DEFLAȚIA: definire, manifestare,

cazuri celebre
Coordonator:
Conf. Univ. Dr. Zăpodeanu Daniela

Student:
Berinde Teofil
 Definirea deflației

„Frânare sau resorbție totală a inflației, prin măsuri care vizează diminuarea
masei monetare și reducerea cererii în raport cu oferta.”

Altfel spus, deflația este dată de o rupere de echilibru între masa monetară și
masa bunurilor și serviciilor, printr-o creștere a ofertei de bunuri și servicii în
raport cu cererea, urmată de o scădere a prețurilor și tarifelor.

Ea constă în: „procesul monetaro-material caracterizat prin scăderea durabilă

pe termen lung a nivelului prețurilor, scădere rezultată dintr-un ansamblu de
măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile
asupra dinamicii crescatoare a prețurilor.”
 Considerente ale deflației
Deși la o prima vedere deflatia ar fi o politica acceptabila, are totusi
nenumarate neajunsuri, deoarecea ea vizeaza scaderea tuturor preturilor,
inclusiv a pretului fortei de munca.
Asemenea inflației, deflația este favorabila debitorului însă nefavorabila
pentru creditor.
Daca inflația exprima, de regulă, un raport invers între creșterea foarte
puternică a prețurilor și dinamica creșterii economice, deflația, dimpotrivă,
exprimă o relație directă între dinamica prețurilor și cea a producției (ambele
variabile scad).
 Considerente (continuare)
Prin adoptarea unei politici deflaționiste se abandonează
interesul pentru creșterea economică, deflația fiind însoțită
în mod tradițional de reducerea producției naționale.

Efecte nocive în lanț:

➢ Scăderea activității economice
➢ Dezechilibre între consum și produție
➢ Reducere investițiilor
➢ Șomaj, Etc.
 Forme ale deflație

➢Deflația monetară: se caracterizează prin reducerea cantității de monedă

aflată la dispoziția agenților economici.

➢Deflația financiară: constă în achitarea datoriei statului la Banca Centrală

sau adoptarea de politici prin excedente bugetare (cum ar fi majorarea
impozitelor concomitent cu micșorarea cheltuielilor publice).

➢Deflația de credit apare ca urmare a contractării creditului disponibil acordat

prin sistemul bancar, aceasta constând în ridicarea nivelului dobânzilor sau
în diminuarea acordării creditelor bancare.
 Cauze și efecte ale deflației
Cauze:
▪ Diminuarea masei monetare
▪ Restricțiile în distribuirea creditelor
▪ Creșterea ratei reale a dobânzilor
Efecte:
▪ Policitca valutară
▪ Îndatorarea excesivă ▪ Scăderea activității economice

▪ Preferința pentru lichiditate ▪ Diminuarea consumului în favoarea economisirii

▪ Reducerea investițiilor
▪ Majorarea poverii datoriei publice
▪ Antrenarea unei scăderi a valorii patrimoniilor
▪ Majorarea ratelor reale ale dobînzii
▪ Creșterea somajului
 Măsuri și politici deflaționiste

• Diminuarea cheltuielilor publice sau angajarea unor astfel de cheltuieli numai in

masura in care se constituie veniturile ce urmeaza sa le sustina financiar;
• Cresterea presiunii fiscale printr-o crestere a impozitelor, pentru a limita veniturile
nominale disponibile ale polulației;
• Restrictionarea creditelor si cresterea ratei dobanzii;
• Limitarea cresterii salariilor si a marjelor de profit
• Controlul temporar al preturilor, recurgandu-se uneori chiar la blocarea cresterii
preturilor;
• Diminuarea ofertei de monedă;
• Cresterea ratei dobanzilor;
• Subventionarea cercetarii si dezvoltarii;
• Promovarea concurenței
 Cazuri celebre de deflație

Tipuri ale deflatiei de-a lungul secolului XX

I. „Deflatia rea” din perioada anilor 1919-1921

II. „Deflația bună” din perioada anilor 1921-1929
III. O „deflație urâtă” a Marii Depresiuni din perioada anilor 1929-1933
 „Deflatia rea” din perioada anilor 1919-1921

În perioada imediat următoare de după primul război mondial, a existat o

perioadă scurtă de mișcare descendentă a prețurilor în multe țări, care a
corespuns cu o contracție globală a activității economice.
De exemplu, PIB-ul anual a scăzut cu 18% de la un nivel mai ridicat în Statele
Unite, cu 29% în Regatul Unit, 20% în Germania, 24% în Canada.
Mai mult, acești ani au fost însoțiți și de o volatilitatea considerabila a
producției. Având în vedere performanțele slabe rezultate, aceste deflații ar fi
caracterizate ca fiind „rele”.
 „Deflația bună” din perioada
anilor 1921-1929
Urmată de recesiunea din anii 1919-21, în anii ’20 care au urmat, s-a
putut observa o creștere reală rapidă în multe țări (cu excepția
principală a Regatului Unit, care a avut parte de o stagnare de 20 de
ani) existând doar două recesiuni foarte puțin resimțite.
Concomitent cu aceasta perioadă de creștere, indicandu-se o ușoară
deflație de 1-2%.

