Cosmin CIOTLOȘ

Contemporanul nostru

Mihail Radu Solcan, Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal. 2007-2013, selecție, introducere și
note de Mircea Flonta și Constantin Vică, Art, 2019

Între multele că rți semnificative apă rute anul trecut, una singură , jurnalul lui Mihail Radu
Solcan, merită notată ca revelație. Termenul e judicios ales. Am, cred, după cincisprezece ani de
cronică , destulă experiență cît să nu mă arunc prematur și, prin urmare, să nu drămuiesc, atunci
cînd recurg la ele, vorbele mari. Într-o cultură în care un textier de muzică ușoară a putut fi
comparat cu Hö lderlin, iar un eseist, sclipitor, e-adevă rat, a fost lansat drept un Kirkegaard valah, o
anume prudență a formulă rii entuzasmului e obligatorie.
Ș i totuși, de la programul existențial pînă la întorsă turile de frază , acest Vremuri noi, vremuri
vechi își justifică , fă ră emfază, statutul. Să le luă m pe rînd: exceptîndu-i pe apropiații stricți, Mihail
Radu Solcan a fost, pînă în ultima clipă , un cvasinecunoscut. Cultural, în orice caz. Cursurile pe care
le ținea la facultatea de Filozofie nu puteau livra, îmi închipui, decît o fantă minusculă în raport cu
impresionantul atelier al preocupă rilor sale deliberat private. Care se întindeau de la, evident,
reflecțiile speculative în marginea profesiei la informatică, la studiul limbilor stră ine (atunci cînd nu
se stră duiește să deprindă greaca veche după manuale latinești, Solcan se ră sfață cu chineza), la
istorie literară sau paleografie și, cît să pună capac, la bricolaj și amenajă ri interioare. Nimic
flaubertian (à la Bouvard et Pécuchet) în toată dispersia de interese și curiozită ți. Și, totodată , nimic
elegiac în această lipsă de notorietate. Solcan și-a asumat-o, teoretizînd-o chiar: voia să fie un
gînditor low profile. Expunerea publică, servilă în fond, față de un set de așteptă ri, i-ar fi limitat,
spune el, libertatea. Există ipoteze scandaloase și foarte fertile de laborator pe care, împă rtă șindu-
le, riști să le corupi sau să le surdinezi ipocrit, de teama impopularită ții lor.
Un exemplu elocvent și totuși, light: sociologic vorbind, felul cum s-a edificat, după 1830,
burghezia autohtonă a ținut de o etică a etală rii luxului. Toaletele scumpe intrau, la Ș osea, într-o
acerbă concurență , din care „adversarul” trebuia să iasă numaidecît zdrobit. Nu-i o noutate,
memorialistica de epocă nu ratează să descrie nici opulența nici cruzimea acestor ceremonialuri. Pe
un asemenea fond, constată Solcan, momentul 1948 a lovit cum nu se poate mai adînc. Fosta
sociabilitate salonardă s-a vă zut retrogradată la talcioc, unde doamnele de altă dată se întîlneau,
acum, să își vîndă pe mai nimic vechile podoabe. Pe acești oameni, comunismul i-a ruinat moral
exploatîndu-le o vulnerabilitate morală . Pe Noica, în schimb, inaderent la astfel de frivolită ți, să ră cia
nu l-a umilit.
Rostite în for, astfel de considerații (de care jurnalul e plin) pot isca reacții umorale. Solcan e
o minte incomodă , cu tot ce presupune asta, dar nu un erou. Așa încît preferă să le ferească de
audiență , pă strîndu-și dreptul de a-și mobila după plac intimitatea. Cu ce anume? În primul rînd cu
că rți, de care se îndră gostește, singur o spune, în felul în care alții se îndră gostesc de femei. Își
deversează salariul în volume rare pe care le vînează vertiginos prin anticariatele bucureștene.
Între 2008 și 2013 (nici mă car un verdict medical crunt nu-i domolește pasiunea) adună volume
dintre cele mai inaccesibile și, pentru eficientiști, dintre cele mai inutile: un dicționar româ n-
japonez de la 1940 aureolat spectaculos (vasul care transporta un întreg tiraj s-a scufundat);
Regulamentul Organic (ediția 1847); un tom al lui Sami scris în turca otomană ; un Satyricon de la
1743 și altele asemenea. Se revoltă cînd nu gă sește, în Imposibila întoarcere, o sintagmă pe care
Manolescu i-o atribuie lui Preda. Visează, în paralel, să scrie, odată ieșit la pensie, o carte despre
latina medievală din Transilvania. Ș i, astfel că ptușit interior, gă sește și resurse pentru un momente
de umor pince sans rire, declarîndu-se fascinat de erudiția lui Claude Karnoouh, pe care-l ascultă
într-un rînd conferențiind în marginea modernismului.
Ca să fiu sincer pînă la capă t, nu mi-a că zut bine paraponul lui Solcan față de critica literară ;
ce-are, totuși a face?! Omul a citit cît zece și s-a bucurat cît o sută . A iubit, fă ră -ndoială, literatura. Ș i,
risc să spun, a compus, în acest jurnal unul dintre cele mai atașant-romanești personaje din proza
de idei a ultimelor (cel puțin) trei decenii.

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București.
Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă ,
Editura Humanitas, 2017