Obezitate

Dr. Raluca Sanda Visan

Medic primar Diabet, nutritie si boli metabolice

Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu boli cronice
severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este
caracterizata printr-un exces de tesut adipos. In mod normal organismul barbatilor contine un
procent de 15 - 20 % de tesut adipos, iar organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de tesut
adipos.

Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza IMC -

indicele de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime2, astfel :

 gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9 kg/m2

 gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9 kg/m2
 gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m2

Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m2 au fost definiti ca
supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 - 26 kg/m2 pentru
femei si 24 - 27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de masa corporala (IMC) sub 18 kg/m2
prezinta diagnosticul de denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat (la
nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferinta taliei (normal sub 80
cm la femei si sub 94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta soldului. Toti
acesti parametrii antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea valorilor
IMC (indicele de masa corporala).

Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si supraponderale in

Europa. In tarile europene rata obezitatii variaza invers proportional cu nivelul socio-
economic, in special in randul femeilor. In tara noastra incidenta obezitatii este de
aproximativ 17 % in mediul rural si cca. 20 % in mediul urban, fiind mai frecventa la femei;
la copii variaza intre 5 - 10 %.

Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii obezi

 obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente, viscerala si

subcutanata
 obezitate gluteofemurala (ginoida)

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora. Obezitatea

centrala este un factor determinant puternic al insulinorezistentei si se asociaza cu un risc
crescut de diabet zaharat, dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune si cancer.

S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii factori de mediu
ca sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul psihic asociat, nivelul scazut de
educatie. Initierea fumatului este urmata de dezvoltarea obezitatii centrale, proces reversibil
dupa renuntarea la fumat.
Prevalenta obezitatii este crescuta suplimentar in anumite grupuri etnice datorita obiceiurilor
alimentare (preparate alimentare cu continut crescut caloric si scazut vitaminic) si
particularitatilor climaterice (sezonul rece prelungit cu reducerea ofertei de fructe si legume).
Urbanizarea, obligatoriu insotita de industrializare, este trasatura definitorie a unei societati
predispuse la obezitate. In societatea moderna, excesul ponderal are o prevalenta
ingrijoratoare. Cauzele obezitatii includ stresul cotidian, lipsa educatiei, alimentatia
hipercalorica tip fast-food, consumul crescut de alcool. Mai importanta decat toate acestea
pare insa scaderea gradului de activitate fizica.

Unele tulburari psihologice primare ca : anxietatea, depresia, tulburarile de personalitate, pot

constitui factori etiopatogenici ai obezitatii prin inducerea de tulburari de comportament
alimentar. Cele mai frecvente astfel de tulburari sunt : gustari interprandiale cu un bogat
continut caloric, ingestie crescuta si frecventa de dulciuri, aport alimentar crescut dupa ora 19,
episoade de foame exagerata ce conduc la ingestie alimentara crescuta intr-o perioada scurta
de timp, bulimia, hiperfagia, consum crescut de alcool, care prin aportul caloric si stimularea
apetitului, actioneaza ca factor favorizant al obezitatii.

Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :

 habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)

 fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie etc.)

In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de sarcina, lactatie sau
menopauza.

Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati in tratamentul obezitatii
(hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul ovarului polichistic etc.).

O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand castigul ponderal, fara sa
determine un surplus ponderal important (cu exceptia corticoizilor) : blocanti β adrenergici,
steroizi (estrogeni, glucocorticoizi etc.), unele contraceptive steroidiene, antidepresive
triciclice, antiepileptice, antipsihotice, antagonisti serotonergici, insulina si sulfonilureicele
administrate impropriu.

Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre energia de aport (valoarea calorica a
alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice (energia consumata in activitatea fizica si
metabolismul bazal, termogeneza, prelucrarea alimentelor ingerate).

Cheltuiala energetica de repaus este data de metabolismul bazal, efectul termic al alimentelor
(actiunea dinamica specifica a acestora), procesul de crestere si termogeneza de adaptare la
cald si frig.

Metabolismul bazal reprezinta energia necesara mentinerii functiilor vitale si homeostaziei in

conditii de repaus absolut : activitate nervoasa, cardiaca, respiratorie, musculara, osmotica,
sinteza compusilor organici. El reprezinta 60 - 75 % din cheltuiala energetica zilnica.
Valoarea metabolismului bazal la adultul normal este de circa 1 kcal/kg/ora, adica 1680 kcal
pe zi pentru o greutate de 70 kg. O scadere minima in timp a metabolismului bazal poate
determina pe termen lung un castig ponderal apreciabil. Odata cu inaintarea in varsta rata
metabolismului bazal scade cu 2 - 3 % la fiecare decada, iar necesarul caloric pentru procesul
de crestere este redus la 1 % din cheltuiala energetica zilnica; ambele dezechilibre favorizeaza
excesul ponderal in conditiile pastrarii aceluiasi aport caloric.

