STRATEGII DIDACTICE UTILIZATE IN INSUSIREA SI DEZVOLTAREA

DEPRINDERILOR DE ORTOGRAFIE SI PUNCTUATIE LA CLASELE I-IV

  Curriculum-ul de limba şi literatura română reprezintă o componentă fundamentală a procesului

de învăţare oferit elevilor în contextul şcolarităţii obligatorii.
Prin studierea limbii române în ciclul primar se urmăreşte atât cultivarea limbajului oral şi scris
al elevilor, cunoaşterea şi folosirea corectă a limbii materne cât şi învăţarea unora din instrumentele
esenţiale ale activităţii intelectuale (cititul, scrisul, exprimarea corectă), acumularea unor informaţii din
diferite domenii ale cunoaşterii, cultivarea în rândul elevilor a calităţilor morale. Şcoala are sarcina de a
conştientiza şi supraveghea procesul comunicării, de a cultiva vorbirea îngrijită şi scrierea clară şi
corectă

 Punctul – marchează în scris pauza care se face în vorbire între propoziții sau
fraze.
Se folosește:
- la sfârșitul unor propoziții enunțiative.
ex: Plecăm la mare.

-la sfârșitul fraze enunțiative formate din propoziții enunțiative coordonate, principale sau
subordonate ( raportul de coordonare se exprimă prin joncțiune sau prin juxtapunere).

ex: „Ariciul ochise cum în revărsatul zorilor un vânător așejase cursa la rădăcina acelui
copac mare, cum o acoperise cu frunze, și acolo duse pe vulpe[.]”
(Ariciul și vulpea, snoavă publicată
de Petre Ispirescu)
-la sfârșitul unor fraze formate din propoziții enunțiative subordonate.
ex: „Îmi aduc aminte ce zarvă a fost, când într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu nostru
are să-l mute într-o altă comună, peste Siret[.]”
(Mihail Sadoveanu – Domnu
Trandafir)

-la sfârșitul unor fraze care conțin propoziții interogative indirecte.

ex: Am întrebat cine nu și-a scris tema.

-la sfârșitul unor propoziții formate dintr-un cuvânt/grup de cuvinte care sunt echivalente cu o
propoziție enunțiativă.
ex: „-Eu merg cu tine, Dănuț, unde vrei.
-Știi tu ce-i acolo? O întrebă Dănuț, arătând cu țeava puștii.
-Satul[.]
-Nu[.]” (Ionel Teodoreanu – La Medeleni)

 Semnul întrebării – marchează sfârșitul unui enunț interogativ.

ex: „Ei, și ce-are să fie dacă nu m-oi prezenta la examen?”
1
 (Mircea Eliade – Romanul
adolescentului miop)

 Semnul exclamării – marchează sfârșitul unui enunț exclamativ.

ex: „Dar vocea de dincolo adaogă:
-Coniță! uite Ionel vrea să-mi răstoarne mașina[!]...Astâmpără-te, că te arzi[!]”
(I.L. Caragiale – Vizită...)

Atenție! Interjecția se caracterizează grafic printr-o intonație specifică marcată grafic prin
semnul exclamării.
„O[!] lege-a nimicirei, o! lege nemiloasă!
Când, când s-o toci oare a vremei lungă coasă!”
(Vasile Alecsandri – Dan, căpitan
de plai)

 Punctele de suspensie – au rolul de a marca întreruperea definitivă sau

temporară, intenționată sau neintenționată a cursului vorbirii și „funcția de
substituire” a unei replici nerostite într-un dialog.

ex: „Pristanda: Cum vă spuneam, coane Fănică (Se apropie), aseară ațipisem nițel
după-masă, precum e misia noastră [...] că acuma dumneavoastră, știți că bietul polițai
n-are și el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creștinul...
( I.L. Caragiale – O scrisoare pierdută)
 Două puncte – anunță vorbirea directă, o enumerare, o explicație sau o
concluzie.
Se folosește:
-înaintea vorbirii directe.
ex:„D-l Goe e foarte impacient și cu un ton de comandă, zise încruntat[:]
-Mam-mare de ce nu mai vine?” (I.L. Caragiale – D-l Goe...)

