Urme românești la Graz

Dan Toma Dulciu/UZPR

Numărul tot mai mare de români stabiliți în Austria în ultimii ani ne-a
determinat să cercetăm geneza și evoluția fenomenului imigraționist din această
țară, sub toate aspectele sale: istoric, cultural, social, economic. În acest sens, am
demarat inițiativa realizării unei hărți istorice a prezenței și răspândirii
conaționalilor noștri pe teritoriul austriac, studiind mai întâi, evident, situația din
Viena, acolo unde se găsește cea mai mare diasporă românească, pe locul
următor situându-se comunitatea românească din Graz, căreia îi dedicăm acest
studiu.
Landul federal Steiermark (Stiria), al doilea ca suprafață din Austria, are
drept capitală un oraș important, al doilea municipiu ca mărime și populație din
Austria - 288.806 locuitori (1 ianuarie 2019).
Graz, așezare situată pe râul Mur, în sud-estul Austriei, este considerat
orașul cu cea mai rapidă creștere economică și socială din această țară.
Orașul a apărut, probabil, în secolul XII, fiind construit în jurul
Schlossberg-ului, o veche cetate inexpugnabilă.
În anul 1869, statisticile arătau o populație cu puțin sub 100 000 de
locuitori. După un secol și jumătate, numărul acestora a crescut în mod constant.
Cât privește populația românească aflată în această provincie a Imperiului
Austro-Ungar, în urmă cu 150 de ani aici locuia un număr relativ redus de
persoane originare din Banat sau Transilvania, o bună parte fiind români (ofițeri
sau soldați) care își satisfăceau stagiul militar, ori erau dislocați în această
garnizoană, dar mai ales din studenți, care efectuau studii sau doctorate, primind
burse (”stipendii”) din partea fundațiilor culturale sau religioase din patria mamă
– România.
Așadar, colonia românească propriu-zisă era formată majoritar din studenți
și doctoranzi, Graz-ul fiind un centru de studiu renumit, după Viena,
Heidelberg, Berlin, Paris, Roma, Bruxelles, un popas obligatoriu în
binecunoscuta ”peregrinatio academica”. De altfel, registrele matricole datând
din perioada 1586-1782, cercetate în urmă cu câteva decenii, menționează și
numele unor studenți din Țările Române la Universitatea din Graz. (Ref. Johann
Andritsch, Studenten und Lehrer aus Ungarn und Siebenbürgen an der
Universität Graz (1586-1782), Graz, 1965, p. 321; idem, ”Die Matrikel der
Universität Graz”, I, 1586-1630, Graz, 1977).

1
 De altfel, studierea acelorași colecții de matricole demonstrează prezența
unor studenţi din Ţările Române, începând din sec. XIV, la universitățile din
Viena sau Graz, între care: Johannes Honterus (sec. XVI), Petru Maior, Ioan
Piuariu Molnar, Petrache Poenaru, Gheorghe Lazăr, August Treboniu Laurian,
Vasile Popp, Theodor Stamaty, Aron Pumnul, Ioan Vancea, Nicolae Pamfile din
Sălişte, Ioan Tipei din Zărneşti, Ioan Moldovan din Oradea, Vasile Gherasim din
Aţintiş, Ioan Hannia din Sadu, Nicolae Popeea din Săcele, Nicolae Găetan din
Şapte Sate, Ioan Iuga, Radu Orghidan, Gheorghe Pantazi din Braşov, Anastasie
Fătu, Alexandru Costinescu, Leon Filipescu din Moldova, fraţii Constantin,
Eudoxiu şi George Hurmuzaki din Bucovina, Mihai Eminescu ş.a. (cf.
Matrikelbuch, Bd. XII-XIII ş.a.).
În presa românească din Transilvania, din perioada 1870-1880, numele
”Gratiu” era un sinonim al orașului Graz, ziarele prezentând felurite știri
provenind din această provincie a Austriei.
În prezent, statisticile ultimilor ani arătau că românii sunt între primele cinci
mari comunități străine din Graz, aproximativ numeric egali cu cei provenind
din Bosnia-Herțegovina, Germania, Croația sau Turcia. Sunt, cu alte cuvinte, o
comunitate de luat în seamă.
Înainte de a analiza istoricul prezenței românești în capitala landului
Steiermark, este necesar să amintim existența unor valuri de imigrație similare
dinspre Austria spre Transilvania, dintre care amintim transferul forțat a peste o
mie de locuitori austrieci, originari din provinciile Stiria și Carinthia, de religie
protestantă, în special luterani, exilați în Principatul Transilvaniei, în valuri
succesive, între anii 1752 - 1755, cunoscuți sub numele de ”Landleri”, care s-au
așezat în majoritatea lor în jurul Sibiului (cf. ”Ecsilarea protestanților austriaci
în Transilvania”, ”Transilvania”, nr. 2/15, ian. 1870, p. 20-22). Acest fenomen
de imigrare pe teritoriul Transilvaniei a fost generat de exercitarea unor
persecuții religioase de către autoritățile habsburgice, în politica lor de unificare
religioasă în cadrul bisericii de rit catolic.
În schimb, prezența primilor vorbitori de limbă română în capitala landului
Steiermark nu a avut conotații religioase, nici măcar de ordin economic, ci, așa
cum am mai afirmat, este vorba de atracția exercitată de faimoase instituții de
învățământ superior, unele cu vechime de sute de ani. Cu toate acestea, desigur
că au existat și rațiuni de ordin comercial sau de altă natură, care nu pot fi
ignorate, atunci când analizăm motivele prezenței unei colonii românești la
Graz, în urmă cu mulți ani.

