Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1) Ioniță Alexandru
2) Manta Andrei-Bogdan
3) Nicolae Ștefan
4) Panait Marian
5) Popa Radu-Mihai
Control nedistructiv
Controlul nedistructiv (engleză nondestructive testing, prescurtat NDT) reprezintă
modalitatea de control al rezistenței unei structuri, piese etc. fără a fi necesară demontarea, ori
distrugerea acestora.
Este un ansamblu de metode ce permite caracterizarea stării de integritate a pieselor,
structurilor industriale, fără a le degrada, fie în decursul producției, fie pe parcursul utilizării prin
efectuarea de teste nedistructive în mod regulat pentru a detecta defecte ce prin alte metode este
fie mai dificil, fie mai costisitor.
Domenii de aplicare
Domeniile de aplicare ale controlului nedestructiv sunt cele mai diverse sectoare ale industriei:
industria automobilelor (diferite piese)
industria navală (controlul corpului navei și a structurilor sudate)
conducte îngropate sau submerse sub apă supuse coroziunii
platforme marine
aeronautică (aripile avioanelor, diferite piese de motor, etc.)
industria energetică (reactoare, turbine, cazane de încălzire, tubulatură, etc.)
industria aerospațială și militară
arheologie
structuri feroviare
industria petrochimică
construcții de mașini (piese turnate sau forjate, ansamble și subansamble)
Se poate afirma că metodele NDT se aplică în toate sectoarele de producție.
Scurt istoric
În timpurile trecute, clopotarii și făurarii ascultau sunetele pe care le produceau obiectele create,
astfel că fiecărui material îi corespundea un sunet.
1854 - în Hartford, Connecticut explozia unui boiler la firma Fales and Gay Gray Car, se
soldează cu moartea a 21 de lucrători și rănind alți 50. De atunci, s-a impus o verificare
anuală a boilerelor
1895 - Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit prezența razelor X. În prima sa lucrare
arată despre posibilitatea detectării unui defect de structură
1920 - Dr. H. H. Lester concepe dezvoltarea radiografiei industriale a metalelor, apoi în
1924 folosește metoda pentru detectarea de fisuri în unele piese turnate la o termocentrală
1926 - este realizat primul aparat electromagnetic cu curenți turbionari
1927 - 1928 - Elmer Sperry și H.C. Drake concep un sistem cu inducție magnetică pentru
detectarea defectelor din șinele de cale ferată
1929 - A.V. DeForest și F.B. Doaneeste realizează primul aparat și metoda de testare cu
particule magnetice
1930 - Robert F. Mehl demonstrează realizarea de imagini radiografice folosind radiațiile
gamma din izotopi de radiu, ceeace permite examinarea de elemente cu grosimi mai mari
1940 - 1944 - Dr. Floyd Firestone dezvoltă în S.U.A. metoda de testare cu ultrasunet
1950 - J. Kaiser a introdus emisia acustică în metoda NDT
Examinare cu raze X
Examinarea cu raze X constă în bombardarea piesei supuse controlului cu radiații X,
obținându-se pe filmul radiografic imaginea structurii macroscopice interne a piesei.
Generatoarele de raze X, în funcție de energia ce o furnizează și de domeniul lor de utilizare pot
fi:
1. generatoare de energii mici (tensiuni < 300 kV) pentru controlul pieselor din
oțel de grosime mică (< 70 mm),
2. generatoare de energii medii (tensiuni de 300...400 kV) pentru controlul
pieselor din oțel de grosime mijlocie (100...125 mm)
3. generatoare de energii mari (tensiuni de peste 1...2 MV și betatroane de
15...30 MV) pentru controlul pieselor din oțel de grosime mare (200...300 mm).
Acești izotopi sunt utilizați astfel: Cobalt-60 pentru oțeluri cu grosime mare (>80 mm), Iridiu-
192 pentru oțeluri cu grosime mijlocie (10–80 mm), iar Tuliu-170 pentru oțeluri cu grosime mică
(<10 mm).
Curenți turbionari
Metoda curenților turbionari este folosită ca o alternativă sau extensie a controlului
nedistructiv cu particule magnetice, fiind utilizată, în special, pentru controlul țevilor cu
diametrul exterior de maximum 140 mm. Sensibilitatea metodei este maximă la grosimi de
perete de până la 5 mm. O dată cu creșterea grosimii pereților, scade eficiența metodei de
evidențiere a defectelor interne, ea rămânând eficace pentru evidențierea defectelor de suprafață
și din imediata apropiere a acesteia.
Ultrasunete
Metoda este bazată pe undele mecanice (ultrasunete) generate de un element piezo-magnetic
excitat la o frecvență cuprinsă de regulă între 2 și 5 MHz. Controlul presupune transmiterea,
reflexia, absorbția unei unde ultrasonore ce se propagă în piesa de controlat. Fasciculul de unde
emis se reflectă în interiorul piesei și pe defecte, după care revine către defectoscop ce poate fi în
același timp emițător și receptor. Poziționarea defectului se face prin interpretarea semnalelor.