Factori determinanți ai dezvoltării economice:

✓ Soluționarea daunelor de după război și a datoriilor de război
✓ reînnoirea comerțul internațional cu anularea restricțiilor
postbelice
✓ reînnoirea capitalului internațional, după ce diferitele părți și-au
stabilizat monedele
✓ a fost restaurat in 1925 standardul de schimb al aurului,
O „deflație urâtă” a Marii Depresiuni din
perioada anilor 1929-1933
Perioada de criză a anilor 1929-33 a fost una caracterizată atât de scăderi
drastice ale producției reale, ca de exemplu:
- Statelor Unite –7,6%
- Canadei de –8,4%
- Germania –2,7%
- Marea Britanie –1,0%
- Franța -2,2%

Insă totodată și de o puternică deflație, ca de exemplu:

- Statele Unite –6,8%
- Canada –6,2%
- Germania –5,7%
- Regatul Unit –3,8%
- Franța –4,4%).
 Deflația în Japonia – „decada pierdută” a anilor 1991-2001 și
ceea ce a urmat

Cauze premergătoare
Speculații în timpul unui ciclu de boom, prin alimentarea unei bule speculative a prețurilor activelor la
scară masivă.
Cote excesive de creștere a creditelor dictate pe bănci de banca centrală a Japoniei
Ratele scăzute ale dobânzii, cum a fost de ex. în anii 1986-1987 când ratele au scăzut de la 4,4% la 2,5%,
au alimentat piețele bursiere și speculațiile imobiliare care au scăzut evaluările de-a lungul anilor ’80.

Efecte imediate
Odată cu încercarea de a elimina speculațiile și a menține inflația sub control, Banca Japoniei a crescut
brusc ratele de creditare interbancară la sfârșitul anului 1989.
Astfel a avut loc o explozie a bulei ducând rapid la prabușierea piaței bursiere japoneze si la o criză a
datoriilor.
Au scazut prețurile capitalurilor proprii si ale activelor, acestea conducand la o criza bancară.
 „Decada pierdută” a anilor 1991-2001

- O rată de creștere pe cap de locuitor de abia 0,5% între anii 1991-2001.

- În perioada 1995-2007, PIB-ul a scăzut de la 5,33 la 4,36 miliarde dolari în termeni
nominali.
- Salariile reale au scăzut în jurul valorii de 5%.
- Țara a înregistrat un nivel de preț stagnat.
- S-a înregistrat o creștere scăzută și deflație.
- Piețele bursiere japoneze s-au apropiat de valori minime record.
- Piața imobiliară nu a mai reușit niciodată să revină la nivelurile sale pre-boom.
 Deflația în mijlocul „Decadei pierdute”
și ceea ce a urmat
Deflația a fost înregistrată pentru prima dată în 1995, devenind
endemică în 1999.
Ca răspuns la creșterea scăzută si apoi deflație, s-a încercat
stimularea economiei, aceasta generând însă mai degrabă efecte
negative asupra economiei, contribuind la o datorie imensă a
datoriei publice.

Exprimată ca procent din PIB, datoria Japoniei se ridica la sfărșitul

acestor ani ai decadei pierdute la 240%, înregistrând cel mai înalt
nivel al datoriei de pe întreg Pământul.
Printre cauze ale acestei situații pot fi enumerate: evitarea unor
măsuri dificile ale guvernului pt impulsionarea economiei,
majorarea imozitelor, menținerea unor împrumuturi
neperformante ale băncilor, cumpararea din partea guvernului a
foarte mulți dolari în încercarea de a descuraja comerțul cu Yeni de
către comercianții de valute.
 Spirala deflaționistă

În urma crizei create, au loc la presiuni deflaționiste, aparând ca

urmare așa nimita spirală deflaționistă:

➢ Scade cererea agregată;

➢ Scad prețurile;
➢ Crește valoarea reală a datoriei;
➢ Creșterea șomajului salarial real;
➢ Rate ale dobânzii reale mai marei;