2
 Astfel, răsfoind presa vremii (”Libertatea”, Orăștie, nr.28, 6 iunie 1928, p.1)
aflăm că unii comercianți români dețineau comptoare de desfacere a mărfurilor
în celebrul mare magazin ”Kastner & Öhler” din centrul orașului Graz.
 Pe de altă parte, în anul 1923, au existat cereri de retrocedare a unor
proprietăți deținute de orașul românesc Arad pe teritoriul Graz-ului.
Revenind însă la aspectele de ordin cultural, remarcăm evoluția comunității
românești, din ce în ce mai numeroase, la Graz, la început în forme de
organizare specifice asociațiilor studențești.
Caracteristic acestor asociații este sentimentul apartenenței membrilor
comunității la cultura și spiritualitatea românească, în integralitatea ei, păstrarea
și punerea în valoare a tradițiilor și rădăcinilor identitare.
Astfel, în anul 1901, studenții, profesorii și doctoranzii români din Graz au
adoptat inițiativa ridicării în acest oraș a statuii lui G. Candrea (jurnalist,
etnolog, profesor, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, doctor
în filozofie, cu studii la Viena, Graz, Strassbourg), al cărui mormânt se află în
cimitirul de aici.
Acest efort de conștientizare a rolului cultural al unei minorități etnice, care
își duce viața pe teritoriul altei țări, îmbracă multe aspecte. Din păcate, nu
întotdeauna sunt fructificate toate oportunitățile avute la dispoziție. Evocăm doar
un caz, în aparență insignifiant: începând cu anul 1983, orașul Graz s-a înfrățit
cu municipiul Timișoara și, deși majoritatea orașelor străine având acest titlu au
primit privilegiul ca unul dintre bulevardele, străzile sau aleile din Graz să
primească un nume specific culturii și spiritualității orașului cu care s-a înfrățit,
Timișoara nu se bucură de un tratament similar. Această situație mai puțin
obișnuită nu poate fi imputată autorităților din Graz, ci este urmare a lipsei de
interes, de implicare a comunității românești în a-și face simțită și mai bine
prezența în peisajul cultural al acestui oraș, făcând demersuri ca una dintre
arterele din Graz să poarte numele unui savant român cunoscut, eventual dintre
aceia care au făcut studiile în acest oraș.

3
 Din trecutul comunității românești din Graz

Nașterea și evoluția coloniei românilor din Graz reprezintă un caz unic în

istoria diasporei românești din lumea întreagă: este prima comunitate născută în
jurul unui centru universitar de renume, un oraș frecventat de români, de
germani, maghiari sau sârbi, încă de acum 150 de ani. Cu alte cuvinte, nașterea
sa nu a avut ca argumente rațiuni sau oportunități de ordin economic, acordarea
de facilități sau beneficii oferite ”expaților”, nici apropierea de România, ci pur
și simplu atracția exercitată de această cetate a medicinii, a studiilor inginerești,
a artei și culturii (în prezent, numărul studenților din Graz este de aproape
40. 000, orașul având o populație de circa 250 000 de locuitori).
Putem să subliniem, de asemenea, faptul că începuturile parohiei româneşti
din Graz trebuie puse în relație cu numeroasa comunitate studențească
românească, prezentă la Universitatea Karl Franzens din Graz, la celelalte
instituții de învățământ, studenții fiind aceia care au solicitat Patriarhiei
Române (1994) înființarea unei parohii pentru credincioșii ortodocși români din
acest oraș, aflați în număr tot mai mare.
Din păcate, în Stiria mai există o prezență românească, tăcută pe vecie: sunt
cele câteva sute de militari români, decedați în Primul Război Mondial, care își
dorm somnul de veci pe teritoriul acestui land.