Metoda prezintă avantajul de a găsi defectele în profunzime datorită unei rezoluții ridicate,
însă este lentă datorită necesității de scanare multiplă a piesei. Uneori este necesară executarea
controlului pe mai multe suprafețe ale piesei. Metoda de control prin ultrasunete este foarte
sensibilă la detectarea defectelor netede.
Lichide penetrante
Constă în aplicarea unui lichid capilar activ penetrant pe suprafața de examinat,
îndepărtarea penetrantului rămas în afara discontinuităților și aplicarea unui material absorbant,
ce absoarbe penetrantul aflat în discontinuități punând astfel în evidență, prin contrast, defectele
existente; această metodă se aplică pentru depistarea defectelor de suprafață. Se pot pune de
asemenea în evidență fisurile de oboseală și de coroziune. Pentru control trebuie curățată și
pregătită suprafața de examinare.
Metoda este aplicată cu succes îmbinărilor sudate, dar se poate face și înainte de sudură
(pentru efectuarea unui control al tuturor suprafețelor înainte de a fi sudate)
Controlul vizual
Orice tip de investigare trebuie să fie precedată de o examinare vizuală a suprafeței.
Procedeul este simplu dar indispensabil, examinarea vizuală presupune respectarea condițiilor de
claritate satisfăcătoare a suprafețelor materialelor, echipamentelor și sudurilor luând în
considerare caracteristicile și proprietățile acestora.
Pentru control vizual se folosesc diferite ustensile optice cum ar fi endoscop, lupe, lămpi etc.
Prin control vizual sunt furnizate o serie de indicii legate de aspectul suprafeței metalului precum
și estimarea unor defecte interne (recipiente metalice, butelii de gaze, conducte, tuburi etc.)
Odată cu controlul vizual se pot determina și dimensiunile defectelor de îmbinare, grosimile
recipientului sudat, dimensiunile cordonului sudat etc.
Magnetoscopie
Metoda permite detectarea defectelor materialelor feromagnetice. Un material este considerat
ca fiind feromagnetic atâta timp cat este supus la un câmp continuu de 2400 A/m si prezintă o
inducție de cel puțin 1 tesla.
Poate fi efectuată cu pulberi magnetice sau bandă magneto-grafică.
Alte metode
Simbolizare
Metodelor uzuale de control nedistructiv le corespunde o serie de simboluri reglementate
de norma europeană EN 473 și EN 4179 examinare nedistructivă END.
Emisie acustică AT
Curenți Foucault ET
Etanșeitate LT
Magnetoscopie MT
Lichide penetrante PT
Radiografie RT
Ultrasunet UT
Examen vizual VT
Speckle ST
Termografie IRT
1. Principiul MT:
Pentru producerea unui flux magnetic de dispersie este necesar un câmp magnetic care
trebuie să traverseze fisura pe cât posibil perpendicular, vezi fig.2. Dacă poziţia fisurii nu
poate fi prevăzută, trebuie efectuate minim două magnetizări. Când piesa supusă controlului
nedistructiv este străbătută de un curent electric suficient de intens, apare aşa-numitul câmp
circular.
Fisurile orientate oblic faţă de direcţia de magnetizare sunt recunoscute chiar şi atunci
când direcţia lor se abate cu mai mult de ± 45 0faţă de aceasta.
3. Pregătirea produselor supuse examinării
Fig. 1. Acetona
După degresare este obligatorie operația de uscare. Timpul de uscare este de minim 5
min. Uscarea se poate efectua fie prin evaporare naturala, fie cu aer comprimat filtrat.
Examinarea cu pulberi magnetice se poate efectua si pe suprafețe pe care exista straturi de
vopsea sau acoperiri de protecție aderente cu condiția ca grosimea acestora sa nu depășească
50μm.
După ce produsele au fost curățate vor fi examinate vizual astfel încât sa nu prezinte
urme de pulberi.
Zonele care se vor examina se curăţă mecanic îndepărtându-se murdăria, şpanul, rugina,
arsura, produsele de coroziune. Substanţele grase se îndepărtează prin degresare, mai ales arunci
când se vor utiliza suspensii magnetice pe bază de apă.
Curăţirea se aplică zonei de examinat şi unei zone adiacente pe o distanţă de minimum
25 mm.
