Sunteți pe pagina 1din 4

Esenţa crimei organizate constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau, cel puţin,

consistente pe calea acordării de produse şi servicii ilicite. Iată de ce, această caracteristică
trebuie considerată drept trăsătură definitorie primordială, invariabil prezentă, indiferent de
formele particulare pe care le ia fenomenul crimei organizate.

De menţionat confuzia creată în ştiinţă şi practică datorită omiterii esenţei fenomenului. S-a
ajuns, astfel, în situaţia încît criminalitatea organizată era eronat identificată cu unele forme
particulare de manifestare ale ei, precum Mafia, Camorra, Cosa Nostra, cartelurile columbiene
etc., fiind excluse, nejustificat, o serie de alte manifestări ale fenomenului, sau, dimpotrivă,
era confundată cu tipuri de criminalitate distincte, cum ar fi criminalitatea de grup sau cea
profesională.

Iată şi o caracterizare generică a trăsăturilor evidenţiate, pentru a întregi şi elucida cu mai


mult succes conceptul de crimă organizată.

Producerea sau oferirea (desfacerea) unor produse sau servicii ilicite formează conţinutul
activităţii criminale proprie tipului de criminalitate examinat. Ea nu constituie o invenţie a
unor indivizi hotărîţi să se pricopsească în acest fel, ci este un răspuns la o cerere reală
existentă în societate. Aşa se face că în societate sunt interzise, din diverse motive, o serie de
produse sau practici (droguri, pornografie, jocuri de noroc, prostituţie etc.) rîvnite de un grup,
mai extins sau mai restrîs, de persoane. Procurarea acestor produse şi servicii devine astfel
imposibilă, în timp ce necesitatea şi, deci, cererea lor rămîne activă. Inevitabil, în atare
condiţii, se găsesc indivizi dispuşi să le ofere cu preţul încălcării legii, pentru a se îmbogăţi.
Cu alte cuvinte, ei speculează o cerere la anumite servicii şi produse realmente existentă în
societate, dar care nu poate fi satisfăcută pe cale legală. Riscul asumat este, oarecum, justificat
de profiturile considerabile încasate de afacerişti, datorită costului mărit (în virtutea
caracterului lor clandestin) al acestor produse şi servicii. Şi cu cît cererea e mai mare şi mai
variată, iar veniturile încasate ca urmare a satisfacerii ei sunt mai ridicate, cu atît mai puternic
se dezvoltă şi crima organizată. Prin urmare, existenţa criminalităţii organizate este generată
de anumiţi factori sociali obiectivi, iar atît timp cît ei rămîn activi fenomenul crimei
organizate se menţine, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de forţa lor şi a
ripostei sociale anticrimă.

O dată apărută, însă, crima organizată poate să se dezvolte pînă în faza în care capătă surse
interne de autoreproducere şi propagare. Astfel, veniturile enorme dobîndite şi frenezia
căpătuirii îi determină pe cei implicaţi în crima organizată să-şi extindă şi să diversifice
activitatea criminală, antrenîndu-se şi în alte acţiuni ilicite, cum ar fi economia subterană,
fraudele financiare, concurenţa neloială etc.

Exponenţii crimei organizate nu se mărginesc însă la activităţi infracţionale, ci încearcă să


investească şi în economia legală, să-şi legalizeze veniturile, să obţină autoritate şi prestigiu
social, fără a renunţa totuşi la apucăturile lor criminale, prin care fapt provoacă o
criminalizare a sferei licite.

De remarcat că activitatea criminală a persoanelor implicate în crima organizată nu se reduce


doar la producerea sau oferirea de produse şi servicii ilicite. În scopul realizării cu succes a
activităţii criminale de bază, a asigurării securităţii grupului şi a protejării afacerii desfăşurate,
acestea săvîrşesc şi infracţiuni secundare (colaterale), precum: asasinate, incendieri, răpiri,
falsuri în acte, acte de corupere, şantaj etc.

