Fluorizarea locală profesională se realizează numai în
cabinetele dentare şi se indică în următoarele situaţii: - în primele 12 luni de la erupţia dentară, în perioada maturării smalţului; - la indivizi cu risc crescut şi moderat la carie; - la indivizi cu flux salivar redus; - la indivizi cu tratamente ortodontice sau proteze parţiale; - la indivizi cu dinţi hipersensibili; - la persoane cu dizabilităţi fizice sau mentale; - în caz de multiple eroziuni datorate refluxului gastric sau consumului excesiv de citrice. Fluorizarea profesională utilizează fluoruri( NaF, SnF2) sub formă de soluţii neutrale, soluţii sau geluri cu pH acid, paste profilactice, lacuri şi spumă;
Studiile realizate de G. Kock şi L.G.Petersson (1975) privind
lacurile cu fluor arată o reducere a incidenţei cariei cuprinsă între 30-38% sugerând faptul că aplicaţiile pe o durată mai mare de timp sunt cel puţin la fel de eficiente ca soluţiile şi gelurile. Fluorizarea locală personală - pastele de dinţi cu fluor şi gelurile pentru autoaplicaţii reprezintă modalitatea cea mai răspândită de prevenţie primară a cariei dentare fiind modul ideal de menţinere a unei concentraţii scăzute, dar constante de fluor în contact cu structurile dure dentare; - Comisia Europeană a sugerat că limita superioară a concentraţiei de fluor în pastele de dinţi să fie de 1500 ppm F; - concentraţia de fluor din gelurile fluorurate pentru autoaplicaţie este inferioară gelurilor cu fluor pentru aplicaţii profesionale însă superioară celei din pastele de dinţi; Alte metode de fluorizare personală constau în utilizarea scobitorilor, firului de mătase, gumelor de mestecat şi a substituenţilor de salivă cu fluor. Indicaţiile folosirii pastelor de dinţi cu fluor La vârstele mici utilizarea pastelor de dinţi se poate însoţii de apariţia unei fluoroze blânde, care nu este considerată o problemă cosmetică. De aceea O.M.S. recomandă folosirea pastelor de dinţi cu fluor indiferent dacă există sau nu o altă modalitate de fluorizare în comunităţi. Pentru copiii mai mici de 6 ani se recomandă cantităţi reduse de pastă, de 0,25 g la un periaj, de cel mult 2 ori pe zi sau paste cu concentraţii de 250-500ppm F deoarece există riscul apariţiei fluorozei dentare prin înghiţirea pastei de dinţi. Peste vârsta de 6 ani sunt indicate paste cu concentraţiile de 100-1100 mg F/Kg şi de 1500 mg F/Kg. Recomandările O.M.S. privind folosirea pastelor de dinţi cu fluor
Fiecare persoană trebuie să fie consiliată şi încurajată să
folosească zilnic paste de dinţi cu fluor; Organizatorii serviciilor de sănătate publică şi producătorii trebuie să găsească soluţii pentru ca pastele de dinţi cu fluor să fie accesibile fiecărui individ; Pastele de dinţi trebuie să prezinte etichete de avertizare privind utilizarea pastelor de dinţi la copiii sub 6 ani şi conţinutul de fluor, pentru a se evita apariţia fluorozei(O.M.S.1994). Clătirile orale cu soluţii fluorurate pot fi realizate fie individual, la domiciliu, la recomandarea medicului dentist, fie în colectivităţi, în cadrul programelor şcolare de prevenire a cariei dentare prin fluorizare locală;
În România din anul 2000 a intrat în vigoare Programul
Naţional de Prevenţie a afecţiunilor orale, care cuprinde programul naţional de fluorizare prin clătiri orale cu soluţia Fluorostom la toţi copiii de 5-10 ani, în următoarele centre pilot: Iaşi, Bucureşti, Târgu-Mureş, Cluj şi Timişoara.Rezultate deosebite au fost obţinute în Iaşi unde după 6 ani de aplicare, s-a obţinut o reducere a indicelui de carie cu aproape 45%. Opinia experţilor O.M.S. referitoare la clătirile orale cu soluţii fluorurate În ultima perioadă, în special în ţările în curs de dezvoltare programele de clătiri orale şcolare au devenit din ce în ce mai răspândite ca măsuri de sănătate publică fiind recomandate copiilor cu vârsta peste 6 ani; Sunt recomandate următoarele concentraţii: 0,05% pentru clătirile orale zilnice şi 0,2% pentru clătirile săptămânale; Programele de clătire orală în şcoli sunt recomandate comunităţilor în care apa potabilă are un nivel scăzut de fluor sau carioactivitatea este mare sau medie; Sunt indicate pacienţilor cu risc carios în creştere: pacienţi cu aparate ortodontice sau care urmează tratamente radioterapeutice. Sigilarea şanţurilor şi fosetelor coronare
Rozier şi colab.(2001) indică aplicarea sigilărilor :
- pacienţi cu nivel crescut de Streptococ mutans şi lactobacil; - pacienţi având dietă cu potenţial cariogen; - persoane cu handicap fizic sau psihic.
