Sunteți pe pagina 1din 12

Tema 12: Sistemul bancar

 Componentele, structura şi caracteristicile sistemului bancar


 Banca Centrală – rol, funcţii, operaţiuni
 Băncile comerciale – rol, funcţii, operaţiuni
 Resursele băncii comerciale – clasificare şi structură
 Operaţiunile pasive ale băncii comerciale
 Operaţiunile active ale băncii comerciale
 Indicatorii de eficienţă a băncii comerciale

12.1 Componentele, structura şi caracteristicile sistemului bancar

Conceptul de „bancă” îşi are începutul din cele mai vechi timpuri. Pînă în
prezent nu se cunoaşte cu exactitate data şi locul apariţiei primei instituţii
bancare,urme ale existenţei unor astfel de instituţii au fost descoperite la
babilonieni, egipteni,evrei, greci şi români cu mult înaintea erei noastre.
Pînă în secolul al XIX-lea, sistemul bancar s-a structurat pe trei domenii
specifice.
 Băncile de emisiune, care deţineau monopolul emiterii de bancnote
naţionale;
 Băncile comerciale, care activau ca instituţii de intermediere financiară;
 Instituţii financiare specifice ca casele de economii şi cooperativele de
credit.
În evoluţia sa sistemul bancar parcurge faze de specializare şi sectorizare.
Specializarea bancară reprezintă orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre
anumite servicii, operaţiuni, produse bancare.
Sectorizarea poate fi definită ca un tip aparte de specializare ce constă în
orientarea activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică
(sectoare ale economiei naţionale).
Sistemul bancar a aparut ca o necesitate a societăţii, prin intermediul lui este
realizată acumularea mijloacelor băneşti şi distribuirea acestora sub diferite
forme, sistemul bancar executînd funcţia de intermediar între agenţii economici.
Un sistem bancar stabil, eficient şi viabil care ar asigura mobilizarea
disponibilităţilor monetare ale economiei naţionale, orientîndu-le spre
desfăşurarea activităţilor financiare eficiente, constituie o premisă importantă
pentru dezvoltarea economică. Sistemul bancar este unul dintre cei mai
importanţi piloni ai economiei ţări, reprezintînd veriga de legătură dintre ramurile
economiei, a căror activitate influenţează situaţia economică, socială şi politică a
unui stat. Importanţa stabilităţii sistemului bancar este mult mai vizibilă în
condiţiile instabilităţii financiare, iar imperfecţiunile sistemului financiar,
vulnerabilitatea băncilor la schimbările mediului economic şi crizele bancare
constituie factorii principali ce trezesc un interes major faţă de studierea şi
realizarea în practică a stabilităţii bancare.
Sistemul bancar al unei ţări cuprinde:
 cadrul instituţional – format din Banca Centrală (cu rol de coordonare şi
supravegere), banci comerciale şi alte instituşii financiare;
 cadrul juridic - format din ansamblul reglementărilor care guverneză
activitatea;
Stemul bancar este organizat avînd axe de referinţe Banca Centrală, care
realizează politica monetară, valutară şi de credit a statului, şi un număr de banci
comerciale, bănci de afaceri, instituţii de credit specializate: uniuni de credit, case
de economii, organizaţii de împrumut, bănci ipotecare etc.

