Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Документ Microsoft Word
Документ Microsoft Word
2.Structura politologiei
Noţiunea de ” Politologie” provine din ambianţa a cuvintelor greceşti „Polis” – ce se traduce ca stat, şi „logos” – ştiinţă despre stat.
Politologia – se defineşte ca obiectul care studiază, analizează, descrie sistemul politic, fenomenele politice, compartimentele
politice, legile politice conform cărora societatea activează şi se dezvoltă
Prin societate politică se înțelege totalitatea instituțiilor, organizațiilor, asociațiilor și mijloacelor de informare în masă, care, în mod
organizat și programatic, se implică în problemele puterii și conducerii politice, fie făcînd parte din organele de conducere politică,
fie activînd pentru dobîndirea puterii politice. Din componența societății politice fac parte statul, partidele politice, oricare alte
organizații, care, prin statut, prin program, prin activități legale, se implică în problemele puterii politice, ale organizării și conducerii
politice a societății.
Concepţia este totalitatea ideilor, părerilor, având un caracter sistematizat, cu privire la o totalitate de probleme de ordin filosofic
şi/sau ştiinţific şi/sau tehnic
perioada antichității, caracterizată prin apariția elementelor constitutive ale gândirii politice;
perioada medievală sau feudală, caracterizată prin dominația fenomenului religios asupra celui politic;
Primele elemente ale gândirii politice apar încă din Antichitate, de care se leagă etimologia termenului "politică"
(în greacă polis - "cetate", "oraș", "stat"). De-a lungul timpului, acest termen a cuprins diverse semnficații, cum ar fi: artă
de guvernare a societățillor umane, de conducere religioasă, până la accepția modernă de istorie activă și filozofie
politică participativă. Dacă în Antichitate nu exista o delimitare clară a științelor care studiau societatea, în Evul
Mediu asistăm la dezvoltarea influenței Bisericii asupra societății.
Perioada renasterii (sec 14-16) a insemnat o cotitura pe toate planurile vietii spirituale marcand si in
domeniul politologiei o ascensiune a ei si inscrierea politologiei in planul stiintific. Reprezentanti de seama:
Machiavelli Nicolo Machiavelli (1469-1527) a fost un om politic si istoric italian. Principala sa opera
“Principele” cuprinde importante date referitoare la politica. Autorul considera ca in politica dicteaza
interesele si forta. Aceste doua elemente erau considerate ca superioare problemelor de ordin moral.
Autorul porneste de la interesele generale ce primeaza in fata intereselor particulare. Machiavelli a
contribuit la despartirea teoriei despre morala de teoria politica si de teologie. El e considerat pe buna
dreptate intemeietorul stiintei politice moderne. Reprezentantii de seama ai perioadei de inceput a epocii
moderne s-au remarcat iluministii francezi Montequieu, Voltaire si J.J.Rousseau. Charl Montequieu (1659-
1755), scriitor, jurist francez s-a remarcat prin fundamentarea principiului legalitatii ce trebuia si ce
trebuie sa reglementeze raporturile dintre guvernanti si guvernati. Tot el a analizat temeinic formele de
guvernamant republican, monarhic si despotic.
A fundamentat principiul separarii puterilor in stat, precum si conceptul de libertate. Acest concept
din urma era socotit de Montequieu ca fiind dreptul “de a face tot ceea ce iti ingaduie legea”.
J.J.Rousseau (1712-1778) ganditor, iluminist, scriitor, muzician francez care a lansat ideea
contractul social in lucrarea “Contractul social”.
Considera ca puterea de stat este legitima atata vreme cat se intemeiaza pe intelegerea dintre
indivizi. El critica faptul ca statul a ajuns sa serveasca numai intereselor celor bogati. Pentru indreptarea
relelor din societate el preconiza o republica a micilor proprietari egali in drepturi.
Un rol inportant în formarea conștiinței politice moldovenești îi revine creștinismului. Multe secole la rînd biserica a contribuit și a
stimulat dezvoltarea învățămîntului, a cultivat adepților săi respectul față de carte. În perioada medievală gîndirea politică era
profund religioasă. Ca purtătoare ale concepției despre lume pot fi apreciate cronicile bisericești, letopisețele, alcătuite din
necesitatea consolidării orînduirii existente, a impunerii puterii centralizate domnești, din dorința de a conserva faptele omenești și
evenimentele timpului.