Peterson (2003) recomandă realizarea sigilărilor în cazul
indivizilor cu carioactivitate crescută, indiferent de morfologia şanţurilor şi pentru celelalte grupe de risc din punc de vedere medical, social şi economic. Etapele sigilării şanţurilor şi fosetelor coronare Controlul comportamentului alimentar Prevalenţa cariilor a crescut acolo unde există o dietă bogată în zahăr; Comunităţile izolate cu o dietă săracă în zahăr, au nivele foarte scăzute de carii; Copiii cu regim strict şi copiii cu intoleranţă ereditară la fructoză au un nivel scăzut de carii dentare; Zahărul are efect redus asupra dezvoltării cariilor dacă este consumat în timpul meselor principale; Studiul ”Turku“ a fost o intervenţie controlată de dietă la adulţii din Finlanda prin substituirea aproape totală a sucrozei din dietă cu xilitol, aceasta având ca efect o reducere cu 85% a cariilor dentare pe o perioadă de peste 2 ani. Prevenţia secundară Depistarea leziunilor carioase incipiente: - profilaxia secundară are drept scop examinarea, depistarea şi tratamentul precoce al afecţiunilor oro- dentare; - se poate realiza prin examen clinic şi paraclinic; - examenul clinic se realizează prin inspecţie, după uscarea suprafeţelor, când se observă existenţa petelor albe cretoase mai uşor vizibile la colet şi ocluzal şi mult mai dificil de observat pe feţele proximale.Palparea cu sonda nu este indicată în acest caz, deoarece poate distruge prismele de smalţ. - Examenele paraclinice utilizate în depistarea leziunilor incipiente: examenul Rx bite-wing, este mai relevant pentru leziunile dentinare, are senzitivitate de 75% şi specificitate de 90%; Rx digitală indirectă care cuprinde RDI scanată, imagini care folosesc fosfor fotostimulabil, sistemul TACT (Tunned Aperture Computered Tomography); transluminarea cu fibre optice se bazează pe faptul că smalţul cariat are un indice de transmisie al luminii mai scăzut decât smalţul indemn, poate fi folosit în studii epidemiologice; DIFOTI (Digital Imaging FOTI) vizualizează evoluţia în timp a leziunii incipiente şi eficienţa programelor preventive. Diagnodent KAVO – sistem de diagnostic pe bază de laser are acurateţe superioară Rx; QLF (Quantitative Laser Fluorescente) ce cuantifică demineralizarea şi severitatea leziunii şi monitorizează efectul programelor preventive; Microimagini cu rezonanţă magnetică- metodă non- distructivă, ce pare a fi mai eficientă în depistarea leziunilor din dentină şi ţesut moale şi mai puţin din smalţ. Concluzie: -diagnosticul precoce al cariei este important în stabilirea strategiei de tratament, care presupune o abordare neinvazivă, studiile arătând că leziunile carioase pot fi stopate la orice nivel de avansare, chiar şi în condiţiile unei cavităţi, dacă se controlează corect şi eficient placa dentară microbiană. Evaluarea riscului carios În contextul evaluării riscului carios, trebuie definiţi următorii termeni: -Riscul este probabilitatea ca un individ să dezvolte o anumită boală sau să experimenteze un anumit status al sănătăţii într-o perioadă de timp specificată. După H. Hausen şi colb., riscul la carie este probabilitatea unui individ de a dezvolta minimum un anumit număr de leziuni carioase şi de a atinge un anumit stadiu de progresie a bolii într-o perioadă specificată de timp, cu condiţia ca situaţia expunerii sale să rămână stabilă pe perioada specificată. -Factorul de risc este reprezentat de acel factor de mediu, demografic, comportamental sau biologic, confirmat de o secvenţă temporală, folosit de obicei în studii longitudinale care, dacă este prezent, creşte în mod direct probabilitatea de a contacta boala, iar absenţa sau îndepărtarea lui va reduce probabilitatea de a face boala. -Indicatorul de risc este un termen folosit pentru factorii care sunt identificaţi în cursul determinării datelor de prevalenţă şi pot fi definiţi ca risc probabil, fiind folosiţi ca instrumente pentru selectarea indivizilor cu risc crescut de a contracta o boală. Indicatorii