Activitate criminală în grup (stabil şi numeros). Deşi nu este esenţială, după cum eronat
consideră mulţi cercetători şi practicieni, această trăsătură cunoaşte totuşi un grad ridicat de
generalitate şi are o pondere semnificativă în configurarea fenomenului crimei organizate şi,
prin urmare, în explicarea lui. Criminalitatea organizată se manifestă la început prin
activitatea unor indivizi izolaţi, ca abia ulterior să ia forma unor grupuri criminale4. Oricum,
pe lîngă grupurile antrenate în crima organizată, pot exista şi persoane care să practice atare
gen de activitate infracţională pe cont propriu.

Cu toate acestea, anume caracterul de grup, coroborat de o organizare redutabilă, a făcut din
crima organizată una dintre manifestările infracţionale cele mai periculoase şi rezistente la
acţiunile sociale anticrimă. Criminalitatea organizată reprezintă, cu alte cuvinte, un pericol
social deosebit anume prin formele ei de grup (stabil şi numeros), cu o organizare extrem de
eficace, din toate punctele de vedere. De aceea, sub aspectul impactului social, caracteristica
dată este de o însemnătate pregnantă. Caracterul de grup şi formele de organizare ale lui
interesează în special din perspectiva contracarării manifestărilor de crimă organizată.

Organizarea în grup a persoanelor care se dedau activităţii de producere sau oferire a


serviciilor şi produselor ilicite este determinată de necesitatea (a) extinderii capacităţii de
acţiune, (b) a asigurării securităţii infractorilor faţă de organele de drept şi faţă de grupurile
rivale de afacerişti, precum şi (c) a sporirii capacităţii concurenţiale pe piaţa serviciilor şi
produselor ilegale.

Numărul persoanelor unui grup poate varia de la cîteva unităţi la cîteva sute.

Diviziunea pronunţată a activităţii criminale reprezintă o altă trăsătură importantă a tipului de


criminalitate analizat. Ea presupune existenţa unei stricte distribuiri a acţiunilor ce compun
activitatea criminală, fiind delimitată o structură complexă de funcţii constitutive. Fiecărui
membru al grupului criminal îi revine un rol bine determinat în această structură, pe a cărei
executare el se specializează. În consecinţă, activitatea criminală cunoaşte o diviziune
pronunţată în cadrul grupurilor ce practică producerea sau oferirea de servicii şi produse
ilicite. Asemenea organizare a grupurilor criminale permite o sporire considerabilă a eficienţei
şi protejează, în mare măsură, grupul de eventuale demascări. Într-adevăr, segmentarea
pregnantă a acţiunilor infracţionale creează dificultăţi greu de depăşit în activitatea probatorie
a organelor de drept, în condiţiile în care, adesea, membrii aceluiaşi grup criminal nici nu se
cunosc şi nici nu au o idee exactă despre organizarea grupului în ansamblu. Ei cunosc doar
persoanele de legătură şi ceea ce au de făcut.

Ierarhizare strictă a grupului criminal. Multe dintre grupurile de crimă organizată se


