1. Vigilența oncologică.

Rolul medicului stomatolog în diagnosticul precoce al

tumorilor în teritoriul OMF.
In activitatea medicală a tuturor medicilor trebuie să existe un principiu fundamental - vigilență
oncologică. Principiu constă in aceea, că, la orice acuze ale pacientului , pentru fiecare simptom
depistat, medicul, care examinează primar pacientul, trebuie sa-și pună întrebarea – dacă pacientul
nu are cancer? Primul medic la care sa adresat un oncologic, poartă marea responsabilitate,
deoarece doar diagnosticul precoce a unei neoplazii, oferă speranță, pentru un tratament adecvat.

Educația sănătații poporului este o componentă importantă în organizarea depistării precoce a

bolilor oncologice. Din punct de vedere al dezvoltării procesului neoplazic și capacităților
diagnosticului clinic, dezvoltarea proceselor tumorale pot fi împărțite întrei perioade : preblastic,
perioada manifestărilor preclinice si perioada manifestărilor clinice. Diagnosticul in oncologia clinică
trebue să înceapă cu o încercare de a identifica aît bolile precanceroase cît și cele concomitente.
Evident diagnosticul bolilor precanceroase trebuie confirmat citologic și morfologic .

Societatea Americana de Cancer (American Cancer Society), a elaborat șapte semnale de pericol,
fiecare dintre care trebuie să le facă să acorde o atenție pentru prezența cancerului: 1. sângerare
neobișnuită și / sau orice elimenare, 2. etanșare și / sau ingrosare in san sau în altă parte pe corp, 3.
Orice termen lung vindecarea ulcerelor, 4. Tulburări în golirea în intestin și / sau vezicii urinare, 5.
răgușeală și / sau tuse prelungită, 6. dereglări digestive și / sau dificultăți la înghițire, 7. Orice
schimbare a nevilor

Medicul Stomatolog este obligat sa trimita pacientul la un examen suplimentar in caz ca a observat
unul din aceste semnale de pericol la pacient,astefel medicul poate preveni maignizarea unor tumori.

Noi considerăm că la etapa contemporană termenul de ” vigilența oncologică” trebuie înțeles mai pe
larg , și anume: ”vigilența oncologică” trebuie atribuită medicilor generaliști, specialiști, oncologi, dar
în mare parte cetățeanului, care trebuie să fie conștient de starea lui de sănătate, să monitorizeze
sanatatea lui, , organelor autoadmnistării locale, primariilor și consiliilor locale, administrației de stat
și respectiv - patronatului. Controalele profilactice, Screeningul populațional trebuie organizat și
petrecut în comun, instituțiile medicale, CNAM, administrația locală, instituții abilitate. Un rol
important pentru a duce în mase principiul vigilenței oncologice trebuie să-l obțină mas-media ,
radioul , TV, presa scrisă, care să participe activ la educația sanitară a populației. Numai împreună
conceptul ” vigilența oncologică” poate fi implimentat.

2. Rolul medicului stomatolog în profilaxia morbului oncologic. Mod sănătos de viață ca

profilaxie a apariției neoformațiunilor maligne în teritoriul OMF

„Oncologia în chirurgia OMF” este un compartiment indispensabil atât pentru chirurgia orală și
maxilo-facială cât și pentru celelalte ramuri ale stomatologiei moderne.

Medicul stomatolog joaca un rol important in profilaxia morbului oncologic, prin informarea
pacientilor despre igiena orala, vizita regulata la medic, adresarea imediata la medic in caz de aparitia
unor formatiuni atipice.

Modul sanatos de viata are o importanta majora in aparatia canecerului, deoarece etiologia multor
cancere sunt factorii nocivi care multi din pacienti sunt supusi zilnic.
Profilaxia aparitiei neoformatiunilor maligne:

-ocuparea cu sportul

-renuntarea la fumat si alcool

-excluderea iritantilor mecanici

-imbunatatirea igienii cavitatii bucale

-tratamentul si prevenirea afectiunilor tractului gastro intestinal

-lichidrea focarelor de infectie

-evitarea agentilor industriali poluanti

-evitarea radiatiilor

-alimentatie sanatoasa, bogata in vitamine A, B, proteine

In timpul examinarii, medicul dentist va verifica fata, gatul, buzele si gura pentru semne posibile de
cancer oral. In acest context, un simplu control de rutina la medicul stomatolog capata un rol mult mai
important pentru ca iti poate prelungi sau salva viata.

