Fluorizarea locală

 Fluorizarea locală profesională se realizează numai în

cabinetele dentare şi se indică în următoarele situaţii:
- în primele 12 luni de la erupţia dentară, în perioada
maturării smalţului;
- la indivizi cu risc crescut şi moderat la carie;
- la indivizi cu flux salivar redus;
- la indivizi cu tratamente ortodontice sau proteze
parţiale;
- la indivizi cu dinţi hipersensibili;
- la persoane cu dizabilităţi fizice sau mentale;
- în caz de multiple eroziuni datorate refluxului gastric
sau consumului excesiv de citrice.
 Fluorizarea profesională utilizează fluoruri( NaF, SnF2) sub
formă de soluţii neutrale, soluţii sau geluri cu pH acid,
paste profilactice, lacuri şi spumă;

 Studiile realizate de G. Kock şi L.G.Petersson (1975) privind

lacurile cu fluor arată o reducere a incidenţei cariei
cuprinsă între 30-38% sugerând faptul că aplicaţiile pe o
durată mai mare de timp sunt cel puţin la fel de eficiente ca
soluţiile şi gelurile.
 Fluorizarea locală personală
- pastele de dinţi cu fluor şi gelurile pentru autoaplicaţii
reprezintă modalitatea cea mai răspândită de prevenţie
primară a cariei dentare fiind modul ideal de menţinere a
unei concentraţii scăzute, dar constante de fluor în contact
cu structurile dure dentare;
- Comisia Europeană a sugerat că limita superioară a
concentraţiei de fluor în pastele de dinţi să fie de 1500 ppm
F;
- concentraţia de fluor din gelurile fluorurate pentru
autoaplicaţie este inferioară gelurilor cu fluor pentru
aplicaţii profesionale însă superioară celei din pastele de
dinţi;
 Alte metode de fluorizare personală constau în utilizarea
scobitorilor, firului de mătase, gumelor de mestecat şi a
substituenţilor de salivă cu fluor.
Indicaţiile folosirii pastelor de dinţi cu fluor
 La vârstele mici utilizarea pastelor de dinţi se poate însoţii
de apariţia unei fluoroze blânde, care nu este considerată o
problemă cosmetică. De aceea O.M.S. recomandă folosirea
pastelor de dinţi cu fluor indiferent dacă există sau nu o
altă modalitate de fluorizare în comunităţi.
 Pentru copiii mai mici de 6 ani se recomandă cantităţi
reduse de pastă, de 0,25 g la un periaj, de cel mult 2 ori pe zi
sau paste cu concentraţii de 250-500ppm F deoarece există
riscul apariţiei fluorozei dentare prin înghiţirea pastei de
dinţi.
 Peste vârsta de 6 ani sunt indicate paste cu concentraţiile
de 100-1100 mg F/Kg şi de 1500 mg F/Kg.
Recomandările O.M.S. privind folosirea pastelor
de dinţi cu fluor

 Fiecare persoană trebuie să fie consiliată şi încurajată să

folosească zilnic paste de dinţi cu fluor;
 Organizatorii serviciilor de sănătate publică şi producătorii
trebuie să găsească soluţii pentru ca pastele de dinţi cu
fluor să fie accesibile fiecărui individ;
 Pastele de dinţi trebuie să prezinte etichete de avertizare
privind utilizarea pastelor de dinţi la copiii sub 6 ani şi
conţinutul de fluor, pentru a se evita apariţia
fluorozei(O.M.S.1994).
 Clătirile orale cu soluţii fluorurate pot fi realizate fie
individual, la domiciliu, la recomandarea medicului
dentist, fie în colectivităţi, în cadrul programelor şcolare de
prevenire a cariei dentare prin fluorizare locală;