-înaintea unei enumerări.

ex:Numai trei erau veseli[:] Ion, Mircea și Marian.

-înaintea unei explicații.

ex: „Dragă Iorgule, tu ești un om de ispravă[:] îți iubești copiii, nevasta – hai să zicem
– dar ești un om comod, moldovan prin excelență. Și asta spune tot.”
(Ionel Teodoreanu – La Medeleni)

-înaintea citării unui text, a unui proverb, a unei zicale, a unui principiu.
ex: Bunicul avea o vorbă[:] Ulciorul nu merge de multe ori la apă.

 Linia de dialog – indică începutul replicii unei persoane sau a unui personaj
care se într-un proces comunicațional.
„[-]Mă rog, dacă nu vă supărați, aveți apă?
-Da!”
2
 Ghilimelele – marchează în scris reproducerea exactă a unui text sau a
cuvintelor unui vorbitor.
Se folosesc:
-pentru reproducerea exactă a unui text.
ex:[ „]În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!/ Stelele par înghețate, cerul
pare oțelit.[”]

-pentru scrierea titlurilor.

ex: Am primit în dar volumul „Răscoala” de Liviu Rebreanu

-pentru a evidenția ironia emițătorului.

Ex: Când a început să vorbească cu multe greșeli, mi-am dat seama ce „talent” este.

-pentru a reproduce vorbirea directă a cuiva (în această situație nu se mai pune linia de dialog).
Ex: Bunica mi-a spus: „Fii atentă la mașini!”

 Apostroful – marchează în scris căderea accidentală a unor sunete de la

începutul, de la mijlocul sau de la sfârșitul unui cuvânt.
Ex:- Acu’ce ai pățit?

 Linia de pauză – se utilizează în propoziție sau în frază în următoarele situații

de comunicare:

-pentru izolarea apozițiilor explicative.

ex: „Tatăl meu[ – ]Serghe Stan[ – ]era bărbat adevărat!”
(Ionel Teodoreanu – La Medeleni)

-pentru marcarea intervenției autorului, a naratorului sau a unui personaj în cadrul vorbirii
directe.
ex: „Dar voi ce faceți? Aici erați? Și ce-ai Costache?[ –] continuă ea[ –] poate de
căldură, c-a fost un zăduf groaznic!” (Ionel teodoreanu – La
Medeleni)

-pentru marcarea, în construcțiile eliptice, a lipsei predicatului sau a verbului copulativ.

ex: „Fata [–] o frumusețe – băiatul – cam urâțel.”

 Virgula – marchează în scris o pauză scurtă în cadrul unui enunț.

Se folosește în următoarele situații:

-pentru a marca raportul de coordonare prin juxtapunere între părți de propoziție de același fel.
3
 Ex:„(…) își lua legătura la subțioară și pleca pe jos acasă, cu inima plină de dor[, ]de
bucurie și de nerăbdare.”
(Alexandru Vlahuță – Din durerile lumii)

-pentru a izola un substantiv în vocativ de restul enunțului.

Ex:„Sunt bine la spate[, ]mamițo?”
(I.L. Caragiale – La Peleș)
-pentru a izola o interjecție de restul enunțului.
ex: „Ei[,] ce spune lumea?”
(I.L. Caragiale – O scrisoare pierdută)
-pentru a izola o apoziție de restul enunțului.
ex: Ionel[, ]prietenul meu[, ]a luat notă mare la examen.

-în frază, pentru a marca un raport de coordonare prin juxtapunere între propoziții de același fel
( coordonate sau subordonate).
ex: „Nici măcar după acel telefon nu am putut să cred[,] nu am putut să-mi imaginez.”
(Mircea Cărtărescu –Gemenii)

 Cratima – marchează în scris rostirea împreună a două cuvinte diferite,

permanent sau accidental ( datorită ritmului rapid al vorbirii).
Atenție!
Cratima devine o marcă a pronunțării legate a cuvintelor, datorită ritmului rapid/
tempoului rapid al
vorbirii, ceea ce poate avea consecințe vizibile.

