Etiologie
În etiologia sindromului umăr-mîna deosebim 4 mari cauze: a) afecțiunilor coronariene
(infarctul miocardic, angina pectorală) ; b) artroza cervicală ; c) traumatismele (traumatisme
ale mîinii sau umărului, insoțite de fracturi, luxații, entorse sau numai de leziuni minime) ; d)
afecțiunile nervoase (hemiplegia, zona zoster, boala Parkinson). Algodistrofia membrului
superior poate fi provocata de administrarea unor tuberculostatice (hidrazidă, etionamidă)
sau a fenobarbitalului; în aceste cazuri, algodistrofia poate fi bilaterală. În toate aceste
situații se realizează o tulburare neurovegetativă importantă, afectînd in special simpaticul.
Aspecte clinice
Din punct de vedere clinic, sindromul umăr-mîna evoluează în 3 stadii, cu o durata de 3-6
luni fiecare și caracterizate prin simptome și semne fizice distincte.
În stadiul I sînt preente dureri violente ale membrului superior afectat, cu intensitate
maxima la nivelul măinii, unde se constată și modificări obiective: edeme ale degetelor, cu
aspect roz al pielii, turgescența venelor regiunii dorsale a mîinii, creșterea temperaturii
locale, hipersudorație o redoare care afectează toate degetele și toate articulațiile. Degetele
se prezintă ușor flectate și orice mișcare a lor este imposibilă: uneori redoarea afectează și
articulația pumnului. Simptomele generale lipsesc.
În stadiu al II-lea durerea regresează, dar redoarea persistă: la nivelul mîiniii se remarcă o
diminuare a edemelor, unde sînt evidente tulburări trofice, uneori marcate: atrofie
musculară, mai ales a eminenței tenare și hipotenare, unghii casante.
Epucondilita
Generalități
Problemele musculoscheletice apar frecvent ca rezultat fie al unor activități atletice de
performanță, fie al activităților zilnice. În cele mai multe cazuri, diagnosticul este ușor de
stabilit.
Aceasta se poate manifesta fie pe partea laterală fie pe partea medială, astfel trebuie
menționate doua afecțiuni semnificative:
Dintre cele doua afecțiuni, epicondilita laterală are o frecvență mai mare decît
epicondilita medială.
Aceste afecțiuni se datorescsuprasolicitării excesive, iar durerile sunt rezultatul unor
rupturi minore ale tendoanelor muschilor flexori și extensori ai antebrațului.
- Această afecțiune se intîlnește aproximativ 5-8% dintre jucătorii de tenis, desi este
denumită „cotul tenismenului” , de asemenea, se intîlnește la violoniști, medici
chirurgi, persoanele care bat la mașina (secretarele), gospodinele care muncesc mult
prin casă și solicită articulația cotului.
- Cea mai mare incidență este prezența la grupele de vîrstă cuprinse intre 40-50 ani, in
special la jucătorii amatori de tennis (datorită lipsei tehnicii de jos).
Mecanism fiziopatologic
Simptome
Diagnostic
-diagnosticul este ușor de confirmat la examenului fizic, prin reproducerea durerii la locul
afectat.
-o altă manevră utilă pentru evidentierea epicondilitei laterale constă în a ruga pacientul
să strîngă pumnul și apoi să efectueze extensia articulației pumnului, împotriva presiunii
exercitate de palama examinatorului.
Tratament
-în prezent nu există tratament specific, bazat pe studii științifice pentru această
afecțiune.
-terapia non-chirurgicală este cea mai frecventă formă de tratament și unanim cea mai
acceptată. În urma acestei terapii se recapătă funcționalitatea deplină a unității tendinoase
și musculare.
-se poate utiliza și termoterapia (încălzirea zonei afectate) care se recomandă înainte de
efectuarea exercițiilor de stretching sau crioterapia (răcirea zonei) care se efectuează dupa
un set de exerciții solicitante.
-exercițiile fizice sunt efectuate de regulă pînă la apariția durerii (acesta fiind cel mai
important indicator pentru creșterea și scăderea progresivă a sttrechingului).
-este important să fie limitate mișcările sau chiar absențe activități cum ar fi:
-scrisul
-deschisul ușilor
-cărat
-spălat
Deși au denumiri specifice anumitor sporturi, cele două afecțiuni sunt întîlnite în special
după activitățile zilnice curente.
În cazul în care afecțiunea devine cronică, aceasta nu are efecte nocive ci numai o durere
constantă, pe care unii sportivi o tolerează și își continuă activitatea.
Prevenire
Pentru a preveni riscurile unei epicondilite atunci cînd se practică un sport în care brațul este
foarte solicitat, este obligatoriu să se respecte practicarea încălzirii, să se utilizeze un
material studiat (la tenis, de exemplu, să se aibă grijă la folosirea unei rachete cu mînerul
adaptat la forță sa și la mîna sa), iar inițierea să se facă sub îndrumarea unui antrenor pentru
a evita erorile tehnice și gesturile neadecvate.