin actiunea lor acesti muschi fac ca expiratia sa
devina dintr-un proces pasiv un proces activ.
Respiratia de tip mijlociu efectuata sistematic contribuie la realizarea unor
influente favorabile asupra unor organe interne, cum ar fi: inima, ficat, vezica biliara,
stomac, splina, rinichi etc.

3. Respiratia costal superioara

Respiratia costal superioara (claviculara) este specifica femeilor. In acest tip
de respiratie, cutia toracica este ridicata de catre coastele superioare, umeri si
clavicule. Se realizeaza in acest fel o deblocare a zonelor superioare, permitand
aerului sa patrunda spre varfurile plamanilor in actiunea de dirijare a aerului spre
varfuri. Un rol important il joaca diafragmul care prin ridicare in timpul inspiratiei
impiedica dilatarea plamanilor in jos.
Respiratia costal superioara este incompleta datorita constitutiei anatomice a
acestor zone a plamanilor, care permit patrunderea unei cantitati mai mici de aer. Se
obtin in acest fel rezultate minime, desi cantitatea de energie consumata este destul
de ridicata. Astfel spus, o eficienta mica pe baza unui consum crescut de energie.
In expiratie, umerii coboara lent, fapt ce conduce la scoaterea aerului din
plaman, pe gura usor deschisa. Respiratia costal superioara face ca abdomenul si
cutia toracica, in partea sa mijlocie, sa ramana nemiscate. Acest tip de respiratie
reprezinta de fapt, adaptarea organismului la diferiti factori, cum ar fi: pozitia corpului
si a segmentelor in actiunile statice si dinamice, intensitatea efortului, particularitatile
de sex, mediu etc.
 Mentionam ca acest tip de respiratie, desi este incomplet, el nu constituie o
modalitate gresita de a respira. Insa, in conditiile in care nu se largeste aria
respiratorie pot aparea unele influente nefavorabile asupra ventilatiei pulmonare.
Recomandam celor cu respiratia de tip abdominal, in special barbatilor sa-si
insuseasca acest tip de respiratie mai ales ca in cadrul unei respiratii complete sunt
aerate si partile superioare ale plamanilor. Pentru a exersa acest tip de respiratie se
recomanda urmatoarea pozitie: stand departat, bratele pe langa corp, palmele lipite
de coapse, privirea in oglinda, inspiratie pe nas o data cu ridicarea umerilor si
alunecarea in sus a palmelor pe coapse. Atentia este indreptata spre partea
superioara a toracelui. Expiratie se realizeaza prin coborarea lenta a umerilor,
conducand la eliminarea aerului din plamani.
La introducerea aerului in plamani musculatura gatului se afla in stare de
repaus, iar umerii nu trebuie sa fie proiectati inainte sau inapoi, pentru ca aceasta ar
conduce la ingreunarea respiratiei sau chiar la modificarea tipului respirator. In
cadrul respiratiei superioare partea mijlocie a cutiei toracice, cat si a abdomenului
raman nemiscate.
Luat ca un exercitiu de influentare selectiva asupra partii superioare a
plamanilor, executat continuu si sistematic, acest tip de respiratie contribuie la
intarirea ganglionilor limfatici din plamani, cat si la o calitativa aerare a varfurilor
plamanilor.