Este o metodă ce cuprinde simultan toate aspectele profilaxiei:

 Primară – adresându-se oamenilor sănătoşi în dorinţa de a rămâne sănătoşi, evitarea

apariţiei bolii, scăderea incidenţei bolii la nivel populaţional prin schimbarea factorilor de
risc;
 Secundară – depistarea precoce a bolii (deci se adresează eşecurilor profilaxiei primare)
pentru a evita consecinţele bolii (durată, incapacitate) şi a controla evoluţia bolii,
 Terţiară - recuperare medicală, profesională, socială
- evitarea incapacităţii totale prin stabilizare morfofuncţională, ca urmare a
aplicării măsurilor terapeutice.

3. Dispensarizare. Grupuri de dispensarizare. Rolul ei în diagnosticul precoce al recidivelor

tumorilor în teritoriul OMF.

Definiţie: Metodă medicală activă curativo-profilactică individualizată, prin care se

supraveghează, din iniţiativa medicului, categorii de persoane sănătoase – expuse unor
factori de risc – sau categorii de persoane bolnave suferind de anumite afecţiuni. Acestora li
se aplică un complex de măsuri medico–sociale în vederea: menţinerii sănătăţii, prevenirii
îmbolnăvirilor, a vindecării bolii, evitării agravării sau apariţiei complicaţiilor, a recuperării
precum şi a reducerii numărului de decese evitabile.
Dispensarizarea reprezintă concretizarea fenomenului de supraveghere medicală activă a
populaţiei. Ea nu este identică cu profilaxia activă de masă.
Scopurile dispensarizării sunt următoarele:
 menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolii
 depistarea precoce a bolilor
 redobândirea sănătăţii
 evitarea complicaţiilor
 reducerea consecinţelor bolii
 creşterea numărului de ani potenţiali de viaţă câştigaţi
scăderea numărului de decese premature

Etapele dispensarizării:

I. Etapa preliminară
Constă în selectarea categoriilor de dispensarizabili care pot face parte din:
a) Persoane sănătoase
 supuse unor factori de risc ereditari (ex. diabet)
din mediu (noxe profesionale)
 vulnerabile ca vârstă, stare fiziologică ( copii, gravide, vârstnici)
b) Persoane bolnave
 convalescenţă după boli acute grave (hepatită acută virală, tuberculoză)
 boli cronice
Selectarea dispensarizabililor se poate face în funcţie de anumite criterii:
1) Natura bolii şi stadiul evolutiv
În reglementările Ministerului Sănătăţii sunt specificate bolile în care este obligatorie
dispensarizarea. Pentru a avea eficienţă în dispensarizare se preferă stadiile I, II ale bolilor, în
care se poate realiza remisiunea stabilă sau vindecarea.
2) Vârsta: cu prioritate se dispensarizează persoane tinere, în plină activitate, cu un potenţial
mai mare de refacere şi reversibilitate.
3) Profesia: se acordă prioritate categoriilor profesionale care sunt greu de înlocuit pentru că
există un număr redus de specialişti în domeniu şi care necesită o pregătire îndelungată şi
experienţă într-o muncă plină de responsabilităţi, pentru care au şi aptitudini (ex: dispeceri
în regionale de căi ferate, controlori de zbor, profesori universitari, etc.). Selectarea lor în
dispensarizare nu înseamnă că ceilalţi bolnavi/sănătoşi vor fi abandonaţi, nesupravegheaţi,
pentru existând obligativitate unor controale periodice (cel puţin odată pe an) şi la
solicitare.
4) Posibilitatea de cuprindere în dispensarizare:
 pentru medicul de familie – maxim 80-100 persoane
 pentru medicul specialist – 100-150 persoane
Ritmicitate consultaţiilor în dispensarizare se stabileşte pentru fiecare tip de afecţiune
conform anumitor normative: lunar, trimestrial, semestrial, anual.
De exemplu: ulcerul duodenal se dispensarizează în ritm semestrial, nu se specifică date
fixe , medicul ştiind că există două perioade de acutizare ale bolii primăvara şi toamna. Astfel
el îşi va programa consultaţia din cadrul dispensarizării înaintea eventualelor decompensări
ale bolii (face profilaxie).

