Referat

la TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

FUNCŢIILE 
FUNCŢIILE DREPTULUI

I. CONCEPTUL DE FUNCŢIE A DREPTULUI

1|P a g e
 Finalitatea dreptului consta in reglementarea, in stabilirea conduitei
oamenilor in cadrul raporturilor sociale, raporturi absolut necesare in oricare
societate umana. Aceasta reglementare trebuie sa porneasca de la interesul si
vointa necesara a societatii, sa corespunda acesteia.
Notiunea de functie a dreptului reprezinta acele directii fundamentale
ale actiunii mecanismului juridic la indeplinirea carora intregul sistem al
dreptului (ramuri, institutiile, normele dreptului), precum si institutiile sociale
special abilitate, cu atributii in domeniul realizarii dreptului (vezi si N.Popa, op.
cit., p.125).
Prin functiile dreptului se definesc, deci, acele directii generale spre care
tinde reglementarea juridica a relatiilor sociale, ce urmareste aceasta
reglementare, cat sa lase loc socialului si moralei in desfasurarea relatiilor sociale
si cat trebuie sa intervina juridicul, adica norma de drept.
Rolul dreptului este acela de a regla relatiile sociale in limitele unui
"normal" ca stare obisnuita, fireasca, perceputa de societate. Atunci cand, spre
exemplu, fenomenul de criminalitate explodeaza, dreptul intervine prin
majorarea sanctiunilor penale, sau cand administratia locala autonoma se
dovedeste neeficienta pentru colectivitatile locale, abuziva, dreptul intervine si
restrange competenta acestor autoritati ale administratiei locale. Deci, in raport
de anumite situatii, interese, dreptul prezinta doua mari directii de actiune; pe de
o parte, regleaza raporturile sociale, asigurand buna functionare a mecanismului
social generale si, pe de alta parte, sanctioneaza pe aceia care nu se conformeaza
acestei conduite juridice impuse.

II. ROLUL DREPTULUI

2|P a g e
 Orice activitate socială îşi are un drept corespunză tor, dreptul fiind 
implicat în fiecare act al vieţii noastre de toate zilele.  „Activitatea noastră
întreagă, până la gesturile cele mai neînsemnate pe care le facem, se scurge în
cadrul unui complex extraordinar de prescripţii juridice.” 1
Toţi marii filozofi – Montesquieu, Rousseau, Kant, Hegel, au subliniat rolul
normelor juridice în asigurarea progresului social şi promovarea echilibrului în
relaţiile interumane, prin apă rarea unor asemenea valori precum viaţa, onoarea
şi demnitatea fiinţei umane, libertatea, proprietatea.
Dreptul impune un sistem de drepturi şi obligaţii, asigură legitimitatea
relaţiilor şi acţiunilor umane şi construieşte modele ideale de conduită , formate
din reguli obligatorii, şi interzice faptele care contravin prescripţiilor legale,
realizâ nd ordinea socială . S-a ară tat2 în acest sens că dreptul apare ca fiind cel
mai specializat şi organizat organism de control social, control care presupune
interacţiunea a trei elemente fundamentale: un element ideal în domeniul
valorilor, un element de putere,  de influenţă , şi un element de organizare şi
planificare socială .
În acelaşi timp, dreptul are un rol deosebit şi în reglementarea relaţiilor
economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale, contribuind la favorizarea progresului
social şi la stabilirea unor condiţii mai bune de viaţă în cadrul unei libertă ţi mai
mari.3

III. ANALIZA FUNCŢIILOR DREPTULUI

1
Mircea Djuvara – Eseuri de filozofie a dreptului, pag.83
2
E. A. Ross
3
A se vedea Preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948
3|P a g e
 Dreptul are ca scop regularizarea raporturilor sociale, canalizarea
activitatii oamenilor in cadrul unor relatii de interes major, in conformitate cu o
vointa generala. Acest scop este slujit de o serie de functii.
Funcţiile dreptului pot fi  definite ca fiind direcţiile fundamentale ale
acţiunii mecanismului juridic, la îndeplinirea cărora participă întregul sistem de
drept – ramuri, instituţii, norme, precum şi instanţele sociale special abilitate cu
atribuţii în domeniul dreptului. Altfel spus, prin funcţie a dreptului, se înţelege
cum sunt valorificate atributele dreptului în vederea menţinerii ordinii,
echilibrului şi pă cii sociale.
Cuvantul funcţie vine de la latinescul „functio (onis) ” care initial a
insemnat munca, deprindere, avand si sensul de aducere la indeplinire
(indeplinire).
Abordarea problematicii rolului si functiilor sistemului juridic prin prisma
analizelor functionale este facuta de pe pozitiile considerarii dreptului ca un
element indispensabil al echilibrului social si al asigurarii coexistentei libertatilor
in societate.