Respiratia corecta
Definim respiratia corecta ca fiind reunirea in cadrul unui singur act respirator
a celor trei tipuri respiratorii.
O respiratie corecta asigura organismului o cantitate crescuta de oxigen. Este
modalitatea prin care toate zonele plamanului primesc, in acelasi timp, cantitatea
corespunzatoare de aer. Respiratia completa mobilizeaza intreg aparatul respirator
prin dilatarea, in limite normale, a cutiei toracice in cele trei planuri cu participarea
musculaturii implicate in actul respiratiei.
Ca muschi important in procesul de respiratie, diafragmul isi exercita functia
realizand o data cu cresterea capacitatii respiratorii si o stimulare a activitatii
organelor din cavitatea abdominala.
Desi este modul cel mai corect de a respira, respiratia completa, nu poate fi
automatizata, acest tip de respiratie este realizat de om in timpul zilei, ca o
modalitate constienta de a aera intreaga suprafata pulmonara si deci de a asigura
conditii optime de functionalitate intregului organism in vederea ridicarii capacitatii de
munca si asigurarii unei bune stari de sanatate. In timpul procesului muncii sau in
activitatile cotidiene, omul trebuie sa-si rezerve cateva minute pentru a reimprospata
asa-zisul „rezervor de carburanti' atat de necesari vietii si activitatii.
 Introducerea unei cantitati mai mari de oxigen influenteaza favorabil orice
particica din corpul omenesc.
In acest fel se realizeaza o activare a circulatiei sanguine, se stimuleaza
glandele cu secretie interna, se contureaza o rezistenta crescuta la influentele
negative ale unor factori externi.
Precizam ca acest mod de a respira trebuie sa fie folosit rational, intrucat
exagerarile pot conduce la unele efecte nedorite. In procesul de insusire a unei
respiratii corecte este recomandabil sa se actioneze in mod gradat, sa se treaca
treptat de la o etapa la alta, sa se asigure continuitatea si sa se evite exagerarile.
Totodata, apare ca o necesitate obiectiva ca in timpul insusirii unei respiratii corecte
sa incepem cu o expiratie energica si cat mai ampla.
Ca modalitate de lucru procedam astfel: din pozitia stand departat, o mana pe
abdomen pentru control, iar cealalta pe langa corp in jos. Dupa efectuarea expiratiei
energice incepe inspiratia realizata in trei faze, si anume:
- faza intai, se deplaseaza diafragmul in jos, fapt ce contribuie la destinderea
peretelui abdominal spre inainte. Atentia este indreptata asupra zonei
abdominale. Aerul intra treptat si umple partile inferioare ale plamanilor;
- faza a doua incepe prin dilatarea gradata a partii inferioare si mijlocii a cutiei
toracice. Atentia este orientata spre coastele bazale, urmarind imprimarea
unei miscari de lateralitate in asa fel incat sa permita patrunderea aerului;
- faza a treia este o continuare a miscarilor incepute de cutia toracica la care
se adauga si ridicarea umerilor. De aceasta data sunt vizate partile superioare
ale plamanului.
Incepand cu faza a doua si in continuare in cea de a treia, musculatura
abdominala executa o miscare inversa, retragandu-se treptat, obligand diafragmul sa
se ridice si deci sa dirijeze aerul spre partile mijlocii si superioare.
Dupa executarea primei faze veti avea senzatia ca inspiratia s-a terminat si ca nu
mai aveti resursele necesare pentru a executa si celelalte doua faze. Printr-o dirijare
judicioasa si constienta a cantitatii de aer ce patrunde in plamani, pornind de la baza
spre partile superioare.
In acest sens efectuati o inspiratie lenta, cu multa economicitate si cu angajarea
inlantuita in activitate a diafragmului, a muschilor abdominali, a musculaturii cutiei
toracice si apoi a umerilor. In acest fel realizam suma celor trei faze si deci o
inspiratie corecta si completa.
Expiratia se face in acelasi sens ca inspiratia, adica se evacueaza aerul incepand
cu partile inferioare, deci prin miscarea de retragere a peretelui abdominal, apoi cu
golirea partii mijlocii si deci prin revenirea coastelor la pozitia lor normala, iar in final
se elimina aerul din varfurile plamanilor prin coborarea libera a umerilor.
Aerul iese pe gura usor deschisa, in mod lin si cursiv.
 Daca privim din fata modul in care se executa respiratia completa atunci o putem
compara, in anumite privinte, cu miscarea unor foaie ce aspira si expira aerul. Privita
insa din lateral o putem compara cu miscarea unui val.
Respiratia completa, dirijata in mod constient, are ca rezultanta unele influente ce
nu pot fi contestate. Aceste influente privesc atat aparatul respirator, direct interesat,
cat si celelalte organe si sisteme ale corpului omenesc.