LUCRAREA NR.

ETALONAREA TERMOREZISTENŢELOR

I SCOPUL LUCRĂRII
A. Descrierea principiilor de funcţionare a termorezistenţelor şi a pirometrelor de radiaţie,
inclusiv prezentarea practică a acestora.
B. Efectuarea măsurătorilor de temperatură.
C. Etalonarea termorezistenţelor folosind valorile măsurate.

II ECHIPAMENT NECESAR
A. Diverse tipuri de termorezistenţe.
B. Termostat umplut cu apă.
C. Milivoltmetrul analogic şi multimetrul digital.

III PRINCIPIUL LUCRĂRII

Aparate de măsură pe care le vom studia în această lucrare îşi bazează funcţionarea pe
variaţia următoarelor proprietăţi fizice ale materialelor sau corpurilor termometrice odată cu
modificarea temperaturii:
 variaţia rezistenţei electrice a unor conductoare (termorezistenţe) şi semiconductoare
(termistoare - traductoare termorezistive);
 acţiunea termică a energiei radiate sub formă de căldură de un corp (pirometre de radiaţie)

Metode rezistive
Au la bază proprietatea materialelor conductoare de a-şi modifica rezistenţa electrică
odată cu variaţia temperaturii. Majoritatea metalelor îşi măresc rezistenţa electrică cu
aproximativ 40 % pentru o variaţie de temperatură cuprinsă între 0C şi 100C. Aceste
termometre, denumite termorezistențe, au un domeniu relativ mare de temperaturi (-120C 
+850C), folosindu-se pe scară largă în industrie.
Materialele din care se confecţionează termorezistenţele trebuie să satisfacă următoarele
condiţii: să nu-şi schimbe proprietăţile fizice şi chimice, coeficientul de variaţie a rezistenţei
electrice cu temperatura să fie mare, variaţia rezistenţei electrice cu temperatura să fie cât mai
liniară, iar proprietăţile materialului să poată fi uşor reproduse. Materialele care satisfac aceste
cerinţe sunt platina (-183C  +700C), cuprul, nichelul, fierul (-50C  +150C), precum şi
unele aliaje. Pentru realizarea unor măsurători mai precise, rezistenţele se confecţionează din
termistor. Acesta este un material semiconductor realizat din amestecuri foarte precis dozate de
oxizi metalici sinterizaţi într-un regim termic riguros controlat şi în atmosferă controlată.
Termistorii au coeficientul de variaţie a rezistivităţii cu temperatura de 10 ori mai mare decât
platina, precizia măsurătorilor fiind deci foarte mare.
Rezistenţa electrică a conductoarelor utilizate variază cu temperatura, după relaţia:
 
R t  R 0  1  a  t  b  t 2  c  t 3  ..... (1)
unde: Rt [] - rezistenţa electrică la temperatura t;
Ro [] - rezistenţa electrică la temperatura de etalonare (în general 0 C);
a, b, c, ... - constante.
În figura 1 se prezintă schema de înfăşurare a elementului sensibil al unui termometru cu
rezistenţă din platină (a), precum şi aspectul exterior al termorezistenţei (b).