Gîndirea politică are ca obiect de studiu cercetarea genezei, formularea judecăților de valoare în legăturile lor cu soluțiile propuse,
urmărirea consecințelor, rolul istoric
Tipuri de doctrine: - doctrine filosofice); - doctrine religioase (creştine, musulmane, budiste etc.); - doctrine economice (economia
de piaţă, economia centralizată etc.); - doctrine militare
Doctrinele politice - constituie un sistem de idei, teze, principii, concepţii cu privire la organizarea şi funcţionarea societăţii, la esenţa
puterii politice
Rolul doctrinelor politice: - de a explica, justifica şi argumenta poziţiile şi atitudinile grupărilor sociale şi a conducătorilor lor; - de a
prospecta direcţiile de dezvoltare a statelor Ón care se acţionează; - de a promova idealurile şi programele de acţiuni; - de a menţine
Ón echilibru sistemul social global şi de a oferi alternative la rezolvarea crizelor apărute şi la asumarea guvernării.
Œn elaborarea doctrinelor politice se au Ón vedere următorii factori: - condiţiile social-istorice specifice; - nivelul de civilizaţie atins
Ón societate sau Ón epocă; - fenomenul politic internaţional; - cerinţele progresului istoric; - tradiţiile doctrinar istorice; Conţinutul
doctrinelor politice se regăseşte Ón Constituţia şi legislaţia statelor Ón programele şi statutele organizaţiilor politice
liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului
natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care
drepturile minorităților sunt garantate
Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecția drepturilor și libertăților individuale,
opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese, atât timp cât nu afectează
drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață,
neintervenția statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.
Ea susţine însă ideile inegalităţii oamenilor, ale necesităţii existenţei claselor sociale, distincte si
ierarhizate.
Doctrina conservatoare are ca rol primordial proprietatea privată , apărarea ordinii sociale, a
religiei, susţine inegalitatea indivizilor şi a claselor sociale.In concepţia conservatorilor, statul are
sarcina de a apăra şi reglementa ordinea socială
Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând
afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu
simpla revendicare a unor drepturi.
Fascismul are ca obiective absorbirea societăţii şi individului în stat, destructurarea societăţii civile,
distrugerea personalităţii umane se realizează în fascism (ca de altfel şi în comunism), atât prin
perfecţionarea metodelor birocratico-centralizatoare si represive, cât si prin desăvârşirea tehnicilor
propagandei de masă.
Baza politicii o constituie puterea. Prin putere de ordin social noi subînţelegem, capacităţile unui grup de adepţi de-a impune
societatea la o activitate socială spre atingerea unui scop. Puterea politică este o parte componentă a puterii sociale cu rol
determinator în organizarea şi funcţionarea vieţii sociale. Specificul puterii politice: puterea politică se manifestă la nivelul cel mai
general al societăţii, organizând conducerea la nivel global,tot odată , având un caracter teritorial; puterea politică coordonează
celelalte forme ale puterii spre o conducere unitară cu caracter suveran; dirijarea maselor se înfăptuieşte pe baza Constituţiei. Aşa
dar, puterea politică asigură organizarea societăţii, şi este integrator, verigă de legătură a tuturor structurilor sociale, avînd ca scop
progresul statului şi ridicarea bunăstării membrilor societăţii. Capacitatea puterii politice de-a îndeplini funcţiile sale, depind de
structura puterii politice şi de formele de funcţionare a ei.
13.Corelaturile puterii:forta,autoritatea,prestigiul
Forta apare ca mijloc de constrangere ce se confrunta cu alte forte interne pe care la domina, pana cand una
dintre acestea infrange puterii, pune mana pe ea si domina, la randul sau, celelalte forte interne.
'' In viata sociala , forta nu genereaza nici ratiune si nici dreptate, dar este imposibil sa te lipsesti de ea
pentru a face ca ratiunea si dreptul sa fie respectate.''
Din punct de vedere social, puten denumi forta politica, ansamblul de mijloace umane si materiale de
coercitie pe care vointa politica a unei (unor) clase, bazata pe institutii si grupari, le pune in actiune pentru a
asigura respectarea unei ordini constitutionale sau dimpotriva, pentru a o schimba.
Nefolosirea fortei in interiorul unei societati este un indiciu de echilibru .Unitatea sociala este mai activa cu
cat intensitatea aplicari puterii este mai mica .
Autoritatea este ideea conform careia o persoana are dreptul de a-si exercita puterea de influenta asupra
comportamentului altor persoane.
