Aliaje denatre pentru tehnologia metalo-ceramica

Coroana mixta metalo-ceramica face parte din categoria protezelor fixe unidentare, fiid alcatiuta din 2
componente:

 Metalica-acopera in totaliate bontul

 Ceramica- poate placa partial sau total componenta metalica

Aceasta coroana imbina cu succes clinic avantajele coroanelor de invelis metalice, respective rezistenta
mecanica a acestora, cu calitatile estetice deosebite ale maselor ceramice.

Aliajele folosite in cadrul acestei tehhnologii sunt aliaje ce fac parte din grupa aliajelor nobile cat si a
celor alternative

Clasifiarea aliajelor metalice:

I. Cele nobile:
 Cu continut crescut de aur (>60%)
 Cu continut scazut de aur (<60%
 Ag-Pd
 Baza Pd
II. Cele nenobile
 Ni-Cr moderne (24 la numar, dar doar 20 sunt folosite pt tech metalo-ceramica)
 Co-Cr (58, dintre care 15 pentru met-cer)
III. Aliaje pe baza de titan
IV. Aliaje pe baza de cupru (bronzuri)= aliaje de antrenament

ALIAJE PE BAZA DE TITAN

Cel mai des utilizate aliaje ale titanului sunt cele de nichel-titan (Ni-Ti),
care mai sunt denumite si NITINOL (Nickel-Titanium Naval Ordnance
Laboratory). Un aspect interesant al aliajelor Ni-Ti este acela ca acestea
pot avea efect de memorie  a formei (memory shape). Asta inseamna ca
in cazul in care materialul isi modifica forma datorita schimbarii de
temperatura, acesta va reveni la forma initiala in momentul expunerii
materialului la temperatura initiala. In functie de capacitatea de
 memorie a acestor materiale, ele pot avea “one way memory” sau “two
way memory”.

NITINOL

Titan-nichel, de asemenea cunoscut sub numele de nitinol, este un aliaj metalic de nichel și titan, în care
cele două elemente sunt prezente în procente atomice aproximativ egale. Aliajele de nitinol prezintă
două proprietăți unice și strâns legate: memoria formei și superelasticitatea 

Cele două proprietăţi amintite anterior : efectul de memorie şi superelasticitatea se datorează unor
transfomări de fază solidă, ceea ce constă în rearanjarea moleculară a aliajului fără a interveni schimbări
de fază (solid în lichid sau gaz). Explicaţia constă în modificarea în anumite limite a distanţelor
interatomice, intermoleculare, fără a apărea distrugerea acestor legături, materialul rămânând în
continuare în stare solidă. Cele mai multe aliaje care au proprietaţile menţionate, prezintă iniţierea
aceste modificări la variaţii ale temperaturii de minim 10°C. Cele două faze care permit modificările
caracteristicilor fizice ale aliajului, în condiţii termodinamice specifice poartă numele de faza
Martensitică, şi faza Austenitică.

Faza Martensită a fost denumită astfel după numele metalurgistului german , Adolf Martens (1850-
1914). Această fază este considerată a avea o structură cristalină cu o simetrie de tip tetragonal centrat
volumetric( body-centred tetragonal - BCT), fiind rezultatul unei răciri rapide a aliajului ajuns în starea
austenită.
Numele de austenită a fost ales după numele lui Sir William Chandler RobertsAusten (1843-1902).
Această fază este caracterizată printr-o structură de tip cristalin cu centrare pe fiecare faţă a cristalului
(Face-Centred Cubic -FCC). Această fază este o fază metalică, non-magnetică, care există în preajma
temperaturii critice a aliajului.

Să luăm ca exemplu aliajul nichel-titan, a cărui structură cristalină la temperatură înaltă, numită
austenită, este cubică . După răcire, aliajul adoptă o structură numită martensită, cu o reţea
monoclinică care în plan seamănă cu un paralelogram . Când un aliaj cu memorie a formei este răcit,
atomii nu se înclină toţi în aceeaşi direcţie, după cum ne-am aştepta, ci se formează şiruri de atomi
înclinate alternativ la stânga sau la dreapta.

Efect de memorie in sens dublu

Este posibilă obţinerea unui efect de memorie a formei în dublu sens, prin care elementul cu memorie
revine la răcire la forma de la temperatura joasă, iar la încălzire la forma de la temperatura înaltă
Efectul dublu de memorie a formei prezintă avantajul că permite materialului să treacă spontan de la o
formă la alta, atât prin încălzire cât şi prin răcire, atunci când temperatura atinge valorile de
transformare corespunzătoare.