Logica semantic-emergentă

Evoluția științei din cea de a doua jumatate a secolului al XX-lea, a condus la apariția unor teorii
care au fost grupate în ceea ce în ultimile decenii au fost denumite știința complexității sau teoria
sistemelor complexe, ale cărei principii pot fi aplicate la orice nivel al realitătii, de la ”teoria coardelor” la
modelele cosmologice/universului cosmic.

Multe studii au încercat să aplice aceasta teorie la sistemele biologice, corpul uman și mintea
umana. Dezvoltarea cercetărilor în studierea creierului uman și fucțiile sale, a traversat o serie de etape
în secolul XX, evoluția fiind de la era marilor descoperiri anatomice la frenologie, behaviorism,
cognitivism, iar în ultimile decenii neuroștiința a încercat să includă fenomenologia realității psihologice
într-o abordare interdisciplinară.

În ultimii ani, neuroștiințele s-au deschis chiar mai mult către interdisciplinaritate pentru a
putea include fizica cuantică, tehnologia informației și chiar cercetatori ai universului cosmic, dar și
psihologi, neurologi și psihopatologi/psihiatri. Nevoia acestei vaste interdisciplinarițăți vine din
necesitatea de a aplica principiile teoriei sistemelor complexe, activității creierului. Obiectivul este acela
de a pune împreună informațiile existente despre creierul uman și reconstrucția, bucată cu bucată, într-
un model de simulare supercomputerizată. Modelul oferă perspectiva unei noi înțelegeri a creierului
uman și a patologiei sale, și a unei tehnologii informatice și robotice complet noi.

Sisetemul semnatic al creierului și logica semantic-emergentă

Cercetările care au avut loc în ultimul secol, au facut posibil ca semiologia, ca o ramură a
filologiei, care studiază semnificația limbajului natural, să fie extrapolată și să devină prin semiotică o
știință a semnificației semnelor și să ocupe multe domenii ale stiințelor sociale și umane, dar și științelor
naturii și tehnologiei informației. Astazi vobim despre rețele semntice, algoritmi semantici și logică
semantică cu scopul de a construi programe și sisteme legate de inteligența artificială.

Semantica informației este un domeniu de cercetare a cogniției umane, pornind de la realitatea

că limbajul este expresia gândului, iar studiul semanticii limbajului reprezintă o analiză a
procesării/prelucrării informației specific umane. Sintaxa, semantica, pragmatismul, pe lângă
hermenutică și abordarea holistică, reprezintă mecanisme logice care pot explica procesele psihice
superioare cum sunt abstractizarea, conceptualizarea, generalizarea, reprezentarea simbolică și
metafora.

Noua abordare în psihologia cognitivă și neuroștiințe în general, au în prim plan informația , dar
și maniera în care, pornind de la date, informația devine un agregat de cunoștințe care poate descrie
realitatea.

Pe lângă aspectele cantitative pe care le conține informația, componenta calitativă a informațiai

este foarte importanta din punct de vedere psihologic. Componenta calitativă este dată de semnificație.
Acesta este motivul pentru care semiologia și semiotica, sensul și semnificația sunt toate noțiuni care au
fost reevaluate din perspective diferite, nu doar din cea filologică.
 Particularitățile semantice ale informației devin tot mai importante pentru psihologi, de
asemenea, întrucât structura și maniera în care sistemul nervos funcționează, solicită acest tip de
abordare. Structurile nervoase, de la terminațiile nervoase până la cortexul cerebral, conțin nuclei
suprapuși, de complexitate crescândă, de la coloană către bulb și trunchi cerebral, apoi către diencefal și
centri subcorticali. Informația parcurge o etapă completă, de la date binare simple, combinate ca
frecvență și amplitudine, către structuri informaționale complexe care ajung la nivelul cortexului
cerebral pentru a crea imagini-hărți. Acestea sunt apoi utilizate pentru repreentarea realității.