de risc pentru carie sunt utilizaţi în scopuri diagnostice, de screening şi de motivare a pacienţilor. Factorii de risc ai cariei dentare A. Fizici (biologici): · experienţa carioasă anterioară · modificări de structură ale smaltului · zone anatomice dentare susceptibile · hipoplazia de smalţ · nivel crescut SM · carii de biberon în antecedente · factori genetici B. Boli generale sau tratamente care pot influenţa riscul carios . administrare frecventă de medicamente cu conţinut crescut de zahăr; · scăderea fluxului salivar datorită iradierii sau medicaţiei; · boli autoimune – sindrom Sjogren; · radioterapia in teritoriul buco-maxilo-facial; · purtarea aparatelor ortodontice; C. Socio-demografici : · venitul familiei · vârsta mamei · etnia · ocupaţia părinţilor · rangul copilului · număr mare de membrii in familie · mediul rural sau urban · statut de emigrant · lipsa serviciului . lipsa îngrijirii materne · sănătate orală inadecvată a părinţilor · fluorizare suboptimală · nivel crescut al SM la părinţi. D. Comportamentali · lipsa alăptării naturale · frecvenţa alăptatului · folosirea biberonului în timpul somnului sau la cerere, cu băuturi îndulcite · vârsta primului control · dietă si orar alimentar inadecvate (gustări frecvente, cantitate mare de dulciuri şi produse de patiserie) · igienă orală necorespunzătoare (frecvenţa periajului, varsta inceperii periajului,lipsa pastei cu F, tehnica incorecta ) · vizite neregulate la cabinet şi anxietatea crescută · lipsa supervizării periajului de către părinţi · periaj şi flossing neregulat al mamei · transfer salivar maternal la copil · bulimie · adresabilitatea mamei către cabinetul de medicină dentară · vizionarea TV in timpul meselor. E.Dieta Copilul mic -potenţialul cariogen al dietei -adăugarea zahărului in lapte şi ceai, de băuturile răcoritoare indulcite, dar mai ales de modelul de consum al acestor alimente: lăsarea biberonului peste noapte · Studiile - zahărul ( frecvenţa şi cantitatea consumată) şi amidonul sunt factori de risc importanţi in apariţia cariei dentare · Recomandări - dietă bogată in fructe, legume şi cereale integrale şi săracă in zahăr liber şi grăsimi · Băuturile carbogazoase –carie şi eroziunea dentară · Adulti- reducerea numărului prizelor alimentare, a cantităţii alimentelor şi a băuturilor cariogene, evitându-le în special între mesele principale · nivelului critic al zahărului in dietă - 10 kg/persoană/an · frecvenţa aportului de zahăr să fie limitată la maxim 4 ori sau pe zi, · cantitatea <40–55 g/zi un număr de 7 prize de alimente şi băuturi poate fi considerat sigur in condiţiile menţinerii unei igiene orale corespunzătoare şi a folosirii pastelor de dinţi cu F de 2 ori pe zi (conform unui studiu recent al Leeds Dental Institute) Factorii de protecţie Dispensarizare frecventă cu controlul placii dentare, igienizare profesională Acces la ingrijirile de specialitate şi educaţie pentru igienă corectă Supravegherea condiţiilor favorizante Reducerea nivelului SM Intervenţii preventive (sigilări, fluorizari profesionale) Fluorizare optimă sistemică sau locală Prevenirea obiceiului de sugere biberon Reducerea frecvenţei gustărilor Reducerea cantităţii şi frecvenţei consumului de dulciuri Igiena orală corespunzătoare Igiena orală şi starea sănătăţii optime a parinţilor Fişa de evaluare CAMBRA a riscului carios Se face o analiză globală a încadrării pacientului în grupa de risc mic, mediu sau crescut în funcţie de balanţa dintre indicatorii/ factorii de risc şi factorii de protecţie, folosind conceptul de echilibru al procesului carios, mai precis prin determinarea numărului şi a severităţii indicatorilor/ factorilor de risc. Pe baza evaluării riscului carios se completează recomandările terapeutice, ce constituie punctul de plecare pentru conturarea planului de tratament. Se înmânează pacientului un document în care este explicat mecanismul riscului carios, lanţul cauzal, evaluarea riscului carios şi recomandările de tratament. După