Cutia cu ciocolată

Ori de câte ori îmi aminteam de ea,

Te rugam pe tine, omule înalt cât un colos,
Să îmi dai şi mie o ciocolată.
Era o cutie albă de carton cu flori roşii-portocalii
Cu tulpini ocru,
Pusă sus, pe raftul bibliotecii,
După vitrina de sticlă, printre cărţi.
Era un eveniment când ea se deschidea
Si deşi cred că era aproape plină,
Totdeauna îmi dădea doar o ciocolăţică
Învelită în staniol auriu.
Eu, copiliţa, o mâncam cu mare plăcere.
Era în ea medicament şi iubire
Şi grijă.
De atunci aş fi putut învăţa,
Dacă aş fi fost mai atentă,
De la tine cumpătarea
Şi fericirea unui lucru dorit
Primit în stropi.
De la tine, bunicul meu, om colosal,
Uriaş cu braţe puternice
Mustaţă stufoasă şi ochelari
Aş fi putut învăţa răbdarea.
Eşti şi acum omul cu care m-aş duce de mână
Până în Lună şi înapoi.
(3 august 2017)