Prelucrarea mecanică este admisă cu condiţia ca ea sa nu genereze o rugozitate a
suprafeţei, Ra >12μm
Magnetizarea cu jug (simbol conform DIN 54130: JE, JD) nu se deosebeşte fizic de
magnetizarea cu bobină; cu această metodă se obţine acelaşi efect, ea oferind însă anumite
avantaje la manipulare. Miezul de fier transmite în afara bobinei câmpul magnetic folosit pentru
control, format în interiorul bobinei. Forma de bază a jugului magnetic este de potcoavă, în cazul
jugului închis, circuitul magnetic închizându-se prin piesa de controlat. Bobina jugului poate fi
amplasată pe traversă sau divizată în două, pe cele două braţe ale jugului.
Pentru această metodă, curentul care produce câmpul magnetic circulă prin piesa de
controlat sau printr-o parte a acesteia. Curentul poate fi introdus în piesă de la o sursă exterioară
(metoda cu curent electric prin piesă) sau produs prin metoda inductivă (metoda cu montaj
inductiv). În cazul metodei cu curent electric prin piesă, curentul este introdus în piesa
prin punctele de contact. În funcţie de forma şi dimensiunile piesei, ca şi de puterea sursei de
curent, piesa poate fi străbătută de curent în întregime sau pe porţiuni.
Tehnica jugului.
Se folosește un conductor central (sub forma de tija, bara, cablu) pentru a examina
suprafețele interioare ale pieselor de forma inelara sau cilindrica. Pentru cilindrii cu diametre
mari, conductorul se va poziționa aproape de suprafața sa. In acest caz conductorul nefiind
centrat, circumferința cilindrului va fi examinata pe porțiuni; indicatorul de câmp magnetic va
permite determinarea zonei de examinare. Daca este necesar un curent de 600 A pentru
examinare, in cazul utilizării unui conductor, pentru doi conductori avem nevoie de 300 A, iar
pentru 5 (cinci) conductori avem nevoie de 120 A pe conductor.
Pulbere magnetică colorată – pulbere magnetică ale cărei granule sunt colorate prin
depunere de pelicule sau prin atacare chimică. Contrastul faţă de fond se obţine prin diferenţa de
culoare.
Suspensie magnetică – suspensie de pulbere magnetică într-un mediu de dispersie (aer,
apă, petrol, ulei). Sinonim: lichid magnetic, dacă mediul lichid.
In funcţie de modul de utilizare a pulberii magnetice, metodele de control pot fi:
- metode uscate, când pulberea este folosită în suspensie cu aer;
- metode umede, când pulberea este folosită sub formă de lichid magnetic.
a) Utilizarea pulberilor colorate impune existenta unui contrast pronunțat de culoare
intre pulbere si suprafața materialului examinat.
b) Culorile cele mai folosite pentru pulberile magnetice sunt:
negru
roșu
gri deschis
galben
c) Pulberile magnetice trebuie sa aibă o permeabilitate magnetica mare, astfel încât sa
fie magnetizate cu ușurință si o remanenta mica pentru a nu produce aglomerări de pulberi din
cauza atracției dintre ele.
d) Pulberea se aplica pe suprafața de examinare prin prăfuire ușoară, având grija ca
depunerea sa fie uniforma.
e) Excesul de pulbere se îndepărtează înainte de interpretarea indicațiilor, cu ajutorul
unui jet de aer, nu prea puternic, astfel încât sa nu distrugă eventualele indicații.
f) Temperatura piesei pe care se plica PM uscata nu va depăși valoarea de 57 0C; daca
instrucțiunile furnizorului de PM recomanda un anumit interval de temperatura in timpul
examinării, operatorul le va respecta pe acestea.
g) Examinarea se face in spectrul vizibil (lumina alba), cu condiția ca pe suprafața de
examinat sa fie 350 lx (pentru produsele speciale, de exemplu: nucleare, se respecta valoarea din
documentație).
h) Temperatura piesei pe care se aplica PM umeda nu va depăși valoarea de 570C.
a) Se vor respecta afirmațiile de la pct. 6.3.3.c până la pct. 6.3.3.f inclusiv, de la pulberi
colorate si in cazul folosirii pulberilor fluorescente. Acestea au o strălucire galben verzui.
b) Examinarea se face in spectrul ultraviolet (lumina neagra).
c) Măsurarea intensității luminii ultraviolete de pe suprafața de examinat se face cu
instrumentul centrat pe lungimea de unda de 3650 Å la o distanta de 380 mm fata de suprafața de
examinat.
d) Prima măsurătoare se face fără filtru, a doua cu filtru de absorbție așezat peste
elementul sensibil al instrumentului. Diferența dintre cele doua citiri trebuie sa fie minim
800μmW/cm2. Valorile măsurate vor fi monitorizate.
e) Examinarea propriu-zisa, precum si măsurătorile de la pct. 6.3.4.c la pct. 6.3.4.d
inclusiv, se vor face intr-un spațiu întunecos al cărui fond luminos nu va depăși 1000 lux/metru
pătrat.
f) Intensitatea luminii ultraviolete de pe suprafața de examinare trebuie măsurata cel puțin
la 4 (patru) ore, ori de câte ori se schimba locul de lucru sau in cazul când se considera necesar.