o perioadă de 3-6 luni, în care pacientul a urmat programul preventiv recomandat de medic, este necesară o reevaluare a riscului carios, moment în care pacientul este întrebat dacă a respectat toate recomandările, cu ce frecvenţă şi acurateţe, şi se repetă testele salivare. a. Pacienţii din grupul de risc scăzut prezintă o istorie săracă în leziuni carioase active, extracţii sau restaurări. Orice combinaţie ar avea nivelul bacteriilor orale, obiceiurile de igienă orală, dieta, utilizarea fluorurilor sau conţinutul salivar, aceasta i-a protejat de apariţia cariei şi este foarte probabil să îi protejeze şi pe viitor, însă nu există nici-o garanţie a acestei premise. Dacă factorii patogeni sau cei protectori pentru carie se vor modifica semnificativ, ei pot deveni susceptibili la apariţia acestei afecţiuni. Strategia de management pentru pacienţii din acest grup este menţinerea balanţei în favoarea factorilor de protecţie şi să fie conştienţi de posibilitatea modificării în timp a riscului lor la carie. Periodic, la fiecare şedinţă de control, este nevoie să fie reevaluate riscul carios datorită unei posibile schimbări în igiena orală, nivelurile bacteriene, dietă, flux salivar, folosirea fluorurilor. Aceşti pacienţi au nevoie, în general, de mai puţină supervizare profesională pentru urmărirea cariei dentare (pot fi urmăriţi din punct de vedere parodontal sau pentru alte condiţii orale), deci frecvenţa vizitelor la cabinet şi a examinării radiografice este scăzută la acest grup. b. Pacienţii din grupa de risc moderat Incadrarea în grupul de risc moderat este mai dificilă decat în celelalte două grupuri, fiind bazată pe o analiză a balanţei între factorii identificaţi în evaluarea riscului carios. Pacienţii din acest grup de risc, prin definiţie, sunt expuşi mai multor factori de risc decat cei din grupul de risc scăzut, însă nu prezintă semne ale unei activităţi carioase continue, ca cei din grupul de risc crescut. De asemenea, este posibil ca o persoană care nu prezintă nici-o leziune carioasă cavitară, însă este expus la mai mult de doi factori de risc, poate fi plasat în grupa de risc crescut. Se recomandă: • periaje profesionale periodice; • consiliere pentru o dietă necariogenă; • terapia de fluorizare poate fi adaugată pentru a fi siguri că balanţa se inclină către oprirea evoluţiei bolii carioase (clătiri orale); • dispensarizare cu evaluarea radiografică pentru activitatea carioasă mai frecvent decat pentru cei din grupul de risc scăzut, aproximativ o dată la 18-24 luni se recomandă efectuarea Rx cu film muşcat, perioada fiind stabilită in funcţie de factorii de risc prezenţi şi evaluarea clinicianului; . educaţie pentru sănătate, în vederea schimbări atitudinilor şi practicilor de igienizare personală favorabile sănătăţii dentare. c. Pacienţii din grupa de risc crescut Pacienţii care prezintă curent leziuni carioase active, cel mai des de tip cavitar sunt incluşi în categoria pacienţilor cu risc crescut. Prezenţa leziunilor carioase detectabile clinic, de exemplu, este un indicator al bolii, fiind un indiciu foarte puternic că afecţiunea va progresa către apariţia mai multor cavităţi carioase, cu excepţia situaţiei în care se intervine prin terapie chimică pentru a reduce atacul microbian şi a stimula remineralizarea. Este posibil ca cineva care nu prezintă leziuni cavitare, însă este expus la mai mulţi de doi factori de risc sa fie inclus în acest grup de risc, in acest caz atenţia trebuie îndreptată către eliminarea sau reducerea posibilităţii de apariţie a noilor leziuni carioase. Standardele obligatorii sunt: • realizare periodică a testelor microbiologice; • tratamente antimicrobiene; • periaje profesionale periodice; • utilizarea pastei de dinţi cu 1,1% F; • aplicarea lacurilor cu NaF 5%; • utilizarea gumei de mestecat cu xylitol; • consiliere pentru o dietă necariogenă; • educaţie pentru sănătate; • sigilare, ca metodă de prevenire a cariei in şanţuri şi fosete; • dispensarizare (frecvenţa examinărilor clinice şi radiologice periodice este mai mare, fiind de dorit o dată/6 luni sau o dată/an). d. Pacienţii din grupa de risc extrem Aceştia sunt reprezentaţi de pacienţii cu risc crescut care prezintă suplimentar nevoi speciale sau prezintă afectare salivară de tip hiposalivaţie severă. Aceşti pacienţi trebuie urmăriţi şi conduşi mai agresiv decat cei din grupa precedentă. Pentru aceşti pacienţi se pune accent pe refacerea capacităţii tampon salivare şi a rezervei de calciu şi fosfaţi necesare remineralizării leziunilor necavitare, iar adiţional sunt recomandate terapii de clătiri orale cu rol de tampon (de exemplu cu bicarbonat de Na) pentru refacerea şi purificarea funcţiilor tampon salivare şi paste de dinţi cu calciu şi fosfaţi pentru înlocuirea componentelor salivare normale necesare remineralizării structurii dentare după producţia de acid rezultată ca urmare a ingestiei alimentare. Cariograma
Cariograma reprezintă un model computerizat de
evaluare al riscului carios (D. Bratthall, 2000), fiind un program interactiv, educaţional, conceput pentru o mai bună înţelegere a interacţiunii dintre factorii care concură şi predispun la apariţia cariei dentare, fiind şi un ghid în încercarea de a estima riscul carios. Principalul său scop este ilustrarea grafică a riscului carios al unui individ, exprimat prin „Şansa de a evita noile carii” în viitorul apropiat, ilustrand de asemenea şi în ce proporţie afectează diferiţii factori de risc această şansă. Scopul mai indepărtat al acestui program este de a încuraja aplicarea metodelor profilactice înainte să apară noi leziuni carioase. Cariograma este utilizată ca metodă de motivare în educaţia pentru sănătatea dentară şi pentru responsabilizarea şi implicarea pacientului în punerea în practică a recomandărilor profilactice. Acest program nu poate înlocui analiza personală profesională, realizată de examinator asupra riscului carios, dar poate servi ca un preţios instrument în motivaţia şi educaţia pacientului. Nevoia de predicţie a riscului carios este evidentă, pentru ca acţiunile preventive să fie aplicate pacienţilor cu risc crescut înainte ca leziunile carioase să avanseze. În mod normal, dacă sunt identificaţi principalii factori etiologici, poate fi aplicat tratamentul potrivit pentru fiecare pacient în parte, cu obţinerea unor rezultate optime. Modelul este prezentat sub forma unei diagrame (cariogramă), realizată cu ajutorul unui program pentru PC Windows. Pentru a utiliza cariograma în aprecierea riscului carios, trebuie luaţi în considerare factorii microbian, alimentar, teren şi circumstanţele, pentru a aprecia probabilitatea de a evita în viitor apariţia cariei dentare. Aceste date trebuie coroborate cu informaţiile obţinute din examenul clinic. -Sectorul roşu este reprezentat de bacterii. Cu cât sectorul roşu este mai larg, cu atât situaţia este mai nefavorabilă, cantitatea de placă bacteriană este mare, iar bacteriile major cariogene prezente în număr mare.
-Sectorul albastru este reprezentat de
hidrocarbonatele cariogene. Cu cât sectorul albastru este mai larg, cu atât situaţia este mai nefavorabilă, iar consumul hidrocarbonatelor fermentabile este mai mare şi mai frecvent. Scoruri Cariogramă 1. Experienţa la carie 0- fără carii, obturaţii sau dinţi absenţi 1- status odontal mai bun decât normalul pentru grupa de vârstă 2- status odontal normal pentru grupa de vârstă 3- status odontal mai rău decât normalul pentru grupa de vârstă 2. Boli generale care pot influenţa riscul carios 0 - fără boli generale 1 - condiţii medii de boală (condiţii care pot contribui la creşterea riscului carios) 2 - afecţiuni generale severe (contribuie la creşterea riscului carios: radioterapie în sfera cap-gât, diabet zaharat, etc) 3. Conţinutul alimentaţiei 0- consum foarte redus de hidrocarbonate fermentabile 1- consum redus de hidrocarbonate fermentabile 2- consum moderat de hidrocarbonate fermentabile 3- consum mare de hidrocarbonate fermentabile 