Sistemul bancar este un ansamblu coerent de institutii bancare, ce funcţionează


într-o ţară, răspunzînd necesităţilor unei etape de dezvoltare social-economică. În
anul 1991, conform legislaţiei, în Republica Moldova a fost format un sistem
bancar pe două niveluri, în care BNM îndeplineşti funcţia de Banca Centrală, dar
nu este angajată în activitatea bancară comercială. Aceste legi includ elemente
orientate spre întărirea rolului Băncii Naţionale în elaborarea şi implementarea
politicii monetare şi valutare şi spre o activitate sigură şi durabilă a sistemului
financiar.
Sistemele bancare din ţările dezvoltate se caracterizează printr-o serie de
trăsături, dintre care reţin atenţia următoarele: diversitate, concentrare,
bancarizarea activităţii, accelerarea operaţiunilor de restructurare, deschiderea
către relaţiile cu străinătatea.
Un fenomen de dimensiuni mondiale îl constituie, în contextul globalizării
financiare, criza sistemelor bancare. La originea crizelor bancare s-a aflat un
factor ce poate fi definit astfel: adaptarea cu dificultate la globalizarea financiară,
respective manifestarea a o serie de fenomene în toate ţările, care au vizat
următoarele aspecte:
- amploarea şi rapiditatea modificărilor în materie de reglementări şi mediu de
activitate;
- criza pieţelor mobiliare;
- carenţele în exercitarea controlului şi supravegherii prudenţiale.

12.2 Banca Centrală – rol, funcţii, operaţiuni


Analiza sistemelor bancare contemporane evidenţiazǎ cǎ acestea sunt
structurate pe doua nivele, respectiv banca centralǎ şi bǎncile de rang secundar,
denumite şi bǎnci de sistem.
Funcţiile bǎncilor centrale
Într-o economie de piaţǎ, bǎncile de emisiune îndeplinesc urmǎtoarele funcţii:
Funcţia de emisiune;
Funcţia de bancǎ a statului, a administraţiei şi a serviciilor publice;
Funcţia de bancǎ a bǎncilor;
Funcţia de centru valutar şi de gestionare a rezervei valutare;
Funcţia prudenţialǎ şi de supraveghere;
Funcţii economice ocazionale;

Operaţiunile bǎncilor centrale


Individualizarea şi manifestarea efectivǎ a funcţiilor bǎncilor centrale, descrise
anterior se face prin intermediul operaţiunilor pe care aceasta le efectueazǎ.
Exista mai multe tipuri de operaţiuni, dupa cum urmeaza:
Operaţiuni active
Operaţiuni pasive

Operaţiunile active
Acestea se concretizeazǎ în:
Operaţiuni de creditare
Operaţiuni interbancare
Operaţiuni de vînzare-cumpǎrare de aur şi devize.

Operaţiunile passive
Existǎ urmǎtoarele operaţiuni de pasiv:
Formarea capitalului propriu
Depunerile sau sursele atrase
Emisiunea monetarǎ
Capitalul propriu al bǎncilor centrale au o pondere redusǎ în totalul pasivului,
comparativ cu nivelul înregistrat la bancile comerciale. In structura capitalului
propriu se includ: fondul statutar, prevǎzut în Statutul de funcţionare al bǎncilor
centrale,fondul de rezervǎ şi profitul bancar.
Sursele atrase ale bǎncii centrale constau în depozitele celorlalte bǎnci, în
depunerile întreprinderilor cu capital de statsau ale unor mari întreprinderi şi în
Contul Trezoreriei Statului (datoritǎ rolului de casier al statului îndeplinit de cǎtre
banca centralǎ). Printre sursele atrase figureazǎ si dobînzile unor organisme
internaţionale sau ale unor bǎnci strǎine, precum şi împrumuturile de la bǎnci
strǎine şi cumpǎrǎri de DST de la FMI.
Emisiunea monetarǎ reprezintǎ cea mai importantǎ operţiune pasivǎ a bǎncilor
centrale. Prin aceasta se are în vedere emisiunea de monedǎ scripturalǎ( bani de
cont), şi a cantitǎţii de numerar, corespunzǎtoare structurii masei monetare.
B.N.M. este responsabilă pentru autorizarea, supravegherea şi reglementarea
activităţii instituţiilor financiare.
Banca Naţională a Moldovei a fost înfiinţată în anul 1991. Atribuţiile de bază ale
B.N.M. sunt:
- stabilirea şi promovarea politicii monetare şi valutare în stat;
- emisiunea monedei naţionale;
- activitatea de bancher şi agent fiscal al statului;
- autorizarea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare;
- gestionarea rezervelor valutare ale statului;
- întocmirea balanţei de plăţi a statului.
Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale este asigurarea şi menţinerea
stabilităţii preţurilor.