 În România din anul 2000 a intrat în vigoare Programul

Naţional de Prevenţie a afecţiunilor orale, care cuprinde
programul naţional de fluorizare prin clătiri orale cu
soluţia Fluorostom la toţi copiii de 5-10 ani, în următoarele
centre pilot: Iaşi, Bucureşti, Târgu-Mureş, Cluj şi
Timişoara.Rezultate deosebite au fost obţinute în Iaşi unde
după 6 ani de aplicare, s-a obţinut o reducere a indicelui de
carie cu aproape 45%.
Opinia experţilor O.M.S. referitoare la clătirile
orale cu soluţii fluorurate
 În ultima perioadă, în special în ţările în curs de dezvoltare
programele de clătiri orale şcolare au devenit din ce în ce
mai răspândite ca măsuri de sănătate publică fiind
recomandate copiilor cu vârsta peste 6 ani;
 Sunt recomandate următoarele concentraţii: 0,05% pentru
clătirile orale zilnice şi 0,2% pentru clătirile săptămânale;
 Programele de clătire orală în şcoli sunt recomandate
comunităţilor în care apa potabilă are un nivel scăzut de
fluor sau carioactivitatea este mare sau medie;
 Sunt indicate pacienţilor cu risc carios în creştere: pacienţi
cu aparate ortodontice sau care urmează tratamente
radioterapeutice.
Sigilarea şanţurilor şi fosetelor coronare

 Rozier şi colab.(2001) indică aplicarea sigilărilor :

- pacienţi cu nivel crescut de Streptococ mutans şi
lactobacil;
- pacienţi având dietă cu potenţial cariogen;
- persoane cu handicap fizic sau psihic.

