Tema 1: Conţinutul social - economic al impozitelor şi taxelor

1. Noţiuni generale cu privire la impozite şi taxe

2. Clasificarea impozitelor
3. Elementele impozitului
4. Funcţiile impozitelor
5. Principii de impunere
6. Metode de impunere
7. Metode ce percepere (colectare) a impozitelor

1. Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu

nerambursabil, datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi
juridice pentru veniturile pe care le obţin sau pentru averea pe care o posedă.
Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis stabilit prin
lege.

Conform Codului fiscal al Republicii Moldova,

impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni
determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de
răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.
Principalele trăsături ale impozitelor:

Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza

autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât
dacă există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are
caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria
celor supuse impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul
căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe
de altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite
în schimb în viitor.

Taxa reprezintă plata efectuată de către persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituţiile publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează
servicii şi rezolvă alte interese legitime.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:
• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care
primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese
legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă
deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu
valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei
activităţi din partea unei instituţii de stat.
• Taxele generale reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor
solicitate de diferite persoane în mod direct şi imediat.

În sens larg, în literatura de specialitate sunt definite cinci funcţii de bază ale
impozitelor:
1. fiscală;
2. de stimulare;
3. de redistribuire;
4. de reglare;
5. de control.
- Funcţia fiscală a impozitelor se manifestă prin contribuţia permanentă şi
sistematică a impozitelor la formarea resurselor financiare ale statului.
Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii este o obligaţie a
tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile.
Prin funcţia fiscală a impozitelor se tinde spre acumularea veniturilor bugetare, care
ulterior sunt redistribuite, în cea mai mare parte, în sfera neproductivă, cum ar fi
învăţământul, sănătatea, ştiinţa, cultura ş.a. Utilizarea eficientă a resurselor bugetare în
aceste domenii stimulează progresul social, dar rezultatele acestei stimulări sunt resimţite
peste o perioadă mai îndelungată de timp. În acest context a apărut necesitatea de utiliza
impozitele şi ca un instrument de stimulare a activităţii economice, iar efectele stimulatorii
să fie resimţite într-o perioadă mai scurtă de timp.
- Astfel se delimitează funcţia de stimulare a impozitelor ca o funcţie separată. Funcţia
de stimulare a impozitelor se manifestă atât prin favorizarea cât şi prin pedepsirea
contribuabililor. Utilizarea în fiscalitate a înlesnirilor şi sancţiunilor fiscale presupune
în ambele cazuri efectul de stimulare, deoarece fiecare măsură se aplică ca o reacţie la
starea anumitei sfere a activităţii economice, care necesită amestecul statului. Prin
intermediul funcţiei de stimulare, impozitul devine un instrument viabil al politicii
sociale a statului.
- Funcţia de redistribuire a impozitelor are un caracter obiectiv şi reiese din funcţiile
de bază ale statului. Această funcţie asigură procesul de redistribuire a unei părţi a
produsului intern brut. Prin funcţia dată se accentuează rolul impozitului ca un
instrument centralizat în relaţiile de distribuire şi redistribuire a resurselor financiare
publice.
- Funcţia de reglare a impozitelor reiese din necesitatea reglementării de către stat a
unor procese economice şi sociale. Funcţiile economice ale statului se complică în
condiţiile dezvoltării relaţiilor de piaţă şi liberalizării activităţii agenţilor economici.
Funcţia de reglare nu poate fi delimitată de alte funcţii ale impozitului, ea
interacţionează cu alte funcţii, în special cu cea fiscală.
- Impozitele, ca şi finanţele îndeplinesc funcţia de control, care reflectă corectitudinea
derulării din punct de vedere cantitativ şi calitativ a procesului de distribuţie, permite
 de a verifica dacă încasîrile fiscale sunt colectate la timp, corect şi complet şi în
rezultat poate determina necesitatea şi direcţiile efectuării reformei fiscale.

3. Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în parte prin anumite trăsături

determinate de modul de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor etc. In acelaşi timp, însă
sunt anumite elemente comune specifice tuturor impozitelor care trebuie să se regăsească în
reglementarea fiecărui tip de impozit, fără de care acesta nu s-ar putea aşeza, determina,
urmări şi realiza. Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în momentul instituirii unui
impozit, deoarece din ele rezultă în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia,
modul de aşezare şi percepere, căile de urmărire în caz de neplată, sancţiunile pentru
încălcarea prevederilor legale.
Elementele impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:

1. Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi
poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului.
Astfel, ca obiect al impozitului poate apărea:
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor
fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executată,
bunul importat în cazul impozitelor indirecte;
• Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi
înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea şi
dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.

2. Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează

evaluarea (calculul) impozitului.
3. Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică deţinătoare
sau realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia.
4. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanţă
impozitul (căruia i se adresează).
5. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori, excepţional,
averea).
6. Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia
impozabilă, adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar;
capacitatea cilindrică la mijloacele de transport etc.
7. Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul aferent
unei unităţi de impunere.

8. Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind

identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil,
determinarea impozitului datorat statului.
9. Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de
stat. El apare ca:
• interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget
• dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate
10. Perioada fiscală este perioada de timp pe parcursul căreia se calculează obligaţia fiscală.
Pentru diferite impozite perioada fiscală este diferită, de exemplu la TVA perioada fiscală
este o lună, la impozitul pe bunurile imobiliare pentru persoanele juridice – un trimestru,
la impozitul pe venit – un an.
11 Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale
(financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la
buget.
• Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă cu
randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a
unor categorii sociale de populaţie.
• Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
• Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite
obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul
termen de plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii
de contribuabili, mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe plătitori
să-şi achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de buget, ce este avantajos pentru stat în
condiţiile de inflaţie.
• Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv,
fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.
12. Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări
odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se
totodată penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală.

6. Principii clasice ale impunerii

La baza politicii fiscale ar trebui sa stea urmatoarele principii:

Impozitul considerat un mod normal de finanţare a cheltuielilor publice trebuie să

concilieze patru preocupări enunţate de Adam Smith:
1. Justeţea: egalitatea în faţa impozitului, adică fiecare trebuie să contribuie la formarea
veniturilor bugetului de stat cu o parte din veniturile sau averea sa.
2. Certitudinea: realizarea unei asiete fiscale obiective care să elimine arbitrajul în stabilirea
impozitului şi care să fie viabilă. Impozitul trebuie să fie stabilit în termen concret,
cuantumul şi modul de percepere a impozitului trebuie să fie cunoscut de către
contribuabil.
3. Comoditatea: stabilirea unor reguli simple din punct de vedere al înţelegerii pentru
contribuabil, deci de a favoriza acceptabilitatea socială a sistemului fiscal.
4. Eficacitatea: finanţarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost, adică cheltuielile de
întreţinere a aparatului fiscal trebuie să fie cu mult mai mici decât încasările din impozite.
 Constatarea existentei materiei impozabile se efectueaza de catre Serviciul Fiscal.
Evaluarea materiei impozabile isi propune sa detrmine dimensiunea acesteia, ceea ce se
poate realiza prin doua metode: -
metoda evaluarii indirecte (pe baza de presupuneri)
-metoda evaluarii directe (pe baza de probe)

Evaluare indireca a materiei impozabile se poate realiza prin trei variante:

Evaluarea pe baza indicatorilor exteriori ale obiectului impozabil specifica
impozitelor de tip real, permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil
, fara a se lua in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv
Evaluarea forfetara consta in aceia ca organele fiscale cu acordul subiectului
impozitului atribue o anumita valoare obiectului impozabil, fara ca vre-o una din parti sa
aiba pretentii la exactitatea obiectului impozabil.
Evaluarea administrativa se realizeaza pe baza datelor pe care organele fiscale le au
la dispozitie. Valoarea materiei impozabile stabilita de catre fisc este comunicata subiectului
impozitului, iar daca acesta nu este de acord cu evaluarea facuta, are dreptul sa o conteste
prezentand argumentele necesare.
Evaluarea directa a materiei impozabile se poate efectua prin doua variante:
Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane se efectueaza atunci cand
marimea obiectului impozabil este cunoscuta de o alta persoana decat subiectul impozitului,
iar aceasta persoana este obligata prin lege sa depuna la organele fiscale o declaratie in acest
scop.
 Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului (platitorului) se realizeaza cu
participarea directa a subiectului impozitului.