12.3 Băncile comerciale – rol, funcţii, operaţiuni


Banca - instituţie financiară care atrage de la persoane fizice sau juridice
depozite sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrumente de
plată, şi care utilizează aceste mijloace total sau parţial pentru a acorda credite
sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.
Pornid de la acest dublu rol, şi de la calitatea lor de intermediar, băncile
îndeplinesc 3 funcţii importante:
1. Constituirea de resurse prin atragerea disponibilităţilor temporale ale
clienţilor
2. Utilizarea, respectiv plasarea acestor resurse prin acordări de credite.
3. Asigurarea mecanismului de funcţionare a plăţilor prin efectuarea de
viramente şi plăţi în numerar.
Banca Naţională este investită cu dreptul exclusiv de a elibera autorizaţii
băncilor. Suma minima subscrisă şi depusă în capitalul bancii se stabileste în
cuantum de 100 de milioane de lei.
Autorizaţiile se acordă pentru un termen nedeterminat şi sunt netransferabile.

12.4 Resursele băncii comerciale – clasificare şi structură


Capitalul băncii comerciale reprezintă totalitatea sumelor capitalului statutar,
capitalului suplimentar, rezervelor şi a profitului nerepartizat.
Capitalul statutar reprezintă valoarea aporturilor proprietarilor la patrimoniu,
depuse în contul achitării acţiunilor. Mărimea aporturilor este determinată de
actele de constituire în conformitate cu legea despre BNM, aportul unui fondator
nu trebuie să depăşească 35% din capitalul statutar. Prin urmare, numărul
fondatorilor nu poate fi mai mic de 3 persoane.
Din practica de audit, cele mai des întîlnite încălcări în timpul controlului
formării şi utilizării capitalului băncii sunt:
- formarea necompletă a capitalului statutar;
- majorarea capitalului a fost efectuată fără înregistrarea în documentele
respective;
- capitalul statutar a fost format din contul creditelor primite;
- formarea şi utilizarea necorectă a capitalului de rezervă şi a profitului
nerepartizat.