Asociații studențești românești la Graz

Prima formă organizată a coloniei românești din Graz a reprezentat-o

Societatea Academică Românismul (1871–1874), despre care există doar știri
lapidare.
Din rândurile sale făceau parte: A. P. Alexi, doctorand, George de Boitor,
capelan (preot militar), Petru Popovici, maior în retragere, cu domiciliu la Graz,
Pavel Tanco, student, Nicolau Dima, student la Drept, Coloman Albu, student la
Drept, Ștefan Popovici, politehnist, Ioan D. Balasiu, avocat la Graz, Nic.
Califariu, medicinist, Clemente Munteanu, medicinist, Teodor Ceontea, student
la filozofie, Ioan Crisianu, politehnist, Ioan Malaiu, dr. în filozofie etc.
Acestei asociații studențești i-au lipsit, din păcate, solidaritatea și unitatea,
minată fiind de veleități inutile, generatoare de disensiuni, astfel încât, după
puțini ani de activitate aceasta se destramă, mulți dintre membrii săi aderând la
Societatea de lectură Sentinela Romană, cu sediul la Graz-Cafe am Botanischen
Garten, din apropierea universității.

4
 Adunarea de constituire a acesteia a avut loc la Hotelul ”Para de Aur”, în ziua
de 1/13 ianuarie 1874, ocazie cu care reprezentanții tineretul studios din Graz
au decis înființarea unei asociații academico-literare, cu sloganul ”românism,
cultură, progres”, în locul defunctei societăți ”Românismul”.
Pentru elaborarea statutelor a fost ales un comitet interimar: Iulian Filipescu,
student, președinte, Ioan Panea, medicinist, secretar, Gavrilă Ardeleanu,
medicinist, casier, G. A. Orescu, politehnist.
În prima jumătate a anului 1874, societatea a ținut 12 ședințe ordinare și 2
extraordinare, prezentându-se următoarele prelegeri: ”Studiu etnografic asupra
românilor" de A. Diaconu; „Știința și amorul”, nuvelă originală de I. Panea, cu
un studiu critic de I. Filipescu; „Deșteaptă-te române", imn de A. Mureșianu;
„Copilul" poezie de Alessandrescu, ambele traduse în limba germană de A.
Diaconu; „Paula", nuvelă originală de I. Filipescu; „Idei contemporane" (religia
și conștiința, lupta pentru știință, învățământ religios, istorie în școlile
românești) de A. Diaconu, precum și s-au recitat poezii aparținând membrilor
societății ; I. Panea, I. Filipescu; I. Popea și G. Ardeleanu.
Membrii acestei societăți, majoritatea aflați la studii în instituțiile de
învățământ superior din Graz, și-au propus constituirea unei biblioteci reunind
opere ale unor autori consacrați, reviste de cultură și ziare românești.
Programul asociației, în primul an de la fondare, a fost unul ambițios,
studenții fiind dornici să implice cât mai mulți cetățeni originari din România în
activitatea sa.
Pentru consolidarea acțiunilor asociației, la adunare generală din toamna
acelui an (17 oct. 1874) a fost reconfirmată conducerea societății ”Sentinela
română”: președinte Iulian Filipescu, politehnist, Ioan Nicolau Ciuceanu,
medicinist; Ioan Panea, secretar, medicinist; George A. Orescu, casier,
politehnist;
La începutul anului 1875 societatea ”Sentinela Română” a sărbătorit un an de
activitate: sala unde a avut loc manifestarea era decorată cu steaguri tricolore
românești, precum și cu un tablou alegoric, reprezentând un vultur coborând din
înaltul cerului, ținând în gheare însemnele societății, iar deasupra, înconjurată de
lauri, era desenată deviza: ”Românism Cultură Progres”.
Alături de studenți s-au aflat și românii cu reședința în Graz: maiorul
Popovici, preot militar, dr. Dem Balasiu de Lissa, Bran de Lemeny.
După discursurile de rigoare, toasturi și felicitări, s-a dat citire telegramei
primite din Viena din partea societății ”Junimea Română”, semnată de
președintele acesteia, Dr. Danu, precum și mesajul societății studenților sârbi din