În plan fonetic marchează:

 căderea sau elidarea unui sunet/ unei vocale,
 dispariția unei silabe
 chiar apariția unui diftong/ a unui triftong între cele două cuvinte, prin eliminarea hiatului
În plan prosodic marchează:
 menținerea aceluiași ritm și a aceleiași măsuri a versurilor).

ex: „M[-]au alungat văltorile pe afară/ Și-n goanna lore u n-am avut răgaz”
(Octavian Goga – Singurătate)

4
 Semnele ortografice sunt:
-Cratima (-): cal-de-mare, Baia-Mare;
-Apostroful (‘): ‘neaţa!, Sal’tare!, ’98;
-Bara (/): m/sec, km/h, şi/sau, c/val;
-Linia de pauză (―): franco―nord―italian;
-Punctul (.): etc., ş.a.m.d., nr. crt.
Punctuaţia reprezintă un sistem de semne convenţionale care au rolul de a marca în scris
pauzele, intonaţia sau întreruperea cursului vorbirii. În limba română se folosesc următoarele semne de
punctuaţie: punctul, semnul întrebării, semnul exclamării, virgula, punctul şi virgula, două puncte, semnele
citării (ghilimelele), linia de dialog, linia de pauză, parantezele rotunde sau drepte, punctele de suspensie,
cratima. Tot acest sistem de semne le va folosi elevilor pentru a-şi putea însuşi corect volumul de cunoştinţe
ortografice şi de punctuaţie necesar în dezvoltarea deprinderii de exprimare orală şi scrisă.
Greşeala de ortografie, dacă nu e un accident reprezintă, psihologic, fie lipsa de reactive
corespunzătoare la un stimul încă nespecializat, la o regulă încă nefixată, lipsă a cărei instalare în
deprindere trebuie prevenită, fie o deprindere negativă, un sistem de conexiuni stabilizat, care din
punctul de vedere al regulii, trebuie desfiinţat.
O importanţă deosebită în fenomenul învăţării o are respectarea particularităţilor de vârstă şi
individuale ale elevilor.
La clasele I şi a II-a, învăţarea ortografiei şi punctuaţiei se mai sprijină pe analizatorul vizual şi
auditiv (pronunţare, intonaţie), achiziţiile se efectuează pe calea operaţional- practică, pe baza
exerciţiului, prin formare de reprezentări vizuale, auditive şi motorii.
Începând cu clasele a III-a şi a IV-a se trece la etapa a doua, decisivă, etapa raţională. Scrierea
corectă se bazează de acum din ce în ce mai mult pe însuşirea largă a semnificaţiei cuvintelor, a
funcţiei lor gramaticale, pe analize, diferenţieri şi generalizări conştiente.
Greşeli tipice ale elevilor:
- greşeli de ortoepie (poiet, pârău, fincă, istoriea);
- greşeli de ortografie (“Inimoşi sunt copii.”);
- grafiile semiculte (vântu-l, ace stei, poezi);
- pronunţările semiculte (fincă, propietar);
- hiperortografiile (<doi>fiii, cunoştiinţă).
- pronunţia regională (uşe, moleşală, tânjală);
- greşeli în care se păstrează norma fonetică veche în cuvinte noi (poiet, ideie, iepocă);
- greşeli care redau pronunţia normală, dar opusă normelor ortografice (iel, ieste, Emiliea);
- necunoaşterea regulilor pentru scrierea cuvintelor compuse (bine înţeles, de sigur, pe
semne).

METODE FOLOSITE IN APROFUNDAREA ACESTOR NOTIUNI

Explicatia:
5
 Consta in expunerea logica si argumentata a unor reguli, legi sau principii stiintifice. Prin
explicatie am infatisat elevilor o tema (printre acestea si pe cele gramaticale) desfasurata intr-o ordine
logica de date si fapte, care au dus in mod necesar la o anumita concluzie si generalizare.
Ca forma distincta a explicatiei am folosit demonstratia logica, rationala a regulilor de exprimare
si scriere a semnelor de ortografie si punctuatie. Aceasta metoda am folosit-o la clasele I-IV.
De exemplu, pentru intelegerea scrierii cuvintelor cu consoana dubla "n" la clasa a III-a, am
folosit reprezentarea grafica a structurii cuvintelor care contin consoana dubla "nn", explicandu-le calea
intuitiv-operationala a formarii cuvintelor:
in + noapte = a innopta
in + negura = a innegura
in + nod = innoda
in + nor = innora
in + noi = innoi.
In urma explicatiei intuitiv - operationale si a activizarii elevilor in rezolvarea situatiei
ortografice puse in discutie s-a desprins concluzia: din cuvinte care incep cu consoana "n" se pot forma
cuvinte cu alt inteles punand in fata pe "in". In aceste conditii, cuvintele rezultate se ortografiaza cu
"nn".