PRINCIPALELE FUNCŢII ALE DREPTULUI sunt următoarele:

a) Funcţia de instituţionalizare sau formalizare juridică organizării

social politice
O prima functie a dreptului o constituie institutionalizarea sau formalizarea
juridica a organizarii social-politice a societatii.4
Această funcţie se referă la faptul că dreptul asigură cadrul de funcţionare
legală a întregului sistem de organizare socială , a tuturor puterilor publice şi
instituţiile fundamentale ale statului; dreptul are în vedere domeniul organiză rii
sociale în ansamblul să u, ca o funcţie a sistemului social global. Prin intermediul
normelor juridice, a dreptului, sunt create şi organizate autorită ţile şi instituţiile
publice fundamentale ale statului, în funcţie de nevoile specifice ale societă ţii la
un moment dat, iar legile, ca acte de conducere socială , dau expresie nevoilor
4
I. Ceterchi, M. Costin, S.Popescu, „Rolul social al dreptului”, vol. „Rolul si functiile dreptului”, Bucuresti, Ed.
Academiei, 1974, p.16
4|P a g e
reale ale societă ţii, stabilesc modul în care se exercită guvernarea  şi orientează
raporturile sociale în direcţia care concordă cu voinţa şi interesele societă ţii.
Dreptul – în special Constituţia şi legile organice – asigură cadrul de
funcţionare legală a întregului sistem de organizare socială . Organizarea şi
funcţionarea puterilor publice, precum şi a instituţiilor politice fundamentale
sunt concepute în manieră juridică , iar mecanismul raporturilor ce se nasc în
procesul conducerii politice este reglat prin intermediul dreptului. Dreptul
cuprinde în sfera sa un domeniu vast – domeniul organiză rii sociale. Fă ră drept,
statul nu ar rezolva nimic, i-ar lipsi forţa organizatorică de impunere a propriei
voinţe.
Ori de câ te ori statul doreşte să ră spundă unei nevoi sociale, incredinţează
această nouă cerinţă uneia din structurile sale existente (organ, instituţie, serviciu
public, etc.) sau creează o nouă structură de putere care preia noua misiune
socială a statului.
Putem afirma deci că statul instituţionalizează noi ordini politice şi juridice
în societate, ori de câ te ori este în interesul să u sau al cetă ţenilor să i.

b)  Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor

fundamentale ale societăţii
O alta functie a dreptului este aceea de conservare, aparare si garantare a
valorilor fundamentale ale societatii. Ocrotind si garantand ordinea constitutionala,
proprietatea, statutul si rolul individului, dreptul apare ca un factor implicat in
procesul dezvoltarii sociale. Fiind instrument al controlului social, dreptul previne
dezorganizarea, asigura coeziunea interioara a colectivitatilor prin programarea si
tipizarea unor conduite socialmente utile, defineste cadrul general de desfasurare a
proceselor sociale si sanctioneaza conduitele deviante.
Aceasta presupune stabilirea valorilor de apă rat şi a consecinţelor faptelor
prin care se aduce atingere acestor valori. Prin valori esenţiale ale societă ţii
înţelegem suveranitatea şi independenţa naţională , unitatea statului, pluralismul
politic, fă ră de care nu ar putea exista drepturile şi libertă ţile fundamentale ale
cetă ţenilor, aşa cum sunt acestea recunoscute de diverse documente
5|P a g e
internaţionale. Prin ocrotirea acestor valori,  dreptul apare ca un factor implicat
în procesul dezvoltă rii sociale iar ca instrument al controlului social, previne
dezorganizarea, asigură coeziunea interioară a colectivită ţilor, stabilind, practic,
cadrul general de desfă şurare a proceselor sociale şi de sancţionare a 
conduitelor deviante.
Dreptul, ca ansamblu de norme, institutii si sanctiuni formalizate, stabileste
principiile de baza ale convietuirii sociale. Ca sistem formalizat, dreptul se
caracterizeaza printr-o relativa rigiditate a structurii sale, conditie a naturii
constrangatoare a reglementarilor pe care le contine. In ansamblul prescriptiilor sale,
dreptul apara, prin mijloacele specifice fiecarei ramuri, viata in comun impotriva
diferitelor excese individuale, asigura securitatea persoanei (in acest sens s-a vorbit
despre cele trei drepturi “absolute” ale societatii civile – securitatea persoanei,
libertatea individului si proprietatea).
In perspectiva axiologica, norma de drept, ca regula ce prescrie o conduita
posibila sau datorata, este o cale pentru realizarea unor valori. Aceste valori, ocrotite
de lege, sunt nemijlocit legate de buna si productiva functionare a mecanismelor
sociale.
c) Funcţia de conducere a societăţii
Fiind mijlocul cel mai eficace pentru realizarea scopurilor social-politice,
dreptul exercita un rol important in conducerea societatii. Actul normativ juridic
este, în esenţă , un act de conducere socială . In forma ei cea mai generala, legea este
forma universala de exprimare a dezideratelor sociale majore. Imbratisand domeniul
organizarii sociale, dreptul se circumscrie conceptului de practica sociala. Dreptul
apartine acestui domeniu cel putin din doua, perspective:
a) mobilurile care pun in miscare activitatea legiuitorului sunt esentialmente legate de
nevoile reale ale societatii, de practica raporturilor interumane. In acest sens spunem
ca dreptul este determinat de scopuri ce se impun actiunii;
b) ca efect al aplicarii normei de drept se produce o modificare a realitatii sociale prin
aceea ca dreptul ofera o forma specifica de manifestare a raporturilor sociale – forma
raporturilor juridice – cu toate consecintele ce deriva de aici.