 Peterson (2003) recomandă realizarea sigilărilor în cazul

indivizilor cu carioactivitate crescută, indiferent de
morfologia şanţurilor şi pentru celelalte grupe de risc din
punc de vedere medical, social şi economic.
Etapele sigilării şanţurilor şi fosetelor
coronare
Controlul comportamentului alimentar
 Prevalenţa cariilor a crescut acolo unde există o dietă
bogată în zahăr;
 Comunităţile izolate cu o dietă săracă în zahăr, au nivele
foarte scăzute de carii;
 Copiii cu regim strict şi copiii cu intoleranţă ereditară la
fructoză au un nivel scăzut de carii dentare;
 Zahărul are efect redus asupra dezvoltării cariilor dacă este
consumat în timpul meselor principale;
 Studiul ”Turku“ a fost o intervenţie controlată de dietă la
adulţii din Finlanda prin substituirea aproape totală a
sucrozei din dietă cu xilitol, aceasta având ca efect o
reducere cu 85% a cariilor dentare pe o perioadă de peste 2
ani.
Prevenţia secundară
 Depistarea leziunilor carioase incipiente:
- profilaxia secundară are drept scop examinarea,
depistarea şi tratamentul precoce al afecţiunilor oro-
dentare;
- se poate realiza prin examen clinic şi paraclinic;
- examenul clinic se realizează prin inspecţie, după
uscarea suprafeţelor, când se observă existenţa petelor albe
cretoase mai uşor vizibile la colet şi ocluzal şi mult mai
dificil de observat pe feţele proximale.Palparea cu sonda nu
este indicată în acest caz, deoarece poate distruge prismele
de smalţ.
 - Examenele paraclinice utilizate în depistarea leziunilor
incipiente:
 examenul Rx bite-wing, este mai relevant pentru leziunile
dentinare, are senzitivitate de 75% şi specificitate de 90%;
 Rx digitală indirectă care cuprinde RDI scanată, imagini
care folosesc fosfor fotostimulabil, sistemul TACT (Tunned
Aperture Computered Tomography);
 transluminarea cu fibre optice se bazează pe faptul că
smalţul cariat are un indice de transmisie al luminii mai
scăzut decât smalţul indemn, poate fi folosit în studii
epidemiologice;
 DIFOTI (Digital Imaging FOTI) vizualizează evoluţia în
timp a leziunii incipiente şi eficienţa programelor
preventive.
 Diagnodent KAVO – sistem de diagnostic pe bază de laser
are acurateţe superioară Rx;
 QLF (Quantitative Laser Fluorescente) ce cuantifică
demineralizarea şi severitatea leziunii şi monitorizează
efectul programelor preventive;
 Microimagini cu rezonanţă magnetică- metodă non-
distructivă, ce pare a fi mai eficientă în depistarea
leziunilor din dentină şi ţesut moale şi mai puţin din smalţ.
Concluzie:
-diagnosticul precoce al cariei este important în
stabilirea strategiei de tratament, care presupune o
abordare neinvazivă, studiile arătând că leziunile carioase
pot fi stopate la orice nivel de avansare, chiar şi în condiţiile
unei cavităţi, dacă se controlează corect şi eficient placa
dentară microbiană.
Evaluarea riscului carios
 În contextul evaluării riscului carios, trebuie definiţi
următorii termeni:
 -Riscul este probabilitatea ca un individ să dezvolte o
anumită boală sau să experimenteze un anumit status
al sănătăţii într-o perioadă de timp specificată. După
H. Hausen şi colb., riscul la carie este probabilitatea
unui individ de a dezvolta minimum un anumit număr
de leziuni carioase şi de a atinge un anumit stadiu de
progresie a bolii într-o perioadă specificată de timp, cu
condiţia ca situaţia expunerii sale să rămână stabilă pe
perioada specificată.
 -Factorul de risc este reprezentat de acel factor de
mediu, demografic, comportamental sau biologic,
confirmat de o secvenţă temporală, folosit de obicei în
studii longitudinale care, dacă este prezent, creşte în
mod direct probabilitatea de a contacta boala, iar
absenţa sau îndepărtarea lui va reduce probabilitatea
de a face boala.
 -Indicatorul de risc este un termen folosit pentru
factorii care sunt identificaţi în cursul determinării
datelor de prevalenţă şi pot fi definiţi ca risc probabil,
fiind folosiţi ca instrumente pentru selectarea
indivizilor cu risc crescut de a contracta o boală.
Indicatorii de risc pentru carie sunt utilizaţi în scopuri
diagnostice, de screening şi de motivare a pacienţilor.
Factorii de risc ai cariei dentare
 A. Fizici (biologici):
