Sunteți pe pagina 1din 4

propriu-zis, multiepisodic şi deci complex ca desfăşurare epică sau faţă de basmul

nuvelistic care înglobează istorisiri şi ele multiepisodice, criteriul întinderii fiind evocat,
de altfel, şi de alţi cercetători. Astfel, deşi se afirmă, pe bună dreptate, că, datorită
existenţei lor orale, „genurile narative flotează într-un număr nelimitat de variante în jurul
unui număr limitat de conflicte” şi că deşi „o clasificare perfectă bazată pe formă,
conţinut şi funcţie ar fi cu greu posibilă”, din motive de studiu se acceptă, totuşi, o
împărţirea producţiilor folclorice narative în basme („tale genres”), legende („legend
genres”) şi povestiri despre experienţe adevărate („true experience stories”), în interiorul
fiecărei categorii făcându-se o distincţie cantitativă între poveştile complexe („complex
tales”) şi poveştile simple („simple tales”).
Dar dimensiunea nu poate fi un criteriu decisiv în delimitarea speciilor narative,
nu numai pentru că nu dispunem de unităţi de măsură convenabile, ci, mai ales pentru că
povestitorii contemporani manifestă o tendinţă de „abreviere” a producţiilor folclorice
cunoscute ca lungi, complexe, multiepisodice şi, eventual, de „lărgire” a celor scurte, dar
cerute de ascultători în prezent.
Privite ca fapte culturale vii, aflate într-un permanent proces de schimbare şi de
adaptare la nou, naraţiunile populare contemporane tind să se depărteze de „modelele
clasice” ale genului, aşa cum sunt acestea conservate de colecţiile şi înregistrările mai
vechi, creându-se chiar o categorie nouă care se opune aceleia de basm, este vorba de aşa-
numitele naraţiuni nonbasm” care, se afirmă, iau locul „basmului muribund”.
În acest proces de înlocuire a unei categorii (tradiţionale) cu alta (nouă,
contemporană), un rol important joacă mediul, cadrul sociocultural, contextul
manifestării, pe de o parte, şi mentalitatea, atitudinea individului şi a grupului, a
interpretului şi a audienţei, pe de altă parte. „Naraţiunile populare sunt supuse unor astfel
de schimbări esenţiale nu numai când se ajustează diferitelor culturi şi epoci, dar şi atunci
când ele urmează schimbări interne în cadrul aceleiaşi culturi. Având rădăcinile în mediul
social, poveştile sunt extrem de sensibile la atitudinile de grup şi individuale; cu cât
popularitatea lor e mai mare, cu atât variabilitatea lor e mai mare”.
Urmărirea pe viu a fenomenului povestitului la noi confirmă aserţiunea de mai
sus. Ov. Bîrle notează, de pildă, consecinţele deosebite pe care primul război mondial le-a
avut în gândirea, psihologia şi modul de a fi al locuitorilor din Transilvania şi Moldova de
Nord. Confrutarea cu evenimentele dramatice ale marii conflagraţii de la începutul
secolului, experienţele dramatice trăite de mulţi dintre oamenii locurilor au constituit
sursa a numeroase povestiri care s-au substituit, cu timpul, altor specii narative, vii până
la acea dată în zonele respective. „Pe alocurea, scrie autorul, povestirea grozăviilordin
război devenise un fel de obsesie, vecină cu psihoza colectivă, încât speciile narative
tradiţionale, mai cu seamă basmul, alunecaseră cu totul în penumbră, ceea ce a dus la
dispariţia lor din repertoriul maturilor”.