12.5 Operaţiunile pasive ale băncii comerciale


Între operaţiunile pasive şi cele active ale băncilor comerciale există o
interdependenţă puternică. Structura şi caracterul pasivelor determină în mare
măsură posibilităţile băncii de a efectua operaţiuni active şi în acelaşi timp,
schimbarea politicii băncii în domeniul creditării poate influenţa esenţial
caracterul resurselor. Şi totuşi, din punct de vedere istoric, operaţiunile pasive
aveau un rol prioritar faţă de cele active, deoarece pentru efectuarea
operaţiunilor active o condiţie obligatorie este suficienţa resurselor financiare.
Deoarece resursele bancare se formează, în primul rînd, în rezultatul
operaţiunilor pasive, este necesar de dat o caracterizare a acestor operaţiuni.
Operaţiunile pasive reprezintă operaţiuni care provoacă modificări prin pasivul
bilanţului bancar şi se caracterizează prin formarea resurselor bancare atît a
celorproprii, cît şi a resurselor atrase. Esenţa acestui tip de operaţiuni constă în
atragerea diferitor tipuri de depozite, primirea creditelor şi împrumuturilor de la
alte bănci comerciale şi de la Banca Naţională, primirea împrumuturilor de la
instituţiile financiare internaţionale, emisiunea valorilor mobiliare proprii, precum
şi realizarea altor operaţiuni în rezultatul cărora se majorează volumul resurselor
băncii.
După sursa de provenienţă a lor, resursele financiare ale băncilor comerciale se
clasifică în două categorii mari:
1.capital propriu (resursele proprii);
2.capital împrumutat (resursele atrase).
Conform Legii despre nstituţiile financiare, una dintre principalele condiţii de
primire a licenţei de desfăşurare a activităţii financiare este formarea capitalului
acţionar, care nu trebuie să fie mai mic decît capitalul normativ total minimal.
Capitalul normativ total include suma capitalului de gradul întîi şi a
capitalului de gradul doi, minus cotele de participare în capitalul altor bănci
care
deţin autorizaţia Băncii Naţionale a Moldovei.
Capitalul de gradul întîi este componenta de bază a capitalului normativ total,
care include suma dintre acţiunile ordinare aflate în circulaţie, acţiunile
preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiunile preferenţiale cu dividende fixate
necumulative emise cu termen nelimitat, surplusul de capital şi profitul
nedistribuit minus mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi de la
credite (fondul de risc) şi leasing financiar.
Capitalul de gradul doi este componenta suplimentară a capitalului normativ
total şi include suma acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu
scadenţă nefixată, surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative
şi parţial cumulative, datoriile subordonate minus mărimea sumei termenilor
enumeraţi mai sus ce depăşesc mărimea capitalului de gradul întîi.
Suma minima subscrisa si depusa în capitalul bancii se stabileste de BNM în
cuantum de 100 de milioane de lei.
Aceste reglementări stricte derivă şi din importanţa majoră a capitalui propriu
şi a funcţiilor pe care le îndeplineşte:
a) capitalul propriu protejează deponenţii în cazul insolvabilităţii băncii;
b) absoarbe pierderile neanticipate şi asigură stabilitatea în cazul situaţiilor
problematice,astfel se crează o perioadă de timp pentru ca banca să-şi
reorganizeze activitatea;
c) capitalul propriu serveşte o pîrghie prin intermediul căreia autoritatea
monetară reglementează activitatea bancară.

Resursele atrase ale băncii reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti ce necesită


