CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE.

Specificul lucrărilor de construcţii din pământ (construcţii hidrotehnice, îmbunătăţiri

funciare, căi de comunicaţii terestre ş.a.) îl constituie volumele foarte mari de terasamente,
betoane, conducte îngropate, a căror realizare impune ritmuri de execuţie accelerate, care nu pot
fi realizate decât printr-un grad înalt de mecanizare.
De exemplu la execuţia unui canal sau bazin gradul mecanizării ce poate fi obţinut este
de max. 97%, la execuţia drenurilor 98% iar la lucrările de betoane 70%. La execuţia mecanizată
a lucrărilor de construcţii-montaj, în general, se urmăreşte:
 reducerea termenelor de execuţie;
 micşorarea volumului de manoperă înglobată în lucrare în favoarea celui executat
mecanizat, fapt ce atrage după sine creşterea productivităţii muncii;
 reducerea consumurilor de materiale;
 creşterea calităţii lucrărilor executate.
Principalii indicatori tehnico-economici ce ilustrează performanţele unei firme de
construcţii-montaj din punctul de vedere al mecanizării sunt următorii:

1.Productivitatea muncii este indicatorul ce se referă la necesarul şi modul de folosire

al forţei de muncă. Valoarea productivităţii muncii este stabilită pe ramuri de organele
centrale de sinteză.
Productivitatea muncii se calculează cu relaţia:

Valoarea de producţie(construcţii +montaj )

P= [lei/muncitor]
Numărul de personal muncitor

Productivitatea creşte odată cu creşterea nivelului mecanizării şi al automatizării

proceselor tehnologice.

2.Gradul de mecanizare indică volumul de lucrări executate mecanizat, raportat la

volumul total al lucrărilor şi se calculează cu relaţia:
Q mec
I m= ∙100 [%]
Qt
în care:
Qmec − volumul lucrărilor executate mecanizat;
Qt − volumul total al lucrărilor executate mecanizat şi manual.
Pentru a exprima gradul de mecanizare al unui proces tehnologic se foloseşte relaţia:
∑ ∙ N mi
q
I mp= mi

∑¿¿
qmi − volumul lucrărilor dintr-o operaţiune „z" a procesului tehnologic,executat mecanizat;
Nmi − norma de timp pentru executarea mecanizată a operaţiunii;
qi − volumul lucrărilor dintr-o operaţiune, executat manual;
Ni − norma de timp pentru executarea manuală a operaţiunii „i" din cadrul procesului
tehnologic.

3.Gradul de industrializare indică reducerea cantităţii de muncă manuală ca

urmare a mecanizării şi prefabricării. Se calculează cu relaţia:
N t−N m
I c= ∙100 [% ] în care:
Nt

3
Nt − numărul de muncitori din şantier;
Nm − numărul de muncitori necesari pentru executarea operaţiunilor nemecanizate şi a celor
ce nu sunt legate de montajul prefabricatelor.

4.Gradul de utilizare a mijloacelor fixe se calculează cu relaţia:

Valoarea producţiei realizată anual
I u=
Valoarea mijloacelor fixe din dotare
1.1. Productivitatea maşinilor şi utilajelor.
Mijloacele de mecanizare sunt caracterizate prin capacitatea de producţie sau
productivitatea acestora. Prin producţie, în general, se înţelege cantitatea de lucrări efectuate
de o maşină, în unitatea de timp şi în condiţii date. Unitatea de timp poate fi ora, schimbul,
luna sau anul.
După modul de lucru mijloacele de mecanizare se împart în două grupe:
 Cu acţiune continuă: maşini de drenaj, benzi transportoare, excavatoarele cu mai
multe cupe, freze pentru săpat canale, grederul elevator, etc.;
 Cu acţiune ciclică: excavatoare cu o singură cupă, screperul, buldozerul, grederul, etc.
Productivitatea, funcţie de condiţiile impuse, poate fi:

1.Productivitatea teoretică − reprezintă cantitatea de lucrări executate într-o oră de

funcţionare continuă, în condiţii optime de deservire şi front de lucru, sau aprovizionare.
Astfel pentru maşinile şi utilajele cu acţiune continuă (ex: excavator cu mai multe
cupe, instalaţia de betonat canale, etc.)
Pv.teor. = 3600 ∙ hs ∙ b ∙Vd [m3/h], în care:
hs − grosimea stratului de pământ (beton) tăiat (turnat), [m];
b − lăţimea de lucru a maşinii (instalaţiei), [m];
Vd − viteza de deplasare în timpul lucrului, [m/s].

