Dincolo de ochi

Ochii...tristețe și bucurie, regrete și împliniri, durere și plăcere. Totul în două stînci scăldate în
valurile mării, în luciul cărerii de lună. Cît sunt de frumoși în noapte. M-au întemnițat ca pe un
sclav, m-au înfometat, m-au dezgolit...sunt criminali...m-au trezit din somnul vieții și m-au răpit
dintr-o privire. Nu pot să adorm sorbindu-le dulceața. Mă hrănesc din licărirea lor...Fantastică
realitate din visul treaz! Și nu mie frică să fiu gol în lumina lor caldă ca raza soarelui dimineții de
iarnă. Sclipitori ca zăpada, stau în mijlocul lor. Stau...și-mi dau seama că sunt atât de sărac în
cuvânt pentru a reda bogația lor. Dar tot îi privesc...și îi privesc...că știu că toate stelele și tot
cerul se ascund în ei. Ei sunt lumina...pe care am văzut-o prima oră cînd i-am deschis pe ai mei.
Luceaferi veșnici...ce pătrund ca o rază printre ramurile vii ale inimii, luminînd cele mai adânci
ascunzișuri. Freamăt de inimă! Raze care surîd și mă strigă cu glas de copil să mă trezesc din
visul vieții. Închid ochii...și din nou îi văd în întuneric. Vad două aisberguri care plutesc în ocean
și nu-mi dau seama cît sunt de mari ei sub apă...mi-au înghețat raționamentul....am rămas doar eu
și ei.....OCHII TĂI....