Avand loc astfel ciclul deflaționar, în care cererea mai scăzută duce
la prețuri mai mici, iar scăderea prețurilor provoacă o cerere mai
mică, toate acestea conducând la un cerc vicios.
 Un tip de „deflație rea”

Inflația prețurilor de consum a urmat economia în scădere, scăzând

sub zero în 1995. Ca răspuns, ratele dobânzilor pe termen scurt
japoneze au fost reduse aproape la zero până la sfârșitul anului 1995 și
au rămas aproape de zero de atunci. Cu toate acestea, odată cu
scăderea prețurilor, ratele dobânzilor reale au rămas pozitive,
limitând creșterea.

Deflația Japoniei - este considerată un caz de „deflație rea”,

caracterizată de o activitate reală stagnantă.
Probabil, cauza care stă la baza problemei japoneze nu a fost deflația
în sine, ci problemele sistemului bancar, cu consecințele lor
concomitente pentru mecanismul de transmitere monetară.
 Efecte directe ale deflației

Situația experimentată de Japonia la mijlocul anilor

1990, a fost una în care economia a fost la un pas de
ceea ce s-a dovedit a fi o cădere deflaționară
prelungită.
După prăbușirea bulei prețurilor activelor la
începutul anilor 1990, Japonia a înregistrat o
deteriorare constantă în prima jumătate a anilor
1990, revenind scurt la jumătatea deceniului, dar a
fost în general slabă de atunci, după cum se poate
observa și în graficul de mai jos.
 Măsuri ale guvernului japonez

• alocarea unor masive fonduri destinate unor lucrări în domeniul infrastructurii

(numai în 3 ani, adică între 1992 şi 1995, au fost cheltuite peste 65.5 trilioane yeni);
• reducerea substanțială a taxelor (totalizând circa 41 trilioane yeni);
• acordarea unor pachete stimulatorii în valoare de peste 20 trilioane yeni;
• Banca Centrală a Japoniei şi Ministerul de Finanțe au cumpărat jumătate din
bondurile guvernamentale ce se găseau în sectorul particular (în valoare de 2.22
trilioane yeni);
• reducerea ratei dobânzii de la 4.5% (1991), la 3.5% (1992), la 1.75% (1993-94) şi la
0.5% (1995-2003);
• acordarea unui fond de 524 trilioane drept fond pentru suportul cumpărării de
stocuri.
 Perspective ale economiei
japoneze

Datele recente din Japonia au ridicat speranțe că economia

este cu adevărat în curs de dezvoltare.
Perioada de construcție a activității economice și semne ale
tentativei de progres în abordarea structurii sale legat de
problemele financiare fiind promițătoare, guvernul japonez
bazându-și planurile fiscale pe un scenariu optimist al
creșterii revitalizate.
Acest lucru putând fi observat și în graficul indicat de
Cabinetul Oficial Japonez, ca proiect real de creștere a PIB-
lui în Japonia până în anul 2023.
 Perspective și provocări ale
economiei japoneze
În Japonia, excesul de economisiri continuă să fie mare, chiar dacă s-a
redus după criză, volumul mare al economisirilor reflectînd o rată a
preferinței de timp scăzută, indicând o perpetuă amânare a
cheltuielilor.
Dată fiind înclinația spre economisire, politicile monetare relaxate vor
avea efecte în special pe ruta deprecierii yen-ului, mai ales în raport cu
dolarul american.
Astfel, fiind de așteptat o creștere a surplusurilor de cont curent, dată
fiind deprecierea monedelor respective, Dar și aici, creșterea
surplusurilor, care îi îngrijorează pe unii economiști este necesară
pentru a îmbunătăți creșterea PIB.
În cazul Japoniei, nivelul datoriei publice este extrem de mare, făcând
dificilă continuarea politicii de stimulare a cererii prin creșterea
deficitelor bugetare. Totuși, deprecierea yen-ului ar duce la creșterea
exporturilor, ceea ce ar crește surplusurile de cont curent, dar ar ajuta
creșterea economică
 Câteva obstacole ale Japoniei la momentul de față privind dezvoltarea
economică