Exercitiul:

Se intelege executarea constienta si repetata a unei operatii, in scopul dobandirii unei priceperi
sau a unei deprinderi, prin care se ajunge la un anumit grad de automatizare a diferitelor elemente ale
activitatii.
Dar, cu toate acestea, trebuie sa stim ca in procesul de invatare elevii isi formeaza - odata cu
insusirea cunostintelor - un anumit bagaj de priceperi si deprinderi.
Formarea acestor priceperi si deprinderi se realizeaza cu ajutorul exercitiilor.
De aceea, in primele clase I-IV se foloseste foarte mult exercitiul, atat in scris cat si la citit, si se
pot distinge doua etape.
a)exercitii introductive - cand invatatorul da elevilor sa repete procedeul de efectuare a unor propozitii
(de exemplu, cum trebuie sa tina stiloul atunci cand scriu);
b)exercitii de baza - in care elevii aplica regula gramaticala in mod independent, dupa modelul aratat de
invatator si sub supravegherea acestuia. Daca elevul a invatat sa scrie un cuvant cu o greseala de
ortografie, fara sa fie corectat la timp, deprinderea aceasta va fi greu de inlaturat, chiar daca elevul
cunoaste bine regulile ortografice.
Inlaturarea unei deprinderi gresite este deseori mai dificila decat formarea unei deprinderi noi,
totusi datorita exercitiului se poate inlatura orice greutate intampinata.

Conversatia:

Este metoda de invatamant prin care invatatorul - cu ajutorul intrebarilor - stimuleaza gandirea

acestor elevi, in vederea insusirii unor cunostinte noi sau fixeaza, aprofundeaza si sistematizeaza prin
recapitulare si verificare cunostintele asimilate anterior de catre elevi.
6
 CITIREA ORTOGRAFICA

Citirea ortografica ajuta elevii sa observe ca inceputul unui alineat reprezinta un fragment de text
care dezvolta o idee se scrie mai inauntrul paginii si bineinteles cu majuscula initiala si ca - in timpul
citirii pauza de la sfarsitul unui alineat marcata prin punct, semnul intrebarii sau al mirarii dureaza mai
mult decat pauza determinata de aceleasi semne de punctuatie in cuprinsul alineatului.
Citirea ortografica am folosit-o in special la clasa I, deoarece in aceasta perioada invatatorul
trebuie sa ajute elevii, sa ii indrume in folosirea unor semne ortografice si de punctuatie, precum si
lamurirea folosirii lor.
De exemplu, in Abecedar, elevii intalnesc nume de fetite Ana, Ina, Nina, Nana - trebuie explicat
elevilor ca numele de fetite si de baieti se scriu cu litera mare, deoarece este - fiecare cuvant - numele
unuia dintre ei. De asemenea,sa se explice de ce dupa propozitia "Ana are mere." s-a pus punct, iar la
alte lectii la
exclamatia de bucurie a copiilor "Ura! Ura!" - s-a scris semnul exclamarii. Tot in clasa I-a, elevii cunosc
semnul intrebarii, ca si linia de dialog.
Nina e la mine.
Nina, ai mure?
Am un cos cu mure.
 sau
Alin este acasa.
Nu, Alin nu este acasa.
In desfasurarea lectiilor de gramatica, mi-am indreptat atentia asupra aplicarii normelor
gramaticale in exprimarea orala si scrisa, asigurand astfel gramaticii un caracter practic-aplicativ.
Prin motivarea ortografiei, elevii au fost pusi in situatia de a "intelege rational logica interna a
regulii, motivatia ei, aspectul ei functional si modul acestuia de actiune".[4]
Deci, am asigurat intelegerea normelor gramaticale, desfasurandu-le sub motivatia lui de ce.
Motivarea ortografica a solicitat elevilor gandirea lor logica, spiritual de observatie, capacitatea
de analiza, de comportare si generalizare, asigurand astfel exprimarii:
             - claritate;
             - corectitudine;
             - precizie;
             - expresivitate;
             - plasticitate, etc.