6|P a g e
 Statul, cu ajutorul dreptului, stabileşte pentru fiecare autoritate o anumită
competenţă , pentru ca fiecare structură de putere să ştie ce are de realizat, şi
aceste instituţii, împreună , să colaboreze la îndeplinirea rolului statului de
instituţie fundamentală a societă ţii. Dreptul constituie o tentativă de regularizare
a raporturilor intra şi intersociale, el aspiră să stabilească în multitudinea de
interese, adesea contradictorii, o armonie, în virtutea ideii de valoare.

d) Funcţia normativă
Functia normativa a dreptului deriva din rolul superior al dreptului, din faptul
ca nefiind un scop in sine, dreptul este destinat sa asigure subordonarea actiunilor
individuale fata de o conduita-tip.
Aceasta  este o funcţie de sinteză , care le implică pe toate celelalte, şi
exprimă poziţia specifică a dreptului în viaţa socială , calitatea sa de a fi un mijloc
eficace de organizare şi conducere socială . 
Ea este indestructibil legata de caracterul normativ al dreptului. Normativitatea
juridica, este o parte a normativitatii sociale. Ală turi de alte forme de reglementare
normativă , dreptul, prin ansamblul şi instituţiilor sale, este un factor de
programare a libertă ţii de acţiune a omului.
Orice proces de evolutie, adaptare sau integrare in societate nu se poate
desfasura anarhic, la intamplare, ci intr-un cadru organizat, normat, reglementat.
Norma este o unitate de mă sură , iar normativitatea juridică este o parte
a normativită ţii sociale. Ală turi de alte forme de reglementare normativă ,
dreptul, prin ansamblul normelor şi instituţiilor sale, este un factor de
programare a libertă ţii de acţiune a omului.
Dreptul reglementează cele mai importante relaţii sociale, are o poziţie
specifică în ansamblul celorlalte forme normative, reprezintă un mijloc de
organizare şi conducere a societă ţii. Această funcţie distinctă , absolut necesară ,
se regă seşte transpusă în fundamental relaţie drept – stat: dreptul este creat de
stat ca un comandament impus de societate, statul este apărat şi consolidat de
către drept.

7|P a g e
 În lucră rile de sociologie juridică , s-a ajuns la concluzia că dreptul
îndeplineşte şi funcţii care au un impact deosebit asupra comportamentului
uman: funcţia educativă, funcţia preventivă, funcţia corectivă.

e) Funcţia educativă priveşte însuşirea de normelor juridice de că tre

destinatarii acestora. Astfel, în viaţa de zi cu zi, oamenii manifestă interes pentru
cunoaşterea reglementă rilor existente;  câ nd intenţionează să încheie un act, un
contract, să intre între-un raport juridic, studiază textele actelor normative
pentru a vedea ce este permis şi ce este interzis, în acest fel cunosc legea şi
raţiunile acesteia.
De exemplu funcţia educativă a dreptului penal, se realizează prin
sedimentarea în timp în conştiinţa socială a importanţei valorilor sociale ocrotite
şi prin motivarea membrilor societă ţii în sensul respectă rii unei anumite
dispoziţii legale, dincolo de ameninţarea unei sancţiuni penale5.

f) Funcţia preventivă  vizează faptul că , prin simpla  incriminare a faptelor

periculoase pentru societate, dreptul previne, opreşte,  prin avertismentul pe
care normele sale îl conţin  tendinţele de încă lcare a acestora.

g) Funcţia corectivă se referă la faptul că prin sancţiunea aplicată în cazul

încă lcă rii unei norme nu se realizează doar pedepsirea celui vinovat, ci şi
corectarea comportamentului acestuia, pentru a-l determina ca pe viitor să nu
mai comită astfel de fapte.

5
A se vedea, pentru funcţia educativă, Florin Streteanu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003,
p.20

8|P a g e