Actiunea dinamica specifica a alimentelor reprezinta cantitatea de energie necesara digestiei si

absorbtiei alimentelor, precum si pentru activarea sistemului vegetativ in perioada actului
alimentar. Reprezinta 10 % din consumul energetic zilnic.

Termogeneza de adaptare este energia necesara mentinerii constante a temperaturii corpului si

este dependenta de arderile desfasurate la nivelul tesutului adipos brun.

Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite grade aproape toate
sistemele si aparatele organismului. Complicatiile cardiovasculare sunt : hipertensiunea
arteriala, cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita, accidentele vasculare
cerebrale, insuficienta venoasa cronica. Complicatiile osteo-articulare sunt : gonartroza,
coxartroza si sindromul trofostatic din post-menopauza. Studiile clinice au furnizat dovezi cu
privire la rolul direct al obezitatii in patogenia diabetului zaharat.

O scadere ponderala de 0,5 - 10 kg la pacientul obez se insoteste de numeroase beneficii :

 scade cu 20 % mortalitatea totala, scade cu 37 % mortalitatea prin cancer, scade cu 44

% decesul prin diabet zaharat, scade cu 9 % decesul prin boli cardiovasculare
 scade riscul de aparitie a diabetului zaharat cu peste 50 %, reduce glicemia bazala cu
30 - 50 %, scade cu 15 % hemoglobina glicozilata
 scade cu 10mmHg componenta sistolica a tensiunii arteriale si cu 20 mmHg
componenta sa diastolica
 scade cu 10% colesterolul total, scade cu 10 - 15 % LDLcolesterolul, scade cu 20 - 40
% trigliceridele plasmatice, creste cu 10- 15 % HDLcolesterolul
 se amelioreaza simptomele din afectiuni respiratorii, osteoarticulare, boli
cardiovasculare
 se reduc complicatiile ginecologice, obstetricale si urologice
 creste calitatea vietii pacientului, cu imbunatatirea statutului social

Situatiile care contraindica scaderea ponderala sunt :

 sarcina si perioada de lactatie

 tuberculoza activa, hepatita cronica activa, ulcerul gastroduodenal in puseu dureros,
nefropatiile cronice, colestaza, sindromul de malabsorbtie, guta
 anorexia nervoasa, depresia
 greutatea ciclica, intalnita la indivizii cu oscilatii mari ale greutatii corporale la care
tinta terapeutica este mentinerea unei greutati stabile

Obtinerea greutatii dorite presupune o dieta hipocalorica, corectia tulburarilor de

comportament alimentar, exercitii fizice, farmacoterapie, interventii chirurgicale etc.

Tipul de dieta trebuie sa fie ales in functie de aderenta pacientului, patologia asociata si
obiectivele terapeutice. Principiile generale ale unei diete hipocalorice constau in : limitarea
consumului alimentar in afara meselor, evitarea alimentelor cu densitate calorica mare, mese
mici si fractionate, stoparea fumatului si un consum scazut de alcool. In general, se
recomanda o dieta cu deficit de 500 kcal/zi fata de aportul alimentar anterior, estimandu-se o
scadere ponderala cu 5 - 10 % din greutatea initiala intr-o perioada de 3 luni. Structura dietei
va consta in 55 - 60 % glucide, 25 - 30 % lipide si 12 - 17 % proteine. Se va interzice
consumul de alcool. Aportul de fibre alimentare va fi de cca 30 gr. si de sare sub 6 gr. (adaptat
la valorile tensionale).

Activitatea fizica este un element terapeutic de prima importanta care trebuie, totusi,
individualizat si adaptat la patologia asociata. Efortul fizic potenteaza scaderea in greutate
indusa de dieta hipocalorica, reduce insulinorezistenta si diminua masa adipoasa
intraabdominala. S-a observat ca activitatea fizica limiteaza reducerea masei musculare indusa
de unele diete hipocalorice. Numeroase studii au aratat ca activitatea fizica reduce
simptomatologia si riscurile tuturor comorbiditatilor. In general, se recomanda efectuarea de
exercitii fizice de minim 3 ori pe saptamana, cu o durata de 30 - 60 minute si o intensitate de
50 - 70 % din capacitatea individuala de efort.

Farmacoterapia este necesara pacientilor la care in pofida terapiei nefarmacologice nu s-a

reusit obtinerea greutatii corporale stabilite.  Substantele antiobezitate pot fi prescrise numai
de medicul specialist.

Metodele chirurgicale de tratament al obezitatii sunt luate in considerare in urmatoarele

situatii extreme :

 indicele de masa corporala (IMC) este peste 40 kg/m2

 indicele de masa corporala (IMC) este peste 35 kg/m2 in prezenta complicatiilor
medicale ale obezitatii
 insuccesul metodelor de scadere sau mentinere a greutatii aplicate timp de un an
 existenta unor complicatii medicale (apnee obstructiva de somn, esofagita de reflux,
artrita invalidanta) ce necesita o scadere rapida in greutate.