Specializarea : Limba și literatura română-Literatură universală și comparată

Nume: Vrabie Nicoleta-Georgiana

Miercuri, 16-18
Verbul. Categoria gramaticală a diatezei

Conform autorilor Iorgu Iodan și Vladimir Robu, verbul este „clasa lexico-gramaticală
cea mai complexă, atât prin zonele de contact ale unora dintre formele lui paradigmatice cu alte
clase pe care le alimentează(substantivul, adjectivul), cât și prin mulțimea formelor
paradigmatice a opozițiilor și a semnificațiilor gramaticale pe care le au potențial aceste forme și
opoziții.”1

Pentru lingviștii români, categoria gramaticală a diatezei a ridicat diverse semne de

întrebare și a generat diverse modalități de distribuire și redistribuire a numărului de diateze, în
funcție de clasificarea și forma pe care o au verbele.

Gramatica Academiei împarte categoria diatezei în trei2( teorie susținută și de Iorgu

Iordan și Vladimir Robu) în funcție de autorul acțiunii și de relația care se stabilește cu obiectul.
Cele trei diateze dezvoltate de gramaticienii Academiei sunt: diateza activă, diateza pasivă și
diateza reflexivă.

Diateza activă , tradițional considerată ca fiind „forma de bază a marii majorități a

verbelor3”, arată că acțiunea este făcută de subiectul gramatical. Pentru „univocitatea 4” descrierii,
cei doi autori consideră că orice apariție a mărcii „se”, plasează verbul din sistemul diatezei
active în cel al diatezei reflexive sau chiar pasive, teorie demontată mai târziu de unii lingviști
care atestă apariția mărcii „se” inclusiv în cadrul diatezei active. Verbele active se împart,
conform lingvistului Alexandru Graur5, în două categorii: tranzitive și intranzitive, în funcție de
cum efectul acțiunii se resfrânge sau nu asupra unui obiect numit complement direct.

Diateza pasivă: „arată că subiectul gramatical suferă acțiunea, iar autorul, atunci
când este exprimat, e redat prin complementul de agent. 6” Diateză pasivă au numai verbele
tranzitive. În limba română, diateza pasivă se dezvoltă în „spațiul a două raporturi de structuri
sintagmatice”7:

a) Cu auxiliarul a fi, ca marcă specifică;

b) Cu pronumele reflexiv se;

„În limba populară, forma specifică de pasiv nu este prea răspândită întrucât a fost
înlocuită, în mare parte, de reflexiv. În limba literară contemporană pasivul cu a fi se bucură de o
răspândire mai mare, după modelul altor limbi, ca franceza sau rusa.8”

Diateza reflexivă: „e mai puțin precizată și organizată decât celelalte”9.

1
Iorgu Iordan, Vladimir Robu – Limba română contemporană,București, Edit. Didactică și Pedagogică, 1978, pag.
438;
2
Gramatica Academiei, vol. I, 1966, pag. 208;
3
Iorgu Iordan, Vladimir Robu – Limba română contemporană,București, Edit. Didactică și Pedagogică, 1978, pag.
465;
4
Ibidem.
5
Alexandru Graur, Gramatica azi, București, Editura Academiei,, 1973, pag. 115;
6
Gramatica Academiei, vol. I, 1966, pag. 208;
7
Ibidem.
8
Luminița Cărăușu, Probleme de morfologie, pag. 209;
9
Gramatica Academiei, vol. I, 1966, pag. 209;
 În cadrul diatezei reflexive intră numai verbele „însoțite de pronume reflexive care nu
pot fi înlocuite cu pronume personale sau cu substantive în același caz.10” În GLR11 se face o
distincție detaliată a valorilor formelor marcate cu reflexivul se, distingându-se: reflexivele
obiective/ propriu-zise (a se culca, a se îmbrăca), dinamice(a se teme, a se ruga), eventive(a se
îmbogăți, a se îngălbeni), de reciprocitate( a se bate, a se certa), pasive(a se citi, a se nota),
posesive(a-și da, a-și găsi), impersonale(a se crede, a se spune);

Atât Luminița Cărăușu Hoarță, cât și Dumitru Irimia 12 susțin existența a patru
diateze. Se are în vedere raportul dintre acțiunea verbului și subiectul ei gramatical, la care se
adaugă și obiectul, cu apelul la structura verbului, prezența/ absența pronumelui reflexiv sau a
verbului auxiliar a fi. Pe lângă cele trei diateze tradiționale, formulate de gramaticienii
Academiei, apare și diateza reciprocă care era marcată de GLR în cadrul diatezei reflexive.
Diateza reciprocă „exprimă o acțiune făcută și în același timp, suferită de doi subiecți(autori ai
acțiunii), în reciprocitate.”13

Corneliu Dimitriu susține existența a cinci diateze, în funcție de cele cinci raporturi
pe care verbul- predicat le poate stabili cu numele-subiect și numele obiect, adăugând astfel și
diateza impersonală14. Diateza impersonală „se caracterizează prin raportul gramatical-de fapt,
inexistent sau, altfel spus, zero-numit convențional impersonal( din cele trei elemente posibile,
există numai verbul-predicat, ceea ce logic face imposibilă existența unui raport propriu al
cuvântului.)15”

Tot Dumitru Irimia va susține mai târziu existența a șase diateze, pe baza criteriului
semantic și planului expresiei. Acesta adaugă, pe lângă cele patru diateze menționate anterior, și
diateza impersonală și cu cea dinamică.

În opinia mea, pentru lingviștii români, categoria gramaticală a diatezei a ridicat

diverse semne de întrebare și a generat diverse modalități de distribuire și redistribuire a
numărului de diateze, în funcție de clasificarea și forma pe care o au verbele.

Bibliografie:

1. Cărăușu Hoarță, Luminița, Probleme de morfologie a limbii române, Editura Cermi, Iași, 2001;
2. Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatică a limbii române.Morfologia, Editura Institutul European,
1999;
3. Gramatica limbii române, ed a II-a, vol.I, 1963,vol. II, 1966, București, Editura Academiei, 1963;
4. Graur, Alexandru, Gramatica azi, București, Editura Academiei, 1973;
5. Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir , Limba română contemporană,București, Edit. Didactică și
Pedagogică, 1978;
6. Irimia, Dumitru, Morfosintaxa verbului românesc, Iași, 1997;

10
Ibidem.
11
Gramatica Academiei, vol.I, 1966, pag. 210-212;
12
Dumitru Irimia, Morfosintaxa verbului românesc, Iași, 1997, pag.
13
Luminița Cărăușu, Probleme de morfologie, pag. 97;
14
Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române.Morfologia, Editura Institutul European, 1999, pag. 494;
15
Ibidem.
2
3