a) Si aceasta tehnica, ca si tehnica uscata, folosește atât pulberi colorate cât si pulberi
fluorescente.
b) Mediul de suspensie poate fi apa sau kerosenul (petrol lampant).
c) Afirmațiile de la “Tehnica de examinare uscata-pulberi colorate” sunt valabile si in
cazul “Tehnici de examinare umeda cu pulberi colorate”; la fel si in cazul pulberilor
fluorescente. Face excepție pct.6.3.3.f. pentru pulberi colorate si in plus 6.3.3.g. pentru pulberi
fluorescente.
d) Aplicarea pulberilor magnetice umede pe suprafețele de examinare ale piesei se
poate face fie prin stropire, fie prin sprayere.
e) Pulberile magnetice colorate sau fluorescente, folosite la tehnica umeda sunt livrate
de fabricanți sub forma de pulbere, pasta concentrata sau spray.
f) Amestecul pulberii magnetice cu mediul de suspensie, la concentrația recomandata
va fi monitorizata de laboratorul de examinări nedistructive.
g) In cazul utilizării buteliilor cu aerosoli pentru produse la care se impun anumite
limitări privind halogenii si sulful, se va avea grija ca furnizorul de butelii sa prezinte un
certificat privind conținutul de halogeni si sulf.
h) Se impune ca lichidele de suspensie sa aibă o tensiune superficiala mica si sa nu
facă spuma; se pot utiliza agenți antispumanți.
i) Concentrația suspensiei se verifica o data pe zi, respectând următoarele etape:
se agita câteva minute întreaga masa a suspensiei;
se toarnă intr-un tub centrifugal gradat, in forma de pana, 100ml de suspensie;
se centrifughează tubul menținând nivelul amestecului la diviziunea 100ml;
se așează tubul pe un stativ bine fixat, fără vibrații, menținându-l 30 minute, timp in
care pulberea se va depune pe fundul tubului;
după scurgerea celor 30 minute se va citi si nota nivelul pulberii depuse.
j) Se recomanda pentru pulberea colorata ca nivelul depunerii sa fie cuprins intre 1,2-
2,4 ml; pentru pulberea fluorescenta sa fie 0,4-0,8 ml.
7. Interpretarea indicaţiilor
Prezenţa unei aglomerări de pulbere într-o zonă a piesei (indicaţie) indică posibilitatea
existenţei unei discontinuităţi.
Interpretarea indicaţiilor se va face după configuraţia lor, amplasarea pe piesă,
tehnologia folosită la obţinerea piesei şi condiţiile în care a fost exploatată (dacă e cazul).
Discontinuităţile plane (fisuri, suprapuneri, stratificări, nepătrunderi etc.) dau indicaţii
cu aspect de linii continue, întrerupte sau punctate.
Discontinuităţile spaţiale (incluziuni, sufluri etc.) dau indicaţii circulare sau ovale.
Modificările de secţiune, suprafeţele de separaţie între materiale cu proprietăţi
magnetice diferite, magnetizările prea intense, precum şi cantităţile prea mari de pulbere pot
provoca indicaţii nerelevante.
Indicaţiile neconcludente, datorate în mod obişnuit modului de lucru necorespunzător
şi pregătirii incorecte a suprafeţei, impun repetarea controlului.
Luarea deciziei A/R presupune referirea la prevederile unui standard sau ale unei
norme.
De exemplu, dacă se aplică prevederile prescripțiilor ISCIR - CR 6 – se procedează astfel:
⇒ Se împart indicaţiile în:
- liniare, la care lungimea este mai mare decât triplul lăţimii maxime;
- rotunjite – circulare sau eliptice – la care lungimea este mai mică decât triplul lăţimii
maxime.
⇒ Nu sunt admise:
- discontinuităţile ale căror indicaţii sunt liniare;
- discontinuităţile ale căror indicaţii sunt rotunjite,dacă dimensiunea maximă a indicaţiei
este mai mare de 4 mm.
⇒ Se admit cel mult trei discontinuităţi cu indicaţii rotunjite cu dimensiunea maximă de 4 mm,
situate în linie, cu condiţia ca distanţa dintre marginile indicaţiilor să fie de cel puţin 1,5 mm
8. Discontinuităţi existente în materialele sensibile la controlul magnetic
10. Înregistrări
a) Orice indicație cu dimensiunea majora mai mare de 1,6 mm se considera relevanta.
b) Următoarele indicații relevante se considera neacceptabile:
orice indicație liniara cu dimensiunea majora mai mare decât cele prezentate in tabelul 1.
a) Indicațiile de suprafața se vor compara cu indicațiile din ASTM E125-1971 “Fotografii
standard de referința pentru indicațiile puse in evidenta cu PM pe turnate feroase”.