 · experienţa carioasă anterioară
 · modificări de structură ale smaltului
 · zone anatomice dentare susceptibile
 · hipoplazia de smalţ
 · nivel crescut SM
 · carii de biberon în antecedente
 · factori genetici
B. Boli generale sau tratamente
care pot influenţa riscul carios
 . administrare frecventă de medicamente cu conţinut
crescut de zahăr;
 · scăderea fluxului salivar datorită iradierii sau medicaţiei;
 · boli autoimune – sindrom Sjogren;
 · radioterapia in teritoriul buco-maxilo-facial;
 · purtarea aparatelor ortodontice;
C. Socio-demografici :
 · venitul familiei
 · vârsta mamei
 · etnia
 · ocupaţia părinţilor
 · rangul copilului
 · număr mare de membrii in familie
 · mediul rural sau urban
 · statut de emigrant
 · lipsa serviciului
 . lipsa îngrijirii materne
 · sănătate orală inadecvată a părinţilor
 · fluorizare suboptimală
 · nivel crescut al SM la părinţi.
D. Comportamentali
 · lipsa alăptării naturale
 · frecvenţa alăptatului
 · folosirea biberonului în timpul somnului sau la cerere, cu băuturi îndulcite
 · vârsta primului control
 · dietă si orar alimentar inadecvate (gustări frecvente, cantitate mare de
dulciuri şi produse de patiserie)
 · igienă orală necorespunzătoare (frecvenţa periajului, varsta inceperii
periajului,lipsa pastei cu F, tehnica incorecta )
 · vizite neregulate la cabinet şi anxietatea crescută
 · lipsa supervizării periajului de către părinţi
 · periaj şi flossing neregulat al mamei
 · transfer salivar maternal la copil
 · bulimie
 · adresabilitatea mamei către cabinetul de medicină dentară
 · vizionarea TV in timpul meselor.
E.Dieta
 Copilul mic -potenţialul cariogen al dietei -adăugarea zahărului in lapte şi
 ceai, de băuturile răcoritoare indulcite, dar mai ales de modelul de consum al
 acestor alimente: lăsarea biberonului peste noapte
 · Studiile - zahărul ( frecvenţa şi cantitatea consumată) şi amidonul sunt factori
 de risc importanţi in apariţia cariei dentare
 · Recomandări - dietă bogată in fructe, legume şi cereale integrale şi săracă in zahăr
 liber şi grăsimi
 · Băuturile carbogazoase –carie şi eroziunea dentară
 · Adulti- reducerea numărului prizelor alimentare, a cantităţii alimentelor şi a
 băuturilor cariogene, evitându-le în special între mesele principale
 · nivelului critic al zahărului in dietă - 10 kg/persoană/an
 · frecvenţa aportului de zahăr să fie limitată la maxim 4 ori sau pe zi,
 · cantitatea <40–55 g/zi
 un număr de 7 prize de alimente şi băuturi poate fi considerat sigur in
condiţiile menţinerii unei igiene orale corespunzătoare şi a folosirii pastelor de dinţi
cu F de 2 ori pe zi (conform unui studiu recent al Leeds Dental Institute)
Factorii de protecţie
 Dispensarizare frecventă cu controlul placii dentare, igienizare
profesională
 Acces la ingrijirile de specialitate şi educaţie pentru igienă
corectă
 Supravegherea condiţiilor favorizante
 Reducerea nivelului SM
 Intervenţii preventive (sigilări, fluorizari profesionale)
 Fluorizare optimă sistemică sau locală
 Prevenirea obiceiului de sugere biberon
 Reducerea frecvenţei gustărilor
 Reducerea cantităţii şi frecvenţei consumului de dulciuri
 Igiena orală corespunzătoare
 Igiena orală şi starea sănătăţii optime a parinţilor
Fişa de evaluare CAMBRA a riscului
carios
 Se face o analiză globală a încadrării pacientului în grupa de risc
mic, mediu sau crescut în funcţie de balanţa dintre indicatorii/
factorii de risc şi factorii de protecţie, folosind conceptul de
echilibru al procesului carios, mai precis prin determinarea
numărului şi a severităţii indicatorilor/ factorilor de risc. Pe baza
evaluării riscului carios se completează recomandările
terapeutice, ce constituie punctul de plecare pentru conturarea
planului de tratament. Se înmânează pacientului un document
în care este explicat mecanismul riscului carios, lanţul cauzal,
evaluarea riscului carios şi recomandările de tratament. După o
perioadă de 3-6 luni, în care pacientul a urmat programul
preventiv recomandat de medic, este necesară o reevaluare a
riscului carios, moment în care pacientul este întrebat dacă a
respectat toate recomandările, cu ce frecvenţă şi acurateţe, şi se
repetă testele salivare.