             Copierea:

Este un alt exercitiu dintre cele mai frecvent folosite in practica scolara, deoarece are ca scop
formarea deprinderii de scriere corecta.
Obtinerea unor rezultate bune - realizate prin folosirea acestui exercitiu - depinde de indrumarea
executarii activitatii practice, de organizarea, de succesiunea activitatilor pe care le-a implicat. Aceasta
metoda am folosit-o cu succes la toate clasele.
Am folosit foarte mult si scrierea dupa modele de tipar, adica transcrierea din carti sau din
manuale scolare.
Tot pentru formarea deprinderilor de scriere corecta am folosit variante ale dictarii, mai ales in
consolidarea normelor ortografice:
7
                      - dictarea cu explicatii prealabile;
                      - dictare de control;
                      - autodictare;
                        - dictarea libera;
                        - dictarea selectiva;
                        - dictare reluata;
                        - dictare fulger.
Pentru a putea folosi aceste forme ale dictarii, am tinut seama de:
                        - caracterul materialului ortografic;
                        - scopul urmarit;
                       - particularitatile de varsta ale elevilor.

Dictarea cu explicatie prealabila:

Este cea mai des intalnita in primele doua etape ale predarii. Aceasta dictare am realizat-o la
toate clasele si asa cum ii este si denumirea, am explicat sau lamurit formele ortografice, utilitatea
semnelor de punctuatie cuprinse in texte in scopul evitarii eventualelor greseli.
Exemplu:
Dupa predarea lectiei "Cuvintele care cuprind grupul de litere ea", la clasa a III-a, pentru a
urmari daca elevii au inteles corect scrierea acestui diftong, am dat elevilor urmatoarea dictare:
"Adesea, avand usa deschisa, deschideam si fereastra. Din cauza curentului a inceput sa ma
doara urechea. Dupa o mica cearta, mama a chemat doctorul. Acesta mi-a dat, ca leac, ceai si pastile.
Iau cate una pe zi: lunea, martea si miercurea. Joi fac pauza. Vineri si sambata iau a cincea si a sasea
pastila".
Am explicat, in prealabil, diferenta si asemanarea diftongilor "ea"  si "ia" , scrierea
cuvintelor:mi-a si iau cate, folosirea literelor initiale mari, a virgulelor, doua puncte si punctul.

Dictarea de control:

Am folosit-o urmarind sa verific nivelul cunostintelor si deprinderilor de ortografie si

punctuatie, sa dezvalui greselile si cauzele greselilor din scrisul elevilor si astfel sa intervenim la timp
(atat eu cat si elevul) pentru remedierea situatiei. Deci, am folosit aceasta dictare dupa predarea unor
lectii de ortografie, dupa un grup de lectii sau la sfarsitul unui capitol.
Exemplu:
Dupa predarea la clasa a III-a a lectiei "Cand scriem sau si s-au" am dat urmatoarea dictare:
"Plecati sau ramaneti aici?
S-au gandit ca e mai bine sa plece."
sau
"Stiti sau nu stiti? Sau intrebam pe altcineva?
S-au dus in sat sa intrebe pe altcineva."
Autodictarea:

Consta in transcrierea din memorie a unui text in proza sau in versuri, in prealabil, dintr-o lectie
anterioara, textul a fost analizat atat din punct de vedere al formei cat si din punct de vedere al
problemelor de ortografie si punctuatie.
8
 Am cerut elevilor sa scrie textul din memorie. Am folosit astfel de dictari cu elevii, cu scopul de
a le dezvolta deprinderea de a scrie corect in mod independent. Dictarea libera:
Este dictarea in care elevii au libertatea de a inlocui cuvintele pe care nu le-au putut retine, am
folosit aceasta metoda cu scopul de a-i ajuta sa-si formeze deprinderea de a se exprima si in scris.