Nu vor fi acceptate cele ce depășesc limitele din tabelul 3.
Tip Grad
1. Discontinuități liniare (fisuri sau
orice indicație
crăpături termice)
2. Retasuri 2
3. Incluziuni 3
4. Picături datorate lipsei de topire sau
1
depuneri reci
5. Porozitate 1
Tabel 3
Criterii de acceptare/respingere pentru șanfrene si suduri.
a) La șanfrenele pentru suduri ale materialelor de peste 51 mm se accepta discontinuități de tip
laminare cu o lungime de până la 25 mm. Extinderea lor in material va fi determinata cu ajutorul
metodei cu ultrasunete.
b) Daca lungimea depășește 25 mm, aceasta se va repara prin sudura pe adâncimea indicației
dar nu mai mult de 10 mm (NB-5130).
c) Sunt neacceptate următoarele indicații:
fisurile si orice indicație liniara;
indicațiile rotunjite cu dimensiunea majora mai mare de 4,8 mm;
patru sau mai multe indicații rotunjite, in linie separate printr-un spațiu de 1,6 mm sau
mai puțin, măsurat de la margine la margine;
zece sau mai multe indicații rotunjite încadrate intr-o zona de 3870 mm 2, cu dimensiunea
majora a zonei de maxim 152 mm, amplasate in zona cea mai nefavorabila pentru
evaluarea indicațiilor.
Criterii de acceptare/respingere conform SR EN 5817/2006
12. Demagnetizarea
Piesa se introduce intr-o bobina prin care circula un curent alternativ de intensitate mare;
piesa se scoate încet din interiorul bobinei.
b) Se reduce curentul alternativ de magnetizare in pași mici, până la valoarea zero.
Sunt necesari aproximativ 25 de pași de demagnetizare.
c) Se trece prin piesa un curent continuu de magnetizare, reducând mărimea acestuia
in pași consecutivi si totodată schimbând sensul curentului pentru fiecare pas.
d) Magnetizarea remanenta a piesei nu trebuie sa depășească valoarea de 2Öe.
a. trecerea piesei printr-o bobină de curent alternativ şi îndepărtarea ei axială, lent, până
la circa 1,5 m.
b. introducerea piesei într-o bobină de curent alternativ şi reducerea treptată a curentului
la valoarea zero.
c. trecerea prin piesă a unui curent alternativ a cărui intensitate se reduce treptat la zero.
d. amplasarea pe suprafaţă a unui jug magnetic alimentat cu curent alternativ şi
îndepărtarea sa – fără a întrerupe curentul – perpendicular pe suprafaţă, până la o distanţă de
circa 0,45 m.
15. Post-curăţirea
• Sensibilitatea de detectare a defectelor plane prin metoda cu pulberi magnetice este de ordinul
0.1…0.5 mm, fiind influenţata si de natura pulberii;
• Sensibilitatea maxima se obţine in cazul fisurilor si nepătrunderilor foarte înguste, unde se
asigura chiar contactul suprafeţelor(lățime zero); la lățimi de peste 4mm câmpul de dispersie
dispare;
• Adâncimea maxima detectabila a defectelor este de 4-8mm;
• In general nu se poare face o legătura intre curentul de magnetizare si mobilitatea pulberii;
• Cea mai mobila este pulberea fluorescenta si suspensia γ-Fe2O3, cu forme aciculare;
• Cea mai lenta este pulberea de magnetita;
• Capacitatea maxima de detectare in profunzime(penetrabilitatea) este limita la nivele ale
intensității curentului de magnetizare de cca.1000-2000A; unele pulberi sunt împroșcate la
curenţi de magnetizare de peste 1700A.
• Performantele maxime, in acest domeniu al discontinuităților, se situează în cazul unui control
condus cu un câmp de magnetizare optim, folosind pulberi magnetice de granulaţie fina,
fluorescente, si mijloace optice de examinare adecvate, la nivelul unor discontinuități cu o
deschidere ( lățime) de pana la 0.001mm, pana la adâncimea de 0.010mm.
Avantaje:
- sensibilitate atât la defecte de suprafața cat si la cele din vecinătatea acesteia
- este aplicabila si pe suprafețe cu straturi de acoperire, nefiind necesara curățirea
produselor supuse controlului
- prezintă o accesibilitate buna, fiind utilizata mult in industria petrochimica,
automobilistica si aeronautica
- aparatura necesara controlului este portabila, iar indicațiile se dau la fata locului
Dezavantaje:
- posibilitatea aplicării doar pe materiale feromagnetice si pentru a evidenția defectele de
suprafața si din imediata apropiere a acesteia
- geometria si dimensiunile obiectului pot impune limite in utilizarea unor tehnici de
examinare
- orientarea câmpului magnetic fata de direcția discontinuităților este un factor critic
- demagnetizarea, in cazul in care este necesara, poate fi dificila, fiind cerute valori de
magnetism reziduu foarte scăzute
Aparatele mobile pentru controlul cu pulbere magnetică sunt de tip magnet in forma de jug şi
aparate cu surse de curent transportabile.