Autoritatea politica este o ipoteza a puterii politice reprezentand modalitatea concreta de manifestare a
puterii. Forta puterii politice este cu atat mai mare cu cat autoritatea politica se realizeaza, mai ales prin
convingere, prin adeziunea maselor la activitatea puterii politice.Asadar adevarata autoritate politica este aceea
prin care puterea se impune poreponderent prin convingere.Cea mai simpla definitie a autoritati politice ar putea
fii: capacitatea puterii de a obtine ascultare fara constrangere
Cauza imediata a localizarii puterii este prestigiul.Clasa care se va bucura de cel mai mare prestigiu va amea cea
mai mare parte a puterii.Prestigiul poate fi,interpretat ca un fenomen legat uneori de putere, in sensul ca
grupurile puternice tind sa devina prestigioase, si invers, grupurile prestigioase tind sa devin puternice. Prestigiul
separa indivizii sau grupurile unele de altele, determinand un fel de stratificare ce apare in societatile omenesti.
14.Tipologia puterii
Tipologia puterii politice - putere economică, reprezintă controlul asupra resurselor economice, posedarea bunurilor materiale,
zăcămintelor subterane. În perioade lentă a dezvoltării sociale, puterea economică domină; puterea cultural-informaţională,
puterea asupra societăţii cu ajutorul ştiinţei, informaţiei, mass-mediei, concepţiilor ideologice; puterea de constrângere, resursele
de forţă; puterea politică există şi funcţionează prin diverse forme: stat, partid, administraţie locală, organizaţii internaţionale.
Puterea de stat este o formă întemiată şi bazată pe aparat specific al impunerii, fiind înzestrat cu puterea de-a adopta legi şi aproba
diverse acte normative. Puterea politică se răsfrânge asupra întregii veţi sociale. Ea se prezintă ca sistem a 3 tipuri de relaţii: social-
politice, care cuprind relaţiile claselor; relaţii politico-conducătoare, care realizează raporturile economice, sociale, spirituale, între
subiectele politice şi organizaţiile sociale; relaţii politico-ideologice, care influenţează permanent asupra conştiinţei
Elementul esential al puterii il reprezinta dominatia, raportul dintre dominatie si supunere fiind motorul relatiei politice. Dominarea
este o comanda care influenteaza comportamentul persoanelor, exersandu-se in spatii organizate si inchise, Dominarea este in mod
necesar insotita de o forma de legitimitate.
Termenul legitimitate iniţial se defineşte ca putera instituită legal. Acest fapt reflectă convingerea, că puterea politrică instalată are
dreptul să conducă societatea. Legitimitatea puterii politice se realizează la nivel: deologic, unde putera este recunoscută ca valoare
prin prezenţa sa; la nivel de personalitate, legitimitatea se realizează ca o acceptare de către mase a acţiunilor liderilor, sau grupei
de lideri ce menţin puterea politică; la nivel structural, legitimitatea se realizează ca acceptare a normelor ce au fost impuse. Max
Weber a destins 3 tipuri de legitimitate politică: tradiţională – formă de dominaţie bazată pe încrederea sacră a al tradiţiilor care
stabilesc viaţa politică a societăţii; legitimitate raţional-legală, bazată pe încredera în raţionalitatea deciziilor primite de guvernul
dat; legitimitatea charismatică, ce caracterizează capacitatea supranaturală a conducătorilor
Sistemul politic cu partid dominant este definit prin distantarea categorica si de durata a unui partid politic fata de
celelalte, puterea politica având aceeasi structura si componenta timp îndelungat. Monopolul partidului dominant se
realizeaza în baza functionarii unui sistem electoral corect si a respectarii celorlalte principii ale democratiei.
Sistemul politic partid-stat se caracterizeaza prin monopolul nelegitim al unui singur partid, prin supunerea statului de
catre partidul unic (exemplul statelor comuniste).
Unul dintre criteriile care stau la baza stabilirii tipurilor de regimuri politice este puterea, mai
precis modul de organizare a puterii.
- realizarea unei intense propagande care promovează ideologia partidului unic şi o imagine înfrumuseţată a realizărilor
regimului şi ale liderului său.
Regimul politic autoritar se caracterizează prin existenţa unui lider cu puteri dictatoriale şi nerespectarea unora dintre
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti
Democrația- este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul
universal și suveranitatea națiunii. De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața
legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.
Principiile democrației
Autoritatea este prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața privată, cât și în viața publică. Autoritatea
înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și impune propria voință celorlalți. În statul democratic, autoritatea este mult
diferită de exercitarea puterii într-un regim totalitar sau autoritar. Principiile democratiei sunt niste norme, reguli de
baza cu ajutorul carora functioneaza un stat democratic .