rambursare, utilizate de către bancă pentru realizarea operaţiunilor sale active.
Cu alte cuvinte, am putea spune că resursele atrase ale băncii reprezintă
disponibilităţi în lei şi în valută, aflate în conturile curente sau în conturile de
depozit ale clienţilor. Astfel, toate disponibilităţile clienţilor aflate în aceste
conturi la bănci intră în categoria depozitelor.
În practica bancară internaţională toate resursele atrase după sursa de
provenienţă a lor sunt grupate în două categorii:
resurse depozitare;
resurse nondepozit.
În practica bancară, depozitele se clasifică după următoarele criterii:
I. După tipul depozitării pînă la momentul retragerii resurselor:
a) depozite la vedere – mijloace băneşti depuse în cont fără a indica termenul de
păstrare cu sau fără dobîndă;
b) depozite la termen – mijloace băneşti depuse pe un termen fixat şi cu o
dobîndă fixate în contract:
depozite pe termen scurt– pînă la 1 an;
depozite pe termen mediu– de la 1 la 5 ani;
depozite pe termen lung– mai mult de 5 ani.
Pentru bănci cele mai atractibile depozite sunt cele la termen, deoareace îi
asigură băncii o lichiditate sporită.
II. În dependenţă de categoria deponenţilor:
a) depozite ale persoanelor fizice;
b) depozite ale persoanelor juridice;
c) depozite ale altor bănci.
III. În funcţie de tipul valutei:
a. depozite în monedă naţională;
b. depozite în valută străină.
IV. După tipul dobînzii stabilite:
depozite cu dobîndă fixă;
depozite cu dobîndă variabilă.
V. După tipul instrumentului financiar:
cu livret de economii;
cu card bancar;
certificat de depozit.
VDupă tipul contului deschis:
a) cont la termen;
b) cont la vedere;
c) cont de economii.
Resursele nondepozit diferă de cele depozitare prin următoarele particularităţi:
a) poartă caracter impersonal, nu se asociază cu un client anume, fiind procurate
pe piaţă în condiţii de concurenţă;
b) iniţiativa atragerii acestor resurse aparţine băncii.
Resursele nondepozit sunt utilizate în special de băncile mari. De regulă, aceste
resurse sunt de valori mari, din care motiv sunt considerate operaţiuni cu ridicata
(engross).
12.6 Operaţiunile active ale băncii comerciale
Operaţiunile active reprezintă pentru băncile comerciale operaţiunile de
utilizare a resurselor mobilizate de către instituţiile bancare sub forma atragerii
de depozite, a contractării de împrumuturi sau din alte surse în vederea
îndeplinirii funcţiilor specifice.
Aşa cum se cunoaşte, o bancă are un volum de capital redus în raport cu totalul
pasivelor sale, aşa încât plasamentele efectuate vor fi corelate cu resursele pe
termen scurt, mediu şi lung atrase.
Pentru a înregistra profit băncile trebuie să utilizeze cât mai eficient resursele
atrase, astfel încât plasarea lor să se efectueze la rate active de dobândă mai
înalte cele plătite.
La nivel agregat, eficienţa este dată de o diferenţă pozitivă între plasamente şi
resurse, respectiv între dobânzile încasate (active) şi cele plasate (pasive).
12.7 Indicatorii de eficienţă a băncii comerciale
Analiza eficienţei presupune evaluarea performanţelor actuale ale băncii
constituind primul pas necesar în planificarea pe termen scurt, mediu şi lung,
ştiind că viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat depinde de performanţa
actuală a băncii.
Calculul indicatorilor de eficienţă este necesar din următoarele motive:
- permite compararea indicatorilor aferenţi perioadei precedente cu valorile
obiectiv –planificate de către managementul băncii, precum şi stabilirea
abaterilor;
- ajută managementul băncii să stabilească obiectivele privind dimensiunea
compromisurilor între risc şi profit la care banca poate fi rentabilă;
- comparînd rezultatele obţinute cu rezultatele analizei similare a unor bănci de
acelaşi rang, ajută la stabilirea punctelor tari şi slabe ale băncii.
Pentru evaluarea activităţii, inclusiv a performanţelor băncii, este utilizat un
sistem de indicatori financiari grupaţi în:
- indicatori de profitabilitate,
- indicatori de adecvare a capitalului,
- indicatori de lichiditate,
- indicatori de calitate a activelor.
Sistemul de indicatori de profitabilitate bancară include în principal
rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea activelor, marja netă din
dobînzi, efectul de pîrghie şi rata solvabilităţii patrimoniale.
1. Rentabilitatea capitalului propriu ROE (Return on Equity). Indicatorul arată
proprietarilor (acţionarilor) eficienţa cu care managementul le utilizează capitalul
investit în bancă. Indicatorul se determină astfel:
ROE= Profit brut / Capital *100% sau
ROE= Profit net / Capital *100%,
în care ROE măsoară rata de recuperare a investiţiei acţionarilor băncii.
2.Rentabilitatea activelor ROA (Return on Assets). Indicatorul reflectă
capacitatea managementului băncii de a folosi eficient resursele de care dispune
banca în scopul maximizării profitului. Este cel mai relevant indicator, deoarece
exprimă rezultatul, profitul net, în funcţie de modul specific al procesului
intermedierii bancare de optimizare a operaţiunilor active, în condiţiile unui
volum dat al resurselor.
Indicatorul se calculează astfel:
ROA= Profit net / Active totale bancare * 100%
Mărimea tipică a acestei rate în ţările dezvoltate este de aproximativ 10 – 12%.
O rată a rentabilităţii financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic, sau
expresie a capacităţii crescute de a obţine prin împrumut resurse suplimentare.
3.Marja netă din dobînzi. Acest indicator exprimă eficienţa utilizării de către
managementul băncii a resurselor împrumutate sau cîştigul obţinut de bancă din
investiţiile făcute pe seama resurselor atrase. Formula de calcul a indicatorului
este următoarea:

Mb = (Dobînzi încasate/Active purtătoare de dobîndă – Dobînzi


bonificate/Pasive purtătoare de dobîndă) * 100%.