5
Graz, care a propus ca tinerii români să se înfrățească cu studenții sârbi, membri
ai Societății ”Soko”, propunere primită cu entuziasm. (Albina, an X, nr. 3,
12/24 ianuarie 1875).
Asemenea asociațiilor studențești românești de la Viena și Budapesta, ziua de
3/15 mai, marcând Revoluția de la 1848 din Transilvania, era considerată
sărbătoare națională și de către comunitatea românească din Graz.
Cu acest prilej, „Sentinela română” a organizat în 1875 o petrecere
câmpenească, în afara orașului, cu următorul program:
1. Deschiderea festivităţii si cuvântul de salut, rostit de președintele Comitetului
de Organizare, M. Cioranu, student la Politehnică;
2.) Orațiune festivă, dedicată zilei de 3/15 mai, rostită de I. Crisianu, student
politehnist;
3.) „Sentinela română," poezie de V. Alecsandri, declamată de I. Panea,
medicinist;
4.) „Despre Carpați”, dizertație istorică, de A. Diaconu, politehnist;
5.) „Martirii Românimii ", poezie de A. Mureșianu, declamată de I. Pojea,
politehnist ;
6.) „Poezia între Români," de Grandea, declamată de G. A. Orescu, politehnist;
7.) „Movila lui Burcel”, poezie de V. Alecsandri, declamată de O. Ardeleanu,
medicinist.
Corul a interpretat un repertoriu mobilizator - imnuri și melodii patriotice -,
apoi s-a toastat cu înflăcărare: I. Filipescu, președintele societăţii „Sentinela
română," pentru Împăratul Franz Joseph și în sănătatea oaspeților; A. Orescu
(din București,) pentru unitatea spirituală a românilor din diferite țări; H. Corvin,
în onoarea societății „Sentinela română”; I. Panea, pentru luptătorii români, în
special pentru ilustra familie Mocioni; I. Crisianu, în memoria eroilor români
din 1848/49; A. Diaconu, în onoarea presei române; O. Ardeleanu, în memoria
lui Andrei Șaguna.
Alături de studenți au participat și românii având reședința în orașul Graz,
dintre care s-a remarcat familia Popovici (din Orșova), cavalerul Boitor, preot
militar, maior în rezervă, în etate de 70 de ani. Acesta mărturisea că nu a mai
văzut pământul țării de peste 45 de ani, trecându-și la activ numeroase bătălii
(1848,1859,1864 și 1866), petrecând mulți ani în nordul Italiei. De aceea, ori de
câte ori se află în mijlocul tinerilor studenți, auzind o doină românească, nu-și
poate reține lacrimile. La sărbătorile importante, preotul militar nu uită să
celebreze o slujbă religioasă în limba română.

6
 Din nefericire, asociația ”Sentinela Română” a fost interzisă de către
autoritățile austro-ungare, în 1877.
O altă asociație culturală, cu o activitate remarcabilă, s-a înființat la 12
noiembrie 1895: ”Societatea romană academică social-literară ≪Carmen
Sylva≫ din Graz.
Aceasta a funcționat până la începutul Primului Război Mondial, cunoscând
reorganizări (1901 și 1906) și chiar o scurtă întrerupere (1910–1912). Deși
statutele societății nu s-au păstrat, se cunoaște însă că era condusă de un comitet
format din patru membri: președinte, secretar, casier și bibliotecar. În primii ani
de funcționare, conducerea a fost asigurată de studenți bănățeni.

Începuturile presei în limba română în Austria

Cu excepția cazurilor când nu erau interzise în mod expres de către cenzura

Imperiului Austro-Ungar, cele mai importante ziare naționale (tipărite în
Transilvania sau Țara Românească) puteau fi cumpărate din locuri publice, la
chioșcuri de ziare aflate pe peroanele Staatsbahnhof sau chiar în cele din oraș.
Lor li se adaugă presa de limbă română tipărită în Austria, aparținând
diasporei românești.
După Revoluția de la 1848, exilații români se puteau abona la ”Magazin
Istoric pentru Dacia” (Viena, 1851), redactori fiind A.T. Laurian și N.
Bălcescu.
Această publicație a exilului este continuată de ”Calendarul român” (Viena
1861), apoi de ziarul ”Albina”, (Viena 1866-1869), respectiv revista
”Stenograful Român” (15 iunie 1872), redactor Eugeniu Sucevean.
”Romänische Revues”, este o altă publicație periodică, apărută la Budapesta,
Viena și Sibiu sub conducerea lui C. Diaconovici (din 1894 „Romänische
Jahrbücher”). Aceasta a promovat în special articole și studii privind istoria
politică și culturală a românilor, mai ales a celor din Transilvania.