II. Etapele propriu-zise

 Depistare
 Confirmarea diagnosticului
 Înregistrarea şi luarea în evidenţă
 Întocmirea planului de dispensarizare – recuperare
 Urmărirea activă
 Stabilirea eficienţei dispensarizării
 Scoaterea din evidenţă

1) Depistarea se poate face:

 Activ (prin acţiuni declanşate le iniţiativa medicului), precoce – prin screening, anchete
de prevalenţă
- se adresează populaţiei prezumtiv sănătoase
- dezavantaj: este costisitoare, necesită catagrafierea populaţiei în prealabil,
presupune un volum mare de muncă şi existenţa unui număr mare de
persoane sănătoase.
 Pasiv: depistare prin prezentarea la medic a pacienţilor cu o anumită simptomatologie.
- dezavantaj: depistare tardivă, în stadiul de boală manifestă ceea ce atrage după sine o
eficienţă şi eficacitate mai redusă a actelor medicale.
Depistarea nu înseamnă diagnostic cert. De exemplu: o femeie în vârstă de 20 ani se prezintă
la medicul de familie pentru amenoree care poate fi cauzată de o sarcină. În acest caz
trebuie făcut diagnosticul diferenţial cu: sarcina psihică, mola hidatiformă, corioepiteliom,
sarcină multiplă, sarcină ectopică, placenta praevia, tulburări endocrine, etc.
2) Confirmarea diagnosticului de către medicul specialist
Există două posibilităţi:
 ambulator – diagnosticul va fi transmis medicului de familia pe verso-ul biletului de
trimitere
 internare – ideal dar costisitor; biletul de ieşire din spital stabileşte diagnosticul, conduita
terapeutică, reveniri programate la control prin internare.
3) Înregistrarea şi luarea în evidenţă de către medicul de familie
Se face în :
 registrul de evidenţă specială a bolnavilor cronici, a gravidelor
 fişa de consultaţii medicale
 registrul de consultaţii
 tichetul de programare la consultaţii
Înregistrarea bolnavilor nou depistaţi nu înseamnă şi dispensarizarea acestora. De exemplu
din 800 de bolnavi cu hipertensiune arterială în dispensarizare pot fi doar 15-20.
4) Întocmirea planului de dispensarizare – recuperare:
Este de fapt atitudinea programată a medicului în faţa bolnavului.
Planul se întocmeşte de către medicul de familie şi medicul specialist – la luarea în evidenţă
a cazului şi pe parcursul dispensarizării – şi este modificat ori de câte ori este nevoie. Se
stabilesc măsuri strict adaptate la caz privind:
 ritmul de viaţă, ritmul somn-veghe, ritmul optim de muncă-odihnă;
 regimul igieno-dietetic: - alimentaţie echilibrată caloric şi structural
- eliminarea din alimentaţie a drogurilor,
toxicelor, excitantelor, condimentelor
- respectarea orelor de masă
 - eliminarea factorilor stresanţi
- combaterea sedentarismului
 balneo-fizioterapice: - tratamente balneare în vederea recuperării restan-
tului funcţional
- proceduri fizioterapice
-gimnastică de recuperare şi întreţinere
 medicamentoase – specificând ritmicitatea administrării, doza/doză, doza/zi, durata
tratamentului, modul de întrerupere, asocieri posibile sau înlocuiri posibile de
medicamente
 familiale : psihoterapie familială cu asanarea deficienţelor şi prevenirea fenomenului de
“rejet familial”
 socio-profesionale: pentru a realiza reinserţia socio-profesională şi pentru a crea
pacientului senzaţia că este util social. Pentru aceasta se ia legătura cu locul de muncă
pentru a crea un confort psiho-socio-profesional propice recuperării. Eventual se poate
face schimbarea locului de muncă temporar sau definitiv.
 stabilirea examinărilor paraclinice şi a datelor când acestea se vor efectua
 eventuale spitalizări programate – acolo unde există riscul de decompensări frecvente
sau ca examene de bilanţ ale dipensarizării
 măsuri de educaţie pentru sănătate – prin care se speră la însănătoşire, aplicabile atât în
familie cât şi la locul de muncă, pentru eliminarea factorilor de risc şi prevenirea
decompensărilor
 complianţa pacientului. - participare normală = complianţă
- participare exagerată = hipercomplianţă
- refuzul participării = noncomplianţă
5) Urmărirea activă: acţiuni de mobilizare la consultaţii şi tot ansamblul de acţiuni
concertate de pe parcursul dispensarizării
6) Stabilirea eficienţei dispensarizării – periodic
Se va urmări şi analiza: vindecarea (ideal dar nu posibil întotdeauna), remisiuni stabile,
ameliorarea, decompensarea, apariţia complicaţiilor, agravarea, apariţia fenomenelor de
progredienţă (degradarea fizică şi psihică a bolnavilor datorită decompensărilor frecvente),
decesul.
Eşecuri în dispensarizare este dată de:
 internări de urgenţă
 creşterea numărului de zile concediu pentru incapacitate temporară de muncă
 pensionări de invaliditate gradul I, II, III la grupa de vârstă activă
Eficienţa în dispensarizare este dată de:
 treceri în gradul III de pensionare a celor din gradul I, II
 depensionări
 vindecare
7) Scoaterea din evidenţă se face în caz de:
 vindecare (ideal)
 schimbarea domiciliului
 noncomplianţă – cu excepţia tuberculozei, sifilisului, bolilor psihice decompensate
datorită riscului epidemiologic crescut. În aceste cazuri se poate acţiona şi împotriva
voinţei pacientului pentru a fi tratat.
 deces