Pentru maşinile şi utilajele cu acţiune ciclică (ex: buldozer, excavator cu o singură

cupă) productivitatea teoretică va fi:
3600∙ q ∙ K u m 3
Pv .teor . = , în care:
T ∙ Ka h
q − capacitatea geometrică a organului de lucru (cupă la excavatoare), [mc];
Ku − coeficient de umplere a cupei (raportul dintre volumul materialului şi volumul cupei
0,8÷1,2 la excavator, screpere);
Ka − coeficient de afânare a materialului (raportul dintre volumul materialului săpat şi
volumul în stare naturală);
T − durata ciclului, [sec].
În cărţile tehnice ale mijloacelor de mecanizare se dau de către constructor valorile
productivităţilor teoretice.

2.Productivitatea tehnică − este cantitatea de lucrări executate într-o oră de

functionare continuă, dar în condiţii medii de lucru şi de uzură a maşinii, deservirea şi
aprovizionarea fiind optime.
Productivitatea tehnică pentru maşinile cu acţionare continuă se calculează cu
relaţia:
Pv.th. = Pv.teor. • kp • km • kv [m3/h], în care:
kp − coeficient de pierderi (ex: pierderea de pământ de la screpere, gredere, buldozere, în
timpul lucrului);
km − coeficient de folosire a puterii motorului (0,9÷0,95);
kv − coeficient de reducere a vitezei de deplasare, în lucru (0,7+0,9).

4
 În general productivitatea tehnică poate fi estimată cu relaţia:
Pv.th. = 0,65 • Pv.teor. [mc/h]
La maşinile şi utilajele cu acţiune ciclică productivitatea tehnică se calculează cu
relaţia:
Pv.th. = Pv.teor. • kc [mc/h], în care:
kc − coeficient egal cu valoarea raportului: durata teoretică / durata reală a ciclului de
lucru;
kc = 0,75÷0,85

3.Productivitatea de exploatare − este cantitatea de lucrări executate într-o oră, în

condiţii medii de uzură şi deservire, ţinând seama de întreruperi, în majoritatea lor
tehnologice, care apar în funcţionarea maşinii sau utilajului.
La maşinile şi utilajele cu acţiune continuă productivitatea de exploatare se calculează
cu relaţia:
Pv.ex= Pv.th • Kt [mc/h], în care:
Kt − coeficient de folosire a timpului (0,7÷0,9) ce ţine seama de întreruperi în lucru cauzate
de: defecţiuni tehnice, tehnologice, meteorologice, profesionale: timpul efectiv de lucru /
timpul total posibil.
Sunt folosite în calculele tehnico-economice şi valorile:
 productivitatea de exploatare pe schimb (mc/schimb);
 productivitatea de exploatare anuală (mc/an) .

4.Consumul specific de energie − este un alt indice economic al maşinii sau utilajului:
N
I E= kWh/mc sau CP/mc, m care:
P v. ex
N − puterea nominală a motorului sau motoarelor [kW (C.P.)].

