PROTEZAREA APARATULUI

DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
 PROTEZAREA
• Activitatea de realizare a mijloacelor de inlocuire sau
substituire a organelor sau segmentelor corporale

transplantul de organ
DIRECTII:
componente artificiale

Dispozitive ce suplinesc Dispozitive ce inlocuiesc functia unui

functia unui organ existent organ deteriorat prin boala sau accident
in ortopedie: ORTEZE PROTEZE
in ortopedie: proteze ortopedice

endoproteze exoproteze
LIMITELE COMPONENTELOR ARTIFICIALE
ACTUALE
( prima generaţie - proteze convenţionale)

Capacitate limitată de reproducere a funcţionalităţii organului înlocuit

Reproducerea funcţionalităţii prin procese nenaturale

(mecanice, electrice sau chimice)

Realizarea din materiale sintetice

Absenţa capacităţii de adaptare la procesele de creştere din

organismul uman

A doua generaţie: protezele biohibride

A treia generaţie: protezele informatizate sau “ inteligente”
 ETAPELE PROIECTĂRII
ECHIPAMENTELOR ŞI DISPOZITIVELOR
DE PROTEZARE

1. stabilirea în termeni cantitativi a parametrilor esenţiali privind funcţia

sau funcţiile ce urmează a fi reproduse de componenta artificială;

2. stabilirea restricţiilor impuse de cuplarea produsului cu organismul uman

şi evaluarea duratei de utilizare neîntreruptă;

3. evaluarea posibilităţilor de materializare tehnică a produsului (utilizarea

tehnicilor de modelare şi simulare pot sprijini substanţial acest proces
conducând la reducerea costurilor;
 ETAPELE PROIECTĂRII
ECHIPAMENTELOR ŞI DISPOZITIVELOR
DE PROTEZARE

4. realizarea prototipului şi efectuarea corecţiilor necesare;

5. optimizarea produsului în cazul în care acesta corespunde

specificaţiilor de proiectare sau reevaluarea lui în caz contrar;

6. validarea produsului optimizat prin testări clinice, adaptate

particularităţilor produsului, respectiv testări pe animale
(in-vitro, in-vivo) în cazul protezelor implantabile sau pe pacienţi,
în cazul celor externe;
 ETAPELE PROIECTĂRII
ECHIPAMENTELOR ŞI DISPOZITIVELOR
DE PROTEZARE

7. individualizarea produsului, deci conferirea capacităţii de adaptare

la caracteristicile (datele antropometrice) sau nevoile individuale ale
pacienţilor ceea ce presupune realizarea produsului într-o gamă de
dimensiuni şi de parametrii funcţionali cât mai largă;

8. supravegherea pieţii de desfacere a produsului realizat în vederea

analizării gradului de acceptabilitate a produsului.
Se impune crearea unei baze de date privind utilizatorii şi menţinerea
unei legături cu aceştia, scopul fiind stabilirea deficienţelor structurale
şi funcţionale ce nu au putut fi evidenţiate în etapele de evaluare clinică.
Se creează astfel premisele unei continue perfecţionări a produsului.
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE

LOCOMOŢIE – acţiunea sau capacitatea de deplasare dintr-un loc în altul

PREHENSIUNE – capacitatea de a apuca, manipula obiecte cu

mîna sau alt segment corporal
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
MEMBRUL INFERIOR

ISTORIC

- lucrările lui Herodot scrise în jurul anului 484 î.e.n.

- diferite tipuri de proteze se află în prezent expuse în diverse muzee din lume,
cea mai veche fiind cea descoperită în anul 1858, într-un mormânt din Capua,
Italia, fiind apreciată ca datând din anul 300 î.e.n.

Caracteristicile lor principale erau simplitatea - un pilon de sprijin, greutatea

relativ mare - fiind realizate din fier sau lemn, şi specializarea corespunzătoare
cerinţelor individuale de utilizare ale purtătorilor lor.

- Chirurgii, Ambroise Pare (Franţa, 1529) si Verduin (Olanda,1696) sunt primii

care au creat proteze cu articulatii mobile.
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
MEMBRUL INFERIOR

ISTORIC

-Realizări notabile: englezul James Pots of London fiind primul care a proiectat o
proteză cu componente din lemn, cuplate prin articulaţii din oţel (“piciorul
Anglesey”)

- Preocuparea spre perfecţionarea sistemelor de protezare pentru membrele

inferioare a crescut simţitor, în America, după războiul pentru independenţă, şi în
întreaga lume, în special în America şi Europa, după cel de-al doilea război
mondial.
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
ISTORIC MEMBRUL SUPERIOR

- o istorie mai puţin cunoscută;

- mâna Alt-Rupin, descoperită în Germania în 1863 (pe Rin) şi expusă, alături de
alte proteze din secolul XV, la Muzeul Stibbert din Florenţa, se caracteriza printr-o
construcţie ingenioasă care, chiar dacă prezenta policele ca rigid, permitea
mişcarea în pereche a celorlalte degete precum şi flexia încheieturii mâinii.

Momente semnificative:
-introducerea în anul 1812 de către Balif a principiului utilizării mişcă rii relative
dintre segmentele corpului;
- brevetarea în 1912 de către D.W. Dorrance a primului dispozitiv de tip hook;
- introducerea în 1940 a controlului mioelectric de catre Ritter.

Cazuistica medicală, alarmantă, determinată, şi aici, de cel de-al doilea război

mondial şi apoi de războiul din Vietnam, a condus la derularea unor ample
programe de dezvoltare a domeniului protezării (SUA, Germania, Rusia, Italia).
CONSIDERAŢII MEDICALE ŞI
STATISTICE

Fig. 1.1 Fig. 1.2

Fig. 1.2
 NORME GENERALE PRIVIND
CONFECTIONAREA PROTEZELOR

Principiul de baza in proiectarea protezelor si aparatului ortopedic

sa indeplineasca cat mai bine functia memebrului afectat, deci toate conditiile unui
mijloc de prehensiune, de sustinere sau locomoţie.

Conditiile elementare impuse sistemului de protezare :

1. sa fie cat mai conform cu bontul astfel incat prehensiunea , sprijinul sau deplasarea
sa nu produca leziuni.

2. sa permita o circulatie sanguina optima care sa intretina starea de integritate a

partilor moi si mai ales a musculaturii bontului.

3. sa fie functionala pentru a permite reabilitarea individului sau reincadrarea lui in

viata sociala.

4. sa fie usoare , estetice si nesocante pentru a evita instalarea complexelor de

inferioritate.