 a. Pacienţii din grupul de risc scăzut prezintă o
istorie săracă în leziuni carioase active, extracţii sau
restaurări. Orice combinaţie ar avea nivelul bacteriilor
orale, obiceiurile de igienă orală, dieta, utilizarea
fluorurilor sau conţinutul salivar, aceasta i-a protejat
de apariţia cariei şi este foarte probabil să îi protejeze
şi pe viitor, însă nu există nici-o garanţie a acestei
premise. Dacă factorii patogeni sau cei protectori
pentru carie se vor modifica semnificativ, ei pot deveni
susceptibili la apariţia acestei afecţiuni. Strategia de
management pentru pacienţii din acest grup este
menţinerea balanţei în favoarea factorilor de protecţie
şi să fie conştienţi de posibilitatea modificării în timp a
riscului lor la carie.
 Periodic, la fiecare şedinţă de control, este nevoie să fie
reevaluate riscul carios datorită unei posibile
schimbări în igiena orală, nivelurile bacteriene, dietă,
flux salivar, folosirea fluorurilor. Aceşti pacienţi au
nevoie, în general, de mai puţină supervizare
profesională pentru urmărirea cariei dentare (pot fi
urmăriţi din punct de vedere parodontal sau pentru
alte condiţii orale), deci frecvenţa vizitelor la cabinet şi
a examinării radiografice este scăzută la acest grup.
 b. Pacienţii din grupa de risc moderat
 Incadrarea în grupul de risc moderat este mai dificilă
decat în celelalte două grupuri, fiind bazată pe o
analiză a balanţei între factorii identificaţi în evaluarea
riscului carios. Pacienţii din acest grup de risc, prin
definiţie, sunt expuşi mai multor factori de risc decat
cei din grupul de risc scăzut, însă nu prezintă semne
ale unei activităţi carioase continue, ca cei din grupul
de risc crescut. De asemenea, este posibil ca o
persoană care nu prezintă nici-o leziune carioasă
cavitară, însă este expus la mai mult de doi factori de
risc, poate fi plasat în grupa de risc crescut.
 Se recomandă:
 • periaje profesionale periodice;
 • consiliere pentru o dietă necariogenă;
 • terapia de fluorizare poate fi adaugată pentru a fi siguri că
balanţa se inclină către oprirea evoluţiei bolii carioase
(clătiri orale);
 • dispensarizare cu evaluarea radiografică pentru activitatea
carioasă mai frecvent decat pentru cei din grupul de risc
scăzut, aproximativ o dată la 18-24 luni se recomandă
efectuarea Rx cu film muşcat, perioada fiind stabilită in
funcţie de factorii de risc prezenţi şi evaluarea clinicianului;
 . educaţie pentru sănătate, în vederea schimbări
atitudinilor şi practicilor de igienizare personală favorabile
sănătăţii dentare.
 c. Pacienţii din grupa de risc crescut
 Pacienţii care prezintă curent leziuni carioase active,
cel mai des de tip cavitar sunt incluşi în categoria
pacienţilor cu risc crescut. Prezenţa leziunilor carioase
detectabile clinic, de exemplu, este un indicator al
bolii, fiind un indiciu foarte puternic că afecţiunea va
progresa către apariţia mai multor cavităţi carioase, cu
excepţia situaţiei în care se intervine prin terapie
chimică pentru a reduce atacul microbian şi a stimula
remineralizarea. Este posibil ca cineva care nu prezintă
leziuni cavitare, însă este expus la mai mulţi de doi
factori de risc sa fie inclus în acest grup de risc, in acest
caz atenţia trebuie îndreptată către eliminarea sau
reducerea posibilităţii de apariţie a noilor leziuni
carioase.
 Standardele obligatorii sunt:
 • realizare periodică a testelor microbiologice;
 • tratamente antimicrobiene;
 • periaje profesionale periodice;
 • utilizarea pastei de dinţi cu 1,1% F;
 • aplicarea lacurilor cu NaF 5%;
 • utilizarea gumei de mestecat cu xylitol;
 • consiliere pentru o dietă necariogenă;
 • educaţie pentru sănătate;
 • sigilare, ca metodă de prevenire a cariei in şanţuri şi
fosete;
 • dispensarizare (frecvenţa examinărilor clinice şi
radiologice periodice este mai mare, fiind de dorit o dată/6
luni sau o dată/an).
 d. Pacienţii din grupa de risc extrem
 Aceştia sunt reprezentaţi de pacienţii cu risc crescut care
prezintă suplimentar nevoi speciale sau prezintă afectare
salivară de tip hiposalivaţie severă. Aceşti pacienţi trebuie
urmăriţi şi conduşi mai agresiv decat cei din grupa
precedentă. Pentru aceşti pacienţi se pune accent pe
refacerea capacităţii tampon salivare şi a rezervei de calciu
şi fosfaţi necesare remineralizării leziunilor necavitare, iar
adiţional sunt recomandate terapii de clătiri orale cu rol de
tampon (de exemplu cu bicarbonat de Na) pentru refacerea
şi purificarea funcţiilor tampon salivare şi paste de dinţi cu
calciu şi fosfaţi pentru înlocuirea componentelor salivare
normale necesare remineralizării structurii dentare după
producţia de acid rezultată ca urmare a ingestiei
alimentare.
Cariograma