caracterizează printr-o strictă organizare ierarhică. Ea constă în stabilirea unor relaţii de
dirijare puternic verticalizate, în care ordinul superiorului este de o autoritate absolută.
Potrivit schemei utilizate de grupurile de crimă organizată, şeful grupului nu vine în contact
direct decît cu persoanele de pe poziţia ierarhică imediat subordonată, iar acestea din urmă
emit, la rîndul lor, dispoziţii pentru membrii de pe poziţia următoare ş.a.m.d. Dispoziţiile
emise în cadrul sistemului de dirijare au un caracter imperativ şi irevocabil, sancţiunile pentru
neexecutarea lor fiind extrem de aspre. Un rol cu totul aparte îl joacă în mecanismul de
dirijare şeful (sau şefii) grupului criminal, care dispune de o putere absolută. Mai mult decît
atît, el (ei) constituie elementul central al grupului criminal, conferindu-i deopotrivă
stabilitate, coeziune, acţiune, inteligenţă şi asigură persistenţa grupului chiar şi în cazurile în
care el este serios afectat de luptele rivale sau de acţiunile organelor de drept. Trebuie
neapărat subliniată însemnătatea decisivă a capilor în regenerarea şi persistenţa grupurilor
care practică crima organizată. Pentru că şefii nu vin în contact direct decît cu un număr infim
de membri ai grupului criminal, iar majoritatea dintre ei nici nu-l cunosc, şi pentru că nu
participă nemijlocit la realizarea acţiunilor infracţionale, deconspirarea lor şi probarea
vinovăţiei este arhidificilă, zădărnicind cel mai adesea eforturile organelor de poliţie de a
anihila grupul criminal, care se reconstituie de fiecare dată cînd capii lui rămîn în libertate.
Datorită dificultăţilor în demascarea capilor şi faptului că ei îşi continuă activitatea criminală
chiar şi atunci cînd sunt amputate unele segmente ale reţelei criminale, în reprezentarea
socială s-a înrădăcinat, din păcate, impresia că criminalitatea organizată este invincibilă, ceea
ce încurajează criminalii şi, dimpotrivă, descurajează societatea şi autorităţile publice în
eforturile lor de a stăvili şi a diminua acest fenomen macabru.

Norme de conduită şi valori criminale exact definite şi riguros aplicate. Funcţionalitatea şi


viabilitatea grupului criminal este asigurată şi de prezenţa unor norme şi valori criminale.
Adoptarea unor norme de conduită în cadrul grupului reprezintă o necesitate obiectivă, care îi
conferă ordine şi automatism, prin reglementarea strictă a relaţiilor dintre membrii lui. În plus,
o bună organizare şi reglementare a activităţii şi vieţii sporeşte considerabil eficacitatea şi,
totodată, securitatea grupului criminal. Valorile criminale au menirea, la rîndul lor, de a forma
o comuniune de convingeri, orientări şi mentalităţi, în scopul consolidării coeziunii interne şi
statornicirii unui confort psihologic, capabil să justifice activitatea şi viaţa criminală la care se
pretează. În grupurile ce se îndeletnicesc de crimă organizată normele de conduită şi valorile
criminale se disting prin caracterul lor exact definit şi riguros aplicat, iar sancţiunile stabilite
pentru încălcarea lor nu doar sunt severe, ci chiar de-a dreptul draconice. Un elocvent
exemplu îl constituie în acest sens regula denumită omerta - ,,legea tăcerii”, care cere
membrilor grupului criminal să nu sufle o vorbă despre orice aspect al grupului, despre
persoanele implicate şi activitatea lor, în caz contrar survine implacabil pedeapsa cu moartea a
făptaşului. Acest lucru constituie şi el un impediment major în cercetarea penală a cazurilor de
crimă organizată.

Atribute importante ale cadrului normativ şi simbolic criminal le reprezintă poreclele, argoul
şi tatuajul care au un rol deopotrivă funcţional şi conspirativ5. În unele cazuri ele au o
semnificaţie multiplă şi accentuată, de exemplu, la asemenea grupuri de crimă organizată ca
yakuzza sau triadele chinezeşti.

Profesionalizare criminală. Această caracteristică denotă faptul că indivizii implicaţi în


producerea sau oferirea de servicii şi produse ilicite îşi asigură traiul pe cale criminală, adică
activitatea criminală constituie principala lor sursă de existenţă6, ceea ce înseamnă că pentru
ei activitatea criminală reprezintă o îndeletnicire permanentă prin care îşi procură mijloacele
de trai. De precizat că profesionalizarea criminală nu este proprie tuturor celor antrenaţi în
crima organizată, ci cu precădere persoanelor care formează nucleul grupului. Pentru o serie
de acţiuni este, adesea, preferată racolarea unor persoane terţe, care se dedau ocazional
faptelor infracţionale.