Minunea înmulţirii pâinilor, săvârşită de

Sfântul Ioan Botezătorul

Anul trecut (1939), povesteşte bătrânul Hrisant, am fost pentru o perioadă trapezar. Se
apropia prăznuirea Sfintei Drepte a Sfântului Ioan Botezătorul, în Duminica a IV-a din
Postul Mare, când de obicei săvârşeam un mic hram. Cu două zile mai înainte, am numărat
pâinea şi am văzut că erau 250 de pâinişoare (pe vremea aceea, în loc de pâinea obișnuită, se
coceau niște pâinișoare, câte una pentru fiecare persoană).

Acestea trebuia să-mi ajungă pentru patru mese. Ştii că la fiecare masă se consumau 70-80
de pâinişoare? Pe lângă aceasta la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul trebuia să dau
fiecărui închinător câte una-două pâinişoare de binecuvântare. Am făcut socoteala şi mi-am
dat seama că nu-mi vor ajunge pâinile.

Aşa că m-am dus la egumen să îi spun că pâinea nu ne va ajunge şi că a doua zi, în ajunul
hramului, va trebui să fac pâine.

Nu ştiu la ce s-a gândit egumenul, dar mi-a spus:

– Nu! Nu trebuie să faci pâine.

– Dar, Gheronda, nu o să ajungă pâinea şi ne vom face de ruşine faţă de străini. O să spună că
nu a ajuns pâinea la hramul Sfântului Ioan Botezătorul.

Acela însă a spus din nou:

– Nu, o să ne ajungă!

Ce puteam face? Nu am spus nimic şi am plecat mâhnit şi întristat. Am mers în trapeză şi am

împărţit pâinea în două coşuri. Într-unul am pus 150 de pâinişoare, iar în celălalt 100. Toate
acestea s-au petrecut vineri dimineaţa. Între timp mă gândeam ca la masa de sâmbătă seara să
pun posmag înmuiat, ca să economisesc pâinile. La cele două mese de vineri şi sâmbăta
dimineaţă am folosit cele 150 de pâini care erau într-un coş. După ce s-a terminat masa de
sâmbătă dimineaţa, am luat coşul gol şi l-am dus în mica magazie unde ţineam posmagul şi
rachiul. Îmi rămăseseră numai 100 de pâinişoare, pe care le-am păstrat pentru masa de hram,
care era a doua zi.

În după-amiaza zilei de sâmbătă am mers la magazia despre care am amintit mai sus ca să iau
posmagul şi vasul în care să-l înmoi, aşa cum hotărâsem. Dar cum am intrat – o, minunile
tale, Cinstite Înaintemergătorule! –, am văzut coşul, pe care îl pusesem gol acolo, plin cu
pâini proaspete. Am început să mă frec la ochi, gândindu-mă că nu cumva să fie vreo
înşelăciune a vrăjmaşului. În acest coş aveam 150 de pâini, dar, parcă le dădusem la cele
două mese. Ce-i asta? Cu adevărat, este minunea Sfântului Ioan Botezătorul. Am alergat la
egumen bucuros şi i-am spus toate, chemându-l totodată să vină să vadă cu ochii lui minunea
şi să creadă. Când a venit şi a văzut, s-a încredinţat de minune şi împreună am preaslăvit pe
Sfântul Ioan.
Iar a doua zi, să fi văzut cum îi rugam pe pustnici şi pe închinători să ia nu numai câte o
pâine, ci câte cinci-şase fiecare, spunându-le tuturor minunea Sfântului Ioan Botezătorul”.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de

Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos,
Bucureşti, 2012, pp. 148-150)