4.Organizarea ajutorului medical bolnavilor cu tumori maligne în teritoriul OMF.. Principii

generale în tratamentul pacienților cu tumori maligne în teritoriul OMF. Noțiuni de
ablastică și antiblastică.
 În anul 1977 a început să activeze clinica de 40 de paturi pentru bolnavii cu
tumori ale regiunii capului şi gâtului în cadrul Institutului Oncologic din
Moldova
 „Tumori ale regiunii capului şi gâtului” constituie cea mai reuşită formă
organizatorică în sistemul instituţiilor oncologice. Odată cu organizarea lor a
dispărut necesitatea transferului bolnavilor în alte instituţii şi secţii de profi l,
toate etapele tratamentului fi ind asigurate şi urmărite de o singură echipă de
medici cu pregătire oncologică specială. In cadrul Institutului Oncologic
medicii din secţie conlucrează cu specialiştii radiologi, chimioterapeuţi,
anesteziologi şi reanimatologi, endoscopişti,reabilitologi, logopezi, specialiştii
în protezare etc., astfel asigurându-se integritatea şi succesiunea
tratamentulu
 Existenţa acestei secţii este justificată şi de faptul că se observă o tendinţa
sporită de creştere a morbidităţii prin tumori ale capului şi gâtului. Astfel, se
constată că primul loc în structura morbidităţii cu tumori maligne în Republica
Moldova îl ocupă tumorile capului şi gâtului — 1202 bolnavi primari sau 33,5
%000 pe anul 2006

. Toţi pacienţii, care sunt sub supraveghere clinică, sunt repartizaţi pe grupe clinice oncologice:
grupa I-a – bolnavii cu suspecţie la cancer;

grupa I-b - bolnavii cu precancere şi tumori benigne;

grupa II - bolnavii cu tumori maligne, ce necesită tratament specializat (radical);

grupa II-a - bolnavii cu tumori maligne, supuşi unui tratament radical.

