Profesor de religie,

Vlad Samoilă

Iubirea creştină

Sfântul Pavel spune că iubirea sau dragostea este una din roadele prezenţei Duhului
care şi-a găsit sălaşul în inima creştinului (Galateni 5, 22). Pentru o mai bună înţelegere a
iubirii creştine se impune aici o scurtă analiză filologică a cuvântului „iubire“. Se ştie că în
limba română sunt doi termeni: „iubire“ şi „dragoste“, fără însă a se preciza la cine se referă
iubirea. Să nu uităm că limba şi cultura greacă a fost vârful de lance al culturii europene şi de
aceea termenii greceşti se regăsesc în mai toate domeniile activităţii umane. Pentru cuvântul
„iubire“, scrierile nou-testamentare, păstrate în limba greacă, în dialectul popular, fac referire
la patru termeni pentru a reda ideea de iubire, cu diferite nuanţe. Aceştia sunt: eros, philia,
storge şi agapi. Cuvântul „eros“ exprimă doar iubirea carnală sau senzuală şi de aceea în Noul
Testament nu se găsește. Mai puţin frecvent apare cuvântul philia, care este mai apropiat de
sensul lui eros, dar exprimă ceva în plus. Acesta nu este agreat de scrierile sfinte fiindcă
exprimă o iubire trecătoare, legată de un oarecare interes. Aristotel spunea că „plăcerea
iubitului este să privească îndelung la iubita sa, iar plăcerea iubitei este să primească atenţiile
iubitului ei, dar de îndată ce se ofileşte frumuseţea iubitei, prietenia (philia) se ofileşte şi ea,
iar iubita nu se mai bucură de nici o atenţie din partea iubitului“. Aşadar, acest tip de iubire
nu-i de durată şi este folosit doar ocazional în Noul Testament.

Un alt termen pentru iubire este storge şi se referă mai ales la iubirea familială, adică a
părinţilor pentru copii şi invers, precum şi iubirea dintre fraţi. Noul Testament nu agreează
nici acest tip de iubire, întrucât nu este expresia unei iubiri sincere şi nici de durată sau de
neclintit. Într-adevăr, oricât de mult şi-ar iubi părintele un copil, iubirea acestuia se poate
diminua când copilul nu ajunge la înălţimea aşteptărilor părinteşti. Ca să nu mai vorbim de
iubirea copiilor pentru părinţii lor, îndeosebi când aceştia devin prea longevivi şi ajung la
neputinţe, boli grave ori senilitate. De aceea nici acest tip de iubire nu are prea mare relevanţă.
De ce? Pentru că nici aceasta nu poate fi statornică şi nici lipsită de interes, iar când dispare
interesul, dispare şi iubirea.
 În cărţile biblice, când se vorbeşte de iubire, se foloseşte cuvântul grecesc agapi. Unii
afirmă că acest termen s-a născut şi impus în gândirea creştină chiar de la început. Ne
întrebăm de ce s-a preferat acest cuvânt şi prin ce diferă iubirea creştină recomandată de Iisus
de alte feluri de iubiri? Sensul cuvântului ne arată clar că Dumnezeu nu-i iubeşte pe oameni
selectiv, ci la pauşal, trimiţând binecuvântările Lui, ploaia, căldura şi lumina peste cei drepţi
şi peste cei nedrepţi. Hristos deci ne îndeamnă să-L imităm în iubire pe Părintele Său, adică
să-i iubim şi pe cei care nu sunt deloc atrăgători şi poate mai puţin vrednici de a fi iubiţi, mai
cu seamă pe duşmani sau pe cei care ni se par a fi duşmani, de la care n-aşteptăm nimic în
schimb. Mai presus de toate, iubirea creştină nu trebuie să se limiteze doar la declaraţii sau
sentimente. Aşa cum din dragostea platonică nu se nasc copii, nici din iubirea teoretică nu se
nasc virtuţi mântuitoare de suflet. Din Biblie rezultă că dragostea divină pentru noi oamenii a
fost şi este una jertfelnică.

Se ştie că în cultul ortodox se foloseşte mereu cuvântul agapă, ce exprimă ideea de

iubire dezinteresată sau jertfelnică. Creştinii ortodocși ştiu că la un hram de biserică se
organizează un prânz sau o cină festivă numită agapă. De ce nu s-a numit altfel? Din raţiuni
de pedagogie misionară a Bisericii. Se ştie că la o agapă cei care participă mănâncă şi beau pe
gratis, iar cheltuielile le suportă gazda care-i ospătează pe invitaţi din dragoste frăţească şi în
numele lui Hristos. Scopul principal al organizării de agape este totuşi ca să ne reamintim că
Hristos a folosit frecvent în parabole motivul ospăţului sau al cinei cu mulţi invitaţi. Este
evident că gazda cea mare este Tatăl ceresc care ne cheamă pe toţi să gustăm din cina Sa, însă
condiţia primirii la cină este practicarea iubirii.

Bibliografie:

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București, 2003;

Anatole Bailly, Dictionnaire grec-francais, Hachette, 1965;

Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura IBMBOR, București, 1995;

pr. prof. univ. Petre Semen, Iubirea vrăjmașilor, în ziarul Lumina, ediția septembrie
2014.