Libertatea
Egalitatea
Responsabilitatea
Dreptatea
Proprietatea
Pluralismul politic
Separarea puterilor în stat
Reprezentativitatea.
Principiul suveranitatii natiunii
Principiul domniei majoritatii si protectiei minoritatii
Evolutia democratiei in R.M- În mersul său istoric de la antichitate până în prezent omenirea a înregistrat/acumulat o experienţă
bogată care cuprinde toate formele de manifestare a creativităţii umane. Una dintre acestea este guvernarea, adică practica politică
de a aranja cât mai bine posibil lucrurile întro comunitate, - avem în vedere guvernarea democratică,
Printre semnificaţiile termenului democraţie evidenţiem: ‐ guvernarea care se realizează nemijlocit şi incontinuu de către popor,
neavând nevoie de politicieni profesioniţti sau funcţionari de stat; ‐ societatea bazată pe principiul posibilităţilor egale şi meritelor
personale şi nicidecum pe ierarhie şi privilegii; ‐ sistemul asistenţei sociale, ajutorării păturilor sărace, în limbaj contemporan
păturilor social-vulnerabile, în genere sistemul de redistribuire a produsului social pentru a diminua inegalităţile sociale şi a anticipa
tensiunile sociale corespunzătoare; ‐ mecanismul de elaborare a deciziilor în baza principiului voinţei manifestate de majoritatea –
cui? – poporului, populaţiei, cetăţenilor – aici fiind loc de meditat şi discutat: cine şi care este criteriul de identificare a acesteia,
greutatea lor specifică; ‐ sistemul de guvernare, care asigură drepturile şi interesele minorităţilor, care limitează puterea majorităţii;
‐ modul de ocupare a posturilor de stat printr-o luptă concurenţială cinstită şi transparentă, fără promovări din umbră, fie din
interior sau exterior, pentru cucerirea voturilor alegătorilor; ‐ sistemul de guvernare, care serveşte intereselor oamenilor
independent de participarea lor în viaţa politică. ‐ sistemul de guvernare în care puterea politică aparţine celor mai nevoiaşe
pături/straturi ale societăţii.
Stat – sistem organizaţional, care realizează în mod suveran conducerea unei societ ăţi (a unui
popor stabilit pe un anumit teritoriu), deţinând în acest scop atât monopolul cre ării, cât şi
monopolul aplicării dreptului. Statul este:
– o organizaţie care exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei comunit ăţi
umane;
Statul este definit prin referire la trei elemente componente: na ţiunea (popor), teritoriul şi puterea
publică.[1]
22.Tipologia statelor
TIPOLOGIA STATULUI
1. Tipuri de stat
2. Statul de drept
3. Separatia puterilor
4. Suveranitatea
1. Tipuri de stat
Pornind de la tipul de legitimitate, care sustine autoritatea unui stat (traditionala, legal-rationala si
charismatica), Seiler propune doua tipuri de stat:
Statul traditional
Este asa cum nota Julien Freund un stat bazat pe credinta in forta si viabilitatea traditiei in numele careia
sunt chemati, pe baza cutumelor, la putere anumiti indivizi. Acesta coincide de fapt cu tipul de stat numit
monarhie (absoluta sau limitata), care pentru a-si realiza dominatia foloseste armata, politia, aparatul
administrativ.
Statul modern
este produsul revolutiilor moderne din Europa si se intemeiaza pe ideea ca puterea trebuie sa aiba o baza
rationala si o legitimitate sustinuta de legi.
societatea civila este o sfera (un spatiu, domeniu) a vietii sociale,reglementata de o anumita ordine legala (un set de reguli,
cutume), dar "autonoma" in raport cu statul, in care se manifesta spontan initiativa voluntara a indivizilor si grupurilor umane,intr-o
diversitate de forme de organizare/asociere (economice, profesionale, politice,
civice,c u l t u r a l e , e d u c a t i v e , r e l i g i o a s e , i n f o r m a ti o n a l e , e t c . ) c u s c o p u l s a ti s f a c e r i i i n t e r e s e l o r , a
spiratiilor private si de grup
desi nu sunt structuri sau institutii politice, activitatea lor se desfasoara in stransa corelatie cu cea a
institutiilor statului si a partidelor politice;
ele nu exercita intr-un mod direct puterea politica dar actioneaza asupra ei ca intermediari, pentru
realizarea unor decizii luate de o institutie sau un organ politic, fiind astfel un element al producerii
deciziei;
ele se definesc prin caracterul lor colectiv si printr-o actiune colectiva;
ele trebuie sa prezinte un anumit grad de unitate, sa se caracterizeze prin sentimentul apartenentei
la grup si prin adeziunea la anumite valori comune;
interesul care uneste membrii lor poate fi mai mult sau mai putin puternic dar, in orice caz, este
sursa unei actiuni comunitare si agregative.