In cazul pieselor cu dimensiuni mai mici decât distanţa dintre poli, polii trebuie totuşi să
fie mobili (fig.10).
Fig. 10 Controlul pieselor mici cu magneţi portabili
Caracteristica unui magnet portabil este dată in figura 8. unde in ordonată este
reprezentată intensitatea câmpului magnetic. Ea are valoarea maximă in situaţia de mers in gol şi
depinde de distanţa dintre poli, respectiv de execuţia mecanică a aparatului. Fluxul magnetic
maxim este limitat de fenomenele de saturaţie.
In figura 11 este arătată influenţa polilor adiţionali flexibili asupra caracteristicii
magnetului portabil cu poli ficşi.
Caracteristica (fig.12) se modifică atât la mărirea cat şi la micşorarea distanţei dintre poli.
Porţiunea de curba transversală pe caracteristică redă influenţa unor întrefieruri suplimentare de
0,05 şi 1 mm. Ridicarea caracteristicii se realizează întotdeauna pentru un întrefier de 0,5 mm
sub fiecare din cei doi poli.
Deoarece pentru controlul complet al unui domeniu dintr-o piesă jugul trebuie aşezat de
două ori, defazat la 90°. Pentru realizarea rapidă a unor astfel de controale se utilizează adesea
perechi de juguri magnetice dispuse in cruce care, la o greutate totuşi mai mare, permit realizarea
acestui control dublu printr-o singură trecere. In astfel de cazuri trebuie luate in considerare
regulile controlului combinat.
Polii pot fi prevăzuţi cu role care permit trecerea continuă a jugului cruce pe suprafaţa
piesei controlate, de exemplu in lungul sudurilor executate la recipiente.
Există şi juguri portabile echipate cu magneţi permanenţi care nu necesită alimentare cu
curent electric şi au greutate relativ redusă. Manevrabilitatea lor nu este aşa de simplă ca in cazul
magneţilor portabili cu întrerupător datorită forţelor necesare pentru dezlipire de pe piesă.
Sursele de curent transportabile (fig.10) au in general putere mai mare decat magneţii
portabili şi furnizează curenţi intre 1000 şi 10000 A.
In cazul aparatelor staţionare este vorba de cele mai multe ori de aparate universale care
au, pentru indicarea fisurilor orientate in orice direcţie, două dispozitive de magnetizare. In afara
dispozitivului pentru trecerea curentului prin piesă mai este prevăzut un echipament pentru
trecerea fluxului magnetic prin aceasta.
20.1.1.Jug închis
Jugul închis este dispozitivul clasic pentru producerea fluxului magnetic prin piesă.
Câmpul magnetic produs in bobina jugului este transmis in afara ei cu ajutorul jugului in forma
de potcoavă. Acest sistem permite o manevrare uşoară pe piesă şi permite o stropire cu mediu de
control din toate părţile. Bobina, poziţionată in două jumătăţi pe cele două braţe ale jugului
(fig.12) asigură o apropiere de piesa de controlat iar parcursurile prin fier, producătoare de
pierderi, sunt întrucât va scurtate. Aceste pierderi se fac remarcate prin densitatea redusă a
fluxului şi/sau prin închiderea liniilor de forţă prin aer.
Fig. 16. Construcţia unui sistem de jug închis cu bobine pe traversa jugului
Izolaţia bobinelor poate fi relativ subţire, tensiunile fiind de ordinul de mărime a câtorva
volţi, astfel încât pierderile magnetice provocate de izolaţie sunt la valori reduse. In general ele
sunt neglijabile comparativ cu cele de pe plăcile de contact ale zonelor de prindere. Realizarea
practică a jugurilor de acest tip nu depăşeşte in general deschiderea maximă de l m, altfel
pierderile prin fier ar deveni prea mari. In timp ce jugurile pentru curent continuu sunt
confecţionate din oţel masiv slab aliat, jugurile pentru curent alternativ sunt construite din tole de
transformator.
Planele laterale ale părţilor bobinei şi dispozitivul de prindere au fost aşezate oblic, la
cca. 45°. In acest fel mecanizarea a fost mult simplificată, fiind posibilă transportarea
transversală a pieselor fără operaţii de ridicare şi coborâre şi controlul pe secţiuni a pieselor mai
lungi. Câmpul magnetic este oarecum deformat din cauza dispunerii oblice, dar modificările faţă
de cazul bobinei fixe nu au o pondere mare.