7
 Presă de limbă română la Graz

Graz reprezintă un centru de tipar, aici fiind editate cărți, reviste și albume
în limba română, dintre care amintim lucrarea lui Alexandru Bujor,
”Descripţiunea globului terestru”, Graz, 1874.
Începând cu anul 1881, la Graz este editată o ”revistă ilustrată, bilunară”,
cu caracter beletristic și științific, în limba română, scoasă de sub teascurile
Tipografiei I. Janotta, sub redacția lui N. Enescu, având ca editor pe Paul
Cieslar, purtând numele ”Amicul Familiei”. Apare până în 1884. (Revista este
însoțită de un supliment, ”Glumețul”, care se tipărește începând cu lunile
ianuarie-aprilie 1882).
Tot în anul 1882, ca urmare a succesului înregistrat la Graz de această revistă
ilustrată, N. Enescu decide să se adreseze și publicului din Viena, redactând
”Gazeta ilustrată”, publicație culturală în limba română, editor proprietar Franz
Bondy. Apare de 2-3 ori pe lună (în total 26 de numere); timp de un an, revista
publică un supliment gratuit, ”Jurnalul de modă”, (1882 oct. - 1883 oct.),
prima revistă cu acest profil pentru comunitatea românească din Austria.
Editura Franz Bondy era una dintre cele mai cunoscute în epocă, aici
editându-se faimoase albume, cum ar fi cel dedicat celebrului pictor Hans
Makart.
În timpul Primului Război Mondial, apare la Viena o publicație efemeră,
difuzată în rândul soldaților români, purtând numele ”Timpul Nou”- ”Foaia
soldaților români”, editor și redactor responsabil Filimon Taniac, fiind ”organ
al Senatului Central al ofițerilor și soldaților români în Viena”. Aceasta se
trimite ofițerilor și soldaților români, comunicându-le hotărârile Consiliului
Național de la Alba Iulia. Apare și în 1919 (ian-august).

Intelectuali români pregătiți în instituții de învățământ din Graz

Centrul universitar din Graz (renumit pentru instituțiile de învățământ tehnic,
medical, artistic) a atras de-alungul timpului numeroși studenți.
Dintre aceștia, unii au devenit nume reprezentative ale culturii române:
Artemiu Publiu Alessi (Alexi) 1847-1896, studii universitare la Viena
(1868/1869) și Graz (1870/1872). Doctorat în științe, obținut la Graz, în 1874,
profesor de științe naturale la gimnaziul năsăudean, cu articole în „Familia",
„Convorbiri literare", „Isis sau Natura" (Bucureşti), la ziarul „Federaţiunea"
(Pesta) şi alte publicaţii.
8
 Artemiu P. Alexi

Acesta este primul cercetător român al florei dobrogene. A înființat la Năsud

cea dintâi librărie românească, „Concordia”. Militant pentru eliberarea națională
a românilor transilvăneni.
Împreună cu un alt profesor din Năsăud, va scrie prima monografie dedicată
războiului independenţei naţionale, ”Resbelulu orientale illuslratu”, tipărită la
Graz de Paul Cieslar, aromân, care edita lucrări în limba română.
După dispariția asociației ”Românismul”, A. P. Alexi se înscrie în societatea
studenților români ”Sentinela”. Aceștia purtau o bandă cu tricolor, cu inscripția
numelui societății, precum și o beretă studențească în trei culori.
Eugen Bădărău, (19.09.1887 Folteşti, Galaţi – 11.03.1975 Bucureşti)
fizician. În speranța de a deveni inginer, a plecat în Austria şi s-a înscris la
Technische Hochschule din Graz. După doi ani de studii politehnice (1905–
1907), dorind să perfecţioneze partea teoretică, pleacă în Italia şi se înscrie la
Facultatea de Fizică de la Universitatea din Pisa, obţinând în 1911 licenţa în
fizică
Vasile Burlă. Studiază greaca, latina, sanscrita la Viena și Graz,
remarcându-se la Iași ca filolog, fiind unul dintre cei mai apreciați profesori ai
Colegiului Național, predând și la Universitate.
Printre elevii săi au fost Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu. Membru al
societății Junimea (1871). Vasile Burlă, împreună cu Eminescu şi L. Nastasi, îl
vizitează pe fostul domnitor Al. I. Cuza, la locuinţa acestuia din Dobling-
Bilrothstrasse nr.26, unde ,,au fost bine primiţi”.
Eminescu îl văzuse pe Cuza în anul 1864, în timpul vizitei acestuia la
Botoşani. În timpul tratamentului la Balta Liman (1885), V.Burlă și P. Novleanu
trimit bani lui Eminescu.