• Forța de muncă influențată cultural de tradiții, sisteme vechi și rigide ale companiilor;
• Aversiunea profundă a factorilor de decizie și a populației;
• Presiunea împotriva creșterii impozitelor de la consumatori și companii;
• Rezistența din diferite părți, inclusiv industriile, sindicatele și o parte a forței de muncă,
împreună cu lipsa voinței politice.
• Posibile soluții la obstacolele mai sus amintite putând fi date de:
• Extinderea forței de muncă, inclusiv prin angajarea și promovarea mai multor femei și permițând
lucrătorilor în vârstă să-și mențină locurile de muncă mai lungi;
• Combaterea îmbătrânirii demografice prin imigrație;
• Crearea mai multor venituri pentru a reduce datoria publică;
• Inițiative privind schimbările pe piața industrială și pe piața forței de muncă care vizează practici
de lucru mai flexibile și, eventual, câștiguri salariale
 Concluzii
Deflația a fost considerată în ultimele două decenii o provocare politică nouă și descurajantă. Privită prin
prisma consumatorului, deflația poate părea un lucru bun, cel puțin pe termen scurt, datorită unor prețuri
scăzute ale produselor și serviciilor de pe piață. Însă în conditiile unei deflații prelungite istoria ne arată că
aceasta a fost în mare parte una nocivă, deoarece ea a descurajat mai mereu producția

Ca și idee generală, se poate spune că deflația, departe de a fi un lucru bun pentru economie pe termen
lung, descurajează în fapt investițiile și producția, creând astfel premisele recesiunii economice într-un stat.
Tocmai de aceea, guvernele tind să lupte cu deflația intervenind prin scăderea ratei dobânzilor, prin creare de
credit, astfel încât să aibă loc o creștere a lichidității.

În România ultimii ani au fost însoțiți mai degrabă de dezinflație, și anume fenomenul de încetinire
durabilă și autoîntreținută a ratei de creștere a nivelului general al prețurilor.

Ca răspuns la inflația pe care o bună parte a economiilor mondiale se străduie să o țină în control,
consider că dezinflația, prin care nu se abandonează practic interesul pentru creștere economică, este
preferabilă deflației, aceasta din urmă reprezentând mai degrabă un fenomen rău, care în mod tradițional este
însoțit de reducerea producției naționale.
 Bibliografie
• Alan Ahearne, Joseph Gagnon, and Jane Haltmaier. “Preventing Deflation: Lessons from Japan’s Experience in the 1990s.” Board of Governors
of the Federal Reserve System International Finance Discussion Papers No 729 (June 2002).
• Justin Kuepper. “What This Period of Japanese History Teaches Us About Financial Crises,” n.d. https://www.thebalance.com/japan-s-lost-
decade-brief-history-and-lessons-1979056.
• Kimberly Amadeo. “Deflation, Its Causes and Why It’s Bad,” 2018. https://www.thebalance.com/what-is-deflation-definition-causes-and-
why-it-s-bad-3306169.
• “Lituania: Dansând Cu Deflația,” Noiembrie 2009. https://logec.ro/lituania-dansand-cu-deflatia/.
• Masazumi Wakatabe. “Deflation and Monetary Policy.” Cabinet Office, Japan, n.d.
https://nsearch.cao.go.jp/cao/search.x?q=deflation&submit=search&mode_ja_cao=ja_cao&page=1&ie=UTF-8&tmpl=en.
• Michael Bordo, and Andrew Filardo. “Deflation in a Historical Perspective.” Monetary and Economic Departament of the Bank for International
Settlements BIS Working Papers No 186 (November 2005).
• Prof.univ.dr. Dardac Nicolae,. “Monedă Și Credit - Modul 1, Academia de Studii Economice.” Academia de Studii Economice, n.d.
• Şoim, Horațiu Florin, and Mircea Constantin Teodoru. Economie: Microeconomie, Macroeconomie, Mondoeconomie. Cluj-Napoca: Casa Cărții de
Ştiință, 2008.
• Tejvan Pettinger. “Types of Deflation,” November 23, 2017. https://www.economicshelp.org/blog/13365/inflation/types-of-deflation/.
• Valeriu Dornescu. “Inflația Și Deflația - Forme Ale Dezechilibrului Monetar.” Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor,
Universitatea Alexandru I. Cuza, Iași, 2007.
• Vasile Turliuc, Vasile Cocriș, Valeriu Dornescu, Angela Boariu, Ovidiu Stoica, and Dan Chirleșan. Monedă Și Credit. Iași: Editura Universității „Al
Ioan Cuza”, 2007.
• Vladimir Ribakov. “The Lost Decade: History of Japanese Crisis,” Iulie 2016. https://vladimirribakov.com/history-japanese-financial-crisis/.
• Zăpodeanu, Daniela. Politici monetare. Cluj-Napoca: Dacia, 2002.
• Site-ul BNR.RO, Publicații ocazionale, Lucian Croitoru, „Euro, dolarul, yenul și yuanul”