20.1.5.Bobina de trecere
Aparatele universale, respectiv cele fixe cu deschidere de la l la mai mulţi metri sunt
echipate pentru operaţia de trecere a fluxului magnetic prin piesă cu o bobină de trecere. Aceasta
este o bobină relativ scurtă, care parcurge întreaga lungime a piesei in timpul magnetizării
(fig.21). In acest mod se poate obţine o magnetizare uniformă pe lungimea piesei.
Fig. 21. Bobină de trecere
Atunci când este suficientă o singură magnetizare se poate apela la soluţii simplificate,
mai ieftine. Un exemplu il constituie aparatele pentru controlul barelor. Prelucrarea longitudinală
a materialului prin laminare sau tragere determină o directive preferenţială pentru fisuri care apar
ca urmare a alungirii defectelor din ţagle. Este suficientă o magnetizare prin trecerea curentului
prin piesă, întrucât in bara străbătută de curent rezultă obligatoriu aceeaşi intensitate de câmp. Se
pot controla lungimi mari printr-o singură prindere a piesei. In timpul examinării se pot observa
simultan chiar mai multe bare aşezate una lângă alta. Trebuie evitată magnetizarea simultană a
barelor paralele. Din cauza rezistenţelor de trecere diferite se poate ca una din bare să nu fie
străbătute de fluxul de curent chiar dacă prin sistem circulă un curent cu o intensitate totală
suficient de mare. Magnetizarea se realizează prin contacte segmentate, fiecare segment
realizând contactul cu o singura bară. Segmentele sunt astfel conectate încât barele sunt
întotdeauna legate electric in serie. Sistemul are avantajul ca legăturile transformatorului se pot
găsi pe o singură parte a barei. Tensiunea din secundarul transformatorului trebuie să fie
suficient de mare încât să poată fi furnizat curentul de magnetizare corespunzător rezistenţei
totale.
Pentru detectarea fisurilor cu orientare preferenţial longitudinală din piesele forjate se
foloseşte metoda cu şoc de curent (fig.22). Magnetizarea pieselor se realizează printr-un impuls
de curent continuu, astfel încât ia naştere un câmp remanent circular. Inducţia remanentă Br este
maximă atunci când se ajunge la magnetizarea de saturaţie Bs.
In cazul multor piese nu este posibilă realizarea unui control cu pulberi magnetice sigur
sau complet printr-o singură prindere intr-un aparat universal. Afirmaţia est valabilă şi pentru
piese relativ simple, ca de exemplu biela deschisă cu două contacte pe o parte. Ca la controlul
mai multor bare, trebuie stabilit cu certitudine că prin fiecare ramură circulă acelaşi curent de
magnetizare. Acest lucru se poate produce cel mai sigur printr-un circuit suplimentar de curent.
Transformatorul separat necesar pentru aceasta se conectează la cea de-a treia fază a reţelei de
curent trifazat (fig.25).
Fig. 26. Controlul unei biele prin două circuite separate de curent
1. Destinație:
- pentru metoda uscata;
- pentru metoda umeda;
2. Natura suportului magnetic:
- cu suport magnetic pe baza de pulberi de fier;
- cu suport magnetic pe baza de pulberi de oxizi de fier magnetici;
- cu suport magnetic pe baza de pulberi din aliaje feromagnetice;
3. Culoare , cu variantele:
- pulberi colorate (roșii, albe, negre, galbene si fluorescente de culori diferite);
- pulberi necolorate peliculizate;
4. Granulație, data de diametrul mediu al particulelor:
- granulație fina – pentru fisuri fine, dg = 1÷ 15μm, granulație specifica pentru pulberi în
suspensie;
- granulație medie – pentru fisuri mai mari dg = 30÷ 100μm;
- granulație grosiera – pentru piese turnate si forjate, dg = 100÷ 300μm, granulație
specifica pulberilor uscate.
Pulberile uscate, când sunt utilizate cu,curent continuu pentru magnetizare, sunt
superioare pentru detectarea discontinuităților ce sunt in totalitate sub suprafața. Utilizarea
curentului alternative cu pulberi uscate este excelenta pentru a evidenția crăpături de suprafața,
ce nu sunt foarte fine, dar a căror mărime este mica pentru discontinuitățile din imediata
apropiere a suprafeței. Pulberile umede sunt mai bune decât cele uscate pentru detectarea
discontinuităților de pe suprafața piesei fără a tine cont de tipul de curent utilizat. Pulberile
umede sunt utilizate adesea cu, curent continuu pentru detectarea discontinuităților din imediata
apropiere a suprafeței. Suprafața unei piese poate fi imediat acoperita cu o baie de pulbere umeda
deoarece aceasta plutește deasupra si in jurul conturului suprafeței. Aceasta nu este ușor de
realizat cu pulbere uscata.
Pulberile colorate sunt utilizate pentru a se obține un contrast maxim cu suprafața piesei
ce este inspectata. Negrul este utilizat pentru a suprafețe de culori deschise, iar griul pentru cele
de culori închise. Pulberile roșii sunt mai vizibile decât cele negre sau gri pe suprafețe argintii si
pe suprafețe lustruite. Pulberile fluorescente, vizualizate sub lumina ultravioleta, oferă cel mai
bun contrast si cea mai buna vizibilitate.
