Sunteți pe pagina 1din 4

ISTORIA INTELIGENȚEI COGNITIVE, EMOȚIONALE ȘI ARTIFICIALE PE PLAN

INTERNAȚIONAL DIN PUNCT DE VEDERE TERMINOLOGIC


Cristina NICHITA, Universitatea de Stat din Moldova
Studiul științific al inteligenței umane datează cu mai mult de 100 de ani în urmă. În acele
timpuri au existat numeroase școli ideologice care studiau măsurarea inteligenței. La sfârșitul anilor
1800, Francis Galton (1822-1911), de origine engleză, a fost unul dintre primii teoreticieni care a
început să studieze inteligența. Abia la începutul secolului 20, francezul Alfred Binet (1857-1911) a
elaborat primul test de inteligență foarte asemănător cu testele de inteligență de astăzi. Psihologul
german William Stern (1871-1938) a introdus ideea unui coeficient de inteligență (IQ). Lewis
Madison Terman (1877-1956), profesor în psihologie cognitivă la Stanford University a adaptat
testul Binet pentru SUA. Iar în anii 1930, un alt psiholog american David Wechsler (1896-1981) a
dezvoltat în continuare ideea de evaluare a inteligenței adulte folosind teste în scris. [6, p. 3]
Una dintre primele teorii psihometrice vine de la psihologul britanic Charles E.Spearman
(1863-1945), care a publicat primul articol major despre inteligență în 1904. Acesta scria că
inteligența este un factor g care ar putea fi clasat ca energie mentală (1924). Psihologul American
L.L. Thurstone a criticat teoria lui Spearman cu argumentul că sunt 7 factori, pe care i-a identificat
ca abilități mentale primare. Conform teoriei lui Thurstone, aceste șapte abilități erau:
comprehensiune verbală (implicată în cunoașterea vocabularului și citire), fluență verbală (pentru
scriere și producerea cuvntelor), numerică (rezolvarea problemelor de raționament la calcularea
simplă și aritmetică), vizualizarea spațială (vizualizarea și manipularea obiectelor, potrivirea lor în
spații), inducție (completarea șirurilor numerice pentru prezicere bazându-se pe experiență),
memorie și viteză perceptuală (de exemplu la verificarea rapidă a greșelilor unui text). [3, p. 10]
Deși dezbaterea dintre Spearman și Thurstone rămâne nerezolvată, psihologii Philip E.Vernon
și Raymond B.Cattell sugerează în lucrarea Abilitățile: Structură, dezvoltare și acțiune (1971) că
abilitățile pot fi de două tipuri: fluide și cristalizate. Abilitățile fluide sunt rațiunea și rezolvarea
problemelor măsurate în teste sub formă de analogii, clasificări și completare de șiruri. Abilitățile
cristalizate sunt cele care decurg din cele fluide precum vocabularul, informația generală și
cunoștințele despre anumite domenii.
Mai târziu, Robert Sternberg a sugerat că această abordare cuprinde abilități cognitive de nivel
scăzut și periferic. Acesta propune un model mai complex pentru acea perioadă prin care se fac
analogii verbale. Pentru model s-a luat analogia: avocatul este pentru client, ceea ce doctorul este
pentru __ . Modelul cuprinde procesele cognitive de codificare, inferare, cartografiere, aplicare de
relații logice pentru a oferi un răspuns. Acest model urma să fie aplicabil pentru o gamă largă de
sarcini intelectuale. [6, p.5]
În cercetări ulterioare, psihologul britanic Ian Deary a argumentat ideea că timpul de inspecție
(inspection time) face diferența între diferențele indiciduale de inteligență, luând în considerare rata
de recepționare și procesare a informațiilor ca stimuli simpli.
Alți psihologi ai direcției cognitive au studiat inteligența umană prin construirea unor modele
computerizate a cogniției umane. Doi lideri care s-au remarcat în acest domeniu oamenii de știință
din domeniul IT din America Allen Newell și Herbert A.Simon. La sfârșitul anilor 1950 și 1960,
aceștia au lucrat cu expertul în științe informatice Cliff Shaw pentru a construi un model
computerizat al abilității umane de rezolvare a problemelor. Numit General Problem Solver, acesta
putea soluționa o gamă largă de de probleme structurate precum demonstrări logice și probleme de
compunere a cuvintelor. [4, p. 3]
Referitor la teoriile cognitiv-contextuale, Gardner și Sternberg au studiat componentele și
tipurile de inteligență umană. Gardner a identificat un set de inteligențe din studii asupra proceselor
cognitive, leziunilor ale creierului, persoane excepționale și studiul cogniției în mai multe culturi.
Dar, abia mai târziu a apărut denumirea de inteligență emoțională, când John Mayer și Peter
Salovey au definit termenul ca abilitatea de a percepe emoțiile, accesul și generarea emoțiilor