Active purtătoare de dobîndă reprezintă activele băncii care aduc venit. La


această categorie de active nu se referă numerarul din casierie, mijloacele fixe,
obiecte de inventar, decontări şi debitori şi alte active.
4.Efectul de pîrghie (Leverage) sau multiplicatorul de capital exprimă raportul
dintre activele totale şi capital. Efectul de pîrghie indică în ce măsură utilizarea
unor resurse suplimentare generează profit la nivel de bancă sau, altfel spus, cu
cît dobînda plătită este mai mică decît dobînda încasată la plasarea aceloraşi
resurse pe piaţă. Este un indicator de structură care se exprimă în unităţi de
măsură absolute şi are în general valori mai mari de 10.
Efectul de pîrghie reflectă gradul în care utilizarea unor resurse suplimentare
serveşte creşterii rentabilităţii capitalului propriu. Acest indicator variază invers
proporţional cu ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare. Cu cît ponderea
capitalului este mai mare, cu atît riscul bancar şi efectul de pîrghie sunt mai mici,
de asemenea, o pondere mică a capitalului semnifică un risc bancar şi un efect de
pîrghie mai mare.
Ep = At / Cp,
unde Ep – efectul de pîrghie,
At – active totale,
Cp – capital propriu.
5.Rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp)
Indicatorul este opusul gradului de îndatorare al băncii. Băncile care optează
pentru un risc al capitalului mic şi efectul de levier al îndatorării va fi mai mic şi
profitul obţinut va fi mai mic, deci cu cît valoarea indicatorului Rsp este mai mică
cu atît valoarea lui ROE va fi mai mare.
Indicatorul se determină astfel:
Rsp = Capital propriu / Active * 100%.
II. Sistemul indicatorilor de adecvare a capitalului include în principal
coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc, rata capitalului social şi rata
capitalului de bază.
1. Coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc exprimă raportul dintre
capitalul normativ total al băncii şi suma activelor ponderate la risc. Valoarea
minima stabilită de BNM este de 12%. O valoare mai mare a acestui coeficient
determină suficienţa resurselor proprii deţinute de bancă pentru acoperirea
riscurilor aferente operaţiunilor active, şi invers, în condiţiile în care banca nu
deţine suficiente resurse proprii, dar are în portofoliul său active ce implică riscuri
considerabile, banca se va confrunta cu riscul de solvabilitate, ce va cauza
falimentul bancar.
Coeficientul minim al suficienţei capitalului se calculează în felul următor:
Csc = CNT / Apr * 100%,
unde Csc – coeficientul minim al suficienţei capitalului,
CNT – capitalul normativ total al băncii,
Apr – suma activelor ponderate la risc.
Regulamentul BNM cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc prevede
faptul că orice bancă care nu dispune de capitalul minim necesar sau distribuirea
capitalului va conduce la micşorarea mărimii capitalului inferior mărimii
capitalului minim necesar şi/sau coeficientului minim al suficienţei capitalului
ponderat la risc, nu va efectua plata dividendelor sau oricare alte distribuiri de
capital.
2. Rata capitalului social se determină ca raportul dintre soldul capitalului
social şi soldul capitalului normativ total al băncii. Capitalul social este sursa
principală a resurselor proprii fără de care banca nu-şi poate efectua activitatea
operaţională.
Rcs = Cs / CNT * 100%,
unde Rcs – rata capitalului social,
Cs – soldul capitalului social,
CNT – capital normativ total.
3. Rata capitalului de bază exprimă raportul dintre soldul capitalului de
gradul I, care serveşte drept capital de bază, şi soldul capitalului normativ total.
Micşorarea acestui indicator în dinamică reflectă o majorare a capitalului