Particule uscate sunt disponibile in colori pigmentate: galben, roșu, negru, şi gri şi cu
straturi fluorescente. Proprietăţile magnetice şi dimensiunile particulelor sunt similar in toate
culorile, făcându-le la fel de eficiente. Particule uscate sunt cele mai sensibile pentru a fi utilizate
pe suprafețe foarte dure şi pentru detectarea defectelor sub suprafața. Ele sunt de obicei utilizate
cu un echipament portabil. Regenerarea şi reutilizarea de particule uscate nu este recomandată.
Aerul este utilizat pentru a transporta particulele pe suprafața parții, şi trebuie să aibă
grija ca particulele sa fie aplicate corect. Pulberile uscate ar trebui să fie aplicate in aşa fel încât
acestea să atingă suprafaţa magnetizata intr-un nor uniform, cu un minim de mişcare. Atunci
când acest lucru este realizat, particulele intră sub influenţa câmpurilor de scurgere care plutesc
in aer şi au o mobilitate tridimensionala. Această condiţie poate fi realizata cel mai bine atunci
când suprafaţa de magnetizare este verticala sau deasupra capului.
Particule umede sunt cele mai potrivite pentru detectarea de discontinuităţilor fine, cum
ar fi fisuri datorate oboselii. Particulele umede sunt de obicei folosite in echipamentele de
staţionare in cazul in care baia poate rămâne in uz pană contaminare. Acestea sunt, de asemenea,
folosite in operaţiunile de teren cu echipament portabil, dar trebuie avut grija ca baia sa fie
constanta. Particulele umede sunt disponibile in culorile roşu şi negru sau sub formă de particule
fluorescente, care prezintă fluorescenţă de un albastru-verzui sau o culoare
galben-verzui. Particulele sunt furnizate in formă de pastă sau alt tip de concentrat, care este sub
formă de lichid pentru a produce baia de acoperire.
Baia de lichid poate fi apă sau un eter de petrol distilat având proprietăţi specifice.
Ambele cer climatizoare pentru a menţine buna dispersie a particulelor şi pentru a permite
particulelor libertatea de mişcare pentru a forma indicaţii cu privire la suprafeţele pieselor.
Aceste climatizoare sunt de obicei incorporate pulberea concentrate.
Acesta este format din 8 segmente de otel moale având compoziția chimica pe cat posibil
cu cea a piesei controlate, izolate intre ele cu metal neferos si acoperite cu o folie de cupru de
0.25mm grosime. Izolația dintre segmente joaca rolul discontinuităților din material (fisuri,
nepătrunderi). Corpul se aplica pe piesa in diferite poziții, reglându-se intensitatea curentului
pana la formarea unui câmp de dispersie cu contrast corespunzător pe suprafața foliei de cupru in
dreptul uneia dintre discontinuități. Corpul de reglare poate fi folosit si pentru stabilirea orientării
câmpului magnetic. In acest scop, prin rotirea corpului se urmărește interstițiul pe care se
formează câmpul de dispersie cel mai intens ; liniile de câmp sunt orientate perpendicular pe
interstițial respectiv.
O construcție îmbunătățita este prezentata in figura 28 Corpul de reglare este format
dintr-o piesa cilindrica din otel moale (1), sectorizata prin doua canale diametrale perpendiculare
si o piuliță (2), prevăzută cu o folie subțire de cupru (3), care poate fi apropiata sau îndepărtată
de piesa cilindrica prin rotire. Condițiile de magnetizare (intensitatea curentului, granulația si
concentrația suspensiei), se reglează astfel încât sa se obțină indicații cat mai bune de la distante
maxime intre folia piuliței si piesa cilindrica prin care se închide fluxul magnetic.
Avantajele MT
Faţă de toate celelalte metode CND:
Cea mai mare sensibilitate în cazul fisurilor de suprafaţă, chiar şi la geometrii complicate
ale pieselor şi la suprafeţe neprelucrate.
Indicaţii de fisură clare, reproductibile.
Nicio cerinţă specială privind experienţa şi îndemânarea operatorilor, însă este necesară
conştiinciozitate şi atenţie constantă.
Dezavantajele MT
Faţă de toate celelalte metode CND:
Aplicaţii principale:
Piese de siguranţă în construcţia autovehiculelor (Acestea sunt piese componente ale
sistemului de direcţie, ale axelor şi ale motorului, turnate, forjate sau prelucrate mecanic).
Cordoane de sudură ale cazanelor şi conductelor.
https://ro.wikipedia.org
https://www.scribd.com/doc/145047852/Examinari-Cu-Pulberi-Magnetice