9
 V. Burlă

Teodor Ceontea, profesor de limba română, a studiat literatura la Graz si

Viena. Devine în anul 1876 profesor la Institutul Pedagogic din Arad.
Elie (Ilie Dăianu) teolog, studiază la Budapesta și Graz (studii filologice).
Tipărește la Sibiu, în anul 1914, lucrarea ”Eminescu în Blaj. Amintiri de ale
contemporanilor”;
Gheorghe Dima (28.09/10.10.1847 Şcheii Braşovului – 4.06.1925 Cluj-
Napoca). Compozitor, dirijor şi pedagog. Urmează o şcoală de profil tehnic, mai
întâi la Liceul Real din Viena şi apoi la Politehnica din Karlsruhe (Germania).
Va lua lecţii de canto cu profesorul Heinrich Giehna, iar apoi, la Viena, cu Otto
Uffmann. Hotărât să se dedice muzicii, va studia la Graz, sub îndrumarea lui
Ferdinand Thieriot.
Ioan Mihu (17.10.1854 Vinerea, jud. Alba – 2.06.1927 Orăştie) Avocat.
Dreptul la Graz, în Austria. Specializare la Budapesta şi Viena. A fost avocat la
Orăştie. Fondator şi primul director al Băncii Ardeleana din Orăştie (1885–
1905). A fost preşedinte al Fondului pentru Teatru Român în Transilvania,
făcând o donaţie însemnată pentru înfiinţarea Fundaţiunii pentru Ajutorarea
Ziariştilor Români din Ungaria.
Alexandru Mocioni Studiile începute la Pesta, sunt continuate timp de 3 ani
la Viena, apoi finalizate la Graz, unde obține titlul de doctor în drept.
Aurel C. Popovici. Publicist, născut la 1863 în Lugoj (Banat). A urmat
medicina la facultăţile din Viena şi Graz, făcând însă în acelaşi timp studii de
filosofie şi ştiinţe politice.
Ion Răducanu (20.03.1884 Bucureşti – 10.11.1964 Bucureşti) Economist. A
absolvit Academia Comercială la Graz. Doctoratul în Finanţe la Universitatea
10
din Berlin, 1902. În 1911 obţine, prin concurs, titlul de docent la Facultatea de
Drept a Universităţii Bucureşti; în 1912 redactează proiectul de lege pentru
înfiinţarea Academiei Comerciale, instituţie care începe să funcţioneze în 1913.
Raul Şorban. (4.09.1912 Dej – 20.07.2006 Cluj) Istoric de artă. A studiat la
Universitatea Catolică din Milano, Universitatea din Graz şi Universitatea
Cluj, fiind licenţiat în istorie, filosofie şi drept. A fost profesor şi rector la
Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Cluj, apoi la Universitatea
Bucureşti (1963–1965).
Gerhard Csaki (1888 – după 1925) face studii medicale la Innsbruck (1905–
1906) și Graz (1906–1911), finalizate cu obținerea doctoratului (2 martie 1912).
Se stabilește la Murau, în Styria (Austria)
Michael Eckard (1873 – după 1921) a fost student medicinist la Innsbruck
(1892–1893) și Graz (1893–1899, 1901), aici obținând titlul de doctor (1901).
Eduard Fabini (1856–1901) student la farmacie, la Graz, în anii 1875 și
1876, revenit apoi la Iași. Aici își susține doctoratul în medicină și chirurgie
(1897). Prim farmacist și chimist al Casei Spiridon din Iași, membru al
Societăților farmaciștilor din România și din Graz (1891), membru al Societății
de Științe fizice din București și al Societății medicilor și naturaliștilor din Iași
(1894).
Otto Folberth. (1865–1943) urmează Facultatea de Medicină la Viena
(1884–1885), Jena (1886) și Graz (1886– 1890)100. Doctorat la Graz, în iulie
1890. Profesează în spitalul militar din Sibiu, apoi în diverse garnizoane.
Richard Graeser (1895 – după 1929) a urmat studii economice și juridice la
Universitatea din Graz (1912–1913), apoi medicina la Cluj (1913–1920),
obținând doctoratului la Cluj (21 februarie 1920).
Rudolf Graeser. (1853–1908) urmează medicina la Viena (1875–1878) și
Graz (auditor, 1884). La 1894 obține titlul doctoral, după care practică
homeopatia la Warnsdorf (azi, Varnsdorf în Cehia). Acolo a funcționat ca medic
până la sfârșitul vieții sale.
Karl Hoch. (1839 – după 1914) studiază medicina și chimia la Graz (1862–
1863), München (1863–1865) și Viena (1866).
Stagiul academic se încheie la Erlangen, prin obținerea doctoratului în
medicină.
Carl Ipsen (1866–1927) a studiat medicina la universitățile din Innsbruck
(1884–1889), München (1885–1886) și Praga (1886). Obține doctoratul în
medicină la Innsbruck (2 martie 1891) iar docența la Graz (9 martie 1894).