In conditiile existentei unui aparat fiscal, perceperea impozitelor se realizeaza

astfel:
- direct de catre organele fiscale de la platitori;
- prin stopajul la sursa;
- prin aplicarea de timbre fiscale.

a) Incasarea impozitelor de catre organele fiscale direct de la platitori se realizeaza prin:

          prezentarea contribuabilului la sediul organelor fiscale si achitarea

impozitului datorat din proprie initiativa (aceste impozite se
numesc portabile);

          deplasarea incasatorilor la domiciliul platitorilor si incasarea impozitelor

datorate (aceste impozite se numesc cherabile).

b) Stopajul la sursa  consta in retinerea si varsarea impozitului datorat statului de catre o terta
persoana.

c) Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale  se practica in cazul taxelor datorate statului
pentru actiunile in justitie si, de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele si diferitele
documente elaborate de notariatele si de organele administratiei de stat.

Clasificarea impozitelor
In practica fiscala internationala intalnim o diversitate de impozite, care se deosebesc
ca forma si continut. De aceea, pentru a identifica usor efectele diferitelor categorii de
impozite in plan economic, financiar, social si politic este necesara gruparea acestora pe baza
urmatoarelor criterii:
§    trasaturile de fond si de forma ale impozitelor;
§          obiectul asupra carora se aseaza;
§          scopul urmarit de stat prin instituirea lor;
§          frecventa perceperii lor;
§          institutia care le administreaza.

A. In functie de trasaturile de fond si de forma, impozitele se grupeaza in:

1.     impozite directe;
 2.     impozite indirecte
1. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si
juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere si se
percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regula, in
cazul acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana.
Pe baza criteriilor care stau la baza asezarii impozitelor directe, acestea se grupeaza
in:
 a) impozite reale (obiective, pe produs), care:
§          se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale (cum sunt
pamantul, cladirile, magazinele etc.), facandu-se abstractie de situatia personala a subiectului
impozitului;
§          au cunoscut o larga aplicabilitate in perioada capitalismului premonopolist,
dar ele se practica si in prezent in cazul cladirilor, terenurilor ocupate de cladiri, exploatarilor
agricole;
§          in aceasta categorie se includ:
§          impozitul funciar;
§          impozitul pe cladiri;
§          impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere;
§          impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.
    b) impozite personale (subiective), care:
§          se aseaza asupra veniturilor sau averii avandu-se in vedere si situatia
personala a subiectului impozitului;
§          in aceasta categorie se includ:
§          impozitele pe veniturile persoanelor fizice;
§          impozitele pe veniturile societatilor de capital;
§          impozitele pe averea propriu-zisa;
§          impozitele pe circulatia averii;
§          impozitele pe sporul de avere.
2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vanzarii unor bunuri si al prestarii unor
servicii, fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de
servicii si suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile.
In cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului
altei persoane fizice sau juridice decat suportatorului acestora. 
    In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:
 §          taxe de consumatie;
§          venituri care provin de la monopolurile fiscale;
§          taxe vamale;
§          taxe de timbru si de inregistrare.