 Cariograma reprezintă un model computerizat de

evaluare al riscului carios (D. Bratthall, 2000), fiind un
program interactiv, educaţional, conceput pentru o
mai bună înţelegere a interacţiunii dintre factorii care
concură şi predispun la apariţia cariei dentare, fiind şi
un ghid în încercarea de a estima riscul carios.
 Principalul său scop este ilustrarea grafică a riscului carios
al unui individ, exprimat prin „Şansa de a evita noile carii”
în viitorul apropiat, ilustrand de asemenea şi în ce
proporţie afectează diferiţii factori de risc această şansă.
Scopul mai indepărtat al acestui program este de a încuraja
aplicarea metodelor profilactice înainte să apară noi leziuni
carioase. Cariograma este utilizată ca metodă de motivare
în educaţia pentru sănătatea dentară şi pentru
responsabilizarea şi implicarea pacientului în punerea în
practică a recomandărilor profilactice.
 Acest program nu poate înlocui analiza personală
profesională, realizată de examinator asupra riscului
carios, dar poate servi ca un preţios instrument în
motivaţia şi educaţia pacientului. Nevoia de predicţie a
riscului carios este evidentă, pentru ca acţiunile
preventive să fie aplicate pacienţilor cu risc crescut
înainte ca leziunile carioase să avanseze. În mod
normal, dacă sunt identificaţi principalii factori
etiologici, poate fi aplicat tratamentul
 potrivit pentru fiecare pacient în parte, cu obţinerea
unor rezultate optime. Modelul este prezentat sub
forma unei diagrame (cariogramă), realizată cu
ajutorul unui program pentru PC Windows. Pentru a
utiliza cariograma în aprecierea riscului carios, trebuie
luaţi în considerare factorii microbian, alimentar,
teren şi circumstanţele, pentru a aprecia probabilitatea
de a evita în viitor apariţia cariei dentare. Aceste date
trebuie coroborate cu informaţiile obţinute din
examenul clinic.
 -Sectorul roşu este reprezentat de bacterii. Cu cât
sectorul roşu este mai larg, cu atât situaţia este mai
nefavorabilă, cantitatea de placă bacteriană este mare,
iar bacteriile major cariogene prezente în număr mare.

 -Sectorul albastru este reprezentat de

hidrocarbonatele cariogene. Cu cât sectorul albastru
este mai larg, cu atât situaţia este mai nefavorabilă, iar
consumul hidrocarbonatelor fermentabile este mai
mare şi mai frecvent.
Scoruri Cariogramă
1. Experienţa la carie
 0- fără carii, obturaţii sau dinţi absenţi
 1- status odontal mai bun decât normalul pentru grupa de
vârstă
 2- status odontal normal pentru grupa de vârstă
 3- status odontal mai rău decât normalul pentru grupa de
vârstă

 2. Boli generale care pot influenţa riscul carios
 0 - fără boli generale
 1 - condiţii medii de boală (condiţii care pot contribui la
creşterea riscului carios)
 2 - afecţiuni generale severe
(contribuie la creşterea riscului carios: radioterapie în
sfera cap-gât, diabet zaharat, etc)
 3. Conţinutul alimentaţiei
 0- consum foarte redus de hidrocarbonate
fermentabile
 1- consum redus de hidrocarbonate fermentabile
 2- consum moderat de hidrocarbonate fermentabile
 3- consum mare de hidrocarbonate fermentabile
 4- Frecvenţa hidrocarbonatelor în alimentaţie
 0- maxim 3 ori/zi
 1- maxim 7 ori/zi
 2- maxim 8 ori/zi
 3- mai mult de 8 ori/zi

 5. Cuantificarea plăcii bacteriene
 0- igienă orală foarte bună, indicele de placă IP<0,4
 1- Igienă orală bună, indicele de placă IP=0,4-1,0
 2- Igienă orală mai puţin bună, indicele de placă IP=1,1-
2.0
 3- Igienă orală nesatisfăcătoare, indicele de palcă
IP>2.0
 5. Cuantificarea plăcii bacteriene
 0- igienă orală foarte bună, indicele de placă IP<0,4
 1- Igienă orală bună, indicele de placă IP=0,4-1,0
 2- Igienă orală mai puţin bună, indicele de placă IP=1,1-
2.0
 3- Igienă orală nesatisfăcătoare, indicele de palcă
IP>2.0
 6. Streptococul Mutans
 0- absenţa sau număr foarte mic de streptococi în salivă,
doar 5% din suprafaa dintelui poate fi acoperită cu bacteria
 1- nivel scăzut de streptococi în salivă, aproximativ 20% din
suprafaţa dintelui este acoperită cu bacterii
 2- număr mare de streptococi în salivă, aproximativ
60% din suprafaţa dintelui acoperită cu bacterii
 3- număr foarte mare de streptococi în salivă, mai mult de
80% din suprafaţa dintelui acoperită de bacterii

