Sunteți pe pagina 1din 2

În ultimii ani a devenit tot mai vizibilă tensiunea în care ne mișcăm zilnic.

Oamenii sunt mânioși cu și fără motiv. Fiecare aproape se consideră


îndreptățit să își manifeste agresivitatea.

Dacă analizăm obiectiv perioada contemporană, este imposibil să evităm


ideea de criză, de lipsă a unor valori și principii. Există multe lucruri
nefuncţionale, inutile, uitate sau pierdute, depăşite sau uzate. În inima
fiecărui om se face simţită o dorinţă intensă de schimbare, însă nu se ştie
prea bine ce anume trebuie schimbat şi nici în ce direcţie se vor deschide
căile cele mai viabile.
Morala atemporală, sentimentul că suntem mai mult decât realitatea
imediată s-a diluat în conştiinţe, zace adormit în profunzimile inconştientului
sau se iveşte, din când în când, fără a se face bine auzit, în conştiinţa
mulţimii dezorientate. Frumuseţea, curajul, onestitatea, fineţea bunului gust,
delicateţea iubirii, spiritualitatea sunt ascunse, de parcă ar fi defecte
ruşinoase, în spatele modei pasagere, al ironiilor, grosolăniei şi violenţei. Este
de ajuns o simplă privire pentru a observa agresivitatea individuală şi
colectivă, intoleranţa suverană, dispreţul unora faţă de ceilalţi şi dorinţe
vindicative pe toate planurile.

Această dorință de schimbare ne-a împins să batem ca niște profani la poarta


templului chiar dacă la început nu știam prea bine ce se află dincolo de
aceasta. Am venit cu piepturile goale, cu inima la vedere, ne-am prezentat
fiecare, așa cum scrie în ritualul de inițiere, ca un orb ce rătăcește în
întuneric și vine să caute lumina.

Am venit așadar mânați de promisiunea că această Lumină, nu este altceva


decât calea spre fericire, calea realizării de sine. Dar ca să știi unde mergi,
trebuie să știi, fratele meu, cine ești, de unde vii și mai ales care este sensul
existenței tale, pentru a putea lucra în pace și fervoare la construcția
edificiului tău.

Așadar cine suntem?


Lăsându-ne metalele la poarta templului și pășind aici unde suntem feriți de
toate strălucirile înșelătoare, am putea să închidem ochii și să ne coborâm
mintea în inimă, să ne întrebăm inima cine suntem cu adevărat?
Ascultând cu iubire, observând cu rațiunea cea ascuțită, vom vedea că de
fapt în fiecare dintre noi este o fărâmă de Univers, creată cu sârg și pricepere
de Marele Arhitect pe care noi, angrenați in cotidianul absurd, o murdărim
zilnic cu pizmă, orgolii, lăcomie și preamărire de sine.
Viața noastră e o cale, un scop și o răsplată. Misiunea noastră este să
înflorim. Să exiști este un mare dar pentru lume, dacă te gândești că fiecare
dintre noi suntem ca niște pietre, care odată slefuite pot folosi la construcția
templului umanității. Să ne gândim astfel la noi înșine ca la un templu, care
fără de atingerea Marelui Arhitect nu poate exista și în care nu se poate lucra
fără lumina izvorâtă de la Orient. Coloanele noastre sunt forța, înțelepciunea
și frumusețea, ritualul masonic este unealta care ne slujeste întru pace,
virtute și fervoare, piatra noastră șlefuită este simbolul satisfacției și al
încununării muncii depuse în lucrările noastre, iar Joaquin și Boaz direcția în
care să ducem rodul muncii noastre în afara Templului, în comunitate.

Gândind astfel vom realiza că nu suntem altceva decât rodul muncii noastre,
că ceea ce semănăm, aia culegem, că sărăcia este de fapt lipsa muncii, iar
amărăciunea este rodul ignoranței. Învinuind pe alții pentru eșecurile noastre
pierdem puterea creatoare, dorind ceva cu prea multă pasiune alungăm
fericirea, căci fericirea e a celor ce iubesc, a celor ce sunt mulțumiți. Nu vă
judecați căci sunteți divini și judecând un frate judeci de fapt creația Marelui
arhitect, nu învinuiți, nu vă comparați și nu invidiați. Acestea sunt roade ale
ignoranței, iar ignoranța murdărește sufletul și întunecă lucrarea. Sunt fericiți
cei ce regăsesc Raiul în ei înșiși. Trăind simplu, nefăcând rău nimănui,
dedicându-vă viața frumosului și adevărului veți dobândi Armonia. Omul
fericit îi transformă pe mulți, pentru că fericirea iubește libertatea, iar bucuria
și echilibrul este acolo unde există libertate. Oamenii nefericiți râmân sclavi
în jugul propriei ignoranțe, în jugul propriilor patimi.

Să reflectăm așadar înăuntrul templului nostru, să lucrăm pentru Creație și


nu pentru recunoștință, să răspândim dragoste, toleranță, libertate învățând
astfel arta fericirii. Să fim deschiși lumii și lumea ni se va deschide nouă.

Acestea fiind spuse, preaiubiți frați, Fie ca Lumina ce ne luminează să


continue să strălucească în noi pentru a finaliza în afară opera începută în
acest Templu, Fie ca Pacea să domnească pe Pământ, Fie ca Dragostea să
domnească printre oameni!

Am zis!

Fr.’. Viorel Trandafir

S-ar putea să vă placă și