Deci, grupul de interese exprima anumite interese, dispune de o organizare si exercita o presiune
pentru a-si atinge scopurile. Ca atare, el poate fi definit ca „un grup de persoane unite intr-o structura
specifica de unul sau mai multe interese comune, care isi realizeaza obiectivele prin presiunea exercitata
asupra autoritatilor abilitate sa ia o decizie
Ele indeplinesc urmatoarele roluri: 1) contribuie la finantarea unui partid politic sau a altuia; 2)
influenteaza alegerea candidatilor de catre partide; 3) influenteaza direct formarea vointei alegatorilor;
initiaza referendumuri populare .
Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ce acționează programatic,
conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane, pentru dobândirea și
menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma
program.
Partide de cadre: Atunci cand au aparut partidele, ele nu aveau decat foarte putini membri. Cetateni mai
de vaza au hotarat sa se asocieze, activitatile lor fiind mai degraba voluntare. Astazi 848g66i , aceste
partide poarta numele de partide de alegatori. Prin acest lucru intelegem ca numarul alegatorilor unui
partid este in raport mult mai mare decat cel al membrilor acestuia, iar legatura pe care o au acestia fata
de partid este de cele mai multe ori slaba
Partide de mase: In comparatie cu partidele burgheze, constituite deseori din fractiuni parlamentare,
partidele muncitoresti au dispus inca de timpuriu de un aparat partinic bine organizat, avand un numar
relativ crescut de membri (partid de membri). Partidele de masa, asa cum le cunoastem noi astazi, sunt si
ele foarte bine organizate. De aceea, ele isi pot acoperi o mare parte din cheltuieli prin cotizatiile
membrilor. Partidele de masa apar atunci cand se simte nevoia reprezentarii unor clase sociale sau
grupuri sociale largi.
Dupa programul de partid: partide cu program integral (fac exces de probleme doctrinare si se pierd in
teorii) si partide de actiune (mai pragmatice, mai fara preocupari doctrinare, mai oportuniste, rutiniere,
predispuse la politicianism, coruptie, intriga si chiar terorism).
3) Dupa ideologie si baza sociala a partidelor acestea pot fi: partide de idei, (pun accent pe ideologie,
social-democrate, fasciste, confesionale, conservatoare, liberale), partide oportuniste, (se apropie de
partidele de actiune, se implica in actiuni imediate, partide orientate dupa putere si avantaje).
5) Dupa disciplina de vot partidele politice pot fi: partide suple (fara disciplina de vot), partide rigide
(cu disciplina stricta de vot).
Dupa functia ocupata in sistemul politic partidele pot fi: Partid de guvernamant: Acest tip de partid
a iesit castigator in urma alegerile, constituind guvernul pana la urmatoarele alegeri. In acest sens pot
exista mai multe partide de guvernamant in acelasi timp care alcatuiesc guvernul impreuna, intr-o
coalitie ;Partide de opozitie: Acest tip de partid a pierdut alegerile, constituind astfel opozitia
parlamentara.
Dupa modul in care se pot grupa partidele politice pot fi: partide de dreapta centru-dreapta si extrema
dreapta (partide conservatoare, partide fasciste), partide de stanga centru-stanga si extrema stanga
(Partidul Socialist, Partidul Comunist, Partidul Social Democrat), partide de centru Partide Social Crestine,
Partide Democrat Crestine.
partide constitutionale (actioneaza intr-un regim politic democratic caruia ii respecta preceptele, regulile si
principiile), partide autoritare (isi impun programele intregului organism politic, se definesc prin rigoare,
disciplina, ideologie).