conforme proceselor cognitive și gestionarea emoțiilor pentru susținerea evoluției emoționale și
intelectuale. [2, p. 87]
Din punct de vedere terminologic, în cadrul teoriei cunoașterii și a inteligențelor se folosesc
termeni care sunt reprezentativi perioadei în care s-au format.
Terminologia este domeniul științific referitor la studiul relațiilor dintre conceptele și
denumirile lor (termeni, nume și simboluri), precum și formularea de principii și metode care
reglementează aceste relații, în orice sferă de activitate; și sarcina de colectare, prelucrare,
gestionare și prezentare a datelor terminologice în una sau mai multe limbi; setul de termeni care
fac parte din limbajul special al unui domeniu specific. [1, p.20]
Relația terminologiei cu alte discipline rezultă din caracterul multi-dimensional al unităților
terminologice ca entități lingvistice→lingvistica, ca entități conceptuale→ontologia, științele
cognitive, și ca unități de comunicare în cadrul mai restrâns al discursului științific și tehnic, dar, de
asemenea, în contextul mai larg al limbajului general. Prin urmare, teoria terminologiei este definită
în raport cu dimensiunea cognitivă în felul următor: aceasta examinează relațiile dintre concepte și,
prin urmare, modul în care conceptele constituie seturi de unități de cunoaștere sau sisteme
conceptuale în fiecare domeniu al cunoașterii umane, precum și reprezentarea conceptelor de către
definiții și termeni.
Metodele utilizate la crearea unor termeni noi sunt: utilizarea resurselor existente dintr-o limbă;
modificarea resurselor existente dintr-o limbă și împrumutul dintr-o altă limbă. Terminologizarea
face parte din utilizarea resurselor existente într-o limbă.
Terminologizarea unui cuvînt din limbajul comun implică înregistrarea unui cuvînt cu un sens
specific, inexistent în cuvîntul respectiv în limbajul comun și care corespunde unui concept specific,
aparținînd unui domeniu de specialitate. Cercetătorul rus Vladimir Leicik consideră că în situaţiile
în care un domeniu recurge la împrumuturi de termeni din alt domeniu, are loc fenomenul numit
terminologizare secundară, întrucât semele esenţiale se păstrează: unitatea terminologică nu se
determinologizează, ci se specializează în noul domeniu pentru a exprima un alt conţinut
conceptual. Autorul îşi ilustrează afirmaţia prin următorul termen: memorie, din psihologie, este
preluat de sistemul terminologic al informaticii, menţinând caracteristica (semul) „memorare”. În
ultima vreme termenii pătrund activ în mediul nespecializat, determinînd astfel procesul de
determinologizare. Într-un sens general, determinologizarea „este migrarea termenilor în lexicul
comun”. [1, p. 23]
Termenii și cuvintele din lexicul comun sunt capabile să se transforme sau să migreze. Termeni
englezi care s-au format pe plan internațional în domeniul inteligențelor pe parcursul dezvoltării
acestor domenii și au migrat între ele sunt: verbal comprehension, machine learning, programming
language, humanoid robot, natural language processing, artificial neurons, expert systems, deep
learning, perception, memory, problem-solving, spatial visualization, inductive reasoning,
mapping, inspection time, heuristic procedure, accommodation, problem-finding, speech
recognition, cognitive computing, reinforcement learning, computer vision, collaborative systems,
crowd-sourcing, human computation, computational social choice, neuromorphic computing, frame
(of mind), actualization, sustained attention, response inhibition, speed of information processing,
cognitive flexibility, working memory, multiple simultaneous attention, category formation, pattern
recognition, neural networks, emotional signal, vocal emotional signal, suppressed emotion,
emotional response, trigger, psychoneuroimmunology etc.
Bibliografie:
1. Cabré, M. T., Terminology: Theory, Methods and Applications, Ámsterdam: John Benjamins
Publishing Company, 1999, 260p.
2. Ekman, P., Emotions Revealed, New York: Times Books Henry Holt and Company, 2003,
268p.
3. Popper, K.R., Was ist Dialektik?, în Ernst Topitsch: Logik der Sozialwissenschaften Bd,
Carinthia: Universität Klagenfurt, 1968, p. 262 – 290.
4. Tschopp, M., Ruef, M., Development of an Artificial Intelligent Quotient, 2017,
https://www.iaiqs.org/
5. Zimbardo,P., Gerrig, R., și Graf, R., Psychologie, München: Pearson Education, 2008, 850 p.
6. https://www.britannica.com