5.Indicele de activizare a parcului inventar de mecanizare:

Număr utilaje din parcul activ N a
I a= =
Număr utilaje din invenar Ni
Na − număr utilaje din parcul activ, reprezintă numărul maşinilor în stare de utilizare
într-o întreprindere făcând excepţie cele care sunt imobilizate mai mult de 24 h pentru diverse
remedieri;
Ni − totalitatea maşinilor şi utilajelor din parcul de mecanizare al întreprinderii (nu se
includ maşinile închiriate).
Mecanizarea unui proces tehnologic presupune atât alegerea maşinilor de lucru
(principale şi secundare), cât şi optimizarea structurii lor. Pentru aceasta se vor stabili corelaţii
optime în cadrul fluxului tehnologic între:
• lucrările succesive, pentru a nu produce întreruperi ale fluxului sau creşterea
necesarului de maşini şi utilaje;
• capacităţile de lucru ale maşinilor din complex, astfel încât timpii de aşteptare să
fie minimi (exemplu, capacitatea excavatorului coroborată cu capacitatea mijloacelor de
transport ce-l deservesc); compensarea unei capacităţi necorespunzătoare nu se va rezolva prin
mărirea numărului de maşini de aceeaşi capacitate, întrucât această soluţie conduce la:
• reducerea productivităţii datorită creşterii numărului de mecanizatori;
• creşterea duratei de execuţie prin creşterea numărului de cicluri (exemplu: un
screper de capacitate mai mică va avea un număr de treceri la săpare mai mare, idem cu cazul
compactoarelor);
• creşterea consumului de carburanţi pe unitatea de produs realizat.
O cale de creştere a productivităţii maşinilor de execuţie o constituie mărirea capacităţii

5
organului de lucru de exemplu, s-au realizat excavatoare cu cupe de 10+15 mc, autoscrepere
cu cupa de 40 mc, dumpere de 50+150 tone.
Realizarea unui proces tehnologic cu o productivitate maximă şi consumuri de
combustibil şi lubrifîanţi minime, este posibilă numai dacă, fiecare maşină a complexului de
execuţie a fost aleasă judicios din punct de vedere al caracteristicilor de lucru şi este
supravegheată pentru a lucra conform unei scheme de lucru optime, adaptate obiectivului de
executat şi condiţiilor de teren.
O atenţie deosebită se va acorda îmbunătăţirii calităţii şi modernizării permanente a
parcului de maşini şi utilaje aflate în dotarea firmei.
Calitatea maşinilor, ce lucrează permanent în condiţii de mediu grele fiind supuse la
solicitări mari şi intense însoţite de uzuri şi dereglări ale organelor de maşini ce intră în
componenţa lor, trebuie să fie asigurată prin lucrările de întreţinere şi reparare periodică.

Astfel maşinile trebuie supuse următoarelor operaţii:

• Întreţinerea tehnică zilnică executată de mecanicul ce exploatează maşina.
• Întreţinerea tehnică periodică care se execută cel mai adesea de o echipă
specializată de mecanici. Această întreţinere se execută la intervale de 100+300 ore, funcţie
de tipul de maşină, şi cuprinde în principal următoarele operaţii: înlocuirea lubrifianţilor,
înlocuirea filtrelor de aer, ulei şi motorină dacă au îndeplinit perioadele de exploatare prescrise
fiecăruia, efectuarea reglajelor diferitelor mecanisme şi sisteme, înlocuirea pieselor uzate, care
nu mai pot fi menţinute în stare de funcţionare până la prima revizie tehnica.
Legat de uzura şi avarierea maşinilor şi utilajelor, care reduc durata de funcţionare şi
productivitatea acestora, s-au introdus noţiunile de fiabilitate.
Fiabilitatea este proprietatea unui produs (piesă, mecanism, dispozitiv, maşină,
instalaţie, etc.) de a funcţiona un timp determinat, fără întreruperi datorite defecţiunilor
tehnice, în condiţiile realizării productivităţii şi calităţii lucrării executate. Fiabilitatea unei
maşini se exprimă în procente ale frecvenţei cu care se produc defecţiunile tehnice. De
exemplu, dacă în perioada de exploatare stabilită (între două revizii tehnice sau reparaţii
curente) nu are loc nici o întrerupere accidentală care să necesite reparaţii, fiabilitatea este de
100%. Pentru asigurarea unei fiabilităţi ridicate, maşinile trebuie întreţinute şi reparate la
termene planificate, funcţie de numărul de ore de funcţionare realizate. intervalele dintre
lucrările de întreţinere fiind recomandate de firmele producătoare în cartea tehnică a fiecărei
maşini.