11
 Carl Ipsen a fost colaboratorul de o viață al profesorului Julius Kratter
(1848–1926) pe care îl însoțește de la Innsbruck la Graz, unde își ia docența.
Desfășoară o rodnică activitate didactică la Innsbruck, unde este numit profesor
de medicină legală (1896), fiind apoi ales decan al facultății de medicină (1905–
1906, 1911– 1912), rector (1908–1909) și membru al Senatului universității
(1918– 1921).
Johann (Hans) Oberth (1886 – după 1933), studiază la Viena, Graz,
Berlin, München și Cluj, aici susținându-și doctoratul (30 martie 1912).
Julius Oberth. (1862–1946) urmează medicina la universitățile din Viena
(1881), Berlin (1882) și Graz (1884). Obține titlul de doctor în medicină la
Viena (27 martie 1887), lucrând la clinicile de dermatologie, ginecologie și
neuro-psihiatrie (1887–1890). Se mută la spitalul orășenesc din Sibiu, activând
ca medic (chirurg) voluntar, apoi secundar (1891– 1896). A fost părintele lui
Hermann Oberth (1894–1989), inventatorul rachetelor moderne și pionier al
astronauticii.
Gustav Rosenauer (1851 – după 1921) se pregătește în medicină la
facultățile din Viena (1869–1870, 1873–1874), Berlin (1870–1871) și Graz
(1872–1873).
August Johann Schuller (1870 – după 1916) urmează un stagiu prelungit de
studii medicale la Graz (1888–1896), obținând doctoratul în medicină generală
(iulie 1898).
Karl Schuster (1866 – după 1932) este student la medicină în Viena (1884–
1885) și Graz (1885–1889). La Graz obține titlul de doctor în medicină generală
(4–8 noiembrie 1890), apoi se specializează în farmacie. Se stabilește la Viena
unde lucrează ca farmacist (Mag. Pharm. Dr. Karl Schuster, Apotheker in
Wien). În noiembrie 1926, figurează ca farmacist domiciliat la Viena și co-
proprietar al celebrei farmacii bucureștene ”La ochiul lui Dumnezeu”, alături de
frații săi Fritz, Emil și Ella.
Heinrich Siegmund (1867–1937) urmează medicina la Graz, între 1886 și
1892, studiile fiind încheiate prin doctorat.
Hermann Titus (1882 – după 1946) Studii de medicină la Graz (1901–1907,
cu o întrerupere în 1904) și tot acolo obține titlul de doctor în medicină generală
(23 mai 1908). A urmat o carieră de medic militar în armata Austro-Ungară
(1909–1918). De la 1 decembrie 1919, Titus este încadrat în armata română (la
Corpul VII din Sibiu) cu gradul de medic maior. Funcționează la diverse școli și
unități militare, având gradul de locotenent-colonel (1923) și medic colonel
(1928).

12
 Samuel Wilk (1872 – după 1930) efectuează studii de medicină la Innsbruck
(1892), apoi la Graz (1893–1897), unde își ia doctoratul (octombrie 1898). Își
începe cariera la Mediaș, iar peste ani devine medicul-șef al spitalului orășenesc.
Georg Schirkanyer (1863, apr. 5, Marienburg – 18 iunie 1946, Bucureşti),
farmacist austriac. După absolvirea a patru clase la Gimnaziul evanghelic din
Braşov, s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1878); a
urmat patru semestre de studii universitare (1882-1884) la Universitatea din
Graz (Austria), devenind magistru în farmacie (1884); a lucrat aproape 10 ani ca
farmacist-ajutor în Farmacia Naţională, a lui George Kaufmes, din Brăila; a
fost membru al Societăţii farmaciştilor din România.

Alte personaje cunoscute

Ludwig Angerer, primul fotograf al orașului București, fost farmacist la Graz.
 