1
 a). b).
Fig. 1 - Schema de înfăşurare şi aspectul exterior al unei termorezistenţe
Atât termocuplele, cât şi termorezistenţele sunt realizate în practică, de firme specializate.
Elementul sensibil este protejat cu izolatori ceramici şi introdus într-o teacă metalică, care îl
protejează la solicitări mecanice. Mai sunt prevăzute cu un dispozitiv de fixare şi o cutie cu
conexiuni electrice.
În cadrul lucrării de laborator, măsurarea rezistenţei electrice a elementului sensibil al
termorezistenţei se va face cu un ohmetru.
Metode optice
Faţă de termometrele de contact descrise anterior, pirometrele de radiaţie prezintă
avantajul că nu vin în contact direct cu corpul a cărei temperatură o măsoară şi deci nu
deformează câmpul termic al acestuia. Un alt avantaj al acestor aparate este inerţia lor termică
foarte mică. Ele sunt însă relativ scumpe, necesită un operator experimentat pentru a efectua
măsurători corecte şi cu ele nu se poate măsura temperatura din interiorul corpurilor, ci doar de
la suprafaţa acestora.
Cu pirometrele de radiaţie se poate măsura temperatura suprafeţei unui corp prin
măsurarea energiei sub formă de căldură emise prin radiaţie termică de acesta în mediul
înconjurător. Legile transmiterii căldurii prin radiație termică sunt cele de la electromagnetism și
au fost deduse de Stefan-Boltzmann şi Plank (capitolul Transmiterea căldurii din curs). Aceste
legi arată că un corp radiază energie termică la orice temperatură şi că o creştere a temperaturii
provoacă o creştere a energiei radiate. Aceasta poate fi examinată pe două căi, fie măsurând
energia radiată pentru toate lungimile de undă, fie măsurând numai energia radiată pe o anumită
lungime de undă.
În funcţie de principiul de funcţionare se deosebesc două tipuri de pirometre: pirometre
de radiaţie totală şi pirometre de radiaţie monocromatică.
La pirometrele de radiaţie totală energia emisă de suprafaţa corpului este focalizată de
un dispozitiv optic pe un receptor de energie de radiaţie. Acesta este de obicei o foiţă de platină
înnegrită. Temperatura receptorului se măsoară cu o termocuplă şi este o măsură a temperaturii
suprafeţei corpului. La unele pirometre receptorul de energie este o celulă fotoelectrică, iar
curentul fotoelectric produs de aceasta este proporţional cu fluxul de energie emis de suprafaţa
corpului, fiind deci o măsură a temperaturii suprafeţei acestuia.
La pirometrele de radiaţie monocromatică (fig. 2), denumite și pirometre optice
vizuale sau cu dispariţia filamentului, se compară luminozitatea şi culoarea unei suprafeţe
incandescente cu cea a unui radiator etalon. Acesta este de obicei un fir metalic (filament)
alimentat cu un curent electric. Imaginea lui se poate suprapune, cu ajutorul unui dispozitiv
optic, peste imaginea suprafeţei a cărei temperatură trebuie măsurată şi se variază intensitatea
curentului electric până când firul nu mai este vizibil, având aceeaşi culoare cu suprafaţa
corpului. Se observă, deci, că pirometrul optic cu dispariţia filamentului se compune dintr-o
parte optică şi una electrică. Partea optică cuprinde: un obiectiv O 1, un ocular O2, un filtru de
culoare F (de obicei, roşu), o sticlă absorbantă S şi o diafragmă D. Partea electrică este formată
din: lampa pirometrică L, al cărei filament se găseşte pe axa optică, o rezistenţă variabilă R, un
miliampermetru mA şi o sursă de tensiune E. Intensitatea curentului cu care este alimentat
filamentul este o măsură a temperaturii suprafeţei vizate. Aceste aparate se numesc pirometre

2
optice vizuale şi nu pot fi folosite decât pentru temperaturi mai mari decât 700°C. Ele sunt larg
răspândite în practica industrială fiind simple, suficient de robuste şi uşor de manevrat.

S
O 1 L D O 2 F D

R h

mA E
Fig. 2 - Schema de principiu a unui pirometru cu radiaţie monocromatică

IV MERSUL LUCRĂRII
1. Se foloseşte acelaşi stand de laborator pentru etalonarea termorezistenţelor ca cel utilizat
la lucrările anterioare.
2. Se aleg termorezistenţele care vor fi etalonate şi se realizează montajul termometrelor pe
aparatul verificator.
3. Se măsoară rezistența electrică pentru fiecare palier de temperatură și trasează curba de
variaţie a rezistenţei electrice în funcţie de temperatură R=f(t).

V REZULTATE EXPERIMENTALE
1. Datele experimentale se trec în tabelul 1 apoi se trasează curba de variație a rezistenței
electrice în funcție de temperatură R=f(t).

FOAIE DE CALCULE
Nume şi prenume: Data:

Tabel 1 - Corespondenţa între valorile temperaturii şi ale rezistenţei electrice

Temperatura Rezistenţa
Nr. crt.
termometrului etalon electrică
t1 [C] R []

1. 30
2. 40
3. 50
4. 60
5. 70
6. 80
7. 90
8. 100