 Interpretare:
 Scor 0 < 10.000 de colonii bacteriene CFU(colony
forming unit)
 Scor 1 < 100000 (risc carios mic)
 Scor 2 = 100000-1000000 (risc carios mare)
 Scor 3 > 1000000 (risc de aparitie a cariilor explozive)
 7. Utilizarea fluorului
 0- program maxim de fluorizare
 1- măsuri adiţionale de fluorizare aplicate inconstant
 2- folosirea numai a pastelor de dinţi cu fluor
 3- evitarea oricăror metode de fluorizare
 8. Evaluarea secreţiei salivare stimulate
 0- secreţie salivară normală, > 1,1 ml/min
 1- secreţie salivară cuprinsă între 0,9-1,1ml/min
 2- secreţie salivară scăzută, cuprinsă între 0,5-
0,9ml/min
 3- secreţie salivară foarte scăzută, <0,5 ml/min

 10. Judecata clinică,, simţul clinicianului:
 0- situaţie mai bună decât ce va arăta cariograma
(examenul clinic oferă o imagine mai bună decât indică
cariograma)
 1- valoare normală (examenul clinic oferă o imagine
similară cu cariograma)
 2- situaie mai rea decât ce indică cariograma (examenul
clinic indică o creştere a riscului carios)
 3- risc carios foarte mare (clinicianul este convins că
pacientul va avea cu sigurană noi leziuni carioase în
următorul an)

 -Sectorul bleu este reprezentat de factorul
teren(susceptibilitatea gazdei): fluoruri, rata fluxului
salivar, capacitatea tampon. Cu cât sectorul bleu este
mai larg cu atât situaţia este mai nefavorabilă.
 Pentru a utiliza cariograma în aprecierea riscului
carios, trebuie luaţi în considerare factorii microbian,
alimentar, teren şi circumstanţele pentru a aprecia
probabilitatea de a evita în viitor apariţia cariei
dentare. Aceste date trebuie coroborate cu informaţiile
onţinute din examenul clinic.
 Astfel, probabilitatea evitării apariţiei de noi leziuni
carioase(cuprinsă între 0-100%) depinde de 4 factori:

 alimentaţia-frecvenţa meselor şi conţinutul

alimentaţiei;

 cantitatea şi calitatea plăcii bacteriene;

 susceptibilitatea gazdei-saliva, ţesuturile dentare;

 circumstanţele-experienţa trecută referitoare la caria

dentară, starea de sănătate generală.
 Un sector verde cu o valoare ce depăşeşte 75% indică o
şansă foarte bună pentru anul viitor de a evita apariţia
cariei, dacă toate condiţiile rămân neschimbate, iar un
sector verde egal sau sub 25% indică un risc carios crescut.
Dacă pacienţii au un risc crescut, se poate discuta cu ei care
dintre factorii cu procentul maxim în determinarea
apariţiei cariilor pot fi schimbaţi şi ce măsuri pot fi luate
prin modificarea stilului de viaţă, al procedeelor de
igienizare la domiciliu sau ce măsuri pot fi întreprinse de
echipa dentară.
 Se poate demonstra fiecărui pacient cum poate fi redus
riscul său carios, schimband scorurile pentru diferiţi factori
de risc şi rezultand astfel fluctuaţii ale mărimii sectorului
reprezentat de „Şansa de a evita cariile“.

 Rezumand, Cariograma arată fiecărui pacient dacă riscul

său carios este mare, intermediar sau scăzut şi care dintre
factorii etiologici sunt considerabil responsabili de acest
risc. Rezultatele obţinute indică ce acţiuni profilactice
trebuie aplicate pentru a imbunătăţi situaţia.