grupa III – oameni sănătoşi (în urma tratamentului radical a tumorii maligne).

grupa IV – bolnavi cu forme avansate de cancer supuşi unui tratament paliativ şi simptomatic

8. Metode de examen clinic și diagnosticul morbului oncologic în teritoriul OMF: funcționale,

radiologice, radionuclide, tomografia computerizată, ultrasonografia, termografia.
 Anamneza
 Sexul. Structura morbidităţii şi mortalităţii se deosebeşte în funcţie de sex. De
exemplu: la bărbaţi cancerul cavităţii bucale, în ansamblu, se întîlneşte mult
mai frecvent decît la femei.
 Vîrsta. În ansamblu, tumorile maligne se întîlnesc în toate grupele de vîrstă,
însă cel mai frecvent ele afectează vîrsta 40-70 ani, adică după 40 ani.
 Examen obiectiv pe aparate,locoregional
 Bolile cronice. Ele tot pot masca procesul tumoral
 Localizarea (sediul) afecţiunii însă şi cancerul roşului buzei se diagnostică
timpuriu, pe cînd cancerul regiunilor închise cu întîrziere.
  Examene complementare

Examenul radiologic uzual Radiografiile obişnuite constituie un mijloc destul de limitat de investigare
în cancerul oral. Pentru ca să se poată observa modificări radiologice la nivel osos, este necesară o
demineralizare de cel puţin 50%. Ortopantomogramă este poate fi utilă în evaluarea afectării
mandibulei, iar radiografiile semiaxiale sau SAF sunt utile pentru tumorile maligne ale maxilarului.
Tomografia computerizată Tomografia computerizată este indicată în determinarea invaziei osoase,
în special în cazul tumorilor de maxilar sau mandibulă, cu posibilă extindere spre baza craniului.
Explorarea CT permite evaluarea preterapeutică directă, neinvazivă, a ţesuturilor submucoase şi
profunde, cervico-faciale. Este, de asemenea, utilă în evaluarea preterapeutică a metastazelor
ganglionilor limfatici cervicali. Se poate face o determinare şi mai precisă prin folosirea substanţelor
de contrast şi se pot obţine informaţii de detaliu atât despre ţesuturile moi cât şi despre structurile
osoase afectate malign. Tumorile maligne au contururi neregulate, imprecise, cu o densitate de
ţesuturi mai neomogenă în funcţie de zonele de necroză existente sau de prezenţa calcificărilor
intratumorale. Sunt uşor de evidenţiat distrucţiile osoase, invaziile musculare, vasculare şi cele
nervoase. Metode imagistice ultrasonice Ecografia poate fi folosită în unele situaţii pentru
depistarea adenopatiilor cervicale metastatice, dar din păcate structurile cervicale (în special m.
sternocleidomastoidian) nu permit obţinerea unor informaţii privind micropoliadenopatia. Ecografia
este utilă în ghidarea biopsiei prin aspiraţie cu ac fin.

9. Metoda citologică de cercetare a tumorilor teritoriului OMF. Reguli de prelevare a

materialului biologic.

Este folosită ca metodă de diagnostic precoce a cancerului. Procedeul constă în raclarea unei porţiuni
din mucoasa orală şi colorarea frotiurilor prin tehnica May-GriinwaldGiemsa. Stabilirea criteriilor de
malignitate se face apreciind modificările componentelor celulare [nuclei, nucleoli, citoplasma). în
funcţie de aceste modificări se stabilesc cele 5 grade Papanicolau: • gradul I - absenţa celulelor
atipice; • gradul ll - citologie anormală, dar fără semne de malignitate (sunt prezente mai ales
modificări de tip inflamator); • gradul III - citologie sugestivă, dar neconcludentă pentru malignitate;
• gradul IV - citologie foarte sugestivă pentru malignitate - pe frotiu apar celule atipice izolate sau în
placard, alături de elemente inflamatorii; • gradul V - caracter net de malignitate, cu celule atipice în
număr mare, izolate sau în placard, care, prin dispoziţia lor, realizează aspectul unei biopsii.