Dictarea selectiva:

Prin dictarea selectiva am urmarit scrierea numai a anumitor cuvinte stabilite - cuvinte a caror
ortografie se urmareste a fi verificata si consolidata. Acest tip de dictare l-am folosit in fixarea
cunostintelor sau repetarea curenta.
Exemplu:
In clasa a IV-a s-a urmarit daca elevii stiu sa foloseasca liniuta de unire sau cratima si in acest
sens le-am spus ca din urmatoarea dictare trebuie sa sublinieze numai acele cuvinte care sunt scrise cu
liniuta de unire.
"Domnule, grai el, imi vei ingadui sa-ti pun si eu cateva intrebari?
                    - Ma rog intrebati-ma, se grabi domnul Dumitrescu.
                     - Razboiul nu l-ai facut, caci esti tanar, nu-i asa?
                    - Nu l-am facut, marturisi domnul Dumitrescu.
                     - Te-ai insurat? Ai copii?"
("Drapelul" de Mihail Sadoveanu)

Dictarea reluata:

Am utilizat-o atunci cand - dupa ce am analizat greselile ortografice comise - am dat din nou
aceeasi dictare, urmarind daca elevii si-au insusit observatiile facute anterior.

Dictarea  "fulger":

Am folosit-o la fiecare ora, atat de gramatica cat si de citire - timp de 5-10 minute - pentru ca

elevii sa-si consolideze cat mai bine cunostintele de ortografie si de punctuatie.
Pentru realizarea in conditii bune a acestor metode, am folosit insa si un bogat material didactic.
Astfel, la clasa I am utilizat planse atat pentru familiarizarea elevilor cu sunetul oral, cat si scris.
Dupa ce fiecare plansa a fost utilizata, am asezat-o la loc vizibil in rand cu celelalte planse folosite, ce
contineau sunete si litere studiate anterior. Ilustratiile de pe fiecare plansa i-a ajutat pe elevi la
deosebirea sunetelor si a literelor invatate.
De asemenea, tot planse am folosit si la celelalte clase, pentru insusirea unor norme de ortografie
si punctuatie (de exemplu: predarea substantivului propriu, acordul dintre substantiv si adjectiv,
substantiv-pronume- verb, etc).
In vederea dobandirii cunostintelor si a formarii notiunilor gramaticale, elevii analizeaza,
diferentiaza, compara, clarifica, generalizeaza si realizeaza complexe operatii de gandire in legatura cu
diferite situatii in care se afla fenomenul gramatical in studiu.

9
 Pentru a ajunge la acest nivel, de abstractizare, pe care il are insusirea notiunilor gramaticale, am
folosit o diversitate de cai si mijloace care sa faciliteze intelegerea, fixarea si folosirea cunostintelor
gramaticale de catre elevi.
De aceea am folosit diapozitivele deoarece imaginea oferita de ele a putut urma intelegerea
notiunilor gramaticale si formarea deprinderilor de exprimare corecta a elevilor, deoarece asa cum e
bine stiut, caracteristica esentiala a dezvoltarii proceselor intelectuale ale scolarului mic o constituie
trecerea de la gandirea concret - intuitiva spre cea abstracta logica.

Jocul didactic:

Jocul didactic este un mijloc frecvent utilizat mai ales in clasele mici pentru insusirea, fixarea si
evaluarea cunostintelor insusite.
Rolul si importanta jocului didactic constau in faptul ca el faciliteaza procesul de asimilare, fixare si
consolidare a cunostintelor, iar datorita caracterului sau formativ influenteaza dezvoltarea personalitatii
elevului.
Eficienta jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul in care invatatorul stie sa asigure
o concordanta intre tema jocului si materialul didactic existent, de felul in care stie sa foloseasca
cuvantul ca mijloc de indrumare a elevilor prin intrebari, raspunsuri, indicatii, explicatii, aprecieri, etc.
Datorita continutului si modului lor de desfasurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de
activizare a intregului colectiv al clasei, dezvolta spiritul de echipa, de intrajutorare, formeaza si
dezvolta unele deprinderi practice, elementare si de munca organizata.
Dar jocul se poate folosi nu numai in evaluarea cunostintelor ci si in consolidarea lor.

10