Sensul limbajului este reprezentat in diverse regiuni ale cortexului cerebral, cunoscut drept
sistem semantic. Până în prezent, o mică parte a sistemului semantic a fost cartografiat, așa că
selectivitatea semantică a celor mai multe arii rămâne necunoscută.

Gallat și colaboratorii, a cartografiat sitematic selectivitatea semantică în diferite regiuni ale

cortexului prin intermediul RMN-ului funcțional. Subiecții au ascultat pentru câteva ore unele narațiuni,
amplificând astfel organizarea sistemului semnatic în pattern-uri/matrici stabile de la o persoana la alta.
Apoi au folosit modele de generare narativă pentru a crea un atlas semantic detaliat. Rezultatele
sugerează că multe arii ale sistemului semantic reprezintă informație care este legată de domenii
semantie specifice sau grupuri de concepte care sunt interconectate și care sunt poziționate în arii
cerebrale conectate la multiple semnificații care pot fi conținute de noțiuni și concepte.

Obiectivul a fost de structura maniera în care este reprezentată semnificația la nivelul creierului
(sau altfel spus, ”conținutul semantic” al limbajului). Majoritatea studiilor anterioare cu privire la limbaj,
s-au bazat pe cuvinte și propoziții simple. Gallant a utilizat drept stimuli scenarii narative întrucât scopul
a fost să evidențieze întraga arie a conceptului semantic printr-un singur studiu. A făcut posibilă
evidențierea hărții semantice pentru fiecare subiect, hartă care putea arăta care arie corticală
reacționează la cuvinte cu semnificașie similară sau cu același conținut semantic. Un alt obiectiv al
acestui studiu a fost crearea unui atlas semantic prin combinarea datelor de la mai mulți subiecți,
arătând astfel, în care arie cerebrală este repreentată informație similară dar în contexte diferite sau arii
tematice diferite.

Hărțile semantice expun pentru prima oară o repartizare detaliată a felului în care semnificația
este reprezentată pe întraga suprafață a cortexului uman. În loc de o limitare a limbajului la o câteva arii
cerebrale, se descoperă o reactivitate lalimbaj pe arii destul de extinse ale cortexului. De asemenea, s-a
descoperit că reprezentarea este bilaterală: reactivitatea emisferei cerebrale drepte este aproximativ la
fel de intensă și variată ca a emisferei drepte.

Considerând că limbajul stă la baza proceselor psihice superioare (logica limbajului exprimă
logica gândirii), este importantă dezvoltarea unei teorii care să explice această legătură dintre gândire și
limbaj. Punctul de vedere al autorilor este că acestă teorie implică descrierea unei logici speciale, logica
semantică. Dincolo de motivele de coerență, această logică este utilizată atât în structurarea creierului
ca un sistem complex emergent, dar și în structurarea minții/gândirii semantice. Aceasta este logica
semantică-emergentă.
 Există o parte de informație pe care autorii o denumesc informație semantic-emergentă. Este
diferită de logica bivalentă, întrucât valorile care pot fi adevărate nu pot fi evaluate ca probabilitate, ele
sunt condiționate de valoarea lor semantică.

Semnificația este obținută prin referire la conținutul informațional de la nivele de complexitate

scăzută către nivele mai complexe, dobândind unitate din punct de vedere informațional între digital și
analog, între intrerupt și continuu, între fragmentar și holistic.

Concluzie

Înțelesul cuvintelor și limbajul sunt reprezentate într-un sistem semantic distribuit pe o arie
vastă a cortexului cerebral. Fiecare concept semantic este distribuit în arii semanice multiple și fiecare
arie semantică reprezintă multiple concepte semnatice. În cadrul sistemului semantic, cuvintele sunt
grupate după sens/înțeles, dezvăluind astfel, cât de complicate și răspândite sunt hărțile cuvintelor pe
întinderea cortexul nostru. Logica semantică și sistemul semnatic al creierului uman, poate genera noi
strategii în cadrul abordărilor cognitiv-comportamentale prin reevaluarea și utilizarea poveștilor
terapeutice, metaforelor, simbolurilor și ritualurilor într-o manieră creativă.