S-a născut la 15 august 1827. A studiat la Pressburg și la Pesta. In 1850
obține licența de farmacist și titlul de magister, apoi timp de 4 ani va profesa ca
farmacist în Viena și Graz.
Încadrat ca farmacist militar, Angerer este trimis în Principate, în timpul
Războiului Crimeei.
În anul 1856, în perioada cât funcționa ca farmacist militar, Angerer va face
un Album al Bucureștiului, luând poze cu aparatul fotografic, instalat pe
acoperișul Teatrului Național, pe Dealul Spirii, sau pe Dealul Mitropoliei, etc

Gheorghe Dabija, viitorul general al armatei române, în garnizoana din Graz

În anul 1901, mai mulţi ofiţeri români sunt trimişi pentru un stagiu de doi
ani în armata austriacă, la diferite arme, printre ei și Gh. Dabija, care a fost
repartizat la Reg. 7 Infanterie Graf von Kevenhuller, din garnizoana Graz.
În jurnalul său, Gh. Dabija ne lasă câteva detalii privind viața în garnizoana
din Graz, un oraş de 150.000 de locuitori, majoritatea militari sau ofițeri în
rezervă. Liniştea şi curăţenia oraşului, parcul în stil englezesc din mijlocul
oraşului, monumentele, berăriile, cafenelele, şcolile, între ele şi universitatea,
Şcoala superioară tehnică, arsenalul, catedrala din veacul al XV-lea, în stil
gotic, mărețele clădiri din centru, în stil renascentist german, între care primăria
şi Ioaneum, celebrul muzeu de istorie naturală îi lasă o amintire de neșters.

13
 La regimentul său, el întâlnește pe locotenentul Sbârcea, un bucovinean, şi
transilvănenii lt. Valeriu Ioan şi Morariu Ioan, „toţi trei foarte buni români şi
foarte buni ofiţeri. Era oprit a discuta chestiunile de limbă, naţionalitate şi
religie, pentru că astfel de discuţiuni puteau da loc la resentimente şi chiar
conflicte”.
Alţi doi români pe care îi cunoaşte aici, lt. Alexandru Hânzu şi cadetul Ion
Ilcuşu, după primul război vor ajunge generali în armata română, comandanţi de
divizie în războiul din 1918-1919, pe frontul din Ungaria.
Ulterior, va întreține o intensă corespondenţă cu mai mulţi dintre camarazii
săi de atunci.
La Graz, tânărul ofiţer Gh. Dabija urmează cursurile ținute la universitate de
filologul Hugo Schuchard, specialist în romanistică, de prof. Antonio Ive, limbi
romanice – dialectul istro-român – și prof. Jules Cornu.
La Graz face cunoștință cu activitatea Centrului cultural românesc,
grupat în jurul Asociației Academice „Carmen Sylva”, societate creată după
modelul Societăţii „România Jună” din Viena şi al Societății „Junimea” din
Cernăuţi.
La începutul secolului XX, Gh. Dabija se împrietenește cu studenţii
români, aflați la studii la Graz, între care D. Popescu, bucovinean, Ilie
Bacinschi, care studia literatura comparată, îndrăgostit de poezia germană şi
română, Antonovici şi Bocancea, care îşi susţineau la Graz doctoratul în Drept.
În cei doi ani de şedere la Graz, viitorul general Gh. Dabija a locuit într-
un apartament simpatic, bine mobilat. În fiecare sâmbătă seara, la el acasă era o
masă îmbelșugată, la care erau invitaţi camarazii de regiment şi studenţii români
aflaţi la studii.

Fiul domnitorului Ștefan Cantacuzino, închis la Graz, timp de 40 de ani.

Constantin Cantacuzino, fiul lui Ştefan Vodă Cantacuzino (1714–1716),

împreună cu Păuna Cantacuzino, mama sa, fratele Radu, precum şi Stolnicul
Constantin  Cantacuzino sunt capturați de turci și duși în prizonierat la Istanbul,
unde sunt judecați, domnitorul și cronicarul, condamnați la moarte, fiind
executați la data de 26 iunie 1716.
Păuna se ascunde cu copiii la ambasadorul Olandei, contele Colyer,
reușind să părăsească Istanbulul cu ajutorul acestui diplomat. De aici, pleacă la
Messina cu un vapor, apoi la Roma, Florenţa, Bologna, Ferrara, Veneţia, Tirol şi

14
la Viena, la curtea împăratului Carol al VI-lea, unde va rămâne pentru un timp
îndelungat.
Păuna solicită ajutor împăratului pentru fiul ei, Radu, dorind să obţină
Bănia Olteniei dar fără un rezultat favorabil. Radu, moare în Polonia, la
Cameniţa.
Fără să renunțe, Păuna ajunge în Rusia, împreună cu cel de al doilea fiu,
Constantin Cantacuzino. Constantin intră în armata țaristă, avansând până la
gradul de general, apoi se căsătoreşte cu Ana Şeremetieva.
Urmărind vechiul plan, Constantin pleacă la Braşov cu mama sa, Păuna, de
aici la Viena. Pe drum, la Zemun, lângă Belgrad, se amestecă într-un complot
(cu gândul să ajungă domn în Ţara Românească). Este arestat şi închis la Graz,
timp de 40 de ani.

15