4- Frecvenţa hidrocarbonatelor în alimentaţie 0- maxim 3 ori/zi 1- maxim 7 ori/zi 2- maxim 8 ori/zi 3- mai mult de 8 ori/zi 5. Cuantificarea plăcii bacteriene 0- igienă orală foarte bună, indicele de placă IP<0,4 1- Igienă orală bună, indicele de placă IP=0,4-1,0 2- Igienă orală mai puţin bună, indicele de placă IP=1,1- 2.0 3- Igienă orală nesatisfăcătoare, indicele de palcă IP>2.0 5. Cuantificarea plăcii bacteriene 0- igienă orală foarte bună, indicele de placă IP<0,4 1- Igienă orală bună, indicele de placă IP=0,4-1,0 2- Igienă orală mai puţin bună, indicele de placă IP=1,1- 2.0 3- Igienă orală nesatisfăcătoare, indicele de palcă IP>2.0 6. Streptococul Mutans 0- absenţa sau număr foarte mic de streptococi în salivă, doar 5% din suprafaa dintelui poate fi acoperită cu bacteria 1- nivel scăzut de streptococi în salivă, aproximativ 20% din suprafaţa dintelui este acoperită cu bacterii 2- număr mare de streptococi în salivă, aproximativ 60% din suprafaţa dintelui acoperită cu bacterii 3- număr foarte mare de streptococi în salivă, mai mult de 80% din suprafaţa dintelui acoperită de bacterii Interpretare: Scor 0 < 10.000 de colonii bacteriene CFU(colony forming unit) Scor 1 < 100000 (risc carios mic) Scor 2 = 100000-1000000 (risc carios mare) Scor 3 > 1000000 (risc de aparitie a cariilor explozive) 7. Utilizarea fluorului 0- program maxim de fluorizare 1- măsuri adiţionale de fluorizare aplicate inconstant 2- folosirea numai a pastelor de dinţi cu fluor 3- evitarea oricăror metode de fluorizare 8. Evaluarea secreţiei salivare stimulate 0- secreţie salivară normală, > 1,1 ml/min 1- secreţie salivară cuprinsă între 0,9-1,1ml/min 2- secreţie salivară scăzută, cuprinsă între 0,5- 0,9ml/min 3- secreţie salivară foarte scăzută, <0,5 ml/min 10. Judecata clinică,, simţul clinicianului: 0- situaţie mai bună decât ce va arăta cariograma (examenul clinic oferă o imagine mai bună decât indică cariograma) 1- valoare normală (examenul clinic oferă o imagine similară cu cariograma) 2- situaie mai rea decât ce indică cariograma (examenul clinic indică o creştere a riscului carios) 3- risc carios foarte mare (clinicianul este convins că pacientul va avea cu sigurană noi leziuni carioase în următorul an) -Sectorul bleu este reprezentat de factorul teren(susceptibilitatea gazdei): fluoruri, rata fluxului salivar, capacitatea tampon. Cu cât sectorul bleu este mai larg cu atât situaţia este mai nefavorabilă. Pentru a utiliza cariograma în aprecierea riscului carios, trebuie luaţi în considerare factorii microbian, alimentar, teren şi circumstanţele pentru a aprecia probabilitatea de a evita în viitor apariţia cariei dentare. Aceste date trebuie coroborate cu informaţiile onţinute din examenul clinic. Astfel, probabilitatea evitării apariţiei de noi leziuni carioase(cuprinsă între 0-100%) depinde de 4 factori:
circumstanţele-experienţa trecută referitoare la caria
dentară, starea de sănătate generală. Un sector verde cu o valoare ce depăşeşte 75% indică o şansă foarte bună pentru anul viitor de a evita apariţia cariei, dacă toate condiţiile rămân neschimbate, iar un sector verde egal sau sub 25% indică un risc carios crescut. Dacă pacienţii au un risc crescut, se poate discuta cu ei care dintre factorii cu procentul maxim în determinarea apariţiei cariilor pot fi schimbaţi şi ce măsuri pot fi luate prin modificarea stilului de viaţă, al procedeelor de igienizare la domiciliu sau ce măsuri pot fi întreprinse de echipa dentară. Se poate demonstra fiecărui pacient cum poate fi redus riscul său carios, schimband scorurile pentru diferiţi factori de risc şi rezultand astfel fluctuaţii ale mărimii sectorului reprezentat de „Şansa de a evita cariile“.
Rezumand, Cariograma arată fiecărui pacient dacă riscul
său carios este mare, intermediar sau scăzut şi care dintre factorii etiologici sunt considerabil responsabili de acest risc. Rezultatele obţinute indică ce acţiuni profilactice trebuie aplicate pentru a imbunătăţi situaţia.