secundar al băncii care se constituie, în principal, din valoarea datoriilor
subordonatoare ale băncii şi valoarea acţiunilor preferenţiale cu dividend
cumulativ şi parţial cumulativ.
Rcb = Cgr.I / CNT * 100%,
unde Rcb – rata capitalului de bază,
Cgr.I – capitalul de gradul I,
CNT – capitalul normativ total al băncii.
III. Indicatorii de lichiditate reflectă posibilitatea băncii de a-şi onora plăţile
faţă de clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre activele pe termen scurt şi
lung cu structura pasivelor băncii.
1. Lichiditatea globală (absolută), care reflectă posibilitatea elementelor de
activ de a se transforma rapid în lichidităţi pentru satisfacerea necesităţilor
exigibile (curente) ale băncii:
Lichiditate absolută = Active lichide / Datorii curente ale băncii.
2. Lichiditate imediată (de trezorerie), care reflectă posibilitatea elementelor
de trezorerie de a face faţă datoriilor de termen scurt:
Lichiditate imediată = Elemente de trezorerie / Datorii pe termen scurt *
100%.
IV. Indicatorii de calitate a activelor includ, în principal, rata de corelare a
depozitelor cu activele, rata activelor generatoare de dobîndă, rata calităţii
prtofoliului de credite, rata creditelor nefavorabile şi ponderea pierderilor din
credite în total credite.
1. Rata de corelare a depozitelor cu activele va determina proporţia de
utilizare a depozitelor în total active şi se va determina ca raportul dintre valoarea
depozitelor persoanelor fizice şi juridice raportată la soldul activelor totale:
Rdc = (Dpf + Dpj) / At * 100%,
unde Rdc – rata de corelare a depozitelor cu activele,
Dpf – depozite ale persoanelor fizice,
Dpj – depozite ale persoanelor juridice,
At – active totale.
Dacă banca va utiliza doar depozitele ca resurse de investire, valoarea acestui
indicator va fi maximă.
2. Rata activelor generatoare de dobîndă exprimă cota activelor în urma
cărora banca acumulează venituri aferente dobînzilor din total active. În cazul
cînd băncile plasează resursele în principal în credite, rata acestui indicator va fi
mai mare, iar în cazul cînd băncile promovează o politică de efectuare a serviciilor
bancare bazate pe comisioane, rata indicatorului va fi minimă.
RAgd = Agd / At *100%,
unde Ragd - rata activelor generatoare de dobîndă,
Agd - active generatoare de dobîndă,
At – active totale.
3. Rata calităţii prtofoliului de credite este determinată de raportul
creditelor acordate şi soldul rezervelor pentru acoperirea pierderilor la credite
(fondul de risc). Cu cît este mai evidentă înrăutăţirea situaţiei portofoliului de
credite cu atît banca este nevoită să-şi formeze provizioane într-o valoare mai
mare, respectiv să suporte cheltuieli suplimentare pentru acoperirea pierderilor la
credite. Astfel,majorarea cotei acestui indicator redă înrăutăţirea calităţii
portofoliului de credite.
Rcpc = FR / Ct * 100%,
unde Rcpc – rata calităţii prtofoliului de credite,
FR – fondul de risc,
Ct – total credite.
4. Rata creditelor nefavorabile se exprimă ca raportul creditelor clasificate
la categoriile substandard, dubios şi compromis şi totalul de credite.
Rcn = (Cs + Cd + Cc) / Ct * 100%,
unde Rcn – rata creditelor nefavorabile,
Cs – credite substandard,
Cd – credite dubioase,
Cc – credite compromise.
5. Ponderea pierderilor din credite în total credite (Ppc). Indicatorul
exprimă eficienţa activităţii de creditare al băncii. Se determină astfel:
Pcp = Pierderi din credite / Total credite *100%.
Din punct de vedere al eficienţei acest indicator trebuie să fie cît mai mic
deoarece pierderile sunt suportate în mod direct de către acţionari. Deci, valoarea
lui ROE este afectată direct de calitatea creditellor acordate de bancă.

S-ar putea să vă placă și