B. Avandu-se in vedere obiectul asupra carora se aseaza, impozitele se clasifica in:

1.     impozite pe venit;
2.     impozite pe avere;
3.     impozite pe consum (sau pe cheltuieli).
C. In functie de scopul urmarit de stat prin introducerea lor, impozitele se
grupeaza in:
1. Impozite financiare, instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare
acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de
consumatie etc.).
2. Impozite de ordine, introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume sau
in vederea realizarii unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize
ridicate asupra consumului de alcool si tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping in
scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.
D. Dupa frecventa cu care se realizeaza (respectiv, se percep la buget), distingem:
1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula, anual), fiind
inscrise in cadrul fiecarui buget public. 
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie in situatii exceptionale (cum ar fi, de
pilda, in situatii de criza si razboi) si se percep o singura data, motiv pentru care ele nu sunt
inscrise in bugetul public.
E. Dupa institutia care le administreaza, impozitele se grupeaza in functie de tipul
statelor in care se instituie si percep, astfel: 

- in statele de tip federal distingem:

1.     impozite federale;
2.     impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre
ale federatiilor;
3.     impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, ale municipiilor,
oraselor si comunelor.
- in statele de tip unitar distingem:
 1.     impozite ale administratiei centrale de stat;
2.     impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

Sistemul fiscal este expresia vointei politice a unei comunitati umane organizate,
fixata pe un teritoriu determinat si dispunind de o autonomie suficienta pentru a putea, prin
intermediul organelor pe care le reprezinta, sa se doteze cu o intreaga serie de reguli juridice
si in special fiscale.
Sistemul fiscal, alaturi de alte sisteme (monetar, de credit si financiar) urmareste realizarea
obiectivelor politicii economice si sociale a statului. Abordarea teoretica si constructia
practica a sistemului fiscal este importanta si necesara, intrucit din modul in care acesta este
construit si functioneaza se pot disprinde concluzii refritoare la presiunea fiscala , politica
fiscala si eficiența implimentării puterii publice în viața economică și social a unei țări.
Conform Codului Fiscal sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea
impozitelor și taxelor, a principiilor, formelor și metodelor de stabilire, modificare și anulare
a acestora, prevăzute de acest cod, precum și totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.
Pentru ca un sistem fiscal să dispună de autonomie fiscală completă (suveranitate
fiscală) este necesar ca acesta să întrunească următoarele cerințe:
- exclusivitatea aplicării ( o expresie a principiului teritorialității), care presupune
faptul ca se aplică intr-un teritoriu geografic determinat , fiind unicul colector al
resurselor fiscal pentru un buget sau sistem unitar de bugete;
- autonomia tehnică se referă la necesitatea ca sistemul fiscal sa fie complet, adică să
conțină toate regulile de așezare , lichidare și încasare a impozitelor , astfel încît să fie
posibilă punerea sa în aplicare.
Sistemul de impunere reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor și altor plăți, concepute în
conformitate cu legislația fiscală în vigoare.
Impozitele și taxele, percepute în conformitate cu Codul Fiscal și cu alte acte ale legislației
fiscale , reprezintă una din sursele veniturilor bugetului public national.
In conformitate cu Codul Fiscal impozitele instituite în Republica Moldova se clasifică
după 2 criterii:
- după trăsăturile de fond și formă: directe si indirecte;
- după instituțiile ce le administrează: generale de stat și locale.

Sistemul impozitelor și taxelor generale de stat include:

1)impozitul pe venit;
2)taxa pe valoare adăugată;
 3)accizele;
4)impozitul privat;
5)taxa vamală;
6)taxele rutiere.
Sistemul impozitelor și taxelor locale include:
1) impozitul pe bunurile imobiliare;
2) taxele pentru resursele naturale;
3) taxa pentru amenajarea teritoriului;
4) taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii pe teritoriul unităţii
administrativ– teritoriale;
5) taxa de plasare a publicităţii (reclamei);
6) taxa de aplicare a simbolicii locale;
7) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
8) taxa de piaţă;
9) taxa pentru cazare;
10)taxa balneară;
11)altele.

Sistemul fiscal reprezintă o componentă a sistemului financiar al Republicii Moldova

şiinclude următoarele elemente:
- legislaţia fiscală;
- sistemul de impozite şi taxe;
- administrarea fiscală şi organele fiscale.
În sistemul de impozitare,trebuie să se respecte unele principii precum:
-echitatea;
simplitatea procedeelor și metodelor de determinare a tuturor elementelr de impunere;
claritatea obligațiilor și drepturilopr contribuabililor.