Lider în sens larg al definiţiei este socotit membrul societăţii care având autoritate, uneşte şi conduce grupul social în rezolvarea
unui scop concret. Evident - liderului îi sunt caracteristic capacitatea de-a organiza activitatea comună a unui grup mic ori
comunitate de proporţii mari. Liderismul politic reprezintă o latură importantă a conducerii politice, şi este o instituţie fundamentală
ale sistemului politic ai societăţii.Tot odată devenind şi mecanismul integrării activităţii de grup ai societăţii, când masele acceptă
aşa o conducere, acceptă programa şi scopul trasat de lider. Liderismul politic reflectă relaţii şi procese politice în structura
superioară ale puterii fixând raport de putere dintre subiectul şi obiectul politicului societăţii concrete. Pentru lider politic este
caracteristic influenţa personală asupra maselor, asupra conştiinţei şi voinţei al lor. funcţiile liderului politic. diagnoza politică a
situaţiei în statul dat pentru a formula a doua funcţie; de formare a strategiei şi tacticii în rezolvarea problemelor cardinale statale;
mobilizarea şi organizarea societăţii la activitate practic concretă; protejarea societăţii de calomnii sociale interne şi externe;
necesitatea şi posibilitatea reproducerea liderilor şi elitei politice, numai având adepţi este posibil rezolvarea căilor trasate, şi fără o
comandă profesională de adepţi ,ori şi ce tendinţă are insucces; funcţie de legitimare a regimului politic
Max Weber. El structurează tipologia în felul următor: liderismul tradiţional, lider devine datorită tradiţiilor eriditoriale, caracteristic
perioadei istorice preindustrială (Monarhia) fam. Romanov în Rusia, Gogenţollern în România, Anglia, Franţa ş.a.; 23 liderismul
raţional (legal juridic), lider politic apare prin concurenţă la alegeri. Modelul dat caracteristic perioadei industriale. (Chercil,
Musolini, Hitler, Lenin, Stalin); charasmatic – credinţa oarba a societăţii în în calităţile supraomeneşti ale unui conducător. ( Mao. în
China, Cim Irsen în Coreea de Nord, Polpot, în Cambodgia.). Studiul asupra tipologiei liderismului politic continuă şi în prezent.
Psihologii clasifică liderii politici în lider preferat, specialist,ales, etalon. După stilul de activitate – lider autoritar, democrat, liberal
(totul se va înfăptui spontan). Conform trăsăturilor personale - luider-stegar, servitor,negustor (propune programe în schimbul
susţinerii la alegeri)
Elita politică reprezintă o grupă socială de adepţi care au monopolul la primirea deciziilor politice. Elita politică se caracterizează prin
voinţa de-a obţine putera politica şi de-a retransforma regimul politic existent, subminân-dul spre interesele sale proprii
politice,sociale,economice.
Elita politică coordonează activitatea puterii legislative. Elita politică într-o societate concretă permanent caută posibilitatea de-a
recruta în rândurile sale noi membri,apţi, pregătiţi pentru o activitate politică concretă. Recrutatea elitei este un proces datorită
căruia individul cu capacităţi de organizator,, şi având concepţii politice respective, este implicat în activitatea politică. Liderul
conduce societatea numai atunci ,când este susţinut de propriul său popor, numai atunci când sunt relaţii reciproce strânse între
subiectul şi obiectul activităţii politice
38.Alegeri:functii,principii,obiective
Alegerile sunt niște acțiuni prin care cetățenii selectează și desemnează prin vot în conformitate cu procedurile legale persoanele
care urmează să facă parte din organele reprezentative atît centrale cît și locale. În dreptul electoral sunt cunoscute diferite tipuri de
alegeri: Alegeri directe –alegătorul alege direct candidatul sau candidații la postul electiv; Alegeri indirecte – alegătorul alege
reprezentanți sau delegați care la rîndul său aleg candidații propuși; Alegeri generale – cînd se aleg reprezentanții pentru toate
locurile din organismele reprezentative; Alegeri parțiale (suplimentare) – acele alegeri unde se completează o parte din locuri;
Alegeri naționale – se desfășoară în toata țara; Alegeri ordinare – se desfășoară în termenele prevăzute în legătura cu expirarea
mandatului; Alegeri extraordinare – se desfășoară în cazul dizolvării anticipate a parlamentului; Alegeri repetate – se desfășoară
în cazurile în care alegerile deja efectuate se dovedesc nevalabile, ele nu sunt recunoscute din cauza încălcării legislației sau
neparticipării la alegeri a alegătorilor; Alegeri desfășurate într-un singur scrutin – acele alegeri cînd rezultatele sunt stabilite după
o unica votare, avînd un caracter definitiv; Alegeri desfășurate în două sau mai multe scrutine – cînd rezultatele vor fi definitive
după votul dat de alegători după al doilea tur de scrutin.