Sunteți pe pagina 1din 3

CLASA A III-A

fișă de lucru – LIMBA ROMÂNĂ

1. Citeşte cu atenţie textul:

A fost odată un izvor fără nume, care ţâşnea dintr-o grotă

de pe povârnişul muntelui.El sărea din stâncă în stâncă până
jos, în vale, unde îşi urma cursul prin pădurea de brazi, apoi,
revărsându-se într-o minunată cascadă, îl întâlnea pe fratele
său mai mare,Pârâul Strunga, chiar în locul în care veneau
ciobanii ca să-şi adape oile.
– Tare aş vrea să ştiu cum arată lumea dincolo de Pârâul
Strunga! îi spunea deseori prietenei sale, Piatra Galbenă, care
dormea într-un culcuş de muşchi, pe malul său drept.
– De ce nu-l întrebi pe fratele tău, pârâul? mormăia
somnoroasă Piatra Galbenă.
– L-am întrebat, însă e prea ocupat cu adăpatul oilor şi
prea obosit după drumul lung pe care îl face până în sat. Nu ştiu
de ce pe mine nu mă cunoaşte nimeni. Mi-aş dori ca măcar un
om să-şi potolească setea cu apa mea.
– Nimeni nu urcă atât de sus! Nu-ţi sunt de-ajuns caprele şi
cocoşii de munte?
– Ba da, dar mi-aş dori să vină şi oamenii, să mă privească
în zilele de vară când razele soarelui cad pieziş, iar apa mea
pare poleită cu aur. Am o idee!i zbucni brusc izvorul. Ce-ar fi să
te duci tu până în vale şi să le povesteşti oamenilor despre
mine?
(fragment din Izvorul de aur, de Adina Popescu)

2. Răspunde la următoarele întrebări:

Care era drumul izvorului până la întâlnirea cu Pârâul

Strunga?
__________________________________________________________

Ce îşi dorea foarte mult izvorul?
__________________________________________________________
__________________________________________________________
Ce i-a propus izvorul prietenei sale?
__________________________________________________________
__________________________________________________________
3. Scrie ideea principală a textului citit.
__________________________________________________________

4. Găseşte cuvinte cu acelaşi înţeles pentru: ţâşnea,

grotă, obosit.
__________________________________________________________

5. Găseşte cuvinte cu sens opus pentru: am întrebat,

deseori, urcă.
__________________________________________________________

6. Alcătuieşte enunţuri în care cuvintele scrise cu verde

în text să aibă alt înţeles.
________________________________________________________________
____________________________________________________
__________________________________________________________

7. Identifică în text, apoi scrie:

a) un substantiv comun la numărul plural;

__________________________________________________________

b) un adjectiv aflat înaintea substantivului pe care îl

determină;
__________________________________________________________

c) un verb la persoana a II-a, numărul singular;

__________________________________________________________

d) un pronume personal, persoana a III-a, numărul

singular.
__________________________________________________________

8. Continuă povestea în maximum 15 enunţuri,

imaginându-ţi peripeţiile prin care trece piatra până
ajunge în vale.

S-ar putea să vă placă și